painea si sarea pe strada la romani

Bucurestiul nu are locuri de parcare. Asta stie chiar si un tanc.

Bucurestiul are in schimb o companie care ridica masini parcate anapoda dupa criterii abracadabrante si de profit. Dupa ce a prestat diverse drumuri pana acolo, in tara lui departe, cu diversi musterii ai acestei companii, cireasa se fereste. Incearca sa nu parcheze unde vede semnul care ar putea sa o faca sa scoata 7oo de lei din buzunarul cu arici intr-ansul.

Asa ca ma stradui si eu din rasputeri sa fiu creativa cu locurile de parcare. Ma bag pe stradute mici, uitate de lume. Parchez in locuri indepartate, de mananc o paine pana unde am treaba. Contorsionez masina in fel si chip in locuri in care ar parea ca nu poate intra.

Criteriul meu absolut e nu-ti deranja aproapele, niciun aproape, prin modul in care parchezi. Adica nu parchez nici sa ma pici cu ceara in fata unui garaj sau acolo unde scrie nu parca sau unde blochez pe cineva. Tot nu-i bine. In ultimele zile mi s-au intamplat lucruri traznite.

De mentionat ar fi o flegma de la o doamna in varsta. Ea a venit in halat si papuci de departe, vadit avand treaba cu mine, cand m-a vazut urcand in masina. Culmea e ca eu, o cireasa binecrescuta si cu respect pentru batrani, am chiar asteptat-o. Am crezut ca o pot ajuta cu ceva. De fapt am si ajutat-o. M-a injurat de mama rau de tot si eu, vazand asa, m-am suit in masina sa plec. Ura femeii insa era asa de mare incat a slobozit si o flegma care sta si acum intiparita pe un geam, intrucat nu am stiut ce sa fac cu ea.

A doua intamplare de mentionat, tot proaspata, este interactiunea mea cu un tiganus de dimensiunea unui taburet de bucatarie. Mi-a spus ca am parcat in fata casei lui si ca ii trebuie bani pentru un corn. Eu l-am ignorat, vorbeam la telefon. El intai mi-a atinut calea. Apoi mi-a zis ca imi sparge fata. Si ca sa indraznesc eu sa mai trec pe-acolo, ca jar mananc. In alte cuvinte, desigur.

Cea mai memorabila intamplare insa este asta. Am parcat intr-un loc unde chiar nu parea ca supar pe cineva. Cand am iesit de la job am gasit agatat de stergatorul din spate o punga plina cu tot ce-i mai rau intr-o casa. Pampersi de copil mic, oase de pui, cafele pe jumatate baute, in pahare de plastic si multe alte gunoaie menajere cu miros disgratios. Ca sa pot scapa de punga, oricat m-am feri, mi-am bagat mainile in ea. M-am umplut de zoaiele cuiva, nu stiu cui.

Si dupa toate astea am ajuns la concluzia ca painea si sarea, pe vremuri semn de ospitalitate la romani lipsesc cu desavarsire.

sibiul ciresei

Si a fost cireasa la Sbiu. Si tare i-a mai placut. Se vede. Mai jos, ordine ardeleneasca.

Casa holbandu-se la mine in piata mica, parca.

Case precum feliute de tort sibiene.

Sibiu from up.

Curtea bisericii vazuta din turnul fermecat. Unul dintre punctele-oameni e dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Asta e orasul in care poate trai un elefantel verde.

Bolta cea de toate zilele.

Familie din ardeal.

Moara vantului turbat.

Intalnire intamplatoare a doua pardoseli de oras.

Podul peste lacul dintre case.

Aglomerare urbana sibiana.

Pasajul dosnic si femeie cu umbrela tipatoare.

Podul minciunilor. Eu sunt sincera.

vintage: sunt stapana pe situatie

„M-am indragostit. Si cum stiu ca acum, la inceput, se negociaza multe lucruri, sunt complet pregatita. Am armura iscusit faurita si sulita ascutita si stau in pozitie de carate, asa, inca de cand ma trezesc.

