cosmeticale in teste

Am primit de la Optimashop.ro produse cosmetice cu care sa ma joc si nu am pregetat.

M-am distrat bine intai si intai cu o cremuta antirid de la SVR cu apa termala care energizeaza tenul si ii da sa bea apa pe saturate. Asa a fost. Genul care nu ingrasa fata si e cumva elastica, asa. Mi-a placut. Sora ei Densitium, gandita pentru mai multa fermitate, a fost si ea in regula. Nu prea imi place mie sa ma dau cu crema, dar chiar au fost ok.

Cred ca cel mai tare mi-a placut crema ounctuoasa pentru corp XERIAL10 care m-a ajutat sa nu mai am, in sfarsit, piele de crocodil la iesirea din iarna. Am aplicat zilnic si chiar m-a tinut cam 6-7 ore, spre deosebire de alte tot felul de potiuni pe care le-am folosit si care m-au ajutat, fiecare, maximum 2 ore. Daca ar fi sa aleg una dintre ele care mi s-a parut eficienta tare, ea este. Am mai primit lapte hidratant pentru corp cu apa termala Saint-Gervais Mont Blanc pentru piele normala is sensibila si cu asta ma mai dau inca, ca m-am obisnuit.

Cu apa termala am crezut intai ca nu am ce sa fac, ca doar e luna martie si nu imi arde sub nicio forma sa ma racoresc. Din contra. Dar mi-a dat apoi prin minte sa o iau cu mine la sala si tare bine a fost sa-mi dau cate un fas-fas la jumatatea orei si apoi in vestiar, sa scap de arsita provocata de prea multa miscare in forta. Asa ca acum tubul sta cu mine la alergat si sala.

Anunțuri

mirari despre nasurile celebre ale orasului

Daca esti vedeta, cu siguranta vrei alt nas.

Dintre toate problemele pe care le-ai putea avea de rezolvat tu, starleta, dupa ce ai aparut des la televizor, totusi taman asta ti se pare urgenta si importanta. Nasul tau, despre care descoperi brusc ca nu este defel cum ar trebui, chiar daca si datorita lui ai ajuns celebra. Nu conteaza ca ai trait bine merci cu el ani buni de zile, ca ai mirosit cu el zeci de sarmale alaturi de familie la Craciunuri, sau ca prin el ai suflat aer de calitate, cu puteri inzecite, in noptile de dragoste din prima parte a vietii tale. Acum trebuie sa dispara orice urma din el. Chiar daca asta inseamna suferinta pe paine, stat pe tusa o vreme, dupa operatie, si si bascalie ulterioara venita exact din partea celor pe care i-ai dori admiratori ferventi ai noului tau nas. Si totusi, toate vedetele vor un nou nas care sa le stea mai bine pe fata. Zis si facut.

Doar ca in orasul nostru sau de fapt cred ca la noi in tara, exista doua stiluri mari si late de fabricat nasuri la fabrica de nasuri, de catre fabricanti de nasuri cu scoala grea in spate si atestat. Modelul nr. 1, care se purta mai demult, dar care inca face inimi sa tresalte, presupune ca la un moment dat nasul tau, altfel normal, incepe sa o ia periculos in sus, ca si cum nu vrea sub niciun chip sa miroasa ceva ce ii este oferit cu insistenta spre amusinare. Nasul nr. 2, mai la moda in zilele noastre, lungeste nitel nasul fata de normal si se prezinta cu niste nari largi de tot, despartite cu grija, care par, spre deosebire de primul model, ca vor sa miroasa tot ce le iese in cale, cu nesat, in orice moment.

Pana la urma, daca nu-ti mai suporti brusc nasul, probabil ca e cazul sa-l inlocuiesti cu unul mai breaz, ce stiu eu. Ce nu inteleg eu cu niciun chip insa, este cum de accepti tu, vedeta, care sigur te crezi mai speciala decat toate celelalte vedete din seria ta, sa ai un nas perfect identic cu ce au celelalte contracandidate la faima nationala. Doar stii ca nasul tau va iesi din dalta, ciocan si bisturiu, fix la fel. Nu exista cale de mijloc. Ori nasul tau vechi, destul de unic, ori nasul asta comun, de imprumut.

