barbatii si craciunul, baba si mitraliera

Barbatii au multe calitati, dar spiritul Craciunului nu este una dintre ele.

An de an am incercat sa trezesc intai cu entuziam si apoi cu de-a sila spiritul Craciunului in barbatii de langa mine. Desi eforturile au fost pe masura, nu am reusit absolut niciodata, ba chiar lucrurile mi-au iesit taman pe dos. Din ce voiam eu sa scot bucuria din barbat, din asta se punea el pe picioarele de dinapoi si devenea si mai indiferent, si mai posac, si mai antiCraciun.

Au fost, imi aduc aminte, si niste situatii-pasari rare in care vreunul dintre ei poseda o vaga samanta de bucurie la ideea ca miroase frumos a brad in casa. Doar ca eu, cum vazut atunci asta, am tabarat pe respectivul si am incercat sa il fac si mai bucuros, de toate celelalte aspecte, cum ar fi cadouri, prieteni in vizita si cracute de brad agatate prin casa. Moment in care am esuat cu totul, distrugand si putinul ala. Dar ce-a fost a fost.

Acum am inteles ca, daca vreau Craciun in casa si in suflet, apai trebuie sa mi-l fabric eu bucata cu bucata.

Stiu ca nu trebuie sa astept de la vreun reprezentant de parte barbateasca sa sara intr-un picior incepand de pe 6 decembrie, cum mi se intampla mereu mie, si sa o tina tot asa pana in ajun. Eu ma ocup de decoratiuni, ma gandesc ce sa pregatim bun de mancare, sa miroasa beton in casa. O sa chem musafiri de Ajun, o sa fac liste de cadouri, precum si scrisori induiosatoare catre Mos Craciun. O sa ma asigur, cu indaratnicia specifica celor care iubesc Craciunul, ca fiecare dintre cei ai casei o sa fie pe-aproape si cu un cadou misto in poala.

De la barbat nu mai astept emotii si licurici in privire cand vorbim despre subiectul Craciun.

Stiu ca el ma poate doar ajuta punctual, daca stiu sa ma adresez cu vorbele si intonatia potrivita. Barbatul o sa fie responsabil cu diverse drumuri organizatorice (du-te si adu varza cu foaia subtire de la prietena noastra Geta), o sa puna la bataie muschii (te rog ajuta-ma sa car toate astea de colo dincolo, tu stii cel mai bine sa le aranjezi) si o sa isi demonstreze partea lui tehnica (te rog ciopleste tu bradul pana sta frumos si drept, ca o lumanare).

Continuarea aici.

Iar noi ne vedem pe 6 ianuarie balonati, cu burtile periculos de pline si mintea goala, pregatita pentru noi provocari. Amin.

igiena de cuplu

Frumoasa e convietuirea dar necesara mai este uneori cate o fuga de-acasa.

Eu cred ca nu bataia, ci indepartarea geografica de partener este, la rastimpuri, rupta din rai. Dragostea romantica, cea in care cei doi indragostiti se preuspune ca stau, chiar si dupa 28 de ani de casnicie, ochi in ochi si fac toate activitatile, mai putin cele fiziologice, impreuna, o fi ea dulce in teorie. Dar practica o omoara definitiv, la fel cum omoara raid insectele.

Fuga de-acasa in mod organizat, cu premeditare si tot tacamul, cred ca este una dintre cele mai reusite strategii de mentinere a unui cuplu in buna oranduiala. Desigur, ambii parteneri trebuie sa o practice, cu randul. Si ambii parteneri trebuie sa o practice cu decenta, moderatie si fara exaltare, spre a nu-l supara pe aproapele lor.

Sigur, daca lucrurile sunt declarate pe fata, dupa modelul draga mea, eu plec acum pentru a te aprecia mai cu foc cand ma intorc, cineva, nu spun cine, s-ar putea simti oarecum jignit. Dar daca partenerii isi gasesc tot felul de lucrusoare de facut inafara ogeacului, cu pretexte bine intemeiate, toate bune.

