cum se face o siesta

In sudul Italiei, ziua de vara se imparte in 3.

Dimineata ne agitam un pic, seara ne pregatim sa mancam cu prietenii undeva in oras si sa vorbim tare si cu multe gesturi. Intre 1 si 4 insa, intervine siesta intr-o scorbura la racoare. Asta se intampla si pentru ca pe-afara devine greu de respirat, dar si pentru ca sa vrei sa mai gasesti o fiinta umana cu care sa socializezi sau de la care sa cumperi o apa, si nu gasesti una nici sa dai cu tunul.

La ora stabilita, fug toti ca potarnichile. Fac siesta si magazinele, si cateii, si politistii. Cred ca si valurile valuresc mai cu lene intre orele astea, dar nu exista date stiintifice care sa dovedeasca chestia asta este pentru ca, cel mai probabil, si oamenii de stiinta dorm dusi, cu aerul conditionat dat la maximum, pregatind in somn formule complicate pentru cand va fi sa se treazeasca din nou la viata. Dorm si pasarelele prin copaci, motaie pinii de prin curti, sunt lesinate pisicile.

Singurii care nu dorm in sudul Italiei la nicio ora sunt tantarii, care sunt mult mai prost crescuti decat tantarii nostrii, pe care am invatat astfel sa-i respect. Tantarii astia italieni musca la 7 dimineata, la 1 la pranz si la 5 dupa-masa fara osebire, ca si cum toata lumea asta s-a inventat pentru ca ei, vampiri de mici dimensiuni, sa nu stea flamanzi.

La 5 incepe lumea sa iasa de prin casa si sa alerge pe malul apei, cu forte proaspete. Romanii, asa nedornici de munca precum sunt ei cunoscuti, tot mai au de invatat de la italienii din sud. Caci siesta are si ea un dichis si trebuie facuta cu entuziasm debordant si simt de raspundere, ca orice intreprindere de succes de pe lumea asta.

bunatati de pe la TIFF

Stiu sigur ca unii dintre voi obisnuiti sa veniti in weekendul asta, ultimul, la TIFF. Si cum nu degeaba petrec eu zilnic 8-10 ore in cinematografe, iaca v-am ales cate ceva pentru pus pe platouasul cinematografic, sa nu bajbaiti. Sa veniti la sigur.

Filmele pe care vi le scot in fata sunt dupa cum urmeaza. Eu zic sa vedeti Tribunalul (Court), care va baga in pamant pana la glezne ca pe Fat-Frumos in sistemul juridic indian si asta e tare interesant. Apoi incercati Parisul Nordului (Paris of the North), un film mai ales pentru cei ce cred ca Islanda e un loc minunat, sa vada o perspectiva luata local, la cald. Ce ne desparte (Unter der Haut) este despre o criza familiala si te face sa-ti doresti ca partenerul sa nu mai fie un om asa de treaba, ca apoi sunt sanse mari sa o ia razna. Melody te tine cu sufletul la gura desi in el joaca doar doua femei, legate printr-o suvita subtire de ata care ba se rupe, ba se innoada la loc. Dar cu Viata salbatica (Vie Sauvage), care mai e si dupa o poveste adevarata, iti sta inima in loc de cum se pot schimba lucrurile intr-un cuplu si de ce este capabil un parinte cu credinte puternice. Ilustrul necunoscut (Un Illustre Inconnu) te face sa intelegi pana unde poate sa mearga o criza de identitate. Dar sa nu uit de Radiator, care este cel mai frumos film de l-am vazut la TIFF. Oricine are parinti, in viata sau nu, trebuie sa-l vada. Si cum toti avem, chiar e musai de pus pe to do list. Iar daca vreti sa va linistiti in legatura cu gandurile intime, nefiresti, rusinoase care va trec prin cap in legatura cu propria viata si relatia cu cei apropiati, mergeti la norvegianul Impotriva firii (Out of Nature) Neata.

