ce n-as da

Ce n-as da sa am vocea cu 23% mai ragusita si parul cu 78% mai cret.

Aproape ca nici nu conteaza cum arati in rest si ce personalitate ai. Daca ai un buton de unde poti comanda voce ragusita si/sau par cret bine plantat pe cap, sigur tragi lozul castigator in viata.

Exista doua feluri de raguseala. Una este vocea groasa, puternic ragusita, ca si cum te tii numai de excese, adica fumat, baut si altele, na. Sau tocmai ai baut un cocktail rece azi noapte si ai dansat pe mese, in uralele multimii dar acum pe fata ta nu se vede asta. Si asta in fiecare noapte.

Apoi mai exista vocea ragusita, ca de pisica usor la anaghie. Ca si cum nu ai suficienta forta pentru a vorbi cu toata gura, ca esti prea obosita de atata senzualitate. Tot ce iese este miau miau. Tot ce poti sa produci sunt niste soapte suficient de puternica insa incat sa atate imaginatia oricui trece, initial nepasator, apoi implicat.

Vocea ragusita e sexy ca la balamuc. Sa ne gandim numai putin la Carla Bruni sau Demi Moore. Cred ca unele femei se pomenesc cu copii in brate doar pentru ca erau ragusite si asta a le-a fost fatal. Barbatii de langa ele nu s-au putut abtine.

Iar daca as avea parul cret, as parea easy going. Oamenilor le vine sa il atinga, sa il imparta in codite, sa se joace cu suvitele lui. Nu conteaza ca eu sunt o persoana rigida si am tot felul de principii incomode. Parul cret ma face sa par lejera si flexibila si fara griji. Si oamenii fara griji sunt foarte apreciati, va zic.

Ce n-as da.

categorii de sosete barbatesti

Mi-a trebuit ceva vreme sa aflu ca barbatii au trei categorii de sosete si nu doua, cum credeam.

Nu stiu cum s-au fofilat pe la spatele meu cu informatia asta, caci am fost foarte vigilenta. Dar acum le-am dat de urma si sunt naucita. Poate voi stiati. Dar daca stiati, de ce nu ati zis ceva si m-ati lasat sa ma zbat in neagra nestiinta.

Exista niste sosete curate, cum are toata lumea, fara doar si poate. Exista mai apoi niste sosete despre care nu mai trebuie sa se poarte discutii. Sunt murdare si gata. Categoria de sosete care iese in plus la numaratoare este formata din sosete care nu sunt nici curate nici murdare si nici ele nu stiu pe ce lume se afla.

Sosetele astea curate nu sunt pentru ca au fost trase o data pe piciorul de om. Murdare nu poti sa le numesti, pentru ca nu au apucat sa poarte picioarele pe alte picioare de plai si pe guri de rai. Ele sunt prinse undeva intr-un limbo. Nici moarte nici vii, nici pacatoase nici izbavite, nici calare nici pe jos, aceste sosete care au fost purtate doar foarte putin se zbat in purgatoriu.

Cum am aflat de existenta lor este simplu. Daca cele curate au locul lor privilegiat, in dulapul frumos mirositor, iar cele purtate sunt exilate in cosul cu rufe imputite, sosetele astea, de mijloc, care nu sunt nici cal nici magar, zac in nesimtire pe podea. Nu sunt primite in dulap si nu se califica pentru cosul de rufe. Vai de capul lor.

Dar vai si de capul meu. Caci ei bine acum, ca am inteles ca ele exista si au un loc controversat sub soare, oare ce e de facut in continuare.

exercitiu de curatenie

Iar mi-am adus aminte ca japonezii cica obisnuiau sa isi arda posesiunile la fiecare sapte ani si apoi o luau de la capat. Cine stie, poate ca unii chiar mai practica asta. Ar fi tare.

Eu nu pot sa-mi ard posesiunile caci as fi trista fara carti sute, plante de la bunici care nu mai sunt, poze dragi si covoare asemenea. Dar incerc sa ma uit la lucruri, cel putin din cand in cand, ca si cum nu sunt ale mele. Si le judec cu un juriu format tot din mine si cu martorul care mereu am fost. Si cand zic lucruri, ma gandesc si la electrocasnice, si la pantofi si la activitati si la oameni.

