Un an de cacao sau noroc absolut?

Se zice că așa cum începi anul, așa îl duci pe mai departe. Probabil că e singura superstiție care nu m-a deranjat și pe care am și luat-o fin în seamă (înafară de aia care spune că să nu-ți ții geanta pe jos, că tragi a sărăcie, la care am mare grijă). M-am străduit mereu ca la început de an să fac un pic din tot ce-mi doresc eu în mod normal să am mereu: călătorii, prieteni, mâncare bună, sport, natura, schi. Anul ăsta eram pregătită să fac la fel și părea că am cam tot ce-mi trebuie, că doar Anul Nou m-a prins perfect din punct de vedere geografic, într-o stațiune de munte în Austria, printre pârtii și brazi și cu voie bună.

Doar că fix la ora 12, când artificiile au prins a răpăi și mai tare, eu am fost sur-prinsă pe budă, unde făceam și eu tot ce puteam mai bine sau de fapt mai rău, în sunet de petrecere, și de unde nici n-am putut pleca prea curând. Și acum ce-aș vrea să știu este așa: dacă mai conteaza ca în prima zi a lui 2016 eu am fost în natură, pe creste de munte, am făcut sport, am fost cu prieteni, am mâncat bine și am călătorit sau totul a fost anulat de aventura de la baie, din pricina nefericitului de timing? Și de fapt, cum să interpretez toată tărășenia: dacă o să am un an de cacao sau unul patronat de un noroc nebun, căci depinde cum te uiți la întâmplări și ce semnificație le dai.

Ce-o mai fi, om vedea. Dar sunt sfioasă și mă uit în zare cu emoție. Crescândă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s