Am ajuns la 23 de filme. La mai mare.

vama din vazute si din auzite

Am auzit ca un ziar a publicat o poza cu unii care faceau sex la Vama ziua in amiaza mare. Cam nasol, ce-i drept.

Desi nu am vazut, sigur au fost unii care se drogau, altii pentru care a venit salvarea, altii care s-au batut rau desi poate ca nu-si mai amintesc de ce, altii care si-au aratat fundul cu mandrie si fara prejudecata unui numar nedefinit de privitori. Si inca unii, nu putini, care au lesinat in necunostinta de cauza la locul de cazare dupa un drum cu multe peripetii si unduiri si spasme, de beti ce erau. Asa e in fiecare an in Vama.

Si totusi Vama e fix la fel. Nici mai rea, nici mai buna. Nici mai drogata, nici mai mahmura. Nici mai periculoasa, nici mai scarboasa, nici mai caraghioasa. Nici mai cuminte, nici mai stricata. Doar starea de spirit a privitorului se poate schimba. In functie de varsta, de starea maritala sau sexuala, de cat de stresant e serviciul sau cat de aproape PMS-ul.

Asta e misto la Vama. Ca fiecare isi croieste Vama lui, dupa cum il taie capul si il lasa buzunarul si il indeamna anturajul. Unii se duc pentru foc de tabara si mancare la ‘mpinge tava si cafele la stuf. Altii pentru bautura de la duty free-ul bulgaresc si scoici de la bulgari si mic dejunuri la bibi. Altii pentru pizza la canapele si stat la cort si betivaneala maxima. Altii pentru baia de entuziasm care deschide sezonul de mare la romani si pentru ciorba cu afumatura tarhon la soni si dans in expirat.

Exista acolo cate ceva pentru toti si, cu toate ca mass-media arata doar ce rau poate fi la Vama, punandu-i intr-o lumina absurda pe cei care aleg sa mearga, toate Vamile astea ale tuturor coexista pasnic. Toata lumea face altceva si toata lumea pleaca acasa multumita. Si familiile cu copii mici care au reusit sa-i culce pe ploaie, in sunetele unui concert, si drogatii care s-au drogat cu succes, si pitipoancele care si-au tarsait tocurile de la cizmele albe prin praf, si elevii de liceu care s-au pupat pana la loc comanda.

Sa se dea cate o Vama la toti. Ca e bine.

 

vamaim, maria ta, vamaim

Vamaiotului ii sade bine cu drumul.

1 Mai muncitoresc va fi sarbatorit prin munca. O munca poate mai greu de etichetat. O munca de negasit in nomenclator insa nu mai putin esentiala. Si anume urmeaza sa deschid, ca in fiecare an, sezonul de mers la mare indracit, in fiecare weekend, cu simt de raspundere si dedicatie aproape profesionala.

Desigur, cei mai neobisnuiti cu genul asta de responsabilitate ar putea obiecta ca o sa ploua. Si o sa fie frig. Si prea multa lume. Si balamuc. Si trafic neplacut pe drum incoace si incolo. Da, sunt sanse mari sa fie toate astea si inca ceva pe deasupra. Dar cineva trebuie sa faca si asta. Altfel cum ar putea restul lumii sa inceapa sa mearga la mare, cu panglica netaiata.

Stiu de pe acum cum o sa miroasa Vama cand o sa debarc in curtea cu plante imbibate de seva. Banuiesc de pe acum ce culoare o sa aiba apa si cat de curat si efemer o sa fie nisipul asta neinceput, de preludiu de sezon. Daca ma concentrez, simt gustul chefalului de la Dinamo. Daca ma concentrez inca o data, incepe sa-mi bata vantul prin plete la cafeaua de la Stuf.

Si apoi, cele obisnuite. Shuberek, cafea la nisip si ayran la turco-tatarii de la Efendi, in Neptun. Dimineti prelungi, cu oua ochi si cafea, in curtea cu randunele si catei, in care vantul nu prea ajunge. Frig inghetat la interior, briza racoroasa la exterior. Amalgam de iubiri noi si despartiri vechi, muzici imperecheate impotriva naturii si sinucigasi entuziasmati de vara ce va sa vie.

