simplitatea Craciunului 2014

Lumanari rosii simple, de pus prin toate sfesnicele din casa, checked.

Bradul se cumpara maine. Aici nu facem rabat, o sa fie unul stufos si inalt. Brad intre brazi, ca un dac intr fartati. Il impodobim miercuri dimineata, in timp ce ne canta colindele prin casa si sorbim dintr-o cafea si ne gandim la toate cate sunt pe lume.

Sarmalele sunt pe vine, se mesteresc marti. Avem tot ce ne trebuie, doar bulion si ulei mai trebuie sa achizitionam pentru a desavarsi aceasta opera de arta traditional-contemporana. Carnatii vin din Moldova, cozonacii Zburator au fost comandati. Doar doi pentru ca au un pret exorbitant. Icrele mai stau putin in piata Obor pana cand sunt luate acasa cu surle si trambite. O sa fie pe masa si branza buna in burduf potrivit, si o sa umplem si o sama de oua cu ele insele, la care mai adaugam placute mirodenii.

Azi pregatim casa de sarbatoare. Umblam prin cotloane mai putin umblate, dereticam, asezam, randuim. Stergem chiar si praful. Punem prin casa un numar decent de mos craciuni, oameni de zapada, fundite si alte potlogarii specifice perioadei. Sunam prietenii si ii intrebam de vin la noi in Ajun, ca sa ne gaseasca sarbatoarea impreuna. Se pare ca cineva dintre invitati aduce o prajitura negresa magica.

Potrivim in continuare vizite cu cei ramasi prin Bucuresti. Mergem la film. Ne bucuram de cadourile primite si de mutrele celor care au primit de la noi. Dormim pe saturate, dar ne si plimbam. Mancam mai mult si mai cu foc decat de obicei. Facem ce se face de Craciun la romani.

Si acum pauza pana pe 5 ianuarie, cand ne auzim cu rezolutii, melancolie din pricina faptului ca ne-am ingrasat, dar si voie buna pentru un nou inceput.

Anunțuri

dragalasenie cu portia

Cand eram mica si iubeam, ma lasam dusa de val.

Dadeam pe atunci tot dintr-o suflare. Tot ce posedam mai bun, adica toleranta, bune purtari, ca de absolventa de pension, zile vesele 98% din timp si entuziasm, toate ieseau din mine fara efort si il imbrobodeau natural pe om, pana il cucereau, impreuna cu sanii mei generosi,  fara drept de apel.

Acum, cand intru intr-o relatie, sunt foarte atenta la lucrurile pe care le ofer. Legea precedentului, despre care am mai zis ceva si aici, functioneaza fara cusur. Si cum tot ce am povestit mai sus nu poate fi sustinut sus si tare pe tot parcursul unei relatii despre care mereu speram ca o sa tina toata viata, comportamentul meu incepe, dupa o vreme, sa lase putin cate putin de dorit.

Nu devin un varcolac, dar procentul de zile vesele paleste, toleranta, in functie de feedbackul pe care il primesc, devine si ea mai pirpirie si tot asa. Ce sa mai, lucrurile intra intr-un fel de normal. Si omul de langa mine pun pariu ca se simte inselat, dupa ce i-am dat tot si acum incep sa retrag miseleste, desi fara sa vreau. Asa se intampla cu orisicine, zic eu, caci astfel s-a si inventat deja celebra zicala tu nu mai esti ca la inceput.

Prin urmare, m-am hotarat sa fac niste schimbari. Experienta, bat-o vina, imi spune ca poate e mai bine sa ma port urat la inceput. Mai urat decat sunt eu capabila in normal. Sa anunt pe loc tot ce nu-mi convine, sa cer multe lucruri, sa fiu capricioasa si prost dispusa in unele zile. Si daca omul rezista, si nu se da dus, apoi sa-i arat partea mea insorita.

lenea craciunului in apropierea ajunului

Winter is coming, dar nu trebuie sa ne fie frica.

