ce au in comun linkedIn, sexul si cate o vezica urinara

Sa facea ca am cunoscut odata un baiat, cand eu eram deja femeie in toata regula. Adica nu mai eram si eu o fata.

Sa ne inchipuim ca era un baiat asa de tanar, incat prietenele mele spuneau ca el inca mai candideaza in mod candid, cu succes, la statutul de copilul cuiva. Era student cand eu aveam deja 11 ani de corporatie la activ. Deci doar hazardul ne impinsese, fortand usor mana destinului, pe unul in bratele primitoare, sarite ca niste usi din tatani de deschise ce erau, ale celuilalt.

Se facea ca eram foarte incantati amandoi. Nu o sa uitam asta, sunt sigura, niciodata. Si nici multumirea pe care ne-am produs-o reciproc, si nu doar o data, departe de ochii lumii dezlantuite, care ar fi dezaprobat o asemenea afinitate pedofila din partea mea si usor gerontofila din partea lui. Poate ca taman faptul ca toata afacerea nu mirosea a bine si era usor jenanta, poate ca tocmai asta facea lucrurile atat de spicy. Se facea ca cerul era limita noastra si noi ne tot straduiam sa o atingem.

Si si reuseam lucrul asta, destul de des si fara efort. Se facea ca el stia pielea mea goala, toata cata era, chiar si cea ascunsa, la perfectie. Si si eu eram la curent bine de tot cu trupul ala inca de baiatul care era atunci dar care prefigura barbatul care urma sa soseasca, peste ceva vreme. Despre restul lucrurilor, se pot spune putine lucruri.

Se facea ca el nu prea stia la ce ma gandesc eu iar, daca ma intreba, primea drept raspuns, fara sa protesteze, tot felul de prostii impachetate decent, cat sa nu fie strigatoare la cer. Eu nu il intrebam niciodata nimic. Dar se facea ca ii mai faceam sandvis cateodata dimineata, doar ca sa-l vad cum il infuleca fara maniere, in graba, doar cu niste chiloti lalai pe corpul ala skinny si misto. Concluzia ar fi ca, cu tot extazul, nu stiam nimic unul despre altul si anii care s-au scurs nu au schimbat mare lucru. Eu abia tineam minte ce studiase, el abia banuia din ce-mi platisem eu facturile.

Si se facea ca acum ne-am intalnit pe linkedIn. Doi oameni foarte intimi si straini pana in maduva oaselor. Si ne-am imprietenit acolo. Acum el este om mare. Si ma trezesc ca el m-a endorsat pentru foarte multe dintre skillurile mele profesionale. M-a endorsat la aproape toate. Si pentru ca nu i s-a parut ca din asta reiese cat de talentata sunt de fapt, a inventat noi categorii, tot serioase, si m-a endorsat si la alea. Si eu am zambit. Si m-am gandit cu placere la ce s-a ajuns si la ce fel de vremuri traim. Deci se facea ca baiatul asta mi-a cunoscut epiderma foarte bine. Si a simtit transpiratia mea extatica pe pielea lui frumoasa, care mirosea a cereale cu lapte si cerneala. Si pentru asta, crede ca sunt foarte buna la serviciu.

Daca ar fi fost un caz singular, era doar amuzant si chiar sexy. Doar ca doctorul care s-a ocupat la un moment dat de vezica mea urinara, si credeti-ma ca am apucat sa schimbam foarte putine alte cuvinte despre orice altceva, m-a endorsat si el, tot acolo, si tot pentru profesionalism sadea.

Atat.

sa inchida cineva pasarelele cu cheia

M-am intrebat de multe ori de ce nu inchide cineva pasarelele cu cheia intr-un beci, atunci cand are loc o despartire. Mai ales a mea.

Sigur, imi dau seama ca, la cate despartiri sunt pe lume, bietele pasarele ar trebui sa zaca mereu inchise, cu ochii in lacrimi si ciocurile posomorate, indesate in tina. Dar ma gandesc ca, daca omul a ajuns pe luna, am putea sa ne concentram si asupra altor aspecte, mai de corason.

Ar fi oportun sa investim din banii publici si intr-un proiect care sa-i protejeze pe indragostitii fara speranta. Barbati si femei deopotriva. Cei ramasi cu buza umflata si gura cascata in urma disparitiei obiectului lor de cult. Macar in cartierul in care se trezesc ei dimineata ar trebui pasarelele inchise cu o cheie mare si grea. Si soarele ar trebui umbrit cu o umbrela gri, ca indragostitilor fara speranta sa li se para ca si natura plange impreuna cu ei. Si daca tot vorbim de plans, cineva de la primarie ar trebui sa picure deasupra celor parasiti apa multa, ca niste lacrimi din cer.

