multumesc frumos

Multumesc frumos pentru anul asta care tocmai se scurge acum, sub mine, gafaind.

A fost unul plin ochi si foarte reusit. Tot ce pot sa tanjesc este sa mi se dea un an la fel de fabulos. Nu mai bun, nu mai gogonat, nu mai lucitor. Vreau un an la fel. Vorbesc serios.

Multumesc frumos pentru niste prieteni grozavi pe care am reusit sa-i cuibaresc langa mine si anul asta. Am sedus ba prin cinste ba prin viclesug niste oameni extraordinari. Multumesc anului 2010 ca strans langa mine cea mai tare garnitura de persoane si personaje.

Multumesc frumos pentru ca ma inteleg asa de bine in cuget si-n simtire cu mama de cireasa. Ce bine ca am petrecut si anul asta asa de aproape impreuna. Ea imi sufla in ceafa intr-un mod benefic si nu-mi inchipui livada fara femeia asta cmegacalifragilistica.

Multumesc frumos patronului meu pentru jobul pe care l-am avut si anul asta. Fara curajul lui de a-mi da o coala de hartie si niste bani ca s-o umplu, probabil nu m-as fi apucat asa de curand de scris. Si multumesc si pentru prezenta, chiar daca acum din penumbra, a sefului cu tepi, ariciul. Cat despre colegii da, ma simt imboldita sa multumesc inca o data. Sunt cei mai tari oameni dintr-o redactie.

Multumesc persoanei care mi-a gonit, macar temporar, omuletii din vezica. Nu i-am vazut, auzit sau simtit scormonind acolo de vreo 8 luni si asta nu e putin lucru. A fost mai mult liniste din punct de vedere vezical in 2010. Sunt recunoscatoare.

Multumesc frumos pentru sageata albastra care a mers unsa, fara sa capete vreun betesug, desi nu mai e chiar o tinerica. Multumesc pentru casa mea care devine din ce in ce mai frumoasa si mai rosioara in obraji.

Se cuvine sa multumesc si pentru ca am scos mezelurile din viata mea. Am divortat intai de parizer si salam si abia pe urma dar ferm am renuntat mai ales la crenvusti. Niste lucruri pe care le adoram dar pe care am invatat sa nu le mai indes zilnic in gura mea pofticioasa.

Cel mai tare si mai tare multumesc pentru veselia de care sufar in mod natural, venita la pachet cu un chef grozav de viata. Uite ca la sfarsit de 2010 zburd si exult si sar intr-un picior. Si asta desi nu am primit vreo veste grozava si nici nu am fost anuntata de o marire de salariu.

Apropo, era sa uit. Multumesc frumos ca nu sunt hulpava si lacoma de posesiuni materiale. Ca nu dau iama regulat in electrocasnice si tehnologie. Ca ma tratarisesc doar ocazional cu rochii, bluze, chiloti si agrafe.

Multumesc foarte mult, la fel de mult ca pentru toate cele de mai sus, pentru ca ma cititi. Asta imi asigura un rost si rostul ma face sa fiu vesela si tot ce ziceam doua paragrafe mai sus.

2011, keep up the good work.

Anunțuri

cireasa germanica

Au trecut ani de zile de cand cireasa a fost etichetata drept germanica. Si asta de catre un om pe care cireasa l-a iubit in fel si chip, cu abnegatie.

Primind eticheta cu pricina, cireasa a simtit un cutit in spate. Ba nu, 2. Ba nu, mai degreaba 29. Si asa, ranita, s-a interesat pe loc, direct la sursa, ce vrea sa insemne asta. Nimic bun, cum parea din tonul andrisantului. Germanica inseamna, veni prompt raspunsul, ca esti rece. Rece, asta e culmea, cugeta cireasa. Rareori m-a vazut cineva mai calda decat omul asta de la munte.

Adica nu stii sa pui comprese, sa-mi iei temperatura, sa alergi cu parul maciuca la farmacie si sa te ingrijorezi teribil cand ma vezi racit, a continuat el. E drept, a trebuit sa recunoasca cireasa. Asta nu stiu sa fac si sunt semne ca nici nu vreau sa invat. Dar oh, stiu atatea altele. Stai sa vezi si sa nu crezi.

