Lună: Mai 2014

mare-vama, cluj-tiff, moldova-dealuri si maci

Posted on de sananicolau

Calatoarei din mine ii sade superbine cu drumul. Adica se intampla cam asa: cum pornesc la drum, cum arat superb.

Prea s-a strans multa vreme de cand n-am mai facut bagaje si am furnici electrice pe talpi. Trebuie sa o iau din loc. Asa ca plec astazi val vartej la mare. Dar ma intorc acasa abia peste 10 zile si din complet alta parte. De la Cluj. Si asta doar pentru a calatori degraba spre locul unde se vorbiestii dulciele grai moldovinesc.

Marea ma asteapta cu niste cocktailuri surubelnita sorbite pe innoptat, cu ceva hamsii prajite proaspat si shubereck cu lapte batut. Toate mancate si baute la botul calului, adica malul marii. Cafeaua de la Stuf si gradina doamnei Stefan sunt rezervate deja, cu placuta pe care sunt sigura ca deja scrie aici o sa petreaca ceva timp Sana Nicolau.

Cand ma intorc de la Vama, bagajul de Cluj ma va astepta cuminte pe covoras, in fata usii. O sa il insfac si o sa ma pornesc cu pasi saltati, de dans, catre gara. Acolo ma asteapta trenul care o sa ma duca la prieteni dragi de tot, salate indecente la Marty de pe Horea, filme de vazut la 5 cinematografe in acelasi timp, prajituri de la cofetaria Carpati si potop de ploi torentiale in timpul carora ma adapostesc la Tabita.

De la Cluj ma imbarc iar si ma legan in glasul rotilor de tren pana la Bucuresti, caci am de mirosit pajisti si de urmarit cu atentie marita traseul fluturilor moldovieni. Cer albastru, soare molcom, maci stropiti pe campuri verzi si ape susurande. Cu toate astea visez sa ma tratez timp de doua zile.

Si apoi ma intorc aici si graiesc catre lume marti, 10 iunie.

 

 

Reclame

vai lor, lucrurilor nefolosite

Posted on de sananicolau

Omul cand nu are probleme reale, isi face. Ca mine.

Am trecut ieri dimineata prin fata unui restaurant de langa casa. Unul despre care stiu de 20 de ani ca nu are succes, indiferent cine il adminstreaza. Locul ala parca e blesmemat sa nu mearga bine. Am vazut multe generatii de entuziasti care au luat vioi noua placuta cu de inchiriat de pe usa, au decorat cum s-au priceput mai frumos si i-au schimbat numele, crezand ca ei o sa faca o treaba mai buna.

Si acum s-a instalat acolo o noua generatie de pionieri dar eu stiu ca si ei o sa dea gres, caci am supravegheat cartierul, fara sa verau, atata amar de vreme. Si cand l-am vazut pe bucatarul pravaliei la ora 9 dimineata, transpirat deja de atata gatit, si mi-am dat seama ca o sa vad pe inserat carciuma goala, ca de obicei, m-a cuprins asa, o mila. Si de bucatarul asta dar si de toti bucatarii aflati intr-o situatie asemanatoare.

Si a inceput sa-mi para rau pentru toate produsele si serviciile care sunt gandite, faurite si scoase la mezat si nu se vand. Pentru mancarea gatita de bucatarul cu pricina, pe care nu o sa o manance cineva. Si pentru toate mancarurile gustoase facute in fiecare zi pe lumea asta, care ajung aruncate la gunoi. Pentru toate cartile scrise cu atata truda care nu ajung pe noptiera unui pasionat de cuvant tiparit. Pentru toate florile crescute si taiate, care nu ajung pe masa cuiva, aranjate frumos intr-o glastra. Pentru toate paharele din care nu bea nimeni, pentru toate sosetele care nu ajung sa incalzeaza picioare, si pentru toti tenisii care nu ajuta pe nimeni sa mearga mai zglobiu.

Si apoi mi-am dorit sa se intample ceva romantic si idealist, asemanator declaratiilor pe care le fac frumoasele pamantului cand concureaza la miss univers si spun ca cea mai apriga dorinta a lor e sa fie pace pe pamant. Mi-am dorit ca fiecare patron de produse si servicii care nu au cautare, fie ele tochituri dobrogene, farase sau romane, sa aiba o revelatie. Sa se lase de afacerea perdanta si sa faca complet altceva. Poate mai putin maret si complet diferit, dar mai folositor.