E frustrant sa suferi din dragoste si sa constati ca universului nu-i pasa nici cat negru sub unghie. Ca toti oamenii spun aceleasi glume proaste. Ca miros dichisiti a parfum in metrou. Ca isi beau caffe latte cu acelasi patos in pauza de pranz si ca sunt preocupati de unghii incarnate, facturi, snitele, dezvoltare personala, caini vagabonzi, capsuni cu pesticide, politicieni parsivi. Ca si cum cineva nu moare langa ei, de atata dor.

Da, e nedrept. Si da, e mult de munca pentru a-i putea alina. Dar pentru inceput, hai sa inchidem pasarelele cu cheia. Canta prea vesel si prea indecent. Si apoi mai vedem noi.

 

inima a murit, traiasca inima

Poate ati auzit cate ceva despre inginerul fara inima, fostul meu sot, cavou al tineretii mele, mai ceva ca liceul. Daca  nu stiti chiar nimic, va recomand sa dati click aici si aici.

Inginerul fara inima a fost denumit asa de catre mine dintr-un motiv simplu. Chiar cred ca nu avea. Pectoralii ii erau bine dezvoltati, inima ar fi avut loc intre ei, daca s-ar fi pus problema. Nu era vreun sfrijit. De-aia m-am si indragostit lulea de el. Pe atunci eram insa prea cruda pentru a sti ca un barbat trebuie cautat si intre cutele din piept, sa vedem daca are stim noi ce.

Dar sa lasam veninul. Gata, m-am sters la gura. De fapt am o veste mare. Inginerul fara inima s-a insurat ieri, din nou. Cel-fara-de-inima a gasit o bruma de inima, si-a facut o grefa, si s-a prezentat din nou la altarul civil, curat ca un miel. Vestea nu m-a surprins chiar tare. Simteam ca o sa mai incerce. Inginerul, o avea el defecte, dar tenacitatea lui e re-cunoscuta.

Deci inginerul fara inima a comis-o pentru a patra oara. Unii prieteni buni sustin ca ar mai fi o nevasta inaintea mea, una mai neoficiala, mai necunoscuta, mai tinuta pitita. Nu o sa stim insa niciodata adevarul. Cine sa se duca la primarie si sa implore autoritatile sa scoabeasca in analele vietii particulare a inginerului. Pur si simplu nimeni. Mister. 4 sau 5. Nu conteaza.

Nevasta cu numarul 4 pe tricou, este, cum altfel, ca tot ce tine de viata mea, si o fosta gagica a lui SMPE, adica Sufletul Meu Pereche Estival. Daca nu stiti chiar nimic despre el, desi multa cerneala a curs in acest sens pe blogul asta, va rog cititi aici si aici. Chiar si mie mi se pare savuros, acum.

Casa de piatra sa ii uram si de aceasta data inginerului. Si la cat mai multe cescute, friteuze, halate de baie luxoase, pahare de sampanie, dar si la cat mai multi bani, pe care imi aduc aminte ca ultima data, la nunta cu numarul trei (cu mine), apropiatii le-au dat cam in raspar si cam plictisiti. Nu-i nimic, intre timp au avut vreme, tot rudele si prietenii, sa-si revina financiar si psihic.

 

iubirea cu numarul 2

Viata e scurta. Fa-ti cadou inca o poveste de dragoste.

Asa suna sloganul unui site care se numeste secondlove cu terminatia .es sau .nl (deocamdata). Proiectul propune publicului amator de dragoste sincera, nu doar sex, niste adevarate trufandale. Adica face siteul un platouas asortat cu barbati si femei responsabili si seriosi, care s-au dovedit capabili sa tina o relatie ok. Niste raritati la care tanjim cu totii.

Totusi, exista ceva funky cu toata povestea asta si aici intervine elementul de noutate. Oamenii astia seriosi sunt implicati in continuare intr-o relatie ok si pe care nu vor sa o incheie. Dar se plictisesc totusi doar cu alegerea asta a lor si vor sa se mai zbenguie cu cineva. De asta sunt pe site, pentru ca vor sa calce stramb in inca o strachina.

Sigur ca lucrul asta se intampla mai usor pe net, unde totul e atat de convenabil de nisat. Si astfel intalnesti persoane care sa iti impartaseasca valorile care te definesc. Secondlove.whatever a intuit golul interior de care sufera unele persoane aflate in relatii monogame si s-a pregatit sa satisfaca cererea.

