Vârsta halatelor de baie

Când ai 20 de ani, vrei de ziua ta și de la Moș Crăciun și de la iubit, ori de câte ori îl vezi că bagă mâna în buzunar, haine cool. Când ai 30, vrei vacanțe cool. Când ai 40, brusc ți se pare că un halat de baie e numai bun. Sau dacă nu ți se pare ție, celor din jur le încolțește în minte ideea asta absurdă. Cum că, dintre toate cadourile pământului, taman un halat de baie scump, cu fireturi, este câștigătorul. Cel care sigur o să-ți facă viața infinit mai bună. Care o să te binedispună, care o să te distreze. Care o să te facă să simți că trăiești. De aici și până la pijamalele pe care începi să le primești vrând-nevrând la 50-60-70 de ani, pentru ca nu te mai întreabă nimeni ce vrei și toată lumea presupune ca îți petreci foarte mult timp în pat și că e bine ca situația asta să te prindă incredibil de bine îmbrăcat, mai e doar un pas.

Eu acum sunt la vârsta halatelor de baie. Ea s-a insinuat în viața mea prematur acum vreo 2 ani, când am cerut de ziua mea cu voce subțirică, tematoare de așa gând, un halat de baie. Pentru că persoana care s-a ocupat de cadou avea pe atunci vreo 26-27 de ani, am primit ceva sexy ca la balamuc, care se termină imediat sub fund, de culoare neagră și textură alunecoasă, care se deschide non-stop, oricât l-aș strânge, în zona sânilor. Am purtat darul, că era drăguț. Dar tot ce-mi doream eu era niște bumbac gros cu perișori dârzi, până în pământ. Sau poate că încă nu a venit vremea și sunt avangardistă.

Anunțuri

Bărbații și ghivecele cu flori

M-am prins ca bărbații până la urmă acceptă faptul că o femeie își pierde mințile temporar și cumpără prea mulți pantofi, prea multe genți, prea multe sutiene, prea multe pălării, prea multe parfumuri. Nu-i convine, dar cumva stă scris în manualul femeii că devine iresponsabilă în mod regulat la cumpărpturi. Bărbatul știe. Așa că eu nu cred că e cazul ca femeile să-și mintă partenerii spunându-le, despre o bluză nouă, că e tot bluza aia veche, dar i se pare doar lui ceva schimbat, cine știe de ce. Când vine vorba despre ghivece cu flori însă, toleranța bărbaților se termină precum hârtia igienică într-un moment crucial. Pur și simplu un bărbat care se respectă nu poate accepta fără o luptă dreaptă încă un ghiveci cu flori în casă.

Poate că este vorba despre faptul că ghivecele iau fizic din spațiul vital al unui bărbat când el vrea să fumeze, lângă fereastră. Sau poate ideea de responsabilitate e neplăcută, florile sunt ca niște copii, au nevoie de apă și voie bună pentru a continua să rămână cu frunzele verzi si vioaie. Florile strâng și praf uneori, acaparează din atenția femeii alteori, trebuie primenite și vânturate de două ori pe an, ca un fel de ritual. De multe ori, florile își mai permit și să crească fără să-l întrebe pe proprietar dacă el e pregătit pentru o astfel de expansiune. Și dă-i, și luptă. Trebuie cumpărate ghivece noi, mai mari, și trebuie luat și pământ. O treabă murdară și nefolositoare, ce mai tura-vura. Poate că din pricina atâtor motive cunoscute și a altora, despre care nu avem cunoștintă, dar cu siguranță sunt tenebroase, bărbații nu suportă ghivecele cu flori și se împotrivesc la orice plantă nouă care amenință să le invadeze teritoriul. Astfel că, atunci când o plantă nouă se intromisionează în iatacul inamic al unui bărbat, o femeie trebuie să o pitească și să o protejeze până când ea se pierde și se camuflează în decor. Iar la întrebarea ai adus o floare nouă, un singur răspuns este posibil. Nu, ți se pare. Mi-am cumpărat niște chiloți noi, dar planta, planta e aceeași.

Anticipatio mater enervorum

Să ofer prezumția de nevinovăție bărbatului și să am răbdare până după ce face el nu știu ce boacănă spre a putea în sfârșit discuta despre ea, asta mi-e cel mai greu. Când un bărbat susține cu dezinvoltură și ochi mari și încrezători, de căprioară optimistă și căprioară parolistă și caprioară nevinovată că va face cutare lucru și eu știu știu știu că avem de-a face cu o utopie, greu îmi mai este să tac. Cuvintele lasă-că-știu-eu-hai-să-găsim-o-altă-soluție-asta-nu-merge-știu-eu-că-n-o-să-faci-nu-ți-stă-în-fire-de-fapt-nici-prin-cap-nu-ți-trece-să-faci-și-o-să-și-rămâi-trăznit-dacă-vorbim-din-nou-despre-asta mi se lipesc de limbă și nu mai vor să intre la loc prin gâtlej de unde-au venit așa, nespuse, și grele acum ca niște pietricele de moară. În cel mai bun caz reușesc să râd tâmp. În cel mai rău caz, pietricelele de moară preiau controlul, ies din gură și începe cearta.