 

 

coincidente speciale in bucovina

Posted on de sananicolau

Dintre toate manastirile din Bucovina, eu am una care ma ingenunche de emotie de fiecare data cand ajung sa o vad.

Desigur, Voronet si Sucevita au un PR mai bun si sunt si mai bine intretinute. Dar eu ma simt cel mai bine la Manastirea Humorului pentru ca acolo am gasit din intamplare niste gazde grozave. Asa de grozave ca o vreme nici ca m-am mai dat dusa. An dupa an m-am dus saptamani intregi sa vad ce mai fac ei si sa ma las trezita de vreun manz la geam. Sa beau laptele proaspat muls de la vacutele pe care le mangaiam in fiecare seara. Sa mananc murele din vecinatatea casei lor.

La Manastirea Humorului, construita in anul 1530, mi s-a parut ca sunt acasa. I-am vizitat pe localnicii cu care m-am imprietenit in toate anotimpurile si cum aveam o zi libera lipita de un weekend, cum luam drumul lung al Bucovinei. Eram acolo cand zapada izgonea toate vietatile si le trimitea prin case. Eram acolo si cand din beci se ridica miros de mere culese de putina vreme si depozitate pentru tot anul. Cand se sarbatoarea Pastele si din toti copaceii zburau petale in dulce vartej. Si vara, cand i-am insotit la munca campului si m-am plimbat cu caruta cu lemne.

Si acum, cand ma gandesc la Bucovina, tot la Manastirea Humorului visez. Am cu turnul manastirii o poza veche, foarte frumoasa. In ea se vede incantarea de a ma gasi acolo. Se mai vad trandafirii , iarba grasuta, cerul de cicoare cu nori vorbitori si mai iese din poza si o pace speciala, sora buna cu uitarea de sine.

Si uitandu-ma eu prin alte poze vechi, cu personaje dragi, ce vad. O poza identica a cuiva important pentru mine, facuta din exact acelasi unghi pe care il alesesem si eu pentru a mea. Tot cu Manastirea Humorului, tot cu turnul, tot cu iarba ca un pieptene cu dinti desi si de pret, tot cu cerul si norii si trandafirii. Iar pe fata subiectului se citea acelasi tip de incantare. Si din poza reiesea aceeasi armonie, sora cu tot ce-i mai bun pe lume.

pietele oamenilor bogati

Posted on de sananicolau

Imi place la nebunie sa merg la piata.

Ma dau in vant dupa indeletnicirea asta mai ales cand se impiciorongheaza toamna si de pe tarabe se revarsa un corn al abundentei format din struguri vinetii, vinete violete, mere zemoase, gutui cu blanita si viitoare, gustoase muraturi. Dar imi place si cand e iarna si taranii se zgribulesc aplecati doar peste niste fasole uscata si ceva cartofi. Imi plac pietele de primavara pentru ca fiecare taran are in fata o explozie de verde cu miresme si parca si sangele tuturor celor prezenti circula mai vioi prin vene. Iar de piata de vara sunt dependenta pentru ca ma chercheleste cu mirosul ei de piersici pufoase, caise uneori perfide si pepeni din care picura ambrozie.

Insa imi plac pietele de cartier, populare, cum e Oborul. Acolo taranii au ramas tarani si de multe ori chiar babutele cu pricina au ingrijit, mangaiat, cules si legat morcovii impreuna cu albitura, in vreo curticica. La Matache sau Minis preturile sunt ok si taranii, desi castiga mai putin sunt, culmea, binevoitori. M-am lecuit sa mai intru in Piata Floreasca sau in cea de langa Hala Traian sau in Gemeni pentru ca taranii au suferit acolo o mutatie culturala.

Ei nu mai sunt tarani, ci Sales Managers de produse premium, cu dreptul de a-si trata clientela dupa cum merita, adica cat castiga. Trufasi si invatati cu oamenii bogati, taranii din pietele de lux te judeca imediat dupa haine si accesorii. Isi permit sa-si arate umilinta daca li se pare ca ai reusit in viata sau un firicel de dispret, cand te simt cu venituri medii. Preturile lor sunt absurde si vor ramane mereu asa, caci ei stiu ca e ok. O sa vina oameni cu venituri absurd de mari, oameni care nu stiu cat costa un kilogram de rosii in viata reala, si le vor plati fara sa zica pas.

