Discuție ca de la pește la pește

Cosmeticiana mea e foarte mișto, și înainte lucra undeva în centru. Cosmeticiana mea e așa de mișto încât, după ce s-a mutat în Rahova, am acceptat să descopăr de dragul ei acest cartier în care nu prea umblasem. Și cum stăteam noi azi de vorbă, îmi zice că la ea a venit să se epileze un om de știință. „Mi-a zis niște lucruri trăznite”, mă avertizează cosmeticiana. „Adică ce”, mă pregătesc eu. „În primul rând tu știai că aștia nu cred o iotă în Dumnezeu?” „Da, am avut un gagic fizician și cam știu care e treaba”. „Păi și o fi normal?” zice ea. „Adică gândește-te, continuă ea, el nu se roagă niciodată pentru nimic. Și trăiește așa, fără un țel. Deși când era mic sigur a crezut și el”. Aici trebuie să recunosc că am avut un moment de confuzie combinat cu lașitate și ezitare. Pe de o parte, țin cu oamenii de știință. Pe de altă parte însă, eu mai păstrez o oareșcare credință ortodoxă, parându-mi-se că am găsit calea mea de a împăca niște religie cu restul lucrurilor, cele de bun simț. Așa că am tăcut și a rămas că sunt de partea ei. Am reușit totuși să răspund așa. „Închipuiește-ți cum trebuie să i se pară lui, omului ăsta de știință pe care l-ai epilat tu, faptul că noi ne rugăm la un domn nevăzut să ni se întâmple ceva în loc să punem osul la treabă pentru chestia aia. Și mai gândește-te cum trebuie să se uite el la noi când știe că admitem fără nicio problemă că există făpturi care arată omenește doar că au aripi cu care zboară prin cer și că, dacă mințim, ne calificăm sigur pentru cazanul cu smoală”. Aici cosmeticiana a râs, pentru că i s-a părut tare amuzant. Dar s-a repliat și mi-a zis „Stai să-ți mai zic una și mai și. El zice că ne tragem toți din pești. Nu din maimuțe, asta am mai auzit eu, dar din pești. Am rămas gură-căscată. Și atunci l-am întrebat dar de ce unii pești au rămas pești și alții s-au transformat în oameni. El zice că peștii mai deștepți s-au făcut oameni. Adică tu și cu mine ne tragem din niște pești mai șmecheri.” Aici am râs amandouă din belșug, ideea asta ne-a plăcut ceva de speriat. Cosmeticiana s-a mai întrebat cum or trăi aștia, oamenii de știință adică, când sunt așa de ciudați, și mai ales cum s-or îndrăgosti. Eu am speculat că poate chestia asta din urmă, îndrăgosteala adică, nu le iese prea bine, pentru că nu se poate măsura și asta îi bulversează. Ea mai zis că ea simte totuși, post discuție, că l-a încuiat pe interlocutor, căci peștii ca peștii, dar universul de cine a fost creat?” De bună seamă, ea se referea la faptul că demiurgul. Eu i-am zis că sunt convinsă că omul de știință are o explicație numai bună și pentru asta. „Auzi, dar ai văzut că ăștia nu-și clintesc părerea orice-ar fi? Adică nu poți să-i convingi că lucrurile nu stau așa cum cred ei.” Auzi”, am speculat eu, „dar tu ai văzut că nici el nu te-a convins pe tine, nici măcar un centimentru, că lumea ar putea fi cum zice el?”. Cosmeticiana mea preferată iar a râs și a admis că așa e. Ea crede în continuare în îngeri și omul de știință, cu ceva mai puțin păr pe el acum, crede în continuare în pești.

La plecare, cosmeticiana mi-a făcut discount mai mare decât de obicei. M-a anunțat despre lucrul ăsta cu simpatie, că doar discutaserăm bine împreună, și mi-a mai zis „Îți iau doar x lei azi. Că doar suntem doi pești mai deștepți decât alți pești”.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s