grupul femeilor care ar fi multumite si cu o cazare saluta grupul barbatilor care vor la cort

Cireasa nu este hulpava de lux si traieste bine cu putin. Nu precum un pustnic dar oricum, nu are niste standarde strigatoare la cer.

Totusi ea recunoaste ca isi doreste, atunci cand umbla prin lume, un acoperis deasupra capului. La o varsta frageda a stat dumneaei la cort un pic sub 3 luni de zile. Era intr-o vara si ea era pe malul marii si o tinea de mana un baiat brunet cu par lung. A fost bine. Ce mai distractie. Dar poate ca a exagerat putin atunci si poate ca i-a trecut entuziasmul cortului intre timp.

Si totusi uite ca la douazeci de ani dupa aceasta intampla, cireasa se aventureaza din nou, imboldita de o companie placuta, in dormitul pe coclauri, acoperita de o panza subtirica. Ea reuseste sa supravietuiasca intregii intamplari si recunoaste ca nu a fost cel mai cumplit lucru pe care ar fi putut sa-l intreprinda in viata ei de adult.

Cortul vine la pachet cu stele cat roata carului, greieri angajati special pentru o cantare doar pentru tine si bucati intregi de deal, padure, lac sau rau care ti se ofera pentru a fi cucerite si se supun fara a cracni. Dar tot cortul vine la pachet si cu somn de mantuiala ba din pricina soarelui ba din pricina zgomotului, dureri de spate si o igiena indoielnica.

Cu nitica teama in suflet a impartasit cireasa gandurile astea ale ei unor prietene de nadejde, de frica sa nu fie lovita cu oua stricate si rosii moi, pentur gatit. Caci prietenele erau si ele mari amatoare de cort. Dar uite ca nu. Femeile au inteles-o si au aprobat-o din cap si din gura.

Am cazut toate de acord ca sa stai la cort este o incantare dar ce misto e la cazare. Prin urmare, grupul femeilor care ar fi multumite si cu o cazare isi continua activitatea si saluta grupul barbatilor care vor neaparat la cort.

Anunțuri

am chef sa ma dau de-a dura cu natura

Cireasa nu stie ce sa  inghita mai intai. Important este de spus ca apetitul este imens si nici cu oferta nu mi-e rusine. Este si ea obscen de imbelsugata.

Sa aleaga ea oare halci intregi de cultura urbana si plimbari cu bicicleta in grup sau lacuri cu nuferi si oi care pasc linistite pe o creasta abrupta de munte cu iarba mica si verde, presarata cu fragi. Greu de zis.

Orasul ma fascineaza cu zecile lui de propuneri efervescente, insirate ca margelele de chihlimbar pe o ata. Filme care ma ung la inima mea mare si rosie, ce trebuie mereu unsa bine cu pelicula pentru a putea sa traiesc cum imi place. Terase indesate intre pomisori, concerte care scot la iveala rockerul din mine. Si cate si mai cate. Orasul e sexy.

Dar parca mai tare vreau, de data asta, sa ma fac una cu stelele. Cand sunt la munte si ma uit la cum e manjit cerul cu stele cat ouale de gasca si cu praf albicios de minune intre ele, imi creste inima de bucurie. Vreau sa-mi cante greierii in canon si dimineata sa ma trezesc cu talangile vacilor si strigatul triumfator al cocosilor.

A venit timpul sa ma uit putin si la tara asta a mea, prin care nu am mai cotrobait cum trebuie de multa vreme. Sa las putin deoparte Bucegii si cafenelele cu lounge de prin statiunile celebre si ies off-piste. Adica sa ma duc prin vestul tarii sau prin nord, departe de vaile intesate de gratare.

Abia acum a descoperit cireasa cate parcuri nationale are tara asta si vrea sa tropaie de fericire in cat mai multe dintre ele. Vreau sa fac baie in lacuri de care nu a auzit nimeni si sa ma racoresc in paduri in care nu e nicio hartie pe jos. Insist sa mananc zmeura si afine direct de la sursa, culese de mana mea.

Abia astept sa-mi inghete inima in mine cand fac baie in apa de rau. Ce bine trebuie sa fie sa adorm seara la ora 10 jumate, dupa ce toata ziulica mi-am testat anduranta pe coclauri. Mi-e dor de curti pline cu flori, pastravi la gratar cu mamaliga si mudjei, si de felul in care se piteste soarele  pe dupa dealuri, la apus.