Altfel arata iubirea cand te intorci acasa, dupa o binemeritata pauza. Parca iti vine sa o ciupesti, dupa ce ce ai schimbat vorbe cu alti oameni si te-ai implicat in activitati care nu au nicio legatura cu armonia casnica. Parca iti vine sa o jughinesti mai cu foc, dupa ce nimeni nu a mai pronuntat cuvintele rufe de spalat, chiuveta plina de vase, gunoi si ce mancam azi.

Fuga de-acasa in mod regulat, cu o condica semnata, cred eu, si tocmai inca cineva mi-a mai confirmat asta, ca este o igiena cuplu.

 

 

despre moldoveni, numai de bine

Ma gandeam cu placere la Moldova  si inainte sa merg in mod oficial, cu surle si trambite, ca parte integranta dintr-un batalion, #priNeamt.

Dar acum e putin altfel. M-am plimbat in viteza de croaziera si cu voie buna prin tot judetul si din pricina asta gura nu-mi mai tace insa iarba lor, a nemtenilor, imi place din ce in ce mai tare. O sa ma reped cu parul falfaind spre acolo chiar acum, la sfarsit de an. Imi place Neam si nu mai am rabdare.

Oameni cu chef de vorba, cu mult umor la purtator si zambete instalate pe fetele sugubete, nemtenii nu cred ca s-au schimbat de la Creanga incoace. Fac covoare aratoase, gatesc dumnezeieste, adora sa petreaca. Au case cu motive frumoase, fantani la drum si vinisor prin pivnite.

Pe nedrept este judetul Neamt considerat mai putin interesant decat Suceava sau Maramures. Eu am tot cotrobait pe-acolo, prin nord. Si vara, cand murele se leaga pe ram, dar si cand Winter is coming. Judetul Neamt merita mai multa iubire in orice anotimp, ca sa zic asa. Merita sa-i treci pragurile, sa ii incerci bucatele, sa ii ciupesti peisajele de obrajorii lui rosii de atata sanatate.

Din tot ce am facut eu pe-acolo, #priNeamt, va rog sa bifati pe indelelete, daca  Neamtul va este in drum, niste lucruri. Sa vedeti cetatea Neamt, restaurata frumos, si cu un urmas de plaies care povesteste cu pofta despre toate cate s-au vazut acolo. Mergeti neaparat sa mancati la Hanul Ancutei. Timpul trece ca vantul si personalul pare scoli la universitati de PR din strainatate, astfel incat sa te faca sa iti placa. Sa nu ezitati sa faceti un mic ocol pentru „Muzeul Popa” din Tarpesti, unde o sa va inspire felul in care au trait sotii Popa si o sa va dea de gandit in sensul bun. O sa trebuiasca sa va impgina gazdele afara pe poarta, ca singuri nu o sa mai vreti sa purcedeti inapoi, in lumea dezlantuita. Si pentru ca orasul Piatra Neamt nu e deloc de lepadat, sa stiti ca, pe langa centrul care e domnesc, curat si bine intretinut, aici se si schiaza. Acum nu era zapada dar Cozla tot frumoasa ramane, cu un belvedere de numa. A, inca ceva: nu stiu daca banuiati ca la Pipirig puteti invata sa faceti covoare in varianta traditionala. Se bea bine la Tequila si la Library Club si hotelul Central Plaza e mai mult decat confortabil.

Bun. cred ca e clar. Daca nu mai prindeti loc in Bucovina de Revelion sau de Paste, luati legatura cu judetul Neamt. Si nici cu un weekend nu o sa iesiti prea rau, chefuind la Hanul Ancutei si poposind la Agapia si Varatec.

#priNeamt – editia a II-a – este un eveniment organizat de Eventur, in parteneriat cu Primaria Piatra Neamt, Consiliul Judetean Neamt, Cosmote, Petrom, AutoBoca | Rent-a-car, Rexona, Central Plaza Hotel, Perla Invest si cu sprijinul Hanul Ancutei, Tequila Bowling Club, Xdatasoft si Maia Outdoor.