Si tot siteul iti propune sa te intrebi mai departe daca esti in cautare de aventura sau diversitate. Atunci inscrie-te gratuit si baga mare. Aproape ca mi se pare mai normal un site care sa se cheme frightenedbuthappynipples.es sau .nl in care ti se pun la dispozitie contactele unor oameni care isi doresc sa li se stranga rau de tot sfarcurile cu patentul in timpul actului sexual decat siteul cumintel de mai sus.

Nu siteul ma intristeaza, lansat de un antreprenor destupat la mine, ci membrii lui. Si aia care sunt deja acolo si aia care cauta pe cineva de acolo. Fiecare dintre ei luat separat dar si toti laolalta, luati ca si grup de interese. Eu nu zic ca nu e greu. Dar cred ca merita sa incercam sa fim ok cu noi si cu aproapele.

 

conversatie neplacuta cu un cal galben si frumos

Se facea ca eram mai multi, un grup de oameni apropiati, in natura. Nu stiu exact cine. Stiti cum e in vise.

Si ne uitam noi asa cum un grup de cai frumosi rau de tot urca in goana si cu pleata lunga in vant un deal abrupt. Goneau ca nebunii si imaginea asta era superba. Iti lasa gura apa.

La sefia cailor era un cal parca nitel mai mare, de culoare galbena. In randul doi erau niste cai din nu mai stiu ce culoare si la sfarsit erau niste cai de culoare vanata. Toti erau foarte frumosi dar calul galben batea la fund tot ce misca. Din motive bizare, tot grupul ne uitam la caii astia ca si cum ar fi barbati si nu doar cai, deci parteneri sentimentali oarecum eligibili pentru oameni.

Deodata, seful cailor, cel galben de gras, face cale intoarsa si mi se protapeste dinainte. Eu sfioasa plec ochii si ma emotionez ca tocmai calul cailor vine la mine sa vorbim. Si el zice ce te rusinezi asa. Mi se parea ca vrei sa ai de-a face cu mine, acum ce ai. Eu ingaim ceva legat de faptul ca nu ma asteptam sa se opreasca din goana de pe deal si sa vina, blabla, si ca mi se parea ca are treaba.

Si calul zice. Spune drept, te gandeai ca nu sunt de nasul tau si te-ai emotionat pentru ca nu ti se parea posibil si nu-ti vine sa-ti crezi ochilor ca tocmai eu am venit. Si eu trebuie sa admit ca da, ca are dreptate. Si el zice. Nu ar trebui sa ai atat de putina incredere in tine. Eu, bucuroasa, prind inima si afisez mai multa incredere decat la inceput. Incurajatata de atitudinea binevoitoare a calului galben si frumos, ii propun sa iesim impreuna. Si el zice nu. Un nu trufas, ca si cum atat asteptase, sa mi-o traga. Eu fac fete-fete, erau si prieteni de fata si na, era foarte penibila toata treaba. Intreb de ce si atunci ce rost au toate astea. Calul galben, seful cailor, calul cailor, zice ca a vrut doar asa, sa faca niste caterinca.

Visul se termina si eu raman cu chestia asta in minte. Cateodata, nici in cai nu mai poti avea incredere.

ceva nebunesc

Sunt o persoana decenta. N-o spun in favoarea mea.

Acest lucru o fi folositor in foarte multe domenii din viata unui om dar nu e si ceva care sa ma entuziasmeze chiar mereu. Adevarul este ca am visat intotdeauna sa fac ceva nebunesc, care sa ii lase pe toti apropiatii cu gura cascata de uimire. Vreau cu ardoare sa ma comport ani de zile la rand intr-un anumit fel, responsabil, si apoi sa deraiez brusc intr-un mod care sa starneasca rumoare.

Cum ar fi ca, intr-o dimineata, cand colegii de birou ma cauta ca uite, nu mai vin, sa afle ca am plecat la Cracovia. De ce am plecat. Pai pentru ca intr-o seara m-am intalnit intr-o statie de autobuz cu o fosta iubire din scoala generala care m-a luat de mana si am ras impreuna mult si din prima amintindu-ne cum ma tragea de codite si imi ridica sortuletul si apoi mi-a zis ca are tren spre Cracovia si ca are jobul perfect pentru mine, n-are rost sa discutam acum, o sa-mi dea detalii cand ajungem.

Si alta explicatie care m-ar unge pe suflet, tot pentru colegii de serviciu, no offense guys. Ca m-am mutat in Toscana, unde fac agricultura organica dar mai ales cresc melci frumosi si gustosi pentru un restaurant din apropiere care este in ghidul Michelin. Iarna, cand melcii nu razbesc, o sa lucrez la moara din localitate pe postul de ajutor de morar. Cu cine m-am mutat acolo. Cu o femeie cu 24 de ani mai mare decat mine, pe care am descoperit ca o ador.

