cireasa si regasirea orasului pierdut

Cand am trecut de la troleu la masina am zis ca e un pas inainte. Dar cand am trecut de la masina la bicicleta, am facut doi-trei-patru. Sa zic de ce.

Cand merg cu masina, imi scapa felul in care se schimba anotimpurile. Iar mare parte din sunetele vrajite de fiecare zi raman zidite dupa un geam. In sageata albastra reusesc sa ajunga doar lucrurile care urla la mine. Cele subtile, fine, duioase, se lipesc brutal de geam si nu au forta sa patrunda inauntru, pana la cireasa.

Daca ati sti ce lucruri minunate amusinez eu de pe bici la inceputul asta de toamna. Daca ati sti voi, nebiciclistilor si nebiciclistelor. Razele de soare miros diferit, cand trec prin ele si le port drept palarie, direct pe crestet. Frunzele danseaza portocalii, cu miros amarui, imbatator. Diminetile miros a must si a fum si a putina ceata.

Trecand cat pot de gratios cu bicicleta mea pe strazile cu multe case, imi pica ochii pe tot felul de dragutenii. Vad o doamna scarpinandu-si pisica sub barbie, in timp ce-i sopteste lucruri frumoase. Imi strecor privirile lacome printre zabrele sa vad cum oamenii isi ingrijesc in tihna gradinile.

Cand pedalez, sunt prinsa in tot felul de momente pretioase, de pus la teschereaua cu bunele. Aud cum exerseaza cineva la pian si se mai opreste sa se gandeasca inainte sa reia. Vad locuitori de pe la parteruri cum deretica prin case si casele se gudura inapoi. Descopar strazi noi, de bunastare si huzur pline.

Cand sunt biciclista, realitatea e facuta din imagini multi-multi-multimedia. Pozele se misca fin, sunt poleite cu soare, au in fundal fosnet de frunze si miros de iarba. Cand sunt biciclista, imi descopar orasul si cu partile lui subtile. Parti care imi tot scapa cand sunt sofer.

Sunt asa de multumita sa incep toamna asta calare, ca nici nu se poate povesti. Desi eu am incercat sa incalec pe-o sa si sa va spun ce drag mi-e de bici a mea.

cireasa si identitatea de facebook

Cireasa nu e mereu fericita. Traieste bine de tot dar nu e mereu fericita. Promit, jur pe rosu, sa moara bibi.

Daca lucrurile ar sta asa, probabil ca ar fi vorba despre wonderwoman si nu despre cireasa. Ori eu sunt asa de reala, ho ho ho. Am oase care se rup, par care imi mai sta si prost, orice i-as face si i-as drege. Am dinti de o calitate si o culoare indoielnica. Deh, mostenire de familie.

Am o vezica care m-a adus in pragul crizelor de nervi demne de spitalul de nebuni. Ca sa nu mai zic ca exista unele duminici in care, daca nu sunt atenta, pot sa cad jos din pricina sentimentului nimicului. Depresia sta atunci cu dintii infipti in gatul meu firav si fuge cu mine prin curte.

Si totusi, identitatea mea de facebook arata mereu curata, uscata, impecabila. Ca si cum duc viata asta perfecta, fara asperitati sau vicisitudini. Daca citesti doar facebookul meu, iti mai vine probabil sa-ti bagi unghia in gat si sa te intrebi. Mama masii cu cireasa asta. Chiar nu i se intampla nimic naspa. Ce cacat.

Eu tocmai mi-am dat seama ca nu e corect asa si insist sa dau o dezmintire. Asa cum Mihaela Radulescu si alte femei frumoase din Ro tanjesc poate sa dea o dezmintire despre ultimele coperti de reviste glossy pe care au aparut ca niste zeite, din ultimii lor cine mai stie cati ani.

Dragi cetitori, viata mea nu e chiar asa de lucioasa. Sunt solara, e drept. Sunt optimista, e si mai drept. Am langa mine oameni brici, e adevarat. Dar sunt si o fiinta abila si cu scoala de PR la activ. Toate starile mele sunt trecute printr-un fel de photoshop grozav de performant.

Pe facebook apar doar femeie 35+ fericita, bucatareasa iscusita brusc, sirena sexy, calatoare inraita si o gramada de alte chestii. Dar pe cuvantul meu ca mai fac si bucate bune de dat la ghena si raman fara un ban in buzunar pentru ca m-am lacomit sa plec nu stiu unde. Unde mai pui ca exista pe lumea asta si barbati care nu cedeaza farmecelor mele. Incredibil dar vai, atat de adevarat.