Cum ar fi sa ard ca in foc de artificii langa omul care-mi place. Si sa ofer dragoste chiar si neimpartasita, cand e musai nevoie. Si sa am toleranta fata de slabiciunile aproapelui. Toate astea si multe altele de bine se pun in balanta cu partea germanica a ciresei si se dau huta si ghici cine castiga. Cireasa dogoritoare de atata vitalitate.

Omul de la munte pur si simplu nu a putut fi convins cu argumente rationale despre faptul ca cireasa e 1/5 germanica dar restul numai caldura. N-a trecut mult timp si omul de la munte a indepartat cireasa germanica de langa el. Dar ea visa cu dor la omul de la munte, sperand ca el, fata cu reactiunea, o sa se intoarca la sentimente mai umane fata de cireasa si o sa o reevalueze.

N-a fost chip. Omul a plecat in cautare de zari mai de soare pline. Soarta a facut ca a dat peste femei din ce in ce mai germanice, cele mai germanice femei.

Nu prea exista dreptate pe lume, gandea cireasa. Si in zilele noastre cireasa isi mai aduce aminte. Si asa, germanica cum se afla, intretine foc viu si jucaus. Insa doar unii si nu altii reusesc sa vada asa lucratura maiastra.

ganduri despre pilula de dupa

De curand va povesteam despre metode contraceptive care se folosesc cu cap. Ei bine, din motive felurite, m-a suprins si pe mine iarna asta nepregatita. Exact ca pe autoritati.

Se da zero contraceptie si totusi destula apropiere fizica. Bonus, prezervativul fuge mancand nori intr-o lume mai buna. Si asta fara sa ma previna. Pur si simplu, fara regrete, fara vaicareli. Cand sa-l intreb daca totul e ok si vom avea o seara linistita, ia-l de unde nu-i. In loc sa stea la post, el umbla creanga. L-am certat aspru. L-am prins de umeri si l-am zgaltait.

Insa ce era de petrecut deja se petrecuse. Prinde orbul scoate-i ochii. Multi potentiali copii dantuie acum pe sub pielita subtire de cireasa. Maraie cireasa, da din codita si din colt in colt. Face socoteli, se uita ca pisica-n calendar. Nu-i vine deloc la socoteala sa inghita pastila de a doua zi. Prea multi hormoni de-odata. Cat pentru a schimba viata unui cal, nu doar a unei cirese.

Si dupa ce se codeste ea o vreme, isi da seama ca nu se mai poate taragana. Se duce val vartej la farmacie. Cere o pastila de dupa, chiar asa, taraneste, si plateste si o caruta de bani. Ca si cum dupa ce ca ai gresit, acum trebuie sa intri si intr-o stramtoare financiara. Apoi ia pastila, se pune cu ea pe canapea si se gandeste. Dar poate nu e chiar cazul s-o pe bune inghit.

Cine a mai auzit asa ceva. Ca dintr-o singura incercare, fie ea si reusita, se fac copiii. Probabil ca trebuie mai multa activitate fizica si niste sesiuni repetate. Da dar sa risc, nu prea imi vine. Se uita cireasa la pastila si pastila la cireasa. Isi masoara fortele, acesti adversari redutabili. Mi-e foarte sila sa inghit pastila de dupa. Ma gandesc ca in urma acestei intreprinderi, risc sa-mi creasca par pe sani, barba si coada.

Scot pastila din gaoace, iau alaturi un pahar cu apa. In loc s-o inghit si gata, sunt cuprinsa iar de speculatii. Etete risc, ii vine in cap tot ciresei. Pana la urma riscul ar fi un copil. Si ce copil ar fi, daca imi permiteti. Cel mai frumos din parcare. Daca in tot amalgamul asta eu as veni cu nitel blond, ar iesi o intreprindere cu multi sorti de izbanda. Asa ma bate gandul. Genetic vorbind, cred ca ar fi la standarde europene.

