Cu vânt în pupa la Barcelona

Anul ăsta e cu multe călătorii, a început bine. Plec acum la Barcelona. Unde vântul care mă ciufulește miroase a mare și unde pe bulevard cântă păsări sute din coliviile dichisite. Orașul cu locuitori aprigi și mâncare la fel, în care n-ai încotro și trebuie să te porți ca și cum ești de-acolo. Barcelona n-are răbdare cu începătorii, trebuie să o prinzi din mers. În orașul cu clădiri și parcuri semnate de designeri celebri, turistul n-are nicio șansă și trebuie să se piardă și să se regăsească din nou și tot așa, până când se îndrăgostește. Barcelona e așa de sexi încât și de piatră să fii, că tot nu rămâi indiferent. Are cluburi întunecate în care se dansează pe rupte, până in zori, are un mix cosmopolit de persoane care au dat locurile lor de baștină pentru briza senzuală a orașului ăsta. Mă pregătesc să respir aer local până amețesc și să las orașul să mă ducă pe unde are el chef. E plăcut să fii spaniol din când în când, parcă sângele clocotește mai fierbinte când mă gândesc la toate cele de care voi avea parte. Prea multă vreme a trecut de când n-am mai fost acolo. Sunt pregătită, încă o dată, de drum.

drumul sudului

Sudul Frantei e ca o bomboniera bine intretinuta, cu garduri vii tunse in fiecare zi cu forfecuta de unghii de catre muncitori in uniforme cu fireturi aurite. Prin contrast, sudul Italiei este un loc salbatic, neimblanzit inca de turismul bibilit si cu reguli ferme de tip nord. Aici oamenii arunca ambalaje pe sosea si la plaja, caci altfel nu se poate explica faptul ca orice drum este flancat de tivuri groase de gunoaie. Intai m-au socat, apoi m-am obisnuit. Acolo m-am dus eu sa ma distrez amusinand sute de kilometri de livezi de maslini eclipsati din cand in cand doar de niste palcuri sanatoase de leandri. Sa vedeti. Fiecare orasel de pe coasta vine la pachet cu catedrale date prin pudra de albe ce sunt. In sud, barbatii poarta multe tricouri polo cu gulerul ridicat in sus, iar femeile cand se gatesc, apai se gatesc, nu gluma. Italienii de pe aici sunt sprancenati si aprigi si se casatoresc de cate ori gasesc un loc liber la biserica. Sudul e ca un fel de aprozar urias din care poti sa te infrupti ca un capcaun, fara sa produci vreo paguba tie sau altora. Scoicile crude si stridiile aglomereaza stancile si se pot manca din abundenta asa, crude, fara menajamente. Costa putin si ofera satisfactie mare. Smochinii sunt pe-aici arbori comuni, din care poti sa mananci trecand pe strada, cum se intampla la noi cu dudele. Unde te intorci, unde te sucesti, gasesti branze bune care nu sunt in burduf de caine, fructe proaspete, vinuri cu nume intortocheate, paini gustoase si alte bunatati. Benzinariile mici nu se pot abtine si mai fac cate ceva pe langa plinul masinii tale, in functie de interesele personale ale proprietarului. De la unele poti cumpara ulei de masline, altele iti promit autocolante cu iepurasul playboy, altele branza de bivolita. Important e sa fii atent.

Sudul, sudul e tare placut. Pe langa Bari, adica. Pana jos de tot, la Lecce.

pausa cum laude

Eu plec putin intr-un loc unde nu prea am internet. Stau in locul asta 2 saptamani. Apoi ma intorc, zau ca ma intorc.

Mi-am luat cu mine patru carti, un carnetel pantecos pentru insemnari si doua creioane ascutite. O pereche de slapi, un smac pentru tantari, un vizor pentru uitat cu atentie la oraselele pestilor. La fata locului se pare ca o sa gasesc si o bicicleta, cu care sa cutreier pe niste coclauri mai putin cunoscuti mie, intr-o dulce devalmasie si tovarasie cu natura. O sa fiu explorator de suprafata si de adancuri. Ganditor fara stimuli electronici. Uitator la stele. Amusinator de dimineti in care ierburile si pamantul sunt la putere.

