in luna lui cuptor vorbim si despre uscaciune vaginala

Cred ca cineva a citit cu placere materialul meu de aici, cel in care recunosteam ca am probleme de umiditate. Altfel nu pot sa-mi inchipui cum de mi s-a propus tocmai campania venita de la Feminella. Daca te intereseaza subiectul si vrei sa te umezesti, stai cu mine, propun ceva.

Sa incep cu esentialul. Ar trebui sa te prinzi ca ai uscaciunea vaginala daca ai dureri in timpul actului sexual sau esti deranjata de arsuri, si/sau iritatii constante in zona ta cea mai intima. S-ar putea sa mai apara senzatia de nelubrifiere pe parcursul intregii zile. Si partenerul de sex este un indicator, s-ar putea sa faca ceva comentarii pe tema asta, daca e curajos. Ca idee, o cercetare Gallup a scos la iveala faptul ca o treime dintre femeile noastre au simptome legate de uscaciunea vaginala. Si ca mai multe doamne (vreo jumatate din cele care au problema cu pricina) se resemneaza si prefera sa faca sex mai rar, ca sa scape de simptomele neplacute, in loc sa mearga la doctor si sa foloseasca ceva dedicat problemei lor. Motivele sunt diverse, de la catalogarea problemei ca fiind una mica, la credinta ca o sa treaca de la sine, si pana la rusine si parerea ferma ca toata lumea are uscaciune vaginala si trebuie indurata cu stoicism. Brrrr. Eu vreau sa facem, toate, cat mai mult sex.

Credeti sau nu, uscaciunea vaginala loveste la intamplare, adica femei din toate categoriile. Uscaciunea vaginala nu tine cont de varsta, orientare religioasa, culoare politica sau a parului. Ea se instaleaza la femei de 20 de ani, mamici sexy, contabile, femei la menopauza si corporatiste feroce. Daca te faci ca uscaciunea cu pricina nu exista, in timp apar si diverse probleme pe bune medicale, adica rani, sangerare, infectie. Asta ca sa nu mai vorbim despre depresie si implicatiile din viata de cuplu.

Cine se confrunta cu asa o problema, e bine sa stie ca lubrifiantii rezolva treaba partial si punctual, atunci, pe loc, cand te bagi in pat si vrei ca totul sa mearga uns. Desi tratamentul asta e preferat de romance, s-a demonstrat ca lubes nu reusesc sa dreaga cauzele. Adica lubrifierea care vine la tub pentru un plus de joaca (si eu sunt adepta ei, am 3 feluri, hihi) nu e chip sa restabileasca proprietatile pielii deteriorate. Lubrifiantul nu stimuleaza retinerea apei si reluarea procesului de hidratare si nici nu cicatrizeaza ranile, ci mai degraba le incurajeaza sa creasca mari.

Pentru linistea noastra si pentru umiditate decenta tot anul s-a inventat Feminella. Feminella Hyalosoft il are ca principala substanta activa pe celebrul acid hialuronic, care hidrateaza si regenereaza tesuturile, combinat cu extracte de plante bine alese. Este un produs 3 in 1 si pune la bataie principii active naturale. Tratamentul aduce cu sine mult ravnita umezeala dupa 10 zile si este usor de urmat, adica se absoarbe complet, nu curge, nu pateaza si nu are efecte secundare pentru tinerele mame sau pentru gravide. La menopauza sau dereglari de lunga durata ale estrogenilor, se ia o doza de intretinere. Cereti informatii si vi se vor da.

