mi-a ragusit claxonul

Au trecut patru ani de cand claxonez cu ravna pe unde trec.

Au fost patru ani lungi si plini, patru ani de claxonari fertile si totusi teribil de futile. Atata lucru stiu si eu. Patru ani in care m-am aburcat pe panta claxonatului cu entuziasm. Patru ani in care am exprimat prin claxon sentimente amestecate. Acum a venit timpul sa platesc pentru toate astea.

Cu greu imi mai vine azi sa claxonez. Cand totusi nu ma pot abtine si ating goarna atat de draga, sunt pedepsita cu un sunet hilar. Un fel de boncaluit de cerb. Un raget pentru care cred ca ma rad si curcile din trafic, cand ma aud. Ce pedeapsa mai mare pentru un claxonator de profesie, ca cireasa.

E clar ca am exagerat. Detest claxonul altora din toata inima mea mica si neagra. Insa asta nu m-a impiedicat sa ii tratez eu pe altii cu al meu din belsug. Nimic nu m-a impiedicat sa sanctionez in acest fel hilar bmw-urile & alte masini mari, cu mitocani la bord. Am claxonat cand le-am zarit depasind coloana, vening pe contrasens, taind fata si facand slalom prin orasul asta deja sufocat.

Am claxonat batranele care treceau pe unde nu se poate povesti. Am claxonat caini, ca sa evitam un macel. Am claxonat femei bogate oprite de-amsulea pe banda din dreapta. Mai aveam putin si claxonam, in mod libidinos, barbatii aratosi de pe strada. Am claxonat mult, caci am avut de ce.

Acum s-a cam ispravit. De rusinea sunetului pe care claxonul meu a inceput sa-l scoata, ma voi gandi nu de 2 ci de 22 de ori inainte sa-l apas. Ma gandesc ca, odata inceputa coborarea, starea claxonului meu o sa se deterioreze pe masura ce abuzez. Si cum fara claxon deloc nu pot trai si cum in service sa-l fac sa graiasca din nou nu-mi place sa ma duc, solutia e simpla.

Claxoneaza acum cireasa in sfarsit civilizat, cu grija, doar cand e musai. Aplicam starea de necesitate, caci mi-a ragusit claxonul.

Anunțuri

vintage: sufletul pereche incotro

„La intrebarea exista suflet pereche, oamenii au raspunsuri variate. Poate ca sunt in functie de religie, sex, educatie, discutii de acasa si venituri si mai stiu eu ce.

Cinicii zic ca nu exista si ca e o prostie feng shui inventata de femeile prea romantice si care au prea mult timp liber, ca sa poata spera in continuare la aparitia unui Fat-Frumos pe cal alb.

Ia uitati-va in jur la cuplurile stabile, zic ei, vi se pare ca sunt suflete pereche? Sau ca sunt niste oameni decenti care au inteles cum sta treaba, au scapat de fluturii din cap si incearca sa se descurce cat mai bine cu ce au la indemana?! Hai sa incercam sa ne linistim aici, va rog.” (Sana Nicolau, 7 iulie 2008, hotcity.ro)

Continuarea aici.

discutia ciresei cu gpsul

Daca ma enerveaza ceva la drum este un gps femeie care isi bate joc de mine sistematic.

Lucrul asta mi s-a intamplat de curand, timp de 4 zile lungi si dese. Eu si Aneta, gpsul, am dezvoltat o relatie de nisa, bazata pe ura reciproca si dispret permanant. Asa ca insist sa fac public la ce s-a ajuns. Mai jos, o parte din stenograma discutiei care a avut loc cand pe taramuri streine, cand pe un picior de plai sau chiar o gura de rai, dupa caz.

-You are over the speed limit.

-Atata stii sa spui. Papagalule ce esti, Aneta.

-You are over the speed limit.

-Esti varza, am restrictie de 70 nu 50, baga-ti mintile in cap, ca te sparg.

-You are over the speed limit.

-Lasaneeeee, lasaneeee, ca ne plictisesti.

-After 4-hundred-and-20-meters keep right. (Scurta pauza). Prepare to keep right. Keep right.

-Sunt pregatita, fata mea. N-ai tu bani nici imparatul cat sunt eu de pregatita sa tin dreapta.

-Recalculating.

-Tu mi-ai zis sa apuc pe aici si acum ce faci. Tu cu cine tii, mai animalule.