Bărbatul e uluit de obicei de lipsa mea de încredere. Se crede semizeu și e convins că, dacă l-aș fi lăsat în pace și n-aș fi sărit cu gura pe el, ar fi făcut ce trebuie și chiar și ceva în plus. Și are atitudinea că acum n-o să mai facă doar pentru că l-am îndurerat eu cu așa lipsă de respect. Doar că eu știu știu știu când un bărbat promite ceva doar să scape de gură de femeie mică, divorțată, și trecută prin destule bătălii sentimentale. Și cel mai greu e să mă uit, grațios, să zâmbesc feminin, și să-i ofer în continuare, neprecupețită, lui, admirația de care un bărbat are atâta nevoie, chiar dacă n-are de gând să facă ce-am vorbit. Faptul că anticipez fără greșeală viitoarea lui greșeală înainte să apuce s-o comită, asta mă face să mă enervez rău de tot. Ca-n prima zi.

Externalizarea funcțiilor bărbatului

Ce convenabilă trebuie să fi fost, pentru toată lumea implicată, lunga perioadă în care bărbatul a fost de profesie provider și tată al unor pui vii pe care, odată concepuți, îi lăsa în grija femeilor de prin casă care, tot pe atunci, nu se credeau suflete pereche ale nimănui, și nu așteptau de la el, de la bărbat, marea cu sarea. Ci doar niște de-ale gurii, niște straie, și alte cele trebuincioase la casa omului. Nu tu vorbe bune, tehnici sexuale de ultimă generație, glume hilare, ambiții comparabile cu ale vecinilor, urechi dispuse să asculte oricât și altele asemenea. Acum bărbatul a cam băgat-o pe mânecă. Trebuie să fie amant iscusit, meșter și mai iscusit, arhitect social, confidentă guralivă, depanator de mufe-fire-rutere-transformatoare-decodoare-cabluri și alte probleme iscate de tehnologie, antreprenor măcar în gând, strateg de vacanțe și creativ în timpul liber (al femeii). Trebuie să se afle într-o excelentă condiție fizică, să facă cumva să-și țină tot părul în cap, să nu se relaxeze într-atât încât să se ajungă la flatulențe acolo unde locuiește și să se arate neobosit și într-o permanentă comunicare în relație cu femeia sa.

După ani de încercări de toate felurile, cred că mai bine urmez modelul marilor corporații care se vor eficiente și, pentru a supraviețui în tandem, externalizez măcar o parte dintre responsabilitățile pe care i le-am atribuit bărbatului oarecum abuziv, fără să-l consult, atunci când i-am alcătuit, romantică incurabilă din fire, job description-ul de partener. Desigur, dacă externalizez taman funcția de amant, iese nasol. Dar în cazul meșterului, al confidentei, al reparatorului și al arhitectului, cred că pot găsi alinare în alte personaje calificate și net mai binevoitoare. Și poate că bărbatul ăsta imperfect pe care îl aleg eu, astfel degrevat, se va descurca cu brio la îndatoririle care îi rămân. Și poate tot astfel, nemaistând eu cu ochiul făcut lupă la bărbat să văd cum își face treburile cele multe, o să mă mai relaxez. Și o să se mai relaxeze și el, nemaisimțindu-se cu o muscă uriașă pe o căciulă prea mică. Și astfel vom trăi fericiți până când altă dragoste sau cine știe ce năpastă ne va despărți.

Cine e injurde40 și ce vrea el

Am aproape 40 de ani și uite că m-am mai schimbat pe ici, pe colo. Pentru că eu chef de scris am în continuare, însă modul în care văd lucrurile capată dimensiuni noi, a venit timpul să-mi schimb și blogul, încă o dată. Am fost eu întâi juvenilă o vreme în formula 2smartcherries pe blogspot, am fost apoi jucăușă la sanuca.ro când aveam 30+, și am revenit cu formula impersonală sananicolau.ro, pe care am tot hrănit-o până acum. Până acum, când am împlinit 39 de ani. Acum femeia asta s-a făcut om în toată firea.