Si acum propunerea mea. Stiu ca e un subiect delicat si stiu ca nu prea va vine sa ziceti ceva despre el, d-apai sa recunoasteti ca aveti. Insa parca mai rau este sa stai cu problema si sa nu incerci nimic.  Despre uscaciunea vaginala nu radem si mai ales nu e ok sa susotim pe la colturi, ci incercam sa o indepartam cu solutii ok. Acum, ce vreau eu sa va rog este asa. Daca suferiti de asa o problema nesuferita, va rog sa lasati timiditatea deoparte si sa-mi spuneti ca vreti sa testati produsul asta. Eu am fost platita ca sa scriu despre el dar tratamentul pentru voi este gratuit. Singura conditie este sa-mi ziceti ca vreti si de ce il vreti (sub pseudonim) si sa-mi povestiti dupa aia cum a fost, si eu o sa pun aici pe blog.

Ok? Eu zic ca e pacat sa nu incercati. Si acum astept.

despre visele umede ale programatorilor si ale clientilor lor

Am avut odata un iubit.

El m-a prins intr-o zi stand, din pura intamplare, cu picioarele departate, paralele, si cu unul dintre ele cu o lungime de nr. 36 in fata celuilalt. Stateam cu umerii drepti si cu mainile pe langa corp dar usor desprinse de el.

Mama, mi-a zis, ce postura sexy. Eu m-am mirat si am intrebat cum asa. Arati ca femeile-eroine din jocurile de pe calculator, mi-a raspuns. Asta e ceva foarte hot. Eu m-am mirat din nou dar n-am uitat si uneori mai stau asa. Mai ales cand vreau sa impresionez vreun baiat. E simplu de facut si, daca mai impartasesc si altii fantasma asta sexy, ce bine.

Si apoi am descoperit, obligata de cineva pentru ca eu n-as fi facut niciodata chestia asta, categoria de porn numita 3d. Si mi-am dat seama ca o gramada dintre colegele mele de la sala cea scumpa arata uluitor de asemanator cu protagonistele filmelor porno 3d. Si am vazut multe si prin masini scumpe, la volan sau in dreapta, si pe la putinele terase cu piscina, prin Mamaia sau pur si simplu pe strada Beller, din Dorobanti, aceasta agora unde se incheie contracte romantice bazate pe respect reciproc. Nu le vezi niciodata la un concert rock, la piata sau la circa financiara, ca pe alte femei frumoase. Cele de care spun sunt la fel, perfecte produse de serie greu de deosebit intre ele. Cum s-a ajuns la rezultat nu stiu. Stiu doar ca nu sunt asa de la natura si ca numai cu asta se ocupa tot timpul.

Si acum chiar nu stiu cine a fost primul, oul sau gaina. Oare programatorii s-au unit, au facut o scurta cercetare de piata despre care nu a transpirat nimic in media, si apoi au creat femeia asta suprarealista, dorita de toti barbatii, adica modelul porno din filmele 3d. Si apoi niste femei au aflat totusi ca asa trebuie pentru a starni barbatii definitiv si s-au tunat pe la sani, pometi, par, buze, buci si din trucuri de  machiaj. Sau a fost invers. Unele femei si-au dat seama singure ce vor barbatii. Adica talie de viespe, picioare lungi de tot, ochii mariti mereu de pofta si/sau mirare, de tip vai ce mare e si n-am mai vazut asa ceva, parul prins in coada de cal si mai ales blond, gura mica dar incapatoare la nevoie. Si apoi au inceput sa se transforme asa prin diverse tehnici si apoi programatorii le-au vazut si le-au transpus cu maiestrie in filme porno 3d. Nu stiu dar a reiesit o noua specie si asta e o industrie si nu le e usor. Simt asta dar si stiu. Oricand aleg eu sa merg la sala, ele, aceleasi, sunt deja acolo.

Ce bine ca tot ce am eu de facut este sa ma trezesc dimineata, sa mananc un mic dejun copios, sa ma dau cu nitel parfum, sa-mi fac unghiile mereu rosii si mereu singura si, la nevoie, sa departez putin picioarele si mainile de corp.

daca as fi barbat

Daca as fi barbat, probabil ca macar o vreme, pana m-as aseza la casa mea, as fi un barbat foarte desfranat.

