Problema cu pisica udă versus pisica pufoasă

O pisică uscată, cu blănița mătăsoasă, este cea mai plăcută priveliște, și cam vrei să o mângâi, când o prinzi. Dacă însă iei aceeași pisică și o uzi, obții un fel de șobolan cu ochi mari, care tremură și pare imposibil de atins. S-ar putea să te înduioșeze în continuare, dar na. E altă mâncare de pește. Așa e cu pisicile, dar să vezi chestie. Așa e și cu iubirile noi.

Adică eu, când cunosc pe cineva și îmi place și vreau să îl impresionez și să îl cuceresc, semăn cu o pisică pufoasă, numai bună de mângâiat. Mă prind instinctiv ce-ar vrea de la mine andrisantul și îi servesc taman lucrul ăla, din nou și din nou, până când cade lat, subjugat de farmecele mele imposibil de refuzat. Pe pisica asta pe care o vezi nu ai cum să te abții să nu pui mâna. E mortală. Apoi, după ce mă asigur că am cucerit, mă relaxez și, obosită de atâta efort de cucerire de noi teritorii, mă arăt așa cum sunt de fapt. Pisică udă și cu blana lipită de corp, o pisică reală, căreia îi poți cântări exact contururile. Fac asta la început de relație nu pentru că sunt șmecheră sau ticăloasă, ci pentru că entuziasmul meu e atunci când mă îndrăgostesc este o persoană cu voință proprie. Și orice bărbat care mă place tot ca o pisică pufoasă este, scoțând la înaintare tot ce are mai bun în dotare. Oferă chiar și ce n-are, doar să reușească. Și culmea e ca perioada de curtare, în care ești pisică pufoasă, poate să dureze chiar si doi ani. Adică bărbatul poate să se înfoaie la mine, constant, doi ani de zile, în fiecare zi. Pare activ, vesel, harnic, dispus, atent, hotărât, în stare să planifice vacanțe și să repare chiuvete și apoi, dintr-o dată, nimic. Apoi, după ce s-a convins că m-a cucerit, se așază pe canapea, se întristează, se blazează, devine mohorât și se odihnește pe mai departe, la fel de temeinic, ca și cum nici n-ar fi fost vorba despre altceva.

Mie așa nu prea-mi place. Ce vreau eu rău de tot este să mă prind cum arată pisica deja udă, cum e a în realitate, înainte să o iau acasă. Că oricum sunt șanse mari să-mi placă chiar si-așa. Iar de nu, mai bine evit un dezastru și caut altă pisică udă cu care descopăr că pot trăi în bună pace. Pisici pufoase văd în fiecare zi, mi-a ajuns.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s