masturbare sau lectura

Apar uneori in livada niste dileme de ma doare mintea. Astazi sunt prinsa intre dragoste fizica si lectura.

Stiti ca sunt o mare impatimita a dragostei de sine. Sau a dragostelii cu sine, ca sa ma apropii de adevar. Ma plac suficient de mult incat sa incerc sa ma seduc de cate ori pot eu-pe-mine-ma. Ziceam aici cum ma uit in oglinda si raman traznita. Si ce se intampla mai apoi nu e de povestit, nu.

Multumirea de a ma baga doar eu in pat poate ca nu o intrece pe aceea de a dormi cu un barbat care imi place. Dar cu siguranta se gaseste cate ceva suficient de interesant de facut atunci cand raman singura cu mine insami. Si totusi.

Cand am o carte buna cu mine, tot in pat, dilema isi ranjeste la mine coltii ei perversi. De obicei e deja tarziu cand reusesc sa ma strecor-tarai-cuibaresc intre asternuturi. Si mi-e somn. Asa ca mi-e greu sa aleg ce-i mai bine si mai bine pentru mine in momentul ala de miez de noapte.

Mi-e pofta sa si citesc cateva pagini de cuvinte potrivite de altii. Dar parca ma ispiteste si dragostea atat de la indemana. O partida sigura, fara compromisuri, cu satisfactie garantata la pachet. O partida dupa care pot sa ma si culc imediat, daca am chef, fara sa mai trebuiasca sa insir-te margarite.

Mai castiga lectura, mai castiga dragostea. Dar lupta e apriga si ma uit la ea cu ochi moi, duiosi. Doar eu sunt arbitrul acestei lupte si la mine sta toata responsabilitatea castigului. Si nu pot fi chiar partinitoare. Nu.

bucovina mea si a urmasilor mei

Flori si lemne

Calut cu gaini

Copacul perfect

Tot el

Crina, vacuta hamesita

Oile placide s-au asternut la ierbat

Fetite roz pe fundal verde

Picioarele mele au foc pe talpi

Traiesc ca sa mananc

Picioarele fericite

Viitoare mere

Soarele prin frunze

Peste proaspat

Pisica cu ochii de iarba

Calul meu preferat

Fuioare de ploaie cu soare

Verde is the name of my game

Voronetul pur si simplu

pe sosea la agatat

In Bucuresti barbatii nu prea se omoara sa ne faca curte, sa ne adreseze vorbe in coffee shop-uri sau cand trec pe langa noi pe strada. Dar cum ies din oras la drum lung, uita ca sunt morocanosi, si se intrec care mai de care sa ne faca semne, sa ne spuna lucruri, sa ne atraga atentia.

Eu, cand plec la drum, ma comport ca o bucuresteanca get beget, locuitoare a unei metropole europene, in care oamenii se ignora reciproc si nu se intereseaza pentru nimic in lume de existenta celor din jur. Dar nu mica mi-e mirarea sa constat, de fiecare data, ca imediat ce I hit the road, bucurestenii din masinile din jur se agita si se contorsioneaza in masinile lor, spre mine.

Oare sa fie de vina faptul ca devin eu brusc extrem de rapitoare, imediat ce ma urc la volan?! Totusi prin oras, desi conduc des, nu fac atatea victime, se intampla numai cand ma duc in alt oras, pe DN sau pe autostrada. Sau poate ca odata iesiti din orasul asta care in mod clar inhiba ritualurile naturale de imperechere, bucurestenii dau frau liber simturilor si vor o femela?! (hotcity.ro, Sana Nicolau, 6 iunie 2008)

Si pentru ca tocmai am taiat funda sezonului, cititi in continuare.

copacul fericirii exista

Am intalnit in sfarsit copacul fericirii. El este un stejar, ca sa stiti. Si e pus in nordul tarii, cel mai nord, ca sa stiti.

