Sindromul investiției proaste

Sindromul investiției proaste apare când am făcut o boacănă cu care nu mă pot împăca. Și așa de tare mă chinuie situația, încât rămân paralizat și nu vreau să recunosc și să fug mâncând nori. În sufletul meu știu că am făcut-o lată. Și mama mea știe, și prietenii buni, și unii colegi de serviciu mai apropiați, și partenerul de viață, uneori chiar și niște funcționari bancari (deși cu ei nu prea vrea nimeni să vorbească). Dar cum nu sunt pregătită să admit public că știu, mă prefac că încă sunt în cărți, ca încă merită să continui. Că dacă sunt acolo, sunt în control. Când am așteptat prea mult ceva, și sunt sanse mari să nu iasă ce sper, mai aștept nitel, ca să aibă sens așteptarea de dinainte. Altfel, îmi spun că aș fi flușturatică și superficială și că n-am încercat destul.

Sindromul investiției proaste apare în toate domeniile. Să zicem că investesc mulți bani și timp într-o firmă a mea și nu iese deloc. Îmi vine, în loc să renunț și să mai salvez ce resurse pot, să mai bag niște bani și mai acord un timp, că cine știe. Motivele sunt perfide. Mereu am vrut să am afacerea mea, mereu am crezut că pot și am mizat totul pe ea. Dacă închid, rămân cu ce-am pe mine și niște datorii și fără un loc unde să te duc, pretinzând că am treabă. În plus, toată lumea o să știe că nu sunt bună la afaceri. Și mai ales findcă lucrul ăsta, ultimul, e așa de greu de suportat, sunt șanse mari să deschid altă afacere, și mai dezastroasă, ca să atunc praf în ochii meui și ai celor ce privesc. Ca să disimulez eșecul.

Când o relație sentimentală merge prost dar am investit mult in ea și m-am chinuit năpraznic an după an, nu-mi vine pur si simplu să mă întorc cu spatele și să plec. Salvând ce bucățele de suflet mi-au mai rămas, cum ar fi isteț. Ci aleg să mă mai schilodesc nitel, să bag that extra mile. Căci altfel mi se pare ca toată truda de dinainte nu mai are rost, și mă face să par, în ochii lumii și ai mei, un prost care a investit în nimic. Și toată lumea o sa știe că nu mă pricep la relații. Dar eu sunt deja un prost, doar că nu mi-e clar asta încă. Cum ziceam mai sus, și în cazul ăsta știe deja toata lumea, minus funcționarii bancari (căci cu ei nu prea vrea nimeni să vorbească). De cele mai multe ori, în dragoste, încercarea să rezolv din nou și din nou, folosind totuși aceleași ingrediente, are darul să iasă de fiecare dată la fel de prost și să mă aducă la pepeni. Desigur, voi fi nevoită oricum să încetez ce fac acolo așa de jalnic. Dar din pricina sindromului, o să o fac numai după ce am cearcane abundente și resentimente pătimașe și combustibil uman rămas doar cât să trec strada.

Ca o concluzie, aș zice că fuck the syndrome, not the system.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s