vamaim, maria ta, vamaim

Vamaiotului ii sade bine cu drumul.

1 Mai muncitoresc va fi sarbatorit prin munca. O munca poate mai greu de etichetat. O munca de negasit in nomenclator insa nu mai putin esentiala. Si anume urmeaza sa deschid, ca in fiecare an, sezonul de mers la mare indracit, in fiecare weekend, cu simt de raspundere si dedicatie aproape profesionala.

Desigur, cei mai neobisnuiti cu genul asta de responsabilitate ar putea obiecta ca o sa ploua. Si o sa fie frig. Si prea multa lume. Si balamuc. Si trafic neplacut pe drum incoace si incolo. Da, sunt sanse mari sa fie toate astea si inca ceva pe deasupra. Dar cineva trebuie sa faca si asta. Altfel cum ar putea restul lumii sa inceapa sa mearga la mare, cu panglica netaiata.

Stiu de pe acum cum o sa miroasa Vama cand o sa debarc in curtea cu plante imbibate de seva. Banuiesc de pe acum ce culoare o sa aiba apa si cat de curat si efemer o sa fie nisipul asta neinceput, de preludiu de sezon. Daca ma concentrez, simt gustul chefalului de la Dinamo. Daca ma concentrez inca o data, incepe sa-mi bata vantul prin plete la cafeaua de la Stuf.

Si apoi, cele obisnuite. Shuberek, cafea la nisip si ayran la turco-tatarii de la Efendi, in Neptun. Dimineti prelungi, cu oua ochi si cafea, in curtea cu randunele si catei, in care vantul nu prea ajunge. Frig inghetat la interior, briza racoroasa la exterior. Amalgam de iubiri noi si despartiri vechi, muzici imperecheate impotriva naturii si sinucigasi entuziasmati de vara ce va sa vie.

Mi-e dor de mor. De vama si de noptile de dor.

 

 

orase din care am gustat prea putin

Sunt cateva orase de care am apucat sa dau cu nasul doar, si apoi a trebuit sa plec. Ei bine, asta nu-mi convine si trebuie remediat. Uite, pana acum am strans 10 ce nu-mi dau pace.

Antwerp. Am petrecut acolo doar cateva ore, dandu-ma jos dintr-un tren si apoi urcand rapid intr-altul. Am apucat sa vad ca tot omul centrul pictural, cu cladirile alea speciale, si m-am plimbat nitel pe malul apei, si cam atat. Pot doar sa banui, din cum erau amenajate malurile, ca viata din locuitorilor din Antwerp nu are de-a face doar cu diamantele, ci si cu un stil relaxat, de-a lungul fluviului, cu o bere in mana.

Split. Am ajuns acolo intr-o fuga de iapa pana crapa, pentru a ma imbarca pe un iaht si a pleca in calatoria groazei, impreuna cu SMPE (Sufletul Meu Pereche Estival), acum ceva ani. Am reusit sa imbuc ceva peste delicios intr-o carciumioara ce dadea spre mare, si cam atat. M-am prins ca orasul e batran si stie multe chestii, doar ca nu a apucat sa mi le zica.

Budapesta. Mereu in goana catre schiul din Austria, prea putin m-am bucurat de arhitectura misto, mancarea buna si voiosia vestita a localnicilor. Ce trebuie musai sa fac este sa ma inchid intr-una dintre baile lor termale, si sa nu mai ies pana nu ma simt un bebelus.

Berlin. De vina cred ca a fost alcoolul si firea mea cea zbulrdalnica din vremea aceea. De vina ca am apucat sa vad prea multe cluburi, dar nu am prins pulsul orasului pe timp de zi, cu toleranta si propunerile lui culturale.

Verona. Soare, dolce far niente, paste, apa minerala cu lamaie, coloseum, oras universitar. Din toate astea eu am apucat sa gust doar pastele si sa fur niste soare.

Lyon. Am auzit ca au o bucatarie uluitoare. Am auzit ca au o viata culturala wow. Dar de vazut, am vazut si eu in goana calului, in drum spre sud, ce vede un turist superficial. Catedrala de pe deal, centrul, si cam atat.

Hong Kong. O noapte intr-un bloc turn care era ca un mic orasel, in sensul ca, in functie de etaj, ajungeai ba la un hotel, ba la o croitorie, ba la o firma, ba la un restaurant, ba la o fabrica, n-a fost de ajuns. Am vazut golful de sus, am mancat taitei ca localnicii si am facut promenada cum se cuvenea. Dar se pare ca Hong Kong e ceva mai mult de-atat.