In fiecare zi se da o mica lupta. Ba e una din zilele mai putin norocoase si ma dau eu cativa pasi buni inapoi si ingenunchez, ba sunt o invingatoare si inaintez cat o nuca. Vine arbitrul in chiloti rosii de matase, ridica mana castigatorului, multimea starnita izbucneste in urale. Simt laurii victoriei cum mi se aseaza bland pe fruntea-mi transpirata de atata zbucium.

Si apoi o luam de la capat. E drept, am si pierdut cateva batalii, dar asta nu trebuie sa ma descurajeze. Important e sa raman ferma pe pozitie si sa lupt pentru urmatoarele capitole mari care au mai ramas de dezbatut.

Pana acum, in numai cateva saptamani, am ajuns sa ne vedem mai mult cu prietenii lui. Mie mi-e tare dor de ai mei, dar cum am intrat in batalia pentru subiectul asta putin slabita de un guturai, normal ca nu mi-a iesit. Adjudecat.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, 18 iulie, 2008)

Si cum am lasat de la mine tot, bucata cu bucata, cand eram indragostita lulea de SMPE, cititi in continuare aici.

aventura sibiana

Se iau 4 femei dornice de aventura: cireasa aici de fata, a cherry, poneiul si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Se incarca incarcatura asta de pret intr-o masina de catre un barbat ardelean get beget. Se conduce in mare graba tot amestecul la Sibiu, pentru desfatari molcome si bine chizbuite.

Pfiii, ce ne mai place turismul culturalo-prietenesc. Am mers la Sibiu sa stam in casa unui prieten de nadejde. Acolo am fost intampinati in miez de noapte cu salata de  vinete si o zacusca numa bune. Dis de dimineata, pe la 11, am luat un mic dejun demn de guri imparatesti.

Apoi am plecat sa cucerim orasul, pas cu pas, printr-o ploaie romantica. Am pasit cu grija pe Podul minciunilor, incercand sa nu zicem nimic. Ne-am rasucit ca niste viermusi prin pasaje, arcade si intranduri secrete. Am lins in cor la cel mai bun cremshnit din urbe.

Ne-am suit in turnul cel mai turn de biserica, al doilea cel mai vanjos dupa cel din Bistrita. Asa am fost informati. Am privit orasul cu ochi mari si prietenosi din 4 colturi distincte. Am ascultat clopotele si doar dupa un car de vreme am fost de-acord sa ne dam inapoi jos.

Am baut o cafea inspirata la Wien Cafe, un lacas de cult al strudelului cu mere istet pozitionat in curtea bisericii cu turn inalt. Pe inserat am baut cocktail de bere cu suc de rosii si piper la Atrium. Am gatit biban de mare cu legume si piure si am ascultat muzica buna in bucataria incapatoare.

A doua zi ne-am randuit micul dejun gargantualesc, ca de obicei. Apoi ne-am delectat cu muzeul satului. Ningea si noi ne iubeam, va asigur. Am mai cazut prada unei cafele la Wien Cafe, caci nu-i poti rezista.

Am avut acolo agenda plina ochi, din momentul in care am pus piciorul pana cand am decis cu regret in glas si in privire sa parasim orasul care pare ca ne este harazit. Sibiu, dragostea este reciproca.

osul fermecat

Oh da, corpul unui barbat are multe cotloane fascinante. Asa crede cireasa si spera ca nimeni nu o sa arunce cu oua fierte moi in ea, la auzul unei asemenea declaratii.

Dar tot cireasa crede ca exista barbati care pun la bataie pentru publicul dornic locuri noi, numai de ei stiute. Asa sta treaba si cu osul fermecat.El se vadeste doar daca il cauti cu lumanarea la un anumit barbat. Si nu apare deloc in alte cazuri, cand trupul este impanat cu nitel mai multa carnita decat ar fi poate indicat.

Hercule nu era gras. Nici Prometeu, desi avea ficatul slabit. Ce sa mai vorbim de alti zei din mitologia greaca si semizei actuali, apartenenti la rasa universala.

