Mâini de bărbați

Mi se pare mie sau mâinile de bărbați fac lucruri tare diferite și de o complexitate ieșită din comun? Bineînțeles, dacă sunt mâini încercate, robuste, cu voință proprie, care își asumă responsabilități. Nu mâini din alea leneșe, ușor grăsuțe, ușor intelectuale, care se relaxează pe genunchi cât e ziua de lungă și apoi oftează de atâta treabă câtă e pe lume și de mersul neprielnic al lucrurilor.

Mâinile de bărbați mânuiesc volanul cu dexteritate, cară sacoșe grele și apucă grăbit mâncarea cu mâna direct din oală, când situația o impune. Din câte am observat, situația mereu o impune. Mâinile sunt nemiloase când e vorba despre reparat lucruri și potrivit bucăți tehnice care să se îmbine în sistem moș și babă între ele, și totuși devin instrumente ergonomice când e vorba să mângâie sâni. Reușesc să se transforme în căușuri calme și chiar tandre pe alocuri. Mâinile de bărbați rup colțul de pâine când trec pe lângă ea pentru că nu se pot abține. Prea arată ca o invitație. Ele nu se dau niciodată cu cremă protectoare și astfel umblă prin lume butucănoase și încercate în batalii, cu un scut protector natural.  Dacă sunt mâini trecute prin viață, știu să apuce o lopată când trebuie și, altă dată, un pix și un carnețel de însemnări când iarași trebuie, în care pot să scrie chiar și niște lucruri care au sens. Mâinile de bărbați mai știu să și gătească, dacă sunt animate de chef și au în spate o motivație plăcută și o familie în care au văzut alte mâini masculine făcând la fel. Uneori, mâinile de bărbați mânuiesc copii pe care îi îmbracă nepotrivit pentru vremea de afară, alteori fac ture pe tastatură, leagă noduri la cravate sau strâng alte mâini mari, în încercarea de a le cunoaște. Îmi place.

Anunțuri

Leopardul asexuat de metropolă

Văd destule femei dar mai ales fete care disprețuiesc zicala less is more și se pavoazează, înainte de a ieși din casă, cu tot ce au mai de preț prin șifonier. Asta înseamnă colanți mulați care imită pielea sau ciorapi plasă, cercei lungi care se mișcă amețitor în jurul gâtului, buze date cu smack care le face ba volum, ba străluceală, încălțări cu toc provocator și măcar un ceva cu imprimeu animalier. Pentru a comunica, înțeleg eu, animalul de sacrificiu care pândește în ele, dornic spre a fi devorat (zebre sau girafe) sau care se vrea vâneze carne proaspătă de om (leopard, tigru-și-așa-mai-departe). Pe undeva le înțeleg. Și eu, înainte de a ieși din casă, vreau să fac impresie bună și în fiecare zi îmi pun pe mine tot ce cred eu că e mai șmecher. Uneori mai mă mai deghizez și eu în animal și îmi asum întreaga tărășenie.

Doar că am observat duplicitatea asta. Pe de o parte ele sunt clar interesate să scoată animalul din ele la iveală, sa-l vadă și alții. Pe de altă parte însă, îl păzesc ca pe sfintele moaște, să nu care cumva să-i facă vreun alt animal interesat ceva. Și se arată jignite dacă cineva le atinge cu un deget și dacă nada lor prinde ceva concret. Ceea ce tradus ar suna cam așa: dragi toți, m-am străduit foarte tare să vă atrag atenția asupra sexualității mele cu tot ce m-am priceput eu mai bine, dar să nu cumva să credeți că sunt interesată de ritualuri de împerechere. Nu. Eu sunt inocentă și nu vreau sex. Deloc. Porcilor. Să nici nu încercați ceva. Leopardul din mine este violent la nevoie, și vă sfâșie dacă îndrăzniți să vă apropiați, dar este complet asexuat. Este bine să știu că teoretic ați fi interesați și asta o să mă facă să dorm mai bine. Dar atăr. Capisci?

barbati sexy si pisici asisderea

De data asta va propun un potpuriu de barbati, cuplati cu pisicute.