Am scris vreo 8 ani și aproape 2,000 de posturi despre sex, relații, eternul masculin, călătorii și un stil de viață alert rău de tot. Am descărcat online un delir febril de întâmplări mai mici sau mai mari, înghesuite într-un program năuc de plin ce-a fost. Și acum sunt ocupată până peste cap. Dar lucrurile se văd altfel de la mine. Am preocupări, probleme și pofte specifice. Vreau să vorbesc pe îndelete despre ele atât cu cei de vârsta mea, care au acum mai mulți bani și suferă ocazional de incontinență urinară, cât și cu cei mai fragezi, care vor să beneficieze de un fel de inițiere, să aibă un preview despre vremurile ce stau să vina pentru ei. Modul de abordare rămâne cel știut, doar perspectiva se schimbă. Sunteți pe injurde40, unde veți găsi povești specifice ale unei femei care are în jur de 40 de ani și despre care lumea zice că se ține bine.

Veți citi aici tot despre relații și sex și călătorii și aventuri urbane, cinefile, financiare, autoironice și rurale, dar și despre cum se combat durerile de spate, gânduri nefirești legate de viață, și dileme amuzante la cumpăna dintre vârste. Veți află ce amuzant e totul și ce mă scoate din minți când am injurde40. Și s-ar putea să va placă. Să va amuze. Să va încânte că mai e cineva care crede și simte ca voi.

Curând o să am disponibil și blogul vechi aici, pe siteul nou, în caz că va mai apucă nostalgia. În rest, mai sunt de făcut mici retușuri, ca în orice locuință nouă. Bine ați venit.

un indian ca oricare altul

Ah, de cand n-am mai scris despre iubiri care intra pe un fagas normal.

Cand iubirea arde la inceput ca o flacaruie salbaticita in vant, orice detaliu cat de neinsemnat despre celalalt tinde sa capete importanta stelara. Pe masura insa ce relatia de iubire avanseaza, corpul, gesturile si vorbele celuilalt capata banalitatea unei privelisti la care te-ai uitat multi ani, in fiecare dimineata, pe aceeasi fereastra.

Cu asa un preludiu explicit, sa va spun ca zilele trecute am primit cadou de la un restaurant fast food dintr-un mall o coroana de indian din carton frumos imprimat, cu pene si tot tacamul. Mi-am pus-o si am descoperit ca imi sade tare bine, asa ca mi-am mai pus-o de cateva ori, ca sa marchez momentele importante din cate o zi. Si sa-mi arat suprematia catre supusi cand a fost nevoie.

Cum barbatul cu care ma plac nu ma vazuse inca purtand asa un insemn al puterii, cineva mi-a zis sa intru brusc in casa cu ea in cap, spre a genera surpriza si amuzament. Si atunci n-am putut sa nu ma gandesc ca, daca lui i se pare amuzant, suntem inca ok, in faza de curiozitate. Dar ce ma fac daca el, intorcandu-se un pic de la calculator si uitandu-se o fractiune de secunda la capul meu incoronat, ramane cu privirea goala si isi vede apoi mai departe de ale lui, spunandu-si probabil “a, uite un indian”, si continuand sa-si vada de treburile obisnuite. Mai bine nu incerc. Asa nu stiu.

cum se face o siesta

In sudul Italiei, ziua de vara se imparte in 3.

Dimineata ne agitam un pic, seara ne pregatim sa mancam cu prietenii undeva in oras si sa vorbim tare si cu multe gesturi. Intre 1 si 4 insa, intervine siesta intr-o scorbura la racoare. Asta se intampla si pentru ca pe-afara devine greu de respirat, dar si pentru ca sa vrei sa mai gasesti o fiinta umana cu care sa socializezi sau de la care sa cumperi o apa, si nu gasesti una nici sa dai cu tunul.

La ora stabilita, fug toti ca potarnichile. Fac siesta si magazinele, si cateii, si politistii. Cred ca si valurile valuresc mai cu lene intre orele astea, dar nu exista date stiintifice care sa dovedeasca chestia asta este pentru ca, cel mai probabil, si oamenii de stiinta dorm dusi, cu aerul conditionat dat la maximum, pregatind in somn formule complicate pentru cand va fi sa se treazeasca din nou la viata. Dorm si pasarelele prin copaci, motaie pinii de prin curti, sunt lesinate pisicile.

Singurii care nu dorm in sudul Italiei la nicio ora sunt tantarii, care sunt mult mai prost crescuti decat tantarii nostrii, pe care am invatat astfel sa-i respect. Tantarii astia italieni musca la 7 dimineata, la 1 la pranz si la 5 dupa-masa fara osebire, ca si cum toata lumea asta s-a inventat pentru ca ei, vampiri de mici dimensiuni, sa nu stea flamanzi.

