cutite care-mi dau cu tifla de craciun

De Craciun fiecare vietate se comporta cum o duce mintea.

Cutitele mele, in loc sa taie branza barza varza viezure si ce le mai dau eu de facut s-au vorbit sa-mi faca taman mie farse. Dintre toate cutitele ce le posed, doua au fost cele care au complotat si au si avut curaj sa duca la bun sfarsit cruciada lor necrestineasca impotriva unei femei minione dar si divortate, pe deasupra.

Intai mi-a dat lovitura fatala cutitul meu preferat. Unul mediu si negru care respira greu dar taie tot ce prinde, cu precizie dementa. Suntem in love de ani de zile. Credeam eu, biata cireasa-gaina fara minte, ca nici el nu poate fara mine.

Asa simt eu mai ales dimineata, cand vreau sa feliez bunatati. Il vreau, ma duc si il apuc si imi fac mendrele cu el dupa pofta inimii. Nici pas n-a zis. Nici pas n-a zis pana acum. A disparut in cursul operatiunii de instalare a bradului in livada.

Cand sa fac o salata de varza, ioc cutit. Asa ca am luat un inlocuitor al lui, cutitul mic si maron. Al doilea in clasament, este probabil cel mai talentat cutit mic si maro din regiune. Dar pentru ca el e prea mic si eu prea incapatanata, am pornit cu el in mana prin casa sa il caut pe cel dintai. Tot scotocind dupa cel mediu si negru, l-am pierdut pe cel mic si maro.

M-am intors consternata la salata mea si zau daca am mai avut cu ce s-o tai. Adica ma rog, am luat eu cutitul cu numarul trei pe tricou. Unul mare si talamb, cu o lama absurd de lata. Nu taie mare lucru, nu iese in fata, nu se remarca prin nimic. Doar vara, cand avem pepene rosu la frigi, mai iese si el la joaca.

Dupa ce l-am implantat eu in varza, mi s-a urat repede cu el. L-am lasat deoparte la loc ferit si am inceput sa caut acum macar pe ala mic si maro, care e mai cuminte. M-am invartit de zabauca prin casa pana cand foamea m-a imboldit sa ma intorc cu a mea coada intre picioare la cel mare si talamb.

Am mancat o salata de varza facuta ferfenita. Fiecare fir de varza era creativ, stramb, avangardist, neascultator. Cutitul mic si maro a aparut abia seara, obosit mort de atata umblet. Si-a cerut scuze si s-a pus singur in sertar. Cutitul meu preferat nu a aparat nici pana in ziua de azi. Il astept dintr-o clipa in alta sa mieune pe acoperis, dupa ce s-o satura de golanit. I-am pregatit si o ulcica plina cu lapte. Doar-doar.

cireasa crescuta

Ciresei i se pare normal sa fie ea cea ospatata de sarbatori. De catre mama, matusa cea grasa sau cine mai e rubedenie prin ograda.

Aveam o intelegere. Ajunul era facut de mine dar pranzurile erau ale lor. Anul asta s-au vorbit probabil ca asa nu se mai poate, ca au muncit destul. Se pare ca lucrurile stau taman pe dos. Masa de Craciun s-a insinuat si ea in viata mea pe usita din dos.

Si uite-ma acum preocupata ca bucatele sa fie suficiente si variate. Bradul sa fie tantos si cu lumanari proaspete in el. Muzica sa fie nici prea lesinata nici prea antrenanta, cum sade bine meseanului, o data pe an, cand inghite gogaltz gogaltz. Musai sa am servetelele cu desen mai cu mot si sarmalele suculente si varza destula.

Da, da, da. Lumea merge in directia buna. Uite-ma pe mine socotind cate kile de carnati sa comand la macelaria vestita. Cineva trebuie sa faca si o mamaliga apriga, pentru sarmale. Dar cine, cine, daca eu sunt la casa mea si musafirii sunt musafiri. Dar eu nu stiu sa fac mamaliga. Nu stiu cireaso, invata.