Daca iti plac barbatii cum imi plac mie, e destul de simplu. Iti vine sa ii mananci cu fulgi cu tot oricum, fara prea multe menajamente si addon-uri. Mie chiar nu imi trebuie cine stie ce alt lucru dragalas, pe care sa il asez langa un barbat, spre a-mi deveni el in sfarsit bun de rontait. Si totusi.

Se stie ca atunci cand barbatii sunt insotiti de copii mici, sunt cu 78% mai futabili. Ideea ca sunt capabili sa proceeze cu aparatura lor din dotare ceva atat de dragalas, te sfasie in mod placut. Si faptul ca sunt responsabili, ca doar de-aia isi plimba copilul prin parc, este irezistibil. Pur si simplu barbatul ala, care are un copil de mana sau in brate, imi apare ca avand cu 42% mai mult par in cap si cu 56% mai putina burta.

Iar experimentul de mai jos arata ca da, te induiosezi si mai dihai cand vezi un barbat pe post de natura vie cu pisica. Barbatii, asa niste duri, asezati artistic langa pisicute pufoase si sensibile, vai. Vai, ce mai combinatie. Daca va plac barbatii, uitati-va. Daca va plac pisicile, iarasi uitati-va. Daca va plac si barbatii si pisicile, apai nu mai ramane mare lucru de zis.

Si acum pozele. Salivati cu decenta si responsabilitate, in cele ce urmeaza.

curatenie pe criterii sexiste

Ca orice utilizator de net care ii rade in nas teoriei conspiratiei, am pe facebook foarte multi prieteni.

Asa e, sunt un pic prea multi pentru a fi persoane reale, din carne si zgarciuri si nervi si oase si par, care sa insemne ceva, cat de mic, pentru mine. Nu ma plang. Doar ca n-am mai stiut sa inot si m-am inecat din pricina unui numar atat de gigantic de notificari de la necunoscuti. Nu am mai facut fata si m-am pomenit ca habar n-am ce mai fac cei cu adevarat dragi.

Aceasta fiind contextul, intr-o dimineata m-am trezit cu chef de ordine si disciplina si am inceput sa ma uit ca gaina la margica la fiecare fiinta de pe facebook. Vreau sa am notificari de la aceasta faptura sau mai bine nu. Si tot trecand asa, prin sute de profile, mi-am dat seama cu rusine ca sunt partinitoare.

In vreme ce femeile despre care nu stiam nimic de nimic treceau in categoria „mai-vedem-noi-dar-macar-o-vreme-nu-vrem-sa-aflam-lucruri-noi-despre-ele”, barbatii din aceeasi zona misterioasa erau judecati in functie de infatisare sau atitudine. Rusine sa-mi fie.

Dar acum lista mea cu notificari contine multe femei cunoscute, multi barbati prieteni dar si o categorie semnificativa de creti, barbosi, schiori, rockeri, calatori prin lume, urcatori pe munti, cheliosi inteligenti cu ochelari, bucatari entuziasti si multi, multi alti barbati care par interesanti si pe care ar fi o crima sa-i surghiunesc in lista celor fara de notificari.

Ce sa fac. Barbatii imi plac mai mult.

carnetelul de dans

Ideea de a rezerva cumva persoanele misto care apar in peisaj cand eu am o relatie sau ele sunt ocupate revine.

Spuneam mai demult ceva legat de lasarea plasei de cumparaturi la coada cuiva care imi place dar nu e disponibil pentru activitati amoroase nepasagere. Explicam atunci cum, cand nu pot sta acolo, la coada, ma gandesc sa las plasa in locul meu si mi-o muta aia din spate, daca sunt draguti. Doar pana se elibeareza toata lumea si se aliniaza astrele.

