de ce-mi place al meu dumb phone

Inca un motiv pentru care imi place al meu dumb phone, pe langa faptul ca sta 5 zile incarcat si nu suna de capul lui pe nimeni cand e in buzunar, profitand de faptul ca eu sunt ocupata sa mananc o inghetata. S-a dovedit ca merge chiar si dupa ce am turnat pe el intregul sos de la o mancarica de conopida, si apoi l-am si scapat de uimire, vazand ce i-am facut. Dumb phone suporta trauma dupa trauma si ma serveste in continuare, in prostia lui.

#pegustate

#pegustate este un concept smecheresc al taranilor, desi nu stiu daca ei isi dau seama de asta. Este o cursa in care eu pic de fiecare data cand merg la piata, mai ales in cautare de branza sufletului meu. Ei ma indeamna zambitori si increzatori sa gust, ca si cum au sa-mi ofere branza branzelor si sunt increzatori ca o sa ma dea cu roatele in sus de placere. Eu gust si se intampla ca uneori sa nu-mi placa ce mi s-a oferit, deloc. Doar ca ochisorii lor de caprioara care chiar are nevoie sa vanda branza aia ma fac sa ma simt ultimul om daca plec, asa ca ajung sa cumpar o bucata scumpa pe care inteleg din prima ca nu mi-o doresc si ma duc cu ea fara tragere de inima acasa. La fel se intampla si in cazul vanzatorilor de pepeni care insista sa-ti faca dop. Pai si daca ei fac dop si zic uite ce frumos e si eu constat ca e prea roz si deci poate necopt, se naste o discutie stanjenitoare, care nu-mi face cinste. Prefer sa nu stiu ce contine un pepe si sa vad eu acasa. PS: Acum am branza nasoala cu mine.

criza musca si din duhovnici

Stiu pe cineva care a deschis usa unui preot, care venise intr-o vizita neanuntata.

O femeie cu un copil mic de tot in brate care a spus probabil da parinte, cu ce pot sa va ajut. Fara sa banuiasca ca urma sa fie supusa tiradei unui vanzator aprig, calit in batalii mai ceva ca cei de la Zepter prin anii ’90 si ceva. Parintele voia initial sa-i faca doar niste servicii la minut, din cele sfintite. Din categoria sa facem casa sa fie casa de om.

Vazand insa preotul oportunitatea femeie cu copil mic dinaintea ochilor, n-a putut sa nu banuie ce foloase ar putea sa se ascunda in aceasta pleasca. S-a uitat la prietena mea ca la o enoriasa de dimensiuni mari si i-au sticlit ochii la copil, caci a si vazut-o enorias mic si a inceput sa intrebe detalii legate intreprinderile religioase ale familiei.

A intrebat daca mama a fost la biserica dupa ce s-a murdarit prin nastere. A vrut sa stie daca exista si un barbat in casa. A cerut detalii picante despre legatura oficiala dintre barbat si femeie si copil, in fata primariei dar si a lui Dumnezeu, prin emisarul sau pamantean, omul asta imbracat in negru. Apoi a intrebat cand e botezul.

Afland ca botezul dar si cununia urmeaza sa se petreaca undeva la tara, duhovnicul a luat foc. Intai a incercat cu frumosul si vorba buna, aratand ca si biserica lui din cartier are slujba grozava si dorinta de a oficia evenimentele. Apoi, intelegand ca femeia opune rezistenta, l-au lasat nervii si a plusat.

A aratat cu argumente pertinente ca cine locuieste acolo face parte din gradina lui de enoriasi si acolo, la biserica cu pricina, are indatorirea morala dar si crestineasca sa isi sarbatoreasca toate evenimentele. Ce daca lucrurile au fost deja stabilite, cu invitati si aranjamente. Totul se mai poate schimba, ideea este sa vrei.

Doar cu greu a parasit preotul, acest vanzator de servicii religioase, locuinta oamenilor. Si nefericit a plecat de acolo. Si atunci, povestindu-mi-se cu uimire, de-a fir a par, am inteles inca o data ca la tati ni-i greu. Si ca si preotii, care aparent sunt lipsiti de greutati financiare, au targeturi de vanzari si sefi de impresionat si facturi si asigurari de platit.

sex oral cadou aniversar

– Ce faci, m-a intrebat la telefon.

– Beau cafeluta, am raspuns degajata si bine dispusa. Doar era ziua mea.

– Bine, hai ca vin si eu acum pana la tine.

– Cum asa, m-am mirat eu. Doar era prea dimineata si el avea mereu treburi din alea gen tara arde. In timpul asta si prin comparatie, parea ca eu ma pieptan intotdeauna cu foc.

– Am sa-ti dau un cadou. O sa vezi. O sa te bucuri.

– Ce fel de cadou, ca mor de curiozitate, nu ma fierbe.