Din fire lenesa eu nu-s. Dar cum luminitele concetatenilor mei au inceput sa clipoceasca pe la ferestre si oamenii pe care ii intalnesc, prieteni sau nu, nu sunt capabili sa vorbeasca despre altceva decat burdihane puse la cale, zile libere de sarcini si tihna generala, m-a cuprins si pe mine, pana la urma.

Lenea asta de Craciun nu ma face sa ma asez pe o canapea si sa nu ma mai ridic de-acolo, orice-ar fi, uitandu-ma cum altii roiesc de treaba. Ci ma face mai umana, pana la urma. Tot anul asta am fost o masinarie de razboi programata sa duca la bun sfarsit diversele taskuri. Apropo. Sfinte Sisoe, ce an. Urat an. Abia i-am facut fata si eu nu-s vreo panseluta.

Cred ca lenea asta este de fapt mult disputatul spirit al Craciunului, ala de care se face des misto. Am chef sa aloc timp oamenilor. As sta de vorba mai tare ca oricand si cu cei cunoscuti, si cu straini care imi intind un flyer pe care de obicei nu-l iau, ca sunt grabita si n-am nici pofta. Ei bine, acum dau telefoane multe, am timp pentru prieteni, iau flyerul. Si nu sar ca un arc din pat dimineata. Si nu imi indes atatea activitati intr-o zi incat sa nu pot duce. M-am mai relaxat. In sfarsit.

Eu, cea care nu cunosc lenea, consider ca am fost blagoslovita cu aceasta stare. Si ma bucur de lenea Craciunului ca si cum ar fi o vacanta exotica. Si de fapt chiar si e, ca nu prea am mai gustat asa ceva de multa vreme.

 

 

papucii lipiciosi si sosetele ude

Dintre micile mizerii casnice ce il pot macina pe un om, am ales astazi doua ce sunt preferatele mele, si amandoua sunt legate de picioare.

Prin papucii lipiciosi ma refer la acea situatie regretabila in care, tarsaindu-mi picioarele prin casa alene in timp ce ma bucur de o dimineata minunata, calc in ceva. Care poate fi ba suc de pepene daca e vara, ba sirop care a evadat dintr-un pahar daca e iarna, ba alta mazga neidentificabila.

Si apoi iau sucul ala pe talpi si il duc prin toata casa. Si, cand in sfarsit m-am prins ca am o problema, urmele sunt deja asa de multe, si lipiciul atat de raspandit, incat nu mai stiu de unde a inceput dezastrul, spre a-l putea inlatura. Oricum, e prea tarziu. Mereu e prea tarziu.

Iar aceasta situatie nu este egalata decat de cea in care iar umblu inocenta prin casa, crezand ca totul este bine, si gasesc o mica baltoaca cu apa simpatica, adica sora cernelei simpatice, cea care nu se vede decat in nu stiu ce conditii in care se aliniaza astrele. Si ma cufund in aceasta mica piscina casnica cu sosetele. In secunda doi sunt coplesita.

Cand am sosetele ude, am banuiala ca ma simt ca un caine care poarta pe gat un cornet din ala care il impiedica sa se linga. Adica groaznic. Si daca nu sunt intr-un loc unde sa pot remedia rapid problema, sunt coplesita. Cu cat s-a udat o parte mai mare din soseta, cu atat ma simt mai ciudat. Si ma si port in consecinta.

Dar vine Craciunul si nici ca-mi mai pasa de ceva. Fie papucul cat de lipicios sau soseta cat de uda, daca lumina sarbatorilor a patruns in suflet, bilele invinge.

chelu care-si pune mana-n cap

Cum nu sunt o sfanta, detest o anumita categorie de oameni. Soc si groaza, citeste mai jos sa vezi care. N-ai sa crezi asa ceva. Incendiar si stupefiant.

Mi-am dat seama ca din cand in cand mai cunosc cate un personaj din categoria asta incredibila de oameni. Oameni care, ei insisi nestand prea bine la capitole cheie din viata lor, se gasesc sa le chestioneze pe ale altora, bunaoara pe ale mele sau pe ale altui amarat care le pica in mana.