 

oglinda groazei

Sfinte Sisoe, ce placere imi provoaca o oglinda care slabeste.

Mi-as aduce merinde si ceafea si as petrece toata ziua in fata ei, odihnindu-ma din cand in cand pe un scaunel. Ce daca as sti ca eu nu sunt chiar asa de subtirica si ca oglida e mare mincinoasa. N-are nicio importanta. M-as lasa amagita din nou si din nou, pana cand as lesina de placere. Si apoi ar trebui sa ma resusciteze cu salvarea si apoi iar m-as privi si as observa cat sunt de misto si iar as cadea pe-o parte si tot asa. Atat de mult mi-ar placea sa petrec timp cu oglinda cea sireata, care il flateaza pe om.

Dar pe cata placere stie sa provoace o oglinda perversa, care slabeste, pe atat sau de fapt si mai mult, sa zicem dublu, stie sa ingrozeasca sora ei rea, oglinda care ingrasa. Agonia pe care o simt cand trec prin fata ei si vad un fel de bidon in loc de femeia draguta care stiam ca sunt, este greu de explicat in cuvinte.

Raman tintuita acolo si ma apuca o panica ce poate da nastere unul al treila razboi mondial intern. Cu transpiratie si senzatie de gol interior si o depresie care loveste pe loc. Chiar daca stiu ca oglinda care ingrasa este si ea mincinoasa si eu nu sunt chiar atat de indesata, nu are importanta. Nu-mi revin din ce vad. Si cand nu reusesc sa ma feresc si patesc asta, iar cad jos. Abia pot sa ma trag din fata ei, ma tarai pe genunchi si pe coate, suflu greu, pana ies din raza ei. Chiar si dupa ce am reusit sa scap de privirea ei, tot nu-mi trece. Ma simt rau toata ziua si-mi vine sa mananc doar salata verde, capere, broccoli si curcan, toata viata.

Agonie si extaz, de la coaste la bacon.

prin piatra neamt pentru schiat, mancat si vizitat

De vinerea asta ma duc #priNeamt si asa o tin si tot weekendul.

Carevasazica ma imbarc in masini impreuna cu un numar impresionant de persoane, care au diverse legaturi cu onlineul. Suntem vreo 40 din cate am priceput. Si ii dam asa inainte, in formatie compacta de lupta, pana ajungem la Piatra Neamt. Pe care o sa o studiem ca si cum n-are pereche pe lume si la soare te poti uita dar la dansa ba, timp de doua zile.

Din ce am priceput eu, o sa ne distram bine cu ea, cu Piatra Neamt. O sa ii parjolim in mod placut diversele puncte de interes. Cica are destule. O sa ii bem bauturile, pe inserat, si o sa ii dansam cluburile. O sa ii mancam bunatatile pana cand nu o sa ne mai putem misca in front. O sa ii schiam partiile, pana ce aceastea vor cere indurare.

Scopul nostru este sa aflam cu ce se mananca orasul asta si imprejurimile lui. Ne-am propus sa ne intre in cap si sa spunem si mai departe, celor ce nu au inteles deja, ca Piatra Neamt nu e doar un popas in drum spre manastiri. Ci si un loc in care merita sa petreci timp de calitate, timp in ritm ospitalier-moldovenesc.

Multumim noi toti, grupul asta mare, celor care au organizat toate astea si care o sa si plateasca pentru ca noi sa ne simtit bine. Si anume agentia Eventur si cei care ne transporta cu grija pana acolo, Autoboca. Abia astept sa o dezbrac in pielea goala, sa ramana pentru mine fara de secrete.

#priNeamt – editia a II-a – este un eveniment organizat de Eventur, în parteneriat cu Primăria Piatra Neamț, Consiliul Județean Neamț, Cosmote, Petrom, AutoBoca | Rent-a-car, Rexona, Central Plaza Hotel, Perla Invest și cu sprijinul Hanul Ancuței, Tequila Bowling Club, Xdatasoft și Maia Outdoor.

cu initierea la psihiatru

A initia sau a nu initia, aceasta este una dintre intrebarile secundare ale existentei mele.

