glume de autobaza si sex appeal

Eu cred ca voi stiti bancul ala cu „Cretule, ma-ta, ma-ta-i acasa”? Daca nu, uitati-l aici, mai jos. Imi cer scuze ca e prea porcos si nu-mi face placere sa-l reproduc aici. Insa daca nu-l stiti si nu procedez asa, nu o sa intelegeti continuarea.

Deci acum bancul:

„Doamna profesoara ii zice lui Bula:
-Bula, maine sa vii la mine acasa.
Se duce Bula a doua zi la profesoara acasa si suna la sonerie. Nimic. Mai suna o data. Tot nimic. Dupa aceea se apleaca sa se uite pe gaura cheii. In sfarsit profesoara aude si vine, dezbracata insa, deschide usa, iar Bula zice:
-Buna Cretule, mata-i acasa?”

E, si mie imi plac mult de tot cretii. Si nu stiu cum se face, dar cretii tind sa fie mai degraba tineri si nelinistiti. Combinatia e letala. Si nu doar pentru mine. Ci si pentru dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri si a cherry. Cum vedem un cret, cum ne pierdem controlul si ne dam coate, ca orice birjar-santierist care vede o blonda cu tocuri, fie ea si uratica.

Ne plac cretii atat de tare, incat noi avem montat in cap un fel de radar pentru creti. In orice fel de adunare, nu conteaza conditiile meteo care induc vizibilitate mica sau perioada din zi, adica noaptea cea neagra, noi reperam cretii cat ai zice peste. Si ca sa ne dam de stire, am inventat un cod.

Care dintre noi il vede prima pe cret, zice catre celelalte doua „cretule, cretule ma-ta, ma-ta-i acasa”?. Si apoi radem ca si cum am auzit prima data gluma asta de autobaza si ca si cum e primul cret despre care discutam in felul asta. Mai sunt si situatii in care cretul e asa de misto incat nu ne mai intrebam. Daca il vedem in acelasi timp, ne facem semne si spunem „ma-sa e sigur acasa”.

Da, si fetele sunt lipsite de carte uneori.

 

imi caut barbat

Vreau un barbat care sa scrie pe blogul meu cate un guest post, adica in calitate de invitat onorabil.

El va face asta doar o singura data, daca asa are chef. Sau mai des sau mai rar, dupa cum il tin capacele si ii place si are idei. Dupa cum il (si ma) aranjeaza. Sunt sigura ca ne vom hotari amandoi in buna intelegere si armonie la cum ar fi mai bine.

De fapt stai. Am nevoie de mai multi barbati. Cu un barbat nu se face primavara si eu am nevoie de foarte multa primavara pe blogul meu. Doar se stie ca winteriscoming.

Locurile de scris pe care le pun la dispozitie sunt frumoase si acum complet nefructificate, adica sambata si duminica, la alegere. Fac asta nu ca, vezi doamne, sa-mi cresc traficul care ar fi mai scazut in zilele alea si pentru ca sunt o femeie rapace nu vreau sa-mi scape nimic. Stiu si ca unii o sa spuna ca mint si ca fix asta e motivul. Dar nu prea imi pasa.

Eu imi doresc glasuri barbatesti pertinente pentru ca am nevoie sa discutam mai bine pe blogul asta. Cu toate sexele reprezentate. Iar eu, eu sunt doar un biet sex slab. Si sambata si duminica nu scriu, ca sunt de obicei la mare. Sau la Cluj. Sau la munte, na. Sau cu bicicleta, pe-afara, toata ziua.

Topicurile puse la dispozitie trebuie doar sa fie bine scrise. Si sa se inscrie intr-o gama extrem de larga si de permisiva de experiente, sentimente, activitati, pareri, frustrari, extazuri, erotism bine temperat si alte lucruri care pot intra sub umbrela blogului meu de sex si relatii. Marca sananicolau o cunoasteti deja.

Scriitura trebuie sa fie suculenta sau informativa, distractiva sau pertinenta, scurta sau lunga, revelatoare sau lamuritoare, sexy sau intaratata sau o combinatie subtila din cateva dintre toate astea. Imi dau seama ca are balta peste, pana la urma pe toti ne intereseaza relatiile dintre barbati si femei, chiar daca femeile toaca mai multe vorbe pe tema asta.

