eu nu ma imbrac pentru femei

Circula cliseul asta dulceag si destul de curios. Cica femeile se imbraca pentru alte femei, de fapt, in sinea lor.

Nu stiu altii cum sunt dar eu ma imbrac pentru Barbat, exclusiv. Ma doare fix in cot daca se poarta botine nu stiu cum, cand eu am 1.56m si daca pun botine arat ca la circ. Daca se intampla ca ocru sau corai sa fie culoarea sezonului, apai dau ziua buna si ma intorc cu spatele. Barbatii nici nu stiu sa pronunte vreunul dintre ele, d-apai sa aprecieze ca mi-am luat si eu o fusta in tendinte.

Si tot asa. Barbatilor nu le place glossul, nu ma dau cu el. Barbatilor le plac doar sutienele din dantela sau bumbac, prin care se simte un sfarc daca pui mana sau mai ales daca pui mana, apai de-alea port. Barbatii detesta parul dat cu fixativ sau alte smacuri, asa nu ma ung cu nimic in cap. Barbatilor le e sila sa simta lotiunea de corp la mangaiat, pai jos cu ea.

Femeile probabil ca ma considera o salbatica si o neglijenta. Complet pe dinafara cu moda, traind mereu la periferia trendurilor si prea naturisto-neingrijita, probabil din comoditate. Ca un facut insa, barbatii nu se dau deloc inapoi. Ma plac asa cum sunt. Fara culoarea sezonului, nevopsita in umbre si cu vesnicele mele unghii rosii, desi sunt soooooo last century.

Asa se face ca, atunci cand el m-a vazut in pantaloni scurti si a exclamat voios arati ca un baietel care pleaca intr-o expeditie unde il asteapta aventuri extraordinare, pantalonii aia au ajuns urgent la „de dat”. Iar hainuta austriaca din lana bine toarsa, in care ma simteam minunat si in care nu am mai vazut imbracata nicio femeie din Romania si deci in care ma simteam originala, a plecat urgent la Cluj, de unde venise. Asta dupa ce tot Barbatul mi-a zis arati ca un elf al lui Mos Craciun.

Mi se pare mie sau niciun barbat care se respecta nu vrea sa ia pe sus si sa babardeasca salbatic un baietel plecat in expeditie sau un elf, care deja este angajat intr-o cursa contra cronometru, pentru a rezolva toate comisioanele lui Mos Craciun.

 

siluiri virtuale

Cand sunt intr-un loc in care e multa lume misto, fac prapad.

Imi fac mendrele virtual cu cine am chef, fara sa ma poata opri cineva. Cad victimele de-a dreapta si de-a stanga. Eu ma uit frugal si aleg pe repede inainte, ca nu avem timp, subiecti care par ok, intr-o ordine aleatorie. Nici nu mai astept sa avem o conversatie civilizata, asa cum se intampla de obicei.

Apoi necinstesc cu pofta si in graba persoana cu pricina, care e la rand, fara mila si fara menajamente. Sar tricourile si pantalonii ca paiele de la combina. Apoi trec mai departe si tot asa. Vorbim de victime sexuale, bineinteles. Oameni care arata misto si care au toate semnalmentele unui suflet pereche macar pe perioada, scurta, determinata, cat tine o iubire de-o data.

Nimeni nu ramane necinstit. Barbatii se prind in micul meu avizier personal ca fluturii colorati la insectar. Nimeni nu se impotriveste pe bune, ca nu au cum. Doar cativa fitosi dar si pe aia ii conving repede. Virtual poti face orice magarie, oricat de josnica. Nu exista politia virtuala.

Nici n-au astia de la salvare timp sa vina sa ridice corpurile in urma mea. Abia mai prididesc, ambulantele virtuale, sa vina si sa le aplice o revigorare usoara celor peste care m-am aplecat deja, spre a ii pune rapid si eficient in circulatie. Cand ma decid sa parasesc zona, putine victime care mi se par ok au ramas nedeflorate.

Si cum ies destul de des, am treaba de nu-mi vad capul.

job description de femeie

„Ok, feminism sa fie, dar s-o stim si noi.

Multumesc feministelor ca s-au asigurat ca ma voi putea intretine singura, ca pot vota si ca pot divorta civilizat, daca sotul meu se dovedeste a fi complet nepotrivit si seara in pat nu ne mai uneste alteva decat un pic de ura. Dar nu multumesc feministelor pentru toata anvergura, nebanuita probabil, pe care a luat-o viata mea, de cand am atatea drepturi, ce au venit la pachet cu imens de multe responsabilitati.