-Recalculating.

-Vezi ca te balbai si te faci de cacao.

-You are over the speed limit.

-Esti ne*beeep, asta e problema. Acum am inteles.

-Prepare to keep straight.

-Ma bucur ca esti calma. Iti face bine. Noi am gresit drumul si tu esti de un calm dracesc. Vaco.

-Recalculating.

-Recalculating.

-Iesi afara.

-After 4-hundred-and-80-meters prepare to keep straight. Keep straight.

-Mi-ai dat o informatie foarte revolutionara. E un drum drept, nicio cotitura. Tu imi zici sa o tin tot asa dar mai pe dreapta.

-Drive for 224 kilometers.

-Esti sigura ca atat mai e. Ma deprimi.

Imi pare rau ca nu pot sa reproduc pentru public si mimica ciresei, gestica si alte elemente ajutatoare. In discutiile mele cu Aneta, pe care unii insista sa o cheme Marta, am trecut prin multe stari. La inceput de drum ingaduitoare. Pe masura ce calatoria se prelungea, zeflemitoare. Cand ajungeam la capatul puterilor, ajungeam rugatoare. Aneta insa, nimic. Ii dadea inainte.

-Drive for 164 kilometers.

Daca sunt oameni care inteleg nervii fructului cireasa si au patit lucruri similare, sa vina sa se prezinte. Cireasa nu vrea sa fie singura vietate care a ajuns bataia de joc a gpsului.

despre brandingul matusii

Cireasa are mai multe matusi. Printre ele, una este apriga atat la bucurie cat si la maine. Ea tine cireasa din scurt, cu un capastru bine fixat pe cap.

Cand matusa asta pleaca creanga prin lume, lasa ciresei de rezolvat niste treburi. Ca si in alte dati, am primit si acum un dosar cu instructiuni si deadline-uri precise. Te duci cireasa acolo, acolo, acolo si acolo. Spui asa, asa, asa si pe dincolo. Zici ca te-am trimis eu. Personajele catre care ma trimite matusa includ doctori, asiguratori, farmacisti si inca niste doctori.

Ok matusa, voi proceda intocmai.

Ma duc eu la doctor si abia apuc sa rostesc numele matusii, ca se deschide un univers de posibilitati. Sunt bagata in fata cu forta, sunt poftita sa stau jos impotriva vointei mele. Chiar si asistenta doctorului e la curent cu matusa insasi, cu nevoile matusii, cu destinatia unde e plecata matusa, cu data intoarcerii matusii si cu alte detalii abracadabrante.

Pentru ca stim si noi cum sunt doctorii. Cireasa e bucuroasa cand vreunul isi aduce aminte macar o virgula din viata ei. De obicei sunt nepasatori, uituci, ursuzi. Ca niste vecini neprietenosi. Cand vine insa vorba de matusa, mai am putin si sunt sarutata frantuzeste de catre personalul medical.

Pornesc apoi spre asigurator si raman perplexa. E de ajuns pentru domnisoara cu pricina sa auda din gura de cireasa „buna ziua sunt” si se lumineaza la fata. Sunteti nepoata doamnei N., matusa. Dada, ingaim eu. Luati loc, imediat rezolvam. Stie pe de rost suma ce o are de platit matusa si mai are putin si imi face si un masaj la picioare, caci ma vede obosita.

Farmacista nu asteapta sa zic mare lucru. Desi sa fim seriosi, cate farmaciste isi stiu clientii. Romanii dau in fiece zi buzna in farmacii, pentru care au un apetit grozav, bolnavi au ba. Totusi farmacista stie exact despre ce e vorba cu matusa. Ii rosteste numele, stie din prima care sunt cerintele ei de peste mari si tari. Totul e aranjat.

Asa stand lucrurile, nu pot sa nu ma gandesc ca trebuie sa stau serios de vorba cu ea, cu matusa, cand s-o intoarce. Pentru ca modul ei de a-si face branding este tare eificient si deci as lua-o consilier. Am si eu obiective, sa stiti. Vreau, matusa, ca atunci cand merg la cinema, aprozar, benzinarie, spalatorie si cafea, hoardele de oameni sa scandeze. Cireasa, cireasa, cireasa.

sa le dea Dumnezeu sanatate olandezilor

Cand s-o-mpartit norocu’, olandezii au prins loc in fata.