A venit un moment in care e cazul sa ma uit la livada in care locuiesc precum se uita gaina la margica. Si e un exercitiu al naibii de interesant. E foarte tare sa ma fortez sa aleg si sa numesc pe o lista doar lucrurile din casa mea care imi plac foarte tare. Imi dau brusc seama ca tot restul, desi in armonie generala, nu ma intereseaza prea tare.

Lucrurile fara de care nu pot trai, din tot ce ma inconjoara si care mi se pareau esentiale, sunt atat de putine. Pacat ca fac lucrul asta doar in niste momente in care sunt stransa cu usa. O sa ma straduiesc cat pot eu de tare sa o fac mai des. Cel mai des. Doar asa pot fi sigura ca traiesc curat, fara porcarii dosite aberant prin dulapuri, frigider sau inima.

Jos balastul. Jos plantele uratele, nici moarte nici vii. Jos ibricele ciobite, mostrele de crema, bluzele cazute in dizgratie, gentile deselate, demachiantele care ma ustura, tablourile care nu ma inspira, cadourile urate si ramase nefolosite, lustrele care dau lumina urata, scaunul incomod si canile branduite.

Sus tot ce as alege in graba, daca mi s-ar spune ca trebuie sa plec maine in Madagascar, pentru 11 luni si cateva zile. Si uite si o carte care vorbeste frumos despre asta.

ganduri despre covrigul urias si tara care il fabrica pe banda

Isteria covrigului urias in Romania continua.

Eu credeam ca dimensiunea unui covrig, asa cum il stim noi de cand eram mici, are o noima. Ca e numai bun asa cum era gandit. Dar poporul meu nu crede la fel. Am banuit ca pofta pentru covrigi din ce in ce mai mari o sa paleasca, precum o boare de vant. Dar nu.

Romanii cumpara covrigelul urias cu mare interes. Si cred ca se si bucura cand se trezesc cu el in mana, cat roata carului sau un colac de wc mai mic. Mie covrigul urias mi se pare o mare tampenie. Dar in tara mea, cu cat e mai mare, cu atat e mai bine. Si cand spun asta, ma refer la tot.

La casele romanilor care au muncit cu sudoarea fruntii, departe de familii, ani intregi. Si apoi s-au intors acasa, la tara, si au bagat toti banii in niste locuinte supradimensionate. Pe care nici nu au mai avut cum sa le finiseze interior sau sa le tencuiasca sau incalzeasca sau sa le mobileze sau sa traieasca in ele omeneste, cum ar fi trait in alea mici, suficiente, in care s-au nascut.

Covrigelul urias imi aminteste de masinile romanilor mai mari si mult mai scumpe decat au nevoie si isi pot permite. La motoarele de tip covrigul urias, care inghit combustibil ca setila. Si la eforturile pe care le presupun masinile astea, la reviziilor lor coplesitoare, la orice piesa care nauceste prin pret.

Covrigelul urias imi aminteste si de creionul absurd, gigantic, cu care nu se poate scrie niciodata nimic, decat daca il tin trei fartati si isi pun ambitia. Cel care se gaseste pe la standurile de obiecte de artizanat pe care le vrezi in drum spre munte.

Mi se pare ca, daca ai chef sa mananci mai mult covrig, este mai bine sa iti iei doi covrigi de dimensiune normala. Nu?

ceva nebunesc

Sunt o persoana decenta. N-o spun in favoarea mea.

Acest lucru o fi folositor in foarte multe domenii din viata unui om dar nu e si ceva care sa ma entuziasmeze chiar mereu. Adevarul este ca am visat intotdeauna sa fac ceva nebunesc, care sa ii lase pe toti apropiatii cu gura cascata de uimire. Vreau cu ardoare sa ma comport ani de zile la rand intr-un anumit fel, responsabil, si apoi sa deraiez brusc intr-un mod care sa starneasca rumoare.

Cum ar fi ca, intr-o dimineata, cand colegii de birou ma cauta ca uite, nu mai vin, sa afle ca am plecat la Cracovia. De ce am plecat. Pai pentru ca intr-o seara m-am intalnit intr-o statie de autobuz cu o fosta iubire din scoala generala care m-a luat de mana si am ras impreuna mult si din prima amintindu-ne cum ma tragea de codite si imi ridica sortuletul si apoi mi-a zis ca are tren spre Cracovia si ca are jobul perfect pentru mine, n-are rost sa discutam acum, o sa-mi dea detalii cand ajungem.

