Dreptul de a nu mai pierde nopți

La început m-am jenat ușor. Acum nici că-mi mai pasă. Trebuie sa merg la culcare. Orice-ar fi trebuie să merg la culcare. Când te apropii de 40 de ani, somnul, de frumusețe sau mai degrabă de bună dispoziție, integritate mentală și echilibru psihologic, devine unul dintre lucrurile supreme, pentru care merită să mă lupt. Devine unul dintre drepturile de scris în constituție și de adus în fața marii adunări naționale, dacă trebuie.

Poate să mi se promită orice lucru minunat. Dacă pentru a-l căpăta sunt nevoită să stau trează o noapte întreagă, mai bine nu. Mulțumesc frumos, dar eu pun întai capul pe pernă, și apoi mai vedem. Poate doar Brad Pitt să fie momeala la capătul unei nopți albe. Sau o colibă pe malul mării noastre românești, la care să pot ajunge ușor, cinci luni pe an. Sau un permis de mers cu avionul prin toată lumea, timp de un an. Poate doar așa să accept să încerc să rămân trează o noapte întreagă, cu toate neplăcerile pe care le implica acest act necugetat. Cearcane, nisip în ochi, și alte porcării, eu nu mai vreau să vă văd la față.

Cu revelionul sunt puțin încurcată. Oare chiar merită să stau trează mult după miezul nopții, ca să consider apoi că m-am distrat suficient în noul an, și apoi să am voie în sfârsit să mă culc mulțumită că m-au prins zorile? Neah. Hai sa dormim.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s