As fi unul caruia n-ar putea nimeni sa-i puna un lacat performant, pentru a sigila chilotii lui de castitate din bumbac 100%. Femeile nu ma atrag din punct de vedere sexual. Ce bine, pe langa interesul meu atat de mare pentru barbati, asta imi mai lipsea. Dar sunt atat de multe, de aranjate, de guralive ca niste vrabiute, de date cu glos, de atente la cum isi tuguie buzele, de pasionate de cum le sta parul, incat pur si simplu consider asta a fi o incantare.

Daca as fi barbat, imi dau seama ca as agata foarte multe fete, pentru motive complet superficiale. As curta o fata pentru ca are coada de cal si e inalta si cu ochii mici si lunguieti. Alta pentru ca se imbraca frumos si cu mult gust, chiar daca ea e uratica. Alta pentru ca e bondoaca si as banui ca face glume bune si alta pentru ca are 40 de ani si arata totusi bine, cum rar vezi. M-as tine aproape de o fata pentru ca e studenta la arte si picteaza cai verzi pe pereti. Iar de alta pentru ca e ambitioasa si se crede cea mai reusita femeie de afaceri din cartierul ei. Ei bine, ia sa vedem, oare chiar esti, daca iti scot eu toate hainele. As curta o femeie cu nasul prea mare dar care se armonizeaza bine cu tot restul fiintei ei. Si o grasa, pentru ca despre ele se spun lucruri cuceritoare, cand esti barbat si le aduci in pat. As imblanzi fete cu tatuaje de salbaticiune si as vrea sa vad cat de neastamparat poate fi un soricel de biblioteca. As curta femei mai inalte decat mine, nu m-as feri de single moms si sigur as iesi macar o data cu o fata cu nasul pe sus. As invita la o cafea femei nebune, femei carora le plac prea mult animalele in detrimentul oamenilor, as avea de unde alege, femei care stiu sa gateasca miraculos, femei cu o manualitate exceptionala, femei care se imbraca ca in anii ’60 si femei blonde, cu duiumul.

Daca as fi barbat, as avea probabil o viata foarte grea. Si la fel si toate femeile din jur.

 

delta tihnei noastre

Abia azi, pe 26, am reusit sa ma smulg papurisurilor si sa scrijelesc ceva. Delta ruleaza, oraseanca din mine o devoreaza.

M-am informat pe pielea mea si revin cu informatii calde, rumene, la zi. Sa stiti ca e un mit ca nu trebuie sa mergi in Delta ca sunt prea multi tantari care o sa te faca harcea parcea, de o sa fugi urland si regretand in acelasi timp faptul ca ai ales sa mergi acolo, in loc de altceva. Oameni buni, mergeti in Delta. Oriunde in Delta, numai mergeti.

In Delta, seara vine in valuri, dandu-se peste cap, odata cu soarele si undele. Sa stai pe ponton, in fata cazarii, si sa contempli cum apele verzi devin intai portocalii si apoi roz si apoi se inchide in mod firesc lumina de la intrerupatorul celest, e un lux incredibil. Am inceput sa astept ora cand berzele isi hranesc puii. Un cormoran de smoala mi se pare o priveliste la fel de naturala ca un taxi.

Am fost in delta la Crisan, bratul cel din mijloc. Si m-am zbenguit si prin padurea Letea, si pe langa niste canale cu nuferi explodati ba in alb de rochie de mireasa, ba in galben ca de pui. Nu m-as mai fi dat dusa in alta parte. Delta mi s-a strecurat natural si fara farafastacuri prin vene. Am lasat-o sa ma seduca, sa ma inveleasca, sa ma trezeasca cu randunelele ei certarete dimineata.