Si alta explicatie care m-ar unge pe suflet, tot pentru colegii de serviciu, no offense guys. Ca m-am mutat in Toscana, unde fac agricultura organica dar mai ales cresc melci frumosi si gustosi pentru un restaurant din apropiere care este in ghidul Michelin. Iarna, cand melcii nu razbesc, o sa lucrez la moara din localitate pe postul de ajutor de morar. Cu cine m-am mutat acolo. Cu o femeie cu 24 de ani mai mare decat mine, pe care am descoperit ca o ador.

Iar daca mama ar fi cea care ar intra pana la urma cu copia ei de cheie la mine in livada, ar gasi un bilet. Pe el ar scrie mama, mereu mi-am dorit sa fac scufundari la foarte mare adancime si acum am gasit un grup care pleca catre Marea Rosie sa faca exact asta si m-am dus si eu cu ei, ca si cum fugi cu circul. Iarta-ma, nu stiu cand ma intorc. Daca vrei sa-mi comunici ceva, incearca la telegraful din localitatea x, un nume complicat de pronuntat.

Prietenul meu ar afla de la mama ca am plecat la un curs de prajituri la cel mai mare institut din lume, care se afla la New York, The Big Apple. Cursurile costa imens dar eu am avut bani sa le platesc, ca am pus in toti anii astia la ciorap, fara sa stie el, pentru acest vis al meu pe care il coc de foarte multa vreme dar despre care nu i-am povestit niciodata. Acolo impart apartamentul cu doi adventisti de ziua a saptea, unul din Ucraina si altul din Albania, care au reusit cumva sa ma convinga si pe mine sa ader la crezul lor si sa devin o credincioasa infocata, practicanta si rigida. Cica nu mai beau deloc si fac si ore in folosul comunitatii, la un centru de batrani obezi, asta pentru ca nu mi-au placut niciodata pisicile.

Mi-ar placea la nebunie sa face ceva complet nebunesc. Dar cum se pare ca nu am inima pentru nimic din ce zic mai sus, o sa ma multumesc sa mananc un crenvusti in foetaj. Tot nebunesc si la fel de periculos si de neinteles. Dar macar e la colt.

cireasa si muntele de carne

Iar merg la sala aia scumpa si iar ma minunez despre cum evolueaza lucrurile cu antrenorii astia care au de-a face cu foarte multe femei in fiecare zi. Nu pot ramane indiferenti, asta e clar.

Este unul, domnule, care si-a dublat partea de sus de cand l-am vazut ultima data, acum doi ani. Este imens. Creste pe zi ce trece, creste si acum, cand vorbim. Ca si cum poate nu i se vad destul de bine muschii, mai poarta si tricouri din alea fara maneci. Te obliga sa-i masori carnea si progresele zilnice. Iti induce dorinta de a-l pipai si de a-l mirosi, ca sa intelegi bine.

Eu aproape ca nu m-as baga la o asemenea activitate, daca ar fi. Bine, nu ca el ar vrea. Cu atatea femei inalte si slabe, cu coada aia tipica de cal prinsa in varf de cap si cu jeep afara, nu am vreo sansa. Dar speculez si eu asa. De frica domnule, da, de frica nu m-as incumeta, caci se intoarce odata in extaz in pat si imi trosneste trei coaste. Si un act sexual, sa fiu iertata, nu face cat trei coaste busite.

Muntele de carne insa si-a crescut masa corporala dar nu si-a schimbat naravul. El are gene lungi si este destul de romantic ca soi, asa. Un fel de copil supradimensionat, care s-a lacomit si a baut prea mult laptic dimineata, ca sa-si asculte parintii mai severi din fire, si acum uite-l nu mai e nimic de facut.

Ii place muzica proasta rau de tot, genul tutz tutz si nu se poate sa nu sara pe ea. Si uite-l cum danseaza rap si mai si canta fara talent in timp ce noi, eu si femeile inalte si slabe cu coada de cal si jeep afara, ne facem exercitiile cuminti. Ca un pui de ciobanesc sare si ti-e frica sa nu darame niscaiva bibelouri, daca le-ar avea prin preajma.