Trebuie sa-mi aduc aminte ce-i place sa bea fiecaruia. Si nu mai pot sa risc cozonacul, gandindu-ma pozitiv si americaneste ca poate imi iese mie. Trebuie sa fac rost de cel mai bun. Asa se face de Craciun, cand ai musafiri. Asa faceau si invitatii mei pana sa ma incoroneze gazda bucuroasa.

Cireasa pare-se ca a crescut mare. Si a venit acum randul ei sa faca cele trebuincioase. Nu mai e mult si va trebui sa fac probabil si piftie. Poftim situatie.

mici pitici ganduri bulgaresti

Am fost iar la Veliko Tarnovo. Si ce fac eu sa faca toti.

Caci iar m-am uns pe tot corpul cu serenitatea si candoarea generate de micul orasel de munte. Un loc cuminte si devreme acasa care pare ca nu cunoaste durere. Ci doar pisici, aroma de trandafiri, rockeri, cafele la nisip si case frumoase de lemn vechi. Miam. Miau.

Se zice si ca bulgarii au cea mai buna branza. Pe asta am observat-o indeaproape. M-am uitat la ea cu lupa mea gustativa si este adevarat. Branza lor taie cam tot ce putem noi produce cu cele ale noastre 42 de milioane de manute in materie de telemea de vaca. Destul cu dansa, doamna branza.

Bulgaroaicele se imbraca ca la nunta de la prima ora a diminetii. Banuiala mea este ca ele deschid dulapul si intra automat intr-o cursa infernala contra lor insele. Posedate fiind de un rege oh, prea baroc, bulgaroaicele isi pierd mintile si pun pe ele tot ce gasesc. Mult, mulat, tipator, stralucitor, porno si agresiv sa fie.

Preturile bulgaresti sunt de vis. Tot ce vrei sa intreprinzi la bulgari costa considerabil mai putin decat ai banuit. Bulgarii au mancare buna care te face sa infuleci ca un nebun si camere de hotel curate si pufoase si amenajate cu gust, in care iti vine sa sezi fara discernamant.

Poate ajuta sa mentionez ca bulgarii au si barbati misto. Poate asta o sa va faca sa va suiti pe matura si sa o porniti mintenas peste granita. Bulgarii zambesc cuceritor. Au nasuri mari si poate, cine stie, si sexuri asisderea. Dupa ce ti-au zambit, bulgarii dau buzna pe facebook desi nu le-ai spus cum te cheama.

Se zice ca bulgarii au ceafa groasa. Eu nu le-am vazut-o. Imi pare mai mult un zvon rautacios. Bulgaria e curata, moderata, deloc paranoica. Imi place Bulgaria si nu e pacat ca e locuita. Mergeti.

despre magia cadourilor (1) si (2)

Pana de curand, magia cadourilor inseamna pentru mine (1) un singur lucru. Sa mi se dea.

Mi-a placut mereu sa primesc cadouri. Sa dezleg funde. Sa sfasii hartii lucioase cu nerabdare. Sa fiu surprinsa in mod placut. Sa mi se aduca ofrande. Sa vad fata fosnind lucioasa si luminand roz a celui ce a oferit, incantat ca mi-a facut-o. In sensul bun bun.

Chiar ma miram cum de pot unii oameni sa tremure de emotie si sa se precipite de placere la oferirea unui cadou. Mie mi se parea ca, daca subiectul este un cadou, tot ce conteaza este sa fiu eu cea care rupe cu salbaticie scotchul si dezvirgineaza vijelios continutul.

Sigur, m-am bucurat in sinea mea ca exista si persoane care obtin placere din cumpararea de cadouri pentru altii. Ma bucuram pentru ca, daca lucrurile nu ar fi stat in mod convenabil asa, unde as fi ajuns eu cu pofta mea de a primi cadouri. Probabil nicaieri. Deci cinste lor, cumparatorilor.

