Vreau un bărbat care să mă salveze

După ani de cereri și așteptări filozofice din partea bărbatului, mi-am dat seama că e, până la urmă, tare simplu. Principala cerință pe care o am de la un bărbat este să aibă grijă de mine în felul ăla specific masculin, atât de simpatic, atât de necesar, atât de sexi. Desigur că pot să mă descurs și singură cu toate, dar am descoperit că nu vreau să fac asta. Cred în sexele care se completează bine împreună. Nu mă interesează ca un bărbat să îmi deschidă ușa de la intrare, asta e doar o formă de politețe. Bună și ea, dar oarecum o frecție la picior de lemn. Ce vreau eu este să înțeleagă că sunt pitică și să se ofere singur să-mi ia lucruri cocoțate cine știe unde, fără să mai apuc să montez eu o scăriță și fără să ofteze că iar sunt pitică. Vreau să nu mă pună să îl ajut la cărat cumpărăturile alea grele, săptămânale, de la supermarket, doar ca să nu aibă el de făcut două drumuri de la mașină până în casă. Mi-aș dori tare mult să vină să mă ia din locuri dacă e seara târziu sau prea departe, fără să mai apuc eu să cer. Iar dacă apuc să cer, nici să nu-i treacă prin cap să zică nu. Aș vrea să aibă inițiativă, să planifice micile întâmplări și marile planuri ale casei noastre. Mi-ar plăcea mult să știu că e în control, că știe ce are de făcut și că are și chef să facă. Vreau să nu se neglijeze pe el lângă mine, dar să nu mă neglijeze nici pe mine. Promit să fac la aidoma. Vreau să aibă chef să vorbească cu mine și despre problemele pe carele avem și cum să le rezolvăm, dar și despre lucrurile plăcute pe care putem și vrem să le facem împreună. Vreau un bărbat care să fie bucuros că mă are alături și, chiar dacă nu-mi arată asta prin efuziuni sentimentale și vorbe mărețe, mă include în planurile lui mici și mari și apreciază ce am de dat.

Deși nu-mi plac bătăușii, vreau un bărbat care să se bată pentru mine, dacă e chiar necesar. Vreau să știu că lângă el nu mi se poate întâmpla mai nimic rău. Vreau să stau, non-stop, chiar dacă metaforic, sub o aripă ocrotitoare de om care are chef să aibă grijă de mine. Vreau un bărbat care să mă salveze de razboi, chiar dacă el nu a început încă.

Perversiunea lucrărilor stomatologice

E ceva în genele dinților din porțelan, ceva ce probabil este hotărât de la bun început de către tehnicienii dentari, aceste persoane pe care nu le zărim niciodată, dar care au mare legătură cu bunăstarea vieții noastre cea de toate zilele. Chiar, cunoaște cineva un tehnician dentar? Dacă, da, cum e? (Dacă nu, v-am zis eu că e la mijloc ceva tenebros în toate astea). Îi și văd în laboratoarele lor neștiute, frecându-și năzbâtioși mânuțele lor pricepute la ideea ca au mai făcut încă o poznă unui om care se va trezi fără de dinți într-un moment cheie al vieții lui. Căci despre asta este vorba, despre faptul că dintii falși niciodată nu-ți sar din gură în momente banale, lipsite de importanță, când ești singur acasă, într-o pijama șleampătă, și mănânci înghețată direct din cutie. Dinții de porțelan rămân infipți într-o chiflă doar la un eveniment monden, în timpul unei conversații. Sau într-un ecler la o întâlnire romantică cu cineva pe care tocmai l-ai cunoscut și care îți și place mult, dar nu știi încă dacă e reciprocă treaba. Dacă nu ai și nu ai un eveniment special la care să te faci de rușine, tehnicienii au croit și un plan B. În cazul ăsta o să se întâmple sigur de Crăciun, când toate clinicile sunt închise și vei fi nevoit să stai zile în șir fără dinți, zâmbind știrb și hâd alaturi de apropiații tăi care sunt, ca niciodată strânși prin preajmă. Sau de Revelion, când ești în vârf de munte, și nu te poți apăra, adică nu poți remedia situația.