La 5 incepe lumea sa iasa de prin casa si sa alerge pe malul apei, cu forte proaspete. Romanii, asa nedornici de munca precum sunt ei cunoscuti, tot mai au de invatat de la italienii din sud. Caci siesta are si ea un dichis si trebuie facuta cu entuziasm debordant si simt de raspundere, ca orice intreprindere de succes de pe lumea asta.

drumul sudului

Sudul Frantei e ca o bomboniera bine intretinuta, cu garduri vii tunse in fiecare zi cu forfecuta de unghii de catre muncitori in uniforme cu fireturi aurite. Prin contrast, sudul Italiei este un loc salbatic, neimblanzit inca de turismul bibilit si cu reguli ferme de tip nord. Aici oamenii arunca ambalaje pe sosea si la plaja, caci altfel nu se poate explica faptul ca orice drum este flancat de tivuri groase de gunoaie. Intai m-au socat, apoi m-am obisnuit. Acolo m-am dus eu sa ma distrez amusinand sute de kilometri de livezi de maslini eclipsati din cand in cand doar de niste palcuri sanatoase de leandri. Sa vedeti. Fiecare orasel de pe coasta vine la pachet cu catedrale date prin pudra de albe ce sunt. In sud, barbatii poarta multe tricouri polo cu gulerul ridicat in sus, iar femeile cand se gatesc, apai se gatesc, nu gluma. Italienii de pe aici sunt sprancenati si aprigi si se casatoresc de cate ori gasesc un loc liber la biserica. Sudul e ca un fel de aprozar urias din care poti sa te infrupti ca un capcaun, fara sa produci vreo paguba tie sau altora. Scoicile crude si stridiile aglomereaza stancile si se pot manca din abundenta asa, crude, fara menajamente. Costa putin si ofera satisfactie mare. Smochinii sunt pe-aici arbori comuni, din care poti sa mananci trecand pe strada, cum se intampla la noi cu dudele. Unde te intorci, unde te sucesti, gasesti branze bune care nu sunt in burduf de caine, fructe proaspete, vinuri cu nume intortocheate, paini gustoase si alte bunatati. Benzinariile mici nu se pot abtine si mai fac cate ceva pe langa plinul masinii tale, in functie de interesele personale ale proprietarului. De la unele poti cumpara ulei de masline, altele iti promit autocolante cu iepurasul playboy, altele branza de bivolita. Important e sa fii atent.

Sudul, sudul e tare placut. Pe langa Bari, adica. Pana jos de tot, la Lecce.

pausa cum laude

Eu plec putin intr-un loc unde nu prea am internet. Stau in locul asta 2 saptamani. Apoi ma intorc, zau ca ma intorc.

Mi-am luat cu mine patru carti, un carnetel pantecos pentru insemnari si doua creioane ascutite. O pereche de slapi, un smac pentru tantari, un vizor pentru uitat cu atentie la oraselele pestilor. La fata locului se pare ca o sa gasesc si o bicicleta, cu care sa cutreier pe niste coclauri mai putin cunoscuti mie, intr-o dulce devalmasie si tovarasie cu natura. O sa fiu explorator de suprafata si de adancuri. Ganditor fara stimuli electronici. Uitator la stele. Amusinator de dimineti in care ierburile si pamantul sunt la putere.

Ma intorc pe 22 iunie, si incep sa functionez aici din nou. Pana atunci, sa mirositi tei pana va ia cu ameteala. Sa mancati castroane intregi cu capsuni fara zahar. Sa scoateti sampanii de la rece si sa le desfaceti intr-o zi in care pare ca nu e niciun eveniment special de sarbatorit. Sa va iubiti pana va merg fulgii. Take care.

 

 

uite ce propune zmeitrei, trupa romaneasca din berlin

Departe, departe, dar nu foarte-foarte, exista o trupa romaneasca care se numeste Zmeitrei.

Berlinezi de profesie insa romani neobositi prin traditie, ei vor sa faca un lucru mare. Sa lucreze cu Ian Brennan, un producator castigator de premiu Grammy, si sa scoata un album care sa puna pe tapet, pentru lumea larga, sufletul romanesc, asa cum il canta ei. Ei, si cu sufletul asta si-au propus sa castige alt premiu Grammy. Buuun. Daca pana aici e clar, sa vedeti ce limpede e in continuare. Pentru ca proiectul asta de Rough Romanian Soul sa vada lumina zilei, ei au inceput o campanie de crowdfunding. Daca suma necesara se strange, o sa ne mandrim cu niste muzica misto, inregistrata in mai multe locuri prin Ardeal. Caci Paula Turcas, solista, este fiica unui preot de pe-aici. Daca nu, nu.

Daca ideea va suna misto, bani puteti pune aici, si tot aici puteti asculta si un crampei, ca sa stiti despre ce e vorba, atunci cand o comiteti . Campania tine pana pe 2 iulie, dar nu lasa pe peste doua saptamani ce ar fi misto sa faci acum. Eu, una, sunt curioasa. E drept ca abia astept sa vad ce (ca) iese pentru sunt fan infocat Ardeal iar pentru zmei, ei bine, pentru zmei am o afinitate din nascare.