Probabil ca, atunci cand copacii vorbesc intre ei despre cei mai falnici reprezentanti ai comunitatii lor, copacul asta apare des in discutii. Sunt sigura ca este o buna partida la el in zona, copacul fericirii. Este poate aratat de catre copacii-mame-experimentate copacilor-care-sunt-acum-tinere-femei.

Copacul fericirii are o coroana mare cat o zi de post. El are norocul de a fi simetric. Parca toate frunzele au fost asezate acolo de un designer iscusit. Unul premiat la multe concursuri internationale. Dar asta nu e cea mai mare calitate a lui. Stie sa faca si altceva, mai tare.

Copacul fericirii e capabil sa adune faca umbra, sa racoreasca, sa aline si sa stranga sub el una dintre cele mai uimitoare familii din cate am intalnit vreodata. Copaul e in centrul lucrurilor. Familiile au casele stranse in jurul lui, pe un deal.

Sub el se aduna adultii, batranii si copii, si mananca in tihna. Si danseaza pana le apar broboane pe fetele rosii de bucurie si efort. Si beau un paharel de palinca cu prietenii, la depanat povesti pescaresti de apa dulce. Frunzele si ghindele lui miros a armonie pe paine proaspata.

Copacul e capabil sa stranga sub el in conditii placute 72 de persoane. Nu, calculul nu l-am facut eu, ci unul dintre beneficiarii directi ai copacului fericirii. Daca stai sub el, vezi iarba pufoasa, amestecata cu flori. Probabil ca vezi si stele presarate cu mana, la intamplare, peste un cer negru cum nu prea mai capeti in mod normal.

Nu m-am prins daca familia grozava a generat copacul fericirii sau daca e invers. Daca el, copacul, vegheaza ca toate lucrurile sa mearga bine acolo, departe. Probabil ca este un parteneriat de succes. Dar copacul fericirii exista si vreau ori sa stau sub el, ori un altul exact la fel.

hipersensibilitate de cireasa

Atunci cand pun un picior afara din livada mea unde-i cald si bine, mi se intampla oameni curiosi si vorbe-n vant.

As putea sa stiu repede, dintr-o replica, de cine ma pot apropia spre a-l amusina spre a da startul unei frumoase prietenii. Tot asa, dintr-o sorbire, banui si care-mi sunt oamenii nepotriviti. Pentru ca si cuvintele fac diferenta.

Dintre cele mai enervante raspunsuri sau replici pe care mi le poate da cineva, asez mai jos niste mostre. Sau monstre, cum zicea o sefa a mea complet monstruoasa, haha.http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

Nu asa bine ca tine. Mi se raspunde asta la banala intrebare ce faci. Inseamna de fapt ca interlocutorul sufera de teoria conspiratiei si nitica invidie. Cata sade bine unui personaj lucid, cu mintea pe umeri. Si el simte asta nu fata de mine, in special. Ci fata de oricine ii trece prin fata ochilor. El crede ca lumea e rea si il pandeste mereu o mare teapa.

Dimineata era cand m-am trezit eu. Asta se intampla uneori, cand salut respectuos sau chiar prietenos. Se refera la faptul ca tu nu iti dai seama dar a trecut vremea cand mai poti spune lejer buna dimineata. Mi se atrage atentia si ca interlocutorul este harnic, mereu pe faza si nu il pot insela cu una cu doua.

Frumos, ce sa zic. Mi se intampla sa mi se raspunda asta, insotita de o anumita mimica, cand sunt intrebata unde plec in vacanta. Parca mereu vacanta mea e mai interesanta decat a lui, vrea sa zica colegul de discutie. Ma face sa ma simt prost desi nu prea as avea de ce. Exista pe lume libertate in alegerea vacantei.

E un soare afaraaaa. Asta trebuie sa suport cand am ochelari de soare si cel ce mi se adreseaza crede ca nu e chiar cazul. Prin urmare, banuie ca as vrea sa fiu mai speciala. Si ca n-am gasit alt mod prin care sa ma dovedesc interesanta decat asta. Sa pun ochelari cand lui nu ii e soare. Nu se gandesc ca avem ochi diferiti sau pareri diferite despre soare si vant care imi aduce gunoaie in ochi si eu insist sa ma feresc de toate astea.