Mi-e dor de mor. De vama si de noptile de dor.

 

 

injurde40

Acum ca tocmai am implinit 39 de ani, sa stiti ca o sa-mi schimb si blogul, inca o data.

Caci da, sa ai injurde40 de ani nu mai e la fel ca tot ce-am facut pana acum. Este un proiect de sine statator, care merita atentie speciala. Am fost intai juvenila in primul blog 2smartcherries pe blogspot, am fost apoi sanuca.ro la 30+, m-am transformat pe urma in impersonala sana nicolau, care intre timp s-a facut om in toata firea. Am scris despre sex, relatii si un sir febril de intamplari mai mici sau mai mari, inghesuite intr-un program nauc de plin ce-a fost. Dar acum lucrurile se vad altfel de la mine. Ca la aproape 40 de ani.

Am preocupari, probleme si pofte specifice, si vreau sa vorbesc despre indelete despre ele atat cu cei de varsta mea care stiu ce e o durere de spate, cat si cu cei care inca habar n-au, dar vor sa faca un fel de initiere despre vremurile ce stau sa vina pentru ei. Modul de abordare ramane, doar perspectiva se schimba. Prin urmare curand, foarte curand, o sa va chem pe noul blog, pentru povesti specifice. Tot despre relatii si sex, dar si despre cum se combat ideile preconcepute, care sunt ganduri nefiresti si dilemele amuzante dintre doua varste. O sa scriu despre ce ma amuza si ce ma scoate din minti acum.

Sper sa va placa.

cum m-am indragostit din nou

Ziua de sambata a fost o zi de cotitura in viata mea. Mi-a cazut cu tronc din nou orasul-meu-cel-de-mai-toti-hulit.

Am iesit in oras intai la marsul biciclistilor Vrem un oras pentru oameni. chiar nu stiu cate mii de biciclisti au fost. Au fost cata frunza, cata iarba, ca turcii in vremea lui Stefan cel Mare, cand umbla vorba ca domnitorul isi pusese pantalonii maro de emotie. Asa de multi incat am stat cu parul ridicat pe mana mult timp, de entuziasm si placere. Am fost inconjurata de copii, sute de copii care pedalau seriosi ca si cum isi faceau o tema la mate, bunici tacanite si misto, japonezi, pe bune japonezi care tineau cu bucurestenii, barbati tatuati care pareau ca mananca bebelusi la micul dejun insa aveau cu siguranta suflet bun, barbati care purtau tricouri cu pisici si sosete cu buline, femei vampe si femei drama queen, batranele, contabili, militari in termen. Au fost si oameni normali care nu erau nicicum, ci doar venisera sa ingroase randurile si sa arate ca noi, biciclistii, suntem un popor care are vointa proprie. Misto de tot.

Apoi am fost la Opera tot cu bicicleta, unde era premiera de la Triptic. Rochii frumoase, lume serioasa, limuzine, si iar japonezi integrati bine in Bucuresti. Mi-a placut. Daca mergeti, fiti atenti in special la partea cu nr. 2 din Triptic. E sexy si te tine in priza.

Apoi voiam sa ma duc acasa, dar cand am ajuns calare pe Calea Victoriei, si am vazut puhoaiele alea pasnice de bucuresteni care iesisera la promenada pe carosabilul destinat pentru prima data lor, n-am mai putut si am cedat. Am legat bicicleta de un stalp, mi-am luat o bere si o punga de pufuleti si am facut baie de multime la modul anonim. Adica m-am uitat cu mare placere la alaiul ala si am tras cu urechea la ce vorbeau trecatorii. Este primul eveniment la care nu venise doar publicul amator de evenimente cool din oras, ci tot orasul. Adica oameni de prin cartiere, care nu mai trecusera niciodata la pas prin centrul vechi, oameni din provincie sositi special pentru Spotlight, familii cu caruturi pline cu viitori contribuabili, doamne tragand catei de lesa, cate o mireasa care voia sa profite de momentul foto inedit, liceeni si straini cu duiumul.

