ma predau Craciunului

Carnati inmiresmati. Cozonac zburator in viteza de croaziera, trei bucati, buzunar gol dar gura fericita.

Lumanari pentru brad dar si luminite, o combinatie de succes, nemaincercata pana acum.

Bradul insusi, stufos si demn si simpatic, impaunat ca o puzaza cu toate culorile pamantului si inca alte cateva, despre care nu stie inca multa lume.

Bomboane de ciocolata in care sta pitita ba o visina ba niste cocos ba niste jeleu de migdale ba cine mai stie ce cremuta magica.

Febra cadourilor gandite de multa vreme pentru cei pe care ii stim. Febra si mai febra a cadourilor care trebuie improvizate pe loc, pentru cei pe care ii cunoastem abia acum si trebuie sa iesim bine.

Oja cu sclipici.

Sarmale rasucite cu grija si cu emotia ca vreau sa iasa cel putin la fel de bune ca anul trecut. Sarmanel rasucite in timp ce asculti colinde cu mama de cireasa.

Seriale si filme pe banda, cand toti oamenii se odihnesc de atata mancare si bautura si voie buna. Muzica buna, ascultata pe indelete. Nefacut nimic, dupa atat de multa vreme.

Ganduri stinghere despre anul care vine si care pare deja plin de intamplari, e uluitor. Ganduri fugare, alungate de inca o gura de salata de boeuf cu exact cata maioneza trebuie.

Viata e asa de misto. E cum ti-o faci.

Anunțuri

interviu cu Iv Cel Naiv

„Ce zi mai potrivita pentru un interviu cu Iv Cel Naiv decat ziua lansarii celui de-al doilea volum de poezii, Uibesc? Publicul numeros, deja existent, care urmareste poeziile lui Iv Cel Naiv, o sa se bucure sa afle niste lucruri din culisele existentei acestui poet usor fictiv. Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, interviul asta e un inceput bun.

Sana: Cine esti? Inteleg ca nu vrei sa te prezinti cu nume si CNP dar te rog sa ni te explici cum poti tu mai bine.

Iv Cel Naiv: Sint un baiat, un nene, un tip, un domn, un gagiu, un om; dar asta nu e foarte important. Important e ce fac – scriu si bucur oamenii si pe mine. Incerc sa resuscitez ideea de poezie. Scriu o poezie din care sigur o sa intelegeti ce a vrut sa zica poetul. Le ofer oamenilor un zambet, o incruntare, o surpriza, o tristete, o confirmare, un gand. Asta e tot ce trebuie sa retineti. Ivcelnaiv e un pic din fiecare dintre voi. Dar important e ce face. Rascoliti prin versuri, acolo e adevarul.

Sana: De unde iti iei tu inspiratia?

Iv Cel Naiv: Din oameni. Imi plac si fluturii, inorogii si plantele carnivore, dar fara oameni, planeta asta ar fi mult mai plicitistoare, mai saraca. Ei sint principala mea sursa de inspiratie. Imi plac oamenii si ii observ in continuu, am un simt special pentru asta. Motiv pentru care pot scrie despre oameni, pentru oameni. Poezia mea vine de la ei, trece prin mine si se intoarce la ei. De fapt, e poezia lor, a oamenilor.

Sana: Ai o iubita? Daca da, ii scrii si ei poezii care nu ajung la noi si sunt doar pentru ea? E incantata?

Iv Cel Naiv: Sint indragostit de cea mai frumoasa fata din lume care e indragostita de cel mai frumos tip din lume. In situatia asta ma gasesc. Fireste ca ii scriu. Ma inspira atat de mult incat ii pot scrie versuri direct in chatul de facebook sau i le pot spune privind-o in ochi, prin vreo cafenea, fara sa fac vreun efort. E un transfer fantastic. Asa se nasc multe din versurile mele: din emotiile mele reale amestecate cu putin ireal. Pentru ca traim amandoi, si eu si iubita-mea, lucruri reale atat de ireale.” (Hotcity.ro, 19 decembrie 2012)

Continuarea interviului cu Iv Cel Naiv despre al sau nou volum de poezii, Uibesc, si alte lucruri frumoase, aici.

cum am fost descalificata din concurs

Se facea ca eu eram intr-o relatie si credeam sau macar speram ca totul e ok. Ca doar asa face orice om de fiecare data, inainte de a intelege ca s-a inecat sentimental si trebuie sa-si duca relatia institutul de medicina legala si apoi la morga.