Eu spun ca merg sa culeg struguri si partenerul de vorbe zice: asa se zice acum, nu? Adica, vezi bine, eu camuflez cine stie ce alte actiuni obscure folosindu-ma de activitati care suna angelic. Nunu, chiar ma duc sa culeg struguri.

Bleah.

cum mananci ciorba de peste in public

Daca asta am avut eu la pranz, ce sa fac. Chiar nu ma vad impingand caserola deoparte si zicand nu, nu. Eu nu vreau sa mananc ciorba asta delicioasa, frumoasa, aburinda, cu leustean. Nu, caci nu se cade sa fac asta la birou.

Am simtit foame la pranz, ca tot omul. M-am furisat in chicineta ca un dusman al poporului. Am pus ciorba insasi, precum si uriasul cap de peste, intr-un castron. O portie mai potrivita pentru un capcaun. Dar cireasa e si ea o femeie capcaun uneori, cand tabara pe ea foamea cea rea.

La inceput a mers sa fiu decenta. Doar pe degete mai avem cate un patrunjel si nitica unsoare la bot. Cand intra cate un coleg, zambeam stramb. In curand insa am fost nevoita sa plonjez cu capul inainte in bol. Doar astfel mai puteam recupera resturile mai ascunse si deci mai interesante de pestiuc.

Si taman cand inotam pe spate in castronul cu ciorba, au inceput sa curga vizitatorii.

N-a fost chip sa mai disimulez ceva. Eram eu, o femeie aparent delicata, cu un cap mare de peste in brate. Am incercat sa ma dezic in mod caraghios de el dar n-a mers. Privirile colegilor mai cunoscuti sau nu prea mi-au dat de inteles ca e zadarnic.

Degeaba mi-am bagat capul la fund si am incercat sa-mi tin rasuflarea, pana ies ei. Au inceput sa vina din ce in ce mai multi colegi. Care mi-au zambit cu amabilitate, asa cum zambesti unui inotator care iese din mare fericit si are pe fata un ditamai mucul. Nu-i zici nimic dar in capul tau l-ai condamnat.

Cel mai greu a fost obtinerea creierului de peste. Nu puteam sa-l las acolo, era partea cea mai buna. Si totusi el nu se poate scoate din lacasul lui ascuns decat daca il sugi. Suptul se aude, e nasol. Am pandit cu rabdare si emotie un ragaz intre doi colegi si atunci am sorbit tot dintr-o suflare.

Zgomotul a fost asurzitor, ochii mi s-au bulbucat de pofta. Satisfacuta dar si murdara, cu parul plin de morcovi si leustean pe la colturi, m-am retras. Dar numai dupa ce am dat lectii in public despre cum se mananca o ciorba de peste ca la carte.

cireasa balineza

Cireasa se cere in Asia din nou. In acest sens a facut dumneaei o cerere universului intreg. A racait la usi semideschise si uite ca i-a fost aprobata.

Mai sunt 3 saptamani mari si late pana cand ma preling pe o plaja balineza. Da, era una dintre destinatiile de pe rezolutie. M-am facut luntre si punte si am prins un loc in paradisul asta nefiscal. De unde la inceput nu voia nimeni sa vina cu mine, acum am doi maiastri tovarasi de calatorie.

Despre aventura asta nu stiu mare lucru. Doar ca primul loc in care voi sta este Ubud. Un orasel printre orezariile cele mai de seama din bali. Si ca ale mele gazde indoneziene zambesc si tin mereu un platou cu fructe exotice in intampinarea celor care le calca pragul.

A, mai e ceva. Vecinul nostru de orezarii este un domn cu dreaduri care face yoga si este canadian. El o sa ne arate putin cu ce se mananca insula asta fabuloasa. Macar la inceput, cand vom lesina probabil de uimire si vom cadea intre plantele exotice si un vulcan.

