omul pescarus sau hai sa fim liberi

Viteza e putere. Viteza e bucurie suprema. Viteza e frumusete.

Tadaaa. Este un mic fragment din Omul Pescarus sau Drumul spre frumos, ultimul spectacol al lui Chris Simion. De vazut in fiecare marti, incepand de maine, 29 noiembrie, la Grand Cinema Digiplex. Este primul spectacol de teatru acrobatic din Romania si un tare bun preludiu pentru spectacolul Cirque du Soleil.

As fi notat eu mai multe lucruri care s-au spus acolo, in piesa asta acrobatica, dar era intuneric si nu puteam sa fosnesc si sa ma foiesc la infinit. Piesa este o combinatie de imagini tare bine sincronizate cu un potop de cuvinte potrivite si, mai ales, jocul emotionant al celor cinci pescarusi tineri si profesionisti.

Omul Pescarus este versiunea scenica a celebrei nuvele Pescarusul Jonathan Livingston de Richard Bach. Este o fabula a zborului si a desavarsirii umane. Ascultand pe fundal vocile actorilor Marius Manole, Vitalie Bichir, Carla-Maria Teaha, Gabriela Iacob, Dragos Olaru si Cristi Iacob, te gandesti instantaneu la ale tale.

Mesajul piesei este simplu, insistent si ajunge repede la tine. Pe masura ce inaintezi in piesa, iti intra in cap faptul ca smecheria e sa fii liber, sa zbori diferit, sa vrei mai mult, sa te zbati sa iesi din conformitate. Esti incurajat sa nu te sperii de opozitia celor din jur.

Pescarusul nostru special nu vrea doar sa manance. El vrea sa zboare mai sus pentru a vedea mai departe. In Omul Pescarus coregrafia este foarte importanta si cei cinci pescarusi ai trupei Xtreme zboara non-stop undeva intre 0 si 15 metri inaltime. Vazand ca aici se zboara, nu gluma, am lasat deoparte dorintele mele de levitatie si am urmarit ce mi s-a pregatit.

Sa fi vazut ce emotionata era Chris Simion… Dar nu-i nimic, emotia se transmite suficient prin jocul actorilor. Mergeti sa vedeti piesa la Baneasa Shopping City. Si daca tot ajungeti aici, verificati si celelalte programe pe care le are Grand Cinema Digiplex. Nu de alta dar aici se tin stand-up comedy-uri in fiecare luni si filme in 13 sali in fiecare zi.

Un bilet la Omul Pescarus costa 60 de lei iar scaunele de la sala Epika sunt megacalifragilistic de confortabile.

Un singur lucru mai am de zis. Am ramas dupa Omul Pescarus cu chestia asta in cap: Cauta neincetat sa fii liber. Asa sa ne ramana numele, maria ta.

Anunțuri

sex cu mine dar sex si cu el

Ca un facut, Barbat nu se afla absolut in fiece minut in viata ciresei, la dispozitia dumisale. Ai zice ca se afla dar uite ca mai are si el treburi-chestii-socoteli. Absent motivat sau nu prea, ce mai conteaza. El mai si lipseste, asta e de tinut minte.

Ma refer la Barbat ca la acest personaj mereu principal, caruia-i ofer cu placere rolul asta. Barbat ca multime, Barbat ca personaj colectiv. Barbat inceput si sfarsit, Barbat alb-negru, yin-yang, pat si patason, tusea si junghiul, hihi. Si totusi acel Barbat anume, singur si special, Barbatul meu.

Ei bine, lipsa Barbatului nu o fereste insa pe cireasa de impregnarea spontana cu senzualitate profunda. Si cand asta se intampla, este o actiune cu implicatii imediate. Ce daca el lipseste momentan. Ea este cuprinsa de pofte carnale numai bune pentru a fi satisfacute numaidecat. Si atunci, asta e, apelam la aparatura din dotare.