Si ce sa vezi. De vreo doi ani incoace, am patit ceva, adica (2). Ceva cu care nu mi-e usor sa traiesc. Ceva care imi pune probleme si imi devalizeaza bugetul. Dar ceva fara de care nu sunt de acord sa mai traiesc. Am inceput intai timid, apoi moderat, apoi navalnic, sa ma distrez facand eu cadouri. Hm.

Fara sa-mi propun, am inceput sa ma gandesc la daruri pentru oamenii ce-mi plac cu mult timp inaintea de savarsirea momentului-cadou. Se intampla ca, in timp ce ling o bere rece pe plaja la sfarsit de vara pana-n seara, sa mi se intareasca sfarcurile din pricina unei idei pentru un cadou de Craciun.

Simt voluptate cand fac cadouri bune. E drept ca, acolo unde persoana nu ma prea intereseaza dar totusi trebuie sa prestez ceva, sangele meu rece bate filmul. In cazurile astea, fac re-gifting, cumpar de-a valma porcarii, bifez cadouri la minima rezistenta. Dar cand imi pasa, sa te tii.

Ador sa fac cadouri, ce sentiment placut. Si cum e decembrie, nu-mi vad codita de atata treaba.

cireasa si barbatul din suflet

Astazi gandul ciresei merge catre lepadarea de obiectul si subiectul senzualitatii superficiale.

Dovada ca nu toate femeile sunt dornice sa isi odihneasca capul neaparat pe un umar de barbat pe timp de noapte sunt eu. Cireasa. Cand iubesc, umarul e bine venit. Dimpreuna cu tot barbatul, chiar daca sforie. Si cu tresaririle lui de prin somn, cand vaneaza porci mistreti sau trage la cine stie ce tinta. Si cu scrasnitul din dinti si orice alte porcarii.

Cand iubire nu e insa, nasol e. Una este sa ne amestecam carnurile spre a face din ele cea mai condimentata tocanita de fleica de om. Alta este sa vreau sa mi te mai amesteci prin pat dupa ce s-au savarsit acte senzuale de importanta majora. Sa mancam tocanita si sa plecam acasa, asta e deviza mea.

Asta e. Nu mi se pare ca trebuie sa ma cuibaresc neaparat langa un barbat cu care am facut sex. Nu mi se pare. Sa recunoastem. Ce-a fost a fost si s-a terminat. E grozav sa dormi singur cand esti satisfacut si nu simti afectiune pentru satisfacator. Problema e ca barbatul mai crede sincer sau e prost sfatuit ca trebuie sa se intinda langa mine cu dinadinsul. Ca daca sexurile noastre s-au imprietenit, apoi trebuie musai sa ne si vedem la fata dimineata. Of.

Se intampla ca uneori imi vine sa platesc o taxa grasuta unei firme serioase si respectabile. Una care a aniversat de curand 75 de ani de experienta in domeniu si are iso 9001. Care sa il ia de langa mine cu binisorul sau cu forta, nu prea imi pasa de detalii, pe barbatul asta si sa-l duca la el acasa, in patul lui.

Probabil ca pe undeva sunt un fel de barbat. Se pare ca reusesc si sa ies prea repede din casa, cum femeile nu prea accepta sa faca. Si daca ati sti in ce spatiu cat o nuca pot eu sa-mi indes toate cele trebuincioase pentru 3 zile, ati ramane busbe. Cand la asta se adauga ce ziceam mai sus, parca mai poti fi sigur ce sunt eu.

Un fapt e clar. Imi vine sa-mi montez undeva la indemana un furtun cu apa. Un furtun cu apa oparita metaforica pentru indepartarea manifestantilor prea insistenti. Sau orice alta arma care sa-mi obtina libertatea dupa niste stropi bine delimitati de placere. De ce sa ne prefacem ca impartim si valori, nu doar epiderma.

Noroc cu sanii astia mari, caci astfel as avea pe alocuri mari probleme in a ma mai crede lumea ca sunt pe bune o caprioara.

cireasa rurala

Am intrat de curand in etapa mea rurala. Si din ea scapa cine poate.

