One World Romania de 2016

Festivalul ăsta documentar de drepturile omului a început de luni și azi e vineri. M-am dus sa văd filme în fiecare zi înafară de luni. Bine, eu m-am dus și atunci doar că n-am mai prins bilet și atunci am rămas cu buza umflată și mi-am regândit strategia pe mai departe, ca să nu mai pățesc așa. Am bilete la tot ce trebuie. Pentru că și lucrez, n-am putut sa mă duc la tot ce-am vrut. În zilele mai aglomerate am ajuns la un singur film, în zilele mai bune am ajuns la două. De ce dau atatâea detalii plicticoase este pentru că mâine e sâmbătă și poimâine e duminică și asta înseamnă, pentru cei mai mulți dintre noi, cei care suntem norocoși, că avem două zile libere. Zile pe care eu o să le folosesc la maximum pentru a colecționa povești din lumea largă, povești mai de nișă sau mai umblate prin viețile noastre, povești care te umplu de veselie, revoltă, te pun pe gânduri și te emoționează sigur. Și mă gândeam că dacă iar plouă și iar nu e primăvară cum scrie la carte, precum și dacă n-ați mai călcat până acum pe la festivalul ăsta, să mergeți să vedeți ce mișto e.

Din ce-am văzut eu până acum, vă recomand Coup de Foudre care e la Elvira Popescu la ora 16:00 sâmbătă si Grozny Blues, care e la Union la 22:00, tot sâmbătă. Cu restul, mai vedeți și voi. Și să nu vă mirați dacă vedeți că Festivalul și-a adaptat programul la ce ni se întâmplă tuturor de în ultima vreme, astfel că multe dintre filme propun teme în care e vorba despre islam, în fel și chip. Ca să înțelegem mai bine, să ne răspundem la întrebări și să ne punem altele, noi.

Cum a fost?

Este una dintre întrebările des puse în cuplu. În mai toate cuplurile. Deși uit mereu de existența ei sau dacă îmi aduc cumva aminte sper totuși să scap de data asta, ea vine de fiecare dată, punctuală ca un neamț sărit de pe fix. În același moment, când mi-e lumea mai dragă. Când după o îmbinare maximă, demnă de femeia contorsionistă fără oase, corpurile se despletesc și se deșiră separat, recăpătându-și statutul de organism de sine stătător. Mă găsește la propriu și la figurat cu chiloții jos. Pe cât de des e pusă întrebarea asta, pe atât de tare mă irită. Confirmarea asta smulsă cu forcepsul de la un partener vlăguit nu e demnă. E nedemnă. Mă irită și pentru că n-are noimă. Dacă mi-a placut, bărbat știe deja asta dinainte să mă întrebe. Doar m-a văzut și auzit dându-mă de ceasul morții, eram mai mult decât lângă el. Eram prin el, pe sub el, peste el, împrejurul lui în fel și chip. Mai are probabil și acum bucățele din mine presărate în dezordine pe corpul lui. Cum să nu știe dacă mi-a plăcut. Iar dacă, să zicem, chiar nu știe și el chiar este curios să afle exact, ce șansă am eu să-i spun adevărul? Bărbatul mă întreabă ca să-i spun cât a fost de bine. N-ar suporta alt răspuns și eu știu asta. Și știe și el, bărbat. Păi dacă știe, de ce mă mai întreabă oare? Probabil că nu înțelege cât este de sâcâitor.

Când un bărbat mă întreabă cum a fost, mie îmi vine să-i recit pe dinafară o rețetă de sarmale moștenită din familie sau să cânt un cântecel de cătănie sau să încep să-mi fac manichiura. Doar că sunt bine crescută și răspund cum se cuvine. A fost bine.