Acum insa mi se pare ca mai civilizat ar fi sa avem toti un fel de carnetel de dans, doar ca pentru relatii. Sau macar eu sa am unul format de buzunar, ca ce-mi pasa mie cum isi organizeaza altii viata sentimentala. Instrumentul ar trebui sa fie destul de simplu, si sa contina doar numele dansatorului si niste date referitoare la modul in care poate fi gasit, la o adica, daca e.

Si omul ar trebui sa fie la curent cu faptul ca este trecut in carnetelul meu de dans. Daca lucrurile nu sunt doar in capul meu, s-ar cuveni ca el sa fie mandru de treaba asta si sa fie de-a pururi pregatit. Sa nu se mire daca primeste un mesaj din senin, care il convoaca la o relatie.

Nici daca mesajul este in toiul noptii nu are prea mari motive sa ridice din umeri, ca si cum nici usturoi nu a mancat si nici gura nu-i miroase. E de sperat ca cel ce este scris in carnetel sa isi doreasca sa fie sunat. Si sa se trezeasca, macar in unele dimineti, cu mine in gand. Chiar daca in restul timpului isi vede de ale lui.

Ca sa nu se iste debandada, ordinea din carnetel e  si ea menita sa conteze. Degeaba se elibereaza cineva daca nu e randul lui. Cine e trecut primul in carnetel trebuie intrebat intai, caci are drept de preemptiune cand se pune in discutie o relatie. Daca el nu este liber, se trece la urmatorul, si tot asa. Pentru ca suntem oameni, nu doar dansatori.

calendarul tinerilor fermieri

Acest articol este din seria am vazut si romance libidinoase.

Ce sa fac, nu am putut tine pentru mine. Dupa ce am primit linkul asta gasit la cineva pe facebook si am petrecut cu el deschis acolo, intre alte alte chestii serioase, o zi intreaga, a trebuit sa spun si altora. Simt nevoia sa rostesc cateva cuvinte sau mai bine zis taceri despre calendarul tinerilor fermieri germani.

Astea au fost tacerile. Si acum, ca mi-a revenit graiul, inteleg. E clar de ce economia Germaniei merge bine si mai ales de ce au o agricultura de succes. Pai cu asa fermieri, cum sa nu se duca totul la cer. Germania e pe maini bune si a devenit brusc una dintre tarile in care am cea mai mare incredere.

Uite ce-am ajuns sa spun. Ca daca eu as fi dovlecel, rosie sau cartof sau chiar purcel sau vitel, m-as lasa cu placere ingrijita de unul dintre fermierii din calendar. De oricare dintre ei dar in mod special de luna iulie 2013. Si nici cu luna ianuarie a aceluiasi an nu mi-e rusine.

Dar va rog sa nu fiti sfiosi, voi cititorilor, de orice sex ati fi, si sa dati o raita si prin ceilalti ani, caci vreau sa discutam ceva. Mi se pare mie sau pe bune fermierii din trecut erau mai yummy decat astia de azi. Si nu, nu cred ca in zilele noastre nemtii care fac grane pentru paine sunt mai urati, ci doar ca s-au schimbat putin criteriile de selectie.

Am vorbit destul. Si acum un cliseu. Sa lasam pozele sa vorbeasca singure, in continuare.

sexul din viata reala si cel SF, adica pornografia (video cu mancare)

Sexul si mancarea merg mana in mana, in diverse combinatii de succes. Acum este vorba despre ceva amuzant.

Viata sexuala, asa cum reiese ea din filmele porno, si harjonelile de toate zilele, au foarte putine lucruri in comun. Am mai vorbit despre asta. Dar uite cat de misto a explicat cineva in filmul de mai jos, folosind mancare, cat de tare difera forma, culoarea, durata si, in general realitatea din paturile noastre de pornografia, tot a noastra, cea de toate zilele.

