Carne versus conversație

Știți zicala aia cu penisul care nu știe carte. Sigur, de multe ori e așa, uită sexul masulin tot ce s-au chinuit dascăli cu renume să-l învețe în ani buni de școală. Dar e nedreaptă rău. Eu așa zic. Că nici vaginul nu e chiar dus la biserică absolut în fiecare duminică. Carnea are și ea rolul ei și pentru femeie. Și conversația are. Dar nu pot eu sa bag mâna în foc pentru mine, de fiecare dată, că sunt în toate mințile și că sigur învinge conversația, că așa ar fi frumos. Sunt situații când, de dragul cărnii, aleg să uit că-mi trebuie și ceva conversație, mai ales toamna. Sunt corpuri atât de uluitoare care se preumblă prin fața-mi încât îmi vine să râd dacă mă întrebi de conversație. Să fie carne, asta e tot ce contează uneori. Adică dacă te întâlnești cu un corp cât trebuie de zvelt, tapetat cu mușchi de dimensiuni decente, acoperit cu piele fină, bronzată, din care ies aburi de masculinitate de te ia cu leșin, nu e bun corpul ăla pentru că trebuie să fie dublat de conversație? Să fim serioși.

La mine sigur e bătălie pe viață și pe moarte și nu se termină niciodată. Nici nu știu cu cine să țin. Uneori sunt confuză. Când îi dă conversația un pumn în gură cărnii de cade asta pe jos și se face arșice și urmează apoi o serie de evenimente bărbat-femeie profund culturale, și anume filme, cărți, muzici, discuții despre ecologie și consumism, când vine carnea tare din spate și o țintuiește pe conversație la podea și o strânge de gât până conversația se înroșește rău la față și cedează. Eu mă uit neputincioasă și nu intervin și apoi urmează o serie de documentare de tip animal planet, doar că mamiferul sunt chiar eu. Să nu zicem doar de penis, că el e nedus pe la cursuri. Iată că se poate întâmpla orișicui. Și ce bine e când se întâmplă. Vrei să chiulești de la mate și română toată viața, dacă e.

 

Anunțuri

Alinturile la bărbați

Mie nu îmi plac alinturile nici măcar când e vorba de femei. De-aia nici eu nu mă miorlăiesc către cineva, femeie sau bărbat sau mamă, și nici nu țin în jurul meu femei care să simtă nevoia să mi se frece mie sau altcuiva ca niște pisici pe lângă picior, din dorința de a se alinta. Nu înțeleg alinturile. Nu știu la ce folosesc și nici nu vreau să aflu. Mă lase rece. Ba nu, mă lasă mai rău decât rece. Mă afectează neplăcut. Alinturile mi se par un fel de artificiu, un fel de deviere de la ce avem de vorbit. Un apendic care brusc se inflamează și are nevoie de atenție. Cei care se alintă au nevoie pasămite de ceva de la cei în fața cărora aleg să se poarte în felul ăsta. Ce e ceva-ul ăla, Dumnezeu cu mila. Dacă mi se întâmplă, abia aștept să se termine, să putem vorbi apoi omenește despre ce vrem și putem fiecare.

La bărbați însă, mi se par un dezastru. Pot să pricep că femeile sunt niște ființe mai pisicoase din construcție și că unii bărbați sunt capabili să și aprecieze lucrul ăsta. Dar pentru mine bărbatul este sau de fapt mi-l doresc un personaj puternic ce n-are nevoie de gudurări sau mișcări grațioase și legănări ușoare (ce zice la dex la alint) pentru a spune ce vrea. Mă gândesc că i se potrivește mai bine bărbatului să fie un personaj dintr-o bucată, care să comunice mai puțin prin răsfăț și răzgâială (ce mai zice la dex la alint) și mai mult prin fapte și tăceri. Pentru că eu nu mă alint, am atras lângă mine în mare parte bărbați care nu recurg nici ei lucrul ăsta. În ultima vreme însă ceva s-a schimbat. La mine probabil. Bărbații pe care îi întâlnesc fac, spun și îmi arată chestii trăznite și când îi întreb ce-a fost asta și ce trebuie să fac cu ea îmi raspund că nimic, că era doar un alint. Moment în care mie mi se pare că ei șchiopătează ușor (un înteles secundar al alintului, tot din dex) și că probabil că au nevoie de ajutor.

Noaptea dragostei noastre

Mă înțeleg bine cu un bărbat în timpul zilei. Când vine noaptea însă, patul devine un duios câmp de bătălie. Trebuie să îl informez pe bărbat că nu pot adormi cu muzică și aici urmează prima dezamagire. Toți bărbații vor să adoarmă cu muzică, lângă mine. Cred ca așa sunt bărbații tuturor, cred că așa sunt bărbații.