Ma intorc pe 22 iunie, si incep sa functionez aici din nou. Pana atunci, sa mirositi tei pana va ia cu ameteala. Sa mancati castroane intregi cu capsuni fara zahar. Sa scoateti sampanii de la rece si sa le desfaceti intr-o zi in care pare ca nu e niciun eveniment special de sarbatorit. Sa va iubiti pana va merg fulgii. Take care.

 

 

ma duc sa raportez din ardeal

Nici n-am piciorul bine in Cluj si am si inceput sa sufar de SFP, adica Sindromul Filmului Pierdut, pe care il am in fiecare an la TIFF. Asta inseamna ca in fiecare zi simt nevoia sa vad si mai multe filme, din ce in ce mai multe filme, si nu accept sa-mi scape nimic. Cum nu reusesc sa ajung la un film pe care il simt ca mi-ar placea, cum ma apuca panica. De exemplu, inca de pe acum mi-e frica sa nu care cumva sa pierd, in timp ce mananc la repezeala niste paste cu vreun sos, dupa ce-am vazut deja vreo 4 filme, cine stie ce film islandez care ruleaza la cinema Arta.

Plec la TIFF si e ca si cum as pleca la oaste. E o treaba serioasa. Imi dau seama ca asta inseamna cam asa: 10 zile de festival cu 9 locatii pe care trebuie sa le iau in calcul in fiecare zi pentru cele mai bune alegeri, 223 de titluri dintre care 31 romanesti, 12 filme aflate in competitie pentru trofeu si 18 concerte. Daca la asta mai adaug si cel putin 3 farfurii de varza a la Cluj la Varzarie, 4 amandine la cofetaria Carpati si vreo 15-16 cafele peste tot in Cluj, rezulta cam cum se abordeaza un TIFF cu responsabilitate, entuziasm si ganduri bune.

O sa zic de-acolo de cate ori apuc.

PS: Poza este din filmul Wild Tales, care deschide astazi festivalul.

am acreditare, am parte

Tocmai ce-am primit acreditarea pentru TIFF cu nr. 14.

Intai am chiuit moderat, ca eram in public. Apoi m-am pus pe planificat draconic, caci nu sunt putine lucrurile pe care am pretentia sa le fac odata ce pun piciorul in Cluj. Stau o saptamana si nu vreau sa pierd mai nimic, asa ca trebuie sa ma concentrez rau de tot. Unde mai pui ca pe langa filme ma vad si cu multi prieteni, am inghetate de mancat, gradini botanice de vizitat, si magazine secrete cu haine misto de luat la puricat.

O sa scrutez cu atentie filmele, care sunt niste sute la numar. 12 titluri se bat pentru trofeu. Scurt metraje romanesti, ma prezint sigur. Am pus filme nordice la loc de cinste, cica anul asta luam o portie zdravana in Norwave. Pe langa Norvegia, tara care este pusa sub focus anul asta este Argentina, de unde si filmul din deschidere, Wild Tales, co-produs de Pedro Almodovar, despre care se pare ca o sa ne ridice parul de pe ceafa. Evenimente speciale, pai sa vedeti. Am concert, proiectie, petrecere. Daca o sa ma rezist, o sa ma infrupt si din concertele care o sa se tina ba la Casa TIFF, ba la Castelul Banffy din Bontida, ba in noua locatie de la TIFF Campus. Trebuie sa o mai vad putin si pe Nastassja Kinski, care vine la festival, trebuie sa ajung la targul de la Depozitul de filme salvat anul trecut de catre festival. In plus, promit ca nu o sa pierd niciunul dintre cele 18 scurt metraje romanesti, dar stiu ca pentru ca lucrul asta sa se intample, e imperios necesar sa-mi iau bilete in momentul in care ajung.