Osul fermecat este o bucata de pe sold, cum coboara el spre o zona fierbinte dar de umbra plina. Cand el este evident pentru ochi, iti dai seama ca pielea abia acopera anatomia mai profunda. Foloasele osului fermecat sunt multiple. El este un bun reazam pentru pantaloni dar provoaca si simpatie in randul femeilor care stiu sa se uite la el.

Cireasa este mare iubitoare de frumos si nu poate trece cu vederea asa un os, cand el ii izbucneste in fata. Singura dorinta ar fi sa poate preleva din acest os o mostra de dimensiunea unui deget mic de femeie. Apoi sa-l agate de-un fir de piele si sa-l poarte asa prin lume, pe unde are dumneaei treaba.

Cu acest talisman, facut din os de sold de barbat, s-ar simti cireasa in deplina siguranta. Crede ea ca s-ar descurca mai multumitor in trafic. Ca ar fi lasata in fata, acolo unde de obicei se formeaza cozi. Ca ar munci mai cu spor si ar dovedi rezultate remarcabile. Astea si multe altele s-ar intampla cu osul fermecat la purtator.

barbatul si sincronizarea pipiurilor feminine

Orice barbat care calatoreste are un vis. Ca femeia de suflet pe care o are alaturi sau alte femei ce il insotesc sa nu faca pipi in veci.

Tinand insa cont de experienta din teren, visul oricarui barbat care calatoreste este sortit esecului. Indiferent de distanta pe care o are de parcurs, o femeie trebuie sa faca cel putin de trei ori pipi. Sigur, daca distanta este deosebit de lunga, la aceste trei pipi minime se adauga o suma nedeterminata de pipi in plus.

Barbatul intelege pana la urma asta si atunci visul lui se transforma. Acum vrea macar ca lucrurile sa se sincronizeze cumva, spre a usura soarta tuturor participantilor la calatorie. Ei bine, nu.

Din motive greu de patruns femeia sufera de lipsa de spirit de turma. Ea trebuie sa faca pipi des. Dar ea nu simte aproape niciodata nevoia sa faca pipi atunci cand vede o alta femeie pe cale sa faca acelasi lucru. Oricat ar incerca barbatul sa momeasca femeile in a face pipi in cor, acest lucru este un deziderat greu de atins.

Din proprie experienta cireasa poate sa certifice aceasta stare de fapt. Cand masina trebuie sa opreasca oricum pentru benzina sau pipi iminent al alcuiva, vezica mea este parca sigilata.  Daca barbatul ma obliga sa o storc, merg ca un caine batut la baie si produc plina de frustrare cat intra intr-o pipeta.

N-as putea sa fac pipi decat cu un pistol indesat in a  mea tampla. Sau daca mi s-ar explica faptul ca omenirea este in pericol iminent si doar pipiul meu ar salva situatia.

Ca un facut, nu-mi vine sa fac pipi decat la maximum 20 de minunte de ultima oprire. Adica la un interval suficient de scurt incat sa exasperez soferul. Sigur ca nu fac asta special. Este doar un fapt de biologie combinat cu unul de psihologie femeiasca. Sa ne iertati, fartati barbati/Nu veti reusi niciodata sa ne corijati/.

despre vindecare cu metode medievale

Din cate am auzit eu, oamenii barbari din vechime obisnuiau sa trateze pacientii cu metode trasnite.

Bolnavii care refuzau sa se faca bine erau crestati pe undeva unde sangele curge repede si la vedere. Apoi li se rapea in mod controlat o parte considerabila din propriul lor sange. E drept ca nu am la indemana vreo statistica dar se pare ca asta era o metoda preferata in cazurile considerate mai grave.

O parte din sangele stricat pleca picurand din omul astfel rastignit. In urma acestei proceduri el se mai linistea. Ii mai ieseau gargaunii din cap, slabit fiind. Si inteleg eu ca lucrurile luau o intorsatura benefica pentru sanatatea de mai apoi a pacientului respectiv.