Cateodata merg la croitor cu niste pantaloni preferati, la scurtat. Am dat bani multi pe ei si abia astept sa-i incerc. Dar pun semnele de scurtat aiurea si ma trezesc cu niste pantaloni pescaresti, trei sferturi adica, de toata frumusetea. Atunci imi vine sa (ma) omor.

Identitatea mea de facebook ma sperie si pe mine uneori. Chestia e ca nu vreau sa va sperie si pe voi. Zilele trecute frunzaream un profil al unei cunostinte si mi-am dat seama ca ce vad acolo nu e posibil. Si ca nici macar nu vreau sa incerc asta acasa, ca e prea de tot.

Femeia cu pricina ar fi trebuit sa fie cea mai razbatatoare in afaceri, cea mai frumoasa din sud-estul Europei, cu cel mai iubitor sot, mama a celui mai reusit copil din cati se exista. Daca este sa te iei dupa facebook, poarta cele mai frumoase haine din lume, rade mereu ca si cum pe platouasul ei nu incape nicio secunda de deznadejde. Chiar daca nu o cunosc ca pe coapsa mea dreapta, stiu ca ea mai scartaie pe la incheieturi.

Si acum, sa ma scuzati. O sa continui sa intretin personajul imaginar de pe facebook cu aceeasi ravna. Voiam sa pun doar un disclaimer, ca sa stiti ca mai si exagerez uneori. Multumesc.

cireasa si statia de autobuz

Am langa casa o statie de autobuz. Orice om are, cred.

Doar ca eu nu pot s-o sufar pe asta. Masina luata de acolo nu m-ar duce nicaieri unde mi-as dori. Asta este chiar una dintre frustrarile mele de capatai. Niciun autobuz din preajma livezii nu-si ia responsabilitatea sa ma duca in centru. Toate vor sa ma taraie de par in cu totul alte directii nedorite.

Prin urmare am instituit un boicot. Nu o folosesc niciodata. Nici macar nu prea trec pe langa ea. Insa astrele s-au aliniat si mercur probabil ca a intrat cu gratie si bujori in obrajori in retrograd. Altfel nu-mi explic cele mai mai jos.

Am chemat instalatorul. Un om care mi-a mai calcat pragul si tine minte chiar si ce lucrare mi-a facut aucm 2 ani. Dar care acum a mai refuzat sa vina singur, pe picioarele lui, ca data trecuta. Vino cireaso si ia-ma de la statia de autobuz x. Of, ce sa fi facut. M-am dus. L-am insotit facut conversatie de salon catre casa.

Abia pleaca instalatorul ca sta sa vina altcineva. Un om care avea toate datele sa nimereasca, chiar orb fiind, braila mea. Si totusi imi da un sms de mi se fac mintile funda. Si asta, al doilea, imi zice vino, cireaso, sa ma iei si tot de la statia x. Pff. Decid ca ma duc.

Stabilesc cu omul sa imi dea sms cand e aproape de statie, pentru o buna coordonare. Imi da si eu il descopar abia tarziu. Ies val vartej, cu parul maciuca si mustrari prinse in el precum agrafele. Ajung transpirata la statie. E noapte si nu e nimeni. Astept multa vreme, mirandu-ma singura de locul in care sunt.

Apoi plec cu coada intre picioare. Cum ajung acasa, primesc inca un sms. Vino, cireso, am ajuns la statia x. Frustrarea mea nu cunoaste margini. Suparata foc pe omul rau si pe statia absurda, ma tarai pentru cea de-a treia oara catre statie. Marai la om si imi plang si mie incetisor de mila.

N-am luat niciodata nimic din statia aia. Nu am coborat niciodata in ea. Si nici nu aveam de gand sa schimb nimic in directia asta. Si totusi, viata s-a tinut de farse. Asa am ajuns sa vizitez o statie de autobuz, statia x, de trei ori intr-o zi. Sa-mi scot parleala, pasamite.

am cheia de la ikea

Zau daca mai stiam pe unde sa-mi insir pantofii.