Ma cheama tara si ma cheama tare. Vreau sa ma dau de-a dura cu natura. Am chef rau de tot si sa vad eu cine ma opreste. Inteleg ca asta m-a calificat ca ambasador emerit cu acte-n regula al Enciclopediei Chefului de Viata Punct Ro.

jos tricoul

Daca ar fi regina lumii sau macar primarita Bucurestiului, cireasa ar institui o lege dura dar placuta pentru macar jumatate din populatia platitoare de taxe.

M-as consulta cu cei mai buni avocati pentru a face legea asta inatacabila. Apoi as pazi-o, spre a fi cu siguranta implementata in masa, de catre gardieni publici platiti excelent, beneficiari si de vizite stomatologice gratuite si abonament la sala pentru neveste.

Prin aceasta lege barbatii, indiferent de categorie sociala, nationalitate, varsta si convingeri politice, preferinte sexuale, purtatori de ochelari au ba, instruire profesionala, chelie, venituri, culoare de ochi si de par si regiune din care se trag, ar trebui sa mearga pe strada fara tricou.

Bineinteles, asta s-ar intampla pe timpul anotimpurilor oarecum calduroase. M-am gandit si la iarna. Atunci ar trebui sa umble tot despuiati de la brau in sus, si au mare noroc ca nu as da legea cu de la brau in jos, dar avea voie sa poarte, in tot timpul in care merg pe strada, in frig, niste scurteici de blana/piei de oaie sau oricum ceva grosier. In momentul in care ar intra intr-o incinta insa, fie numai si putin incalzita, ei ar fi nevoiti, prin aceeasi lege, sa isi dea jos cojocul si sa stea asa, in timp ce isi rezolva treburile lor zilnice.

As da legea asta pentru ca mi se par incredibil de sexy barbatii cu bustul gol. Poate ca mi se par la fel de sexy cum li se par si barbatilor doamnele fara sutien. Barbatii la bustul gol imi fac viata mai frumoasa. M-am convins de lucrul asta acolo unde ei sunt de gasit in numar mare, cand se aciueaza pe langa o plaja/alta apa.

Poate ca intr-o zi o sa ma propun spre a fi votata si o sa am aceasta idee drept cap de afis in platforma mea. Poate o sa ma si sustineti, indiferent ce sex aveti. Poate.

doua vorbe despre garana si al ei festival

Ca la Garana e misto mai auzisem eu.

Mai toti prietenii buni care au ajuns acolo au zis ca Garana rocks, rules si asa mai departe. Dar nu am inteles niciodata care e conceptul. Cum arata locul in care se tine festivalul, ce simti cand te vanturi prin satul Garana si, mai ales, cu ce se lauda judetul asta in care nu am calcat niciodata. Acum, ca am priceput, nici ca ma mai dau dusa.

Sigur, poate ca ar fi cazul sa zic in primul rand despre muzica. La Garana vin artisti foarte tare din toata lumea. Cui ii place jazzul, aici e mama lui din Romania. Asta poate ca era clar. Dar Garana e mult mai mult de-atat. Satul este o asezare boema si pusa la punct, ca o farmacie in care vrei sa dai si petreceri.

Aici se tine tabara internationala de sculptura si exista o galerie de arta a unei doamne foarte speciale. Aici iti vine sa muti pe loc, fara multe pregatiri. Fiecare casa din Garana e bibilita la milimetru, vopsita proaspat in alb, cu flori in fata. Parca e concurs. In Garana nu cred ca exista lenesul satului. Pensiunile se intorc dupa soare.

Garana nu este la drum, ca atatea alte romanesti. Trebuie sa bati drum mirific pentru a ajunge acolo. Toate casele sunt asezate in asa fel in cat au iesire la drum iar cand ajungi in curtea din spate, ramai fara suflu. Vezi dealuri si o vale si capite si oi si pomi singuri si pomi impreuna si nori si poate si o apa.

Festivalul se tine intr-o curte mare, mare de tot, inchisa de magazine si restaurante pe toate cele patru laturi ale sale. Mancarea de la festival este delicioasa. Pe langa mici si bere, ai langosi imensi dati cu usturoi si smantana, ciuperci cu sos de branza, ciorbe si gulas de mare antren.

In loc de scaune normale, se sta pe busteni asezati frumos, ca la scoala. Sau poti sa te lungesti pe o paturica, tragand cu ochii la stelele cat oul de gasca. Apusul te prinde ascultand jazz si tot asa te gaseste si ora 1 noaptea. Ziua te imbaiezi in lacul Trei Ape, ascunzandu-te printre copaci de atata soare. Prin Garana curge si un rau, acolo sunt cele mai multe corturi.