Femeile din filmele porno par innebunite de placerea de a face sex anal. Iar la noi acasa, de cele mai multe ori acest fel de mancare nu se regaseste pe platouas. Tot ele sunt la fel de entuziasmate cand un barbat vrea (ar zice Irina Nistor) sa-si descarce pusca direct pe fata lor congestionata de placere.

Barbatii din filmele porno o au mai lunga si mai groasa decat orice mascul pe care l-a cunoscut oricare dintre noi. Sexul cu ei dureaza ore intregi, fara probleme, si trebuie sa le ceri indurare. Doar atunci vor termina, daca insisti. Altfel, o pot tine asa zile intregi. Nici apa nu le trebuie, nici somn, nici hrana.

Pe langa faptul filmul e amuzant, el contine si tot felul de date statistice misto de stiut. Acum, cine sunt cei pe care i-au intrebat porcarii despre viata lor intima cei ce au facut filmuletul, eu una nu stiu. Dar tot mi-a placut. Sa va distrati bine cu el.

scrisoare deschisa catre femeile cu sanii mici

Dragi femei cu sani mici si obraznici sau sani mici si sfiosi sau sani mici pur si simplu,

Ma gandesc de multe ori la voi. De cele mai multe ori, intrebandu-ma cu mirare oare de ce mai purtati voi sutien. Sutienul este menit sa sustina o greutate care altfel o ia razna. Sutienul este astfel gandit sa nu o lase, pe greutatea asta, sa se pravale inestetic in jos, cum se intampla in cazul sanilor mari. Stiu ce vorbesc, ca doar sunt posesoare de la 13 ani incoace.

De ce nu umblati in continuu cu ale voastre sfarcuri in vant, chiar nu pot sa pricep. Un sfarc la semi-vedere este atat de sexy. Eu pe ale mele trebuie sa le tin mereu zavorate  in dantele perfide si sub bumbacuri groase sustinute de niscaiva sarme si asta nu-mi convine. Caci eu, ca alte femei din tagma mea de fapturi planturoase, nu pot umbla nici prin casa fara sutien. Mai ales daca stiu ca se uita cineva.

Sanii mari si goi da, sunt o placere pentru privitor. Mai ales ca, odata ajunsa in postura asta, adica un barbat sa se uite la sanii mei dezveliti, fara retineri, lucruri minunate promit sa se intample in continuare. Dar sanii mari si nesustinuti inginereste de un sistem performant, peste care pui o bluza, asta nu mai e chiar asa de amuzant.

Iar oh, voi, femei cu sani mici, vi-i oblojiti si ii strangeti in chingi, ca si cum nu s-ar putea descurca singuri. De-as avea eu sani mici, ce-as mai zburda cu ei aproape pe-afara. Bluzele mele ar fi mereu usor indecente caci, nu-i asa, cine poate blama o femeie cu sani mici ca este usor decoltata. Incearca si ea, e normal.

De-as fi voi, cred ca nu as pune niciodata sutien. Si as face parada de lucrul asta in fiecare zi, ca si cum am facut un ou de aur. Sfinte Sisoe, cum trebuie sa fie sa iesi din casa fara sa te strangi in tot felul de hamuri si haturi, ca un cal de curse, pe care il asteapta o zi lunga. Sanii mei nu sunt niciodata in vacanta. Niciodata liberi. Niciodata pe deplin multumiti intr-o zi normala de, sa zicem, joi.

Purtatoare de sani mici, mai lasati sutienul ala deoparte. Mai ales cel cu pernite, care omoara in fasa orice posibilitate de a se vedea forma naturala, frumoasa si neincorsetata a unui san. Mergeti si voi fara sutien macar o zi, cat sa vedeti ce bine e si cat nu aveti nevoie de el. Oh, femei cu sani mici, oh. Cum va mai invidiez uneori. Si nu, nu glumesc defel.

 

erotismul bine temperat

Titlul e o gluma. Evident ca vad erotism si in piatra seaca. Si in gaura de sarpe. Si pe fundul unei fantani secate.