Da, dinții de porțelan au o viață proprie și niște principii de funcționare perverse. Ei nu țin cu omul, ci vor să-l facă de râs, să-l împingă la limite, să-l micșoreze în ochii lui și ai celor ce contează pentru el. Dar desigur că ce nu ne omoară ne întărește, așa că un om care tocmai și-a pierdut dinții într-o bucată de nuga, în mijlocul pustiului, la mulți kilometri și multe zile depărtare de orice dentist, va fi un om mai bun.

Sexul ca accident feroviar cu supraviețuitori

Arată ca un om normal, n-ai bănui ce zace acolo. De fapt nu dai doi bani pe felul în care se prezintă și nici nu oferă vreun indiciu oarecare despre forța și pasiunea care stau încuibate înauntru, în piept și în blugi. Manâncă precum toți oamenii, poartă discuții civilizate, merge la cumpărături fără să dea de banuit și are dureri de spate ca mai toată lumea. Probabil plătește taxe și stă mult la calculator. Și totuși, când vine vorba despre sex, se schimbă tot. El renunță la costumul anost în care este deghizat în cea mai mare parte din timp și apoi, organ și bărbat, colaborează îndeaproape, într-o armonie supremă și o complicitate demnă de studiat la Discovery Channel, spre uluirea totală a adversarului și succesul suprem al actului cu pricina. Totul este pentru sex și sex este pentru toți.

Chestia e că te lovește un tren și totuși reușești să scapi cu viață. Ai parte de adrenalina care intervine atunci când ești implicat într-un accident și ești buimăcită. Dar când te apuci să-ți verifici părțile corpului și integritatea, în general, constați că ești, culmea, ok. Fără vreo zgârietură. Ba din contră, după ce reușesti să te ridici de jos și să deretici felul în care arăti, realizezi că tot ce simți e de fapt plăcere. Îți mai și vine să zâmbești. Nu pentru vreun motiv, doar așa, să fie. Totul se răstoarnă cu susul în jos, niște minute, cine mai știe câte, nimic nu mai este cum știai. Apoi îți vezi de treburile tale și după o vreme te trezești că te vrei iar să treci ilicit calea ferată. Ca să simți că trăiești și că ești norocos că poți trece iar și iar printr-un accident feroviar cu supraviețuitori.

Desigur, nu am experimentat pe pielea mea așa ceva, eu am fost măritată doar o singură dată. Dar na, mai vorbește lumea.

 

Leopardul asexuat de metropolă

Văd destule femei dar mai ales fete care disprețuiesc zicala less is more și se pavoazează, înainte de a ieși din casă, cu tot ce au mai de preț prin șifonier. Asta înseamnă colanți mulați care imită pielea sau ciorapi plasă, cercei lungi care se mișcă amețitor în jurul gâtului, buze date cu smack care le face ba volum, ba străluceală, încălțări cu toc provocator și măcar un ceva cu imprimeu animalier. Pentru a comunica, înțeleg eu, animalul de sacrificiu care pândește în ele, dornic spre a fi devorat (zebre sau girafe) sau care se vrea vâneze carne proaspătă de om (leopard, tigru-și-așa-mai-departe). Pe undeva le înțeleg. Și eu, înainte de a ieși din casă, vreau să fac impresie bună și în fiecare zi îmi pun pe mine tot ce cred eu că e mai șmecher. Uneori mai mă mai deghizez și eu în animal și îmi asum întreaga tărășenie.

Doar că am observat duplicitatea asta. Pe de o parte ele sunt clar interesate să scoată animalul din ele la iveală, sa-l vadă și alții. Pe de altă parte însă, îl păzesc ca pe sfintele moaște, să nu care cumva să-i facă vreun alt animal interesat ceva. Și se arată jignite dacă cineva le atinge cu un deget și dacă nada lor prinde ceva concret. Ceea ce tradus ar suna cam așa: dragi toți, m-am străduit foarte tare să vă atrag atenția asupra sexualității mele cu tot ce m-am priceput eu mai bine, dar să nu cumva să credeți că sunt interesată de ritualuri de împerechere. Nu. Eu sunt inocentă și nu vreau sex. Deloc. Porcilor. Să nici nu încercați ceva. Leopardul din mine este violent la nevoie, și vă sfâșie dacă îndrăzniți să vă apropiați, dar este complet asexuat. Este bine să știu că teoretic ați fi interesați și asta o să mă facă să dorm mai bine. Dar atăr. Capisci?

