jurnal asiatic 3: cu bicicleta pe langa Mekong

Cand zici Thailanda, stiu eu ce zici.

Imediat ce rostesti cuvantul asta care parca are niste clopotei agatati de fiecare litera, incep sa ti se invarta in cap rotitele pentru lucruri adorabile. Mare, soare, costume de baie, lotiune de plaja, cocktailuri cu umbreluta, insule. Caldura mare, monser.

Dar eu i-am vazut Thailandei muntii inecati in verdeata, fluturii cat o felie de chec, florile campului mirosind a toate placerile pamantului, racoarea serilor cand trebuie sa iei ceva pe tine. I-am studiat ospitalitatea delicata de la tara, i-am botezat bucatele care se pregatesc la fermele de ceai, printre varfuri si vai, i-am amusinat raurile.

In fiecare seara petrecuta in nordul Thailandei mi-a trebuit un puloveras. Prima data am incalecat la Chiang Rai. Cand am inceput sa alunec ca o bezmetica, in mare viteza, pe pamantul rosu, prin preajma Mekongului si printre plantatiile de ceai, cu bambusi care ma mangaiau pe crestet si greieri care cantau dupa aceleasi partituri ca-n Romania, m-am simtit fericita ca atunci cand eram mica. Fericita asa, intr-un mod primar, imposibil de obtinut altfel.

Nordul asta se prezinta cu cascade cu apa calda si ape pe care plutesc inocenti nuferi roz. Graba lipseste, ospitalitatea creste, si asa creste si inima in mine cand ma unduiesc, biciclista pasionala, printre meandrele Mekongului. Nordul Thailandei bate filmul.

Winter is coming. Dar in momentul asta nici ca-mi pasa, ca tare lunga vara am mai avut aici, departe, si pot sa fac fata.

 

 

jurnal asiatic 2: dictionar thailandezo-roman si o mica intamplare

In primul rand sa stiti ca, in mod ironic, mu in thailandeza inseamna porc.

Apoi, chai inseamna da. Si ca sa nu se complice, localnicii au pus un mai in fata si astfel intreaga tarasenie a devenit nu. Cum am reusit eu sa-l tin minte insa e procedand asa. Am inregistrat in minte chai iar pe mai l-am asociat cu intelesul italienesc, ce inseamna niciodata. Rezultatul a fost ca chai mai egal niciodata da, ceea ce e un nu clar.

Am mai invatat si nici ca mai pot sa uit, desi nici acum nu stiu exact cu ce folos, poo baaa, care inseamna iaz cu peste. Mai stiu hrkring ca sa pot comanda doar jumatate de kilogram din fructul cu coaja de sarpe.

Si acum intamplarea, tot legata de limba. Am pedalat eu 22 de kilometri pe langa fluviul Mekong si, imediat ce am putut, mi-am scos cu viteza luminii adidasii si ciorapii, si mi-am pus slapii. Urma sa ne suim toti intr-o barca si sa pornim pe Mekong in jos. Soferul care imi deschisese porbagajul se uita respectuos, dar totusi cu simpatie la mine si ma intreaba. Uai teeik oout? E prea cald, raspund eu. El se uita in continuare respectuos si ma asteapta sa termin. Apoi, cand sa plec, zice. Mekon liveel velii kool (Mekong river very cold). Rasucesc eu in cap cuvintele, inteleg ca imi vrea binele, pun inapoi adidasii si asta e.

E misto in Thailanda.

jurnal asiatic 1: franturi din bangkok

Preotii budisti infasurati in portocaliu umbla desculti dar au iPad si iPhone.

Preturile la buchetele din piata de flori au mai crescut nitel si foarte populare sunt coronitele din craite thailandeze, ce seamana teribil cu cele romanesti.

Toata lumea discuta despre faptul ca e iarna si sunt doar 30 de grade cand ar putea fi vara si deci 45.

Strazile sfaraie de frigarui, banane mici si prajite, un fel de pesti uscati si impaiati trasi la tigaie, si pad thai la discretie, cu taitei unsurosi si frumos mirositori.

Palmierii sunt decorati de Craciun, la fel si vitrinele magazinelor de lux.

Raul Chao Phraya colcaie de niste pesti mari si hulpavi, care incep sa se uite cu pofta de acolo, din apa, la turistii care tin o bucata de paine in mana.