Apoi, dacă e vară, trebuie să le aduc la cunoștință că nu pot dormi cu aerul condiționat pornit. A doua dezamăgire. Toți bărbații vor să adoarmă noaptea legănații de vanticelul înghețat al aerului condiționat lângă mine. Așa sunt toți bărbații.

Dacă bărbatul vrea să adormim îmbrățișați tocmai ca să uite că nu poate adormi alintat de muzică și nici în răcoarea binefăcătoare, e momentul să-mi dreg vocea și să intervin din nou. Am nevoie de spațiu când dorm. Nu pot să dorm strânsă lângă cineva, chiar dacă-mi place tare. Nu pot nici măcar să dorm cu fața întoarsă către el și să suport cele 2 mici tulumbe de aer cald care îi ies în mod regulat din nas.

Dacă bărbatul vrea să mai citească, o sa afle că nu pot adormi cu lumină. Nu pot, na. În plus, paginile fac un zgomot groaznic atunci când sunt întoarse. Ca atunci când deschizi o criptă veche. Iar dacă deschizi des cripta aia, pagină cu pagină, vai și-amar. Dacă bărbatul vrea să se mai uite puțin la tv până adoarme, deși nu pot să-mi închipui de ce am avea noi un tv în camera dragostei noastre, trebuie să știe că nu pot dormi cu luminile televizorului și nici cu sunetele care vin din el chiar dacă bărbatul susține că nu sunt și nu le poate distinge. E un fel de țiuit, așa.

Dar desigur, când dragostea lovește, toate astea par să nu mai conteze timp de o noapte. Apoi mai vedem noi.

Ce au în comun tinder și părul pubian alb

Când ai injurde40 ai văzut destule. Puține lucruri te șochează chiar așa de tare încât să faci ochii mari, precum două găletușe pline cu apă tulbure. De exemplu știi că atunci când te duci la un first date se poate să a. Îți fie rușine de rușinea lui. b. Te distrezi de minune. c. Ajungi în pat deși nu ești epilată. d. Nu vină nimeni. Iar când ai un partener de durată și crezi că totul e în ordine, brusc se poate să a. Continue totul într-o notă perfectă. b. Să descopere că e homosexual, deși știi că și înaintea ta a avut multe iubite stabile. c. Să se îndrăgostească el de o femeie mult mai în vârstă, care este și foarte grasă și are un pechinez. d. Să îți vină ție să te faci neapărat instructor de yoga în Nepal și el să nu vrea să vină. Mă rog, ideea este că la vârsta asta știi că se poate întâmpla oricând absolut orice. Și totuși. Șocul pe care îl încerci când îți găsești prietenul pe tinder aproape că depășește șocul găsirii primului păr pubian de culoare albă. Și deși știi că te-ai potrivi bine cu el, cu prietenul, nu cu părul pubian alb, cu care nu-ți trece prin cap că te-ai putea obișnui vreodată, aproape că nu-ți vine să dai swipe în dreapta. Îți vine doar să faci incantații să se întâmple un cataclism feroce doar la adresa ta (cutremur/viitură/tsunami/surpare de mal/fulger/grindină cât oul de gâscă), în timp ce prietenul tău e în casă și tu ești afară. Apoi să suni la asigurări, ca să îți poți reface casa.

Stăpânesc kitul seducției

Nici somnul nu mai e ce era. Dacă înainte de 40 trebuia doar să am grijă să mă bag în pat goală, după ce m-am spălat pe dinți. Acum sunt de acord în continuare să mă bag în pat goală, și nici cu spălatul pe dinți nu m-am lăsat pe tânjală. Însă evenimente recente din viața mea reclamă prezența unui harnașament greu de neglijat. Ortopedul meu insistă că îmi trebuie o pernă din aia specială, care arată ca un val ondulat. Dentistul meu zice că mi-ar prinde bine o gutieră, pentru că scrâșnesc noaptea din dinți a pagubă și asta nu-mi face bine. Desigur, picăturile trebuie să stea în fiecare noapte pe noptieră, pentru că alergia lovește des și trebuie să le folosesc pentru a dormi. Pentru nopțile cu zgomote suplimentare, am o pereche de dopuri de urechi. Altfel nu pot dormi când e balamuc. Să recapitulăm.

Probabil că nu mai e mult până când, dacă un bărbat îmi propune să mergem împreună la munte, eu să îi răspund cu entuziasm că sigur că da și, odată ajunși la destinație, o să bag la înaintare kitul seducției. O să deschid la ceas de seară valiza asta din care o să scot perna cu val, pe care o să o montez suav lângă perna lui normală și o să pun picăturile pe noptieră, să nu fâșâi noaptea după ele. Și când cred că am terminat de vorbit o să-mi pun gutiera pe dinți. Și când cred că am terminat de ascultat, o să-mi pun și dopurile, ca să nu aud muzica de la terasă sau ticăuitul vreunui ceas. Și apoi în sfârșit o sa putem dormi împreună romantic. Noroc că și pe bărbații de vârsta mea îi doare spatele și atunci își pun un tricou să le țină la șale. Si-apoi sforăie, lucru care face să mai păleasca kitul seducției mele nocturne.