Ce-ar fi sa le fac tuturor o surpriza. Sa anunt ca urmeaza sa prezint lumii un copil facut din flori de cireasa. Dar gandul asta ingheata cireasa. Pe cat de frumos ar fi copilul, pe atat de absurd actul in sine. Sfinte Sisoe, se mira cireasa, ce ganduri iti pot veni odata cu niste spermatozoizi. Gata, nu mai sovai.

Hap.

prefer a doua oglinda

Am o oglinda in hol, una mare de tot. Toata lumea o lauda. Oamenii se oglindesc in ea si-si murmura in barbie. Uite domnule o oglinda pe cinste.

Are o rama frumoasa, de pus in rama. Nici prea incarcata, ca pieptul unei boieroaice, nici golasa ca gatul unul vultur specializat in a face diving in cadavrele de la cina.

In oglinda asta te vezi sus pana jos si esti si integrat intr-un context. Ea prinde lumina naturala din 3 parti si lucrul asta o ajuta si pe ea dar te ajuta si pe tine, cel ce te admiri. Este o oglinda foarte potrivita pentru dansat gol in ea pe muzica rock. Sau pentru facut dragoste foarte transparenta sau pentru executat piruete de patinator artistic.

Toate bune despre oglinda opulenta din hol. Dar adevarata mea oglinda preferata este cea mai subtiratica din sufra. Cea din hol, apreciata pentru calitatile ei speciale, imi este fidela. Prea fidela. Crede in mine si imi este sfetnic de taina. Asta inseamna ca imi arata rotunjimile pe unde sunt ele strategic plasate. Ca sa ma exprim delicat, sufera de lipsa de diplomatie. Un caine credincios care face sa mi se strepezeasca pe alocuri dintii.

Oglinda din sufra este cea care ma minte frumos. Cand cea din hol ma trage de maneca si-mi zice ca ar trebui sa mai las painica unsa cu unt si ciocolata cu lapte, cea din sufra imi sopteste lasa. Nu-ti bate capul, cireaso. Vino incoa si o sa vezi ca o sa fie bine. Si ma duc, sa stiti, ma duc imediat. Ma arat ei in toata goliciunea, ca sa-mi spuna oglinda oglinjoara, ca sunt cea mai potrivit proportionata din tara.

In ultima vreme am convietuit cum trebuie si cu oglinda principala. Prin urmare n-am mai avut nevoie sa cersesc o a doua opinie, din partea unui specialist alternativ, cu vederi mai largi. Dar dupa atatea sarmale si carnati si cozonac, cred ca trebuie sa ma refugiez pe tacute in sufragerie. Nu de alta, dar oglinda din hol freamata. Si vad cum ii sta pe buze adevarul despre solduri.

Oglinda din sufra e de mine zilele astea, pana cand oi reusi sa-mi smulg cantitatile importante de mancare de la gura. Ce lux sa ai doua oglinzi, fiecare pentru cate o situatie in parte. Va multumesc, dragi sfetnici de taina.

triumful sarmalei

Este adevarat ce-ati auzit. Am facut cele mai aprige sarmale din sud-estul Europei.

Norocul incepatorului sau ce-o fi fost, asta nu mai stiu. Stiu insa altceva si imi voi incalzi mainile la amintirea asta o vreme indelungata. Este vorba despre privirile si mormaielile pline de pofta ale celor ce au fost hraniti cu ele, cu sarmalele mele.

Sa stiti ca nu am dorit sa vin cu vreo inovatie. Am incercat sa raman fidela retetei din familia mea. De zeci de ani incoace, cei de-acelasi sange cu mine rasucesc sarmale fabuloase. Generatii intregi de meseni s-au bucurat pe langa masa lor. In miros de sarmale bine facute au aparut pe lume copii. In miros de sarmale cu vino-ncoace s-au urzit dragosti nespuse si s-au slobozit ani de voie buna.

Urmand reteta matusii grase, am izbutit. Au iesit, cred 46 de sarmale. Am facut asa. Am mers la macelarie, am luat 3 kile de pulpa de porc si un kil de vaca. Am rugat sa mi se toace cu entuziasm. Ajunsa acasa, am pus varza in apa si eu mi-am facut de treaba cu carnea. Pe care am pus-o in ceva mare si, dupa ce i-am adaugat nu prea mult orez, am framantat-o pana a ametit.