Barbatii care doresc sa faca asta, de preferat bloggeri de renume (pentru ca le e usor sa zica, au multe posturi in spate) sau pur si simplu barbati pasionati de subiect care au si cuvinte potrivite la purtator si nu prea le-au postat prin multe locuri, sunt rugati sa-mi scrie, de ii intereseaza asa ceva. Ia sa vedem. Are balta peste sau doar mi se pare mie.

picioare de femei

Despre picioarele barbatilor am povestit si mai zic si maine. Cu femeile insa, este cu totul alta mancare de peste. Asteptarile legate de picioarele lor sunt enorme.

Femeile trebuie sa aiba picioare cat mai lungi. Daca nu le au foarte lungi, trebuie sa si le prelungeasca prin tot felul de siretlicuri de moda: tocuri inalte, taituri de fuste, croiuri de pantaloni, culori, carouri sau dungi sau nu. Nu am auzit niciodata ca o femeie are supradoza de  picioare. De unde trag concluzia ca, cu cat mai lungi cu atat mai bine.

Femeile trebuie sa aiba genunchi construiti de un inginer specializat in genunchi de inalta clasa. Ele trebuie dotate cu glezne fine si fereasca maica precista ca fundul sa fie montat nitel mai jos decat prevede legea. Daca tot am ajuns la fund, ma simt obligata sa precizez ca la femei el este mereu luat in considerare alaturi, practic inseparabil de picioare.

Picioarele femeilor trebuie sa respecte anumite proportii de basm. Carnea lor, daca te hotarasti la o anumita pereche de picioare, e musai sa aiba o anume textura, placuta la pipait si la privit. Momentul in care picioarele trec spre fund este crucial. Trecerea trebuie facuta lin, fara carne iesita inafara in vreun fel.

La fel dar pe bune, la fel de importanta este laba piciorului. Marimea ei, forma degetelor, osul de deasupra calcaiului si scobitura din talpa, toate conteaza. Cele mai multumite imi inchipui ca sunt femeile ale caror labe ale piciorului seamana cu cele stilizate de pe covorasele de baie de pe tot globul.

Femeile incearca sa se prefaca in orice moment al vietii lor ca nu le creste par pe picioare. Si incearca sa le aiba brozante inca din luna martie, doar doar s-o gasi cineva sa se uite la ele, dupa ce le da ciorapii jos. Gamba, gamba trebuie mereu emoliata cu crema.

diva din fire n-are lecuire

Sa fii diva, fie si una digitala, nu e un lucru lesne de facut. Si eu sunt diva care a iesit pe locul 3, dupa alte doua femei wow din online, luate in orice ordine.

Perceptia generala este ca, daca esti diva digitala, treaba ta e mai mult cu mufe si fire si esti responsabila doar de generarea unei imagini sexy-amagitoare. Si ca ai mai putina treaba cu vreun portjartier, un ruj rosu si ciorapi de matase. Dar nu e asa. Diva din fire tot cu obrazul subtire trebuie sa se tina.

Ma gandesc eu ca, pentru a fi o diva digitala pe varza, trebuie sa stii sa povestesti relevant sau macar sa distrezi cu chef. Sa iti alegi cu grija proiectele, luptele, planurile, produsele pe care le accepti in micul tau univers. Sa arati cumva, sa te porti cu grija, sa nu scuipi, in blogosfera sau pe-afara, sa fii agreabila dar si inca ceva pe deasupra. Ca sa fiu sincera, eu ma pregatesc pentru titlul asta, de diva digitala cu numarul 3, de cand eram mica. Mama m-a dat la pian si m-a dus la restaurante unde mancam frumos cu furculita si cutit. Tata m-a invatat sa pictez icoane pe sticla, mi-a zis sa nu mai stau cocosata si sa nu mai inmoi atata painica in sos. Cu asa un start bun in viata, de una singura am invatat apoi sa fac ciorbita de vacuta, chiar daca unei dive nu prea i se cere asta. Dar traim vremuri ciudate, trebuie sa fiu pregatita pentru orice. Probabil ca fara sa-mi dau seama, tot in ideea de a capata titlul de diva, mai degraba zambesc decat ma incrunt. Imi curat mereu pantofii inainte sa ies afara din casa si am manichiura de culoare rosie, impecabila. Am unghii frumos lacuite chiar si la picioare, chiar si cand e iarna grea afara si nu ma vede (aproape) nimeni. Imi plac barbatii si ma asigur ca ma plac si ei pe mine. Cred ca toate astea au contribuit la succesul meu de la Digital Divas, de vineri.