Deci plec la TIFF si am stelute de bucurie in privire.

 

coasta de azur la pas marunt

E drept ca sediul central a fost la Nisa. Insa nu prea am lasat centimetru de mal albastru necercetat, de-a dreapta si de-a stanga ei, caci fara de liniste e soiul meu.

La Nisa am mai ajuns eu eu, dar numai cate o zi, si asta nu e deloc destul. Nisa trebuie luata la pas cu rabdare, descoperita nu doar cu ce are ea mai celebru, si anume Promenade des Anglais si piata frenetica de langa. Toata Nisa e o gradina mare si inmiresmata, care pulseaza prin pasarile si plantele sale abundente si cere atentie speciala indreptata si catre colinele ce dau spre mare. Doar cand stai mai mult aflii ca locuitorii claxoneaza aproape de la fel de prompt ca romanii si totusi sunt relaxati. Ei alearga cat e ziulica de lunga pe malul marii, chiar si multi oameni in varsta, chiar si mame cu carucioare. Ce mi-a placut e ca  nu putini barbati isi dau tricoul jos pentru a alerga mai bine, ceea ce face lucrurile incantatoare pentru privitor. Daca as avea putere, as face o regula de aplicat peste tot in lume, pentru toti barbatii, fie ca alearga sau nu. Nisa, un important centru universitar, iese seara in oras si mananca tare bine. Apa turcoaz te spala bine pe creieri daca esti stresat, si tot bine iti clatesti si tu ochii cu vestmintele albe ale localnicilor.

Daca n-ai astampar, locurile mele preferate in care am fugit de Nisa sunt oraselele Eze, o bomboana fondanta, Gourdon, o mica pitica citadela cocotata pe o stanca sus de tot si St. Paul de Vence, un orasel plin ochi de artisti si flori. Toata propun cafele si bucate delicioase. Dintre oraselele pe malul marii in care e placut de cotrobait si de mancare m-am indragostit de Antibe, la cateva minute de Nisa. Iar daca treci apoi de Cannes si scrutezi Coasta Esterele golfulet cu golfulet, nu prea ai cum sa nu ravnesti sa petreci nitel timp aici, unde apa de culoare turcoaz inchis se combina cu stancile rosii si plajele salbatice. E bine pe toata coasta asta azurie. E bine indiferent cum o abordezi, planificat sau cu buget redus, in lux sau fara vreun tel special.

E bine sa fii francez din sud macar o saptamana pe an, din cand in cand.

o saptamana la nisa

De astazi o sa fiu plecata o saptamana la Nisa.

Nisa e locul ala cu apa turcoaz, unde gasesti seara jazz in centrul vechi si cat e ziua de lunga baghete cu unt si fandoseala frantuzeasca de calitate. Are palmieri si pudeli, viligiaturisti bogati in straie albe si cafele complicate pe masute presarate pretutindeni. Are un je ne sais quoi care te face pe tine, calator, sa te bucuri ca ajungi inca o data acolo.

E amuzant sa mergi la Nisa pentru o mica reuniune de familie, cand toti cei implicati sunt romani si nimeni nu locuieste acolo. Dar asa s-a potrivit. Asa ca iau avionul, iau o matusa de o aripa, si zbor pana in sudul Frantei unde, imi inchipui, trebuie sa fie vreme frumoasa acum. Am costum de baie, am si palarie de soare. Am doua carti si aparat foto. Nu am internet.

O sa locuiesc printre niste coline, cred ca se vede si marea de acolo. Stiu ca o sa si alerg serile, cand soarele s-a mai potolit, si o sa dau si o raita pe la localitatile din jur, sa vedem ce se mai intampla prin restul sudului Frantei. Am mai fost la Nisa de doua ori. O data am fost cu cel mai iubit dintre pamanteni si eram deja ingrijorata tare de cum merge iubirea. Alta data am fost iar cu familia. Se pare ca Nisa este numai buna pentru rubedenii, cel putin in cazul meu.