Sub ochii mei purcelul s-a imprietenit cu vacuta. Iar cand am adaugat si ceapa maruntita cata trebuie si sare si piper si nitica apa, apai cine a mai vazut asa umplutura. Si apoi da-i si lupta. Inveleste cireasa in varza numa buna un cocon de carnita. Si apoi pune toti coconii la fiert, alinati in somn dulce de catre bulion si ulei.

Mmmm, ce minune a tehnicii s-a savarsit. Au iesit asa de maiastre incat o sa incerc sa ma inscriu la concursuri internationale de reprezentat Romania prin sarmale, inafara tarii. O singura problema a reiesit din tot acest al meu prietesug cu sarmalele. Au iesit asa de bune incat s-au terminat repede. Si eu acum terbuie sa zamislesc unele noi. Caci siruri de musafiri mai am si guri infometate au si ei.

Prin urmare pun-te cireasa si fa niste sarmale, ce mama zmeilor pazesti. Zis si facut. Azi din nou sarmale si, daca ramane carne, si o ciorbita de perisoare. Muah.

ce stie sa faca o pusculita

Am o vaca si am si o gaina. Asa arata gospodaria mea.

Vaca sta cuminte pe masa si, in mod bizar, e lipsita de insasi feminitatea ei. Producatorii au pictat-o frumos dar au zamislit-o pe lume fara ugere. Nu face muu-muu, nu da lapte proaspat nedegresat partial si nu se uita cu ochii ei de vaca melancolica si plina de pofte la iarba. E doar frumoasa si sta acolo, cu o gaura in spate. Vaca este austriaca, o rasa de Salzburg.

Gaina n-a mai facut oua de nu mai stiu cand. Locul ei preferat este pe frigider. Isi imparte locul cu doua pisici si este inconjurata de niste castroane rosii. Este grasa, tantosa si cu un cioc obraznic. Nu, nu o sa o tai niciodata pentru ciorbita. M-am obisnuit sa ma vegheze pe mine si pe cine se mai afla prin bucatarie din locul potrivit. Si ea are o gaura in spate.

Si cum ma uitam asa la ele, mi-am dat seama ca am gresit pe undeva. De multa vreme nu le-am mai tratat pe cele doua dobitoace drept ce sunt de fapt. Vistiernici angajati cu ziua in livada mea. Cine mai stie de cand nu am mai introdus vreun banut in corpul lor dornic de joaca. Dar dupa o discutie ca intre femei cu mama de cireasa mi-am seama ca nu fac bine.

Rolul unei pusculite este sa adaposteasca bani. Nu sa sada degeaba, oricat de desavarsita i-ar fi frumusetea. Asa ca am inceput cu timiditate dar totusi am inceput sa le hranesc pe rand. Mi-am intors buzunarele pe dos si am inceput sa picur avere in cele doua visterii.

Vaca este mai vesela acum, ca si-a recapatat rostul pe lume. Nu tu uger dar asta nu o mai supara neaparat. Bine macar ca intra bani. Gaina nu mai cotcodaceste a paguba. Sta mandra si, cand sunt intoarsa cu spatele, isi numara veniturile. In loc de oua, face bani.

Lucrurile si-au intrat in fagasul lor la mine in casa. Bine ca am reglat problema spinoasa. Ce m-or mai fi barfit orataniile vecinilor. Ca nu le dau nimic. Ca ele traiesc degeaba. Ca ce fel de casa e asta fara o pusculita care zornaie. Pot sa vina sarbatorile. Totul e randuit acum.

cireasa si logistica bradului

De unde sa se prinda cireasa ca o sa ajunga in asa postura delicata. Acum da ea din colt in colt si tot asa. Dar totusi nu razbeste in identifica pe raft solutia cu eticheta „optim” agatata de un firicel de ata.

