Barbații din categoria lemne pentru foc

Când aveam 20șiceva de ani, am fost invitată la o petrecere, unde un coleg de serviciu făcea curte pasională, fără rețineri, unei fete tinere, mult mai tinere decat el. Era o voioșie acolo, erau un freamăt și-un murmur între ei încât părea că toată lumea e a lor. Erau înconjurați de oameni care îi sorbeau din priviri, așa de bine se potriveau, era clar că era o iubire proaspată. Ea probabil nu știa, era asa de tânără. El însă știa sigur. Soția lui era în spital în acel moment, născându-i cel de-al doilea copil. Și mulți dintre noi, ceilalți, știam asta. Și el știa că noi știam.

Dacă e să înfierez un anume fel de bărbat, nu e cel care se cherchelește prea des sau care e prea zgârcit sau care e prea gelos sau care n-are chef să stea pe-acasă, inventând motive să rămână ore lungi la serviciu, deși niciunul dintre cei menționați aici nu mi-e chiar drag. Dar dacă e sa aleg un fel de bărbat cu care nu reușesc să mă obișnuiesc și de care mi-e aproape frică și despre care cred că ar fi bine să fie exilat undeva departe, e cinicul extrem dat drept exemplu puțin mai sus. Sunt bărbații ăștia care s-au săturat de femeile lor, dar, nu știu de ce, nu vor să plece de-acasă și să-și vadă de alte proiecte amoroase, bucurându-se de libertate. Ei preferă să păstreze căsnicia și să se arate extrem de disponibili oricărei femei care le place, ca și cum ar fi single, în căutare de o nouă iubire, năucitoare, totală. Situația asta oribilă în care ei își pun partenera stabilă, indiferent cât de nesuferită ar fi ea, și ce comunică ei despre ei, fâcând așa, mi se pare imposibil de suportat. Nici nu pricep cum poate să-ti placă un asemenea bărbat, înafară de situația în care habar n-ai cei cu el. Mi s-a întâmplat ca un bărbat să mă țină tandru de mână și să mă privească languros în ochi în timp ce trăgea o minciună cu glas calm nevestei despre locul în care se află și cine-l însoțeste. Tare scârboasă e chestia asta. Îmi amintesc că am rămas paralizată ca o muscă ce știe că urmează să fie servită la cina unui păianjen și o să fie și alți invitați voaiori.

Dacă ar fi să aleg să-mi fac un vaccin împotriva vreunui fel de bărbat, apăi ăsta ar fi. Și doar dacă aș mai avea privilegiul să mă vaccinez pentru încă o tulpină, ar fi împotriva celui leneș.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s