Scrie in cartile de specialitate si se sopteste pe la colt de strada ca barbatii adora se se mai odihneasca din cand in cand. Si ca prefera astfel ca actele care se desfasoara intre parteneri si cad sub incidenta sexuala sa fie initiate de catre femeile lor. Suna bine, nu zic. Doar ca nu-mi sade in caracter.

Am avut mai mereu retinerea asta. Eu nu m-am crezut nicicand o amazoana cu bici la cingatoare, obisnuita sa scoata frisca dintr-un  barbat cand are ea chef. Ce faci acum. A, repari ceva. Lasa tot si du-te in dormitor si dezbraca-te iute. Ma ia cu furnicaturi si asta inseamna ca trebuie sa facem sex. Nu accept nu pentru un raspuns.

Am dubii cand trebuie sa sar eu pe barbat, sa-i arat dragostea mea fizica, inflacarata, iminenta, vulcanica, spre a fi satisfacuta imediat. Chiar nu-mi vine sa-l ciupesc eu de fund si  sa-l imping intr-un perete, unde sa-i sucesc maraind mana la spate. Ma balbai la ideea de a-i linge eu un sfarc pentru a-i da de inteles ce anume poftesc. Sexul lui.

Pe de alta parte, eu vad in barbat un vanator al meu si al sexului meu. Mi se pare ok sa ma urmeasca el prin viata si prin casa pentru diversele jarjoneli. Mi se pare ca mie imi sade bine in postul de pasnic agricultor-culegator sexual. O femeie care isi vede pasnic de ogorul ei sexual si incearca sa-l faca cat mai atragator si sa-l gestioneze cat mai bine, pentru beneficii maxime.

A initia sau a nu initia, asta e una dintre intrebari. Cred ca zic pas.

 

scrisoare catre Mos Craciun

Draga Mos Craciun,

Iarta-ma ca am intarziat cu misiva asta a mea. Si sa stii ca asta nu inseamna deloc ca nu am fost cuminte sau nu mi-a pasat sau mai stiu eu ce. Si sa nu te puna pacatul ca, din pricina faptului ca nu am scris printre primii, cum fac de obicei, sa imi iei vreun cadou asa, doar sa ma bifezi. Vezi sa nu ma trezesc cu cine stie ce porcarie de umplutura sau lucru fara sens. Nu. Eu aleg calitatea, Mos Craciun, si anul asta.

Prin urmare, pune matale mana si adu-mi niste schiuri noi. Alea de le am eu sunt ca niste cataroaie si au si 8 ani de zgarieturi la activ si mai sunt cumparate si de cel mai iubit dintre pamanteni. Nu mai am chef sa ma dau cu chestii dinaintea erei noastre. Daca vrei, ti le dau la schimb sa le dai mata unui nepotel al matale, care vrea sa invete si mata n-ai avut timp de el.

Apoi, sa stii ca imi trebuie un bilet de avion catre undeva departe. Sigur ca stiu unde. Daca chiar esti interesat sa ma ajuti, iti zic in particular datele si destinatia. Doar ca sa stii la ce te bagi, e pentru alt continent. De fapt ai la alegere doua. Pe unul e frig chiar si cand e vara, pe altul e cald chiar si cand e iarna. Cum poti si mata.

Apoi Mos Craciun, sa stii ca vreau un cojocel cu blanita adevarata, provenita de la o oaie care candva a pascut si a transhumat pe aici, pe la noi, manata de un ciobanas, de preferinta unul care a cantat la fluier. Da, raman o romantica. Si mai am nevoie si de o valiza bengoasa, un cuier incapator si un halat de baie pufos dar totusi din bumbac 100%.

