Bărbații și cutiile lor date mie

N-am știut niciodată să fiu cât trebuie de feminină. N-am plâns destul pentru a-mi comunica nefericirea, n-am aruncat cu farfurii în pereți pentru a-mi arăta nefericirea. Nu m-am urcat în pat cu săruri la nas când îmi venea ciclul, n-am pretins că nu știu să ajung singură la nu știu ce adresă cum numai un bărbat știe sau că trebuie să fiu condusă până la scara blocului, că mi-e frică. Consecințele n-au întârziat să apară, și s-au transformat în atitudini pe termen lung. Probabil că, în ciuda sînilor mari, bărbații se uită la mine ca la un fel de fârtat de-al lor, un coleg de nădejde de mai mici dimensiuni pe care nu trebuie să-l cocoloșești și care ține la frig, frică, somn și alte piedici pe care viața le scoate omului în cale. Fără să fiu o feministă convinsă, ci doar o femeie care știe și poate să se descurce singură când n-are încotro, am început să am parte de-o egalitate ca la carte. Nu mi-am dorit-o neapărat, dar mi s-a întâmplat și nici că mă mai pot descotorosi de ea. Am vazut că mulți bărbații sar să ia cutiile și sacoșele femeilor din brațe. Le deschid ușile. Le conduc până la baie, să nu se piardă pe drum. Le dau mâna se dau jos dintr-un tramvai. Bărbații pe care mi-i aleg eu fac taman pe dos. Bine, nu trebuie să le deschid eu ușa ceremonios, să-i însoțesc până la baie sau să îi sprijin când coboară, dar nici nu dorm pe moale.

Acum e târziu să mai schimb ceva. Poate că bărbații au un fel de sistem de comunicare doar al lor unde e afișată poza mea și în dreptul ei scrie așa. Dacă întâlniți această femeie, n-o menajați. Nu vă uitați că e mică, căci e un fel de cal de povara deghizat într-o rochie roz, și încă unul foarte rezistent. Sau poate că, atunci când întânesc un bărbat, pe ecranele din ochii mei apare mesajul car repede și bine. Nu știu exact. Dar cum mă văd și sunt siguri că stau o vreme prin viața lor, bărbații care îmi plac mie îmi mai dau să car și eu ceva. Să nu mă plictisesc.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s