investitia in barbatul de azi pentru cimitirul de maine sau cum am spus nu resemnarii

Am avut odata un iubit care m-a facut sa ma resemnez temporar. Rusine pe mine, ca sa traduc mot a mot din engleza.

Adica lucrurile intre noi au inceput rapid sa nu mai mearga, dar el cumva a reusit sa ma determine sa raman acolo, parandu-mi-se ca as putea sa fac asta toata viata. Sa suport. Ca suntem barbat si femeie, legati pe vecie, si ca trebuie doar sa gasim un mod prin care sa acceptam ce ni s-a dat si sa o scoatem la capat onorabil, pana moartea sau alte treburi la fel de serioase ne vor desparti.

Prin urmare, am petrecut acolo mai mult timp decat ar fi trebuit. Am stat langa el in loc sa ma eliberez si sa imi vad in continuare de ale mele sau de ale altor barbati. E drept ca la asta a contribuit si un membru al familiei mele care, cunoscandu-mi inima zburdalnica, mi-a zis asa. Uite, trebuie sa te uiti la chestia asta ca la mersul la cimitir.

Cand eram tanara, nu mergeam la cimitir, dar acum mi se pare esential. Am avut totusi  noroc ca am inteles lucrul asta din timp si am inceput sa ma ocup de chestia asta cu seriozitate dinainte sa fie necesar, a continuat ea. Gandeste-te la relatia ta in acelasi fel. Poate ca acum nu vezi rostul pentru care sa continui cu omul asta, dar in niste ani, o sa fii bucuroasa sa ai pe cineva alaturi, oricum ar fi el. Si la chestia asta apuca-te sa lucrezi inca de pe acum, ca ai si tu o varsta, si nu stim de cati astfel de barbati o sa mai ai parte. Probabil ca nu multi, iar asta de acum pare ok. Singuratatea e nasoala mai incolo, o sa vezi, si mai bine tii de omul asta, a conchis rubedenia.

Recunosc ca nu am inteles tot rationamentul, dar am priceput ca vorbea serios. Doar ca rezultatul a fost taman pe dos. Confruntata cu ideea ca relatia mea e ca mersul la cimitir, dintr-o data m-am dat de trei ori peste cap, precum Fat-Frumos cel istet, si m-am scuturat de relatie. Am fugit mancand nori si mi-a promis sa nu ma mai resemnez niciodata, nici chiar pentru situatia calduta cand, nu stim inca data, o sa vreau pe cineva alaturi, oricine ar fi el.

Anunțuri

furtuna perfecta, pe interior

Am dat ieri peste filmul Furtuna perfecta, adica Perfect storm, si mi-am adus aminte. De tot.

Abia se construise cinemaul ala nou de la mall vitan si am mers cu sotul meu, inginerul fara inima, la filmul Furtuna perfecta. Eram in anul 2000. Tin minte ca de revelion imi facusem bucle, si ne-am invitat multi prieteni acasa, si am sarbatorit cumpana dintre milenii fara sa ne oprim o clipa. A curs bautura si mancarea. Tare ii ma placeau sotului meu chiolhanurile. Era singurul moment cand se anima si el, si iesea din starea de carne macra asezata pe un blat de bucatarie. Probabil ca dupa Furtuna perfecta i-am zis ce cred eu despre film. Probabil ca si el, inginerul fara inima, a zis ceva despre ce a simtit el. Nu mai tin minte nimic din era aia. Ce pacat. Stiu doar foarte bine,  dupa atatia ani, ca mi se isca mie foarte des o furtuna perfecta pe interior. Din ea, ca-n film, nu scapa nimeni. Il uram pe inginer cred, deja, cu patima cu care poti sa muti muntii din loc. Visam deseori ca-mi iau o boccea in spate si fug in lume. Voiam sa salvez lumea, voiam sa ma salvez si pe mine. Voiam orice, doar sa nu mai sed in gospodaria inginerului, cel mai lenes dintre traci. Doar ca atunci nu stiam. Furtuna perfecta de pe interior urma sa ma munceasca inca niste ani buni, ani in care eu incercam sa ma lepad de mine insami si sa ajung o fiinta perfecta, care sa nu puna nimic la inima. Oh.