M-am intors acasa tarziu, si am adormit cu noua mea iubire in gand. Bravo Bucuresti, sa ne traiesti, ca ne trebuiesti.

PS: Poza este luata de la bogdanvelea.ro.

ce vreau cadou de ziua mea

Pentru ca foarte multa lume m-a intrebat ce vreau cadou de ziua mea, am hotarat sa spamez si restul lumii cu aceste pretioase informatii.

Da, maine e ziua mea. Sunt un taur incapatanat si pragmatic si stiu cam in orice moment ce imi doresc. Anul asta ravnesc la urmatoarele produse si servicii. Vreau un cal viu si un loc in care sa-l tin. Cat timp calul meu cel nou se odihneste in grajd dupa ce mi-am facut de cap cu el prin hatisuri si paduri, vreau sa pot incaleca pe un scuter usurel, pe care sa pot pleca in lume mai repede decat imi iese in mod normal cu bicicleta. Calul insist sa fie nou. Cat despre scuter, accept sa fie si sesond-hand.

Vreau o pereche de conversi noi, din aia pana sus la glezna, de culoare alb bombon. Vreau un parfum Pure Poison si unul Carolina Herrera 212 si unul Guerlain Pamplelune si unul de tuberoze de la firma aia de parfumuri mai scumpe decat restul, si si mai trendy, care nu stiu cum se cheama. Vreau si un lampadar de la Ikea, din ala cu abajur ca un cap ce poarta un clop alb si cu multe fante in el, ca niste urechi mici prin care iese lumina prietenoasa. Vreau si un semineu cu foc adevarat si lemne adevarate, pentru montat in sufrageria mea cam friguroasa.

Mai vreau un sac de dormit din cale afara de calduros, niste pantaloni de piele si o rulota. Sacul de dormit si nadragii trebuie sa fie ai mei neaparat, dar rulota sunt de acord sa o primesc cadou doar pentru vara asta, daca e. Apoi o dau inapoi fara scandal. Si o geaca de blugi hiperclasica de la Levi’s. Cam asta.

Mai vreau inca ceva totusi. Sa stiu foarte tare ce va doriti voi de ziua voastra, daca ea ar fi sa fie tot maine.

 

cu ploaia la psihiatru

La tara e foarte misto, dar cand ploua trebuie sa te tii tare.

Departe, departe, dar nu foarte, foarte, este un loc in care colinele sunt nestiute. Tot acolo pomii striga in vremea asta verde crud, si cainii hamaie pierduti in valatuci de fum si nori, pe inserat. Este judetul Salaj, cel fara de turisti si cu dealuri indragostite de verdeata. Acolo am ajuns si, dupa doar 2 zile de vreme frumoasa, am ramas singura cu mine insami, 4 zile lungi de tot.

Cand esti la tara si cade apa din cer, trebuie sa te simti foarte bine in prezenta ta, zahorat fiind la interior. Caci doar pe tine ai cand te uiti pe fereastra si nu poti iesi sa zburzi ca un miel liber de sarcini. Asa ca m-am inarmat cu rabdare si in sfarsit, dupa multa vreme, am stat de vorba eu cu mine, fara vreun stimul care sa ma opreasca din treaba.

M-am gandit la viitor, la ite pe care le am de descurcat, la planuri pe care le am de crosetat. Toate astea pe fundalul firului subtire de fum iesit miseleste de prin casele de pe ulitele din jur si inconjurata fiind de stirile iminente ale gainilor de pe oua. Zile in sir, gandurile mele nestingherile au lins molcom picaturile de apa de pe geam. A fost o binemeritata pauza in fundul Ardealului, o pauza pe care n-am avut luxul de a o lua de prea multa vreme.