Fața din timpul sexului

Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am convins că oameni pe care crezi deja că îi cunoști bine și cărora ești sigur că le știi fiecare detaliu din fizionomie au complet altă figură când fac sex. Și nu mă refer la o față care vine cu expresii noi, lucru oarecum normal pentru momente atât de fierbinți, în care toate componentele fizice, morale și psihologice sar în aer și apoi se recompun ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ci la trăsături noi, care ies din omul care intră în pat și preiau controlul. Fața omului se schimbă așa de tare când face sex, încât aș putea fi tentată să opresc totul preț de câteva secunde pentru a mă lămuri cu cine am de-a face. Fiți amabil, văd că suntem foarte apropiați și sunt departe de a mă împotrivi, dar nu-mi dă pace o întrebare: cine spuneați că sunteți? Îmi păreți familiar și totuși nu îmi pot aduce aminte unde ne-am văzut ultima oară. Sau măcar prima. Sigur, nu poți comite asemenea acte necugetate în timpul întrepriderilor senzuale, dar senzația ciudată rămâne. Persoana familiară care îți aprinde călcâiele în viața de zi cu zi se transformă în alt om atunci când totul o ia razna. Cred că este important în situația asta, ca în multe alte situații din viață, să îți păstrezi calmul și să aștepți să își revină la normal.

La ce folosește experiența

Când mă plâng de faptul că multe relații serioase s-au terminat neserios sau rău sau trist sau în sânge, că doar așa sunt toate sfârșiturile, și cineva de pe lângă mine ia o față atotștiutoare și zice că asta nu înseamnă că am avut ghinion, ci doar că am acumulat experiență prețioasă, mă încearcă sentimente amestecate. Nu zic că, odată cu un număr apreciabil de relații serioase, nu vine și niște experiență. Dar și multe porcării. Și nu doar pentru că relațiile alea în care eu am crezut eu s-au făcut fărâme/fâșii/arșice/așchii/rumeșug/rugină ci și pentru că, fără să vreau și fără să mă pot împotrivi, mi-am făcut o părere despre ce pot să aștept de la bărbați și ce nu. Și chiar dacă găsesc bărbat care poate că ar fi dispus să-mi ofere ce n-am reușit până acum, prin străduințe supraomenești, să obțin, eu nu-l mai cred. Și mă uit la el bănuitoare din prima, ca gaina la mărgică. Și asta e tot experiență.

De exemplu, pentru că experiența mea așa mă sfătuiește, sunt de părere că bărbații sunt acele creaturi care par dispuse să se însoțească cu mine și să meargă alături de mine, ca și cum am fi parteneri și prieteni și alte lucruri bune. Din câte pricep eu, ei fac asta pentru că ajung să mă placă. Doar că tot ei sunt cei cărora le cer ceva simplu, un ajutor cu ceva, un ajutor normal, cum le ofer și eu în fiecare zi, și rămân cu buza umflată. Când nu aveam experiență, mă așteptam ca ei să facă. Acum că am, m-am prins că de fapt exista trei variante. Fie, atunci când îi rog ceva, fac o grimasă și zic nu încă de la bun început. Fie fac aceeași grimasă și zic da, dar apoi nu fac. Fie fac într-un final, dar eu sunt asa de sleita de cât m-am muncit să obțin lucrul ăla și de câte rugaminți intermediare am înaintat între timp, încât aproape că nu-mi mai trebuie. Mai bine-mi făceam singură. Sau cu alt bărbat, care nu mă place așa de tare. Că ăia, din motive care-mi scapă, par mai dispuși. Oricum, nu am putut verifica în lumea reală ideea extrem de populară și care reiese și din multe cărți, acest mit urban conform căruia bărbații vor să se simtă de ajutor pe lângă o femeie și au nevoie să protejeze femeile de lângă ei. Eu am întânit doar bărbați care n-aveau niciun chef de așa ceva, ba chiar păreau că pățesc crampe la stomac doar la auzul ideii. Și asta e tot experiență. Dar m-aș lipsi cu dragă inimă de ea. De fapt aș plăti bani să nu o capăt, experiența asta.