As muri de curiozitate sa stau de vorba cu femeiusca aia care eram eu atunci, inca neprihanita la suflet, dar pe cale de a ma prihani definitiv. Casnicie, cavou al tineretii mele. Ce pacat ca nu m-a filmat cineva ca la Truman Show sau ca nu mi-a insirat toate trairile si sentimentele, margele pe o ata. As vrea sa le vad si sa le ating pe fiecare dintre ele. As si plati pentru asta.

ce stie sa faca o pusculita

Poate ca nu toate pusculitele s-au nascut egale.

Poate ca nu toate fac lucruri la fel de uluitoare si sunt si exemplare care isi dezamagesc stapanii, pentru ca parca au o gaura in burta si nu reusesc sa retina mare lucru. Poate ca fiecare pusculita, odata slobozita in lume, are viata proprie si se pricepe mai bine sau mai de mantuiala sa stranga bani pentru proprietarul ei.

Cand te uiti la vacuta mea de portelan, cum sta ea asa nemiscata, nemuritoare si rece, te gandesti ca nu e mare lucru de capul ei. Dar vacuta mea cara de ani de zile tot felul de incantatoare poveri. In ea au stat pana acum indesate mici minunatii. E un fel de vaca cu surprize.

Slabuta la prima vedere si cumparata din Austria, vaca mea cu pedegree alpin este capabila sa duca in a ei stomac cu 4 compartimente dibace impartite un univers intreg. Timp de ani de zile am scos din ea jumatati de weekenduri la mare, rimeluri  de culoare mov fabricate de marci celebre, cadouri pentru zilele prietenilor, taxiuri de luat in miez de noapte.

Niciodata nu verific vaca sa vad ce are in ea. Eu tot pun cu taraita diversi banuti si refuz sa fac socoteala, sa vad la cat am ajuns. Si doar cand am un proiect important sau o nevoie imperioasa sau sunt saraca lipita pamantului, atunci o devoalez. Ii despic burta fara mila, folosindu-ma de chepengul special amenajat si scot de acolo manusi de piele noi, o carte sau un abonament la sala.

Sper ca si voi v-ati verificat pusculita in ultima vreme pentru ca pe bune nu stii niciodata ce se ascunde in ea. Poate o vacanta exotica.

memorialul pentru fiinte monogame

Doar un monogam stie ce greu este sa activezi in aceasta meserie zi de zi, ceas de ceas, inregistrand rezultate multumitoare pentru toti cei implicati.

Oamenii single cred ca ei trec prin momente grele. Ii tot auzi plangandu-se, aoleu, n-am si eu pe cineva. Cu cine fac Craciunul, cu cine plec in vacanta, cine ma asteapta si pe mine acasa, cand vin seara de la serviciu. Sa ma tina si pe mine cineva in brate, car singur cumparaturile, n-am nimic in frigider, ma duc singur la nunti, dorm singur, aoleu si vai de mine. Dar daca am fi putin atenti la reprezentantii relatiilor asumat monogame, am vedea ca ei duc toata incarcarea lumii asteia, pe firavii lor umeri, in fiecare zi.

Abia cand te asteapta seara si pe tine cineva acasa si tot ce am spus eu mai sus incepe greul. Trebuie sa tii cont de stilul de viata al partenerului, de obiceiurile lui de seara. De treziturile lui dimineata si de obieciurile culinare, care in mod sigur sunt diferite de ale tale. De dorintele fistichii de a face vacanta si de prietenii pe care nu i-ai vrea neaparat ai tai. Trebuie sa ramai demn cand partenerul se uita la televizor sau se joaca la calculator sau vorbeste ore la telefon prostii sau nu face chiar nimic, dar pur si simplu nu te baga in seama. Daca esti un monogam de isprava, nu pui la suflet si astepti rabdator sa se schimbe karma. Si asta, stimati oameni single, abia asta cere o mare tarie de caracter.