Acum, femeie in 2013 si locuitoare a Romaniei, am foarte multe treburi.

In primul rand, egalitatea in drepturi ma determina sa ma duc la serviciu, unde sa stau cuminte si sa-mi dovedesc competentele, timp de 20 sau 22 de zile pe luna. Trebuie sa dau acolo din coate ca un barbat, ba uneori si mai si, ca sa arat ca femeile pot si vor si sunt megacalifragilistice. Nimeni nu-si mai inchipuie azi ca o femeie poate sa stea degeaba. Lucrul asta e dovedit si de faptul ca nimeni nu te mai intreaba ce-ai gatit azi, ci cu ce te ocupi.

Apoi, trebuie sa tin casa intr-o stare cat mai buna posibila. Sigur ca nu ma obliga nimeni sa fac asta si prietenul meu nu apuca biciul cu sfarcuri de fier, de cate ori vede ca sunt scame pe jos. Dar daca vreau sa traiesc cum imi place, zilnic se gaseste, ca prin farmec, cate ceva de curatat sau rufe de intins sau ceva delicat de spalat de mana”. (articol scris pentru 121, 23 august 2013)

 

Continuarea aici.

spalarea pe creier

Vara asta m-am jucat mai ales in 4 judete, care sunt si preferatele mele, din tot buchetul general.

Se ia Tulcea, Gorj, Mehedinti si Caras Severin si se cotrobaie pas cu pas. Se incearca mai mereu o mare satisfactie. Cu ultimele trei m-am indeletnicit in vacanta asta, ultima. De data asta, pe bune daca a mers ceva cum trebuie. Am avut mici ghinioane peste mici ghinioane si deasupra un alt topping de fine absurditati.

Am plecat spre cheile Nerei si am vazut doar 5% din ele. Desi amusinatoare de natura cu experienta, am pus cortul numai in locuri indoielnice. Ba a plouat, ba m-am coit, ba erau pe malul raului prea multi tantari sau mitocani cu manele sau am dat peste campuri arse si dezolante, sau gunoaie. Ba m-a prins noaptea si trebuia sa dorm si eu undeva si nu mai conta, ma resemnam, puneam capul jos.

Doua restaurante mi s-au inchis in fata ochilor, chiar cand am cerut timid un blind cu mancare calda. Si asta seara tarziu, dupa un drum istovitor si doar o conserva cu pate de ficat, plus un ou fiert. M-a intepat o viespe si i-au urmat 22 de tantari/paianjeni. Mi-am uitat geanta cu toti banii intr-un sat indepartat, la capatul unui drum foarte prost si apoi, cu inima mica si masina prin hartoape, m-am grabit pe inserat, sperand ca oamenii sunt buni. Au fost.

Dar printre toate astea am facut lucruri care m-au desfatat atat de mult, incat spalarea pe creier care se petrece cand faci o vacanta in natura tot a avut loc. M-am imbaiat des in rauri adanci si pe langa cascade, am stat la foc in fiecare seara, am ascultat simfonii intregi de greieri, am mancat peste proaspat de apa dulce si am mancat mure pe saturate, culese cu mana din dotare.

Consumati natura. Nu va sfiiti. Face atat de bine.

cand primul meu festival Anonimul devine plan cincinal

Premisa este ca toata lumea care a fost vreodata la Anonimul imi spunea ca e grozav si se ducea an de an, cu entuziasm. Totusi eu nu am ajuns pana acum.

Bine ca mi-a iesit la aniversarea a 10 ani de la inventarea festivalului. Mi-am ales un prilej bun. Festivalul International de Film Independent pe nisip e mult mai mult decat o adunatura de oameni pasionati de filme, stransi laolalta pe criterii strict cinefile. E un public frumos, zambitor, pozitiv, ecologist, cu umor si bun simt, informat, deschis. Si da, cu o pofta nestavilita de proiectii.

Si proiectiile, de calitate buna, ca tot ce se intampla acolo, de altfel, sunt noi si venite de prin toata lumea si se tin lant. Le vezi cand ascuns in vreo sala, fugind de soarele asurzitor, cand pe inserat, in aer liber, sezand cuminte pe bancuta in campingul unde se intampla mai toate lucrurile si iti vine sa stai ore in sir.