Ani de zile nu si-a batut deloc mintea cu logistica asta. Mereu s-a gasit cineva cu muschi si vointa de fier prin preajma. Un barbat care s-o ajute cu placere si vioiciune in a aduce galigan de brad in casa. Ca sa nu mai vorbim de fixarea in suport si probele aferente pana cand bradul ciresei accepta sa stea falnic si drept, ca un urias verde.

Trebuie sa targuiasca acum cireasa bradul pentru 2010 si sa vezi pozna. Prin sau pe langa casa omului nu misuna niciun barbat. Mai rar asa ceva. Nu tu un suflet pereche, nu un verisor de la tara, nu un oaspete de peste mari si tari. Nu tu macar un coleg de serviciu sau un vecin binevoitor. Si-a caznit ea mintea in fel si chip. S-au perindat prin fata ei, ca genericul din Tanar si nelinistit, o sama de barbati potentiali adjuvanti de brad.

Dar fiecare vine cu o poveste interactiva. Una sensibila tare la atingere, ce presupune un risc emotional.

Daca il rog pe X* sa ma ajute sa car bradul, o sa creada ca vreau de fapt sa facem sex salbatic cu miros de padure. Daca il apelez pe Y, o sa ma banuie ca insist sa ne impacam intr-un mod patetic si o sa-mi rada in nas. Sunandu-l pe Z as putea comunica dorinta mea imediata si arzatoare si nesocotita de a incepe o relatie. Cu el, acum, neaparat.

As mai putea sa-l cer pentru o seara geroasa de mers in Obor pe A. Dar cu A. nu am vorbit de multa vreme, prea multa. Si ma gandesc ca ar stramba din nasu-i ca un radar, suspicios fiind de asa rugaminte. B. sigur m-ar intelege si nu ar adauga semnificatii suplimentare acestui act simplu: cumpararea unui brad pentru cireasa. Dar are acum o prietena si vreau sa-l feresc de ghilotina.

Uf, pe C. chiar nu pot sa-l rog. Ar ramane cu impresia ca m-am hotarat si ca acum vreau sa-i port copiii si nu ar fi de acord.

Ce complicat e sa cumperi un brad. Daca i-as suna pe toti acesti oameni sa ma ajute sa aduc acasa un dulap greu, n-ar fi nicio problema. Dar un brad, hm. El poarta printre crengute promisiuni si sperante si uitaturi piezise si juraminte facute in graba sau incurate prin ciucurii de la covor. Asa stand lucrurile, cireasa trebuie sa-si ia singura copacul vanjos la spinare. Urmarita doar de catre a cherry, cu ochi de strateg logistic si multa pricepere.

*Pentru protectia sentimentelor de ambele parti, numele personajelor au fost schimbate.

delirium erogemens

Pot sa ma minunez o viata la intrebarea de ce n-are ursul coada. In schimb mi-este asa de clar de ce are cireasa maini si nas.

Poate ca altii au primit maini si nas de la stapanire pentru diverse motive pragmatice.

Unii ca sa apuce ce au nevoie cu membrele astea si in acelasi timp sa arate bine. Alta e viata cu asa o movilita mica pusa fix in centru, pe fata. Altii probabil au primit maini si nas ca sa isi poata aprinde o tigara mult ravnita dar si sa poata aprecia cumsecade o mancare ca le da ghes. Asta inainte de a o gusta. Sau ca sa poata conduce pana intr-un loc unde sa se gudure inspirand camioane de iarba proaspat cosita.

Cireasa e convinsa ca a primit maini ca sa il mangaie fara astampar. Si nas cu un motiv aproape si mai intemeiat. Ca sa il miroasa pana lesina, bineinteles.

Sa luam mainile, doua prietene ce lucreaza in echipa.

Cand cea mai de calitate piele se preumbla dinainte-mi, mainile stiu sigure rostul. Una alearga de nebuna peste imperiul asta exclusivist, cautand cantitate. Pielea intinsa ca o harta prezinta forme geografice de inalta clasa. Si uite cum cireasa devine o vilegiaturista a carnii putin impanate. Exploreaza cu nesat, se pierde, isi ia repede avant. Reuseste sa gaseasca cu greu drumul inapoi, in lumea celor care cuvanta.