Oamenii astia nu lasa niciun domeniu neacoperit si au darul sa te puna pe tine, interlocutor, sub lupa exact la categoria la care stau ei cel mai rau. Daca ei n-au parte de relatii sau sunt intr-o relatie de care rade toata lumea pe la spate, o sa ma intrebe cum eu pot eu suporta asa o relatie imperfecta ca cea in care sunt acum. O sa-mi arate cu pedanterie defectele partenerului meu, o sa-mi sugereze cu traiesc intr-o relatie dezavantajoasa, o sa ma faca sa ma rusinez ca suport lucruri de nesuportat.

Daca n-au bani sau au un seviciu mizerabil, unde sunt chinuiti sau prea putin recompensati si traiesc zilnic intr-un compromis greu de indurat, nu-i nimic. Tot paiul din ochiul meu vor voi sa-l zgandareasca. O sa ma intrebe cand mi-a fost marit ultima data salariul si la auzul datei o sa dea din cap a pabuga, o sa-mi spuna ca sunt exploatata, o sa ma indemne la razmerita profesionala.

Daca persoana nu debordeaza de frumusete, o sa-mi atraga mie atentia ca m-am cam impanat slana. Sau ca arat ponosita la fata. Sau o sa ma intrebe daca-mi cade parul. Sau daca mi-a venit ciclu de sunt asa umflata. Oricum, o sa gaseasca un mod de a-mi arata ca nu sunt chiar la parametri doriti.

Si inca n-am gasit ac de cojocul lor. Vreau razbunare sau macar contracarare.

aplicatia topor

Este vremea aplicatiilor.

Acesti locotenenti de incredere, customizati parca exact dupa chipul si asemanarea utilizatorului, aplicatiile sunt vedete ale unei vieti implinite. Fac asta si cealalta, repede si bine. Fac tot ce are nevoie un barbat modern, spre a vietui potrivit timpului sau. Ma uit cum barbatii folosesc acum foarte multe aplicatii si nu-si inchipuie viata fara ele.

Dar eu ma gandesc ca ce ghinion au barbatii ca nu exista aplicatia topor. Daca ar exista, un barbat nu ar mai trebui sa manuiasca aceasta unealta. Ar face telefonul asta pentru el. Si nu exista nici aplicatia de schimbat becuri, si nici aplicatia de inlocuit ceva la robinetul de la baie. Aplicatia centrala cu avarie, aplicatia masina dusa la service si aplicatia de facut sex cu preludiu, punct culminant si incheiere, lipsesc de asemenea cu desavarsire din arsenalul pe care il detine orice barbat modern la cingatoare.

Ma bucur ca nu exista aplicatia topor si sper sa nu se inventeze. Ca daca poti creste rosii pe facebook chiar si iarna, nu vad de ce nu ai putea taia lemne cu aplicatia. Si apoi sa te si incalzesti oasele la dogoarea emanata de ele. Desigur, daca aplicatia topor o sa se inventeze, o sa fac incantatii si pentru aplicatia ciorba, aplicatia bagat rufe la masina, si aplicatia sters praful.

Barbati, taiati lemne. In viata reala.

cea mai ascultata femeie din lume

Cum femeile au de rostit pe zi 20,000 de cuvinte iar barbatii doar 7,000, inevitabil vine un moment cand ele simt ca vorbesc singure.

Cum femeie ravnesc sa fiu si eu in fiecare zi, fireste ca mi se intampla acelasi lucru. Niciodata nu reusesc sa dibuiesc limita aia la care ar trebui sa ma opresc. Desigur, tot ce spun mi se pare esential spre a fi comunicat mai departe. Cand, din pricina semnalelor din public, ma mai prind ca sunt ca televizorul, incerc sa raman demna. Dar nu-mi iese mereu, asa ca, dupa ce vorbesc prea mult, uneori mai fac si scandal. Sufar public ca nu sunt urmarita cu destul interes si cu stelute de pasiune in privire. Un cosmar, stiu. Dar na, sunt fidela speciei din care fac parte, chiar daca incerc constant sa-mi depasesc conditia.