Si acum sa va spun ce zice Sadoveanu, unul dintre scriitorii mei preferati, despre toate astea. Ca daca tot m-am pus prima oara in delta, am zis sa rasfoiesc „Despre Dobrogea”. „Dogrobea e ca o tara necunoscuta si departata, spre care nimenea nu ravneste. Bucurestenii nu prea isi parasesc trotuarele; iar cand le vine „dor de lung calatorit”, atuncea viseaza peisagii cu ceruri azurii si mari calme, (…) si venturi cu femei frumoase, care au obiceiul sa-si aleaga totdeauna domiciliul la Florenta. (…) Putini iar vaporul dela Braila ori dela Galati, ca sa patrunda in Delta „albastrei Dunari”, putini coboara spre zarile cu line contururi ale tinutului Constanta. Pe unii un tren repede ii duce la Mamaia; atat. Altii intra in tinuturile transdunarene ca intr-o tara de exil: sunt functionari nefericiti si disperati. Si cu toate acestea Dobrogea e o tara cu multe frumuseti si curiozitati. E o tara bogata, plina ici de balti de peste, dincolo plina de turme de vite, o tara cu iarna blanda, cu orizonturi deschise, cu marea aproape.” Tare.

S-o fi nascut vesnicia la sat dar sigur si-a facut apoi sediu central in delta. Ma pun chezas pentru lucrul asta.

mica, prima evadare

A venit momentul.

Corpul meu fizic poate ca mai scrie inca la birou. Insa mintea mea, cugetul, sufletul si alte acareturi pe care le mai detin incorporate in a mea fiinta sunt sigur deja plecate in vacanta. In aceasta prima, mica, evadare, am de gand sa cercetez Delta Dunarii cu mare atentie. Cu lupa.

Ma duc fix in mijlocul ei, fara iesire la mare. Sunt insotita si de o mare parte din familion, cu verisori si nepoti veniti de peste mari si tari pentru asemenea intamplare. Din cate m-am interesat eu, o sa mancam peste dimineata, la pranz si seara, intre mese si chiar si la desert.

O sa ne dam cu barca printre stufarisuri si canale, o sa facem glume cu pelicani si babite. O sa ne ungem cu lotiuni contra tantarilor si o sa stam seara in gradina, langa piscina, depanand povesti din prezent. O sa ne miram cu siguranta, inca o data, asa cum facem mereu, ca e asa de bine fara net/tel/router/touchscreen/tv/civilizatie/shopping/cappuccino.

Am mai fost o singura data in delta, insa pret de cateva ore. Nu se pune. N-am inteles nimic atunci, mai ales ca ni s-au servit si bauturi alcoolice. De-aia, abia astept sa revin. Anul asta sunt foarte decisa sa-mi iau tara la intrebari mai atent decat am facut-o in trecut. Vreau sa o cunosc mai bine, sa ne imprietenim pe viata.

Ne auzim joi, 26 iulie, cu vesti din salbaticie.

 

solitar caut solidar

Eram numai femei, vreo 5.

Eram pe malul marii si o briza mai voinica ne-a zburat umbrela. In fata, un domn cu muschi, intins cuminte pe un prosop. Dar vai, umbrela noastra, fiti amabil, am suspinat intr-un glas. Si am aratat insistent catre umbrela care tot cauta rabdatoare un cap de om, spre a-i face rapid o trepanatie.

Domnul cu muschi a fugit imediat dupa ea si a impamantat-o pe umbrela la loc, pana la genunchii ei de umbrela neascultatoare. Am avut curaj sa-l rugam pentru ca el ne vorbise primul, inainte. Ne informase ca e solitar, chiar asa a zis. Noua ne-a placut asta, cum de nu. Si ne-a rugat sa ne uitam la prosop si averea de pe el. Cat s-a imbaiat, ne-am uitat fix la prosop.

Si noi, dupa toata intamplarea asta, ca niste femei pasionate de cuvinte ce suntem si care si lucram cu ele toata ziua, am inceput sa ne jucam de-a „s-„ul. Adica sa aducem in discutie cuvinte care se potriveau situatiei si incepeau cu „s”. Glume de redactori, na. Cum au dentistii, programatorii si alte meserii, asa avem si noi.