Dada, asta trebuie sa fie motivul. Altfel nu pot sa-mi inchipui cum de capatat asa niste insusiri fizice de mare clasa. Olandezii sunt cei mai inalti barbati pe care i-am vazut vreodata. Si nu e vorba de unul, doi, acolo, tapi ispasitori ai unei specii formate din oameni normali. Nu. Toti olandezii sunt zamisliti ca brazii.

Si nu e doar asta. Olandezii au carnea tare pe ei, ca si cum merg la sala 5 ore in fiecare zi data de la Dumnezeu. Asta e ceva cu adevarat grozav. Bineinteles ca acum ma roade curiozitatea napraznic. Vreau sa stiu ce mananca olandezii cand sunt mici. Si apoi cum dorm olandezii, ca sa ajunga asa niste exemplare. Sa ma lamureasca cineva cum se distreaza si la ce viseaza olandezii de se dezvolta atat de armonios.

Chiar, oare de ce au olandezii ochi albastri si par deschis la culoare, placut ochiului de femeie.

Imi inchipui ca acolo sus unde respira ei aerul se prezinta altfel decat am putea banui. Ori are in chimie ceva in plus de mare trebuinta, ori ii lipseste ceva daunator care noua, celorlalti, ne prisoseste. Imi permit sa zic asta pentru ca olandezii astia inalti sunt mai mereu veseli si nimic nu pare sa-i tulbure.

Tulburata sunt doar eu, cand ii zaresc raspanditi prin lume. Caci olandezii, va spun, umbla peste tot, bezmetici. Ii gasesc pe partii, in piscina, la cumparaturi, ascunsi prin hoteluri sau chiar in timp ce incerc sa merg la job.

Ce pot sa-si mai doreasca olandezii, chiar nu dibui cu mintea mea sloboda. Poate doar sanatate, ca sa continue ce fac ei mai bine pe lume. Adica sa fie frumosi, bine crescuti ca un aluat framantat cu daruire, fericiti, sportivi, biciclisti si relaxati ceva de pomina. Bine, atunci sa le dea Dumnezeu sanatate olandezilor, ca merita. Aprigi barbati.

vizita la piscina austriaca

Prima incercare de a intra intr-o piscina a fost intr-o marti si s-a soldat cu un esec.

Am vrut sa luam cu asalt stabilimentul dar un zambet blond, de gheata, ne-a oprit pofta in gat. Ea a ramas acolo ca un os de peste de marime medie. Piscina se inchidea la 10 si ultima intrare era la 8. Austriecii au reguli de fier beton, de-aia le merge tara asa de prosper. De-aia au muntii asa de inzapeziti si apele asa de cristaline. De-aia la ei si carnatii ti se prezinta asa de crocanti si plini de branza sau investmantati gratios in sunculita.

Am revenit a doua zi, regulamentar. Am platit 6 euro 50 pentru piscina si 15 euro pentru un prosop. Vazandu-mi ochii cat cepele de apa, hitlerul cel blond m-a asigurat ca, daca aduc prosopul la iesire, imi da indarat 13 euro. M-am mai linistit. Primesc o cartela pentru intrare si alte pentru prosopul de o culoare nesanatoasa, verzuie. Pare ca am primit un prosop stricat.

Incerc sa intru in apa cu inima curata, fara resentimente. De fapt planuim timp la sauna, sa asudam profesionist. Totusi patesc ca in toate celelalte dati, in orice piscina austriaca. Incep sa dardai, cuprinsa de streche. Cireasa nu-i intelege pe cei ce zac in apa sau se zbenguie nitelus. Sa inoate, da, adora asta.

Colegele de partie dardaie si ele dar ma indeamna sa inot degraba, cu promisiunea de mai bine. Zis si facut. Insa lipaind in apa neagra pusa la dispozitie, imi dau seama de un lucru si inghet si mai dihai. Nu mai am contact vizual cu prosopul. Asta inseamna ca undeva, pe marginea bazinului, am lasat la discretia publicului 15 euro materializati intr-un prosop cam nasol.

Incerc sa ma relaxez si sa uit de problema asta administrativa dar nu e chip. Ata ma trage iar si iar pe latura de piscina unde sade sucalit prosopul. Orice client in chiloti imi pare un infractor. Chiar si ingrijitorii angajati de catre stabiliment mi se par doar niste posibili suti. Toti vor prosopul meu. Vor sa-l sustraga si apoi sa se prezinte cu el la receptie, unde sa incaseze potul cel mare.