Rezultate concrete: cineva a venit pe plaja si m-a felicitat. Eram in chiloti si cu ochelari de soare si cu parul lipit de cap de la apa sarata dar tot m-a recunoscut. Sanii astia ai mei trebuie sa fie fost marca inregistrata. Apoi toti cei cu care eram m-au ovationat in soapta si in repetate randuri si mi-au hranit stima de sine in fel si chip, cu multe cuvinte potrivite si surubelnite reci. Mj-a placut.

PS: cineva apropiat mi-a atras atentia ca titlul asta, de Digital Diva, ii suna cumva fierbinte, porcos. Ca intre digital si deget e doar un click distanta.  Si ca pe mine, ca o mare amatoare a aurosatisfacerii iesita de multa vreme din dulap pe subiectul asta, ar trebui sa ma amuze teribil asta dar sa ma si puna pe ganduri. Detalii.

Pana la urma, sunt atat de bucuroasa ca am castigat locul 3 la categoria Best Women Bloggers incat abia imi incap in piele. E misto. Merci. Merci mult.

ce au in comun linkedIn, sexul si cate o vezica urinara

Sa facea ca am cunoscut odata un baiat, cand eu eram deja femeie in toata regula. Adica nu mai eram si eu o fata.

Sa ne inchipuim ca era un baiat asa de tanar, incat prietenele mele spuneau ca el inca mai candideaza in mod candid, cu succes, la statutul de copilul cuiva. Era student cand eu aveam deja 11 ani de corporatie la activ. Deci doar hazardul ne impinsese, fortand usor mana destinului, pe unul in bratele primitoare, sarite ca niste usi din tatani de deschise ce erau, ale celuilalt.

Se facea ca eram foarte incantati amandoi. Nu o sa uitam asta, sunt sigura, niciodata. Si nici multumirea pe care ne-am produs-o reciproc, si nu doar o data, departe de ochii lumii dezlantuite, care ar fi dezaprobat o asemenea afinitate pedofila din partea mea si usor gerontofila din partea lui. Poate ca taman faptul ca toata afacerea nu mirosea a bine si era usor jenanta, poate ca tocmai asta facea lucrurile atat de spicy. Se facea ca cerul era limita noastra si noi ne tot straduiam sa o atingem.

Si si reuseam lucrul asta, destul de des si fara efort. Se facea ca el stia pielea mea goala, toata cata era, chiar si cea ascunsa, la perfectie. Si si eu eram la curent bine de tot cu trupul ala inca de baiatul care era atunci dar care prefigura barbatul care urma sa soseasca, peste ceva vreme. Despre restul lucrurilor, se pot spune putine lucruri.

Se facea ca el nu prea stia la ce ma gandesc eu iar, daca ma intreba, primea drept raspuns, fara sa protesteze, tot felul de prostii impachetate decent, cat sa nu fie strigatoare la cer. Eu nu il intrebam niciodata nimic. Dar se facea ca ii mai faceam sandvis cateodata dimineata, doar ca sa-l vad cum il infuleca fara maniere, in graba, doar cu niste chiloti lalai pe corpul ala skinny si misto. Concluzia ar fi ca, cu tot extazul, nu stiam nimic unul despre altul si anii care s-au scurs nu au schimbat mare lucru. Eu abia tineam minte ce studiase, el abia banuia din ce-mi platisem eu facturile.

Si se facea ca acum ne-am intalnit pe linkedIn. Doi oameni foarte intimi si straini pana in maduva oaselor. Si ne-am imprietenit acolo. Acum el este om mare. Si ma trezesc ca el m-a endorsat pentru foarte multe dintre skillurile mele profesionale. M-a endorsat la aproape toate. Si pentru ca nu i s-a parut ca din asta reiese cat de talentata sunt de fapt, a inventat noi categorii, tot serioase, si m-a endorsat si la alea. Si eu am zambit. Si m-am gandit cu placere la ce s-a ajuns si la ce fel de vremuri traim. Deci se facea ca baiatul asta mi-a cunoscut epiderma foarte bine. Si a simtit transpiratia mea extatica pe pielea lui frumoasa, care mirosea a cereale cu lapte si cerneala. Si pentru asta, crede ca sunt foarte buna la serviciu.