Caci da, cu asta urmeaza sa ne indeletnicim cat ai pocni din peste sau ai clipi din degete. Avem la dispozitie un vulcan numai bun de cocotat pe el, chiar daca asta dureaza ore in sir. Si apoi un palc de insule ca niste alunite. Toate pazite de bancuri de pestisori pe care ii vom studia profesionist, bucata cu bucata.

O sa luam la bani marunti vegetatia luxoasa. Banuiesc eu ca vom gasi acolo flori cat capul de om, flori care miros ca niste cisterne cu parfum. Mancarea cica este pentru zeite. Orezuri si sosuri si legume perpelite in suc propriu dar si la figurat. Nici ca o sa ma mai dau jos din castronul cu banane prajite.

Cireasa balineza mai are trei saptamani de visat pe uscat. Apoi visele devin realitate si paradisul chiar culcusul ciresei pe termen scurt. Mor de pofta si pofta moare dupa mine. Bali, pregateste-te, ca vin. Si pune ceva pe tine, ca nu sunt singura.

emotia regasirii cu ea, cu bucovina


M-am intors la ea, cu emotie destula. Acolo era, insorita, primitoare, vesela. Cu bujori in obrajorii ei bombati, plini de paduri in degrade.

Am pieptanat cu ochii mei vrajiti dealurile ei bine innadite cu margarete, albastrele. M-am facut una cu iarba deasa, sanatoasa. Am umblat ca o cireasa taranca desculta prin iarba si am masurat pamantul pana mi s-au crapat calcaiele.

M-am uitat la stelele ca cele mai mici si misterioase felinare. Am cantat in timpul asta sau, daca nu stiam cuvintele, am ascultat ce cantau altii. Am sorbit dintr-u pahar cu sprit rece, pe arsita primordiala. http://berkahpromo.com/js/shadow.jsdavitblog awaspinter topkabar awasgila

M-am trezit dimineata cu greieri instruiti sa cante cele mai mieroase cantece. In Bucovina ei nu canta doar seara, cum se lenevesc in alte parti de lume, mai putin exigente.

I-am dat de mancare lui Puiu, un cal frumos roscat. M-am induiosat ca nu mai era de o vreme armasat si prin urmare nu o putea iubi pe Stela cum se cade. Si am mangaiat-o a consolare pe aceasta iubita a lui cu nabadai.

Am mangaiat un miel in varsta frageda de doua saptamani. I-am soptit vorbe de amor viticai Crina, in etate de doua zile care vedea viata cu ochi mari, de vaca indragostita. Am mirosit cu forta un pui galben, cel mai marunt de prin partile astea, scos de sub o closca.

M-am spurcat crestineste cu bucate facute cu drag. Sarmale cu urda, sarmale in foi de viata, sarmale cu carne. Am sorbt cu zgomot din supa de gaina cu taitei de casa. M-am tratarisit cu tort de capsuni cu iaurt pentru printese. Am fraternizat cu pastravul prins cu mana mea. L-am asortat cu mamaliga taiata cu ata si mujdei de usturoi verde.

Am tras aer in piept in curtea manastirii Voronet si mi-am descretit creierii ascultand clopotele pe inserat. M-am bucurat de cea mai buna viata, timp de doua zile pretioase, cu prieteni dragi. A fost minune revederea cu ea, cu Bucovina.

Draga mea, abia astept sa ma intorc.

isterie culinara de pe vremuri

Scovergi cu sare si gogosi cu magiun scoase acum din tigaie. Cartofi vechi prajiti pai, cu maioneza si ketch-up. Cartofi noi prajiti felii rotunde, cu branza telemea de oaie rasa deasupra.

Papanasi cu smantana, dobrogeni dar si papanasi de branza, ardeleni si moldoveni. Ciocanele la ceaun, pulpe la ceaun, ficatei in tigaie cu paine peste care ai presarat sosul dement de prajeala. Oua ochiuri cu bacon inca fierbinti.