Inot nitel, dand din labute cu miscari mici, de caine aruncat in rau, iarna pe la 3. Abia ma departez suficient ca fug inapoi la prosop si nu-l mai scap din ochi. Satula de atata ghetarie si mai ales stres, propun colegelor de baltoaca sa mergem la sauna. Urale, trambite, antren. Toata lumea e bucuroasa ca iesim din frigider.

Daca apa era rece, aerul e cosmaresc. Un vant rece suiera pe coridoare. Imi vine sa chem garda, sa-i lege pentru asa tratament inuman aplicat unui fruct. Fug si infasc prosopul clantanind din dinti. Bajbaim dupa cartela si cand sa o varam in camera pe care scrie sauna, se naruie un mit. Am platit doar pentru piscina nu si pentru lucrul pentru care ne deplasasem pana aici taras grapis, doua zile la rand.

In chiloti decoltati din care cad cu plesnet turturi de apa, cu palmele vinete si sufletele facute ghemotoc, fugim urland spre dusuri. Acolo beneficiem de 15 secunde de apa calda. Apoi trebuie sa apasam din nou pe o rotula si tot asa. Alte 15 secunde. Ne invaluie frigul absolut. Sfarcurile sunt de aluminiu. Rasuflarea de animal in deriva. Gandurile de funingine.

Tocmai am strabatut cativa kilomtri ca sa  fac cel mai scump dus din viata mea. Care s-o mai duce, stana de gheata sa se faca.

cum aleg femeile ghetarul

Se da premisa. Trei femei se hotarasc sa cucereasca alpii. Poftim pozna.

Au pentru asta la dispozitie o saptamana si deci trebuie sa isi aleaga cu iscusinta o bucatica de poveste austriaca. Pentru ca barbatii lipsesc cu desavarsire din aceasta aventura, ele se straduiesc sa se organizeze cat mai bine. Se straduie sa imite cat mai aproape de adevar logistica vazuta atunci cand sexurile de preferinta tari erau capii de coloana.

In acest context, cireasa isi aduce aminte, scrutand negura vremurilor, ca inginerul fara inima alegea mereu o statiune de ski in care exista un ghetar. Asta pentru situatiunea in care, schiorul prevazator nu gaseste partiile tapetate cu zapada suficienta. Pe asemenea de urgie, zdup pe ghetar. Baga la cutie cireasa aceasta recomandare si nu-i mai da drumul. E incantata ca este asa de profesionista in alegerea unui loc pentru o vacanta de neuitat.

Zis si facut pune cireasa mana streasina la ochi si alege o statiune cu un falnic ghetar. A mai fost dumneaei aici, acum un numar impresionant de ani. I-a placut valea, i-a placut ghetarul si a zis ca de ce sa faca experimente. Sa mergem mai bine la sigur, in regiunea Styria. Si-a convins colocatarele de masina si vacanta si pe-aci ti-e drumul.

Deci cireasa, a cherry si poneiul pornesc in marea lor aventura. Reusesc ele sa depaseasca ceata deasa pe timp de noapte. Se lupta apoi cu pompita de sters parbrizul care nu vrea sa elibereze de buna voie smac pentru a se face lumina. Descopera calatoarele cu ochi fugitiv timisoara si fac popas peste noapte intr-o pensiune cu pat incapator.

Ajung in statiunea cu ghetarul, se instaleaza cu un catel si toti purceii din dotare la fata locului. Incep sa skieze pe cei 4 munti ce le inconjoara cu ale lor frunti dalbe. Se gudura pe creste ca niste copii, se dau de-a dura, fac tumbe cu sau fara voia lor. Si in ultimele zile se gandesc totusi sa verifice domnule ghetarul asta, sa vada cum mai arata el.

Beau femeile beri de sete napraznica, precum barbatii. Stau la soare lenes, ca pisicile. Incearca sa adune cat mai multi kilometri zilnici de alunecare, ca niste schiori profesionisti ce se afla. Si cand sa se indrepte spre ghetar, ia-l de unde nu-i si pune-ti pofta-n cui. Ghetarul era in inventar si revizie generala pentru o vreme.

