zi de parada, prajituri si fanfaronada

Se trezeste cireasa inca de cu dimineata, care e deja instalata in al ei cap. Se trezeste cireasa pentru a apuca sa vada parada militara a Romaniei.

Inca nu m-am plictisit de vanatorii de munte cu ale lor palariute fistichii. Inca nu mi se pare de domeniul banalului sa vad cum lipaie scafandrii pe caldaramul celei mai bune parti din oras. Ca sa nu mai amintesc de genistii periculosi si marinarii albi ca laptele de capra cu toata grasimea inclusa. Pe toti astia si oricare or mai fi maine la defilare, abia astept sa-i vad.

O sa ma postez la Arcul de Triumf si o sa astept. O sa-mi lungesc gatul in compensarea piticimii ce ma caracterizeaza si o sa astept. Daca o sa vad rau de unde stau, o sa rog un domn patriot si prietenos sa ma ia pe umeri. Haide domnule, parca te mai uiti. De dragul privelistii a ce are patria mai bun din punct de vedere masculin si militar, merita sa facem impreuna o formatie de tip circ. Sigur o sa inteleaga.

Azi este ziua tarii mele, asa ca astept sa ma trateze cu prajituri si voie buna. Intai o sa caut amandine si bomboane fondante si pricomigdale de la Capsa prinse cu fundite de copaceii pe langa care trec. Poate s-a gandit sa ma serveasca. Daca insa nu gasesc, o sa-mi incropesc singura ceva. Cu manutele astea doua. O sa atrag in viata mea cat mai multe bunatati, ca la o aniversare adevarata.

Si toata ziulica o sa huzuresc. Nu o sa ma ating de net si pix si net si pix nici cat negru sub unghie. Ziua Romaniei este si ziua mea si prin nemunca va fi ea sarbatorita. Abia daca o sa rasfoiesc repede ofertele de ski austriac care se imbulzesc in casuta mea de scrisori. O sa trandavesc prin oras, la o cafea fara lapte. Apoi probabil ca voi inghiti ceva placut, alaturi de prietenii pe care ii gasesc lenevind ca si mine.

O sa ma plimb pe strazi cu pieptul scos inainte, cu mandrie, ca un soldat in civil, aflat in permisie de-o zi. Si ce zi. Ziua Romaniei. O sa aplic pas de parada, cu picioarele prea sus si cu mainile taind aerul regulamentar, pe langa talie. O sa spun tuturor trecatorilor grabiti si zgribuliti la multi ani. O sa fac fanfaronada de asa sarbatoare si o sa mai ciugulesc o prajitura.

Azi e ziua noastra si ne-o meritam cu varf si indesat. Sa ridicam paharul pentru noi si pentru ea, tara. Si sa facem tot ce putem noi mai bine.

Poza este luata de aici.

scriu prea bine pentru mine

Dupa modelul I am too sexy for my shirt, eu am decis sa scriu prea bine pentru a mai putea trai linistita.

Si spun asta in cunostinta de cauza, nu asa aiurea in tramvai. Ma refer la faptul ca sunt contactata de catre diverse firme sa scriu despre o sama de produse si servicii care mi se flutura sub nas. Fac asta contra cost sau contra altor servicii, dupa caz. Accept sa testez sau sa ma interesez in legatura cu propunerea care mi se face.

Apoi iau tastatura la prestidigitatie si incep sa insir-te margarite aici, pe coala alba de hartie. Initial, interesul meu este unul financiar-contabil. Accept sa prezint anumite branduri pentru a trai mai bine. Si aici intervine lucrul curios care mi se tot intampla. Sare in scena dragostea mea pentru cuvinte. Care este asa de mare incat le iubesc in orice faza a existentei lor.

Cochetez cu vorbele cand inca se invart in miscare de revolutie prin cap. Si apoi cand tocmai la scriu si-mi stau pe buricele degetelor. Dar mai ales imi fac cu ochiul slovele dupa ce le-am asezat in ordinea care-mi place. In aceasta ultima ipostaza mi se par asa de nimerite incat cad prada lor.

Si ma trezesc ca adopt sub aripioara mea ocrotitoare produse si incep sa folosesc cu seriozitate servicii despre care nu aveam habar. Sau despre care auzisem si nu aveam o parere ferma. Sau care nu-mi trebuie sau toate cele de mai sus la un loc. Odata ce am istorisit despre un produs, o fac in asa fel incat ma apuca pofta de a vedea despre ce e vorba.