Si dupa ce festivalul s-a terminat si trebuie sa pleci acasa, iesi tu din judetul Caras Severin daca mai poti. Ca eu m-am descurcat tare prost la asta.

opriti-va putin astazi la banca pentru Tessa

Fiti nitel atenti.

In loc sa fie in parc, la joaca, Tessa este acum in spital, unde se lupta cu o boala nasoala de to, adica leucemie.

Si totusi putem spune ca a avut un pic de noroc caci, spre deosebire de atatea cazuri similare, Tessa a reusit sa stranga un strop de bani sa inceapa un tratament la Viena. Dar banii ii ajung doar pentru o luna din drumul ei catre sanatate si Tessa are nevoie de mult mai mult pentru a se pune inapoi pe micile-i picioare.

Prin urmare, daca puteti sa faceti o scurta dar intensa oprire la banca pentru a trece putin din buzunarul vostru in buzunarasul Tessei, prea bine. Daca puteti sa ajutati, click aici pentru detalii. In momentul ei parintii Tessei se straduie din rasputeri sa-si pastreze sanatatea mintala in timp ce produc bani.

Multumesc frumos.

Later edit: Avem un prim donator. Se numeste Ronin, este cititor de blog de acum 4 ani si ceva si el mi-a zis asa, cand i-am multumit tare. Rau facem toata ziua, hai sa facem si niste bine.

turul virtual si cel real al ciresei la air show

Cireasa s-a trezit dis de dimineata la ora 10 fix batut pe muchie si a inceput sa roboteasca in felul ei bine cunoscut.

Da-i cu ibricul, prajeste paine, pune muzica potrivita pentru ziua respectiva, uda florile. Si, aflandu-se ea intr-o companie placuta in livada, a inceput sa auda avioane. A crezut intai ca erau la figurat, de la atata buna dispozitie. Dar uite ca le si vede, pe dupa stejarul ei. Asa a priceput dumneaei ca se afla confruntata cu marele show aviatic.

Dupa o sumara consfatuire cu a sa companie placuta, cireasa si insotitorul fug sa prinda giumbuslucurile. A fost greu de ajuns, greu de parcat, si acolo foarte multa imbulzeala. Dar a fost si asa de bine ca nu se poate povesti. Insa are cireasa un flashback si, in toiul actiunii aviatice, tragand cu un ochi la pilotii turci si cu celalalt ochi bucurandu-se de maiestria italienilor, isi inchipuie.

Nu se poate opri si isi inchipuie cum ar fi aratat acest eveniment in compania inginerului fara inima, sotul ei de demult. Se pare ca inginerul fara inima ar fi fost un mare amator de show aviatic. Dar si un mare amator de somn profund in weekend, pana la ore obscene.

Daca luam in calcul faptul ca show-ul aviatic se termina la ora 2, inginerul fara inima s-ar fi sculat inghiontit fiind de cireasa, si in sudalmile ei, abia la ora 12.10. O ora i-ar fi luat toaletarea, cafeaua si punerea in functiune. Cireasa, in timpul asta, s-ar fi invartit fara rost, ca o gaina fara cap, prin juru-i, incercand sa il convinga sa iasa odata din casa.

La ora 13.15 ar fi ajuns la fata locului, cu cireasa bucuroasa ca inca mai pot vedea 45 de minute de show. Inginerul ar fi cautat neobosit parcare timp de 6 sau poate 7 minute. Apoi, intelegand ca e sub demnitatea lui sa mai petreaca timp intr-o asa o aglomeratie, cand lui de fapt oricum ii e somn si afara e si prea cald, ar fi plecat in tromba, cu cireasa nefercita la bord. Cu nervi ar fi plecat si cu sentimentul ca a pierdut minute pretioase de facut nimic.

Dar oh, ce bine. Cireasa scutura din cap si se veseleste ca nu e cu inginerul la show. Si ca a ei companie placuta a reusit sa iasa din casa si a gasit si parcare si a indurat si caldura. Ce frumoasa este viata. Compunere free style, de clasa intai.

cireasa si goliciunea

Rareori se intampla sa-mi scot hainele de pe mine in fata cuiva. E un fapt ce nu ma caracterizeaza si uite ca se poate trai foarte bine si asa. Hehe.