O amazoană în retragere

Întâi am luat o decizie strâmbă și mi-am cusut destinul cu ață albă de cea mai bună calitate de destinul inginerului fără inimă. Apoi, uluită de ce-am făcut, am stat așa o vreme ca o bucată de lemn, fără să mă zbat sau să dau din picioare prea tare. Eram hipnotizată de întreaga situație precum musca ce îl vede pe paianjen cum pășește calm către ea, freacându-și mâinile de poftă, și se pregătește să presare sare și piper înainte de a o înghiți. Perioada asta a fost prea lungă, prea ca la țară. Când am reușit să mă desfac din strânsoarea asta a unei căsnicii aberante și am scos capul în lume, mi-au rămas urme, se văd și azi. Dar s-a construit în mine rapid și din materiale rezistente amazoana. Natural s-a construit. O femeie nesupusă, năvalnică, sălbatică, care știe ce vrea și cam știe și cum să obțină. O femeie pusă pe petreceri care se țin lanț, frânt inimi din sport (și cea din dotare, dar și a celorlalți participanți la trafic) și făcut doar ce are ea chef. Tare bine a trăit amazoana asta, ani în șir. S-a acomodat lesne cu ideea că, dacă își dorește ceva, trebuie să-și făurească cu mâna ei. Că trebuie să apuce hățurile și să rămână în șa, chiuind. Și-a găsit surate amazoane precum ea și împreună au trăit nestăvilit. Chestia e ca amazoana asta s-a obișnuit așa. Să ia multe decizii de capul ei, să nu întrebe pe nimeni atunci când are de gând să schimbe lucruri importante. Să își asume victimele colaterale care ar putea reieși din planurile ei ferme.

Dar uite că amazoana asta trece printr-o fază nouă, surprinzătoare chiar și pentru ea. S-a prins că uneori e mișto să fii o femeie care mai stă și în banca ei. Că poate e ok să mai depinzi de cineva, să mai întrebi pe cei apropiați când ai de luat hotărâri cheie. Că poate dacă mai stai un pic locului obții satisfacții importante și o altă perspectivă, că poate nu e așa de jalnic să gândești în formula individual compus. Ce mai, amazoana s-a mai domesticit. Și acum e dispusă să se reinventeze și să lase calul deoparte, uitându-se cu ochi noi la tot ce se întâmplă în viața ei. 

 

Bilete sortite eșecului

Sunt unele călătorii pe lume care sunt sortite din start eșecului. Adică bilete de avion sau cazări antamate în avans. Din momentul în care au fost cumpărate, au pe ele un semn făcut probabil cu cerneală simpatică sau o ștanță anume sau ceva scris în malaeză unde zice aviz amatorilor, acest bilet de avion și această cameră de hotel nu vor fi folosite niciodată. Desigur tu, om, când cumperi biletul, nu îl verifici pe toate părțile și nu citești toate însemnurile și scrisurile cu litere mărunte, că e o treabă foarte plicticoasă. De-aia crezi că e totul e ok și că o să pleci în călătoria cu pricina.

De vreo trei ori am luat astfel de bilete spre a nu fi folosite niciodată. De fiecare dată, în momentul achiziției, am crezut că vor fi folosite la maximum. Am luat bilete spre Napoli, un altfel de oraș al iubirii unde am crezut că mă voi lăfăi în dezmăț sentimental și voi încerca bucurii deșănțate cu SMPE (Sufletul Meu Pereche Estival). Optimista din mine nu a socotit corect. Când data călătoriei sosise, relația mea de mult se sfărâmase. Apoi am cumpărat un bilet de avion să merg la o nuntă la Viena într-o vară și nici nu mai știu ce m-a ținut aici, dar de urcat în avionul ăla nu m-am urcat. Săptămâna de cazare în Grecia, într-o insulă frmoasă, într-o stațiune frumoasă, într-o vilă frumoasă, aproape de malul mării și totuși ascunsă în niște ierburi, a rămas complet nelocuită. Ba aici a fost și mai și. Înțelegând eu cu destul timp înainte că nu o să ajung acolo, am făcut-o cadou cuiva care i-a făcut-o cadou altcuiva. Omul ăsta al treilea s-a bucurat de cadou și părea că o sa ajungă în frumoasa insulă grecească, în frumoasa stațiune și în frumoasa vilă, doar că a înțeles că e în altă luna decat era de fapt și nu s-a prezentat la termen. Știe toata lumea că diferența între iunie si iulie este doar de o literă. Deci cazarea asta a fost o cumpărătură mai sortită eșecului decât orice altceva.

Acestea fiind zise, sper să ajung de 1 mai la mare. Ca în fiecare an, am cameră rezervată din septembrie.