Sevilla. Mirosul de parfum oriental, arhitectura profund araba, palmierii si caldura n-au facut decat sa ma zapaceasca nitel. Suficient incat sa-i zic la plecare receptionerului brunet pana corbului Nos vemos (Ne vedem) in loc de Nos vamos (Noi plecam).

Barcelona. Am mirosit briza, am gustat tapas, mi-am  facut ochi dulci cu un localnic focos,  m-am uitat la locuitorii coliviilor de pe bulevardul Las Ramblas si am petrecut jumatate de zi in Casa Batllo. Dar mi-au scapat parcul celebru, ritmul locuitorilor, si vremea frumoasa.

Kamouraska. Este doar un sat si, desi este pe malul fluviului St Laurent, miroase uluitor a nisip, apa. Te simti la mare si vine la pachet cu multe casute de turta dulce cu flori la feresti si apusuri tanguitoare, ce te ating la corason. De intors acolo, de intors.

 

injurde40

Acum ca tocmai am implinit 39 de ani, sa stiti ca o sa-mi schimb si blogul, inca o data.

Caci da, sa ai injurde40 de ani nu mai e la fel ca tot ce-am facut pana acum. Este un proiect de sine statator, care merita atentie speciala. Am fost intai juvenila in primul blog 2smartcherries pe blogspot, am fost apoi sanuca.ro la 30+, m-am transformat pe urma in impersonala sana nicolau, care intre timp s-a facut om in toata firea. Am scris despre sex, relatii si un sir febril de intamplari mai mici sau mai mari, inghesuite intr-un program nauc de plin ce-a fost. Dar acum lucrurile se vad altfel de la mine. Ca la aproape 40 de ani.

Am preocupari, probleme si pofte specifice, si vreau sa vorbesc despre indelete despre ele atat cu cei de varsta mea care stiu ce e o durere de spate, cat si cu cei care inca habar n-au, dar vor sa faca un fel de initiere despre vremurile ce stau sa vina pentru ei. Modul de abordare ramane, doar perspectiva se schimba. Prin urmare curand, foarte curand, o sa va chem pe noul blog, pentru povesti specifice. Tot despre relatii si sex, dar si despre cum se combat ideile preconcepute, care sunt ganduri nefiresti si dilemele amuzante dintre doua varste. O sa scriu despre ce ma amuza si ce ma scoate din minti acum.

Sper sa va placa.

cum m-am indragostit din nou

Ziua de sambata a fost o zi de cotitura in viata mea. Mi-a cazut cu tronc din nou orasul-meu-cel-de-mai-toti-hulit.

Am iesit in oras intai la marsul biciclistilor Vrem un oras pentru oameni. chiar nu stiu cate mii de biciclisti au fost. Au fost cata frunza, cata iarba, ca turcii in vremea lui Stefan cel Mare, cand umbla vorba ca domnitorul isi pusese pantalonii maro de emotie. Asa de multi incat am stat cu parul ridicat pe mana mult timp, de entuziasm si placere. Am fost inconjurata de copii, sute de copii care pedalau seriosi ca si cum isi faceau o tema la mate, bunici tacanite si misto, japonezi, pe bune japonezi care tineau cu bucurestenii, barbati tatuati care pareau ca mananca bebelusi la micul dejun insa aveau cu siguranta suflet bun, barbati care purtau tricouri cu pisici si sosete cu buline, femei vampe si femei drama queen, batranele, contabili, militari in termen. Au fost si oameni normali care nu erau nicicum, ci doar venisera sa ingroase randurile si sa arate ca noi, biciclistii, suntem un popor care are vointa proprie. Misto de tot.

Apoi am fost la Opera tot cu bicicleta, unde era premiera de la Triptic. Rochii frumoase, lume serioasa, limuzine, si iar japonezi integrati bine in Bucuresti. Mi-a placut. Daca mergeti, fiti atenti in special la partea cu nr. 2 din Triptic. E sexy si te tine in priza.

Apoi voiam sa ma duc acasa, dar cand am ajuns calare pe Calea Victoriei, si am vazut puhoaiele alea pasnice de bucuresteni care iesisera la promenada pe carosabilul destinat pentru prima data lor, n-am mai putut si am cedat. Am legat bicicleta de un stalp, mi-am luat o bere si o punga de pufuleti si am facut baie de multime la modul anonim. Adica m-am uitat cu mare placere la alaiul ala si am tras cu urechea la ce vorbeau trecatorii. Este primul eveniment la care nu venise doar publicul amator de evenimente cool din oras, ci tot orasul. Adica oameni de prin cartiere, care nu mai trecusera niciodata la pas prin centrul vechi, oameni din provincie sositi special pentru Spotlight, familii cu caruturi pline cu viitori contribuabili, doamne tragand catei de lesa, cate o mireasa care voia sa profite de momentul foto inedit, liceeni si straini cu duiumul.