Daca ar fi fost un caz singular, era doar amuzant si chiar sexy. Doar ca doctorul care s-a ocupat la un moment dat de vezica mea urinara, si credeti-ma ca am apucat sa schimbam foarte putine alte cuvinte despre orice altceva, m-a endorsat si el, tot acolo, si tot pentru profesionalism sadea.

Atat.

aveti de-a face cu o diva

Vreti, nu vreti, tocmai ati intrat pe siteul unei dive.

Desigur ca acum, cand scriu, eu port deja o tiara cu pene de strut, pantofi cu toc cui si ciorapi plasa de culoare neagra. Sunt investmantata intr-o rochie de matase naturala nude si sunt fardata cu smokey eyes pana la loc comanda. Fumez dintr-un port cigarette foarte lung, ca sa nu-mi ard salul de pene de marabu incolacit neglijent in jurul gatului meu dat cu cel mai scump si mai in voga parfum din lume. Obrazul de diva cu multa complexitate si atentie pentru detaliu se tine. Si totusi, oricat de fermecator scenariul, ati intrat pe siteul unei dive digitale, bineinteles.

Caci asta s-a intamplat, am fost nominalizata si am ramas si in finala, alaturi de cele alte 19 de dive de internet care activeaza semnificativ cu blog in punct.ro. Categoria se numeste seducator Best Women Bloggers si contine nume miam-miam, destule. M-a onorat teribil ideea de a fi intr-asa o finala, aleasa de asa un juriu, la un eveniment facut de Manafu, care este unul dintre cei mai tari menestreli de evenimente de gen.

Acum, sa fim sinceri noi cu noi si mai ales eu cu mine. Pentru ca cel putin doua femei din lista aia castiga (si pe buna dreptate) cam toate premiile care sunt de castigat in domeniu, eu imi vad de ale mele. Sigur ca vin la conferinta cu pricina, Digital Divas, care se tine vineri si este tare tare misto. Oameni inteligenti o sa vorbeasca despre lucruri importante si interesante. Dar seara, fac pe sestache bagajul, ma urc intr-o masina mica de tot in care se aude bine daca dai muzica tare si o sterg la mare. Asa cum era planificat. O diva care se respecta, fie ea si digitala, isi vede de micile, mediile si marile ei placeri, caci asta o tine diva in continuare.

Uite ca nu stiu exact cui sa multumesc pentru faptul ca sunt diva finalista. Organizatorilor, juriului, voua, mie, lui a cherry, mamei, sortii si nu in ultimul rand, desi aici multa lume o sa ma injure si o sa zica aoleu, iar frate il pupa asta in fund, lasa-neeeee, lasa-neeeee, ca ne plictiiiisesti, sefului meu al carui nume incepe cu O. Pentru ca m-a crezut ca scriu bine fara sa ii pot da vreun link doveditor si pentru ca m-a angajat atunci, demult, ajutandu-ma sa devin diva digitala care sunt acum.

Va pup.

barbatii si teroarea stranutului (text pentru esquire)

„Bărbaţii pot căra cu până la 68% mai multe kilograme decât mine. Sau cel puţin ăsta mi se pare mie un procent potrivit. Empiric, fără dovezi știinţifice. Dar, mai ales, bărbaţii pot să mă care pe mine, în situaţii de urgenţă medicală sau sminteală erotică. Eu însă nu pot, orice-ar fi.

Bărbaţii inventează așa cum respiră tehnologii nano-ceva și mega-altceva. Și uite-așa lumea merge înainte. Am pe undeva bănuiala că tot ei s-au muncit și la oja mea roșie care rezistă trei zile ca nouă. Sincer, dacă evoluţia ar fi fost lăsată pe umerii mei, în mod sigur am fi comunicat și astăzi urlând unii la alţii ca niște tâmpiţi.

Da, recunosc. Îmi plac bărbaţii nevoie mare. Și am noroc că mă plac și ei pe mine. Deci, tocmai pentru că îi respect, încerc să văd cu ochi noi, lipsiţi de exasperare, diferenţele tehnice și de viziune dintre cele două specii. Cele care generează reacţii trăznite la stimuli aplicaţi frăţește.