Muntele de carne e cuminte si imens. Cum de s-a ajuns aici, nu stiu. Cert e ca cineva ar trebui sa-i zica, poate directiunea. Fiti amabil, e destul. Puteti sa va opriti, altfel va plezneste ceva inauntru. Fierea sau ceva. Si, fiti amabil, daca tot discutam despre asta, sa stiti ca nu e nevoie sa va epilati.

dificultatea de a renunta la un barbat pe care nu il ai

E amuzant cum devine mai dificil sa renunti la obiect decat la idee in sine. Daca vorbim despre barbati, e si mai si.

Cand nu ai reusit sa capeti pe semnatura un barbat anume dar iti place mult de tot, el e tot ce iti doresti. Impotriva tuturor evidentelor si feedback-urilor primite din public, tu tot speri ca un inorog inocent si pufos ca o sa fie intr-o buna zi al tau. Asta te face sa esuezi cumplit in a te detasa de el, chiar daca nu e potrivit.

In cazul asta specific speranta, parca mai ales cand e impotriva firii, vine la pachet cu o cramponare teribila. E pe bune adevarat ca ea moare ultima. Uite-o, priveste-o cum se zvarcoleste inauntrul tau si accepta sa moara doar ca ultima solutie si numai in niste chinuri cumplite, dupa foarte multa impotrivire.

Pare ca mai repede poti renunta la un barbat care e al tau in vazul lumii, cu acte serioase de iubire scrise pe o bucatica de servetel decat sa lasi din mana barbatul care iti da din el doar mici bucati pe post de sampling. Daca un barbat accepta doar sa isi dea din cand in cand chilotii jos, tot ce iti doresti in viata, fara sa mai analizezi daca e bun sau oportun, este intregul.

Daca un barbat nu ti s-a daruit de buna voie, doar cu greu il poti scoate din sistem. Te poti detasa complet de el doar daca nu-ti mai raspunde niciodata la telefon (deci cu forta) sau daca reusesti sa il ai si vezi cu ce se mananca. Altfel, iubesti o fantasma si ti-e greu sa admiti ca nu se poate si sa iti zici, cu bun simt, eu cu omul asta nu mai am treaba impreuna.

versatilitatea exercitiilor kegel

Kegel tine cu mine, cu tine si cu ea.

Pentru toate felurile de miscare cam trebuie sa ma duc intr-un loc dedicat. Pentru kegel nu si nu.

Daca vreau sa fac spate frumos, si uite ca vreau, trebuie sa ma cufund in apa si sa mananc bazinul ala pe paine cu unt. Daca vreau buci de otel, e musai sa ma sui pe bicicleta si sa raman acolo un an intreg. Apoi se pot sparge lemne pe al meu dos. Primesc cereri mereu in sensul asta. Fiti amabila, se poate sa sparg si eu niste lemne pe fesele dumneavoastra maine dupa-masa, pe la 5. Daca mainile sunt cele pe care le vreau de Xena, si da, le vreau, apuc greutati si imi faci de lucru cu ele catre cer. Gafai, asud dar ridic.

Pentru kegel, trebuie doar sa imi amintesc. Si apoi sa combin incordarea muschilor cu un efort de vointa.

Ma intalnesc cu o prietena la cafea si ea intarzie si noi avem intalnire la Universitate, la ceas, nu-i nimic. Arborez o mimica intelectuala si incep sa strang si sa relaxez, sa strang si sa relaxez, sa strang si sa relaxez. Nimeni nu stie ce se petrece in sufletul si cu anumiti muschi ai mei.

Merg cu cineva la mall si persoana cu pricina ma asasineaza proband prea multe chestii, nu-i bai. Ma asez langa raionul cu bluze pe gat, sa zicem, si ii dau acolo inainte, cat pot eu. La serviciu nu mai vorbesc. Ce-are a face ca locuiesc intr-un open space. Open-open dar nu stie nimeni ca eu ma incordez in parti intime.

Asta imi place la kegel. Ca faci exercitii complet sexy si care iti provoaca partile rusinoase mereu. Si ca poti face asta chiar si pe un stadion, fara sa dai de banuit ca esti vreun pervers.

barbatii, mari producatori de par si sosete

Cine a locuit vreodata cu un barbat, stie despre ce este vorba inca din titlu.