Mai mult nu stiu ce sa mai zic. Doar jos palaria pentru cine are atata curaj incat sa aleaga de buna voie unul din cele doua modele de nasuri conforme cu standardele. Dar jos si palaria pentru vedetele care, desi probabil ca nici ele nu-si mai suporta nasul, rezista cu el asa, pe fata, fara sa cada prada pagubosului flagel.

 

femeia urbana si apa potabila

Cand viata mi se pare nedreapta, ma gandesc imediat la apa potabila.

Problemele oamenilor ca mine pana la urma nu sunt probleme. Adica nu grave, nu reale. Stai sa vad. Sefi nasoi, prieteni care isi cheltuie banii pe prostii si eu ii judec, vacante care nu ies chiar cum mi le-am dorit. Parteneri care uita aniversarea de nu stiu cati ani sau sunt prea pisalogi sau prea gelosi sau prea blazati. Taxe prea mari, produse care se strica prea repede, timp de asteptare la dentist mai lung de 17 minute. Trafic nemernic, zi innorata, dureri de spate. S-a stricat centrala, un vecin asculta katie mehlua la 5 dimineata dat la maximum, cineva mi-a julit aripa stanga spate.

Cand indraznesc sa mi se para ca viata mea e trista din pricini ca cele de mai sus, ma oblig sa ma aduc repede cu picioarele pe pamant. Pentru asta, imi amintesc repede de apa potabila. Cum niste oameni, multi oameni, nu au apa de baut. Nu ca nu au la robinet, ci nu au prin preajma, si trebuie sa calatoreasca in soare multi km si sa o care apoi cu galeti acasa. Tot ei au cu greu mancare, si nu pe saturate. Nu prea au luxul de a face dus, nu comanda niciodata caffe latte la terasa, nu merg in weekend la mare. Nu au doctor la indemana si nici carti de la biblioteca si nici festivaluri de film.

Cand mi se pare mie ca sunt mai amarata si ca nu exista dreptate pe pamant, imi aduc aminte de apa potabila a altora sau de fapt lipsa ei. Si la tot ce mai inseamna asta. Si ma repliez si nu mai exagerez.

nori, filme si placinte

Am timp. A venit o perioada din viata mea cand am ce mai toata lumea dintr-o metropola n-are. Timp.

Si lucrul asta se vede pe mine. Ies din casa si ridic capul, e timpul sa ma opresc putin si sa observ cum se misca norii pe un albastru dement, si cum un stol de pasari falfaie din aripi cu zumzet de pene, chiar pe deasupra cladirii. Am timp sa le urmaresc zborul pana la capat, inainte s-o iau din loc.

Vad cel putin un film in fiecare zi. Sunt cand la Studio, cand la Corso, cand la Elvira Popescu, cand instalata regeste la mine acasa, urmarind ceva ce n-am prins la cinema. Cosul zilnic de activitati prevedere ca ma vad cu prieteni tot asa, cu frecventa sanatoasa a fiecarei zile. Viata cu timp e atat de frumoasa incat iti vine sa promiti ca nu mai cazi niciodata in patima nelibertatii asumate.

Acum ca vremea a inceput sa se desfasoare cu miros de pamant si ploicica usor calda, e vremea sa incep sa alerg prin parc. Iar pasari, iar nori. Totul combinat cu zgomote de copii la joaca, catei care aduc bete inapoi si nori care trec grabiti spre cine stie ce alt cartier. Am timp sa raman pironita locului, sa plec urechea, sa amusinez.

Uneori fac cate o placinta. Cu mere sau cu varza. Am timp chiar sa framant aluat. Si nu doar timp, dar am si chef. Cheful ala rar, pretios, aproape pierdut al omului de la oras care nu mai are cum sa mai cheltuie vreme pe lucruri aparent neimportante. In timp ce fac placinta, ma uit iar la nori. Cat timp vreau eu ma uit.

Ce bine ca am inceput iar sa traiesc.

cum a sfarsit consumista din mine

Era intr-o toamna cand consumista din mine a sfarsit fara lumanare la cap, imbracata intr-un taior asortat cu niste pantofiori seriosi.