Anonimul e un festival care are tot ce-i trebuie: concerte, filme alese sa fie mai cu mot, atmosfera buna si un public statornic, neflusturatic, bucuros. Totul e foarte bine gandit. Filmele merg de minune cu plaja cu nisip pudra, concertele se imprietenesc cu borsul de somn si apusul pe Dunare rimeaza cu trocariciul care ma duce peste tot unde am treaba incat nu pot sa spun decat La Multi Ani! Anonimule! si apoi sa il pun la loc de cinste in calendarul meu cincinal.

Apropo: sa vedeti My Life with Liberace, Harmony Lessons si Roxanne.

a doua, binemeritata evadare

Plec in vacanta. Plec la munte, la pajisti, la deal, la ape, la frunze si flori si fructe salbatice, prin hatisuri.

Cand am reusit sa ma dezlipesc anul trecut de judetul Caras Severin, mi s-a parut mie ca ceva nu e in regula. Ca nu am apucat sa mananc toate tufisurile cu afine pe care era scris numele meu, ca nu m-am scaldat in suficiente lacuri care ma chemau cu unde verzi, ca nu am beneficiat de toate focurile de seara la lumina carora eram precisa ca o sa ma incalzesc psihic.

Am zacut la pat pe interior mai mult de o saptamana. Numai la caii verzi de pe peretii judetului Caras Severin mi-era capul. Corpul meu fizic sedea cuminte la birou. Corpul meu astral era dus hat departe, ocupat sa se balaceasca cu picioarele in vreun rau repede si sa inspecteze morile de apa, patrimoniu Unesco.

Prin urmare, anul asta iau niste supe la pachet, niste rosii, niste branza, niste vin, niste eugenii si pufuleti, miere, niste porumb de copt si cartofi pentru facut in jar si unt  de uns pe deasupra, niste cafea si o butelie de campanie, si fug inapoi. Inadesc traseul exact de unde l-am lasat cu inima amara data trecuta.

Ma pregatesc pentru un tratament intensiv de cu stele cat ochiul boului, greieri pe care uita sa-i mai stinga cineva de la buton, cascade care susura cuvinte sexy, animale care umbla creanga pe plaiuri banatene, bai prelungi in lacuri cu dungi si dimineti in care miroase a fan necosit inca.

Sigur ca ma intorc, ca altfel nu e chip. Sunt lucruri de lucrat, beri de baut cu prietenii, facturi de platit, mame de pupat, povesti de scris. Sigur ca ma intorc. Dar pana atunci mai e. Sunt inapoi luni, 25 august.

 

erotismul bine temperat

Titlul e o gluma. Evident ca vad erotism si in piatra seaca. Si in gaura de sarpe. Si pe fundul unei fantani secate.

De pilda, orasul e plin de muncitori. Nu se uita nimeni la ei iar cand se uita, este sigur cu un gand rau. In ce ma priveste, cand muncitorii sunt imbracati, nu le dau nici eu mare importanta. Desi repet, ei rascolesc metropola fara astampar. Dar cand e canicula si pe muncitori ii lasa nervii si unii dintre ei isi scot tricourile, incepe petrecerea.

Sunt capabila sa vad care dintre ei seamana cu Robert Redford, cine ar da foarte bine pe un catwalk al unei prezentari Jean Paul Gaultier si pe cel ce ar fi bun pentru o reclama la aftershave. Muschii facuti din munca fizica in aer liber nu au pereche pe lume. Sunt coplesitor mai sexy decat cei obtinuti din greu la sala, cu aparaturi, utilaje, ceasuri care masoara eficienta si echipament scump, care absoarbe transpiratia si o transforma in naiba stie ce.

De asemenea, cand politistii merg cate doi, nu pot sa nu-mi inchipui ca sunt stripperi. Si ca la un semnal sonor stiut numai de ei si de mine, o sa-si scoata dintr-o singura miscare pantalonii care sunt doar un bluff, prinsi cu arici, cand incepe muzica. Si apoi o sa pice si camasa si o sa ramana doar bastoanele si chipiul. Iar cand politistii sunt cate doi si sunt cat de cat aratosi, la mine mereu incepe in cap muzica. De multe ori, mi se pare ca o aud si ei, data la maximum. Si atunci ma mir ca nu reactioneaza conform planului.