Deci tragem urmatoarele invataminte si povete. A invatat cireasa de la inginerul fara inima ca la ski musai sa mergi langa un ghetar, pentru backup. Pana aici totul bine. Dar n-a invatat nici de la el si nici de la alt purtator de sex vanjos sa verifice printr-o serie facila de clickuri daca ghetarul e inca acolo, in picioare, netopit. Sau daca e deschis si daca nu cumva a fost mutat, pentru eficienta, intr-o regiune mai profitabila. Sau daca nu au dat turcii peste el.

Asa aleg femeile un ghetar.

pauza de ski

Buna dimineata chiar daca ma cititi seara.

Bine ati venit in livada ciresei. Sa stiti ca acum ea este plecata la skiat. S-a dus in tara unde acest lucru se face in conditii optime. Cireasa e in austria. A plecat acolo insotita de a cherry si poneiul zurbagiu.

Sageata albastra e pregatita pe de-antregul. Ca sa fim sigure ca poate sa ne slujeasca cum se cade, am facut si proba de introdus skiuri in masina. Totul e ok, pe verificate si pe luate. Si-a insfacat cireasa caciula cu urechi de leopard si alte haine trebuincioase pentru aventura la nivel inalt. Cica alpii sunt pregatiti sa dea fata cu cireasa & co. A zis la radio Salzburg.

Probabil ca acum ea e deja coplesita de privelisti insorite de pe varfuri de munti. Posibil ca iar i se pare ca trebuie sa ramana acolo unde e. Sa faca hotelarie, chelnarie, brutarie sau orice altceva care sa-i permita luxul asta fabulos. Iarna sa skieze pe ghetari cu toti copiii si vara sa se faca una cu margaretele, prin poiene.

Se distreaza acum ea cu 5 tipuri de carnati: din cei infasurati in sunculita, din cei ce mustesc de cascaval, din cei doldora de curry, din cei normali, grosi si rosii, si din cei albinosi, care se rumenesc repejor, ajutati de o doamna grasa. Mama care m-ai facut, ce pofta ma trece. Dupa care cred ca face baie in strudel cu o tona de sos de vanilie, facand o gramada de stropi in jur, peste alti meseni.

Pe langa ski minimum 6 ore/zi, cireasa mai are in plan asa. Plimbat cu sania trasa de cai zdraveni, cu ghetute de par la picioare. Balacirea in piscina exterioara cu apa placuta la mangaiere, sub tavanul de stele austriece. Cotrobait prin orasul Salzburg, in special prin ciocolateriile cu munti de bomboane in vitrina cu geamuri sclipitoare.

Pentru toate motivele astea dar cu siguranta ca se vor ivi si altele, si toate de bine, cireasa o sa stea offline. Adica departe de net si taste. Caci asa sade bine unui fruct, sa se mai si reculeaga in aer liber, intre scrisuri. Ea deschide livada pentru public luni, 24 ianuarie. Si insufletita de bunele vibratii si energii rezultate de pe urma acestei pauza, va face sa curga rauri-rauri de cerneala simpatica.

Alles gute.

craciunul femeilor

Desi Craciunul a trecut, eu nu pot sa-mi iau mintea de la el.

In ultimii ani am urmat cam acelasi fir rosu conducator, din matase naturala. Am chemat pe toti prietenii ramasi prin urbe. Nu mi-a pasat niciodata sa iasa o petrecere reusita sau nu, ci doar sa fim impreuna. Deci nici in anul 2010 nu m-a ingrijorat vreun pic numarul invitatilor sau la ce ora vin si cat stau sau alte detalii.

Am chemat pe toata lumea pe care o plac. Cine poate sa vina, ma bucura. Cine nu, lasa ca ne-om mai vedea noi. N-au intrat, cu siguranta, Craciunule in sac. Prin urmare, nu m-am preocupat deloc sa smulg confirmari pentru invitatia mea facuta pentru Ajunul Craciunului. Si sa vezi pozna.

Cireasa, cea careia ii plac atat de mult barbatii, s-a trezit cu o duzina de femei. Toate una si-una, pe alese. Dar aproape intergral femei. A venit si un singur exemplar masculin. Insa vazand unde a ajuns si in ce a nimerit, s-a dus imediat sa se culce. Toate bune.