Sau stii ce. Mai bine lasa. Lasa ca ce e de cumparat lasa ca imi cumpar eu singura, nu-ti face matale griji. Dar matale vorbeste cu barbatul sa faca niste chestii pe care mi le doresc si cu care el nu se lasa. Uite, obliga-l sa repare pickupul. Te pup, pa pa.

foloasele spermei

Foloasele animalelor domestice le stiu din clasele primare. Vaca draga ne da noua lapte, carne, icre si oua.

Dar am aflat abia acum ceva nou despre foloasele spermei. Am crezut intotdeauna ca beneficiile spermei pentru ten sunt fabulatiile unei hilare campanii de PR finantate de barbatii din lumea intreaga. Bineinteles, cu scopul de a ne face sa ne supunem smerite atunci cand ei vor sa ne aplice sperma pe fata, din nou si din nou, pana nu le-a mai ramas nimic pe teava.

Dar nu. Uite ca exista totusi reviste respectabile care promoveaza sperma ca fiind oh, atat de buna pentru femeie. Atat de buna ca mai bine facem un contract cu barbatul care ne place cel mai tare, pentru livrari zilnice. Urmeaza sa-l pandim prin casa si sa fructificam incarcatura direct de la sursa si cu lacomie, sa nu cumva sa ne scape vreo picatura.

Mai multe surse care par serioasa declara ca sperma nu este doar ambrozie pentru ten, si asta datorita continutului sau pretios de antioxidanti. In State o crema ce contine spermele unor necunoscuti costa 250 de dolari. Eu zic ca mai bine alegem o sperma familiara de aici, de pe la noi.

Pe langa faptul ca este de dorim sa ne ungem cu sperma pe fata pentru un plus de fermitate, ea ne alunga si stresul. Cum o face, nu stiu exact. Cert e ca sperma ne face pe noi, femeile, in mod inconstient fericite si cum avem parte de ea, cum ne veselim.

Am mai gasit inca doua intrebuintari dar nu insist asupra lor. Doar vreau sa le amintesc. Inca un lucru care face sperma o vedeta este gastronomia. Cica felurile de mancare in care se presara si doua degete de sperma sunt mult mai hranitoare si, culmea si incredibil de gustoase. Iar daca vrem sa scriem o scrisoare cuiva cu cerneala simpatica dar nu avem cerneala simpatica, nimic mai simplu. Stoarcem niste sperma proaspata si inmuiam condeiul in ea. Va fi bine.

 

PS: Desigur, nu este cazul sa va nelinistiti. Fata din imagine nu a suferit un bukkakee neasteptat, de nici n-a mai apucat sa-si indeparteze ochelarii. Este lapte proaspat, unul dintre foloasele vacii.

cum sa te mariti, daca chiar vrei

„Ati observat ca o femeie grasa are drept prietena cea mai buna, de obicei, tot o femeie grasa? Ei bine, asa se intampla si in relatii, doar ca nu este despre kilograme.

Este incredibil cum poate sa afecteze grupul de prieteni viata unui singur individ inocent. Si cum omului cu pricina i se mai si pare ca a avut control total asupra actiunilor sale, ca le-a gandit si ales el singur, in deplina si inviolabila libertate, si ca nu a fost influentat deloc in deciziile grele pe care le-a avut de luat.

Am observat ca, daca o femeie prietena pleaca in alta tara si se intampla sa aiba la serviciu acolo niste colege grase cu care se intelege bine, sunt sanse mari sa coboare stacheta si ea. Si sa se lase pe tanjala, acceptand senina kilogramele care i se tot strang pe solduri, pe spate, pe maini. Abia cand se intoarce de sarbatori acasa si isi vede prietenele care au fost atente mereu la dieta are un soc. Sufera ca un caine, mai e si Craciun, toata lumea face bunatati. Dar apoi pleaca inapoi in tara indepartata si se ascunde in mod confortabil dupa muntele de grasime al suratelor. Se consoleaza cu ideea ca, daca ea este doar un pic mai slaba decat ele, nu este niciun dezastru.