Si intr-una din zilele astea in care clar imi depasisem numarul de cuvinte, m-am bosumflat vazand lipsa de implicare emotionala a barbatului. Era intors cu urechea catre mine, dar pasamite reusise cumva sa si-o astupe cu leocoplast invizibil, ca sa scape de tumultul vorbelor mele. Prinzandu-ma eu ca nu am feedback, m-am burzuluit. Si atunci mi-a zis-o. Esti cea mai ascultata femeie de din lume. Si atunci m-am gandit ca, cine stie, poate ca avea dreptate. Poate ca in timp ce alte femei reusesc sa livreze unui barbat cu de-a sila doar 11.200 de cuvinte, eu reusesc pe la vreo 14.850.

Dar sa stiti asta despre mine. Si cand s-o mai vorbi in targ, sa amintiti lumii ca sunt cea mai ascultata femeie din lume.

povestea paharului cu apa tinut de cineva care nu eram eu

Am avut o data o sefa oribila.

N-o uram doar eu, o ura toata lumea care trebuia sa aiba de-a face cu ea. Cand intra pe usa dimineata si ii simteam parfumul, imi venea sa vomit pentru ca parfumul ala era semnul unei zile intregi de intamplari absurde, urmate de impulsurile mele de a face omucid. Soryy Burberry, n-o sa te mai pot suporta niciodata. Sefii mai vin, sefii mai pleaca. Dar pe femeia asta nu o sa o uit niciodata, pentru urmatoarea, relevanta, intamplare.

Din cand in cand, era infranta de faptul ca toata lumea o detesta si nu mai putea suporta singuratatea. Atunci incepea sa fie bantuita de sentimente necontrolate de prietenie care se manifestau la fel de bizar si agresiv ca si cele de sefie. Unul dintre aceste puseuri a facut-o sa se inscrie la o sala de aerobic cu mine, si acum ne grabeam in drum spre ora.

Eu nu voiam sa calatoresc alaturi de ea pana la sala, mult mai bine as fi luat un tramvai sau chiar si trei tramvaie diferite, plus mers pe jos. Dar cum ea a insistat sa o insotesc in masina luxoasa, nu am mai avut ce face. Inainte de plecare a simtit nevoia sa bea niste apa. M-a tarait in graba nebuna dupa ea la bucatarie, si-a pus apa intr-un paharel de plastic si apoi mi l-a dat mie sa scotoceasca in geanta dupa ceva.

Lucram la etajul doi. Am pornit catre garajul de la subsol unde era masina, eu tinand paharul plin cu apa si ea napustindu-se pe scari in jos, zaluda si nebuna, cum ii era firea. Am incercat sa-i reutrnez paharul de multe ori. N-a fost chip, acum mai vorbea si la telefon. Am ajuns in masina, i l-am intins, m-a rugat sa-l mai tin nitel pana reuseste sa iasa din garaj, ca sunt niste manevre mai complicate.

Bref, am tinut paharul cu apa de sus, din birou, pe scari in jos pana la subsol si apoi tot drumul prin oras pana la sala. Doar conducea, putea sa si-l tina. Si nici sa-l bea nu a avut chef. Desigur, din asta am inteles ce trebuie. Ca pe lumea asta nu exista calai fara victime. Astfel ca, cum incearca sa-mi intinda cineva un pahar cu apa metaforic si mi se pare mie ca miroase a intamplarea de mai sus, cum zic nu. Ceea ce cu drag va doresc si dumneavoastra.

 

 

jurnal asiatic 6: triburile hmong in 2014

Triburile hmong traiesc prin anumiti munti din China, Thailanda, Laos si Vietnam.