Si mai e ceva. In pietele oamenilor bogati e liniste deplina. Zumzetul si glumele schimbate intre tarvogeti de la o taraba la alta sunt date pe silent, taraboiul care de obicei insoteste afacerea zarzavaturilor aici lipseste. Te simti mai degraba intr-un showroom de masini cu usor iz de ceapa. Rareori vreunul dintre taranii din piata de lux spun ceva catre tine si se comporta ca taximetristii cu 3.5 lei kilometrul. Prezenti dar dezinteresati, caci stiu ca o sa vina si vremea si clientul lor.

In pietele de lux ale orasului meu parca nu e viata. Si din ele scapa cine poate.

de la cura de slabire la hena si apoi la pijama

Posted on de sananicolau

Acum mi-am dat seama de cum se schimba subiectele de discutie intre femei in functie de varsta. Si cum totusi raman etern la fel.

Cand eram mica, informatia cea mai interesanta de impartasit intre fete era o cura de slabire rapida care pe bune functioneaza. Intrebam de cure de slabire pe oricine si credeam si testam orice. Asa m-am captusit si cu greu mi-am revenit din celebra dieta cu oua fierte. Inventata in curtea liceului Mihai Viteazul dar cu siguranta descoperita simultan in mai toate liceele atunci, si in fiecare an de atunci incoace, ea a fost experimentata pe o gramada de fete tinere. Am mancat zile in sit oua fierte, de buna voie si nesilite de nimeni, pana ni s-a aplicat. Apoi am invatat sa slabim eficient si nu am mai intrebat pe nimeni nimic. Fiecare si-a dus silueta cum a taiat-o capul si a mancat tot ce-a i-a placut, fara sa se gandeasca la consecinte. Oricum, un nou subiect isi facuse loc intre noi.

Hena, insotita de un trai sanatos. Dupa ce am experimentat cate vopsele in luna si in stele, pana n-a mai stiut nimeni dintre noi, prea mult timp, ce culoare de par are la origini, ne-am plictisit. Jos suvitele. Ne-am saturat de saloare, de ore in sir de asteptare, La 30 si ceva de ani ne-a apucat discutia despre hena. E mai naturala, nuantele sunt si ele mai aproape de original, e mai ieftina. Am vorbit mult despre cum se aplica, unde se gaseste si ce misto arata si ca toate ar trebui sa lasam vopseaua deoparte si sa tragem tare pe ea. Bine ai venit hena. Si hai sa ne jucam avocado, broccoli, fiert in loc de prajit. La naiba cu dulciurile, la fel si cu painea alba.

Doar ca la 60 de ani, cele mai multe femei discuta deja despre altceva. In pas saltat merg de la mancare sanatoasa spre somn. M-a lovit epifania cand am auzit o discutie intre doua doamne prietene. Ce numar purtati la pijama? Cat ati spus? 38? N-as fi zis niciodata ca asta va e masura. Mie imi plac mai degraba cele groase, cu nasturi, cum se faceau o data. Iar alta doamna a recunoscut ca ea inca mai poarta camasa de noapte.

mirari despre codul nostru civil, cel nou

Posted on de sananicolau

Cine n-a incercat sa citeasca Noul Cod Civil al tarii noastre, nici sa nu incerce. Nu de alta dar, chiar daca e curios, nu o sa reuseasca.

Mi se pare firesc sa-ti cunosti legile tarii la fel cum e clar ca trebuie sa-ti faci analizele alea boring si Papanicolau o data pe an. Sau sa nu arunci porcariile de ambalaje care nu-ti mai trebuie pe jos pe strada.  Mi se pare si acum ca e civilizat sa iti stii dar nu stiu cum pot rezolva acest aspect. Am incercat.

Am cumparat Noul Cod Civil si am fost uluita de cat de gros e. Inseamna, mi-am zis eu inainte sa incep sa rasfoiesc, ca avem mult mai multe legi si reglementari decat mi-am inchipuit. Si mai inseamna ca am trait pana acum ca o venetica, ca o femeie de la tara, ca o nestiutoare, ca o salbatica.