De pilda, orasul e plin de muncitori. Nu se uita nimeni la ei iar cand se uita, este sigur cu un gand rau. In ce ma priveste, cand muncitorii sunt imbracati, nu le dau nici eu mare importanta. Desi repet, ei rascolesc metropola fara astampar. Dar cand e canicula si pe muncitori ii lasa nervii si unii dintre ei isi scot tricourile, incepe petrecerea.

Sunt capabila sa vad care dintre ei seamana cu Robert Redford, cine ar da foarte bine pe un catwalk al unei prezentari Jean Paul Gaultier si pe cel ce ar fi bun pentru o reclama la aftershave. Muschii facuti din munca fizica in aer liber nu au pereche pe lume. Sunt coplesitor mai sexy decat cei obtinuti din greu la sala, cu aparaturi, utilaje, ceasuri care masoara eficienta si echipament scump, care absoarbe transpiratia si o transforma in naiba stie ce.

De asemenea, cand politistii merg cate doi, nu pot sa nu-mi inchipui ca sunt stripperi. Si ca la un semnal sonor stiut numai de ei si de mine, o sa-si scoata dintr-o singura miscare pantalonii care sunt doar un bluff, prinsi cu arici, cand incepe muzica. Si apoi o sa pice si camasa si o sa ramana doar bastoanele si chipiul. Iar cand politistii sunt cate doi si sunt cat de cat aratosi, la mine mereu incepe in cap muzica. De multe ori, mi se pare ca o aud si ei, data la maximum. Si atunci ma mir ca nu reactioneaza conform planului.

Ochii mei separa in mod automat pachetul corp &  fata al unui barbat de minte, nivel cultural si valori comune. Inteleg destul de repede care sunt barbatii cu care as putea vorbi despre consumism si ce e aia libertate. Dar nu ma impresioneaza mai putin cei cu care, deloc de lepadat, numai de cuvinte nu-mi arde. Sexul infloreste des pe strada.

avanpost miruna

Experienta prietenelor mele cu un anumit barbat este mereu fascinanta.

Si noi impartasim mereu asemenea date piparate, letale, in cele mai mici detalii. Daca ar stii barbatii.

Si cum stateam noi asa si vorbeam, bineinteles tot la plaja, am ajuns la o concluzie. De fapt Miruna a venit cu ideea asta, ca cel mai util ar fi sa folosim modelul lansat de Radio Guerrilla. Stiti probabil cum ei agata o stampila cu avanpost Radio Guerrilla in locurile care le plac lor cel mai tare. Sali de sport, restaurante, baruri.

Si eu as vrea sa gasim o modalitate de a aplica cumva o stampila cu Avanpost Miruna, Avanpost Sana, Avanpost Irina. Adica ai dat peste un barbat rasfoit, gustat, vizitat, pipait, vazut si incercat de Miruna, Sana sau Irina. In felul asta am putea sa mergem sa cerem referinte la Miruna, ca la joburi.

In plus, daca Miruna e o persoana de incredere, care iti place, aproape ca te bucuri ca ai nimerit asa. Gusturile ei sunt bune. Si faptul ca si ea a trecut pe acolo este o garantie a calitatii. O promisiune pentru satisfactii garantate. Si odata ce-as vedea ca acel cutarescu ce imi face inima sa bata budibum este deja verificat de o alta prietena, m-as linisti.

As suna pentru cartea tehnica a barbatului si alte detalii intime. As putea sa-mi fac si eu un plan mai in cunostinta de cauza, si nu ca acum. Cand, intalnind pe cineva, bajbai in meandrele misterioase ale concretului.

Da na, ca si alte proiecte avangardiste in materie de relatii, si cu asta e complicat. Am nevoie de finantare, de timp liber si de multa incredere din partea publicului si a autoritatilor, pentru a-l putea pune in practica. Pana una alta, pot sa intreb noul barbat mai tu de-al cui esti? Si, bineinteles, sa nu ma refer la cine l-a nascut.