Sex cu implicații diplomatice

Eu cred că dacă faci sex năbădăios cu cineva dintr-o țară vecină cu care țara ta nu prea are cine știe ce relații de prietenie sau diplomație, actul în sine capătă semnificații care îi transced pe cei 2 parteneri. Și uite-așa se creează o punte între două națiuni care nu știau prea multe una despre alta, dar care acum sunt de-o intimitate tulburătoare. 15 ore mi-au trebuit să reușesc acolo unde ministerele de externe au eșuat cu grație. 15 ore intense în care, dată fiind miza diplomatică pe termen lung a întâlnirii, nu mi-am permis să fiu altfel decât excepțională și la nivel înalt. Am aplanat cu părți din corpul meu zonele gri, potențial creatoare de probleme. Am scos în evidență, tot cu părți din corpul meu, lucrurile care s-au dovedit a fi bune și folositoare în confruntarea celor două culturi. Dacă nici lucrătura asta fină nu cimentează cu superglu de calitate ce urmează pe termen lung între cele două țări, nimic nu o mai poate face. Am folosit PR convențional, PR de criză, zâmbete, salivă și tot ce am mai avut în dotare. Mi s-a părut că mi-a reușit. A se urmări în continuare relațiile dintre România și vecini. O să vă dați astfel singuri seama despre ce țară este vorba.

Accesoriile vii ale altor oameni

Există niște obiecte care continuă să circule în natură deși cineva ar trebui să le pună un stop la un moment dat. Nu pentru că se deteriozează, ci pentru că e imoral să le mai folosească cineva. Este vorba despre tot felul de accesorii rămase de la foștii parteneri. Saci de dormit în care au dormit alți bărbați și acum dormi tu, căști pe care le-au tras pe cap alte femei și în care acum mă veselesc eu, schiuri  cumpărate pentru cineva și folosite de cine s-a nimerit apoi. Corturi în care au dormit familii care s-au destrămat, corturi în care n-a reușit să doarmă nimeni de atâta sexualitate sau corturi de o apăsătoare singurătate. Căciuli de schi, saltele de apă și mese pliabile, aceste accesorii ale veseliei și timpului liber sunt trecute din mână în mână până în fund la taxatoarea care ajungi să fii chiar tu. Ce mai tura-vura, mai toți oamenii ajung, că sunt conștienți sau nu, că vor sau nu, sa se strecoare în accesoriile încă puțin călduțe folosite inițial de către alți oameni care au acum interese de obicei contrare.

Ce să mai vorbim despre pernă. Deși obiecte friabile, pernele au obiceiul de a sta în viețile oamenilor nepermis de mult. Începutul e mereu imaculat și cine cumpără perna are pretenția psihică de a o regăsi în fiecare zi în aceeași stare. Ne place așa de tare să avem o pernă curată încât nici nu o privim suficient de cu atenție, ca să nu ne îngrozească degradarea ei fățisă. Dar în foarte scurt timp, pernele încep să colecționeze amintiri nepermis de personale. Dacă începi să nomimalizezi aceste amintiri, aproape că ți face rău. Perna strânge cu râvnă de harciog dement, obsedat de provizii pentru iarnă, sudoare, saliva, păr, lacrimi. Și asta e doar partea palpabilă, pe care poți pune mâna. Dar cum rămâne cu visele, frumoase și urâte, cu oboseala, cu strâmăturile de la durerile de spate, cu insomniile, cu insatisfacțiile și gândurile negre. Cum?

Sunt anumite accesorii aparent inofensive, dar care, luate la bani mărunți, ar trebui să fie arse în piața publică odată ce persoana care le-a folosit a plecat spre a nu se mai întoarce. Ia spune, hai spune, cine a dormit înainte pe perna ta?

Despre chiuvete stricate și vacanțe reușite

M-am obișnuit să alerg singură. Chiar și când cineva vrea să alerge cu mine. Nu mă supăr, dar eu îmi văd de ale mele. Mi-e greu să îmi potrivesc pasul. Am petrecut foarte mult timp în relații, dar asta nu m-a lecuit. Poate și pentru că tot am fost nevoită să întreprind lucruri de capul meu și atunci mi-am asumat independența și cu bune și cu rele. M-am învățat să umblu singură și să mă gospodăresc cum pot mai bine și cum am chef.