Am venit vara asta de la Paris cu destule perechi. Unii turcoaz, altii roz somon, altii aurii, altii verde marin. Pas de-i inghesuie prin vreun cotlon, sa nu se cunoasca. Nu e chip. Sertarele se itesc la mine burzuluindu-se. Imi scuipa inapoi continutul si imi dau cu tifla. Nu mai incape un ac d-apai un pantof, doi, doispe.

Si cum Ikea au detectivi de elita, au aflat treaba asta. Si m-au tras de maneca sa-mi dea un dulapior inaltut si tras prin inel dar totusi foarte incapator. Asa ca tocmai am beneficiat si eu de un produs folositor din seria lor cu solutii pentru spatii mici.

As fi putut sa pun aici si poze cu dulapiorul cu pricina. Dar nu m-am atins de cutie si nici ca ma ating pana nu gasesc un barbat de isprava sa il monteze.

Thanks, Ikea. Eu te placeam de mai demult dar e dragut sa vad ca treaba este reciproca.

despre ce este vorba

Multe dintre revelatiile mele au loc alaturi de a cherry.

Sa fie oare faptul ca ea este fenomenala si ma inspira precum o muza urbana. Sau poate faptul ca petrec atata timp langa ea incat nu mai am cum sa am revelatii in alta parte, ca nu mai am timp. Sau poate chiar o combinatie. Ma rog, chiar nu conteaza.

Dar ii spuneam deunazi, intr-un puseu de cinism, ca viata asta e tare grea. Ca este doar despre centrale termice care trebuie reparate, dinti de portelan groaznic de scumpi, asigurari impovaratoare, taxe absurde catre stat si leasinguri care trebuie inchise.

Nu i-am mai zis dar am gandit, jur ca am gandit, ca viata asta este si despre alte lucruri rele. Cum ar fi masini de spalat care nu mai vor brusc sa limpezeasca, desi este singurul lucru pe care il au si ele de facut. Dar si alte masini de spalat care nu mai vor sa dea rufele cu sapun si nici sa le mai stoarca.

Despre oameni acri care nu inteleg ca acreala le face tot lor rau. Si despre oameni prosti care cred ca a fi acru este o virtute si ca doar asa obtii cate ceva. Si despre drumuri care te omoara si care nu duc nicaieri si care te fac sa te simti ca un caine care, se stie, taman de asta moare. Exact in timpul in care prostul tot insista sa moara de grija altuia.

Si a cherry ma asculta si zice da. Dar viata e si despre cafele, beri, sex, sutiene de dantele, torturi si flirturi. Si ea nu a mai continuat si eu nu am mai completat-o atunci dar o fac acum. Caci are dreptate. Oricati dinti de portelan scumpi trebuie sa cumpar cu entuziasm si ori de cate ori mi s-or cere insistent taxe.

Viata este clar despre mirosul diminetii cand se intinde ea peste oras. Despre pepene rosu taman cat trebuie de copt si placinte care miros frumos in cuptor. Despre balaceala in apa, masaje facute de cine ai pofta, par cret de la apa de mare, muzica buna ascultata in public si must.

Despre cum te uiti la ea, la viata, este vorba. Si ce bine ca poti sa-ti alegi singur ochelarii.

cireasa, cartea si partea

Eu inca citesc. Nu la fel de mult pe cat mi-ar placea. Nu la fel de repede pe cat mi-as dori. Dar citesc. http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Citesc in fiecare zi, cu nesat. Melc nesatul, imi inmoi degetul in gura si pipai incet paginile, intorcand una peste cealalta. Prietenii sunt cele mai bune librarii ale mele. Ei imi furnizeaza, la pret de nimic si de cele mai multe ori contra unei cafele, cartile lor preferate. Eu ma pun cu ele in pat, la masa si pe unde ma mai pun si le inspir. Incetisor, fara graba.

Apoi, daca imi plac, le darui mai departe altor prieteni, spre vesnica frustrare a celor dintai. Asta e. Nu avem cum schimba cireasa. Cine ii da carte, stie ca ea va calatori mai departe, spre alti prieteni ce vor sa stie ce zice in ea. Mie mi se pare ca cititul se imparte frateste. Si asta are mare legatura cu ce am de spus aici.

Editura All, care acum se numara printre furnizorii mei de carte deci prieteni sadea, mi-a facut o propunere misto. Citeste cireaso o carte de la noi, incetisor asa, cum poti tu, numai citeste. Alege cireaso o carte din seria Strada Fictiunii si spune despre ea. Iar noi vom face cadou 10 carti unei fundatii pe care o numesti tu.