Ca o fi fost asa, ca nu o fi fost, eu cred ca, in unele cazuri disperate, luarea de sange cu forta ar fi o decizie inteleapa chiar si azi. Ma refer la suferintele din dragoste care nu pleaca din corpul unor victime care se usuca pe picioare. Ce-ar fi daca savantii ar incerca sa vindece flagelul dragostei obsesive si asa.

Bolnavii de dragoste sunt oricum niste persoane suferinde, care nu par sa reuseasca sa se vindece de buna voie si nesilite de nimeni. Propun ca, pentru a curma asa o suferinta, vecinii sa dea de stire despre starea lor. Apoi ele sa fie prinse de catre niste echipe specializate, cu halat rosu.

Sa fie internate intr-un loc fara verdeata, unde sa li se extraga cantitati suficiente dar nu vatamatoare de sange. In felul asta sangele otravit care circula acum prin corpul lor precar s-ar imputina. Si astfel bolnavul de dragoste, un fel de cartita a societatii, care isi desfasoara viata ingropat de viu in probleme, sa renasca.

Ma gandesc ca obligat fiind de context sa supravietuiasca, poate ca ar produce instant un sange nou, mai bun. Unul care si-ar face aparitia prin metode stiintific misterioase in locul celui viciat. Poate ca obsesia ar putea astfel trece din sange intr-o olita smaltuita. Apoi cele bune sa se-adune, cele rele sa se spele.

Cred ca merita sa incercam.

cireasa si noul culcus

De ieri cireasa si-a schimbat iarasi culcusul.

A incarcat in cutii castronasul, lingurituca, sticluta de ulei de masline, fundutul de lemn, caietelul cu subiecte si laptoputul si a plecat in pribegie asistata in noua locatia in care isi va desfasura activitatea.

Ea paseste cu grija in noul spatiu. Macar acum, cu atata experienta in spate, nu se faca de ras chiar din prima zi. Experientele trecute sunt traumatizante. Cireasa este o timida desi n-ai zice. Si din pricina acestei metehne s-a intamplat ca atunci cand a mai fost fortata sa se acomodeze in locuri noi, a dat-o de gard.

Vrand sa impresioneze publicul inca din prima zi, a evoluat la barna in diverse ipostazi. Odata a urcat nonsalanta o scara intr-un showroom bengos de masini si a cazut violent pe burta, cu mare bufnet si trepidatie. Vanzatori, sefi, clienti si colegi deopotriva au ras pe la colturi ca niste nemernici. Alta data, tot in prima zi, a ramas cireasa inchisa in baie. A trebuit sa scanceasca dupa ajutorul unor inca necunoscuti colegi. Si ei au ras de ea. Pfff.

Privesc inapoi cu manie si ma intreb cu voce mica ce urmeaza sa mi se intample in viitor de data asta.

O sa raman cu fusta prinsa in strampi cand ies de la baie si o sa ma plimb asa jumatate de zi pana cand cineva bun sau de fapt rau o sa aiba curaj sa-mi zica. Sau o sa zic in gura mare cine e grasa aia pe care nu am mai zarit-o pana acum si o sa se dovedeasca ulterior ca e nevasta colegului din stanga, un frumusel pe care nu l-as fi banuit capabil de asa ceva. Sau o sa imi ramana un patrunjel pe dintele meu incisiv de sus la prima sedinta cu toti colegii noi si o sa vreau sa iau cuvantul de prea multe ori. Sau o sa rad tocmai cand sunt racita si din superbu-mi nas o sa izbucneasca intre mine si interlocutor un muc de toata frumusetea.

Ce-o fi o fi. Dar nu ma mai fierbeti asa. Prefer sa fiu penibila rau de tot odata si apoi sa stiu ca am scapat pe vecie.

vintage: nu ma iubeste dimineata

„Unii oameni sunt meteosensibili, adica nu le convine mai nimic cand e vremea nu stiu cum afara. Simt nu stiu ce presiuni. Care ii determina sa nasca cine stie ce tensiuni. Si n-ai ce sa le faci. E ca si cum sunt schiopi sau au o cocoasa.