Vitrinele cu masaj la picioare sunt mereu pline de localnici si turisti deopotriva, caci putine lucruri sunt mai placute decat jumatate de ora de atentie cuvenita picioarelor care au mers atat.

Am descoperit ca luxul din Bangkok e la fel de bun, desi atat de diferit de o abordare de tip mai backpacker a orasului. Bangkok stie sa-ti ofere 15 feluri de mancare la o masa, sa strecoare orhidee in cele mai bizare locuri, sa te rasfete cu fast.

 

inca una si ma duc dar propun ceva la schimb

O zi mai am si apoi ma duc.

Urmeaza doua saptamani de spalare pe creier, adica o viata complet diferita de cea pe care o duc zi de zi. O sa ma infrupt cu mancare asiatica ca la mama ei acasa, lucru care mi se pare suficient cat sa ma incante. O sa dau nas in nas cu oameni diferiti tare dar asa de asemanatori pe alocuri, pe care sunt tare curioasa sa-i cunosc. Si o sa ma dau cu bicicleta pe langa apa Mekongului, asa sa-i ramana numele.

Abia astept sa cunosc Thailanda cum se cade, si nu doar in fuga de iapa pana crapa si nu doar prin ochii Bangkokului, cum s-a intamplat sa ne intalnim data trecuta. Acum o sa o iau catinel, fara sa pun presiune. Apoi ajung in Laos, un loc unde nici nu ma gandeam ca o sa cotrobai asa curand. De incantare, nici nu am rascolit pe net dupa numele locurilor unde stiu ca o sa ajung. Imi place sa le las sa ma ia prin surprindere. Sa nu-mi fac asteptari. Laos, arata-mi ce poti.

De data asta o sa iau laptopul cu mine si o sa zic destul de des de acolo, din departari. Urmeaza un jurnal asiatic, asa ca sa mai intrati aici. De intors, ma intorc odata cu Mos Niculae. Dar intre timp o sa va fac cunostinta cu ce mi se intampla, o sa va povestesc viata mea de thailandeza cu destule amanunte. O sa va fac din vorbe sa calatoriti cu mine si, cine stie, daca povestesc suficient de bine, o sa va inspir sa mergeti si voi acolo, degraba.

Va las dar nu va las. Ne auzim curand aici si pe facebook, cu poze si cuvinte asiatice.

barbatii ciuperca otravitoare

Exista barbati care sunt ca ciupercile otravitoare.

Si lor nu le trebuie o ploaie ca sa iasa. Ii gasesti, mananci si mori, o vreme. Or fi si femei-ciuperci otravitoare, nu zic, dar ele nu intra in aria mea de cercetare.

Cand eram mai mica, imi placeau si mie barbatii aratosi, cuceritori, bogati, simpatici, cu succes la serviciu si care, culmea culmilor, mai reuseau sa fie si frumos imbracati. Sigur ii stiti pe cei care au si o eticheta lipita pe spate pe care sta scris cu litere ademenitoare „mananca-ma acum”.

Mi se parea ca am noroc sa intalnesc asa ceva si cu greu lasam asa o invitatie neonorata, dar si acum tin minte ce rau era dupa. Ma faceam verde la fata si muream de fiecare data, si greu imi era sa-mi mai revin la forma initiala. Dupa cateva insa astfel de pranzuri si cine, am inteles si eu in sfarsit cu cine votez.

Ciupercile otravitoare pot trece in siguranta pe langa mine azi. Imi trebuie doar o privire fugara sau doua sa arunc felului ala de barbat care, atunci cand intra intr-o incapere, suge tot aerul din ea. Las alte exemplare mai neexperimentate sa se inece cu asemenea trufanda.

Felul asta de barbat stie ca il vrei neaparat si si-a facut din a fi nemernic un stil de viata. Ma bucur ca am avansat si ca sunt imuna la ciupercile cu palarii frumos colorate, rosii cu buline albe. Acum ma intereseaza ciupercile comune, pitite in afara potecii. Ciuperci imperfecte, ciuperci gri, ciuperci cu palarii inegale si trunchiuri rasucite.

Ma si mir ca barbatii ciuperci otravite mai au atata cautare. Si ca mamele nu-si invata fiicele sa se fereasca cand vad asa ceva.

 

 

 

Cu dragostea la intretinere

Doamna administrator a fost mereu martorul aproapte tacut dar intotdeauna expresiv al marilor mele iubiri.