Si uite cum ajung sa prind dragoste sincera de lucruri pentru care pana ai de curand nu simteam nici un mancarici. Si, odata scrisa oda lor, incep a le propovadui singura si neplatita de nimeni mai departe, altora. Daca ar stii companiile care ma angajeaza sa testez si sa scriu despre produse cu cine au de-a face. Daca ar sti ele ca in 83% dintre cazuri raman fidela nevoie mare si duc mai departe stindardul brandului. Daca ar sti.

Concluzia e clara. Trebuie sa fiu foarte atenta despre ce chestii aleg sa scriu aici, pe blog, sau in diverse alte contexte. Pentru ca implicatia e dubla. Nu doar ca imi ofer micul meu ziar zilnic pentru reclama respectiva, prezentata in maniera romantata a ciresei. Dar se prea poate ca insasi cireasa, sedusa de propriile-i cuvinte, sa inceapa sa nu mai poata trai decat in apropierea produsului sau serviciului respectiv.

Daca ar sti companiile, daca ar sti.

viata buna cu bulburuci

Am fost 10, cred. Ne-am intalnit ca la un semn si pe inserat in strada Alexandru Constantinescu nr. 33.

Am fost asa: Marie Jeanne, Cristina Bazavan, Raluxa, Nina, Adina Necula, Pietricel, Anurim si nu, deloc in ultimul rand, Maldita. La un pocnet din degete si acompaniate de o lumina potrivit de difuza, am sarit toate in jacuzzi-ul luminos de albastru, cu cate un cocktail albastriu-galbior intr-o mana.

Si s-a incins, stimata audienta, o discutie vesela, ca o sporovaiala de vrabii fericite, printre bulburucii minunati. Taci tu sa zic eu a fost deviza acestei sesiuni de balaceala organizata. Mai zdup in sauna, mai sedinte de dus cu 15 viteze. Pace si armonie si atmosfera de tropice in spa-ul hotelului cu pricina. Uiti de griji, daca le ai.

Apoi ne-am zvantat nitelus si am urcat un etaj. Suficient cat sa beneficiem de bunatatile pregatite de Mohamed. Pasta de humus cu seminte de pin, creveti grasuti investmantati intr-o hainuta de pane, salata tabule si un desert cu fructe tavalite in diverse bauturi magice. Cu asta ne-am distrat si cu multe altele. N-as putea povesti pe indelete caci am degustat doar o parte dintre fatoasele mancaruri.

Mai un ananas, mai o poveste. Mai o painica garnisita cu susan in care inghesui un calamar, mai o discutie despre facebook si twitter. Insa miezul noptii ne-a prins in camera de la etajul 4, cu vedere frumoasa la terasa si de pe terasa catre tot cartierul asta care arata bine. Ne-a prins inconjurate de pantofii Mihaelei Glavan. Niste minuni in care, daca e sa o citez pe Maldita, pare ca te-ai nascut.

Si am transformat camera care arata pesonal si bine luminat, ca un dormitor al cuiva si nu chiar ca o camera rece de hotel, in propriul nostru budoar. Unde am baut ceai dupa pofta inimii si unele dintre noi s-au uitat la filme. Altele au fugit rapuse sa se ascunda intre asternuturi pufoase si cearseafuri albe ca zapada. Touche.

Toate astea si multe altele s-au petrecut la Hotel Residence Domenii Plaza, cu subtitlul Cerisiers, adica facut pentru mine, cred. O cireasa. Viata buna e cu bulburuci si prieteni dar si intr-un context bun. Precum cel pus la dispozitie de gazdele noastre. Multumim.

despre dragoste si (ne)ingradirea ei

Am primit o leapsa care ma imbie sa vorbesc despre lucruri nitel deocheate. Sunt indemnata de catre Copila blonda de la Siblondelegandesc.ro spun ce face pentru mine contraceptivul ideal. Ei bine…

Metoda care ma coafeaza cel mai tare inseamna ce formula prefer eu sa folosesc pentru a ma iubi la adapost in livada. Atunci cand o fac, insist sa prestez cu spor dar si fara a ma spori, in sensul de inmultirea propriu-zisa.

