cireasa si vacanta indecenta

Se ia cireasa, se transpune intr-un decor complet diferit de cel mioritic. http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Intai se duce ea la Paris, pentru o pregatire sumara de vacanta. Viseaza sa stea la coada pentru un falafel in cartierul evreiesc. Si sa hapaie niste cafele in Montmartre, intr-un balamuc de catei de buzunar, cucoane cochete si pictori sariti de pe fix.

Apoi se imbarca cireasa pe un avion care merge mult, mult de tot. Destinatia este pentru cateva ore Kuala Lumpur, un oras deja bantuit de catre ea. De data asta vreau sa vad aici pavilionul cu 6.000 de fluturi si gradina cu 5.000 de orhidee. Da, am destul loc pe card. Si da, sunt pregatita cu mancare pentru maimutele rele si batrane care dau tarcoale pe trotuar, la intrare.

Dar destinatia este Bali. Insula care frizeaza paradisul si cheama fara odihna pe cireasa ademenind-o cu degetul aratator. Merge cireasa acolo la o nunta ce se anunta ca-n povesti, pe malul marii. Dar dupa ce joaca doi pasi la stanga binisor si alti doi pasi in dreapta lor, cireasa se apuca a depana fire de poveste.

Cireasa va sta mai putin pe litoralul plin ochi al insulei si va cotrobai mai mult prin maruntaiele ei expuse gingas privitorului. Va da roata teraselor de orez, va amusina frunzele si florile care ii atin calea. Va musca cu sete din tot ce macar pare comestibil. Fructe putin stiute, oameni crocanti, fructe.

Va pune rucsac in spate si va urca 10 ore pe muntele buclucas de inalt. Va urca pe mobra si va trece in viteza relativa dar cu zgomot asurzitor printre sate si frunzeturi. Se va imbuiba cu tot ce i se va propune. Va cobori dealurile cu bicicleta, va poci cuvinte indoneziene spre a castiga bunavointa localnicilor.

In final se va racori si zbengui in diversele stioalne din drumurile zilnice. Va rama cu buna stiinta, precum porcii dupa trufe de pret, pentru a gasi cele mai ascunse cotloane de viata balineza. Cireasa are rasuflarea taiata de emotia intalnirii cu departarea.

Dar se va intoarce totusi, daca ramane in toate mintile, sa povesteasca despre toate astea. Ne vedem luni, 11 iulie, la cafea.

Anunțuri

vama ciresei

Cer-Apa-Nisip Cocktail

Bici cu flori pe ea

Bujori in obrajori

Genunchi fericiti

Maci stralucind

Viitoare socata

Straini in noapte

Tort uman cu lumanare

Soare plecand

Tandem cu dungi

Picioare multumite

tiffmania

Am facut-o din nou. 17 filme vazute din 25 propuse din 220 disponibile. Ah.

Am incercat sa fiu o femeie de isprava. Sa impac zecile de ore de foame cinamatografica cu prietenia pe fundalul Clujului si cu viata buna in soarele si tihna orasului. N-a mers.

Am fost un bun cinefil dar nu cat de bun as fi poftit eu. Am fost un prieten asa si asa iar pe alocuri chiar deloc. Exista martori care pot sa certifice purtarile-mi netrebnice. De soare nici nu mai poate fi vorba. Pen-umbra salilor de cinema a fost aliatul meu de nadejde in fiece zi.

In sala, totul bine, ca-n pantecul mamei. M-am bucurat cand a fost cazul, am varsat o lacrima cand mi-au fost fortate baierile psihice. Tot filmele nordice mi-au mers la inima. Danemarca, Suedia, Islanda, Norvegia, ce bine ca existati si faceti si filme.

Alearga cireasa cu parul maciuca de la un cinematograf clujean la altul. Incercand sa se si adape pe drum. Sa vorbeasca macar un strop si la telefon cu cei placuti ei si care nu inteleg de ce atata ravna si obsesie cu festivalul asta, pana la urma.

Cand n-am fost in sala am motait in patul de la marginea padurii. Am baut cafelute in casa de unde se aude dimineata cucul. M-am imbuibat cu friganele si spanac cu ochiuri si crema de ciuperci si paste cu smantana si cate alte trufandale la restaurantul ce ma multumeste pana in fiecare coltisor de trup.

Tiffmania mea este si de aceasta data satisfacuta. Sa vina odata 2012, sa o fac si mai lata. Amin.

fabrica de barbati

Aici am norocul sa lucrez si functionez, visez, venerez si progresez 8 ore pe zi eu. Intr-o fabrica de barbati.

Unii lucreaza in fabrici de nasturi. Mandria lor e ca sunt furnizori de nasturi de elita in comunitatile si familiile lor. Altii lucreaza, cine stie, in fabrici de halva. Se distreaza tavalindu-se in munti de seminte-materie prima. Si altii, probabil cei mai plictisiti dintre toti dar care au mereu cutii daca vor sa se mute, locuiesc zilnic in fabrici de cartoane.