Avem un dormitor, avem o seara libera, avem muzica buna si un pahar de vin. E cald in casa, avem si chef. Bineinteles ca nu mai stau pe ganduri. Ma retrag eu cu mine in budoar si acolo avem parte de o dragoste salbatica. O dragoste satisfacatoare si de calitate superioara, cum numai cireasa stie sa-si faca cu mana ei dreapta.

Zis si facut. Insa, tot ca un facut, sunt dati in care Barbat apare brusc in schema, dupa autosatisfacere. Si cireasa este pusa in incurcatura. Sigur ca Barbat are pe vino-ncoace si o tenteaza pe cireasa cu deasupra de masura. Dar corpul, corpul ei fizic isi spune cuvantul. Cireasa e deja satisfacuta trupeste si asta o se bate cap in cap cu pofta ei potentiala.

Se uita cireasa pofticios la Barbat, apoi se gandeste jenata la ce tocmai a comis. Nu-i nimic, adjudeca ea. Lasa, ca unde merge mia, merge si inc-o mie. Ba chiar doua, trei. Asa ca isi sufleca ea manecile pana la brau si nu spune nu noului gen de sexualitate, cea impartasita, care o invadeaza.

Si atunci apare situatia asta bizara. Fac sex si cu mine dar sex si cu el. Din dormitor scapa cine poate.

cireasa zburatoare

Unul dintre visele mele preferate este cel in care zbor de-mi merg fulgii. Si stiti, o fac fara vreo insarcinare speciala. Zbor doar asa, pentru ca-mi place de nu se poate povesti.

Se intampla de fiecare data la fel. Zborul meu nocturn revine cu insistenta unui cosmar, doar ca este un vis pufos si bun. Nu stiu altii cum sunt insa mie nu-mi iese zborul fara sa-mi iau putin avant. Poate pentru ca sunt genul mai precaut si-mi dau seama ca o decolare abrupta antreneaza tot felul de probleme. Asta inseamna ca in fiecare vis trebuie sa mi se puna la dispozitie o pista de lansare, ca pentru avioanele mici, particulare. Si imediat ce o detine, cireasa falfaie din maini, se concentraza, si pana la urma razbeste. S-a prins ea ca zborul, in vise au ba, se obtine daca ai un psihic bun, de invingator. Exista, ce-i drept, si vise cand nu prea reusesc sa zbor, pentru ca sunt putin trista sau neincrezatoare. Dar ele sunt putine. De obicei am zborul la degetul meu mic.

Uite-o pe cireasa planand libera de sarcini deasupra orasului ei preferat. Unul cu turle si cladiri frumoase, unul uimitor de asemanator cu Praga de Craciun sau cu Viena. Unul in care oamenii traiesc in armonie, fara sa stie ca sunt observati. Ma uit de sus, ca gaina la margica, cum locuitorii cumpara paine calda, stau in jurul unei masute de cafea, isi mangaie copiii, se dezmiarda, rad cu pofta. Dar oops, trebuie sa fiu atenta. Sunt mereu la mustata sa-mi prind rochia mea verde in varful ascutit ca un ac al unei cladiri frumoase din orasul asta pe care mi l-am crosetat singura, dupa pofta inimii. Rochia verde e cea mai potrivita pentru aceasta indeletnicire, lucru dovedit in ani lumina de zbor.

Dimineata sunt putin obosita dar oh, atat de satisfacuta. Insa poftim pozna. Acum nu mai trebuie sa ma rezum la zborul din in vise. Am fost invitata de catre Grand Cinema Dixiplex, din Baneasa, sa zbor la o avanpremiera, de fata cu lume aleasa. Adica merg astazi la Omul Pescarus, primul spectacol de teatru – acrobatic fabricat in Romania. Este o productie a regizoarei Chris Simion, realizat dupa nuvela Pescarusul Jonathan Livingston, de Richard Bach. Spectacolul este o fabula a zborului si a desavarsirii umane. Show-ul se inalta pana la 15 metri in aer si inseamna dans, text, video-proiectie, acrobatie, sunet, virtuozitate, forta.