Apoi insa a inceput un concurs intre mine si partenerul meu. Un concurs de existenta caruia eu nu m-am prins imediat si asta m-a facut sa nu pot acumula puncte inca de la inceput. Am avut handicap, cum s-ar zice. Partenerul meu insa, un om foarte abil, era pe val in fiecare zi.

Concursul nerostit si propus de el se intitula hai sa vedem care dintre noi reuseste sa faca mai putin pentru celalalt si pentru relatie. Concursul se tinea in fiecare zi si pe termen nelimitat. Chiar si de sarbatori. Chiar si in concedii. Chiar si cand amandoi dormeam umar la umar, in patul prea incapator. Nu avea nicio importanta daca eram sau nu fata in fata, puncte se acumulau sau se scadeau oricum, prin simplul fapt ca eram in mod oficial impreuna.

La inceput am fost natanga. Profesorul meu era bun dar mie tot nu-mi intra in cap ideea ca trebuie sa ma opresc. Din a fi calda, amabila, toleranta, entuziasta, tandra, interesata, zglobie, creativa, sexy, cu pofta de viata, visatoare si asa mai departe.

Cand insa am inteles cum se face, sa te tii. Am devenit aproape si mai buna decat el. Mi-am pus o platosa de fonta, mi-am badijonat inima in tabla zincata. Am inceput sa port dessousuri de culoare gri, o masca serioasa pe fata si m-am apucat de treaba. In scurt timp am devenit foarte buna, partenerul meu era mirat. Eram capabila sa lipsesc cu desavarsire desi eram prezenta tot timpul. Nu ma interesa ce mananca el sau daca mananca ceva. Cand il durea ceva, vorbea cu un perete cu fata de femeie. Imi aduc aminte vag ca se plangea ca nu are nu stiu ce haine curate si ca ar fi preferat sa le aiba. Prea tarziu. Ucenicul isi depasire profesorul.

Nu mai tin minte ce m-a trezit. Cand m-am prins ca jocul de-a neimplicarea este daunator mai ales pentru cel neimplicat, m-am oprit pe loc. Am ales abandonul, fiind descalificata automat din concurs. Descalificata pe viata intrucat niciodata nu o sa ma mai las antrenata in ceva care o sa semene cat de cat cu ce am povestit mai sus.

Cu ceva tot am ramas. Mai fac si acum concursuri in relatii, initiate de cele mai multe ori chiar de mine. Dar pe invers, adica hai sa vedem care face mai mult pentru relatie si pentru celalalt. A, si inca ceva. Incerc mereu sa castig.

sentinta revelionului

Vine revelionul si nu pot face nimic pentru a opri lucrul asta. Nu ca ar trebui oprit. Va rog sa va distrati.

Pot insa sa fac altceva. Sa inteleg cum sa abordez acest eveniment acum, ca am crescut mare. Stiu sa desfasor pentru el forte mult diminuate, ca nu e asa de important cum credeam cand eram mica. Craciunul mi-e la fel de drag ca mereu, cu tot alaiul lui pe alocuri comercial sau chiar condimentat cu Hrusca. Haha. Dar revelionul este pentru mine o conventie.

Am avut de la revelion asteptari mari. Am vrut sa ma surprinda, sa ma distreze, sa nu ma coste mult, sa fie spectaculos, sa faca o trecere buna in noul an, sa fie intr-un loc nu stiu cum, sa nu ma imbete prea tare, sa fie petrecut alaturi de toti oamenii de care am eu chef, sa ma gaseasca intr-o rochie mortala de sexy ce e.

Pentru mine revelionul a insemnat mereu o obligatie. Trebuie sa te distrezi, imi soptea piticul. Trebuie sa te distrezi foarte bine, de sa se duca vestea. Daca nu gasesti o formula grozava de a te distra, esti un papagal, mai soptea piticul. Si apoi radea malefic si se infasura in mantia lui tesuta din fire de paianjen si blanita de liliac si disparea ca un fum.

