Carne versus conversație

Știți zicala aia cu penisul care nu știe carte. Sigur, de multe ori e așa, uită sexul masulin tot ce s-au chinuit dascăli cu renume să-l învețe în ani buni de școală. Dar e nedreaptă rău. Eu așa zic. Că nici vaginul nu e chiar dus la biserică absolut în fiecare duminică. Carnea are și ea rolul ei și pentru femeie. Și conversația are. Dar nu pot eu sa bag mâna în foc pentru mine, de fiecare dată, că sunt în toate mințile și că sigur învinge conversația, că așa ar fi frumos. Sunt situații când, de dragul cărnii, aleg să uit că-mi trebuie și ceva conversație, mai ales toamna. Sunt corpuri atât de uluitoare care se preumblă prin fața-mi încât îmi vine să râd dacă mă întrebi de conversație. Să fie carne, asta e tot ce contează uneori. Adică dacă te întâlnești cu un corp cât trebuie de zvelt, tapetat cu mușchi de dimensiuni decente, acoperit cu piele fină, bronzată, din care ies aburi de masculinitate de te ia cu leșin, nu e bun corpul ăla pentru că trebuie să fie dublat de conversație? Să fim serioși.

La mine sigur e bătălie pe viață și pe moarte și nu se termină niciodată. Nici nu știu cu cine să țin. Uneori sunt confuză. Când îi dă conversația un pumn în gură cărnii de cade asta pe jos și se face arșice și urmează apoi o serie de evenimente bărbat-femeie profund culturale, și anume filme, cărți, muzici, discuții despre ecologie și consumism, când vine carnea tare din spate și o țintuiește pe conversație la podea și o strânge de gât până conversația se înroșește rău la față și cedează. Eu mă uit neputincioasă și nu intervin și apoi urmează o serie de documentare de tip animal planet, doar că mamiferul sunt chiar eu. Să nu zicem doar de penis, că el e nedus pe la cursuri. Iată că se poate întâmpla orișicui. Și ce bine e când se întâmplă. Vrei să chiulești de la mate și română toată viața, dacă e.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s