Dar e o situaţie în care capitulez. Când bărbatul-eroul-meu depune armele în faţa unui hapciu. Și atunci lasă jos tot ce cară. Oprește panicat toate proiectele nano și mega în care era implicat. Se întinde chiar acolo unde l-a prins nenumitul și se întoarce cu spatele la viaţă. Și începe să geamă, după modelul comisarului. Un fleac. Am răcit. Nu credeam că doare-așa”. (Sana Nicolau, Esquire 2009)

Continuarea aici.

mamelucul tehnologic

Eu am crescut intr-o familie in care toata lumea facea cate ceva.

Ai mei mai ascultau si muzica. Deloc aleatorie, aleasa special pentru momentul cu pricina. Mai citeau si carti bune, pe care le discutau unii cu altii, si le dadeau mai departe. Si mai vedeau si filme in jurul carora ne strangeam toti, ca la un eveniment. Dar activitatile principale ale membrilor familiei mele erau pratice.

Femeile mergeau la serviciu dar apoi se dedicau exclusiv casei. Sigur, erau alte vremuri, nici nu era mare lucru de facut in rest. Nu era ca si cum puteau merge la Festivalul Filmului European si apoi la o instalatie la MNAC, cu prietenele, in timp ce sorbeau din caffe latte si mai era pe-acolo si un DJ set instalat, sa fie.

Cert e ca, atunci cand se intorceau de la serviciu, femeile se apucau toate de treaba. Cu mare chef si veselie si fara masca aia pe fata, pe care o avem in doze mai mici sau mai mari, mai pitite sau mai la vedere, mai toate femeile azi. Masca care zice nu am chef deloc sa ma ocup de casa dar cineva trebuie sa faca si asta si pana mea, a picat pe mine. Se incingeau cu sort si gateau in fiecare zi ceva proaspat. Ne  faceau cate o fusta la masina, cu un material gasit nu stiu pe unde, dupa un model descoperit in nu stiu ce revista. Sau teseau o gaura a unei rochii mai vechi la care nu eram pregatite noi, fetele, sa renuntam. Sau pur si simplu imbaiau casa in petrosin si apoi stiai ca e foarte, foarte curat si iti placea asta. Sau lustruiau candelabrul care nu era de cristal dar era frumos, ca sa straluceasca si mai misto cand aprindem lumina.

Barbatii, pe de alta parte, si sigur ca ei ma intereseaza acum mult mai tare, faceau si mai si. Nu stateau locului. Abia reuseai sa-i prinzi sa discuti cu ei cate ceva. Unul venea triumfator de la vanatoare cu o sarma plina cu porumbei insirati pe ea ca niste margele, din care apoi, dupa ce noi plangeam putin, reiesea totusi cate o mancare buna. Sau ii gaseai pe toti ori varati cu totul sub masina veche dar simpatica din fata blocului, o broasca portocalie din secolul trecut sau o dacie 1100, denumita margareta. Sau cu un fierastrau in mana mesterind la o masa prea mare, sa o faca mai mica, ca sa intre perfect in nu stiu ce cotlon. Sau ne faceau noua, fetelor, o pereche de sandale de mana si de masina de cusut, asa. Croind talpa si pielea, o pereche de sandale care sa mearga cu fustele facute de femei, cum povesteam un paragraf mai sus. Sau construiau o biblioteca sau un dulapior. Sau reparau ceva care era deja bun dar ei voiau sa-l faca si mai bun. Sau vopseau intr-o culoare noua usa de la baie, ca sa fie mai frumoasa, sa ne distreze pe toti. Daca ceva se strica, orice, le spuneai o singura data si dregea pe loc. Nu ii implorai, nu ii cicaleai, nu le reaminteai de 100 de ori, nu te suparai, nu te incruntai, nu ii amenintai, nu chemai un specialist. Ei abia asteptau sa se strice ceva, ca sa puna mana sa repare.

Sigur ca, cu un asa model in cap, mi-e greu sa ma uit la barbatii de astazi. Multi si si bine facuti care, desi au muschi, cap, maini, idei si 1882 de lucruri in jur pe care le-ar putea imbunatati, ei stau doar cu smartphone-ul in mana, sperand ca apare dracului inca o noua notificare, la 2 secunde distanta de ultima, a nu stiu carui personaj pe care nici macar nu il cunosc prea bine. Sigur ca, atunci cand vad barbati care nu fac asa, si sunt putini, ma inchin lor si sunt dispusa sa le rabd tot felul de alte defecte. Orice, numai sa nu fiu nevoita sa ma asez si eu langa un mameluc tehnologic.