Si a inceput Craciunul femeilor. O intalnire care m-a intimidat putin la inceput. Chiar asa, suntem doar femei. S-a gandit cireasa cu mirare. Niciodata nu s-a mai intamplat asa o sezatoare. Dar foarte energia doamnelor a inceput sa se manifeste plenar si atunci m-am linistit. A inceput sa-mi placa grozav ce mi se intampla.

Bineinteles ca am ajuns la subiectul barbati. Si ne-am pus pe sporovait mai cu pofta ca niciodata, nestingherite fiind acum de vreun reprezentant care sa carcoteasca. Cineva a zis pe vremea bunicelor noastre relatiile erau mai normala. Si sbang, parca am fost intoarse cu o cheita. Femeile au inceput sa povesteasca despre femeile exceptionale care le-au fost bunice.

Cu ce pofta s-au mai depanat povesti, daca ati sti. Si ce a rezultat din aceste povesti spumoase si dantelate, daca ati sti. Se vede treaba ca doar ni se pare ca acum relatiile sunt complicate. Bunicele femeilor de isprava din bucataria mea au avut vieti involburate. Si in primul rand din pricina relatiilor cu barbatii lor.

Au fost prezente in Ajun, cu noi in camera, bunici care au schimbat un sot dupa altul, pana au gasit ce le trebuia. Bunici care au facut copii din flori si au gasit apoi soti care sa fie incantati sa-i creasca. Femei care aveau o casnicie sigura dar si-au pierdut capul dupa cate un playboy local. Femei care au iubit cu patima si i-au si respins la fel pe barbatii din viata lor. Bunici entuziaste, romantice, inflacarate, neinfricate si carnale.

Pe langa faptul ca m-am distrat de minune la Craciunul asta al femeilor, am si ramas cu ceva clar in mintea de cireasa. Iubirile au fost mai mereu incalcite, trepidante sau usor nepotrivite. Bunicile noastre ne stau marturie. Asa ca am decis sa nu mai fim melancolice dupa vremuri trecute. Si sa ne vedem de treaba. Barbati, pazea.

cireasa, ceapa si usturoiul

Si azi tot despre mancare propovaduiesc. Sau despre ce mi-as dori sa se puna in continuu intr-ansa.

Caci putine lucruri ii plac cresei mai tare ca a imbucatul. Ca e vorba de bucate, de oameni, de intamplari si/sau obiecte si orice altceva oi mai pica la indemana.

A treia generatie incaltata, cireasa pastreaza intrinsec obiceiuri legate de glie. Putin lipseste sa intinda un ziar pe internet si sa-l decoreze cu slana si ceapa, pe care sa o sparga cu salbaticie si pumnul ei mic. S-a mai civilizat si cireasa, deci a renuntat la ziar si poate si la slana, pe alocuri. Dar ceapa si usturoiul sunt prieteni buni si nelipsiti in livada.

Ce festin se incinge cand mai fur cate o seara pentru mine. Adica sa raman eu si cu mania mea, inchisa in casa. Cand sunt sigura ca nu trebuie sa surad, sa ma pup sau sa soptesc lucruri la urechea vreunui interlocutor. Doar atunci am curaj sa-mi piparez viata si gura cu ce-mi este mai drag pe lume.

Ce salata e aia fara o ceapa maruntita la intamplare si indesata, drept oaspete de vaza. Si mai ales ce salata orientala e aia in care maslinele se iau de mana doar cu oul, otetul balsamic, uleiul virgin si nu si cu ceapa. Ce guacamoles e ala in care ceapa nu ocupa un rol de solista. O si vad cum se pregateste. Isi pune rochia ei de seara cu multe fuste si se intromisioneaza in spuma verzuie generata de domnul avocado.

Si painii cum ii sta cel mai bine. Frecata cu usturoi, fireste. Frecata pana ii ies painii ochii din cap de placere dar si ciresei, la degustare. Si apoi pastaile urla dupa usturoi cand le fierbi si le imbaiezi cu ulei. Tocanita de cartofi isi cere partea ei si cate si mai cate, imposibil de explicat fara sa lesin de pofta.

Ceapa si usturoiul sunt pentru cireasa cocotate pe acelasi loc pe care il ocupa caviarul pentru restul omenirii. Sunt soarele si luna, sot si sotie, fluture si lampa, pat si patason. Sa traiti, ca ne trebuiti. I love thou guys.