Codul nostru civil este de necitit. Cei ce l-au propasit ar fi trebuie sa-si angajeze copywriter, traducator si usability manager. Am gasit ce-i drept un capitol ceva mai clar, referitor la ciupercile care cresc prin paduri si dreptul meu de a le culege sau nu. Dar in rest, adica taman chestiile dure si importante, mi-au ramas cu desavarsire necunoscute.

Limbajul din Codul Civil imi pare de nerecunoscut. Si nu inteleg eu, chiar imi sunt dragi cuvintele si am aplecare catre ele, d-apai cineva care se simte mai bine cu cifrele. Sa vrei cu tot dinadinsul sa pricepi ce ai de facut ca un cetatean responsabil, si tot nu o sa stii niciodata. Codul nostru civil este acest cifru, acest labirint sinous din care scapa cine poate.

Pacat. As fi vrut sa aflu ce crede Romania despre cum ar fi bine sa traiesc eu dar n-a fost sa fie.

 

barbatii si foloasele sanilor

Posted on de sananicolau

Se stie ca barbatii se dau in vant dupa sani.

Le sunt dragi sanii generici ai pamantului pentru ca pe undeva, prin vreun colt de minte, le aduc aminte de vremea cand erau si ei prunci stransi la pieptul mamelor lor. Le plac sanii pentru ca sunt moliciuni pe care ei nu le poseda si reprezinta punctul de pe i cand vorbim despre femei si intimitate. Le plac sanii si pentru ca sunt sexy tare, si s-a demonstrat stiintific ca emana un miros subtil, ametitor, in timpul sexului.

Doar ca, odata confruntati cu sani goi pe care pot pune fara retineri mana, barbatii reusesc doar pentru putin timp sa intreprinda cu ei actiuni care ar multumi-o si pe femeie. Apoi uita rapid sa ii trateze regeste. Se poarta cu ei ca si cum ar fi niste jucarii distractive, facute din fier forjat in combinatie cu beton armat. Li se pare ca sanii pot indura orice sau pur si nici nu le sta mintea la asta. Au ei altele pe cap, cand vad sani.

Sa-mi spuneti mie cutu daca macar un barbat nu v-a facut macar o data ce povestesc in continuare. Luat sanii si lovit intre ei, sa vada cum se comporta in conditii de stres si ce dinamica au. Impuns de multe ori cu degetul sanii cand sunteti pe spate, pentru ca e oh! atat de amuzant sa ii vezi cum se misca precum niste racituri proaspat scoase din frigider. Apucat voiniceste sfarcurile in stransoare si frecat generos, pentru rezultate amoroase presupus de exceptie.

Cum dau nas in nas cu sanii, barbatii se veselesc pe data. Uita de targeturi de vanzari neatinse, sefi antipatici, controlul la prostata si inceputul de chelie, si se bucura in voie, in acest parc de distractii care devine dormitorul unui cuplu. In timpul asta, femeia bate darabana si asteapta vremuri mai bune.

 

masa critica de reprosuri in cuplu

Posted on de sananicolau

Orice femeie careia ii place un barbat mult de tot are 1.432-2.619 de lucruri sa-i reproseze in fiecare zi.

De cand isi incepe cu timiditate ziua si pana cand pune capul pe perna noaptea tarziu, iubitul sau sotul unei femei de isprava face foarte multe lucruri anapoda. Femeia observa si sufera ca un caine vazand valul de imperfectiuni care il insotesc pe acesta la fiecare pas. Simte din rarunchi dorinta de a-i face viata mai nobila, mai demna de a fi traita.

Reprosurile cuibarite in femeie sunt de foarte multe tipuri. Si tot de multe tipuri sunt si chinurile femeii in incercarea ei eroica de a nu le trage pe toate in foc continuu, precum o mitraliera sarita de pe fix. Barbatii ar ramane uimiti daca ar sti ca partenerele se abtin foarte tare si ca acele reprosuri ce vad lumina zilei reprezinta doar un palid 32% din greselile pe care ele le-ar dori in realitate semnalate.