Dadusem bir cu fugitii din corporatie, dar nu stiam ce va fi mai incolo. Eram cam debusolata, caci modelele de viata disponibile primprejur aratau cam la fel, si altele nu stiam ca exista. Din cate intelegeam eu, se facea asa. Se ia calea biroului, se fac bani cat se poate mai multi, dar nu-i nimic daca nu poti foarte multi, nu toate lumea poate, important e sa te straduiesti la maximum. Si se face apoi tot ce trebuie cu seriozitate si fara alti cai verzi pe pereti. Se imbraca corespunzator, se cumpara lucrurile utile unui trai confortabil, se arata dedicatie muncii, se cumpara lucrurile utile unui trai confortabil, se urca in ierarhie, se cumpara lucrurile utile unui trai confortabil, lucrurile utile unui trai confortabil.

Si dupa ani intregi in care am tot facut lucrul asta cu sfintenie, de0data m-am oprit. Nu era chiar de mine. Ceva nu era in regula. Faceam ceva bani dar toti se duceau pe se cumpara lucrurile utile unui trai confortabil si tinerea isonului cu felul in care erau imbracate colegele mele, asa ca nu ramaneam cu mare lucru. Apoi, universul mi s-a oprit. Am dat brusc peste foarte multi oameni deschisi, care nu dadeau doi bani pe lucruri care nu le trebuiau neaparat. Noroc cu o stire de la televizor si cu o persoana care mi-a comunicat stirea aia de la televizor, caci asa i-am intalnit. Ei achizitionau mai degraba experiente, stari de spiri si oameni decat pantofi, televizoare si masini. M-am bucurat atunci ca in sfarsit am gasit o filosofie de viata care mi se potrivea. Eram om mare deja, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Mintea mea tanjea dupa ceva diferit, desi nu stia cum arata. Suna patetic, dar na. Asa am aparut eu, cea de acum.

Consumista din mine, o persoana care incercare sa faca tot ce trebuie pentru a trai intr-o societate care te indeamna sa cumperi de toate, sa nu duci lipsa niciodata de nimic, sa ai ultimul model din orice, a fost o persoana care de mica dovedise o sanatate indoielnica. Si ca adult fusese cam bolnavicioasa, asa ca, odata cu noua mea descoperire in materie de stil de viata, s-a stins pe data. Aproape cu bucurie s-a stins. Fie-i tarana usoara.

 

 

cresc plante canibale

Am la fereastra 4 plante dar am loc pentru 5.

De dragul eficientei, am incercat deseori sa aduc inca o planta langa rezidentele deja aclimatizate deja in sufragerie, plante cu state vechi, de care ma leaga o istorie personala bogata. Dar ceva se intampla de fiecare data. 7 plante noi au murit pana acum, langa cele 4.

Aparent, pur si simplu a fost vina noilor venite. Au avut probleme de adaptare, au fost prea fitoase, au suferit de sociopatie plantesca. De fapt cred avem de-a face cu plantucidere. Mi-a trebuit ragazul a 7 plante sa inteleg ca cele 4 ii fac ceva letal oricarei nou-venite. Sunt acum convinsa ca am incalzit la san serpi, nu plante cu flori, cum inocent vor ele sa cred eu. Aparent, am de-a face cu un trifoi, doua violete de parma si un fel de ierbuta, asa.

In timpul zilei, totul pare pasnic, asa ca m-am prins ca netrebniciile pe care plantele cu cetatenie le fac noile venite trebuie ca petrec la adapostul noptii. Am incercat sa raman treaza mai mult timp dar am picat lata si iar n-am prins ce s-a intamplat de fapt. De fiecare data, acelasi scenariu. Initial vesela si cu puzderie de flori, planta nou venita de vine lesinata, lipsita de vlaga.

In final ajung sa mut planta noua, incercand sa o separ de ucigase. Dar de fiecare data este prea tarziu. Planta nu mai are seva, nervi, rabdare. Vrea doar sa moara in pace. Nu le poarta pica colegelor sale, dar alege sa paraseasca aceasta lume, sa-si lepede florile, sa-si incheie, intr-un cuvant, socotelile cu viata.

7 plante moarte mi-au trebuit pana sa inteleg ca nu trebuie sa mai asez langa celelalte niciun exemplar nou si optimist. 7 plante dupa care am suferit si care au indurat mult la randul lor. 7 plante care ar fi putut astazi sa straluceasca in soare, dar care, nepregatite pentru viata, au ajuns sa fie pamant de flori pentru suratele lor mai pregatite in ale supravieturii.

de vazut aliyah DaDa saptamana viitoare

E saptamana documentarelor bune, e clar.