Pentru inceput trebuie sa recunosc ca sunt o cireasa talpa tarii. Pe langa faptul ca ador parizerul cu paine cu unt si alte aspecte din popor&topor, uite ca atunci cand vine vorba despre dragoste facuta inteligent ma dau in vant tot dupa lucruri la indemana. Metoda pentru mine e aia lesne de folosit.

Un contraceptiv bun e in primul rand ala care nu ma pune sa dau teste de memorie pe pielea mea. M-am razboit cu pilula ani de zile si ea a castigat de fiecare data. Uit sa o iau si pace. Din pricina asta am dat-o deoparte si o tin acum in surghiun.

Ma mai gandesc pe alocuri la ceva nou. Care sa-mi dea verde la iubire carnala dar fara sa ma chinuie in vreun fel. Sincera sa fiu, inca nu m-am lamurit ce cale sa apuc. Intre timp folosesc cu succes, spre groaza partenerilor mei si unori si spre insatisfactia mea personala, prezervativul.

El e musai marca Durex si incerc cu delicatete sa nu dau peste varianta colorata in rosu. Care mi se pare inventata de catre un om cu simtul umorului si ma sperie de-mi vine sa urlu ca lupii in miez de noapte. In loc sa respir des si usor, cum ar fi frumos.

Spun spre groaza lor pentru ca nu toti au cea mai ferma erectie din lume cand il vad pe el, pe prezervativ. Se intampla ca ea, batrana doamna stiti-voi-cine, sa mai lesine de la emotia timpilor necesari desfacerii celui mai bine impachetat pachetel din lume si se frange de sale.

Eu, vazand-o la pamant, ma uit in singurul ei ochi si ma pierd cu firea la randul meu. Asta egal cu sunt sanse sa avem de-a face cu un coitus interuptus inainte de a fi chiar inceputus. Are defecte prezervativul dar macar are grija de diverse lucruri pentru mine.

Dintre metodele noi si nitel mai SF, as spune ca imi convine ca si acoperire in timp formula trimestriala. Dar zau daca pot sa ma intep la fiecare 3 luni, ca un bolnav cronic. Si asta cand eu de fapt vreau sa fiu de fapt bolnava doar de/din/dupa dragoste fizica. Nu e chiar stilul meu.

Partea cu o chestie bagata sub piele ma cutremura putin. Cireasa nu vrea sa fie un catel care a fugit de-acasa si poate fi reperat cu ajutorul unui cip minune, plasat sub blanita. In straintate se foloseste mult, banuiesc ca e doar o chestie de obisnuita. Dar cu siguranta nu a mea, ii las pe altii.

De varianta cu inelul am auzit de putina vreme. Acum nu stiu prea multe dar aflu in curand destule. Asigura protectie lunara si cica nu jeneaza niciun coltisor din femeie. Ce ma amuza in legatura cu metoda asta este ideea ca, daca m-as apuca de ea, m-as gasi probabil intr-o grandioasa fratie a inelului.

Am auzit si de metoda saptamanala, cea cu plasture aplicat in locuri expuse publicului larg. Sincera sa fiu imi suna bine. Nu-mi pasa ca se zgaieste la el cineva. Dar daca iar uit sa schimb plasturii sau la al catelea plasture se presupune ca am ajuns si de ce. Probabil ar trebui mereu sa sun un prieten sau sa intreb publicul. Dar nu zic nu.

S-au spus deja destule si gura de cireasa trebuie sa caute hodina pentru a fi eficienta pe termen lung. Sa zica despre asta mai departe, daca au glas si cuvinte destule, prietenii ei din livada: A cherry, Tsigara de dupa, Jeanette.ro si Pietricel.

cireasa, o egoista

Sunt o cireasa cu masina. Asta e foarte bine, n-as schimba conditia de sofer pe altceva.

E prea bine sa biciclesti sau pasesti pas dupa pas, pe trotuar. Miros iarba si floarea si pamantul si soarele, cand e cazul. Ma bucur de vantul prin plete si prin fusta, cand apuc. Dar cu masina ma misc ca o tiribomba. Reusesc sa bifez una dupa alta cele minimum 2 maximum 3 activitati importante de inghesuit intr-o zi. Adica mai o circa financiara bleah, mai o vizita scurta si placuta, mai un film bengos.