– O sa vin sa-ti fac sex oral de ziua ta, inainte sa pleci la serviciu. Doar n-o sa-ti aduc flori.

Zis si facut. Barbatul asta sucit, pe care nu reusisem sa il fac sa stea cu mine in mod oficial, in fata lumii intregi, nici 5 minute, avea totusi galanteria sa se gandeasca la asa o surpriza atat de placuta.

A sunat la usa respectuos. Doar era un domn. A intrat, a luat doua guri dintr-o cana de cafea cu vacute si a facut conversatie. Apoi m-a intrebat de ce am inca niste chiloti pe mine. Doar venise cu o treaba anuntata in prealabil. M-am dezvinovatit si am reparat mica eroare.

Am avut o mica problema tehnica sau nu stiu cum sa-i spun. Prea venise cu un scop precis si in plus stiam si ca e un om foarte ocupat. Cert e ca n-a fost chip sa ma aduca la cer. Incordarea in incapere crestea usor si tot usor dar sigur se amplifica si ravna lui de a ma da gata. Vazand eu ca nu e chip sa vad stele verzi, orice-ar fi, am facut ce se face in situatiile astea. Doar nu era sa-l dezamagesc pe om. Batuse atat drum, se imbracase frumos.

Am pretins ce era de pretins si m-am aratat uluita de placere. Oricum, daca e sa vorbim pe cinstite, chiar mi-a placut foarte. Inafara de niste biblioteci noi si frumoase pe care le-am gasit cu toate cartile deja aranjate in ele, asta a fost cel mai duios si personalizat cadou pe care l-am primit in viata mea.

 

torturi medievale in sud-estul Romaniei

Dunarea, acest sarpe inofensiv si aparent dezinteresat, se transforma pe la ora 8 seara intr-un varcolac nemernic.

Cred ca, atunci cand se plictiseau de tras pe roata, smuls unghiile si pus oua fierbinti la subsiori, teroristii medievali calatoreau special si aici, la Dunare, sa-si supuna victimele care nu au fost cuminti unor cazne de neimaginat. Probabil ca Dunarea a fost martora unor socante marturisiri istorice. De-ar putea povesti, batrana si calma Dunare, ar fi soc si groaza.

Nu pot sa-mi inchipui ca cineva nu si-a dat seama ce inseamna Dunarea pe inserat si cat de productiva poate ea sa fie cu raufacatorii. Cred ca daca te duce cineva la Dunare si te dezbraca in pielea goala si te tine acolo la crepuscul, ala esti. Indiferent cat de vital era ce aveai tu de ascuns si cat iti propusesei sa ramai de demn in mutenia ta, iti promit ca totul se va fi spulberat fata in fata cu simpaticul fluviu.

Am fost in Delta de doua ori si niciodata n-am patimit atat de tare ca acum. Iar Delta este renumita pentru tantarii ei si atrocitatea acestora. Si totusi, acolo m-am descurcat. Dar acum mi-a venit pofta sa pun cortul pe malurile ei. Caracliu se chema localitatea unde am incercat Dunarea cu degetul.

Am verificat pe la 6 seara, toate bune. Clipocit de apa, pesti de tip masai mara, care sar probabil pentru a castiga mana celei mai frumoase pestoaice din satul ala de apa. Pe la 8 inca era ok. Unul, doi, hai trei tantari care bazaiau pe la urechi dar na, era de asteptat. Doar suntem langa o apa. Insa imediat dupa ce am montat cortul si am inceput sa cautam lemne de foc, s-a dezlantuit prapadul.

Catralioane de tantari infometati s-au repezit asupra noastra si ne-au devorat cu plescait de placere din buzele lor mici. Am incercat sa ne aparam dar am esuat. Innebuniti, am inceput sa vorbim in dodii. Exact ca in filmele lui Sergiu Nicolaescu, Dumnezeu sa-l ierte. Un fleac, m-au ciuruit, nu credeam ca ciupeste si mananca asa.

De unde planuiam o seara linistita in natura, am fugit in dezordine, dezbinati, nemaistiind pe unde sa o tulim mai repede. Noaptea tarziu ne-a gasit in fata unui foc la poalele Muntilor Macinului, cu inima impacata si corpul facut arsice. Nu mergeti seara la ora 8 la Dunare, daca nu aveti costum de scafandru si sapca din aia de apicultor.

de la petrecareata suta la suta, la femeie serioasa in vreo cativa pasi durerosi

Cine ma citeste chiar si de putina vreme, stie cat de mult imi place Vama.

Vama cu tot ce inseamna ea. Cu petrecerile, cu smsurile, cu rasariturile, cu flirturile, cu surubelnitele, cu fetele ca fetele, cu sculat la 2 si tot cu tot ce mai vine ea la pachet.  Ani de zile am mers weekend de weekend si eram sigura ca o sa merg mereu, si o sa fac aceleasi lucruri, imediat ce iau talonul de pensie si pot sa-mi permit.