Sunt solitar dar caut pe cineva solidar, a rostit prima. Ofer sarut si vreau sex, a adaugat cineva. Am la mine sufi sula, s-a auzi, sfios. Rezultatul, in afara de rasete deplasate, au fost 8 cuvinte. 8 cuvinte cheie prin care, ni s-a parut noua, se poate exprima oricine indeajuns de eficient si de bine, pentru a capata ce isi doreste. Iata.

Solitar-solidar-sarut-sex-sufi-sula-servus-sweetie. Doar ca trebuie spuse dulce, toate odata, si musai in ordinea asta.

sani care se uita in crucis

Cand mi-e frig, sanii mei se uita in crucis.

Cred ca un sunt singura pe lume in situatia asta. Ce usurare. Macar atat. Altfel as fi fugit prin paduri, urland, cu sanii mei mari cu tot.

Un sfarc la faina, alt sfarc la slanina. Cam asa arata decolteul meu daca ajung in zona frig care ocupa destul loc in marile hipermarketuri sau se face racoare, mai pe seara. De obicei, sanii stau cuminti si nu dau de stire in ce fel sunt asezati acolo, in sutien. Dar cum se face frig, cum se strica ordinea mondiala.

Problema e ca mie mi-ar placea foarte tare ca sanii mei sa se uite mereu inainte, aliniati frumos in acelasi plan. Dar cum ii scap putin de sub observatie, cum se rearanjeaza ei acolo, dupa cum ii taie capul. Rezultatul ma jeneaza de fiecare data si in plus se adauga si sentimentul de neputinta.

Caci, frigul intamplandu-mi-se de multe ori in public, nu pot sa remediez situatia. Prin urmare, cand am sani care se uita crucis, am si mainile legate. Nu am cum sa-mi bag mainile repede prin sutien, sa-l trag pe unul mai jos si sa-i dau si una dupa ceafa, apoi sa-l aduc pe altul mai la stanga, unde ii este locul. si sa-l si obraznicesc.

Cine are sani, sa ii traiasca. Cine nu, sa ii creasca si sa ii dreseze.

 

unde dai si unde crapa

Ce ironie. Degeaba iti faci tu planuri din timp si ti se pare ca ai lua acasa anumite feluri de oameni. Soarta iti tot joaca feste peste feste si iti rade in nas.

Lui B ii placeau roscatele inalte, cu pistrui stropiti generos pe obraji si sani bine crescuti la purtator. Lui B, alt B, ii placeau ochelaristele cu breton si sani mici. Lui C ii plac si acum, sunt convinsa, femeile inalte, skinny, cu oase multe care iti stau in gat, daca incerci sa le infuleci. In plus, trebuie sa fie tatuate. Bine, bine, si la ce le-a folosit?

Atat B, cat si celalalt B, precum si C, s-au captusit cu cate o femeie complet diferita de ceea ce-si doreau, pare-se, cu adevarat. Femeie care li se potriveste manusa din diverse alte motive. Oricum, la ce diversitate fascinanta ai in jur, parca e si pacat sa oftezi dupa un model la care te-ai stabilit, din cine stie ce motive discutabile, undeva in trecut.

Pe vremea cand scriam in oracole, se purta, cel putin la scoala din cartierul meu, sa zici ca iti plac brunetii cu ochi verzi. Daca ziceai saten erai lame. Daca ziceai blond, erai praf. Singurii ochi valabili erau, in absenta celor verzi, cei de un negru taciune. Albastrii erau prea spalaciti, cei caprui complet ridicoli, mare papagal erai daca recunosteai ca iti placeau. De barbosi radeam si ziceam ca nu se pot folosi, ca inteapa. Avem norme, bineinteles, si referitoare la trup. El trebuia sa fie zvelt, inaltimea nici prea-prea, nici foarte-foarte. Despre alte dimensiuni nu puteam inca sa ne dam cu presupusul, desi tin minte ca eram tentate.