La ce folosesc blind date-urile

Adică vreau să zic la ce cred eu că folosesc blind date-urile pe lângă găsirea acestui personaj atât de râvnit, sufletul pereche. Că sunt bune și la asta, sunt convinsă, speranța moare ultima.

Când am un blind date, sunt obligată să mă explic. Să mă povestesc în câteva cuvinte care să urmărească un fir logic și să mă descrie fără exagerări. Un interlocutor mai atent decât un bărbat care mă vede pentru prima oară, mai ales dacă mă place, nu am cum să găsesc, deci publicul este asigurat. Trebuie doar să ies acolo pe mica noastră scenă, și să mă concentrez să explic, fără dramatisme sau mici dulcegării care să mă pună într-o lumină mai bună, cine sunt eu și ce vreau. De la el și de la viață. Găsesc de cuviință să povestesc un pic și ce-am făcut până acum și apoi să pun pe masă cu sinceritate ce vreau să fac în continuare. Ăsta nu este un exercițiu pe care să îl fac prea des, dacă nu sunt obligată de un blind date. La asta cred eu că folosesc de fapt blind date-urile. La un fel de retrospectivă cinstită a mea cu mine însămi. Ce-am vrut, ce mi-a ieșit, cum m-am repliat când am căzut, ce am de gând în continuare și cu ce fel de personaj masculin alături, dacă e. Deci întâlnirile astea sunt un fel de igienă personală foarte folositoare, care mă ajută sa-mi pun lucrurile în perspectivă. De multe ori nu mă luminez asupra unor lucruri decât atunci când le expun la un blind date. Cum ar fi că eu schiez si înot și merg pe jos și merg cu bicicleta și îmi place mult natura și nu mă plictisesc la țară și când ninge fug afară și scot limba să prind fulgi și sunt entuziastă din fire și nu mi-e lene niciodată și ador să facem un foc undeva seara și să ne uităm la el și îmi place să merg la concerte și îmi place să călătoresc și aș fi bucuroasă să stau lângă cineva care crede că e mișto stilul ăsta de viață sau măcar o parte din el.

Când trebuie să explic cum sunt la un blind date, mă înțeleg mai bine pe mine însămi. Căci eu, ca mai toată lumea, sunt mereu mereu în schimbare.

Intimitatea de sub luciul apei

Mi-au trebuit 4 ani de înot temeinic pentru a-mi veni ideea de a mă uita cu atenție sub apă, să văd ce fac ceilalți oameni din bazin. Am făcut-o întâi din plictiseală, dar s-a dovedit așa de interesant încât nu m-am mai putut opri. Sub luciul apei, oamenii nu stau în banca lor, ci fac chestii.

Dacă nu știați, sub apă oamenii au un fel de limbaj al corpului special, neîngrădit. Asta pentru că ei cred că nu îi vede nimeni de la brâu în jos, așa cum unii șoferi se scobesc în nas, dinți și urechi la stop, crezându-se într-o singurătate totală și bizuindu-se că mașina le conferă superputeri și anume capacitatea de a fi omul invizibil, deși tot Bucureștiul este acolo, împreună cu ei, ba chiar îi privește intens. Bine, nu știu cum de le-a venit așa o idee trăznită celor de la piscină, pentru că în apă suntem mulți și mai mereu stăm pe la fund. Piscina e clară, valuri nu există pentru a ne tulbura vederea, astfel încât, cum bagi capul nițel în apă, cum vezi pe cineva scărpinându-se în fund sau aranjându-și chestiile pe care le au sub slipi si sutiene. Unii domni cu mustață se joacă cu picioarele în moduri foarte caraghioase când sunt în repaos, în timp ce cu sfertul de sus al corpului lor stau superserioși și chiar poartă conversații docte cu doamne la fel de serioase care și ele, în timpul ăsta, umblă în voie la slipi sau mai știu eu ce.

Așa că, dacă nu ai program pentru weekend, asta poți să faci. În loc să citești sau să te uiți la un film, mai bine te bagi sub apă și te distrezi de mama focului văzând ce lucruri intime aleg oamenii în toată firea să facă de față cu mulți alți oameni.