Omul Pescarus este povestea a cinci tineri care isi imagineaza ca se transforma in pasari. Unul dintre ei isi doreste mai mult decat zborul limitat al celorlati. Stolul il reneaga, il proscrie. Jonathan Livingston nu renunta la zbor si reuseste sa isi depaseasca limitele. Astfel, reuseste sa intalneasca un alt stol de pescarusi, mai intelepti, care zboara la altitudini mult mai inalte, care il adopta si care au ca scop sa traiasca bunatatea si dragostea. Omul Pescarus este un spectacol care provoaca emotie si curaj si care iti propune sa te descoperi altfel decat te vezi in fiecare zi, care iti reaminteste sa zbori, sa fii liber. Cireasa gusta asa ceva.

Mi se pare foarte tare faptul ca sunt invitata sa zbor gratis intr-un cadru festiv. Dar si ca sunt printre alesii, specialii, primii care o sa vada acest spectacol. Voi puteti sa il vedeti prima data marti, 29 noiembrie, atunci e premiera. Ma duc si zic apoi cum a fost. Fal-fal-fal.

cireasa maniaca

Ani de zile m-am sabiat cu subiectul si am tot castigat, bagandu-l de fiecare data in pamant pan’ la gleznisoare, pan’ la tatisoare. Acum insa m-am facut si eu una cu flagelul asta care m-a luat in gura si fuge cu mine prin casa.

Caci eu am dispretuit intai in taina pe entuziastii serialelor. Apoi am ras public de ei si de patima lor. I-am aratat cu degetul, i-am apasat unde-i doare, acolo sub centura. Si taman cand ma credeam izbavita, m-a palit. Serialele s-au strecurat la mine in casa prin usita din dos. Le-a adus un barbat.http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Fara mare tamtam, el a dat drumul unui serial. Placandu-mi barbatul, am inghitit cu placere prima mea portie dintr-un serial. Apoi am aprofundat nebanuitoare experienta, intai in inghitituri mici, apoi din ce in ce mai hulpav. Am ajuns in cele din urma sa-mi vin in vena o perfuzie permanenta cu un serial.

Odata impiciorongata institutia serialului la mine in livada, am inceput timid niste investigatii pe cont propriu. M-am apucat de primul serial de una singura. M-a multumit asa de tare incat am inceput si eu sa fiu la fel de propovaduitoare ca prietenii mei de care radeam. Am facut din serial o religie pagana. Cum se vede omul cu mine, cum ii zic uita-te la Californication.

Iarna asta a picat la fix, nici ca-mi puteam dori o experienta mai intensa. Abia astept sa ajung seara acasa. Cireasa sociala cu deasupra de masura a ajuns o cireasa sociopata. Una care se inchide in casa cu laptoptul, isi pune o paturica rosie pe genunchi, prajeste o tigaie de seminte si vede cate 6 episoade odata.

Oare cum o fi viata dupa ce se termina Californication. Pai cred ca e buna, caci am alte 4 seriale care stau la coada, dornice de a fi inghitite bucata cu bucata.

Si asa a devenit cireasa o maniaca de seriale. Si ce-o mai fi om vedea. Acum trebuie sa ma apuc de sezonul 3, e urgent.

draga mosule

Draga mosule,

Uite ca nu o sa te mai iau cu lugu-lugu si o sa intru direct in subiectul care ma pasioneaza.

Mosule, mai e putin si tu vii si eu am nevoie de niste chestii rau de tot. Iti dau o luna sa te descurci cu ce-mi trebuie. Stiu ca mata esti experimentat si o sa reusesti, nu-mi fac probleme. O sa te impresioneze placut faptul ca lista mea e mai subtire decat anii trecuti, cand poftele mele erau nemasurate. Am devenit o femeie decenta. Uite.