Etapa rurala este o faza care doarme mereu latent in taranca de cireasa. Si se trezeste la viata cand chiar nu se mai poate. Cand ea a stat prea mult timp inchisa in casa. Cand i-au trecut pe sub nas neobservate, din prea multa treaba sau prea multe aranjamente pur urbane, lucruri simple si nepretuite. Lucruri fara de care nu e normal sa se poata continua.

Daca cireasa a lipsit la prea multe apusuri de soare. Daca a uitat sa sada intinsa pe spate in iarba, sa se incante/mire/veseleasca de cum se plimba de repede norii. Daca a stat intoarsa cu spatele la modul in care sar stropi de lumina din apa curgatoare sau statatoare in care arunci pietricele fara vreo treaba pe cap. Daca a uitat ea sa miroasa pamantul proaspat lucrat in prag de toamna/primavara. Daca s-a scuzat si a absentat nemotivat de la culesul viei. Daca a uitat sa masoare padurea cu pasul in mod regulat, ca un fel de igiena macar lunar. Daca nu a mers desculta prin apa si nisip si iarba. Daca nu s-a culcat de mult la 10 seara pentru ca are net si beri de baut si party-uri la indemana. Daca nu a mai vazut de ceva vreme cum arata o dimineata la munte. Daca nu s-a balacit cu picioarele in apa pana i s-a facut pielea creata. Si nu a lasat niste picuri de ploaie calda sa-i strice freza, neavand unde sa se adaposteasca. Daca toate astea prea mult timp, e groasa.

Imi vine sa ma pun in patru labe si sa miros campurile acoperite de ceata si ciori. Ma intereseaza fosnetul de iarna al padurilor fara hainute pe ele. Vreau sa stau lipita de sobele de tara, de cat mai multe sobe pe care se gateste ceva bun.

Un lucru e sigur si degeaba incerc eu sa-l pitesc sub covor, doar-doar o trece neobservat. Cireasa rurala din fire n-are lecuire. Si acum mai are si un puseu rural cu care abia se descurca in gestiune.

sa las corpul sa zica

In livada de cirese este un secretariat in care se lucreaza in ture si unde se primesc foarte propuneri.

Cireaso, hai sa asta. Cireaso, musai sa ailalta. Cireaso, ce-ai zice sa asa si pe dincolo. In unele dintre cazuri, procesez cerea pe loc. Inteleg cu mintea mea de cireasa daca vreau sa merg mai departe cu solicitarea si primesc dand din cap. Stiu si cand e cazul sa ma opresc si sa stramb din nasul meu ferm, tinandu-l in timpul asta si pe sus.

Dar sunt destule si momentele cand apuc solicitarea cu mana si raman cu ea asa, sprijinind-o usor in echilibru pe genunchi. Ma uit la ea si o intorc pe toate partile pana ii merg fulgii. Si degeaba. Nu ma prind daca vreau au ba sa purced in a face lucrul cu pricina. Ridic din umeri si mai astept.

Ma gandesc, ma sucesc, nimic. Si atunci aplic strategia bagarii la inaintare a corpului. Corp cu care mintea are o discutie secreta si serioasa in cazurile astea, pe la spatele meu. Apoi eu las corpul liber, sa vad cum se comporta despre propunerea cu pricina.

Uneori propunerea se apropie de termenul limita si totusi corpul meu ramane indiferent. In loc sa faca pasii necesari pentru a face lucrurile sa se intample corpul isi vede de ale lui, fluierand si uitandu-se in directia contrara. Atunci stiu ca mintea i-a zis ca nu, nu vrea sa se abata din drum pentru lucrul cu pricina si rasuflu usurata. Uit totul in secunda doi si-mi vad de treaba.