Viața sentimentală ca o clădire la roșu

Viața sentimentală trebuie să fie una bună, mulțumitoare. Dacă nu e așa, nu își are rostul ei de viață sentimentală și atunci trebuie renunțat la ea. Repede. Chiar daca te simți ca atunci când smulgi bandajul de pe o rană și apoi ți-e și frică să te uiți la ea, să vezi ce-ai făcut. Dar tot trebuie smuls.

Doar că asta e atât de greu de realizat, încât chiar și eu, o femeie destul de curajoasă, amân să smulg bandajul cu tot cu părți din mine și să expun rana la vedere. Astfel că sunt destule dățile, din păcate poate mai multe decât degetele de la ambele mele mâini, când de frică aleg să trăiesc o viață sentimentală ca o casă la roșu pe timp de toamnă. Adică da, pot locui în ea, că nu a dat încă gerul suprem. Dar nici bine nu mi-e, căci șuieră vântul prin ea și arată cam dezolant și nici casă de om nu se poate numi că am.

Viața sentimentală ca o casă la roșu presupune să accept doar frânturi de afecțiune, obținute și alea cu forcepsul. Să fiu în derivă, adică nici călare, nici pe jos, nici flămândă, nici sătulă, ci doar așa, agățată teoretic într-o relație. Sigur, ideea de relație, chiar dacă nu o duci prea bine în ea, ține și ea de cald uneori. Uite, mai ales de sărbători, când singurătatea pare a fi cea mai mare problemă a tuturor timpurilor.

Dar când nu sunt sărbători și eu insist să-mi trăiesc viața sentimentală la roșu și să mă agăt de firavele avantaje ale singurătății in doi, atunci trebuie că sunt un papagal. Ca o scurtă tranziție, pot accepta așa ceva. Ca o stare de fapt, nu.

 

Investiție în baba viitorului

Femeia prezentului, adică felul în care sunt eu acum, este ok. E în grafic. Despre baba viitorului îmi fac eu diverse griji. Pe lumea asta există babe și babe. Babe mai prăpădite, cu sănătate șubrezită și niciun plan care să le anime zilele care devin astfel lungi cât niște zile de post, babe acrite, neîngrijite, sărace, posace și încăpățânate, și babe altfel. Pe astea din urmă le-am întâlnit eu și mi-au plăcut. Există, nu sunt povești vânătorești. Ei bine, eu râvnesc să fiu taman o babă din categoria numero due. O babă care să poată merge pe jos kilometri întregi, o babă care să bage spaima într-un coafor întreg dacă nu-i iese nuanța de mov pe care și-o dorește și care călătorește în lumea largă împreună cu alți seniori (văi, ce mă amuză denumirea asta ipocrită). Pe scurt, nici nu-mi închipui să nu fiu o babă care se întâlnește cu alte babe pentru jocuri de societate, concerte rock și acțiuni de caritate sau cu moși pentru întreprinderi romantice.

Ca să fiu o babă cum vreau eu, m-am prins că trebuie să croșetez încă de pe acum niscaiva activități. M-am inspirat mai ales de la babele altor popoare, care stau mai bine la capitolul senectute bine gestionată. Trebuie să fac sport și să merg pe jos cât pot eu de des. Nu neapărat nordic walking, cum se poartă acum, dar mers pe jos cât de mult, că o rutină zilnică, de se poate, dar musai trisăptămânală. Poate îndrăznesc prea mult dacă îmi doresc să fiu și o babă biciclistă, dar o să fiu musai o babă mobilă. Apoi, trebuie să nu contenesc a-mi propune lucruri. Chiar dacă planurile unei babe nu se mai referă la a învața o nouă limbă străină (să zicem limba turcă) sau la a face un curs de digital, trebuie să-mi fac non-stop gânduri potrivite pentru etatea și preocupările mele fistichii de atunci. De exemplu la câți copii să urlu zilnic să nu mai facă zgomot sub geam că să fiu eficientă și pe câți dintre ei, care se arată mai îndărătnici, să arunc apă rece. Nunu, mă scuzați, m-a luat vălul. Mă refeream la câte alte babe să sun în fiecare săptămâna și să le scot cu forța la cafea și cu câți moși să flirtez lunar pentru a mă simți în formă. A, încă ceva. Trebuie să oblig diverși oameni tineri să mă țină în preajma lor și să-mi dea diverse lucruri de făcut. Acum încă nu am găsit metoda pentru a-i determina să facă asta, dar lucrez la subiect. Probabil o să-i momesc cu un cocteil făcut din bani, prăjituri, favoruri și glume deșucheate, nepotrivite pentru vârsta mea. Om vedea.