Ne vedem luni, 25 mai, cand probabil ciresele romanesti vor fi la putere si capsunile romanesti o sa fie deja instalate timid prin piete. Iar teiul, teiul va fi fiind imbobocit deja.

orase din care am gustat prea putin

Sunt cateva orase de care am apucat sa dau cu nasul doar, si apoi a trebuit sa plec. Ei bine, asta nu-mi convine si trebuie remediat. Uite, pana acum am strans 10 ce nu-mi dau pace.

Antwerp. Am petrecut acolo doar cateva ore, dandu-ma jos dintr-un tren si apoi urcand rapid intr-altul. Am apucat sa vad ca tot omul centrul pictural, cu cladirile alea speciale, si m-am plimbat nitel pe malul apei, si cam atat. Pot doar sa banui, din cum erau amenajate malurile, ca viata din locuitorilor din Antwerp nu are de-a face doar cu diamantele, ci si cu un stil relaxat, de-a lungul fluviului, cu o bere in mana.

Split. Am ajuns acolo intr-o fuga de iapa pana crapa, pentru a ma imbarca pe un iaht si a pleca in calatoria groazei, impreuna cu SMPE (Sufletul Meu Pereche Estival), acum ceva ani. Am reusit sa imbuc ceva peste delicios intr-o carciumioara ce dadea spre mare, si cam atat. M-am prins ca orasul e batran si stie multe chestii, doar ca nu a apucat sa mi le zica.

Budapesta. Mereu in goana catre schiul din Austria, prea putin m-am bucurat de arhitectura misto, mancarea buna si voiosia vestita a localnicilor. Ce trebuie musai sa fac este sa ma inchid intr-una dintre baile lor termale, si sa nu mai ies pana nu ma simt un bebelus.

Berlin. De vina cred ca a fost alcoolul si firea mea cea zbulrdalnica din vremea aceea. De vina ca am apucat sa vad prea multe cluburi, dar nu am prins pulsul orasului pe timp de zi, cu toleranta si propunerile lui culturale.

Verona. Soare, dolce far niente, paste, apa minerala cu lamaie, coloseum, oras universitar. Din toate astea eu am apucat sa gust doar pastele si sa fur niste soare.

Lyon. Am auzit ca au o bucatarie uluitoare. Am auzit ca au o viata culturala wow. Dar de vazut, am vazut si eu in goana calului, in drum spre sud, ce vede un turist superficial. Catedrala de pe deal, centrul, si cam atat.

Hong Kong. O noapte intr-un bloc turn care era ca un mic orasel, in sensul ca, in functie de etaj, ajungeai ba la un hotel, ba la o croitorie, ba la o firma, ba la un restaurant, ba la o fabrica, n-a fost de ajuns. Am vazut golful de sus, am mancat taitei ca localnicii si am facut promenada cum se cuvenea. Dar se pare ca Hong Kong e ceva mai mult de-atat.

Sevilla. Mirosul de parfum oriental, arhitectura profund araba, palmierii si caldura n-au facut decat sa ma zapaceasca nitel. Suficient incat sa-i zic la plecare receptionerului brunet pana corbului Nos vemos (Ne vedem) in loc de Nos vamos (Noi plecam).

Barcelona. Am mirosit briza, am gustat tapas, mi-am  facut ochi dulci cu un localnic focos,  m-am uitat la locuitorii coliviilor de pe bulevardul Las Ramblas si am petrecut jumatate de zi in Casa Batllo. Dar mi-au scapat parcul celebru, ritmul locuitorilor, si vremea frumoasa.

Kamouraska. Este doar un sat si, desi este pe malul fluviului St Laurent, miroase uluitor a nisip, apa. Te simti la mare si vine la pachet cu multe casute de turta dulce cu flori la feresti si apusuri tanguitoare, ce te ating la corason. De intors acolo, de intors.

 

the getaway

La tara cu mine.