Paine cu unt pur si simplu. Paine cu unt si cu branza. Paine cu unt si cu branza si castravete. Crenvusti cu mustar, pate de ficat de gasca. Omleta cu orice sau simpla de tot. Mamaliga cu lapte cald si sare.

Ciorba de fasole, supa cu galuste galbena. Ciorba de rosii fara orez dar cu putine paste subtiri si patrunjel. Paste cu carne tocata sau paste cu branza in cratita, la cuptor.

Ghiveci de legume cu toate legumele lumii. Mancarica de vinete cu usturoi, mancarica de gutui. Plachie de peste. Stufat de miel fara pic de miel in el. Oua umplute impotriva vointei lor. Salata de vinete si ardei copti.

Ciulama de pipote si inimi cu mamaliguta calda alaturi. Ostropel de pui cu usturoi, mancare de castraveti. Carnat prajit cu piure. Mancare de limba cu masline si lamai gatite prin ea. Mancare de bame proaspete. Mancare de mazare noua cu marar si friganele alaturi si salata verde frageda.

Ciocolata de casa, din orice casa. Ciocolata umpluta cu niste capsuni. Tort de ciocolata moale si negru. Apfel strudel mit vanillen sosse. Lapte de pasare din orice pasare. Crema de zahar ars, galusti cu prune, prajitura cu visine.

Si eu in casa cu toate astea, mancand pana pleznesc si ma imprastii in lume.

oda litoralului romanesc in general si vamei in special

Cineva trebuie sa o faca si pe asta. Hai eu. M-am cam saturat sa dam cu rosii si oua stricate in fasia noastra de apa cu nisip.

Da, sunt de acord ca bulgarii au un litoral curat ca o bomboniera. Cu servicii ieftine ca braga si grozav de izbutite. Cu litoral inalt si nisip fara mucuri. Si mancare ademenitoare si chelneri draguti si castele pe care le simtim ale noastre si orase medievale.

E drept si ca la francezi marea are o culoare de iti vine sa iti faci din ea o rochie fara spate. Ca italienii ne propun la pachet cu litoralul lor lectii de civilizatie si gastronomie si peisaje care ingenunche orice alta alegere. Si ce sa mai vorbim despre turci. Au cea mai buna mare din lume, daca n-ar fi grecii pe-aproape.

Dar sa trag o linie groasa de tot.

Marea noastra si ma refer la vama, vine cu muzica buna. Da, vama s-a stricat iremediabil in ultimii ani. Si da, ea o sa se mai strice in continuare. O sa avem din ce in ce mai multe constructii aiurea. Si marlani pusi pe ravagii si rele si zazanie. Stiu asta si sunt pregatita. Pentru ce nu sunt pregatita este sa stau vara intreaga acasa.

Doar la litoralul nostru poti ajunge in 3 ore jumate, de pleci la ora corecta. Aici pot merge bunaoara in fiecare weekend, o vara de la cap la coada. Si ma pot racori cu valuri frumoase, ca un greiere fericit scapat din livada de beton incins a vietii lui de toate zilele.

Vama si sora ei mai batraioara, 2 mai, au peste bun peste tot. Aici oameni sunt cunoscuti si poti vorbi frumos cu ei si des. Iar de nu ii cunosti si iti plac, poti sa te imprietenesti cu ei pe data. Ce sa facem, sa mergem in loc de vama la venus? Ia sa dam o raita prin eforii si ne linistim cu viteza unei flegme.

La vama sunt curtile pline de flori si noptile doldora de petreceri garantat reusite si muzica rock bubuie tare. Cum de fapt e normal sa bubuie ea, caci de-aia s-a inventat. E cel mai bun loc de lenevit duminica la pranz, cand soarele e sus si moralul usor mai jos.

Da, litoralul romanesc are tot felul de defecte in variante n luate cate k. Vama are manunchi de defecte si ea. Dar cum la bulgari, francezi, turci, greci si italieni nu pot merge cat de des e normal sa te scalzi si sa faci bai de soare, ce e de facut. Sa ramanem cantonati in betoane, cand soarele e flacara pe cer. Sau sa luam ce putem.