Radeam de sa ne spargem de personajele cam de varsta noastra, cu copii maruntei sau chiar mai maricuti, care vin la Vama dar prefera sa stea mai mult prin curti si isi povestesc domol chestiile, in fata unui pahar cu vin mereu plin. De ce au mai venit la mare, ne intrebam, ca era mai ieftin sa sporovaie la o terasa cu verdeata. Ce atata drum, ce atata cheltuiala. Nu intelegeam de ce sa vii in Vama daca nu o faci lata, dansand pe mese, pana pur si simplu nu te mai tin capacele. Sa tot fi facut misto de ei vreo 8 ani. Si apoi ce sa vezi.

Cheful de Vama a ramas acelasi, nu-i vorba. Plecarile catre acolo nu s-au rarit, ca dintii unui piepten vechi. Insa ora de culcare a devenit din sase dimineata pe lumina 4 noaptea, si apoi patru a devenit trei si trei a devenit doua si doua a devenit doispe jumate. Si dupa foarte multe nopti in care parea ca intamplator ma culc asa devreme si sa ma scol la fel, am inceput sa inteleg ca ceva e altfel. De fapt tot.

Au inceput sa-mi placa extraordinar de tare florile din curtea in care am stat totii anii astia. Aparent, doar o noua pasiune horticulturala. Apoi am prin gust sa mai fac niste oua ochiuri dimineata si o cafea, care ma tineau prin curte, in loc sa insfac un shuberek si niste lapte batut si sa le infulec in pasi de dans direct pe plaja. Aparent, doar pasiunea pentru a manca putin mai bine. Si toate astea combinate cu petreceri mai putine, au inceput sa ma faca o pisica asezata pe vatra.

Lovitura finala a venit zilele astea. Am sunat sa rezerv camera mea draga si am aflat ca nu mai sunt locuri nicaieri, ca e Folk U. Si fara nicio drama, fara sa mi se zbata vreun un ochi sau se mi se contracte involuntar un muschi, am fost de acord sa stam in 2 Mai. Un sat simpatic, sigur, dar cel mai linistit din lume. Adica opusul a tot  ce imi doream vreodata de la un weekend la mare. E clar.

Mi-am dat seama si ca s-ar putea sa ma pasca si alta napasta, faza terminala. Adica sa ma trezesc afirmand nonsalant ca de fapt si Eforie Sud e foarte ok. Si intrebandu-ma, amnezica, de ce oare am insistat atatia ani sa merg cu inversunare la Vama Veche. Intrebandu-ma asta in fata unui pahar de vin dintr-un foisor departe de orice party, zgomot sau distractie.

 

o bucuresteanca in muntii macinului

M-am trezit cu pofta de pietre, magarusi, vegetatie simpatica si apa verde otrava, sarpe lenes, lunga cat o zi de post. Am plecat la drum fara sa stiu altceva decat ca o sa dau o raita prin Dobrogea.

Am aterizat in maruntii, tocitii, indepartatii si atat de fascinantii munti ai Macinului. Sediul central a fost in satul Greci, unde am pus cortul peste noapte. Grecii au o asezare intinsa ca o placinta rumenita sub soare. Satul nu este deloc sarac, cum am banuit inainte de a-i da tarcoale. De la greci se porneste catre varful Tutuianu si alte varfuri macineze si tot de-acolo se porneste in dulci trasee de bicicleta, printre ogoare si pietre uriase, frumoase.

Peisajul profund dobrogean, pe care il amusinez pentru prima data in viata mea, nu seamana cu nimic din ce-am mai mancat eu in materie de turism local. Aduce nitel doar cu cicladele grecesti si poate tocmai de-asta si denumirea in consecinta, de Greci. Daca pornesti spre varf, dai peste o poveste pe care nu mi-a mai spus-o nimeni. Se pleaca in zbor frenetic al catralioanelor de libelule pe deasupra luminisurilor .

Montati printre stanci, duzii se tin de mana cu teii, cu stejarii si cu fagii si rezultatul este surprinzator si minunat. Din motive pe care un biolog ar sti sa le explice mai cu foc, copacii astia rasariti din piatra sunt mai pitici decat ii stim dar au o coroana bogata si rotunda, ca de expozitie. Fiecare dintre ei adaposteste un numar impresionant de greieri din aia galagiosi, care se aud in tarile mediteraneene.