Ma folosesc de prilejul Pastelui spre a fugi in lume. Dar nu intr-o lume exotica, cu flamingo sau campuri de orez sau temperaturi care trezesc senzualitatea si o ridica la cer, ci intr-una apropiata care, desi la indemana si probabil chair friguroasa in perioada asta, nu ma plictiseste niciodata.

Fug spre dealuri line, pomi infloriti, cocosi care te scoala dimineata, ploi dramatice pe care le simti intens, ca doar nu esti in apartamentul de la bloc, mancare pregatita cu tihna, ca eveniment principal al unei zile, animale mari, medii si mici care isi fac de lucru prin curte si zero internet. O sa cotrobai prin doua judete, unde ma atrag interesele mele bazate pe prietenie si respect reciproc.

Intai am treaba prin judetul Bacau, pe unde toate moldovencele au deja cuptoarele pline de bunatati si unde in piete se simte o forfota dulce, usor ingrojirata, guvernata de cate mai sunt de facut si uite ce tarziu e deja. Apoi ma mut in fundul sau inima Ardealului, dupa cum vrea cititorul sa considere judetul Salaj. Aici stiu ca o sa gasesc oua stralucitoare, via cu muguri de un verde explodat, si o sa-mi fac de lucru in sera de rosii.

Multe zile lipsesc de acasa, suficient de multe incat sa ma intorc cu mintea pusa frumos pe bigudiuri. Stiu de pe acum ca o sa raman ceva vreme cu pofta de lapte proaspat muls, placinte pe plina si oua portocalii. Am cu mine ceva carti, cizme de cauciuc si niste filme, pentru momentele alea cand s-a inserat si mai e putin si o sa lesin intr-un pat cu asternuturi tari, bucurandu-ma de focul din soba.

Paste fericit si voua. Ah, si ma mai intorc abia pe 22 aprilie, sa sarbatoresc 39 de ani batuti pe muchie. Ne vedem atunci.

 

femeie serioasa, caut tap ispasitor. rog seriozitate.

S-au strans vreo 15 ani de cand vreau sa fug in lume.

Motivele pentru care nu am putut face asta pana acum au fost foarte serioase si inrobitoare. In primul rand, n-am putut da bir cu fugitii pentru ca n-am avut bani suficienti pusi deoparte incat sa-mi iau un rucsac si sa pornesc la cucerirea pamantului nostru rotund, kilometru cu kilometru. Cand s-a intamplat sa am bani, eram maritata si nu puteam sa-mi las sotul chiar asa. Cand am divortat, ca un facut, nu mai aveam bani din nou. Apoi am inceput sa am bani si eram si fara sot, dar brusc m-a interesat cariera. Pur si simplu imi mergea bine la serviciu si nu puteam sa plec chiar asa. Probabil ca s-ar fi prabusit industria marketingului si a PR-ului daca as fi luat decizia asta, si lumea, asa cum o stim, ar fi trebuit reinventata. N-am avut inima asta. Am ramas acasa, de dragul vietii profesionale si de dragul mamei mele ce ar fi fost devastata daca fugeam chiar asa. Cand in sfarsit nu prea mi-a mai pasat de serviciu si am avut bani si deci libertate si am inceput sa plantez niste bulbi de planuri de calatorie aventuroasa, m-am indragostit. Rau.

Acum, ce sa vezi. Pentru prima data inviata mea, am niste bani, lucrez ca free lancer, mama si alte persoane apropiate tare ma inteleg. Deci am toate conditiile. Si sistemul vietii mele, celebrul sistem pe care il blamez de multe ori pentru felul in care este sau nu este viata mea, este bland cu mine. Ma lasa sa fac ce vreau. In acest moment, chiar as putea sa plec macar pentru niste luni, dar uite ca nu plec. Abia acum am inteles ca de fapt nu pot sau nu vreau sau o combinatie din astea doua si ca e doar gura de mine. Cum descoperirea asta nu ma prea aranjeaza, caci inseamna ca in toti anii astia de fapt eu am stat in calea maretelor mele vise de calatorie, caut tap ispasitor. Unul serios, pe care pot da vina si in continuare.