Exista niste ghetute cu blanita pe bulevardul ala care duce de la Universitate la Kogalniceanu. Ele sunt cum mergi mata asa, pe partea stanga. Costa decent si au o varietate mare de culori. Mie sa-mi iei ori bleumarin, ori rosii. Nu fac mutre, cum crezi si mata ca-mi sade mai bine.

Apoi ma arde un bilet de avion spre Vietnam si Laos. Oferta de la AirAsia mai tine cateva zile, poate ca ar fi chibzuit din partea mata sa il iei acum, cat e promotia asta. A, si daca tot iei unul, ia te rog inca 3, am obligatii. Daca nu mai au pentru Vietnam, ia pentru un oras din sudul Chinei sau chiar Bali si de acolo vad eu.

Apoi, daca tot suntem la departamentul asta, sa stii ca vreau inca doua bilete la Amsterdam, pe numele meu si al mamei de cireasa. Dar sa ma lasi pe mine sa i-l dau, biletul, sa nu te impaunezi mata cu el in fata ei. Stiu ca ai orgoliu mare si vrei sa arati ca faci tu tot si esti cel mai tare. Dar in cazul asta permite-mi sa-ti ofer doar rolul de facilitator.

Bun. Bine ca am stabilit asta. Acum mai vreau asa. Trei corpuri de iluminat din cele care se atarna de tavan, caci ma nemultumesc rau cele pe care le am acum. Dau lumina alba si ma intristeaza. Consulta-te si mata cu un arhitect, sa stiu sigur ca nu alegi prostii. Ca esti batran si probabil nu mai stii ce si cum cu lucrurile astea.

Baga in sacul tau cel fara de fund si niste carti bune, alese pe spranceana si poate inca o saptamana de ski, undeva prin martie, cu un grup misto de prieteni. Si mosule, nu in ultimul rand, vreau cartea aia pe care am oferit-o cadou de curand, uite aici detalii. A, si vreau si un abonament de cea mai buna calitate la festivalul Werchter, pentru la vara.

Te pup si astept cu enorm interes sa rezolvi mata tot ce ti-am pus pe platouas.

ca de la femeie la femeie

Am avut o scurta conversatie ca de la femeie la femeie sau ca de la pisica la pisica. Nici eu nu mai stiu exact. Cert e ca faptele s-au petrecut intocmai.

Preludiul povestii ar fi ca sunt anumite momente speciale in viata mea de femeie devenita independenta prin forta lucrurilor in care tare mi-as dori sa depind de cineva priceput. Momentele astea includ si situatii complicate, fine, sofisticate, fara legatura cu forta bratelor sau tehnicitatea actiunilor lor. Dar cel mai tare si mai tare ma arde sa depind de un barbat in toata regula atunci cand viata imi da branci sa fac lucruri peste puterile mele, la propriu.

Unul dintre momentele astea a fost acum doua zile. Ca o cireasa responsabila ce ma aflu, am mirosit in aer frigul si m-am gandit sa ma reped cu sageata albastra la un magazin unde scria service roti. Voiam sa-i pun cizmulitele noi, mai zimtate, pentru iarna.

Dar pana sa ajung acolo, m-am varat cat am fost eu de scurta in boxa, sa recuperez gumele trebuincioase. Rotile de iarna erau insa cocotate undeva sus. Exact atat de sus cat sa-mi fie cumplit de greu sa le iau de acolo. Cireaso, de ce naiba esti asa de scunda. Stiu ca asta are farmec dar totusi, de ce naiba esti asa de scunda iarna asta.

Dupa multe chinuri, echilibristici si praf inghitit, am reusit sa le iau una cate una. Dar erau atat de groaznic de grele. Cireaso, de ce esti asa de prapadita. Chiar daca lucrul asta are si ceva farmec, totusi de ce esti asa de mica iarna asta.

Si taman cand ma cainam eu pentru inceperea acestei activitati fara sa miaun dupa ajutor specializat unde stiam ca e de gasit, apare pisica pisuca. Nu m-am balbait, pisuca o cheama. Este pisica scarii. Este grasuna si are fata de gheisa. Desi castrata, o gramada de motani aratosi ii dau tarcoale. Toata ziulica ii comunica ei prin limbaj nonverbal dar si prin mieunat asiduu ca ar face totul pentru ea. Si totusi pisuca e complet indiferenta.