Mi-au trebuit ani buni pentru a ma prinde ca cel mai mult m-as bucura sa fiu de revelion in costum de schi, pe o partie bine intretinuta. De preferinta una austriaca. De preferinta cu eu avand obrajii rumeni de la atata stat pe-afara si efort si avand si una sau mai multe bauturi calde in mana. Ar fi suficient sa fiu alaturi de macar o persoana draga si deci nu mi-a trebui un alai.

Sentinta revelionului nu ma mai atinge in locuri moi si nu mai pune presiune pe mine. Revelionul petreaca-se cum s-o petrece. Important e ca totul e ok in general si ca ne asteapta un an nou, proaspat, poate si mai misto decat asta, care deja a fost foarte bun.

despre proximitate

Tocmai am avut o mica revelatie. Sper sa ma tina si sa mi-o amintesc mereu.

Acum am inteles ca daca esti acolo unde se intampla lucrurile care te intereseaza, sunt sanse enorme sa obtii exact ce vrei.

Adica daca dorinta ta apriga este sa lucrezi ceva in cinematografie,  nu trebuie sa te descurajezi doar pentru ca nu ai studii pentru asta. Chiar daca toata lumea crede ca n-ai nicio sansa si delirezi. Tu poti totusi sa razbesti. Totul e sa te invarti in lumea cu pricina, sa incerci mereu sa ii sari gardul, sa fii aproape de ea in fel si chip, cum s-o putea. Cineva, la un moment dat, o sa te observe si o sa-ti descopere entuziasmul si dedicarea si o sa-ti dea ceva de facut. Nu un rol de Alain Delon din prima. Sau nu un film important de regizat, potrivit pentru un Spielberg. Dar o sa capeti ceva de facut si, daca esti hotarat in continuare, si dai tot din tine, un lucru o sa conduca catre celalalt si tot asa.

Asa e si cu joburile. Cand iti place de o corporatie mare, fa-i curte. Nu te gandi ca nu te-ar accepta niciodata pentru ca nu ai experienta si exista nu stiu cate alte capete mai calificate pentru tine, care si-ar sectiona o falanga din degetul mic, doar ca sa lucreze acolo. Du-te zambitor si degajat catre corporatie. Du-te ca o primavara bine intentionata. Prezinta-ti calitatile. Propune-i sa lucrezi 6 luni acolo moca. Spune-le ca iti doresti asta de cand erai mic si beai laptic. Daca esti bun, o sa te angajeze. Si corporatiile au inima lor, desi e mai mica si mai neagra si nu se vede la prima amusinare reciproca.

Cu dragostea lucrurile stau la fel. Cand iti place cineva, trebuie sa petreci timp pe langa el. Fara sa te arati disponibil din prima si fara sa incerci sa ii stai in gat ca un os de peste. Dar stai pe-aproape. Poate are nevoie de o ceasca de ceai fierbinte, ca e racit. Sau un nod la cravata, dupa moda lui 2013. Sau un drum cu masina pana undeva langa Bucuresti, ca trebuie sa ridice ceva de acolo si nu gaseste taxi. Daca nu are fular, indeasa-i cu aparenta nepasare unul in jurul gatului. Daca ii e foame, scoate din maneca o briosa calda. Cand te intereseaza cineva, fa-ti de lucrul prin preajma.

Daca vrei sa fii surfer, stai intai multa vreme pe mal si holbeaza-te fara ragaz la ceilalti surferi. Daca vrei sa te faci bucatar iscusit, roaga-te de un bucatar deja recunoscut sa te lase sa-i cureti toata ceapa din lume, incepand de la ora 5 dimineata. Daca vrei sa te faci prezentatoare de stiri, angajeaza-te orice in televiziune si stai din pasiune pe langa redactia stiri, ajutand cand e nevoie.

Daca vrei ceva, nu visa cu ochii deschisi de la o oarecare departare. Aseaza-te in anticamera lucrului pe care il doresti si nu te lasa pana cand nu intri. Eu una asa fac.

ganduri despre freza pubiana la femei

Ca o femeie se imbraca pentru alte femei, pot sa pricep. Dar sa vorbim putin despre cine este beneficiarul alegerilor unei femei in materie de freza pubiana.