Dupa ce am tot fost la One World Romania, ieri m-am dus sa vad, inainte sa intre in cinematografe, AliyahDaDa. Care e un fel de lectie de istorie care pune in centru comunitatea evreiasca din Romania si in special din Moldova. Incepe inca de pe la 1880 si ceva, si ajunge pana dupa instalarea comunismului. Cand evreii se dadeau Statului Israelian cu 1.500-5.000 dolari bucata, iar pentru somitati se platea mai mult. Filmul abordeaza subiecte delicate, cum ar fi apropierea Romaniei de Germania nazista, persecutia evreilor, Pogromul de la Iasi, implicarea lor in constructia Partidului Comunist sau intelegerile economice secrete din perioada comunista dintre Romania si Israel.

Aliyah DaDa e facut de Oana Giurgiu si am aflat ca a lucrat mult la el. Ce-a iesit sunt 115 minute de istorie bine documentata, impanata cu multe povesti personale, care nu te lasa sa casti. Mai ales daca esti curios din fire si vrei sa stii cum a reactionat tara ta la diversele presiuni din istoria recenta, si ce s-a intamplat pe bune cu evreii care locuiau la noi inainte vreme. Acum au mai ramas cativa.

Daca ai sub 20 de ani, scoate-ti castile nitel din urechi si muta-ti privirea de la telefon la ecranul de la cinema. Merita. O sa fii mai lamurit cand iesi de acolo, si si un pic recunoscator pentru viata pe care o ai acum. Daca ai sub 40 de ani si nu ai mancat pana acum multe carti de istorie pe paine, cum este cazul meu, e bine sa mergi la film ca sa afli lucruri noi. Lucruri importante despre tine si ai tai, livrate intr-o varianta digerabila. Adica un film ok, cu multe date si istorii personale, care fac lumina. Pana la urma, e vorba despre noi toti aici. Daca ai peste 40 de ani si ai mai dat in drumurile tale peste subiectul asta, tot e bine sa vezi filmul, pentru ca istoria asta punctuala este aranjata ordonat si cu rabdare, incat sigur afli si tu ceva nou. E un film muncit, care te duce pana in Palestina, unde stau acum stramosii evreilor din Moinesti, Focsani, Iasi, Galati. Dar te si aduce inapoi, sa vezi lucrurile rotund.

Incepand cu 27 martie, filmul va putea fi vazut la Cinema Studio, Cinema Union si Cinema Elvira Popescu. Apoi pleaca in turneu in Moldova, si in special Iasi si Moinesti, care sunt asezarile cele mai discutate in film. Pentru ca interesul este mare si patimile din jurul subiectului nu s-au stins, in curand se va lansa un webdoc care va contine fragmente si informatii din film, precum si informatii despre proiectiile din tara, pe www.aliyahdada.com sau pe pagina de FB. Stay tuned.

cu ciulamaua la psihiatru

Am primit cadou o ciulama de ciuperci.

Pentru ca aveam o zi aproape in intregime libera la dispozitie, dupa ce am primit ciulamaua, nu m-am indreptat catre casa spre a o depune la frigider. Am luat-o catre centru, prin frig, cu ciulamaua intr-un fel de traistuta de panza pe umar si caciula indesata pe cap, ca un fel de ciobanas urban care isi duce sufertasul atunci cand paste oile. Aveam si oi, doar ca erau metaforice.

Intai m-am dus la un film cu impuscaturi adevarate si flacari. Ciulamaua a rezistat fara probleme. Apoi, cu ea stransa de mine, balanganindu-mi-se pe langa coastele din partea dreapta, m-am afundat intr-un magazin cu multe, foarte multe umerase. Ciulamaua m-a insotit cat am probat doua rochii si doua perechi de pantaloni scurti. Vreo ora am petrecut impreuna in armonie printre rafturi. Nici pas nu a zis.

Apoi am luat-o pe jos si am tot mers, cale de jumatate de ora, pana am intrat la alt film cu impuscaturi si flacari. Erau tot adevarate. In timpul filmului mi s-a facut foame rau, dar cum nu mi s-a facut cadou si o furculita, pur si simplu m-am gandit din vreme in vreme la ciulama si cum as manca-o eu, in focul luptelor de pe ecran, de s-ar putea.