Cu o roata in brate si o grimasa pe fata, ma uit la pisuca si ii zic cu voce tare. Auzi pisuco, tu sa nu faci ca mine. Tu sa iti iei pana la urma un motan care sa te ajute la chestii de-asta. Pisuca zice doar miau-miau, orice o fi insemnat asta. Apoi se intoarce pe 4 picioare si pleaca in treaba ei. Asa si eu, caci discutia se terminase.

cum mi-am masluit greutatea: pseudotutorial

Stiti fara doar si poate ca am fost maritata cu inginerul fara inima.

Mai de inima albastra mai de plictiseala mai de lipsa de imaginatie mai de disperare, mancam destul de mult pe vremea aceea. Dar nimeni nu vrea sa fie gras, nici macar o viitoare cireasa inchisa intr-o casnicie aparent fara speranta. Asa ca eu ma chinuiam sa pitesc adevarul cum puteam mai bine.

O faceam fara sa renunt totusi la painica inmuiata in sos si trufele de la Capsa. Una dintre putinele mele placeri, as adauga, chiar riscand sa alunec in patetic. Voiam ca el sa creada ca sunt aceeasi nevasta zvelta folosindu-ma doar de strategii femeiesti. Una dintre ele era sa il anunt ca am slabit. Prima data s-a intamplat din greseala.

Ma ingrasasem nitel peste limita admisa. De cate ori treceam prin fata unei oglinzi, incepeau sa sune niste sirene de avertizare, afisand si lumini rosii de avararie in acelasi timp. M-a apucat disperarea. Probabil sunteti familiarizati cu mecanismul. Primul gand, cand constati ca esti o dropie, este sa mananci si mai si. Imi amintesc ca asta nu a ajutat.

M-am plans la inginer si nu stiu cum s-a facut ca el a inteles taman pe dos, ca am slabit adica, si s-a bucurat. S-a bucurat fara sa ia in calcul informatii de bun simt. Cum ar fi modul in care arat sau un cantar, cel-ce-nu-minte-si-nu-iarta-niciodata.

Apoi seara ne-am vazut cu prietenii si s-a laudat la toata lumea ca nevasta-sa a slabit. Intai am crezut ca e banc dar apoi m-am linistit. Pur si simplu inginerul fara inima credea ce a inteles de la mine. Era convins ca am slabit. Intelegand cum stau lucrurile, de atunci inainte il anuntam constant pe sotul meu ca am slabit.

El se bucura la fel de tare ca intaiasi data. Nu-mi dau seama cum, inginer fiind totusi, nu s-a intrebat nici macar o singura data cum de eu nu ma si ingras uneori. Sau, hai s-o luam altfel, cum de nu dispar in urma atator sesiune de slabire spectaculoase, una dupa alta. Dar ce-a fost a fost.

Chestia e ca acum nu mai am un sot dar am o gramada de prieteni care au ochi buni sa vada. Sa incerc sa le vand si lor gogosi sau mai bine, cand imi vine sa pun mana la gura sa o bag in buzunar. Ca sa fiu sigura ca nu mai indes in ea vrute si nevrute. Cineva avea dreptate.

Tot ce-i bun pe lumea asta ori e ilegal, ori e imoral ori ingrasa. Ori ingrasa, as intari eu.

repercusiunile lenei asupra sexualitatii

O da, cireasa a intrat in randul lumii. Si acum dovada. Uite ca si si-a luat si ea, mai bine mai tarziu decat niciodata, un vibrator.

Cuprinsa probabil de un val de consumism, am cazut prada lacomiei. Mi-am dat seama brusc ca manutele astea doua, unelte primare si deci eficiente pentru o autodragoste de calitate, poate ca nu mai sunt suficiente. Am vrut mai mult si am capatat, contra unei sume modice.