Doamna administrator este o femeie trupesa si autoritara, cu o halaciuca de par de un rosu nesanatos in cap si priviri insinuante. Ea a dat din cap atoatestiutoare cand mi-am scos sotul de la intretinere, pe motiv ca nu mai locuia acolo si fantomele nu consuma apa si nu produc gunoi. Parea ca stie ea ce stie. Era complice. Parca dormise in pat cu noi si stia ca o sa se ajunga inevitabil la asta. Un adminstrator stie intotdeauna.

Mi-a spus apoi inca de la inceput, sa nu avem vorbe, ca daca vine cineva sa locuiasca la mine in casa, trebuie trecut in analele blocului. Eu i-am zis ca numai de asta nu-mi arde mie, ea a parut sa stie ma bine. A avut dreptate. Patul s-a racit dar dupa o vreme nici scurta, nici lunga, cam cat tine un doliu, cel mai iubit dintre pamanteni s-a instalat cu arme si bagaje. M-am dus la administratora ca si cum castigasem la loto.

Mi-a urat noroc si toate cele si asa speram sa am si eu, de data asta. Parea ca increngatura cu Cel mai iubit dintre pamanteni o sa dureze cel putin o viata, daca nu si niste reincarnari ulterioare. Dar na, dupa vreun an s-a terminat cum ti se termina cafeaua si descoperi abia dimineata, dupa ce ai fiert apa, ca nu ai, nici bani sa-ti iei nu sunt. Invalida emotional, am anuntat la administratora. A sumetit buzele si a dat din cap a paguba.

Fizicianul a venit tot intr-o iarna, pesemne asa e modelul. M-am dus la administratora cu voiosie si i-am zis ca oops, I did it again. Era precauta dar na, nu si-a manifestat retinerea prin vorbe. Doar a zambit albastru si l-a trecut in cartea de imobil. Cand am anuntat ca fizicianul plecase, trecusera multe luni si am platit intretinere degeaba o vreme, doar sa nu dau ochi cu administratora, spre a-i da vestea ca gresisem din nou. A zambit cu intelegere si de-atunci am inceput sa mint referitor la numarul de persoane din casa. Si sa invit cu mult mai mare greutate pe cineva sa stea la mine, cineva pe care sa-l prezint administratorei.

 

barba ca baza pentru conversatie

Pe lume sunt barbosi si barbosi.

Cand barbosii de toate felurile au navalit pe piata, m-am retras un pic in spate si m-am uitat ca gaina la margica. Stiam ca unii nu erau barbosi de-adevaratelea, si ca isi vor trada parul de pe fata la prima boare a modei care va impune obraji de bebelusi si bretele cu stelute americane. Dar acum m-am relaxat. Barba s-a mai asezat.

Stiu sa deosebesc dintr-o ochire barbosii de cultura de cei carora barba le creste ca o stare de spirit, din rarunchi. Ma uit acum natural dupa barbile neingrijite, salbatice, cotropitoare, naturale. Purtate de personaje care nu si-au asortat puloverul cu sosetele.

Si in marea asta de barbosi, mi se pare barba asa un subiect bun de deschis o conversatie si apoi mai vedem noi ce mai trebuie deschis. Mi se pare ca barba unora si altora e o invitatie la socializare. Nu stiu daca barbosii isi dau seama de lucrul asta. Dar prin faptul ca isi pun par pe fata ma invita sa facem cunostinta.

Dupa modelul aham. Deci ai par pe fata. Bine, hai sa vorbim. Probabil ca asa cred si barbatii cand vad sani mari montati pe pieptul unei femei. Ca sunt ca doua megafoane care propun un dialog.

Foto: https://aspiringgentleman.wordpress.com

crescatoria de melci cuminti

Mai experimentez momente cand obosesc sa locuiesc intr-un oras.

Si atunci ma apuca un dor nespus si aproape o durere vie care ma indeamna sa-mi iau o casa la tara. Ca sa traiesc si eu din ceva respectabil, visez sa-mi fac o ferma de ceva care se creste usor, si sa traiesc din pamant, din iarba verde. Melcii sunt prima optiune. Pentru ei nu trebuie sa te scoli dimineata si restaurantele ii vor.

Si povestind eu asa cum vreau sa fac ferma de melci, am intalnit pe cineva care a intalnit pe altcinva la fel de romantic ca si mine, si care chiar a facut treaba cu pricina. Si-a facut o ferma de melci, a cheluit o gramada de bani pe locuitorii fermei si tot felul de acareturi pentru a tine melcii in forma, si apoi s-a intamplat ceva cu adevarat incredibil.