Monogamia nu e putin lucru. Daca am avea un pic de luciditate, am intelege ca sa fii monogam in aceeasi relatie e mare lucru. Si am onora asta. Exista medalii pe lumea asta pentru orice. Pentru inventatori, fizicieni, militari, olimpici si jucatori de sah. Cum nimeni nu s-a gandit sa aniverseze public, cu bani si trese pe epoleti, cuplurile care reusesc sa reziste intr-o relatie monogama an de an, eu nu inteleg si pace. Daca as fi primar, as da bani gheata si bonuri de masa pentru fiecare an de relatie monogama reusita, si as scoate cuplurile la rampa, in racnet de fanfara. Ba nu, as da ceva si la fiecare sase luni, ca nici asta nu e usor de faurit.

 

inima de bucuresteanca

Am simtit ca vine inainte sa vina.

Este incredibil cum o inima care a trecut prin atat de multe furtuni, inundatii, promotii de toamna, incendii, vicii de procedura,  si inventare mai poate sa vibreze la niste semne asa de fine. Caci ea, inima asta atat de incercata a prins primele semne care se insinuau in aer, inainte ca gradele sa justifice vreo schimbare obiectiva, de discutat cu cei din jur.

Inima mea de bucuresteanca a alertat nasul, soptindu-i ca se apropie primavarala la campie. Si uite-asa am reusit sa dibui semnele si sa le interpretez. Am masurat vanticelul ala pus pe sotii, am ascultat cu mai mare atentie graiul pasaretului de metropola, am studiat mugurii salciei de la poalele casei, care s-au umflat peste standarde.

Chestia e ca bucuria e la fel de mare de fiecare data. 38 de primaveri la propriu nu au slabit baierile inimii mele si astfel ca ea a tras de maneca tot organismul si cotloanele sufletului au inceput sa tresalte si carnea sa tremure pe oase de bucurie, si cugetul sa dea din coada la primele adieri.

Mor de bucurie ca vine. Imi vine deja sa ma imbrac mai subtire doar ca sa-i arat ca sunt pregatita, si sa o oblig astfel sa se infiinteze si mai degraba, ca altfel mor nu doar de bucurie, ci si de frig. Si piata stie ca ea e pe-aici. Verdeturile sunt mai verzi, taranii au mai scos o broboada, merele sunt pe sfarsite. Petrecerea incepe din nou.

nr. de cosmetice pe cap de locuitor

Eram convinsa ca nu folosesc multe cosmetice si simteam oarece mandrie legata de toata treaba asta.

Sunt genul de femeie care nu se unge cu lotiuni specifice pentru diversele parti ale corpului si nu stie ce e aia crema BB sau CC. Nu mi se pare ca am ten sensibil, nu mi se pare ca mi se usuca pielea si nici ca parul are nevoie brusc de un tratament. Nu ma duc la saloane specializate unde sa fiu unsa cu chestii pe fata in mod regulat si nici nu consider ca mainile trebuie protejate nu stiu cum, cu un potpuriu de smacuri.

N-o spun cu trufie, dar pur si simplu asa s-a intamplat. Cosmeticele pentru mine nu exercita nicio fascinatie. Si totusi, m-am apucat sa le numar pe cele pe care le folosesc aproape zilnic, sa-mi fac o idee. Ce-am descoperit a fost oarecum tulburator. Pentru mine. Ma rog, sunt in continuare mic copil pe langa alte femei care vad in cosmetice mici zei in fata carora le vine sa se inchine dimineata la pranz si seara. Dar am descoperit ca, chiar si asa, in calitate de femeie asa-zis neinteresata de industria cosmetica, folosesc incredibil de multe produse.

Folosesc sapun, crema de ochi, acetona, oja, deodorant, pasta de dinti, sampon, rimel, demachiant si parfum,  in fiecare zi. Adica 10 produse cosmetice. Iar daca situatia o impune, mai folosesc uneori si strugurel de buze, crema de fata, crema de calcaie si crema de maini. Adica inca 4. In total, in viata mea locuiesc permanent 14 produse cosmetice. Dar daca asa stau lucrurile cu mine, acum vreau neaparat sa stiu cate produse cosmetice foloseste o femeie care e chiar pasionata de subiect, asa ca am ne voie acum de ajutorul vostru.

Va rog sa numarati produsele cosmetice folosite curent in viata voastra si sa-mi ziceti si mie aici un numar. Ca sa ma linistesc sau sa ma alarmez, dupa caz. Multumesc.