Atunci cand o fac, procedez la despanusarea in public doar cu exces de pudoare. Si oricum accept sa ajung in situatia asta dificila numai in fata unui doctor. De regula lesin inca de la inceputul operatiunii. Se cheama salvarea, se aplica operatiuni de re-suscitare, se pun comprese, se.

Rezultatul este mereu acelasi. Poate ca doctorul respectiv, femeie sau barbat, ma simpatiza si inainte de a ma vedea acum goala pistol, fara niciun artificiu de calcul. Dar cum sunt Cireasa-Eva, se produce inevitabilul. Si mi se spune din public cu oarecare consideratiune, asa cum ai bate pe crupa un cal care e silitor si a alergat bine mai bine decat te asteptai. Cireaso, arati mult mai bine goala. Pe onoarea mea, ce supriza.

Ar trebui sa umbli mai mult asa, vine completarea. In timpul asta cireasa roade la o unghie sau fredoneaza o melodie tare. Sau se uita cu coada ochiului la interlocutor, lejer jenata de asa indemnuri. Apoi se gandeste cu obida. Cine o fi inventat hainele de purtat chiar si pe vreme calduroasa cand e limpede ca cristalul ca ea arata mai bine fara de interlocutori intre privitor si corpul de privit.

Sigur ca cireasa e bucuroasa sa creeze asa euforie aproapelui in halat alb. Traim vremuri grele si e bine sa mai poti aduce o raza de lumina pe fata cuiva. Daca cineva responsabil si important i-ar promite ca asta si numai asta e calea spre o lume mai buna, poate ca cireasa ar regandi strategia. Ar lasa pudoarea deoparte si ar face din dezbracat o rutina.

Asa stand lucrurile, am deprins aroganta sa mi se para ca atunci cand ma dezbrac fac un cadou. Hainele zboara tadaa prin aer. Si apoi ridic o spranceana catre privitorul autorizat, ranjind fasolea. Ei, asa-i ca nu te asteptai la asta. Ti-am facut ziua/I made your day.

Iar atunci cand decid ca nu sunt chiar bolnava si nu merg la doctor, ma gandesc ca el nici nu stie ce-a pierdut. Pentru ca cireasa e una acoperita de straie si alta pe post de pacient ascultator. Sa vina vara inapoi.

cireasa si sutienele

Cine are sani zdraveni, stie exact despre ce e vorba. Un sutien bun se gaseste dupa ce transpiri binisor si scoti din buzunar sume absurde.

Odata luat acasa, cireasa ii face un altar la care se inchina in fiecare zi, multumindu-i ca exista. Ofrandele oferite sunt, bineinteles, insusi sanii. Cuibariti in formele potrivite, ei sunt fericiti. Ce frumoasa este viata cand ai pe tine un sutien cumsecade. Si ce pacat ca el traieste mai putin decat femeia. Il vezi cum se usuca pe picioare. Plangi cand moare. Plangi ca dupa un prieten sfios dar necesar, chiar daca neinsufletit.

Daca ar sti trecatorul de rand cate probleme apar in gasirea unui sutien de isprava. Daca ar sti cititorul fara sani mari cate sutiene din zeci de rafturi se prefac a fi niste osteni de nadejde ai ciresei si, cand sunt luate acasa, se transforma in dusmani feroce. Cautarea unui sutien bun a inceput pentru cireasa acum probabil 20 de ani. Este o cursa infernala, ce nu se va sfarsi niciodata.

Pe lumea asta trebuie sa traiasca toti. Chiar si un sutien nemernic. Asa ca el se preface, cand cireasa il incearca la magazin, ca e in regula. Mimeaza la repezeala faptul ca stie sa tina sanii de cireasa in consola, ca pe doua cuiburi de pret. Cireasa, o credula, il ia acasa si il incalzeste la san. Insa sarpele astfel rezultat isi da repede arama pe san.

Din sfetnic de nadejde, noul sutien decade in impostor. Este pus pe fundul unui sertar uitat. Inca o suma bunicica aruncata la gunoi. Cireasa a trecut prin prea multe relatii de ura cu sutiene ca sa mai poata fi pacalita usor. Si cu toate astea, se intampla oh, asa de des. Chiar acum exista in palmares cateva sutiene care isi fac de cap cu sanii de cireasa in mod absurd. Ii preseaza la jumate, ii indeasa de nu se mai vad, ii redirectioneaza in parti.