Dupa cum ii spune si numele, este un obiect care vibreaza. Pentru a vibra insa, obiectul asta palpitant are nevoie de baterii, doua bucati. Aici intervine lenea mea si repercusiunile asupra sexualitatii asteia care e tot a mea. Dupa ce am tot stat de vorba, vibratorul meu si cu mine, in diverse sesiuni de schimbat idei, el a obosit subit.

L-au lasat bateriile si eu, lenesa din fire, n-am facut mare lucru in privinta asta. Am incercat sa-l determin sa faca ce stie el mai bine cu vorba buna. El nu si nu, statea inert. L-am mangaiat pe cap, pentru incurajare. El nimic. Cum nu voiam sa pun capat relatiei, am incercat sa gasesc solutii pe termen scurt pentru a-l face sa pulseze in continuare. Si uite la ce s-a ajuns.

Singura baterie ok din livada e cea de la ceasul care ma anunta dimineata ca a inceput o noua zi de munca, cireaso. Prin urmare, daca vreau sa incing o minipetrecere senzuala eu cu mine si cu vibratorul, la desteptator trebuie sa apelez. Doar ca apar niste inconvenienet care se pun stavila in fata navalnicei mele dorinte de izbavire.

Unu la mana desteptatorul are doar o baterie buna, nu doua, cum imi trebuie mie sau de fapt lui, vibratorului. Asa ca trebuie sa o combin pe asta buna cu una deja moarta. Rezultatul este ca vibratorul se trezeste la viata dar mai sovaie pe ici pe colo, prin punctele esentiale. Pfff. Mai vibreaza, se mai gandeste, mai vibreaza, se mai gandeste.

Apoi, cand am ajuns sa apelez la ceas, inseamna ca ma grabesc. Ori bateria desteptatorului este bine ferecata in cutiuta ei, de unde iese strasnic de greu. Si iata-ma cu pupilele marite de pofta, scobind precipitat in burtica ceasului, sa-i smulg bateria, in timp ce el nu prea vrea sa mi-o dea. Momente de panica.

Ultimul neajuns ar fi serviciul meu. Nu o data, incantata fiind ca totul s-a terminat cu bine, am lasat arma sexuala din mana dar am uitat sa-mi desavarsesc lucrarea. Mi-a iesit din cap sa prelevez iar bateria buna, aia, singura, din vibrator, sa o intromisionez inapoi, unde ii e locul, in harnicul meu desteptator.

Asa ca au fost dimineti cand m-am trezit tarziu, prea tarziu. Desi satisfacuta pe deplin, asa nu se mai poate. Am nevoie de baterii, si inca repede.

am 4 ani

Daca il ascultam pe seful meu, aveam deja 6 ani.

Daca il ascultam, filosof deveneam. Dar eu nici macar n-am inteles exact ce vroia sa zica atunci cand m-a sfatuit de bine. Viitoare cireasa, fa-ti blog, mi-a zis. Pe atunci eu doar am clipit a nedumerire. Rezulta ca acum am doar 4 ani, buni si-astia.

Astazi implinesc 4 ani de povesti aproape zilnice in livada. Am ras si-am plans, m-am asigurat ca ne simtem bine si avem, fiecare, loc in fata. Am facut intai asta cu a cherry, apriga mea prietena cu un condei asa de maiastru. Intai am avut 2 scriitori-cititori, eu si ea. Apoi ni s-a alaturat si mama de cireasa. Three is a crowd. http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Cand au inceput sa dea navala 7 cititori hamesiti de povesti in fiecare zi, aproape am lacrimat. Ne-am strans voiniceste in brate, apoi iar am lacrimat. La 14 a fost nevoie de saruri. La 25, ne-a luat cu salvarea si nici cand ne-a adus tefere inapoi nu iesisem bine din extaz. Apoi am pierdut sirul, au inceput sa curga cititorii valuri, rauri, frunza, iarba.