Primele sunt reprosurile pentru lucruri pe care barbatul ar fi putut sa le faca dar nu le pune in aplicare. Reprosuri pentru ca nu-m-a-strans-in-brate-cand-eram-trista-de-la-serviciu, pentru ca nu-a-facut-liniste-cand-eu-dormeam, pentru ca nu-mi-a-adus-flori-de-nu-mai-stiu-cand. Apoi urmeaza reprosurile pentru actiunile lui, care nu sunt chiar conforme cu ceea ce ar fi de dorit. De-ce-ai-lasat-ciorba-afara, de-ce-bei-prea-multa-bere, de-ce-nu-citesti-ce-si-cat mi-as-dori-eu-sa-citesti. Urmeaza desigur reprosurile de tip nu-ma-iubesti-suficient. Te-joci-prea-mult-la-calculator, nu-te-trezesti-odata-cu-mine-dimineata, nu-asculti-ce-am-de-spus, cand vreau eu sa spun.

Si mie imi pare rau ca lucrurile merg asa dar acest mecanism minunat, femeia, este astfel construita si nu-i chip sa-i schimbi setarile. E ca si cum ai vrea sa scoti din barbat impulsul de a-si mirosi ciorapii dupa ce i-a purtat. Sau sa-l faci sa se bucure in mod sincer si entuziast la cumparaturi, si sa probeze si el 18 perechi de pantaloni in doua ore, in cautarea perechii perfecte.

Femeia simte instictiv ca parca i-a zis prea multe azi si si-a consumat suma decenta de reprosuri pentru o zi. Si atunci ofteaza, amuteste, si isi spune in barba. Lasa ca asta i-o reprosez maine, ca oricum o sa faca din nou lucrul asta care ma scoate din minti. Apoi il iubeste in continuare.

sunt consultant de covrigarie

Posted on de sananicolau

Oare cum de nu-si dau seama producatorii de covrigi ca secretul succesului in lupta cu celelalte covrigarii care impanzesc orasul este sa puna mac’n’sare pe toata suprafata covrigului, din belsug? Sigur, la inceput o asemenea decizie avangardista l-ar face pe covrigarul vizionar sa piarda niste bani. Insa apoi toata lumea ar targui covrigi doar de la el si astfel toti am trai intr-o lume net mai buna.

spun nu periferiei si demisolului

Posted on de sananicolau

Instinctele primare imi spun sa ma feresc cu orice pret de periferie si demisol. Zis si facut.

Epifania demisolului s-a produs cu crash! bum! bang! de timpuriu la mine in cuget dupa ce am citit a treia oara pe nerasuflate Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi. Parca era intr-o noapte cand mi s-au infipt in minte doua lucruri. Primul a fost dorinta fierbinte de a avea neaparat un sot asemanator lui Camil Petrescu dar si eroului lui cu bun simt, asa cum aparea el in roman. Asta, fie vorba intre noi, nu s-a realizat. Am luat de barbat un inginer care in loc sa aiba dublu topping de inima, defila prin lume fara niciun strop. Si al doilea lucru, de la care nu m-am abatut nicio virgula, a fost infiriparea ideii ca nu e bine sa stau la demisol niciodata. Oricat mi-ar fi de greu, oricine m-ar chema acolo cu glas de sirena barbateasca. Zicea acolo, in romanul lui Camil Petrescu, ca cine apuca sa stea la demisol capata mentalitate de demisol. Adica se multumeste cu o viata asa si asa, si priveste lumea mereu dintr-o hruba. Si ca demisolul, desi pare temporar, este una dintre ipostazele de viata care tind sa se permanentizeze de fiecare data. Iar locuitorul de demisol se cocoseaza sub realitatea sa, se resemneaza si nici ca mai are putere sa schimbe ceva. Apoi i se pare normal asa, sa stea sub pamant srl.

Fuga de periferii a intervenit imediat ce am crescut si eu om mare. M-am prins instinctiv ca daca accepti sa traiesti la periferii, te obisnuiesti acolo. Apoi se intampla lucruri. Incepe sa ti se schimbe designul fetei. Trasaturile se inaspresc, mimica se incrunta. Doar cu greu mai iesi in centru la un festival de film si incepe sa ti se para ca bara din fata blocului si pizzeria de cartier sunt suficient de bune pentru datile rare cand iesi din casa. Sunt la botul calului si costa mai putin sau deloc. Provizoratul si aici tinde sa devina dureros de definitiv.

Concluzia mea este ca trebuie sa locuiesc semicentral si la etaj.