In cazurile in care vreau totusi sa dau curs invitatiei, corpul ma opreste din treaba. Imi vine din senin sa ma urc in mijloace de transport, sa cumpar bilete, sa dau telefoane, sa raman treaza. Asta inseamna ca, dupa mica lui sueta cu mintea mea, pe la spatele nostru comun, corpul imi da semnale ca dadada, vrem sa facem lucrul ala cireaso.

Ce complicat. Sper ca ati inteles cate ceva, orice. Si ca vi se intampla si voua cateodata asa. Altfel nu mi-as ierta-o niciodata. Nu mi-as ierta sa va fi povestit despre cum fac eu lumina in marea de stimuli primiti. Si cum reusesc sa ies nevatamata din intrecerile mele zilnice cu mintea si corpul ei atasat. Un corp cu sanii mari, pielita subtire si glezna fina de care ma folosesc in toate aventurile mele urbane.

Buna seara. Intrebat din public daca ii e sete, corpul meu a ezitat putin. Apoi a ales sa bea un pahar cu vin. Singur s-a dus catre sticla si a turnat. Voila.

vise ciresene

Este un vis vechi dar nu stiu de cum de m-am urnit acum din nou si i-am montat aripi noi. Ba da, stiu dar nu spun.

Vreau si cred ca o sa am destul de curand o casuta la tara. Cand vreau eu ceva cu tot dinadinasul, de obicei reusesc sa capat. Asa sunt facute lucrurile in livada. Si acum mi s-a pus pata asta de dimensiuni medii. Medii caci nu este un vis grandios. Eu nu planuiesc o pensiune. Nu in prima faza a proiectului asta ciresean.

Casuta mea este o casuta romantica, in mod sigur cu un singur nivel. O casuta batraneasca dar asupra careia o sa suflu si o sa o fac sa respire nou si lejer. Mi-as dori de fapt un bordei ceva mai mare, in care sa incapa cativa prieteni. Vreau sa aiba prispa si lavita si sindrila deasupra, de s-o putea. De ce sa nu se poata.

Imbunatatirile mele o sa fie minore. Imi trebuie o bucatarie de vara, asta e drept. Curticica insa o doresc a fi majora. Verde. Innadita cu gard cu uluci strambe si vechi dar totusi in picioare. Cu macar cativa pomi fructiferi si, daca am noroc, si un nuc. De ce sa nu am noroc. O sa aiba nuc. Am decretat.

Casuta mea o sa aiba camere mici si o sa fie incalzita cu soba. Daca are si soba pe care sa gatesc, ies acum si chiui de bucurie. O sa aiba si vecini nu prea departe si eu o sa ma inteleg bine cu ei. Probabil taman pentru proiectul asta am facut facultatea de PR si bune maniere. Pentru a ma imprieteni cu viitorii vecini ai viitoarei mele casute de tara.

Casuta mea de tara nu va fi intr-un judet la moda. Voi ocoli cu buna stiinta judetele Prahova si Brasov dar si alte judete prea indepartate, chiar daca au renume bun. Cand voi porni in cautarea eai, calcand totul in picioare in demersul meu, o sa ma concentrez la colturile de tara numite Arges, Buzau, Dambovita.

Adica suficient de aproape incat sa-mi tarai de par prietenii. Si suficient de la deal incat sa aiba un relief placut in jur. Ce bine ar faca a mea casuta de tara o sa fie asezata intre vii. Sa vedem de asa ceva o fi realist. De ce sa nu fie, nu prea vad.

Pe imaginea asta mi se inchid ochii cand trag plapuma sub barbie in seara asta. O casuta, doua casute, trei casute, patru casute…

grupul femeilor care poarta fusta saluta grupul femeilor in bluza

Hello. Sunt cireasa si imi place la nebunie sa port rochie slash fusta. Dupa pantaloni nu ma prea omor.

Probabil ati vazut si voi batalioane intregi de femei care umbla libere prin oras fara nici macar pretentia ca ar avea pe ele vreo fusta. Si nu ma refer la vara si la tinute fluflu. Ci la miezul iernei. In orasul asta in care ploua prea rar sunt foarte multe femei tinere si frumoase. Femei cu par lung, care nu mai vor sa poarte fusta.