Zis si facut. Am ales cartea Sus in aer si trag nadejde ca o citesc in curand. Pentru ca sunt melc la citit, nu pot sa spun inca ce cred eu despre ea. Dar pentru ca mi-a placut asa de tare filmul, m-am gandit sa aprofundez.

Dau mai departe leapsa asta prietenelor mele bloggerite Pietricel, LiaLia, Ciupercutza si Nina. O dau lor pentru ca editura All mi-a zis ca primesc inca niste exemplare pentru Asociatia Pavel, la care vor ajunge cartile. I-as fi dat leapsa si lui Marie Jeanne caci e o cititoare de profesie si o ajutatoare de profesie si mai si. Dar ea este deja in campanie.

Cand citesc o carte buna, plec de la mine din livada si intru in povestea care mi se propune. Intru cu trup, suflet si tot ce mai am la dispozitie. Raman acolo cat e nevoie si mai vin acasa doar sa mananc ceva/fac dus. Apoi ma intorc la poveste si ma (s)cufund din nou. Cartile bune ma fac fericita. Stiu sigur ca toti copiii, adolescentii si adultii de care are grija Asociatia Pavel au mare nevoie sa evadeze din viata lor si sa se
bucure. Cum ei nu pot evada prin calatorii sau sport si au la dispozitie doar un pat de spital, trebuie sa gasim moduri in care le putem aduce bucurii acolo unde sunt. De-asta m-am inrolat in campania Doneaza citind! si Strada fictiunii, caci pot prin cititul meu sa le fac lor cadouri carti.

Si acum va rog sa puneti comentarii aici, despre chestia asta pe care o fac. Caci pentru fiecare comentariu primesc inca o carte. Deci e momentul sa-mi scrieti diverse chestii legate de citit, carti, afectiune sau ce mai vreti voi. Dar sa nu fie chiar offtopic. Multumesc.

paradisul pe care poti pune mana

De multa vreme voiam sa va arat articolul asta. Este scris pentru The One in prima zi care a urmat vacantei din Bali, deci la cald.

Cum multa lume m-a contactat intr-un fel sau altul sa-mi zica ca e grozav, am zis sa-l pun si aici. Poate ca nu ati dat de el in drumurile voastre. Si tot m-ati certat ca am scris prea putin despre Bali. Uite.

„Plaje frumoase am mai vazut, mancaruri bune am mai gustat si oameni ospitalieri am mai intalnit. Bali este insa un cocktail profund energizant, in care sunt folosite cu grija toate ingredientele vrajite care sa te faca fericit, ne spune Sana Nicolau.

Zeci de zmee inoata pe cer, manuite de copii razand cu gura pana la urechi. Un fluture mare de matase neagra, de cea mai buna calitate, face valuri de caldura deasupra capului meu.

Stau la umbra unui bananier, tin o bere aburinda in mana si imi balacesc picioarele in piscina de un turcoaz stralucitor. Ascult greierii, adulmec betisoarele aprinse pentru ofrande si imi vine sa ma ciupesc, sa ma asigur ca totul mi se intampla chiar acum si chiar mie. Sunt in Bali, Indonezia, si tot ce mi-am inchipuit sau mi s-a spus despre insula asta trebuie inmultit cu 1001.” (The One, august, 2011, Sana Nicolau)

Continuarea aici.

cireasa si pregatirea pentru faceti dumneavoastra o cerere

Buna, eu sunt. Stiu ca nu ne-am mai auzit de multa vreme dar asta nu inseamna ca nu m-am gandit la tine. Pfiiii, dar ce m-am mai gandit. Sper ca si tu la mine. Stii, scriu cu o rugaminte. Una mare. De tot. De fapt uriasa. Mai esti acolo. Ha.

***

Hello, ce mai faci? Nu ne-am auzit de o gramada de vreme, ce mai aiureala. Iacata-ma-s cu o rugaminte. Stii, nu te-am rugat nimic pana acum dar acum chiar ma arde camesa in spinare. Rau. Ar fi megacalifragilistic sa ma poti ajuta. Sa indraznesc, sa nu indraznesc.