Am mai observat ca, daca intr-un grup de prieteni sunt cativa care cheama o femeie sa-i ajute saptamanal la curatenie, lucrul asta ajunge sa li se para celorlalti normal si tind si ei sa obtina acelasi lux. Insa in gastile in care nimeni nu detine in cosul saptamanal o astfel de femeie, este aproape un sacrilegiu sa-ti iei una. Daca o faci pana la urma, incerci sa tii secret, sa nu ajungi ciuca batailor si tinta pentru oua stricate metaforice la tine in grup. Si asa se intampla si cu ce branduri de haine cumperi, cu marca de vin si pretul per sticla sau masina pe care o conduci.

Asa e si in dragoste. Oamenii de stiinta chiar au demonstrat ca, daca un cuplu de prieteni apropiati anunta brusc ca se despart, te apuca si pe tine nebunia. Iar sansele ca tu sa te desparti in curand cresc cu 75%. Chiar daca aveai probleme in cuplu si inainte sa se desparta prietenii tai buni, ti le indesai sub covor sau te amageai cu ideea calduta ca tuturor ne este greu. Cand unii zic, insa, ca ei nu mai pot, prinzi curaj si incepi sa te uiti la partener ca gaina la margica, adica. Iti vine si tie pofta sa dai bir cu fugitii.” (Sana Nicolau, noiembrie 2013, 121.ro)

Continuarea este aici.

nu dati bani pe prostii, fiti Mos Craciuni la copii

Lasati putin tot ce faceti. O sa vedeti de ce. Merita sa ma cititi acum, mai mult ca alta data.

Acum trei ani am descoperit ce face Asociatia P.A.V.E.L. si mi-a pasat. Se ocupa sa ii sustina moral, financiar si in fel si chip pe copii care au cancer si pe parintii lor. Asociatia chiar are sediu in Spitalul Oncologie Fundeni, si este un fel de oaza de speranta pentru oricine ii calca pragul. Nu zic din carti, am vazut cu ochii mei.

Am ajutat atunci cum am putut. Am pus masina si carca la bataie si carisma din dotare. Am obtinut in felul asta, de la oameni buni, 5 televizoare intr-o zi. Apoi am gasit Mos Craciuni cool care au cumparat cadouri la comanda, in functie de dorintele copiilor internati atunci. A fost tare. Eu am simtit ca zbor, ei au avut in sfarsit ceva de facut in spital, unde petrec obscen de multa vreme, cu tot felul de proceduri dureroase si coplesitoare, chiar si pentru oamenii mari.

Anul asta am simtit ca pot face si mai bine, ca am forte noi. Si anume si mai multi prieteni, si o comunitate de site, 121.ro, care se mobilizeaza imediat pentru astfel de cauze. Campania merge bine. A inceput acum 10 zile si am gasit pana acum peste 30 de Mos Craciuni.

Mai jos aveti informatii scurte despre campania asta de gasire a unor Mos Craciuni generosi, sanatosi si cat de cat stabili financiar. Daca va simtiti in stare sa fiti Mos Craciun pentru cineva, va rog sa urmariti ce zic eu mai jos. Si apoi sa alegeti copilul care va inspira.

Cine sunt ei, despre care vorbim: copiii internati acum la Spitalul de Oncologie Bucuresti, binisor peste 100 la numar.

De unde stim ce vor: fiecare dintre ei a scris o epistola emotionanta Mosului, in speranta ca, desi el e ocupat si acum e criza si la anul sunt alegeri cu emotii, o sa le aduca si lor ceva.

Ce vreau eu: sa gasim cate un Mos Craciun pentru fiecare dintre acesti copii.

Ce poti face tu: sa fii unul dintre Mos Craciunii astia, adica sa iei un cadou de pe lista copilului pe care l-ai ales.

Aveti aici scrisorile lor. Fiti tari. Nu sunt pentru oameni slabi de inger. Dar stiu eu ca nu mi-e rusine cu voi.