 

ceainicul tampit

Am primit un ceainic tare aratos.

Avea pe el insemne japoneze, adica garantia calitatii in materie de ceainice, si parea facut din material bun. Sigur costase o caruta de bani, dar era genul ala de cadou pe care il primeste cineva cine stie de ce, si nu-l desface. Si apoi il face cadou mai departe, si tot asa ceainicul asta, in loc sa faca ceai, se plimba prin oras mereu impachetat, impecabil, dar nefolositor.

Cand a ajuns la mine, m-a prins intr-o dispozitie mai sentimentala. Am gresit si nu l-am dat mai departe. Din prima mi-am dat seama ca are un defect oarecum capital. E prea mic. Insa de aratos ce era, dar si pentru ca altul nu aveam, am inceput sa-l folosesc. Pe parcurs m-am prins ca sufera si de alte ridicole greseli de fabricatie, si am inceput sa ma uit chiodoras la el.

Materialul nobil din care era facut tinea praf, astfel ca, oricat il foloseam de des, si oricat il lustruiam, tot prafuit era si ingalat. Capac mi-a pus insa urmatoarea descoperire. In el reuseau sa incapa cu greu 2 cani pline. Cu prima cana toate bune. Cand voiam insa sa extrag a doua cana din el, trebuia sa intorc tuturoiul pe unde curgea lichid atat de mult, incat ceainicul ajungea intr-o pozitie nesanatoasa, aproape cu susul in jos. Rezultatul era bineinteles ca ceaiul fierbinte izbucnea mai degraba prin capac, si mi se prelingea pe mana, decat pe unde ar fi fost el gandit din fabrica sa curga. Foarte dezamagitor.

Intr-o zi, n-am mai suportat. Dispretul pe care il simteam pentru el se transformase in ura. Prin urmare, chiar daca era aratos, a sfarsit in gunoi. Aceasta poveste este menita desigur sa intareasca acea convingere universara ca nu felul in care arati conteaza. Ci interiorul.

 

cum se a-cupleaza un retrograd

Uite care e treaba, eu nu am smartphone.

Am tot evitat sa fac declaratia asta din seria soc si groaza, dar na. Ca sa pot spune ce am de zis in continuare, trebuie sa marturisesc. Nu am smartphone. Si faptul ca nu pot citi in timp real statusuri noi, mereu noi, de facebook, si nu pot vedea, tot in timp real, pozele de vacanta ale celor pe care de fapt nu doresc sa-i vad in viata reala, nu-i nimic in comparatie cu celelalte ponoase. Dar din ce pricep eu acum, daca nu am smartphone nu am parte. Nici macar de legaturi amoroase.

Dupa ce am divortat, am petrecut clipe de calitate o pe sentimente.ro. Mare distractie acolo, va spun. Mi s-a spus de atatea ori si in atatea feluri ca sunt minunata, incat am iesit de pe internet si am rupt inimi adevarate, in viata cea de toate zilele. Dar desigur, acum sistemul a expirat. Stiu chiar si eu ca Tinder is the new black. Tinder pe care am auzit ca viermuiesc sute de barbati eligibili spre imperechere, in proximitate uluitoare.

Trebuie sa fie grozav. Barbati despre care chiar stii ca vor sa intalneasca femei pentru prietenie dezinteresata, barbati aflati la niste pasi distanta, barbati, barbati. Dar, nu-i asa, eu n-am cum sa aflu asta. Si astfel, fara smartphone si cu prea putina dorinta de a achizitiona unul, nu pot sa nu ma intreb. Cum se a-cupleaza un retrograd, in zilele noastre. N-ai telefon, stai singur.

 

ce-au in comun sexul si placinta de mere

Am facut prima mea placinta cu mere.

Si nu gustul sublim este cel care m-a determinat sa anunt asta. Ci uluitoarea ei asemanare cu intreprinderile senzuale. Sa vedeti. Se spune ca sexul este in halul asta de popular pentru ca este una dintre putinele, daca nu singura activitate, care, daca este facuta cu simt de raspundere si omul potrivit, te face sa uiti de tot restul. De-asta este atat de necesar sexul pentru om.