Pe mana asta o gasesti cand pipaind, apucand, strangand. Cand odihnindu-se bolnava de atata ravna, pe unul dintre dealuri.

Cealalta mana o ia de nauca in sus. N-am grija ei, stiu ca se descurca. De obicei se afunda habauca in parul ca matasea si isi face de treaba acolo pana la ore mici. Daca nu e chemata inapoi sau scoasa cu forcepsul, nici ca-si mai baga mintile in cap. Asta daca nu cumva se duce degraba sa se reuneasca cu cealalta. Si sa se aseze inapoi pe harta. Pe celalalt deal.

In timpul asta nasul, viclean copil de casa, se bucura ca e nebagat in seama. Pitit in umbra amusina festinul. Zburda precum un porc bine anternat in cautarea trufelor rare, ascunse prin tarini si paduri. Cine sa-i mai puna lui acum zagaz. Cine sa-l mai controleze si sa-i explice ca trebuie sa ramana decent. Infundat in carnea proaspata, el exulta singur si nelinistit.

Cu narile dispuse sa traiasca intens, cireasa isi plimba fata aproape lipita de pielea vrajita. Ce nevoie sa mai aiba ea de aer. Mai bine nasul se ocupa cu ce stie el sa faca mai bine. Sa inspire direct de la sursa fire de luna impletite in perechi, ca niste ciucuri de covor. Cat despre parul curat merita dezmierdat cu toate trei echipamentele din dotare. Doua maini si un nas.

La ce si-or folosi altii mainile si nasul, zau daca stiu. La ce si-or folosi altii mainile si nasul, zau daca-mi pasa. Eu le-am gasit fisa postului perfect. Trimit mereu la treaba acesti angajati constiinciosi, parte integranta din corpul acoperit cu pielita subtire de cireasa. Asa carne, asa delir.

viitorul copiilor incepe la scoala (post pentru oameni cu suflet dar si dare de mana)

Asa zice Unicef si zice bine. Ca viitorul copiilor incepe la scoala. Da, are mare dreptate.

Ciresei pui nu i-a placut pare tare scoala, pentru ca poseda spirit de rebeliune. Dar ea trebuie sa recunoasca in forul ei interior ceva. Ca nu-si imagineaza viata fara carti si filme si muzica si conversatii destepte si mai ales scris. Si ca, daca nu ai scoala, nu poti aprecia nimic din toate astea. In plus, acolo s-a distrat ea cel mai bine.

Daca scoala nu e, nimic nu e. De acolo te alegi nu doar cu niste bulgareli pe cinste si niste momente embarasante la tabla, cand ai fost prins pe picior gresit. La scoala capeti un drum in viata bine inceput. Dar odata cu scoala vin si prieteni, pasiuni, veselie, apartenenta la un grup si o gramada de alte descoperiri valoroase.

Asa ca cireasa nu a putut sa stea deoparte cand a auzit de proiectul Unicef. Este vorba despre o campanie special axata pe prevenirea abandonului scolar, prin strangerea de fonduri si donatii online. Toata zarva in legatura cu acest proiect a inceput pe 13 decembrie si tine pana pe 15 ianuarie.

Personajul care tine aproape de Unicef in campania asta este Gheorghe Hagi, care este ambasador al bunavointei. Ce se intampla de fapt este ca Unicef umbla la schimbarea mentalitatii parintilor si a altor factori care decid in viata unui copil.

Cu banii stransi de la oameni cu suflet dar si cu dare de mana, Unicef o sa doteze scoli cu tot felul de lucruri trebuincioase. Si o sa faca si traininguri cu profesorii, ca ei sa poata umple eficient golurile in cazurile copiilor care vin la scoala cu frecventa redusa sau care n-au mai ajuns de multa vreme.

Daca aveti muschi la figurat, va rog sa intrati la ei pe site si sa contribuiti cu un bob de avere. Modul in care o sa arate Romania si votantii ei in viitor depinde de asta. Educatia copiilor nu e doar un cadou facut lor, ci si un dar pentru noi toti. Multumesc.