M-am intors acasa tarziu, si am adormit cu noua mea iubire in gand. Bravo Bucuresti, sa ne traiesti, ca ne trebuiesti.

PS: Poza este luata de la bogdanvelea.ro.

39

Astazi e ziua meaaa, ziii frumoaaaasa ca mineeee.

Fac 39 de ani si sunt multe de zis despre asta. Sau putine, depine cum o iei. Nu-mi dau seama cum s-a ajuns aici, caci am fost foarte ocupata in ultimii 11-12 ani. Adica dupa ce am divortat de inginerul fara inima si am inceput in sfarsit sa traiesc. Nu stiu nici daca trebuie sa procedez cumva anume, in mod special, la aceasta varsta onorabila. Cred ca cel mai bine ar fi sa-mi vad de ale mele si sa nu fac nimic iesit din comun. Am atata treaba de nu-mi vad capul.

Daca cititorul are 31 de ani si nu-si inchipuie cum trebuie sa fie viata la 39 si e nitel intrigat, nu o sa-l mint. E superok. Absolut nimic nu s-a schimbat intr-un fel care sa ma dezamageasca. E drept ca dintr-un party animal ce eram m-am transformat intr-o pisica care sta tare cuminte pe soba vietii unui trai mai tihnit. Dar am chef de multe chestii si acum, ca sunt adult, stiu si sa mi le aduc in viata, bob cu bob. Sunt mai tenace, mai pregatita sa lupt pentru ce-mi place, si mai smechera in folosul meu. Daca cititorul are intamplator 20 si ceva de ani si crede ca sa ai 39 e groasa de tot si ca eu sunt pe moarte si simte ca trebuie sa iasa de aici rapid pana nu se deprima de tot, o sa-l incerc sa-l linistesc. Desi cu greu o sa reusesc sa fac asta, caci stiu si eu ce parere aveam la 20 si despre cum e sa ai aproape 40 de ani. Femeile care purtau eticheta era erau terminate, aveau doar rolul de mama. Iar daca nu erau mame si aveau in jur de 40, cum sunt eu acum, apai asta chiar ca era ceva de neinchipuit. Dragi toti, 39 nu e the new 20’s, dar lucrurile merg bini di tat.

Am astazi 39 de ani si, daca sunt obligata sa fac o declaratie de avere, am de zis asa. Am enorm de multi prieteni buni de tot. Am planuri cat sa incapa intr-un sac si mai generos decat al lui Mos Craciun. Am stiinta in a ma descurca mai bine cu barbatii decat la 30 si ceva, si infinit mai bine decat la 20 si ceva. Am o garderoba formata din lana, bumbac si piele si sneackersi misto cu care ma sneak in tot felul de locuri care imi plac, in fiecare zi. Am destul timp liber si chef sa coc placinte. Am o casa misto, un barbat misto si arat misto. Si nu se poate sarbatoare mai mare. 39 sa fie deci, cu bucurie.

ce vreau cadou de ziua mea

Pentru ca foarte multa lume m-a intrebat ce vreau cadou de ziua mea, am hotarat sa spamez si restul lumii cu aceste pretioase informatii.

Da, maine e ziua mea. Sunt un taur incapatanat si pragmatic si stiu cam in orice moment ce imi doresc. Anul asta ravnesc la urmatoarele produse si servicii. Vreau un cal viu si un loc in care sa-l tin. Cat timp calul meu cel nou se odihneste in grajd dupa ce mi-am facut de cap cu el prin hatisuri si paduri, vreau sa pot incaleca pe un scuter usurel, pe care sa pot pleca in lume mai repede decat imi iese in mod normal cu bicicleta. Calul insist sa fie nou. Cat despre scuter, accept sa fie si sesond-hand.

Vreau o pereche de conversi noi, din aia pana sus la glezna, de culoare alb bombon. Vreau un parfum Pure Poison si unul Carolina Herrera 212 si unul Guerlain Pamplelune si unul de tuberoze de la firma aia de parfumuri mai scumpe decat restul, si si mai trendy, care nu stiu cum se cheama. Vreau si un lampadar de la Ikea, din ala cu abajur ca un cap ce poarta un clop alb si cu multe fante in el, ca niste urechi mici prin care iese lumina prietenoasa. Vreau si un semineu cu foc adevarat si lemne adevarate, pentru montat in sufrageria mea cam friguroasa.