Dar voiam să știți că eu mă gândesc la asta și nu precupețesc niciun efort. Baba viitorului este un produs care mă interesează.

Trucuri pe invers

După ce am lucrat niște ani în publicitate și încă niște ani în media, dorința mea poate că se ițește natural. Simt nevoia să fac totul taman pe dos, arătând că am înțeles ceva în toți anii ăștia și că n-am rămas indiferentă. Prin urmare, viitorul pe care îl văd eu în ceea ce privește mesajele cheie sună așa.

Folosind această cremă timp de 21 de zile, vei obține instantaneu ten lucios, pori măriți și acnee rozacee.

Cum să faci să ai păr gras și lipit de cap în doar 12 ședințe. Rezultat garantat.

Pentru bărbie dublă și brațe puternice, de luptător de sumo, consumă iaurt cu fructe, nuga cu alune și halva cu un strop de cacao în fiecare zi. Când chiar nu mai poți, încearcă cu parizer cu pâine cu unt, pâinică cu mult sos și apoi aripioare picante. Nici n-o să știi ce te-a lovit.

Ai probleme de erecție? Aici 5 trucuri pentru a obține un sex și mai mic, și mai șovăielnic.

Te enervează părul ce îți tot cade din cap, fir după fir? Cu această soluție îl eradichezi pe tot dintr-o singură aplicare.

Vrei să schimbi furnizorul de servicii, orice servicii? Devino clientul nostru și o să vezi că te tratam la fel de inuman dar măcar 2 ani stai liniștit, că n-ai încotro.

Doar cu noi și cu mulți alții vei obține servicii de revelion absurd de scumpe și îți vei dori să fi rămas acasă.

Te rog frumos, cititorule, să-mi zici dacă mai ai și alte idei. Sigur ai, simt eu.

Am cunoscut un bărbat

Am cunoscut un bărbat special, la un blind date. M-am prins iute că suferă de mania persecuției, chiar dacă am stat de vorbă în tete a tete doar vreo 3 ore. S-a întâmplat acum ceva vreme dar n-am putut povesti de atâta uimire până acum. Am vrut să uit că există asemenea specimene pe lume, dar parcă e mai bine totuși să vorbim despre ele.

Ei, și bărbatul ăsta a reușit, în decurs de 3 ore oarecum plăcute, mi s-a părut mie, să mă ceară de nevastă, să-mi spună câți copii facem noi doi, să-mi explice unde o să locuim, să mă atingă de două ori pe mână, să-mi propună să plecăm atunci, târziu în noapte, undeva departe, concret, și să mă întrebe dacă n-am eu un plan pentru ziua de mâine care să-l includă. Femeie minionă dar trecută prin multe, am rezistat atacurilor sale invadatoare cu brio (mi s-a părut mie). Iar el a părut să răspundă foarte ok și să nu se supere. Totuși, ceva l-a dat gata. Chiar dacă nu a fost aparent lezat când am refuzat să dau curs pe loc cererii în căsătorie și nu am crâcnit că da sau ba când mi s-a propus numărul de copii pe care să-i croim împreună, când n-am marșat la invitația de a fugi împreună în noapte pe tărâmuri îndepărtate, când nu l-am invitat a doua zi să facem ceva, când nu am răspuns afectuos atingerilor ci am rămas înțelenită, ca un cal lemn, și când n-am fost de acord fățiș să locuim unde a zis el să locuim, ceva tot l-a dat gata iremediabil. Așa de tare l-a supărat că n-am fost de acord să-l pup de la revedere pe gura lui necunoscută, cu limba mea încă deloc curioasă, încât n-a mai vrut să audă de mine niciodată. Mi-a dat unfriend, m-a anulat din toate planurile lui, deși erau atât de serioase și pe jumatăte deja puse în practică, în mintea lui. Eu cred că bine a făcut. Căci chiar dacă el arsese, în mintea lui, toate aceste etape, adică ne căsătorisem și făcusem deja copii și locuiam, firește, împreună, și aveam plănuit tot viitorul începând din noaptea aia fatidică, eu nu arsesem nimic. și nici nu voiam să ard ceva împreună cu el.