Iar daca mama ar fi cea care ar intra pana la urma cu copia ei de cheie la mine in livada, ar gasi un bilet. Pe el ar scrie mama, mereu mi-am dorit sa fac scufundari la foarte mare adancime si acum am gasit un grup care pleca catre Marea Rosie sa faca exact asta si m-am dus si eu cu ei, ca si cum fugi cu circul. Iarta-ma, nu stiu cand ma intorc. Daca vrei sa-mi comunici ceva, incearca la telegraful din localitatea x, un nume complicat de pronuntat.

Prietenul meu ar afla de la mama ca am plecat la un curs de prajituri la cel mai mare institut din lume, care se afla la New York, The Big Apple. Cursurile costa imens dar eu am avut bani sa le platesc, ca am pus in toti anii astia la ciorap, fara sa stie el, pentru acest vis al meu pe care il coc de foarte multa vreme dar despre care nu i-am povestit niciodata. Acolo impart apartamentul cu doi adventisti de ziua a saptea, unul din Ucraina si altul din Albania, care au reusit cumva sa ma convinga si pe mine sa ader la crezul lor si sa devin o credincioasa infocata, practicanta si rigida. Cica nu mai beau deloc si fac si ore in folosul comunitatii, la un centru de batrani obezi, asta pentru ca nu mi-au placut niciodata pisicile.

Mi-ar placea la nebunie sa face ceva complet nebunesc. Dar cum se pare ca nu am inima pentru nimic din ce zic mai sus, o sa ma multumesc sa mananc un crenvusti in foetaj. Tot nebunesc si la fel de periculos si de neinteles. Dar macar e la colt.

cireasa, doamna nicolau

Am un nume de familie destul de rar. Sau oricum nu este precum Popescu de des. No ofense, popescu’s of the world.

Si totusi, ma intalnesc din cand in cand cu barbati care nu doar ca poarta acest nume dar mai sunt si misto. Adica, din multimea destul de mica de domni Nicolau, o buna parte sunt sarmanti. Parerea mea. Si asta lasandu-l pe varul meu Nicolau deoparte. Asa stand lucrurile, de fiecare data imi vine aceeasi idee.

Am chef sa incep sa ma comport ca si cum sunt nevasta de drept a andrisantului, adica a domnului Nicolau. Cel pe care am pus ochii in momentul cu pricina. Cum dau peste un domn Nicolau care imi place, cum ma gandesc sa ma anin volubila de bratul lui, si nonsalanta. Ma gandesc ca el va fi de buna seama buimacit. Nu il condamn. E momentul meu, daca vreau sa profit.

Planul meu este sa apuc bine pe domnul Nicolau si sa il tarai asa, dupa mine, in public. Sa il prezint macar unui numar de oameni drept sotul meu, domnul Nicolau. Sa ii iau scame de pe rever, sa ii indes in gura cu furculita o bucata de friptura pe care am insfacat-o de pe o masa. Sa ii umblu in portofel, ca eu nu am schimbat, sa il strig sa vina cu mine la baie, ca e intuneric.

Mor de pofta sa ma comport natural drept sotia lui, pana se dezmeticeste si se zbate. Sau pana se dezmeticeste si il apuca rasul, daca are umor. Mi se pare fascinant de simplu sa ma inscaunez in joaca drept nevasta unui om care nici macar nu ma cunoaste. Si sa fac asta doar folosindu-ma de coincidenta de nume.

Cireasa, doamna Nicolau, nu are insa niciodata curaj sa-si puna ambitiosul plan in aplicare. La naiba.

parfum de taran

Cand alearga, cireasa are respiratia precipitata si deci inspira mai cu foc.

In felul asta are parte de o sumedenie de mirosuri neplacute, cum ar fi ce iese pe teava de esapament la masini si emanatiile toaletelor ecologice din parc. Dar isi ia revansa pe deplin cand vine vorba despre tot felul de miresme minunate, care ii patrund in organism in mod nemijlocit. Cum ar fi.

Mirosul pamantului reavan, de toamna. Iarba obosita dar inca verde, asezonata cu frunze uscate. Popcorn proaspat pus la facut si vata de zahar invartita in momentul asta. Dar mai ales amusineaza cireasa cu nesat mirosul de taran iesit in oras. Este un miros anume, ieftin dar imposibil de refuzat.