Eu merg in fiecare zi dimineata la fabrica de barbati. Poate ca nu e singura din Bucuresti dar cu siguranta este dintre cele mai reusite. Sigur, personajul cladirea se ocupa de toate. Eu nu misc un deget si incerc sa-mi vad de treaba mea. Sunt foarte atenta la productie si pasionata de munca mea.

Fabrica se deschide devreme si nu se inchide niciodata. De-asta ma mai apuca uneori noaptea cate un puseu de fierbinteala. Ma gandesc la produsele performante care se invart pe banda, stralucitor de noi.

Pentru ca fabrica de barbati vine mereu cu generatii inovatoare de produse. N-am reusit sa ma prind daca e doar o strategie de marketing. Dar se pare ca in fabrica de barbati produsele se schimba aproape in fiecare zi.

Barbati de toate sortimentele, marimile si convingerile se perinda neincetat in micul meu univers cu urias de multe posibilitati. Este imposibil sa-mi tin mintile acasa. Privirile-mi fug de la treaba mea si se baga ca musca-n ciorba in treaba lor. Cireasa masoara cu pofta productia fabricii. Sa vrea si nu reuseste sa ramana demna.

De-asta ziua de luni nu e chiar asa de amara. Plec de-acasa fluierand si intru in cladire cu placere. Fabrica de barbati nu se dezminte si imi arata, pe rand, toate felurile de produse, evantai. Vreau asta, asta, asta si cealalta. Nu-nu, nu ii ambalati, ii iau asa.

mintea mea e la TIFF, precum si corpul

Asteapta cireasa momentul asta magic de un an incheiat. Cu 43% mai multa saliva in gura il asteapta. Si cu al ei piept palpitand de atata pofta cinematografica nesatisfacuta cum se cade in tot acest timp.

Pleaca cireasa la TIFF cu surle si trambite. Pleaca si cu o pleiada de prieteni dornici, ca si ea, sa inghita filme taripe paine. Are la dispozitie ea 220 de titluri calde si 5 zile mari lungi si late.

Din aceasta tamaduitoare oferta ce vine pe platouasul clujean de la TIFF, mi-am propus sa vad 5 filme in fiecare zi. Asta inseamna un 10% din totalul de proiectii. Asta inseamna si ca doar putin timp o sa ramana pentru alte activitati zilnic imperioase.

O sa mananc mai putin (vai mie). Presimt ca o gramada dintre mese o sa fie luate din-o punga, pe furis si in intuneric, incercand sa fasai cat mai putin si sa apuc cat mai mult per imbucatura.

O sa dorm pe sponci, visand continuari fericite pentru filmele vazute in timpul zilei. O sa consum timp masurat la secunda cu prietenii prin localurile clujene de petrecanie.

Chiar si pipi voi incerca sa prestez cu masura si cu repezitorul. Totul pentru filme. Asta este deviza ciresei clujene hulpave, puse pe prapad cinematografic.

Sala de cinema o sa-mi fie cel mai bun prieten. Stiu deja cum se ajunge in pasul piticulului si cu ochii inchisi, daca am chef, de la un cinema clujean la altul.

In fiecare dimineata o sa iau ziarul cald inca de la tipar, cu recomandarile zilei. Apoi o sa-mi infund al meu trup dintr-un fotoliu in altul si o sa stau cu ochii deschisi pana peste poate.

Sunt plecata la TIFF, sa pescuiesc filme bune. Ne vedem marti, 14 iunie, la micul dejun.

barbatii, berea si meciul (si cireasa)

Am fost nevoita sa aflu pe pielea mea ce nu trebuie cu niciun chip sa-i iei barbatului, dupa ce ti-a luat o gramada de timp sa-i iei tot restul.

Am invatat asta in timpul Taberei de Reformare Heineken. S-a tinut sambata langa gradina zoologica, la padure. Au fost adusi acolo legati fedeles in mod metaforic 21 de barbati nesupusi. Fiecare dintre ei facuse ceva de neiertat si de-aia a ajuns in situatia asta limita: sa devina o persoana mai buna.

Tabara de Reformare Heineken este un proiect dedicat barbatilor care vor sa-si rascumpere greselile facute in preajma femeilor lor. Zis si facut. Ne-am ocupat cu maiestrie de treaba asta. Am facut-o visand totusi la momentul cand putem lasa si noi, reformatorii, garda jos, sa bem o bere rece. Din dotarea Heineken, normal. Mmmmm.

Barbatii au fost pusi sa demonstreze mare iscusinta la exercitii fizice. Au fost torturati cu grija de catre cel mai tare antrenor din parcare, Mihai Dragomir. Au fost indrumati inspre a prepara o mancare de exceptie pentru consoarte, sub bagheta experta a lui Copolovici.

Au fost aproape obligati sa croseteze buchete iscusite pentru iubitele lor de catre mine, cireasa. Le-au oferit seara, in cadru festiv. Si Adina nu i-a lasat pana cand nu s-a convins ca ei stiu sa calce camasi si sa faca niste schimbari bine venite in garderoba.

Au mai fost la fata locului, sa ne imbarbateze, asa: Raluxa, Cristina Bazavan, Piticu si Arhi. Nu mai zic de Ciubotaru care, fie vorba intre noi, a ramas singurul nereformat, intrucat nici pana acum nu m-a invitat la cina romantica in oras.