Desigur, eu ma deplasasem pe-aici in cautare de soare si flori si drumetii, si in loc de asta am gasit umezeala, vant si introspectie. Dar m-am descurcat mai bine decat am crezut si am descoperit cu sfiala, inca o data, ca sunt o persoana placuta mie insami, in compania careia am chef sa petrec, de cate ori e cazul, ceva timp de calitate, lipsit de stimuli si urgente pe banda rulanta.

Era si momentul pentru un meme de sezon, ca cel din imagine.

 

cu ciulamaua la psihiatru

Am primit cadou o ciulama de ciuperci.

Pentru ca aveam o zi aproape in intregime libera la dispozitie, dupa ce am primit ciulamaua, nu m-am indreptat catre casa spre a o depune la frigider. Am luat-o catre centru, prin frig, cu ciulamaua intr-un fel de traistuta de panza pe umar si caciula indesata pe cap, ca un fel de ciobanas urban care isi duce sufertasul atunci cand paste oile. Aveam si oi, doar ca erau metaforice.

Intai m-am dus la un film cu impuscaturi adevarate si flacari. Ciulamaua a rezistat fara probleme. Apoi, cu ea stransa de mine, balanganindu-mi-se pe langa coastele din partea dreapta, m-am afundat intr-un magazin cu multe, foarte multe umerase. Ciulamaua m-a insotit cat am probat doua rochii si doua perechi de pantaloni scurti. Vreo ora am petrecut impreuna in armonie printre rafturi. Nici pas nu a zis.

Apoi am luat-o pe jos si am tot mers, cale de jumatate de ora, pana am intrat la alt film cu impuscaturi si flacari. Erau tot adevarate. In timpul filmului mi s-a facut foame rau, dar cum nu mi s-a facut cadou si o furculita, pur si simplu m-am gandit din vreme in vreme la ciulama si cum as manca-o eu, in focul luptelor de pe ecran, de s-ar putea.

In total, am purtat ciulamaua cu mine prin metropola 7 ore. Si nu pot sa nu ma gandesc daca, dupa ce a vazut atatea razboaie neregizate, mai poate avea acelasi gust pe care il avea inainte de a merge cu mine in peregrinari. Om vedea, caci am avut privilegiul de a o gusta si inainte sa o scot in oras.

a inceput festivalul pe care il astept de-un an

A inceput One World Romania si tine pana duminica. Filmele sunt la Institutul Francez, Taranului Romanului si Cinema Studio, si incep in fiecare zi, pe la ora 6 seara. Dimineata sunt proiectii pentru liceeni.

Asa cum TIFF e festivalul meu preferat de la Cluj, Festivalul de jazz de la Garana e preferatul meu din pustietatile Banatului si Astra Film Fest e festivalul meu preferat din Sibiu, One World Romania e festivalul meu preferat din Bucuresti. E facut de Centrul Ceh si aduce in fiecare an filme noi, bune, pertinente, actuale, despre cauze si situatii care reclama drepturile omului.

Oricat de ocupata as fi, si orice viata complicata as avea, in fiecare an reusesc sa ajung in fiecare zi la macar un film. Asa imi place de tare. Fug de la serviciu, negociez cu indatoririle mele administrative, anulez orice alte placute activitati, si ma strecor in sala de cinematograf, de unde nici ca mai ies pana nu vad tot ce e de vazut.

Anul asta am reusit sa ma desfat deja cu primele doua. Va rog sa mergeti si voi sa vedeti Citizenfour, care a si luat Oscarul anul asta pentru Cel mai bun documentar. O sa mai fie vineri seara, la ora 9, la Muzeul Taranului. Alte titluri care merita atentie sunt Virunga (nominalizat la Oscar), Our Terrible Country (cu care s-a si deschis festivalul), A Goat for a Vote, Waiting for August si Toto si surorile lui. Ultimele doua sunt romanesti.

Mergeti la festival, o sa vedeti ce misto e. Mergeti.