Aici, la domeniul cum iti aranejzi parul pubian, nu mai putem spune ca o femeie il struneste pentru alte femei. Daca am trai intr-o lume foarte libera, poate ca s-ar ajunge si la asta. Adica daca accesul vizual la parul pubian al prietenelor, cunostintelor, rudelor, colegelor de serviciu si chiar al necunoscutelor ar fi inlesnit prin lege sau macar o morala mai relaxata, probabil ca am ajunge sa ne coafam in partile intime pentru alte femei. Asa cum ne fardam pana in dinti desi barbatului ii place stilul cat mai natural si cumparam pantofi absurzi, cu nu stiu ce platforme caraghioase, pe care el ii detesta. Asa cum alegem sutiene neprietenoase cu utilizatorul barbat si insistam sa ne dam parul cu fixativ, desi stim ca lui e sila sa-l atinga cand el e imbibat cu vreun smac. Detalii.

Chestia e ca freza pubiana a unei femei este sau ar fi bine sa fie vazuta si apreciata de un singur om. Prietenul, prietena sau sotul ei. Si aici incepe lipsa de comunicare sau exersarea feminismului, dupa caz. De cele mai multe ori, partenerii nu discuta despre asta. Asa ca parul pubian al unei femei este lasat in voia sortii. Nu urmeaza preferinta barbatului, caci femeia nu stie care este aceasta. Este cel mai probabil aranjat cum ii trece ei prin cap si ii e comod sau cum il au si prietenele ei.

Dar sunt si situatii in care barbatul zice ce fel de look vrea si femeia nu se conformeaza. Ca i se pare ei ca prea comanda el in toate cele si macar la parul pubian sa-i traga ea o palma morala. Ori mie asta mi se pare foarte caraghios, din simplul motiv ca barbatul este, macar teoretic vorbind, unicul beneficiar al respectivei freze. Adica ea doar lui poate sa i-o arate, daca e femeie cumsecade si cuminte. Si uite ca, desi lucrurile stau asa, si ea il place pe el, ca de-aia i-o si arata, nu vrea totusi sa ii faca pe plac.

Incurcate mai sunt caile oamenilor. Incurcate sau defrisate sa-n palma, dupa cum e gustul purtatorului de par, politica din tara si vremea de-afara.

La Barbatu Obosit

Asa ar fi trebuit sa scrie pe firma pusa la poarta unde sedeam intr-o tihna absoluta eu cu sotul meu, inginerul fara inima. La Barbatu Obosit.

Dar nu scria nimic. Nu era facut nici macar un mic semn pe poarta cu cerneala simpatica, in forma de perna sau canapea sau televizor. Si asta inducea pe toata lumea in eroare, incepand cu mine.

Si ce pacat, si ce pierdere de vreme. Caci sunt si multe femei obosite pe lume si, daca vreuna ar fi citit tablita de la poarta, poate ar fi intrat cu entuziasm si inima crescuta de bucurie ca o paine calda. Si uite-asa Barbatul Obosit si femeia lui la fel de rupta ar fi trait bine pana la adanci batraneti.

Dar eu nu stiam ca asa e modelul din constructie, obosit. Prin urmare eu veneam acasa destul de odihnita, in fiecare zi, intrand tiptil, cu inima mica, cat o ghinda. Tot sperand ca barbatul meu o sa se scoale, macar astazi, de unde sade sprijinit intr-un umar, precum un Bachus care nu a baut totusi nimic.

Cand ai Barbat Obosit, repede obosesti si tu. Viata cu el te epuizeaza cumplit. N-are nicio importanta ca nu faci mare lucru toata ziua. N-are nicio importanta ca nu misti un deget si nu tesi niciun plan si niciun progres si nicio branza ani intregi. Esti obosita de nu se poate povesti.

Dar sa ne intoarcem la firma de la poarta.

Si asa ar trebui, poate, sa aiba la poarta si alte feluri de barbati. Ca sa stii cu ce se mananca, si ce te asteapta daca te bagi. La Barbatu Reparator prin Casa. La Barbatu Sprintzangiu. La Barbatu Fustangiu. La Barbatu Sportiv. La Barbatu Care Face Sex Bine.

cireasa si caldura la cap

Cand am fost mica ursitoarele stranse in jurul patutului meu au fost darnice.