Femeile fara fusta aparent tin la confortul lor termic si nu vor sa raceasca. Asa ca le poti intalni indesate in pufoaice, sau ferecate in paltoane cu captuseala de trei degete. Ele sunt cu picioarele zavorate in cizme de blana, numai bune pentru ovare garantate sa functioneze brici pe viata. Dar fara fusta. Ce mult mi-ar placea si mie.

Si totusi ele isi pun pe ele o camasa, o incheie la toti nasturii. Isi trag apoi strampii si cizmele si adauga, praf in ochii privitorilor, chiar si un pulovaras. Dar acestor femei nu le place sa poarte pantaloni, no sir. Si nici cu fustele nu se impaca, prin urmare au decis un compromis. Femeile au ales bluza. Sunt eroinele mele.

Ele circula asa nonsalante prin oras. Multe dintre ele se deghizeaza in fuste pentru a presta munca zilnica, caci trebuie sa mananca si gura lor ceva. Dar cum ajung acasa, isi sfasie metaforic vorbind partea de jos a vestimentatiei si se avanta in timpul lor liber doar in jiletca. Iubesc asta.

Am si eu bluze frumoase. Mi-e si mie cald. Vreau si eu libertate pentru partea de jos a corpului meu incorsetat in tot felul de stofe. Dar of, cireasa nu are sange cat este nevoie pentru o asemenea fapta urbana. Ea face ce face si adauga cate o fusta.

In concluzie, hello. Sunt cireasa si imi place al naibii de tare sa port fust. Daca si tie iti place asta, putem fi prietene. Daca esti genul care umbla in bluza, lasa-ma sa ma mai gandesc putin. Poate ca inca nu sunt pregatita. Mi se pare ultima frontiera. Salut initiativa dar oops inca ezit. Sunt slaba de constitutie. Sau poate retrograda, cine stie. http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

despre scrieri bune-proaste sau asa nu se mai poate

Cireasa stie ca exista foarte multe organisme serioase si competente care recompenseaza scrisul de calitate superioara. Scrisul de calitate este de buna seama cel care emotioneaza cititorul.http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Il rascoleste intern, il face sa se teama. Il pune pe ganduri, il trimite in copilarie dar il aduce si inapoi. Il obliga sa se identifice sau sa ia pozitie. Il indeamna sa spuna mai departe cercului de cititori prieteni ce a citit si sa recomande cu caldura textul. Ii stoarce lacrimi de speranta amestecata cu suc de lamaie. Asta face scrisul de calitate de nepus la indoiala.

Sigur, e ceva ce ne place. Dar de ce lucrurile se opresc aici. De ce. Caci exista totusi si diverse alte categorii de scrisuri. Care nu sunt menite sa emotioneze pe cineva dar trebuie produse de mana de om talentat cat de cat. Scrisuri comerciale care impanzesc lumea si trec totusi nebagate in seama, ca si cand.

Eu una nu mai suport sa traiesc in umbra. Stiu ca fac cele mai bune scrie bune scrieri bune-proaste. si sunt fortata sa le numesc asa caci ele nu rascolesc nimic in cititor. Poate doar o mancarime care generaza o dorinta de cumparare sau macar o curiozitate marunta, de satisfacut la raft.

Cred ca as inregistra succese notabile daca ar exista un organism ocupat cu studierea textelor comerciale iesite din comun de bune. Sigur, ma refer la un altul decat cel care studiaza reclamele bune si da premii pentru un ad care contine si grafica. Eu vreau unul care sa se concentreze exclusiv pe text.

Sa analizeze o comisie serioasa informatia primita de la client, cerintele acestuia, timpul de raspuns din partae scriitorului si rezultatul final. Adica textul care vede lumina ecranului sau al tiparului. Sfinte sisoe, cate coroane de ne-lauri mi-ar mai sta indesate pe frunte.