Mai vreau un sac de dormit din cale afara de calduros, niste pantaloni de piele si o rulota. Sacul de dormit si nadragii trebuie sa fie ai mei neaparat, dar rulota sunt de acord sa o primesc cadou doar pentru vara asta, daca e. Apoi o dau inapoi fara scandal. Si o geaca de blugi hiperclasica de la Levi’s. Cam asta.

Mai vreau inca ceva totusi. Sa stiu foarte tare ce va doriti voi de ziua voastra, daca ea ar fi sa fie tot maine.

 

cu ploaia la psihiatru

La tara e foarte misto, dar cand ploua trebuie sa te tii tare.

Departe, departe, dar nu foarte, foarte, este un loc in care colinele sunt nestiute. Tot acolo pomii striga in vremea asta verde crud, si cainii hamaie pierduti in valatuci de fum si nori, pe inserat. Este judetul Salaj, cel fara de turisti si cu dealuri indragostite de verdeata. Acolo am ajuns si, dupa doar 2 zile de vreme frumoasa, am ramas singura cu mine insami, 4 zile lungi de tot.

Cand esti la tara si cade apa din cer, trebuie sa te simti foarte bine in prezenta ta, zahorat fiind la interior. Caci doar pe tine ai cand te uiti pe fereastra si nu poti iesi sa zburzi ca un miel liber de sarcini. Asa ca m-am inarmat cu rabdare si in sfarsit, dupa multa vreme, am stat de vorba eu cu mine, fara vreun stimul care sa ma opreasca din treaba.

M-am gandit la viitor, la ite pe care le am de descurcat, la planuri pe care le am de crosetat. Toate astea pe fundalul firului subtire de fum iesit miseleste de prin casele de pe ulitele din jur si inconjurata fiind de stirile iminente ale gainilor de pe oua. Zile in sir, gandurile mele nestingherile au lins molcom picaturile de apa de pe geam. A fost o binemeritata pauza in fundul Ardealului, o pauza pe care n-am avut luxul de a o lua de prea multa vreme.

Desigur, eu ma deplasasem pe-aici in cautare de soare si flori si drumetii, si in loc de asta am gasit umezeala, vant si introspectie. Dar m-am descurcat mai bine decat am crezut si am descoperit cu sfiala, inca o data, ca sunt o persoana placuta mie insami, in compania careia am chef sa petrec, de cate ori e cazul, ceva timp de calitate, lipsit de stimuli si urgente pe banda rulanta.

Era si momentul pentru un meme de sezon, ca cel din imagine.

 

the getaway

La tara cu mine.

Ma folosesc de prilejul Pastelui spre a fugi in lume. Dar nu intr-o lume exotica, cu flamingo sau campuri de orez sau temperaturi care trezesc senzualitatea si o ridica la cer, ci intr-una apropiata care, desi la indemana si probabil chair friguroasa in perioada asta, nu ma plictiseste niciodata.

Fug spre dealuri line, pomi infloriti, cocosi care te scoala dimineata, ploi dramatice pe care le simti intens, ca doar nu esti in apartamentul de la bloc, mancare pregatita cu tihna, ca eveniment principal al unei zile, animale mari, medii si mici care isi fac de lucru prin curte si zero internet. O sa cotrobai prin doua judete, unde ma atrag interesele mele bazate pe prietenie si respect reciproc.

Intai am treaba prin judetul Bacau, pe unde toate moldovencele au deja cuptoarele pline de bunatati si unde in piete se simte o forfota dulce, usor ingrojirata, guvernata de cate mai sunt de facut si uite ce tarziu e deja. Apoi ma mut in fundul sau inima Ardealului, dupa cum vrea cititorul sa considere judetul Salaj. Aici stiu ca o sa gasesc oua stralucitoare, via cu muguri de un verde explodat, si o sa-mi fac de lucru in sera de rosii.

Multe zile lipsesc de acasa, suficient de multe incat sa ma intorc cu mintea pusa frumos pe bigudiuri. Stiu de pe acum ca o sa raman ceva vreme cu pofta de lapte proaspat muls, placinte pe plina si oua portocalii. Am cu mine ceva carti, cizme de cauciuc si niste filme, pentru momentele alea cand s-a inserat si mai e putin si o sa lesin intr-un pat cu asternuturi tari, bucurandu-ma de focul din soba.

Paste fericit si voua. Ah, si ma mai intorc abia pe 22 aprilie, sa sarbatoresc 39 de ani batuti pe muchie. Ne vedem atunci.

 

de ce nu e bine sa faci sex la prima intalnire si alte ganduri conexe

Mai bine nu faci sex la prima intalnire. Dar uite de ce.