Altii sunt fotosensibili, cica nu suporta lumina pe care noi, ceilalti oameni, cei plictisitori, normal, o toleram bine. Si cand bate un pic soarele, sau cand sunt pe partie, fac mutre, se stramba la noi, ii apuca o migrena. Iti vine sa-i ti-i intr-un borcan in camara.” (Sana Nicolau, 23 iulie 2007, hotcity.ro)

Cum nu ma iubea dimineata puteti vedea aici.

sex pe capra cu trei iezi (reloaded)

Inteleg ca in postul meu cu aceasta capra, destul de drag mie de altfel, sunt aspecte de neinteles. Asa ca mai incerc odata. Poate ca acum imi iese.

Domnule, este de fapt despre cireasa si un barbat prea bine cunoscut care stateau oarecum linistiti pe o canapea. Si asta pana cand barbatul a propus sa ascultam Capra cu trei iezi, radiofonic vorbind. Atunci situatia a escaladat si n-a mai fost chip sa ignoram energia sexuala prezenta in camera cu din din cauza Caprei cu trei iezi.

Cum necum, am facut-o si pe asta. O partida de amor instigata dar si potentata de Capra cu trei iezi. Adica, vezi Doamne, ea a contribuit la trezirea fiorului.

Nu se poate spune ca a fost un vis al meu mai vechi. Nu mi-a trecut niciodata prin cap pana acum sa vad cum e sa-ti bucuri corpul folosindu-te de fundalul sonor al basmelor frumoase ale copilariei. Daca eram genul, poate ca aveam grija sa aleg un basm mai cu substanta. Cum ar fi o istorie cu macar un zmeu, personaj care mi se pare tare sexy. Sau macar un fat frumos cu par balai si ale lui mere aurite.

Dar nu, cireasa nu este o fiinta care sa aiba nevoie de vreun scenariu anume pentru a vedea o calatorie sentimentala cu ochi buni. Am norocul sa ma bucur de barbat asa cum vine el pe lume, fara farafastacuti. Ma entuziasmez suficient de corpul drag care mi se infatiseaza, asa incat nu mai am nevoie de cine stie ce tunning. Deci deviza mea este fara toppinguri culturale sau accesorii administrative care sa ne ajute in nu stiu ce directie. Adica nu-mi trebuie o poveste si un context anume pentru dragoste fizica. Nu trebuie sa fiu eu imbracata in asistenta si el in politist.

Sper ca m-am facut inteleasa. Ascultarea Caprei cu trei iezi n-a fost ideea mea, ci a lui. Na, nu pot controla chiar totul pe lumea asta. Cand nevoia de capra s-a facut simtita, ce sa fac. Am lasat-o pana la urma in viata mea. Incerc sa fiu deschisa la vechi si nou deopotriva. Capra asta e un prieten vechi dar la care nu m-am gandit niciodata in acest context, cu vreo urma de sexualitate. Poate ca era cazul, daca luam in calcul senzualitatea ce s-a starnit imediat ce ne-am apucat sa ascultam povestea.

Concluzia pe care o trag este ca o capra la timpul ei, inconjurata de iezi, apropie oamenii. Astfel nu se explica. Sentimentele noastre senzuale au ramas nedate publicitatii pana cand a inceput Capra cu trei iezi. Atunci parca am prins curaj si forta pentru manifestarea plenara a sexualitatii. Atunci am simtit un curent electric si ne-am dat seama ca era timpul.

Gogaltz gogaltz mergeau sarmalele pe gatul lupului si tot asa de bine mergea treaba si cu sarmalele mele. Malaies in calcaies si tot tacamul. Capra mi-a tinut noroc.

Acum ca am incercat, recomand mai departe. Folositi cu incredere Capra cu trei iezi cand credeti ca nu mai merge nimic altceva si vreti pe bune sa faceti sex. O sa va destinda, o sa va duca in zona copilariei si o sa va lase garda jos capra asta. Cine n-are capra, sa-si cumpere.