Ele mi-au dat tot felul de bunatati, mai ales daca pun la socoteala faptul ca sunt pitica. Asta e un lucru pe care in mod bizar eu il vad ca pe un plus. Si totusi, ele s-au asigurat ca-mi ursesc cel putin doua chestii aparent inofensive si in fapt perverse.

Prima perversiune este faptul ca nu am niciodata presiune la dus si despre asta am povestit aici. Cu ce placere am recitit chiar si eu. Celalalt fapt pervers este si mai si. Orice caciula imi pun pe cap, arat ingrozitor.

Eu nu insist sa fac din caciula o declaratie de moda. Nu ma supar ca nu pot sa impresionez lumea prin forma capului meu combinata cu vreo caciula moderna, de sa intoarca lumea cu placere capul dupa mine. Eu vreau doar sa arat decent cu o caciula pe cap, cand e foarte frig afara. Si asta, asta nu a fost posibil niciodata.

Chestia e ca a venit iar iarna, draguta. Si sunt si eu om si mi-e si mie frig. Zilele trecute m-am suit pe bicicleta si mi-am luat ramas bun de la un barbat. Pusesem pe cap ceva ce mi se parea decent, nici prea prea, nici foarte foarte. O caciula care, speram eu, e ca si cum n-ar fi. Si totusi barbatul a pufnit usor in ras. Asta e. Mi-am dat seama ca n-am putut trece neobservata.

Si nu stiu cum sa mai procedez. Imi dau seama ca nu e cazul sa ma astept sa-mi pun o caciula si sa-mi iasa din ea ba o coada impletita mestesugit, ba niste zulufi care sa-mi incadreze dragalas tenul, cum vad la multe fete. Dar vreau si eu sa nu sufar de frig si sa nu rada lumea care ma intereseaza. Of.

ciorapul buclucas

Dupa ce am tanjit doi ani, am calcat in gura lacomiei si mi-am facut din nou abonament la sala de fite ce poseda bazin. Bazin, un lucru deosebit de important pentru mine.

Sala a facut insa progrese surprinzatoare intre timp, poate putin prea multe pentru cat poate o femeie mica, divortata, sa duca. Si atunci veneau oameni bogati la ea. Dar acum a devenit un fel de fabrica care lucreaza in foarte multe schimburi si produce oameni instariti indesati in costume opulente de sport. Animata de o incredere in sine care ar face gelos pe orisicine, mi-am ca zis marunt in barba ca n-are importanta, si ca pe mine nu o sa ma sperie progresul salii si bogatia celor ce o frecventeaza.

Cu inima crescuta precum un cozonac, am vrut sa ma duc la prima mea ora de aerobic. Am incercat sa ma programez si a trebuit musai sa intru pe site si sa tastez un cod pin. Nu a mers. Am pierdut prima ora dar am zis nu-i nimic. A doua zi m-am suit pe bicicleta spre sala. Mi-a sarit lantul la jumatea drumului si nu am stiut sa-l pun la loc. Am pierdut ora. A treia zi m-am programat, am plecat pe jos cu suficient timp inainte si am ajuns, credeam eu, in sfarsit bine. Insa pana m-am schimbat s-a facut si 2 minute si am gasit un drug in usa, la propriu. Nu m-au mai lasat la ora.

A patra oara chiar mi-a iesit. Am ajuns la timp, am intrat in vestiarul plin cu femei bogate si goale, cu freze perfecte si haine tesute cu fir de aur asezate frumos alaturi. Mi-am scos geaca si mi-am scos pantofii, tragand cu ochii la noile boieroaice. Si atunci am simtit ca ma lipesc de linoleum, cu una dintre talpi. Cam stiam eu ce poate sa insemne asta. M-am uitat cu coada ochiului si am vazut ca aveam o gaura imensa in ciorap. Tot calcaiul era pe-afara.

Mi-a fost rusine si mi-am zis pfiu, pfiu. Aici imi gasisem eu, in mediul asta ostil, sa am o gaura cat China in ciorap. Dar na, din sala de oameni bogati scapa cine poate. O gaura, chiar mare sa fie, nu il face pe om.