De atunci, de la brunetii cu ochi verzi si pana acum, cale lunga. M-am prins de multe lucruri. Cum ar fi ca barbatii blonzi, care sunt totusi masculini, sunt misto de tot. Si ca satenii cu banalii lor ochi caprui, unii dintre ei, sunt valeleu maiculita. Ca barbatii scunzi nu trebuie ocoliti si ca nici cei zdraveni, indesati, nu sunt de lepadat.

Unitate prin diversitate adica, parca zicea Discovery Channel, si asa zic si eu.

ora 3 a venit, omul negru a sosit

Atunci cand ies la agatat, nu fac asta ca o ageamie.

Ma gandesc eu ca unii oameni nu isi fac rost de alti oameni cu usurinta, cum si-ar dori, si pentru ca nu cunosc regula numarul 1 de aplicat in domeniu. Cand vrei sa-ti faci un partener la matineu sau pe plaja la mare, exista desigur alte proceduri. Dar cand ai tolba plina de sageti si iesi la vanatoare pe timp de noapte, un lucru trebuie scris cu rosu si cu bold si subliniat pe to do list.

Abia la ora 3, si de fapt mult mai bine ora 4, abia atunci omul prinde curaj si vrea sa puna mana. Degeaba merg in club sau la Vama Veche, la Expirat, si beau pana imi stralucesc ochii in cap si dau din fund cum stiu mai bine si fac ocheade pana imi ies ochii din cap, daca ma opresc la ora 2. Numai un amator ar face asa ceva.

Chiar daca arat bine si fac tot ce cred eu mai bine, cel mai probabil voi pleca acasa cu mana goala sau cine stie ce plevusca. Nu conteaza ca mor de somn sau ca nu sunt genul pasare de noapte sau mai stiu eu ce. Daca vreau agatament, trebuie sa rezist pana la ora 3-4. Dificil dar altfel nu-i chip.

Pana atunci, masculii si femelele se evalueaza fugar din priviri, se masoara, se cantaresc. Se dezbraca piesa cu piesa, se pipaie cu mainile mintii. Iar daca lucrurile sunt chiar serioase, se si miros din punct de vedere metaforic. Dar doar cu greu se apropie cineva inainte de ora dulce, fatidica.

Doar la 3-4 se iau decizii de actiune. Doar cine ramane pana atunci e om serios, decis sa se imperecheze. Atunci apare zambetul fatis, apropierea, vorba mieroasa, bautura cadou, mana pe spate. Si dupa aia, macar o vreme, pot sa dorm linistita la ce ora vreau. Dar trebuie sa sufar pana in zori, mai intai.

De ce merg lucrurile asa, Dumnezeu cu mila. Oricum am eu si alte nelamuriri legate de cum merg treburile pe lume. Si anume de ce animalele domestice trebuie musai hranite la 6 si nu pot astepta si ele pana la 9, dupa cafeluta. Sau, ca tot veni vorba, de ce grecii prefera in numar covarsitor frappe-ul cafelei calde, la filtru sau ibric.

Doar la 3-4 dimineata cei interesati gasesc curaj sa se apropie, se cern pretendentii, se semneaza contracte sentimentale bazate pe respect reciproc.

eu in GQ

Cand nu fac una, fac alta. Acum am scris pentru GQ si uite rezultatul.

Este un text pe o tema care ma bantuie de multa vreme. E cu barbati, cu sex si cu bautura. M-am gandit ca o sa va placa.

Va doresc citire usoara, ca fulgul, si placuta, ca un pahar de socata la inceput de iunie, cu o feliuta de lamaie si cu gheata.

Buna dimineata, pofta sau noapte buna, depinde de starea in care va gasiti cand ajungeti aici.

Si acum textul.