In total, am purtat ciulamaua cu mine prin metropola 7 ore. Si nu pot sa nu ma gandesc daca, dupa ce a vazut atatea razboaie neregizate, mai poate avea acelasi gust pe care il avea inainte de a merge cu mine in peregrinari. Om vedea, caci am avut privilegiul de a o gusta si inainte sa o scot in oras.

a inceput festivalul pe care il astept de-un an

A inceput One World Romania si tine pana duminica. Filmele sunt la Institutul Francez, Taranului Romanului si Cinema Studio, si incep in fiecare zi, pe la ora 6 seara. Dimineata sunt proiectii pentru liceeni.

Asa cum TIFF e festivalul meu preferat de la Cluj, Festivalul de jazz de la Garana e preferatul meu din pustietatile Banatului si Astra Film Fest e festivalul meu preferat din Sibiu, One World Romania e festivalul meu preferat din Bucuresti. E facut de Centrul Ceh si aduce in fiecare an filme noi, bune, pertinente, actuale, despre cauze si situatii care reclama drepturile omului.

Oricat de ocupata as fi, si orice viata complicata as avea, in fiecare an reusesc sa ajung in fiecare zi la macar un film. Asa imi place de tare. Fug de la serviciu, negociez cu indatoririle mele administrative, anulez orice alte placute activitati, si ma strecor in sala de cinematograf, de unde nici ca mai ies pana nu vad tot ce e de vazut.

Anul asta am reusit sa ma desfat deja cu primele doua. Va rog sa mergeti si voi sa vedeti Citizenfour, care a si luat Oscarul anul asta pentru Cel mai bun documentar. O sa mai fie vineri seara, la ora 9, la Muzeul Taranului. Alte titluri care merita atentie sunt Virunga (nominalizat la Oscar), Our Terrible Country (cu care s-a si deschis festivalul), A Goat for a Vote, Waiting for August si Toto si surorile lui. Ultimele doua sunt romanesti.

Mergeti la festival, o sa vedeti ce misto e. Mergeti.

cum se citeste houellebeqc

Am facut cunostinta cu Houellebeqc intr-o vara frumoasa, in 2008, la Constanta, pe plaja 3 papuci.

Cartea mi-a fost data de bunica lui SMPE (Sufletul Meu Pereche Estival), un domn foarte popular in viata mea in acea perioada. Am descoperit cartea Posibilitatea unei insule in biblioteca bunici si am intrebat-o care-i treaba cu ea. Sa o citesc au ba. Ea mi-a zis este o carte buna, dar recunosc ca mi-e rusine sa ti-o recomand, pentru ca, dupa ce o sa o citesti, o sa stii ca si eu am citit-o, si ca stiu ce e in ea, si asta nu-mi cade bine. Aceasta marturisire nu a facut decat sa-mi sporeasca dorinta de a o parcurge imediat. Zis si facut.

Am devorat cartea dintr-o sorbire, si m-am intristat nespus, inca de la inceput. De lasat, n-am lasat-o insa. Autorul asta face un fel de pronosticuri despre viata care iti fac gura punga mai ales pentru ca ti se pare ca are oarecare dreptate. Am numit citirea acestei carti un fel de dezvirginare, am povestit prietenilor despre ea, si mi-am vazut apoi de viata mea. But once you go Houellebeqc, you never go back.

Mi-a iesit in cale Particule elementare. Inca o deflorare, la fel de zdrobitoare. Apoi Platforma, cand mi-am dat seama ca, in ciuda sentimentelor apasatoare pe care mi le provoaca scrierile lui, e cazul sa-l declar pe Houellebeqc scriitor preferat. Asta e. Acum citesc Harta si teritorul. E o carte apasatoare, care iarasi spune adevaruri scalambe despre insingurarea din orase, despre pseudofericirea de la tara, despre relatia schioapa dintre parinti si copii, despre femei si barbati si animale de companie. E dureros, dar e necesar.

Cand te apuci de o noua carte de Houellebeqc, ca sa fii sigur ca-i faci fata, e bine sa dormi ok, sa mananci echilibrat si sa cauti motive de veselie alternativa, care sa te scoata, la nevoie, din groapa in care te arunca respectiva carte. Ca de cazut, mereu cazi.