Dovada ca ei sunt acum persoane grozave este aici. Am reusit. Si am facut asta fara sa-i luam barbatului ce-i al barbatului: fotbalul, berea si prietenii. A fost amuzant. A fost bine. Unde mai pui ca, de azi inainte, 21 de barbati merg prin lume ca niste produse perfecte. Si ii invata, poate, si pe altii sa fie ca ei. Ciubotaru, receptie?

pipi pe clanta

Vai, ce nu-mi place sa spal razatoarea. Mai ales cand ea e manjita din belsug cu branza sau alta dracovenie gustoasa dar care se ia greu. Imi vine sa o las acolo sa zaca in propriile-i dejectii pana se cheama sanepidul.

Ce legatura are asta cu pipi pe clanta o sa vedeti. De fapt azi e tot despre lucruri pe care le detest din inima mea mica si neagra. Lucruri mici care ma lasa neputincioasa, sfaramata, strivita cu mutra de podea de catre un picior de capcaun cu chef de joaca.

Si mai exista o intreaga pleiada de mici nimicuri esentiale gospodaresti pe care detest sa le spal. Cum ar fi caserole de plastic in care a fost peste. Sau componentele mixerelor si storcatoarelor, dupa ce mi-au oferit ambrozia lor. Sau tava de cuptor de pe care imi surad cruste de la diversele copturi cu prietenii.

Si nu stiu altii cum sunt dar eu nu. N-as deschide adica cotlonul ala ascuns si plin de cele mai urate lucruri din lumea unei masini de spalat, nici sa ma gadili. Stiu ca e ceva ce orice gospodina care se respecta trebuie sa intreprinda uneori dar eu nu. Nu pot. Mi-e frica. Acolo locuiesc acum vietuitoare negre in cuget si simtire.

A, si mi se face greata cand vad perne desfasate ale altora. Nici dupa ale mele nu pot sa zic ca ma omor. Dar petele aferente unor perne si transpiratii straine imi scoala parul mic de pe ceafa. Cand le vad imi inchipui tot ce e mai rau intr-o casa. Cu greu mai pot sa ma relaxez si sa-mi las capul si gandurile pe o asemenea perna, stiind cum arata dezbracata.

Si am ajuns la vedeta lucrurilor neplacute, cea care da titlul. Cand merg la o baie in care intra mai multi oameni la anaghie si dau peste o clanta uda, mor un pic. Sigur, e greu de crezut ca cel ce a fost inainte e un maniac pervers care a intins, in acorduri de muzica simfonica, pipi pe clanta. Dar asta e prima chestie care imi vine in cap.

In rest, nu prea pot sa tai carne. Sa ma sterg cu un servetel moale, care se face imediat frecatei atunci cand sunt uda pe maini. Sa schimb apa florilor, oricat de dragi mi-ar fi. Si sa pun in picioare papucii altcuiva.

cireasa fripturista

Cireasa este asaltata de multe produse si oferte si servicii. Propunerile sunt ferme dar ademenitoare.

Incearca cireaso asta, ia sa vezi ce bun. Poarta cireaso, cealalta, si arata-ne. Unge-te cireaso cu chestia asta. Inghite putin de aici, sa vezi ce bun e. Citeste nitel dincolo, iti zicem noi ca e interesant. Distreaza-te in locul de noi indicat, n-o sa regreti. Bea mai degraba asta, iti face bine. Da-te mai bine cu asta si povesteste cum a fost.

E grozav, va spun. Toate astea au scos la iveala latura fripturista din cireasa. E drept ca n-am mers pana acolo incat sa pun lucruri la servetel pentru acasa. Dar sunt inconjurata de tot felul de bunuri care mi se propun din abundenta.

Deci cum sa ma tin pe calea cea dreapta. Imi vine sa-mi var putin degetul si apoi sa ling din fiecare. Mi s-a urcat la cap cornul asta al abundentei. Iar din public, dintr-un public ce conteaza pentru mine, mi se sopteste ca ar trebui sa fiu inca mai fripturista. Ca inca n-am inteles nimic.

Cica acolo, afara, e mult mai multa friptura de mancat pentru mine. Asa ca imi vine sa scot la mezat bucati din tot ce fac, spre a le valorifica in fel si chip.

Poate e cazul sa anunt cand doresc sa ma spal pe dinti si sa cer favoruri pentru ca am ales o anumita pasta. Sa intru la magazinul preferat de haine si sa le cer sa mi se prosterneze ca am ales sa ma imbrac de la ei. Si ca pot sa-mi trimita toate hainele marimea 38 la adresa de pe dosul cartii de vizita fructate.

Poate pot sa vand bucati din vacanta mea unei agentii de turism. Bucati din sandvisul de dimineata unei firme de panificatie celebre, alaturi de franturi de omleta mea unei firme care se ocupa de ouat profesionist. Ce sa mai, am dinainte un univers de posibilitati care ma bantuie si-mi infierbanta tampla.

Cireasa era deja pofticioasa. Dar in ritmul asta va ajunge o fripturista din nascare. Si partea foarte buna este ca adora ce i se intampla.