Ochii mei separa in mod automat pachetul corp &  fata al unui barbat de minte, nivel cultural si valori comune. Inteleg destul de repede care sunt barbatii cu care as putea vorbi despre consumism si ce e aia libertate. Dar nu ma impresioneaza mai putin cei cu care, deloc de lepadat, numai de cuvinte nu-mi arde. Sexul infloreste des pe strada.

sperma cu gust de artar

Toti barbatii vor iubite care sa inghita.

Inteleg ca asta e ceva foarte sexy si admir felul in care croseteaza ei strategii pentru a obtine premiul asta suprem. In acelasi timp insa, toate iubitele lor au altceva pe agenda. Ele tes strategii inverse, care se bat cap in cap cu ale iubitilor lor, despre cum sa se fereasca de intamplarea asta cum pot mai bine.

Si daca sa zicem, unele femei mai si gresesc, din prea multa pasiune, si accepta sa inghita de cateva ori, fug apoi la baie cu viteza de miriapod spre a scapa de curioasa incarcatura. Cred ca barbatii tot insista cu tema asta pentru un motiv simplu. Nu si-au gustat sperma niciodata. Domnilor, zau ca are gust rau. Pe cuvant de onoare. De apret de rufe, combinat cu niste clor, si inca ceva nedefinit dar tot rau. Nici consistenta nu prea o ajuta. E ca si cum ai manca melci sau meduze sau ochi de peste.

Un lucru e sigur. Daca sperma ar avea gust de artar, probabil barbatii s-ar intelege mai bine cu femeile lor. Dar n-are. Eu clar as fi mai multumita.

Si acum va invit sa cheltuiti 1’35” uitandu-va la scena in care gagicile din Sex and the city discuta despre asta. Si ele s-au gandit la gust si si-au dat cu parerea ca, daca ar fi in papucii unei femei, niciun barbat nu s-ar apropia de sperma. Poate doar daca ar avea gust de bere.

 

 

despre incredere in sine & cum sa nu fi

 

Mi s-a spus ca stiu sa primesc complimente. Ce usurare.

Cu toate astea, chiar si eu ma balbai uneori, neputand sa reactionez asa cum mi-as dori de degajat atunci cand mi se zice pe sleau si din inima ca arat bine. Dar macar stiu ce ar trebui sa fac. Am o linie directoare si incerc sa ma abat cat mai putin.

Din seria ce fac eu sa faca toti, cum ziceam cand eram mici, un lucru e sigur. Nu trebuie sa fac niciodata ca in filmul e mai jos. Have fun si capul sus.

avanpost miruna

Experienta prietenelor mele cu un anumit barbat este mereu fascinanta.

Si noi impartasim mereu asemenea date piparate, letale, in cele mai mici detalii. Daca ar stii barbatii.

Si cum stateam noi asa si vorbeam, bineinteles tot la plaja, am ajuns la o concluzie. De fapt Miruna a venit cu ideea asta, ca cel mai util ar fi sa folosim modelul lansat de Radio Guerrilla. Stiti probabil cum ei agata o stampila cu avanpost Radio Guerrilla in locurile care le plac lor cel mai tare. Sali de sport, restaurante, baruri.

Si eu as vrea sa gasim o modalitate de a aplica cumva o stampila cu Avanpost Miruna, Avanpost Sana, Avanpost Irina. Adica ai dat peste un barbat rasfoit, gustat, vizitat, pipait, vazut si incercat de Miruna, Sana sau Irina. In felul asta am putea sa mergem sa cerem referinte la Miruna, ca la joburi.

In plus, daca Miruna e o persoana de incredere, care iti place, aproape ca te bucuri ca ai nimerit asa. Gusturile ei sunt bune. Si faptul ca si ea a trecut pe acolo este o garantie a calitatii. O promisiune pentru satisfactii garantate. Si odata ce-as vedea ca acel cutarescu ce imi face inima sa bata budibum este deja verificat de o alta prietena, m-as linisti.

As suna pentru cartea tehnica a barbatului si alte detalii intime. As putea sa-mi fac si eu un plan mai in cunostinta de cauza, si nu ca acum. Cand, intalnind pe cineva, bajbai in meandrele misterioase ale concretului.

Da na, ca si alte proiecte avangardiste in materie de relatii, si cu asta e complicat. Am nevoie de finantare, de timp liber si de multa incredere din partea publicului si a autoritatilor, pentru a-l putea pune in practica. Pana una alta, pot sa intreb noul barbat mai tu de-al cui esti? Si, bineinteles, sa nu ma refer la cine l-a nascut.