Cand persoana respectiva nu era atenta, melcii, aceste fapturi aparent incapabile de lupte de gherila, au inceput sa dispara pe capete. Nu sa moara, ci sa evadeze. Din cate au putut spune detectivii criminalisti adusi la fata locului, unii dintre ei si-au croit drum pe sub gardul bine facut. Au sapat cu cornitele lor scoase la maximum pe post de buzdugane si si-au luat talpasita cu tot cu casa. Alti melci, mai dornici de aventura, au escaladat gardul inalt. Rau de inaltime sau nu, au reusit. Si uite-asa a avut loc un dezastru antreprenorial intr-o livada frumoasa cu melci.

Eu daca, imi fac ferma, o sa o gandesc mai bine. Peste tot o sa fie fituiti mici de tot, pentru melci, cu reguli despre ce au voie sa faca, si un gard electrificat bine comunicat. O sa organizez teambuildinguri de melci, ca sa incurajez acomodarea suprema in livada, si sa determin melcii sa stea de placere pana ajung la cuptor. Si o sa plasez si multe plasme mici de tot cu filme sexy pentru melci, sa ii determin sa se autoreproduca cat mai des, si sa acopar astfel pagubele celor disparuti cu alti melci noi-nouti.

Eu daca ma apuc, o sa am o crescatorie de melci cuminti.

a fi sau a nu fi pui pentru supa

Cea mai mare parte din timp sunt increzatoare, solara, dinamica. Cea mai mare parte a timpului.

Caci sunt zile in care contextul ma doboara si nu mai razbesc. Se dovedeste ca e prea multa treaba pe lume si poate mi-e si putin teama de diverse lucruri. Atunci umblu asa prin lume cu ochi umezi de caprioara care cauta fervent niste faruri, sa se uite brusc in lumina lor.

Sufar in zilele alea discret de mania persecutiei. Nimeni nu ma iubeste sau ma iubeste prost. Nu am incredere in mine nici cat o ceapa degerata. Umblu tiptil. Tarsai picioarele. Sunt banuitoare. Cred ca nimic nu-mi iese si atunci chiar ca nimic nu-mi iese. In astfel de zile sunt un pui de supa.

Cand sunt stralucitoare, doar barbatii cu multa incredere in ei se strang in jurul meu, atrasi de aura care le comunica ca ma simt bine in pielea mea. Cand sunt pui de supa, am mai mare succes la barbati. Asta se intampla pentru ca pare ca am nevoie constant de ajutor si barbatii adora sa fie folositori.

Uneori mi-as dori sa fiu pui de supa doar pentru a face rost de un barbat anume, pe care nu il pot racola in mod normal. Doar ca imi dau seama de problema. Dupa ce ii arat adevarata fata, de mic leu paraleu, barbatul se simte inselat si cauta in continuare o caprioara ranita nemortal.

A fi sau a nu fi pui pentru supa, asta e intrebarea.

 

 

dar avem caracatite si aici, in Romania

Am primit aseara jumatate dintr-o pizza cu fructe de mare, spre a o mananca la pranz a doua zi, adica astazi. Am indoit eu cutia de pizza cum m-am priceput mai bine ca sa intre in cos, si am inceput sa ma plimb prin oras cu ea. Doar ca racindu-se vremea, elementele de pe pizza nu au mai aderat cum trebuie pe blat. De la trepidatiile mersului meu, s-au dezlipit una cate una si, culmea culmilor, au gasit curand si o gaurica pe unde sa se strecoare afara. Doar ca eu nu stiam asta. Asa ca am oprit cu ea in tromba la sala de sport, si acolo mi-a picat prima caracatita mica. Desi bucurestenii sunt oameni foarte grabiti si indiferenti, culmea e ca au vazut-o. Mi-au zambit cu intelegere, mimand ca li se pare normal sa cada de pe mine o mica caracatita. Apoi am uitat si am oprit la un birou, unde aveam treaba cu niste oameni. Zbang, 2 scoici pe asfalt, plus un inel de calamar. Pasamite, din cutie ajunsesera in cos si din cos se catapultasera cumva, nu stiu eu cum, afara. Am mai lasat fructe de mare pe calea victoriei si la metrou la romana. Am mancat la pranz un blat gol care mirosea cam ciudat, caci doar gazduidse candva niste mici, imputite, delicioase fructe de mare, care acum fac parte din oras.