Iacata-ne aici, impreuna. A cherry a mers pe drumul ei cel sanatos si folositor iar eu, eu nu m-am mai putut opri. Mi-e greu sa mai traiesc fara sa crosetez siroaie de cuvinte. Iar voi, asa arata cifrele, va beti cu nesat cafeaua cu mine de gat.

Din perversiune si uneori comoditate, folosesc pentru scrierile mele zilnice ce stiu deja ca va cam place. Adica dantele belgiene, puf de bibilica, insertii de piele de om. Mai presar cacao, flori de tei, cate o gramajoara de lame de ras, jeleuri de capsuni si bucati de noapte facuta fasii mici, mici, pentru o inghitire mai facila.

Deasupra nu pot abtine si mai cos nasturi de perla, o magnolie sau macar un ochi. Apoi suflu usor si mangai cu grija si voi ziceti in final ca e bine si va place. Multumesc frumos ca m-ati strans in brate 4 ani si hai sa ne suflam reciproc in ceafa in continuare, cat o fi sa fie.

La multi ani mie. La multi ani voua.

cireasa si cadoul

Ma simteam tare ostenita asa ca n-am mai iesit din casa sa-i cumpar cadou lui xx.

M-am tarait cu pasi rari si impiedicati catre biblioteca si am extras o carte care imi place foarte tare desi nu i-am supt continutul inca. O carte groasa, grasa, frumos mirositoare, matasoasa, scumpa, perfecta pentru familia mea. O carte primita de ziua mea de la niste prieteni buni. Am strecurat-o intr-o punga maiastra primita de la atcineva, mi-am pus tocuri si, dupa ce m-am odihnit nitel, am purces in lungul drum al ciresei catre centrul vechi al orasului sau.

xx mi-e prieten indirect, prin alianta. Ma simt asa de ostenita incat nu mi-as da branci afara din casa asa usor sa merg la ziua lui. Dar de fapt eu am treaba cu iubita lui, xxx. Si cu gasca de prieteni xxxxxxxxxx in care xx e intromisionat cu ajutorul/de dragul/prin intermediul ei. Buun.

Pe drum incep sa regret ca nu m-am preocupat pentru a lua un cadou si ma gandesc cu pofta la carte. Ba la un moment dat fac si eu popas si ma uit in punga la ea. O tintuiesc cu ochi rugatori, ma uit ca la o iubire pe cale de a fi pierduta dar pe care inca o mai tin in bratele-mi. Cartea imi sustine privirea cu tristete dar demnitate.

Ajung in centrul vechi, in localul de pierzanie in care xx se sarbatorea. Il caut din ochi, o caut pe prietena mea, ii caut pe cei aproximativ 12 ortaci ai mei. Nu e nimeni. Caut din nou tzoc tzoc, precipitandu-ma pe tocuri. Si il vad pe xx intr-un colt. Sar pe el si ii intind fara convingere punga. Dar i-o intind, ca asa se face, na. Iar el o ia, ca na, asa se face.

Se aude un scancet stins. E cartea. Dupa ce schimb amabilitati mondene cu xx, il intreb unde este xxx si unde sunt toti xxxxxxx. xx are explicatii pertinente pentru lipsa tuturor. Strang cuvintele lui intr-o sticluta, amestec bine si apoi intind rezultatul pe o panza curata, aspra. Rezulta ca sunt singura venita. xx s-a certat cu xxx iar xxxxxxx au explicatii temeinice pentru a nu fi de fata.

Imi dau seama ca nu pot face fata situatiei. Si simtesc in timpul asta si un junghi in inima ca am dat cartea, cartea mea. Ma uit la punga dar realizez ca nu pot pur si simplu sa o insfac si sa fug urland cu ea pe usa. Stau la ziua lui xx 3 minute jumate, apoi balmajesc ceva. O las acolo si ma duc sa beau o bere, doua, trei.

Dar acum, acum mi-e dor de carte. Rau de tot. Ajutor.