Bilanțul unei luni la mare

Mi-a fost puțintel frică. Mă gândeam că poate am să mă și plictisesc o lună întreagă la mare, cum m-a avertizat mai toată lumea. Că poate m-am crezut mai țanțoșă și mai independentă decât sunt și că o să tânjesc după conversație și căldură umană și o să pipăi în panică după centura de siguranță oferită de tot alaiul de activități și persoane de acasă. Dar nu. Chiar nu. Dimpotrivă.

Luna asta la mare s-a strecurat prea repede, prea ca la țară. Abia am apucat și eu să stau de vorbă ca omul cu câte cineva, trecător pe-aici. Abia am apucat să citesc câteva pagini, în sunet de greieri și rândunele. Abia am apucat să gătesc de câteva ori paste, și să sorb din niște pahare cu șpriț. Abia am reușit să mă hrănesc cu câteva saramuri de chefal de la Dinamo. Abia am reușit să explorez nițel orașul Mangalia, cu bicicleta. Abia am descoperit biserica și am vazut un răsărit de soare. Abia am făcut câteva zeci de băi, cu alge sau fără, cu purici ciupitori sau fără, cu valuri sau fără, că a și trebuit să plec. Mai am vreo trei ore până la tren. Cine n-a stat niciodată o lună la mare, să-și cumpere. Să se noteze că nu vreau să plec. Că mai am multă treabă la Vama Veche si că mi se pare oarecum nedrept să mă furișez afară din ea tocmai când i-am dat de gust și în alte feluri, nu doar în ale petrecerilor.

E plăcut să stai doar cu tine și să vezi dacă îți place. De tine. Dacă ai cu ce să îți ocupi timpul de dimineața până seara, daca reușesti să mănânci singur fără să ți se pară o pedeapsă, dacă știi să legi o conversație cu cineva complet necunoscut, atunci când ai chef să vorbești. Voiam să mai rămân, mai aveam aici treabă. Măcar până încep vântoasele cele mari și ruginește frunza prin vii. Dar na, omul trebuie să mai și plece. Însă mă gândesc încă de pe acum ce să urzesc să o mai pot face încă o dată. Marea cu sarea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s