Nici padurile de la poale nu sunt cum credeam. Am cautat lemne de foc intr-o adunatura deasa de salcami si ce sa vezi. Parca eram in Harry Potter si padurea era complet fermecata (fictiune), cu copaci legati intre ei de panze de paianjen (adevar). Pe jos, in loc de frunze, un covor de fan uscat. In aer, linistea suprema, cum nicio padure nu stie sa fie de cuminte. Peste tot sunt popandai, serpi, iepuri de camp si pasarele maiastre. Campurile dobrogei sunt populate de popoare vanjoase de eoliene.

Dobrogenii din partea asta, influentati de Braila, vorbesc moldoveneste. Dar sunt sprancenati tare si bruneti de mama focului, ca doar parte dintre ei au si melanj de sange turcesc prin vene. Toti baietii au freze stiintifico-fantastice, tatuaje complicate si abdomene modelate de munca. Toate fetele sunt trase ca prin inel, au parul cat mai lung si pantalonii cat mai scurti. Locul lor preferat de scaldat este lacul din cariera de la Turcoaia, unde si eu m-am simtit tare bine.

Cu pozele ma intorc curand aici. In Dobrogea ma intorc la toamna.

gospodina din fire n-are lecuire

Daca stiam ca sa te scoli de nebun sambata la 7 jumate dimineata, desi nu te pune nimeni si restul casei doarme diafan, si sa te repezi frenetic la frigider, aragaz, masina de spalat, centrala, faianta, chiuveta si wc cu o laveta cu zgrumturi intr-o mana si un produs eficient de curatat in cealalta (care sigur omoara insectele definitiv) si cu o privire lucinda in ochi, aduce atata multumire sufleteasca si satisfactie cetateneasca, o faceam mai demult. E mai ieftin decat mersul la mare si mai bine privit de catre societate. Oare am patruns in sfarsit in sufletul nebulos al gospodinelor fericite? Din seria #ceoficumine

sfatul femeilor

Uite inca o diferenta intre specii care face viata de cuplu atat de palpitanta si de savuroasa.

Stiu sigur ca atunci cand au probleme si ies la o bere, barbatii prieteni tac unul la altul despre ele. Din cate am priceput eu facand spionaj sentimental, lucrurile se intampla cam asa. Se intalnesc si, daca unul observa ca celalalt e abatut, il intreaba daca e totul ok. Impricinatul zice da sau nu si apoi, in loc sa dezbata cu aprindere speta, raman muti in continuare. De parca asta era tot trebuia spus. Da sau nu.

Noi doamnele insa facem taman pe dos. Convocam de urgenta sfatul femeilor, care se reuneste des si are sedinte tare fructuoase, indiferent de situatie. Imediat ce ne vedem, fiecare dintre noi, fara sa astepte invitatie speciala, da pe goarna probleme dintre cele mai intime si detalii dintre cele mai picante. Celelalte intervin fara sfiala, isi dau cu parerea, arunca in joc solutii creative si pun pe tapet expertize similare din trecut, cu rate de succes si tot tacamul.

Exista si o ierarhie in sfatul spontan al femeilor. Cine are cele mai multe probleme are dreptul sa vorbeasca in mod natural cel mai mult. Dar dupa ce femeia cu pricina isi expune drama si este consolata si are cu ce pleca in tolba acasa, adica 16 sfaturi si multa imbarbatare, celelalte surate isi expun greutatile lor. Si da-i, si lupta. Se discuta tot, oricat de intim, oricat de neplacut.

Nu stiu cum pleaca barbatii de la o intalnire in care s-au uitat in tacere, umar la umar, la sticla de bere, desi aveau atatea de vorbit. Dar de la sfatul femeilor nimeni nu pleaca nemultumit. Femeile isi simt inima mai usoara, stiu ce au de facut in continuare si sunt fericite ca fac parte dintr-asa o gasca misto si de pret.

 

la crisani

in comuna Crisan, in Delta, la ora asta, oamenii trec agale de corcodusii din curte, traverseaza ulita mica, si se aduna ciucuri in fata casei, unde au bancuta si ponton cu fata la Dunare. Tatii dau la peste cu copiii iar mamele probabil gatesc garnitura, pana vine carnita. Berzele sunt inghesuite cate 4 in cuiburile lor mici. Puii s-au facut mari, niste purcei, iar mamele berze aduc serpi de mancare de prin imprejurimi, pentru care, uneori, se lupta cu puii lor si ele castiga si ii mananca ii intregime si cu cruzime, in fata odraslelor infometate, care raman prostite. Trec vapoane mari turcesti dar si de alte natii, in care doar uneori se vad oameni, si alteori sunt inghesuite oi si capre in apartamente mici, plutitoare. Tot la ora asta, Dunarea, altfel verde de tot, capata culori si miresme ce nu se pot povesti fara sa te dai in spectacol. Cand se lasa in sfarsit racoarea si imi bag picioarele in apa sa ma joc, Dunarea e asa de calda ca parca mi-a pus cineva sosete calduroase intr-un noiembrie tarziu. Mai vin.