Parerea generala este ca nu e bine sa te dezbraci de tot in fata cuiva la prima intalnire pentru ca dai dovada de usuratate. Si eu sunt de acord cu nefacutul de sex, dar din motive foarte diferite. Cred ca daca te impiedici din prima, si treci direct la felia de tort de ciocolata fara sa mirosi macar antreurile, sa cufunzi macar o lingura in supa, si sa iei doua guri din felul principal, risti sa iti scape ceva esential.

Mai umbla o vorba prin targ, si e tare raspandita. Anume ca are balta peste. Adica daca un barbat pe care il intalnesti nu se dovedeste a fi perfect din prima, apai nici ca merita sa petreci vreo farama de timp cu el. Mergi mai departe, spre puzderia de pesti care mai este de descoperit in mlastinile orasului in care activezi, precum si peste granitele lui.

Eu cred cu tarie ca, daca te apuci sa combini sexul la prima intalnire ca strategie de cunoastere a cuiva, cu faptul ca are balta peste, ai mari sanse sa ramai mai mereu nemancat. Adica mai imbuci cate ceva, dar ajungi ca-n poveste. Nici calare, nici pe jos, nici imbracat, nici dezbracat, nici flamand, nici satul.

Daca refuzi sa mananci desertul atunci cand el pare dispus, din prima, iti cumperi practic niste timp pentru a-l cunoaste mai bine pe interlocutor. Poate ca e cam rotofei si asta ti se pare deloc atractiv, dar daca ii aloci niste intalniri inainte de sex, sa zicem macar 3, sunt sanse sa descoperi ca spune glume atat de bune, si ca este atat de amabil cu chelnerii, incat merita sa acorzi o sansa. Sau poate ca e intre joburi acum si asta e deloc sexy, cu tot abdomenul plat pe care se pare ca-l are. Dar daca bei niste cafele cu el si infuleci niste paste cu creveti din bliduri vecine, desoperi ca iti acorda atata atentie si are planuri de vacanta atat de asemanatoare cu ale tale, incat parca-parca e sexy din nou.

Da, acest post este o pledoarie impotriva sexului la prima intalnire, oricat de electrica se dovedeste a fi ea. Caci daca reusesti sa astepti, intre timp vrei-nu vrei il cunosti putin pe celalalt si poate faci rost chiar de o relatie. Zic si eu, nu dau cu parul.

 

 

femeie serioasa, caut tap ispasitor. rog seriozitate.

S-au strans vreo 15 ani de cand vreau sa fug in lume.

Motivele pentru care nu am putut face asta pana acum au fost foarte serioase si inrobitoare. In primul rand, n-am putut da bir cu fugitii pentru ca n-am avut bani suficienti pusi deoparte incat sa-mi iau un rucsac si sa pornesc la cucerirea pamantului nostru rotund, kilometru cu kilometru. Cand s-a intamplat sa am bani, eram maritata si nu puteam sa-mi las sotul chiar asa. Cand am divortat, ca un facut, nu mai aveam bani din nou. Apoi am inceput sa am bani si eram si fara sot, dar brusc m-a interesat cariera. Pur si simplu imi mergea bine la serviciu si nu puteam sa plec chiar asa. Probabil ca s-ar fi prabusit industria marketingului si a PR-ului daca as fi luat decizia asta, si lumea, asa cum o stim, ar fi trebuit reinventata. N-am avut inima asta. Am ramas acasa, de dragul vietii profesionale si de dragul mamei mele ce ar fi fost devastata daca fugeam chiar asa. Cand in sfarsit nu prea mi-a mai pasat de serviciu si am avut bani si deci libertate si am inceput sa plantez niste bulbi de planuri de calatorie aventuroasa, m-am indragostit. Rau.

Acum, ce sa vezi. Pentru prima data inviata mea, am niste bani, lucrez ca free lancer, mama si alte persoane apropiate tare ma inteleg. Deci am toate conditiile. Si sistemul vietii mele, celebrul sistem pe care il blamez de multe ori pentru felul in care este sau nu este viata mea, este bland cu mine. Ma lasa sa fac ce vreau. In acest moment, chiar as putea sa plec macar pentru niste luni, dar uite ca nu plec. Abia acum am inteles ca de fapt nu pot sau nu vreau sau o combinatie din astea doua si ca e doar gura de mine. Cum descoperirea asta nu ma prea aranjeaza, caci inseamna ca in toti anii astia de fapt eu am stat in calea maretelor mele vise de calatorie, caut tap ispasitor. Unul serios, pe care pot da vina si in continuare.