Barbatii sunt, intr-adevar, mari producatori de par de prin toate partile lor imblanite de corp, despre care eu am o parere excelenta. Cu cat sunt mai multe, cu atat mai bine. Si tot ei genereaza sosete ba imperecheate si cocolosite in tandem, ba desperecheate si parca ale nimanui, botite prin colturi.

Ca au mai mult par decat mine, asta e sigur. Se vede cu ochiul liber. Partea cu sosetele este de neinteles. Si eu folosesc acest articol dar nu stiu de ce nu se vede. Poate ca trebuie sa ma straduiesc mult mai tare decat o fac in prezent, ca sa obtin rezultate de care sa se mire, placut impresionat, un barbat.

Dar numai o doamna carcotasa s-ar putea referi la barbati doar plangandu-se in felul asta. Pentru ca barbatii produc atatea alte chestii bune in viata mea, pe langa parul si sosetele de rigoare, incat prefer sa uit tot restul. Barbatii produc suruburi si surubele insurubate pe te miri unde cu ajutorul unei suite de surubelnite.  Ei mai produc farfurii cu feluri gustoase si creative de mancare, de care mie mi-e teama sa fac, si unghiere. Produc rulete, mufe si fire, cofraje pline cu oua, sa fie, idei practice, cutii de bere la rece in orice anotimp, drumuri cu masina cand mie mi-e frica sa conduc ca e prea intuneric sau prea iarna sau prea mare oboseala. Barbatii produc scamatorii ingineresti, becuri de rezerva si mai multe conserve de acelasi fel, stivuite frumos, pentru vremuri grele. Cand ei sunt prin preajma, se folosesc ciocane si cuie, se reorganizeaza multe lucruri care ajung sa incapa in spatii prea stramte si se incearca tehnologii, softuri, programe si aparaturi noi.

Toate astea de mai sus si altele imposibil de explicat, ii fac pe barbati responsabili de cresterea calitatii vietii. Si mie imi place asta de mor.

sanii, doua fracturi ironice

Inainte de ciclu, sanii unora si altora se dau de trei ori peste cap si se cam umfla.

Unii sani se reinventeaza mai putin, de-ti trebuie o lupa sa constati toata situatia, cum se cuvine iar altii cresc mai spectaculos, si stiu chiar si vecinii. Dar nu cred ca ca exista sani car se tin tari pe pozitie si reufza categoric sa-si schimbe dimensiunea si forma macar un pic. It’s a fact.

Chestia e ca, atunci cand se umfla, ei devin mult mai ispititori decat in restul lunii. Sau ma rog, ai mei devin asa. Poate unii stiu deja ca eu am un piept generos de la natura. Cand el se da de trei ori peste cap si se face si mai generos, risc sa creez confuzie. Sanii nu mai incap in sutien nici sa-i pici cu ceara si au o vointa a lor, la care mi-e imposibil sa tin piept.

In plus, sunt momente cand starea lor supranaturala dureaza neobisnuit de mult, sa zicem doua saptamani dintr-o luna. Asta inseamna ca sunt saptamani intregi cand eu am sanii mari si saptamani in care am sanii curios de mari, parca mai mari decat e permis prin lege.

Si aici intervine ironia si comicul de situatie. Cand sanii mei sunt mult mai mari decat in mod normal, este omenesc sa vrei sa pui mana pe ei. Oricine-ai  fi, cred. Militar in termen, batranel adus de spate, contabil plictisit sau tata de familie, cu burtica si chelie. Ori taman atunci ei sunt de neatins, caci hiperbolizarea vine la pachet cu dureri de povestit nepotilor.

Cand sanii se umfla cum stiu ei, sunt momente cand simt ca umblu pe mine cu doua fracturi fara leac. Nu pot sa merg nici calare, nici pe jos, nici imbracata, nici dezbracata, nici cu sutien, nici fara. De privit e mmmm. De atins insa, nu il pot lasa pe doritor, caci trebuie apoi sa il omor in chinuri.

Cine are sani, sa ii stapaneasca sanatos. Cine nu, sa nu-si doreasca.