 

Destinul unei untiere

Când pleci dintr-o casă pentru că nu mai poți să stai deloc în ea, că te arde pe interior, dar încă ești în relații bune cu omul care rămâne acolo, iei strictul necesar. Iei ce poți ca să ieși pe ușă și să fii oleacă sustenabil, o vreme. Nici nu înțelegi precis ce înseamnă vremea aia, dar știi că trebuie să te descurci cumva. Apoi mai vezi tu. Viitorul e neclar și în orice caz nu sună bine. Când ieși pe ușă, îndeși acolo haine, niște cărți, niște acte, haine, echipamentul de schi, cosmetice, haine și vreo două-trei chestii sentimentale că na, ești femeie. Am observat că un lucru de care se întâmplă să ai mare nevoie la sfârșit de relație, dar pe care nu-l poți lua cu tine este untiera. Untiera are particularitatea că are mereu unt în ea și bine face, că doar ăsta e rolul ei. După ce ai îndesat în desaga despărțirii chiar și pijamaua, să poți trece noaptea cu ea, te surprinde gândul asta, cum rămâne cu untiera. Ce să faci: să iei untiera cu tot cu unt în ea și să o proptești, așa unsuroasă, între periuța de dinți și pașaport? Să scoți untul din ea și să-l pui într-un castron peste care să pui o farfurioară ca să nu strici totuși, om responsabil, calitatea untului pe care îl lași în urmă? Cât de meschin să fii să fii să te uiți în ochii omului la care lași lămpi, covoare, alte acte, alte haine, cărți, polonice, haine, poze, ghivece cu flori, haine, și să îi zici știi, untiera asta e a mea. Am cumpărat-o eu o dată când am fost în Provence, vezi că are model cu măsline pe ea, era în anul 2006, mă ținea de mână  când am plătit un bărbat brunet, slab? Nu poți. Așa că înghiți în sec și pleci fără untieră, desi un început firav, adică o viață nouă fără o untieră cumsecade e ca nunta fără lăutari. Pentru că atunci când pleacă cineva dintr-o casă untiera locului ție în ea unt, ea rămâne pe loc, schimbând stăpănul. Când un om pleacă fără untiera lui, nici untierei probabil că nu ii vine ușor. Doar că nu te aștepti ca, după câte probleme ai, să mai ții cont și de sentimentele complicate ale unei untiere, și atunci ea intră la victime colaterale. Dar untiera este unul dintre lucrurile la care renunți atunci când pleci în lume și ai mare nevoie de o untieră care te înțelege.

Fluturi next level

Fluturii în stomac nu mai impresionează pe nimeni. Are toată lumea din când în când și sunt așa de discutați încât au devenit ceva normal. Fluturi derizorii. Ceva de dorit, sezonier, dar normal. Dacă ai, nu interesează pe nimeni. Dacă n-ai, ești un papagal, n-avem ce vorbi. De-aia m-am gândit că vestea referitoare la fluturi care se mută din stomac prin alte locuri tainice ale corpului este mai interesantă. Abia atunci pot să mai fac pe cineva să ridice o sprânceană. Fluturii care locuiesc în sex și deci într-un spațiu mai restrâns, plin de neprevăzut și încărcat de mistere, sunt fluturi mai speciali. Ei zboară fâlfâind din aripi de mătase neagră cu bordură dantelă. Sunt fluturi care sunt capabili să îți răscolească o întreagă zi, mai ales dacă ai treabă multă și trebuie să te concentrezi. Despre fluturii aștia de preț despre nu prea poți să discuți casual la un suc. Dacă ai, trebuie să taci chitic, să te prefaci că totul e sub control, că duci o viață liniștită și lipsită de emoții, și în timpul ăsta să te concentrezi pe șest le faci șederea cât poți mai plăcută. Să te asiguri că au temperatura și umiditatea potrivită acolo unde s-au găsit ei să sălășluiască. Să speri că le place la tine și că o să-și prelungească sejurul nejustificat de mult. Fluturii din zona inghinală sunt creaturi și mai ginșase și mai firave decât cei zurbagii care populează în mod normal stocmacul. Se hrănesc probabil și cu polen, dar mai ales cu speranțe, surprize, situații neprevăzute, noutăți și himere.  Sunt lipsiți de buna-cuviință și habar n-au ce sunt alea maniere. Sunt sălbatici, liberi și imposibil de ținut în frâu. Sunt fluturii mei preferați.