Dau mai departe de stire LieiLia, Dianei Stoleru si lui Minxieee despre aceasta cooperativa bine intentionata. Sa zica si ele, sa rasune valea, sa se stranga bani.

despre un loc comun

Cireasa se simte grozav in pielea ei fructifera. Si adora compania altor fructe prietene.

Cu femeile te distrezi de mai mare dragul, este ea de parere. Si pune in practica asa de des aceasta activitate, cum ar fi timpul liber in compania semenelor prea iubite, incat cu greu poate fi contrazisa.

Cu femeile gatesc lucruri care ar intoarce stomacul pe dos oricarui barbat sau macar l-ar lasa mut de neintelegere. Folosim avocado, patrunjel, migdale, masline, rosii si castane, dovlecei, mango, cacao si ardei grasi si ne distram cu ele ingrozitor. Zero carne, destul piper, 100% satisfactie.  Traim asa de bine fata friptane si cartofi prajiti.

Cu femeile ajung sa despic lucruri in 44 de fire mai mici si din ce in ce mai imbarligate, in felul caracteristic speciei. Cu ele rad despre chestiuni numai de noi intelese. Cu ele merg la cumparaturi, ma extaziez in fata unor pantofi si visez la o seara in care sa facem lucru manual. Cu ele dansez cel mai bine si discut strategii de supravietuire cat mai satisfacatoare, sub acest soare.

Dar trebuie sa recunosc ceva in care cred la fel de tare. Un loc comun. Ca fara energie masculina nimic nu e. Da, am explicat ce minunat e sa faci activitati reusite cu suratele fructe. Dar fara barbati nimic nu e rotund. Musai sa aduca si ei contributia lor esentiala la tot ce se intampla. Doar atunci lucrurile pica in fagasul lor benefic. Doar atunci e bine si misto de mine.

Nu intelege cireasa exact cum functioneaza mintea de parte barbateasca. De ce fac barbatii ce fac, de ce nu fac barbatii ceva cand nu vor sa faca in ruptul capului. Si nici cum dorm barbatii sau ii anima si motiveaza pe ei mai mult si mai mult nu pricepe cireasa. Ca sa nu mai vorbim de identificarea unei cai potrivite de imblanzire a acestor bestii, barbatii, despre care ei insisi zic ca sunt o de simplitate extrema.

Dar cireasa crede ca asta e o gluma. Sunt asa de simpli barbatii incat ea nu pricepe niciodata mai nimic. Din ce cerceteaza si inspecteaza dansa mai mult, din aia este mai nelamurita. Dar chiar n-are importanta. Ce daca nu gandesc fructele la fel ca barbatii. Poate ca taman asta face lucrurile atat de palpitante.

Fapt e ca sustin apasat acest loc comun. Barbatii sunt absolut esentiali in viata unei femei echilibrate. Si cand ei lipsesc cu desavarsire si pentru multa vreme, nimic nu mai suna bine. Nici muzica preferata. Nici pasarile care parca imi canta cu mai putin patos. Nici bolborositul cafelei in ibric dimineata, o cantare insotita de obicei armonios de saritul painii din prajitor.

E de dorit sa am barbatii prin viata. Eu insist sa obtin fara ezitare aceasta componenta. Poate ca nu am un partener in momentul respectiv. Dar daca asa stau lucrurile, nu inseamna ca ma las pe tanjala. Atunci alti barbati trebuie sa existe prin preajma. Prieteni, verisori, vecini, cumnati, colegi de serviciu, unchi, vanzatori de brazi, stilisti, reparatori de centrala, reparatori de masini si orice alti barbati.

Asa cred ca sunt lasate lucrurile pe lume. Cu femei care traiesc bine cu ele insele dar intr-o masinarie in care multe componente sunt barbati. Sfaturile lor sunt nepretuite. Umarul lor e pus exact unde trebuie. Parerea lor e pertinenta. Constitutia lor e binevenita. Imaturitatea lor e necesara. Mintea lor e bine croita.

Daca barbati sunt, totul e.