Atat de necesar incat suntem dispusi sa facem obsesii pentru un anumit sex care se afla in gestiunea unui anumit om. Atat de necesar incat pentru sex dezvoltam fetisuri care ii fac pe alti cetateni sa roseasca, si suntem dispusi sa ne testam limitele in fel si chip, doar doar om mai uita ca avem sefi nasoi, ca ne-am ingrasat si ca trebuie sa platim taxe.

Pe de alta parte, ca sa faci placinta cu mere, ai nevoie de o cantitate impresionanta de mere. Mere rase, nu oricum. Sper sa nu va plictisesc dar ca sa razi suficiente mere cate iti trebuie pentru o intreaga placinta cu mere, cheltui vreo ora si ceva de munca neintrerupta, asidua, intensa. Si aici intervine partea aproape sexuala.

Cand razi mere, nu prea mai poti sa te gandesti la altceva. E ca la sex. Ce conteaza ca aici motivul este ca trebuie sa-ti tii fiecare deget sub control in fiecare secunda si sa nu-l lasi sa se dea odata cu merele, pe razatoare, cum incearca el sa faca. Cand razi mere, esti 100% acolo.

Si abia acum incep sa le inteleg pe gospodinele mai puritane care spun despre femeile mai libertine ca sunt curve, si aleg sa isi petreaca tot timpul in bucatarie, aplecate peste razatoare. Ele nu trebuie sa se epileze inghinal, sa se duca prin cluburi, sa cheltuie bani pe cocktailuri si taxiuri la intors. Ele stau acasa, in pijama, si folosesc razatoarea. Pacea mintii le va fi aceeasi ca dupa o partida izbutita si cu greu obtinuta.

O sa mai fac, placinte.

ora de intelegere a speciei de sex opus

Aceasta este o propunere* pentru scoli. Sper ca se sesizeaza cineva de seama, care poate face ceva in sensul cuvenit.

La scoala am invatat sau mai bine spus am avut in programa multe chestii sofisticate, pregatite sa ma faca om de stiinta. Dar nicio ora, nici macar cea de lucru manual, nu m-a pregatit pentru socul cultural produs de intalnirea, de altfel mult asteptata, cu sexul opus. De unde sa fi stiut eu ca barbatii vorbesc alta limba, dar se deghizeaza in buni cunoscatori a celei vorbite de noi.

M-ar fi ajutat tare mult, draga sistemule de invatamant, sa stiu ca atunci cand fac o lista de cumparaturi unui barbat, trebuie sa fiu atenta sa asez produsele pe categorii si nu de-a valma, cum imi vine la mana. Daca scriu morcovi, detergent, ficatei, sampon, lamai, pasta din dinti, s-a terminat lucrarea. Barbatul intai se enerveaza si rezultatul este ca fie uita sa cumpere ceva, fie devine racalcitrant. As fi trait mai bine daca as fi inteles ca un barbat nu suporta sa-i spun unde cred eu ca e optim sa parcheze si ce drum mai scurt sa aleaga. Zilele si noptile mi-ar fi fost mai dulci si infinit mai lipsite de griji, cu conditia sa-mi fi spus doamna diriginta ca nu trebuie sa iau un barbat cu mine la cumparaturi, ca nu trebuie sa-l postez la cabina de proba si acolo sa ma infatisez lui intr-un numar delirant de toalete aproape la fel, intrebandu-l cu ce imi sta mai bine. Cate certuri la supermarket as fi scutit daca il lasam pe acest personaj colectiv, barbatul, sa aseze el bucatele in sacose, dupa ordinea din capul lui, dupa ce au fost trecute pe la doamna casierita si platite. Dar nu. Sistemul m-a invatat logica, m-a pus sa ma schimb in chiloti negri de sport, si sa enumar elementele din tabelul ala complicat de la chimie. Daca pe mine m-a pierdut, macar micutii care invata acum sa aiba o viata mai buna in cuplu. Propun prin urmare sau mai bine zis conjur la ore nu de dirigentie, ci de intelegere intre viitoarele femei si viitorii barbati, pentru o viata mai buna.

*Aceasta propunere este facuta in special cele generale, pentru ca in liceu este deja prea tarziu. Confuzia se va fi generalizat pana atunci, si sexele vor inceput deja sa nu se inteleaga pe viata.