Cum necum știu să gestionez și chiuvete stricate, când intră în scenă domnul Marian, instalatorul care își schimbă mereu parfumul și vrea să îl complimentez pentru asta, și se îngrașă tot mai mult. El îmi cere de fiecare dată prea mulți bani, dar face voodoo acolo și apa de la chiuvetă curge din nou, iar wc-ul reîncepe să susure plăcut. M-am obișnuit să stabilesc și vacanțe complicate de capul meu, îndepărtate și scumpe, cu multe prietene ce vin cu planuri bune. Nu-mi trece prin cap că aș putea da socoteală cuiva. Îmi ies amândouă, și chiuvetele și vacanțele, și cu mari satisfacții.

Nu-mi place să schimb anvelopele de vară cu cele de iarnă și nici invers și mă apucă groaza când se strică centrala și lângă mine nu e un bărbat destoinic. Dar până la urmă ceva fac și se rezolvă. Greu, dar merge. Iar asta vine la pachet cu a face tot ce vreau eu în restul timpului, când am anvelopele potrivite deja puse și centrala duduie. Cred mult în felul în care se completează cele două specii, dar dacă bărbatul nu este sau nu prea vrea să își facă treaba la care se pricepe mai bine decât mine, atunci mă descurc. Doar că, după ani de zile de gestionat chiuvete și vacanțe singură, apoi îmi e greu să îmi intre din nou în cap că trebuie să țin cont de altcineva atunci când îmi repar chiuveta și îmi planific vacanța. Independența intră în sânge și se amestecă cu el și e greu să redevii om normal după toate astea.

Cum a fost?

Este una dintre întrebările des puse în cuplu. În mai toate cuplurile. Deși uit mereu de existența ei sau dacă îmi aduc cumva aminte sper totuși să scap de data asta, ea vine de fiecare dată, punctuală ca un neamț sărit de pe fix. În același moment, când mi-e lumea mai dragă. Când după o îmbinare maximă, demnă de femeia contorsionistă fără oase, corpurile se despletesc și se deșiră separat, recăpătându-și statutul de organism de sine stătător. Mă găsește la propriu și la figurat cu chiloții jos. Pe cât de des e pusă întrebarea asta, pe atât de tare mă irită. Confirmarea asta smulsă cu forcepsul de la un partener vlăguit nu e demnă. E nedemnă. Mă irită și pentru că n-are noimă. Dacă mi-a placut, bărbat știe deja asta dinainte să mă întrebe. Doar m-a văzut și auzit dându-mă de ceasul morții, eram mai mult decât lângă el. Eram prin el, pe sub el, peste el, împrejurul lui în fel și chip. Mai are probabil și acum bucățele din mine presărate în dezordine pe corpul lui. Cum să nu știe dacă mi-a plăcut. Iar dacă, să zicem, chiar nu știe și el chiar este curios să afle exact, ce șansă am eu să-i spun adevărul? Bărbatul mă întreabă ca să-i spun cât a fost de bine. N-ar suporta alt răspuns și eu știu asta. Și știe și el, bărbat. Păi dacă știe, de ce mă mai întreabă oare? Probabil că nu înțelege cât este de sâcâitor.

Când un bărbat mă întreabă cum a fost, mie îmi vine să-i recit pe dinafară o rețetă de sarmale moștenită din familie sau să cânt un cântecel de cătănie sau să încep să-mi fac manichiura. Doar că sunt bine crescută și răspund cum se cuvine. A fost bine.

Fața din timpul sexului

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am convins că oameni pe care crezi deja că îi cunoști bine și cărora ești sigur că le știi fiecare detaliu din fizionomie au complet altă figură când fac sex. Și nu mă refer la o față care vine cu expresii noi, lucru oarecum normal pentru momente atât de fierbinți, în care toate componentele fizice, morale și psihologice sar în aer și apoi se recompun ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ci la trăsături noi, care ies din omul care intră în pat și preiau controlul. Fața omului se schimbă așa de tare când face sex, încât aș putea fi tentată să opresc totul preț de câteva secunde pentru a mă lămuri cu cine am de-a face. Fiți amabil, văd că suntem foarte apropiați și sunt departe de a mă împotrivi, dar nu-mi dă pace o întrebare: cine spuneați că sunteți? Îmi păreți familiar și totuși nu îmi pot aduce aminte unde ne-am văzut ultima oară. Sau măcar prima. Sigur, nu poți comite asemenea acte necugetate în timpul întrepriderilor senzuale, dar senzația ciudată rămâne. Persoana familiară care îți aprinde călcâiele în viața de zi cu zi se transformă în alt om atunci când totul o ia razna. Cred că este important în situația asta, ca în multe alte situații din viață, să îți păstrezi calmul și să aștepți să își revină la normal.