 

despre cum zic multumesc si un pic mai departe

Laura Trice se numeste cucoana care spune pe ted.com cum ca ar trebui sa multumim pentru tot felul de chestii, celor din jur. Sigur, e misto sa multumesti si la serviciu sau la circa financiara. Dar eu ii dau cu ce am invatat inainte. Eu ma concentrez sa multumesc Barbatului pentru chestiile bune pe care mi le provoaca, repara, aduce, face, drege si spune.

Multa vreme am crezut ca el pricepe si fara cuvintele mele ca ii multumesc pe muteste, la mine pe interior. Dar nu e asa. Daca nu zic multumesc, el nu stie ca sunt multumita.

In plus, am zis sa duc lucrurile mai departe. Despre asta nu zice Laura Trice in filmul de mai jos dar zic eu. Ca am probat pe pielea mea si functioneaza al naibii de bine. Cand el vrea cumva si eu vreau altcumva si cand eu reusesc sa-l conving sa facem ca mine si se dovedeste in timp ca el si vai, nu eu aveam dreptate, nu tac despre asta. Vin cu un pahar cu vin si spun sa stii ca, in legatura cu cutare lucru, atunci cand m-am impotrivit eu groaznic de tare si pana la urma te-am induiosat, am gresit. Ca tine era bine.

Ca si in cazul muteniei in legatura cu multumitul, el nu e sigur daca eu mi-am dat seama ca era bine ca el. Si crede ca o tot tin pe a mea, ca surda pe mormant. Si ca sunt incapatanata si inchisa. Daca recunosc public ca m-am inselat, se bucura. Sa moara bibi ca strategia asta face minuni.

Si acum, asezati-va comod in fotoliu si sa inceapa filmul. Nu va speriati, tine 3 minute si va da de gandit cam 33, 3 dupa aia.

PS: poza nu are nicio legatura cu textul. Doar ca as vrea sa le multumesc si lor ca exista.

http://embed.ted.com/talks/laura_trice_suggests_we_all_say_thank_you.html

sa inchida cineva pasarelele cu cheia

M-am intrebat de multe ori de ce nu inchide cineva pasarelele cu cheia intr-un beci, atunci cand are loc o despartire. Mai ales a mea.

Sigur, imi dau seama ca, la cate despartiri sunt pe lume, bietele pasarele ar trebui sa zaca mereu inchise, cu ochii in lacrimi si ciocurile posomorate, indesate in tina. Dar ma gandesc ca, daca omul a ajuns pe luna, am putea sa ne concentram si asupra altor aspecte, mai de corason.

Ar fi oportun sa investim din banii publici si intr-un proiect care sa-i protejeze pe indragostitii fara speranta. Barbati si femei deopotriva. Cei ramasi cu buza umflata si gura cascata in urma disparitiei obiectului lor de cult. Macar in cartierul in care se trezesc ei dimineata ar trebui pasarelele inchise cu o cheie mare si grea. Si soarele ar trebui umbrit cu o umbrela gri, ca indragostitilor fara speranta sa li se para ca si natura plange impreuna cu ei. Si daca tot vorbim de plans, cineva de la primarie ar trebui sa picure deasupra celor parasiti apa multa, ca niste lacrimi din cer.

E frustrant sa suferi din dragoste si sa constati ca universului nu-i pasa nici cat negru sub unghie. Ca toti oamenii spun aceleasi glume proaste. Ca miros dichisiti a parfum in metrou. Ca isi beau caffe latte cu acelasi patos in pauza de pranz si ca sunt preocupati de unghii incarnate, facturi, snitele, dezvoltare personala, caini vagabonzi, capsuni cu pesticide, politicieni parsivi. Ca si cum cineva nu moare langa ei, de atata dor.

Da, e nedrept. Si da, e mult de munca pentru a-i putea alina. Dar pentru inceput, hai sa inchidem pasarelele cu cheia. Canta prea vesel si prea indecent. Si apoi mai vedem noi.