Lup singuratic sau membru al clubului fețelor lungi și plictisite

Și eu vreau să fiu într-o relație lungă. Cum să nu vreau. Lungă să fie dar nu cu orice preț. Lungă dar abundentă în admirație față de celălalt, doldora de afecțiune caldă prin care să nu transpire frustrări ascunse neîndemânatic sub preș și stropi reci de ură. Lungă dar împănată de sexualitate entuziasmată, și grevată de sarcini neplăcute pe care trebuie să le îndeplinească partenerii pe rând, că așa se face în cuplu, lungă și binecuvântată cu libertate suficientă, ca să nu se strivească viețile partenerilor așa cum se știau ei înainte de relație, când s-au plăcut, și multe, multe altele de acest soi. Și eu vreau. De fapt e tot ce îmi doresc. Dar cine reușește să obțină cu chiu cu vai o relație lungă, și este de apreciat că reușește, că doar știm ce greu e, are multe treburi. Relația lungă e un proiect pentru care, ca să-ți iasă, trebuie să asuzi din zori până în noapte. Spălatul unei chiuvete cu vârf plină de vase e tot pentru relație, la fel și statul acasă într-un moment când ai vrea să fii în altă parte, la fel și vorbitul frumos cu un prieten al partenerului de care nu mai știi cum să fugi. Relația, acest organism hulpav, înghite nemestecat timp, nervi, și altele. Și dacă și celalalt asudă din greu, tot e un caz fericit. Dar de multe ori te trezești tu, salahor sentimental, că faci singur overtime ca să fie totul bine. Și munca asta te încovoiază, îți stoarce zemurile vitale din corp, te lasă vorbind singur în miez de noapte.

Eu nu prea am găsit cale de mijloc, deși încă lucrez la asta. Mi se pare că ori ești lup singuratic și gestionezi și tu cum poți toate dilemele care vin la pachet cu alegerea asta, adică faci sărbătorile singur, te mai plângi în câte o seara de iarnă că nu are cine să te țină în brațe și ești așezat mereu la nunți la masa desperecheaților, ori te înrolezi în cuplu. Și, încă o dată, încerci să te descurci cum te pricepi mai bine cu dinamica de cuplu. O treabă pe care, dacă o iei prea tare în serios, ajunge să fie împovărătoare și lipsită de drepturi fundamentale, veselie, spontaneitate și poftă de viață. Iar dacă nu o iei în serios, ajunge să-ți alunece printre degete, ca un fel de fum. Da. Da. Nicicum nu-i bine.

 

Reclame

4 comentarii

  1. Cris · septembrie 9, 2015

    Offf, din pacate cam asa sta treaba. De aceea si eu m-am decis acum multi ani sa nu ma mai stresez atat intr-o relație si sa ma gandesc in primul rand la mine. Tin sa mentionez ca de cand practic asta, suntem amandoi fericiti (e adevarat, suntem doar de 3 ani impreuna, dar pana acum a funcționat).

    Apreciat de 1 persoană

  2. radu · septembrie 16, 2015

    Melodia aia clasica a lui Frank Sinatra: Love and marriage nu prea se aplica in zilele noastre, din simplul fapt ca putini sunt sinceri din prima, se prefac, se adapteaza la inceput sa impresioneze, iar mai incolo isi dau arama pe fata, e ca si cum ai pescui si ai smuci vreo 10 min un peste care in mintea ta e de 10 ori mai mare, iar cand il scoti afara vezi ca lucrurile stau altfel.

    Apreciază

  3. sananicolau · septembrie 17, 2015

    Da, cred ca institutia e putin demodata. Nu ca am avea alta mai smechera care sa-i ia locul.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s