Eu i-am intalnit pe oameniii astia in Laos, in saptamana de anul lor nou. Caci atunci ies la marginea drumului, fete si baieti cruzi, sa-si schimbe viata in mod radical. Se aseaza pe doua randuri fata in fata, ca la tara tara vrem ostasi, si incep sa isi arunce mingea de la unul la altul. Fac asta timp de o saptamana intreaga si apoi urmeaza casatoriile.

Copiii astia hmong nu se cunosc, caci vin din mai multe sate dimprejur, special pentru acest ritual de imperechere ce implica o minge de tenis. Barbatii hotarasc cine o sa le fie nevasta dupa doar o saptamana de ocheade fugare si pasat mingea cu sarg. In timpul asta sa speram ca si-au aruncat destule priviri inteligente, patrunzatoare, complice, cu viitoarea lor sotie, pe care o aleg cu mult curaj.

Fetele hmong, ca nu pot sa le zic femei pentru ca de multe ori au doar 14 ani, au voie sa spuna nu, dar nu cred ca exista prea multe asemenea cazuri. Ele se gatesc frumos de tot in fiecare an, si asteapta cuminti, intr-un soare orbitor, sa li se hotarasca soarta si ursitul. Rubedeniile si curiosii stau pe margine in toata perioada asta si se uita cum sa infiripa idilele, pazindu-i totodata, pentru ca lucrurile sa nu degenereze prematur.

Dupa ce s-a hotarat care fata o sa-i poarte copiii, barbatul hmong merge la parinti, o cere si o plateste. Parintii, daca fata este de acord, spun da de cele mai multe ori. Barbatii hmong au dreptul la mai multe neveste, daca au banii necesari sa le achite si sa le intretina. Daca barbatul hmong simte ca nu este dorit si totusi vrea cu tot dinadinsul o anumita fata, el poate sa o fure si a lui ramane. Singura problema e ca va plati dublu.

Exista fete hmong care nu reusesc sa se marite din prima, astfel ca ies an dupa an sa arunce mingea, sperand ca vor pleca la casa lor. Exista si fete hmong care nu se marita niciodata. Ele raman tolerate in familie, ca fete batrane. Exista, rar, si fete hmong care se despart. Ele se intorc la familie dar nu mai au voie niciodata sa locuiasca in casa, ci intr-o coliba alaturi. Acolo raman si cand sunt bolnave, si cand mor.

Am putut afla aceste informatii pentru ca am fost intr-o excursie de doua saptamani in Thailanda si Laos, powered by Tourism Aurhority of Thailand.

anul reparatiilor si lista catre mos craciun

Mos craciun, sa stii ca am avut un an cam prost. Sunt dispusa sa las deoparte arogantele.

Mai tii mata minte ca anii trecuti iti ceream tot felul de traznai si veneam cu diverse fite de-ti statea matale mintea in loc. De uimire, te pierdeau cu firea si chiar imi aduceai multe din lista. Bateam din picior ravnind ba la semineu, ba la niste bilete de avion, ba la niste schiuri, un parfum nu stiu cum sau chiar un scuter. Cred ca odata am avut tupeu si ti-am cerut chiar si un barbat.

Anul asta, ciocul mic si joc de glezna. Sunt obosita, vezi mata, mos craciun. Vorbeste mata unde trebuie sa nu mai alerg ca o smucita de dimineata pana pe inserat, sa nu mai repar centrale, cuptoare, dinti, sa nu mai dreg psihicuri ravasite si relatii neglijate, sa nu mai gestionez non stop asigurari, flecuri si fermoare.

A fost un an plin ochi si mi s-a prezentat asa inca de la inceput, amenintator. Problemele au inceput undeva pe 15 ianuarie si nu s-au mai oprit. Un an tare neplacut, care m-a contorsionat si m-a frant, deseori, sub greutatea-i. Un an in care am umblat cu inima cat un purice, in varful picioarelor, incercand sa supravietuiesc. Acum trag speranta sa-l dau la spate si sa ma laud cu ceva mai de soi in 2015.

Deci mata vezi sa nu mi se mai strice tot ce ating si chiar ce nu ating. De restul, ma ocup eu si-mi cumpar singura, daca e.