***

Draga mea, tu esti cea mai puternica femeie de o cunosc. Prin urmare, sigur ai ac de cojocul pe care vreau eu sa-l cos cu tot dinadinsul. Ajuta-ma te rog. Uite despre ce este vorba.

***

Heeeei, long time no hear. Ma mai tii minte? Daaa, sigur ma mai tii. Sunt cea cireasa din livada. Vreau sa te rog sa ma ajuti, de-oi putea.

***

M-am codit foarte mult daca sa-ti scriu sau nu. Daca aveti placerea sa inregistrati revendicarea noastra, am fi pe veci recunoscatori domniei voastre. tu sigur poti, sa nu zici ca nu poti, trebuie sa poti. Dar ideea este daca vrei. Oare vrei.

***

***

Scrisoarea asta a fost inceputa in cap de 101 ori si totusi terminata nici macar o data. Caci are cireasa de scris o rugaminte catre o persoana apropiata cu care nu a mai vorbit de ceva vreme. Si rugaciunea e mare. Dar ce emotii are ca va fi refuzata. Si ce frica ii este de esec. Asa de frica ca aproape ca nu ii vine sa incerce sa alerge in cursa cu pricina.

Isi face cireasa curaj dimineata, in loc de gargara pe stomacul gol. Poate ca, odata puse lucrurile pe tapet aici, ii vine inspiratia trebuincioasa.

bicicleta ca animal de companie

Sper sa nu se supere Frumoasa ca o numesc animal. Insa cum sa explic altfel ce mi se intampla. O situatie de care credeam ca am reusit sa ma feresc.

Nu mai departe de acum doua zile ziceam cum eu n-as fi capabila sa intretin psihologic, logistic si afectiv o pisica. Nu. Si totusi, constat ca mersul exclusiv pe bicicleta presupune griji, temeri si organizari complicate si temeinice. Adica exact genul de chestii specifice persoanelor care au in ingrijire inca un suflet.

Mi-am dat seama de asta curand. Cam cand am inceput sa primesc invitatii in oras rostite cu duhul blandetii si cu adaugirea cireaso, sa nu-ti faci griji. E ok sa ne vedem acolo, ca ai unde sa-ti legi si Frumoasa si sa o tii sub ochi.

De Frumoasa imi pasa asa de tare incat mi-am rotit viata in jurul ei. Si eu sunt cireasa, nu o gluga de coceni, si deci nu imi rascucesc interesele asa, in fata primului venit. Dar Frumoasa face ca eu acum imi gandesc toate actiunile in functie de ea.

Uite, pentru inceput, car la ea de-mi sar capacele. De cel putin 2 ori pe zi o iau in brate si urc si scobor cu ea etaje pretioase. Dar de obicei ma contorsionez mai des de-atat, caci am diverse treburi prin livada. Cum ma cauta omul, cum eu sunt calare pe Frumoasa sau evoluez la barna cu ea in carca.

Sigur, in felul asta muschiul ala de care se tot plang femeile ca tremura nedemn, acum nu mai are chef sa tremure. Si in curand nici macar nu o sa se mai clinteasca. O sa pot bate cotlete de porc pe el.

Alt lucru la care sunt constransa este instrainarea Frumoasei langa un companion ales cu grija. Cum nu-mi mai vine la socoteala sa o las asa, legata pur si simplu in oras, am inceput sa fac ochi dulci diverselor categorii de oameni care stau pe-afara. Ma bat acum pe burta cu shaormarii, paznicii de intreprindere, parcagiii si alte bresle asemanatoare.

Pe vremuri de curand apuse, cand ma invita matusa mea la un cartof prajit cu ou, lasam tot si fugeam in patru labe. Acum eu cantaresc bine decizia. Pana acolo sunt x kilometri. Acolo sunt caini rai. Vom rezista eu si Frumoasa acestei peripetii au ba.

Ce sa mai, ati prins ideea. Am inceput sa ma comport, impotriva valorilor mele, ca proprietarii de animale. Sa iau adica tot felul de decizii subtile uneori si absurde alteori in functie de nevoile Frumoasei. Sa fie in siguranta, sa fie capabila, sa nu fuga de nebuna prin oras si sa nu o mai gasesc.

Aici se impleteste libertatea biciclistei cu agonia functionarii calare intr-un oras care nu e bike friendly.

cinema-ul care vine vine vine calca totul in picioare

Probabil stiti cat imi plac filmele. Pofta e asa de mare incat (mi se pare mie sau) chiar nu exista pe lume mod de a petrece timpul mai tare.