Cine ar trage cu ochiul in cabina de proba a ciresei cand ea isi cumpara un sutien ar vedea un spectacol pentru care merita sa iei bilet. Cireasa pune sutienul propus si apoi sare ca muscata de sarpe. Se zbantuie de-a dreapta si de-a stanga. Se da de-a dura si de 63 de ori peste cap. Dezlantuie furtuni, sufla din nari incendii, aduce ploaie in suvoaie si simulari de cutremure peste sutien. Toate astea ca sa se asigure ca a ales ce trebuie.

Adus acasa, noul sutien este asezat alaturi de veterani. Un sutien bun nu se arunca pana nu moare de moarte buna. Un sutien bun ramane activ in garderoba chiar daca este mai ponosit. In fisa postului de sutien conteaza enorm experienta. El stie sa nu turteasca sanii, sa ii avante potrivit, sa ii traga doar nitel in sus, sa le lase totusi forma naturala, sa nu cenzureze total sfarcurile, sa nu piste.

Un sutien bun nu se poate da deoparte. El trebuie incurajat, sprijinit, gadilat la orgoliu pana isi da obstescul sfarsit. Cine are sani stie. Cine nu, nu.

cireasa si sutienele-i

Cine are sani zdraveni, stie exact despre ce e vorba. Un sutien bun se gaseste dupa ce transpiri binisor si scoti din buzunar sume absurde.

Odata luat acasa, cireasa ii face un altar la care se inchina in fiecare zi, multumindu-i ca exista. Ofrandele oferite sunt, bineinteles, insusi sanii. Cuibariti in formele potrivite, ei sunt fericiti. Ce frumoasa este viata cand ai pe tine un sutien cumsecade. Si ce pacat ca el traieste mai putin decat femeia. Il vezi cum se usuca pe picioare. Plangi cand moare. Plangi ca dupa un prieten sfios dar necesar, chiar daca neinsufletit.

Daca ar sti trecatorul de rand cate probleme apar in gasirea unui sutien de isprava. Daca ar sti cititorul fara sani mari cate sutiene din zeci de rafturi se prefac a fi niste osteni de nadejde ai ciresei si, cand sunt luate acasa, se transforma in dusmani feroce. Cautarea unui sutien bun a inceput pentru cireasa acum probabil 20 de ani. Este o cursa infernala, ce nu se va sfarsi niciodata.

Pe lumea asta trebuie sa traiasca toti. Chiar si un sutien nemernic. Asa ca el se preface, cand cireasa il incearca la magazin, ca e in regula. Mimeaza la repezeala faptul ca stie sa tina sanii de cireasa in consola, ca pe doua cuiburi de pret. Cireasa, o credula, il ia acasa si il incalzeste la san. Insa sarpele astfel rezultat isi da repede arama pe san.

Din sfetnic de nadejde, noul sutien decade in impostor. Este pus pe fundul unui sertar uitat. Inca o suma bunicica aruncata la gunoi. Cireasa a trecut prin prea multe relatii de ura cu sutiene ca sa mai poata fi pacalita usor. Si cu toate astea, se intampla oh, asa de des. Chiar acum exista in palmares cateva sutiene care isi fac de cap cu sanii de cireasa in mod absurd. Ii preseaza la jumate, ii indeasa de nu se mai vad, ii redirectioneaza in parti.

Cine ar trage cu ochiul in cabina de proba a ciresei cand ea isi cumpara un sutien ar vedea un spectacol pentru care merita sa iei bilet. Cireasa pune sutienul propus si apoi sare ca muscata de sarpe. Se zbantuie de-a dreapta si de-a stanga. Se da de-a dura si de 63 de ori peste cap. Dezlantuie furtuni, sufla din nari incendii, aduce ploaie in suvoaie si simulari de cutremure peste sutien. Toate astea ca sa se asigure ca a ales ce trebuie.

Adus acasa, noul sutien este asezat alaturi de veterani. Un sutien bun nu se arunca pana nu moare de moarte buna. Un sutien bun ramane activ in garderoba chiar daca este mai ponosit. In fisa postului de sutien conteaza enorm experienta. El stie sa nu turteasca sanii, sa ii avante potrivit, sa ii traga doar nitel in sus, sa le lase totusi forma naturala, sa nu cenzureze total sfarcurile, sa nu piste.

Un sutien bun nu se poate da deoparte. El trebuie incurajat, sprijinit, gadilat la orgoliu pana isi da obstescul sfarsit. Cine are sani stie. Cine nu, nu.