Undeva, in oras, este cu siguranta o fantana in care in loc de apa susura parfum prost. O fantana in care unii barbati isi inmoaie ale lor degete si se racoresc pe gat. Iar eu, eu nu mai suport, atat de mult imi place.

Este mosc amestecat cu cine stie ce alta chestie vrajita, nici nu prea conteaza ce. Ce importa este ca imi vine sa ma tin dupa barbatii aia care arata cum nu-mi place mie. Imbracati of si vai de mine, cu lantisor la gat si care, cand le suna telefonul, parca s-a pornit o petrecere cu cea mai rea muzica tutz-tutz-tutz din lume.

Dar tot ei imi comunica, folosindu-se in mod neortodox de chimicalele corpului lor, ca sunt sexy. Sfinte Sisoe, ce sexy. Poate tot alergand, imi pierd putin controlul si il ating pe vreunul dintre ei. Cu nasul meu pe gatul lor, sucindu-le o mana la spate, sa nu fuga.

Parfumul de taran o fi el ieftin dar face toti banii.

letter to another cherry from a viking

Cand s-a intors acasa, cireasa a gasit aceasta scrisoare de la prietenul danez Eigil. Si s-a bucurat. Viata are sens chiar si cand pare ca n-are.

September 8

Hi Sana!

Hope you had a very good trip with „the girls” to the North and back!

I write this to thank you for your hospitality. It was very nice to meet you and you boyfriend and to stay at your place. I also like to thank you by giving you a few „presents”. I hope you like chocolate. In the fridge you will find somethig fat form Denmark (no, I didn’t cut a piece of my body!) and a few other things as tomatoes for an omelete before work Monday (morning) maybe?

I will water you plants now if I think they need, and if everything goes well I will leave for Brasov Sunday after breakfast. Have a nice time and don’t forget to tell me if you come to Denmark!

Good luck with everything!

Eigil.

PS: Have you considered hi-jacking around Europe? Over here it’s maybe not great but in Germany,  Holland, France and Denmark I don’t think it will be difficult nor dangerous!

borcanul meu de dulceata care are 10 ani

Abia astazi, facand eu curat prin frigider, mi-am dat seama ca sunt stapana unui borcan cu dulceata care are 10 ani vechime.

Dulcetile nu patesc ca vinul, si nu devin mai bune daca nu le mananci cu deceniile. Asa ca brusc m-am simtit incurcata si inca nu m-am descurcat. Sa vedeti de ce. Borcanul cu pricina are motive sentimentale de a se afla la mine in viata in general si la mine in frigider, in special.

Era intr-o vara, o vara frumoasa. Eram cu inginerul fara inima undeva in Sicilia. Am stat la niste oameni foarte draguti, un cuplu. El era alcoolic, cred, si ea era foarte bolnava, de asta sunt sigura. Dar tot draguti ramaneau. Asa de draguti au fost si asa de bine ne-am inteles, incat ei au facut o propunere. Stai cireasa tu aici si ajuta-ne sa intretinem pensiunea asta si o sa vezi ca o sa fie bine.

Ma uit eu la inginerul fara inima, ma uit la locul ala de vis. Dar unei neveste nu ii sade bine sa faca schimbari radicale. Si nici sa dea bir cu fugitii in cine stie ce insula cu o clima perfecta. Asa ca imi vad de viata mea si refuz politicos. Desi si astazi ma mai gandesc cum ar fi ca serile mele sa aiba loc la poalele vulcanului Etna, intr-o livada de clementine, cu iepurasi care ies seara la joaca.

Asta insa nu e tot, caci unde e dulceata in toata povestea asta. Pai dulceata este de la prietenul familiei dragute. Un domn pe care il chema in mod aproape predestinat Paul Lamaie. Paolo Limone. Un jurnalist care se apucase sa faca dulceata dupa o casnicie dezastruoasa.

Paul nu ma slabea din ochi nicio clipa. Nici macar cand inginerul fara inima era de fata. Pasiunea lui era sa inventeze retete surprinzatoare cum ar fi dulceata de fragi cu lavanda. Sau de portocale cu un strop de cafea. Sau de zmeura cu busuioc. Era exact ce mi-am dorit atunci. Suna ca exact ce mi-as dori si acum. Ma si vedeam invartind impreuna cu el, cu aceeasi lingura mare, in vreun cazan in care am creat o aroma noua. Paul Lamaie avea si livezi multe, pline cu fructe. Si ma cam placea.

De-asta am inca borcanul de dulceata de la el. Pe Paul l-am uitat dar posibilitatea unei vieti traite in felul descris mai sus inca imi mai da tarcoale. Asa de viu incat dulceata ramane. Am hotarat.