Cand nu sunt la cinema si nu privesc la ecran cu 7 perechi de ochi, sunt intr-o vizita. Cu siguranta gazda va apasa la un moment dat pe buton si iar o sa fiu supta cu dulceata in poveste. Cand nu gasesc pe nimeni care sa ma primeasca si sa ma trateze cu o cafea, o dulceata, o apa rece si un film bun, ma retrag acasa. Sed acolo pe un turn facut din filme care stau la coada si abia asteapta sa fie depanate. In fiecare seara ele striga la mine pick me, pick me.

Mananc filme pe paine. Asa ca nu e intamplatoare ravna mea in a va prezenta pe larg si cu entuziasm ce urmeaza sa se petreaca incepand de vineri, 23 septembrie. Se deschide nu doar un cinematograf, ci o adevarata arena de vazut filme. Este vorba despre Grand Cinema Digiplex, cel mai mare cinema complet digitalizat din tara romaneasca. Il gasiti in Baneasa si de vineri puteti intra in el cu incredere pe la etajul 1 al Baneasa Shopping City.

Si acum sa va spun tot ce stiu, caci sunt unul dintre emisarii autorizati sa dea de stire in cunostinta de cauza. In primul rand e urias, are 14,000 de metri patrati. Are 13 sali de cinema fully digital si 3D si peste 2.600 de locuri. Eu una sunt pregatita sa stau pe fiecare dintre ele, deci o sa am la treaba de nu-mi vad capul. Sper ca seful meu sa inteleaga. In toate salile exista locuri premium de unde se vede, se aude si se savureaza filmele in cel mai bun mod cu putinta.

Are 2 sali pentru finii cunoscatori, VIP Grand STUDIOS, de care ar fi multumit chiar si George Clooney. Au 40 de locuri fiecare, ghiseu separat pentru bilete, garderoba, parcare proprie, zona de fumatori si Wi-Fi. Au chiar si chelner si au si room service, pe toata durata filmului. O sa verific room service-ul asta cu prima ocazie, promit. Mai ales ca se pot comanda nelimitat finger food si bauturi alcoolice si racoritoare in pretul biletelor. Iuhuu.

Probabil ca e de prisos sa amintesc despre tehnologia inclusa si arhitectura gandita special pentru cele mai tari vizionari din Europa, in momentul asta. Scaunele sunt ajustabile, caci Grand Cinema Digiplex stie ca fiecare spectator are preferintele lui atunci cand se uita la film. Asa ca mai bine povestesc despre tot felul de gadgeturi pe care le gasim acolo.

Biletul la film dar si pop-corn-ul, bautura rece si ce iti mai place sa mananci in timpul filmului se ia dintr-un singur loc, si anume de la una dintre cele 25 de case. Exista si o cafenea smechera, o cheama EYE-FI Café Bar, unde poti sa ciugulesti ceva bun si sa stai pe net pana incepe filmul. Daca esti genul de persoana mai automatizata, asa, poti sari casele si iei bilet direct de la ATM.

Grand Cinema Digiplex are o zona expo la intrare unde suntem invitati la lansari, expozitii si tot felul de evenimente. Lume, faceti cunostinta cu zona IMAGIKA. Apoi sa stiti ca sala Grand ULTRA are cel mai mare ecran din Romania, wow. Si un sistem de sunet superior, plus scaune premium confortabile pe care poti sta tolanit. Ma tot intreb daca l-au facut pentru ca stiau ca mie imi place sa sed intr-o rana cand ma uit la film sau este o coincidenta fericita. Oricum ar fi, multumesc. Sala asta este facuta dupa conceptul „black box”. Adica peretii si tavanul sunt de culoare neagra, caci Grand Cinema Digiplex vrea sa se asigure ca nu iti distrage nimic atentia cand privesti catre ecran.

A, stati asa. Mai are si o sala „multi-purpose”, adica unde ne putem distra in fel si chip. Sunt 500 de locuri din care 200 sunt retractabile si deci poate fi folosita pentru concerte, conferinte, tot felul de reprezentatii, vizionari speciale de filme, cu zona lounge la pachet. Grand EPIKA se cheama ea.

Urmeaza sa revin cu info dupa ce l-am pipait, mirosit, adulmecat si deci incercat cu mana mea.