Dar din conditia de sofer reies si diverse nefoloase. Asa ca pot vorbi despre care sunt foloasele vacii si oii dar, imi vine sa zic si care sunt nefoloasele soferului. Cum ar fi ca, atunci cand esti unul, asta capata un inteles social. Ai, n-ai treaba, lumea inconjuratoare crede ca trebuie sa-ti dea prilejul sa-ti folosesti masina cat mai mult si mai altruist. Masina mea pare cunoscutilor prilej sa-si rezolve ei diverse probleme.

Ori eu, doamnelor si domnilor, mi-am cumparat masina ca sa ajung eu mai repede unde am nevoie. Nu ca sa intreprind activitati de curierat, mutand oameni si colete, catei si mai stiu eu ce. Imi aduc aminte ca era o vreme cand nu aveam masina. Si ca atunci chiar si eu avea aceeasi parere scalamba despre soferi. Cum cunosteam unul, cum mi se parea ca trebuie sa ma ajute in tot ce am eu de facut in viata. Iertare, domnilor, n-am stiut ce fac.

Ca sa scap acum de diversele propuneri neloiale ce mi se fac, cred ca trebuie sa recurg la un afis mobil. Un petec mare de hartie, scris cu litere de-o schioapa, pe care sa-l port cu mine. Mesajul meu catre pedestrasi este.

Stimati cunoscuti, eu mi-am luat masina ca sa imi fie mai usor decat atunci cand n-as avea. Ca sa ajung mai repede la destinatie. Ca sa nu petrec prea mult timp intre diversele rute. Ca sa nu fac ocoluri cu mijloace de transport sau piciorul. Pentru asta platesc la ea de ani buni. Pentru asta ii pun benzina cum bea boul apa. Pentru asta ii fac revizii anuale si platesc asigurari. Pentru asta nu beau o bere cand sunt in oras.

E deci o corvoada asumata pentru niste beneficii. Si banui eu ca voi, stimati cunoscuti, n-aveti chef de toate responsabilitatile astea de nu aveti si voi masina.

Ori, stimati cunoscuti calatori, daca voi ma rugati cu barbia tremuranda sa va duc in diverse locuri, beneficiile mele dispar. Daca va duc si pe voi acasa, mi se intampla taman ocolurile de care voiam sa fug si de-aia mi-am luat masina. Daca va ridic din locuri cu diverse obiecte ce le carati dupa voi, imi stirbesc din libertatile mele. Pierd timp si spatiu supra viteza la patrat.

Eu am masina pentru ca vreau sa-mi fie mai usor, nu din ce in ce mai complicat. Asa ca va rog enorm, oamenilor care nu aveti asa ceva si mi-ati pus gand rau. Ganditi-va bine si, daca chiar aveti nevoie de mine in mod special, cu carca mea si cu masina mea, atunci sunati-ma si voi veni fara de preget.

Daca insa aveti nevoie doar de o masina oricare si un sofer pentru ea, un taxi poate sa faca treaba. Nu ezitati. E ieftin si usor de folosit. Si ma ajuta si pe mine sa ajung prima si nu ultima gaina din ograda acasa.

cum poti pipai oameni nevinovati

S-a trezit cireasa prea de dimineata. S-a dus nauca sa se intepe intr-unul dintre brate. Ala cu vene mai bune. Exista institutii pe acest pamant unde se inteapa cirese, daca puteti crede.

Si chiauna de somn cum era, se pune ea cuminte pe bancuta-canapea. Si se uita ca curca-n lemne catre cabinetul cu intepaturi. Incepe sa tot caute in geanta. Se foieste, scoate niste obiecte, le baga la loc. Nu mai stie ce cauta. Casca. Nici nu prea e nimeni in salita, la care sa se uite. Isi intoarce o suvita din parul lung pe care l-a avut candva si incepe sa citeasca pe indelete.

Apoi este luata si intepata cu salbaticie. Fuge in fine din stabilimentul de tortura. Si cand sa scoata cheia de la sageata albastra, sa purceada catre casa, ce sa vezi. Ia-o de unde nu-i, pe stimabila cheie. Si incepe cireasa sa dea din colt in colt, pentru ca asta nu e socoteala. Fara cheie nu avem masina si fara masina nu ajungem acasa, la micul dejun si la net.

Incepe cireasa sa scrie biletele precipitate si sa abordeze persoanele responsabile de parcare. Acesta este numarul meu, va rog sa ma sunati daca gasiti o cheie cun un ren agatat de ea. Oamenii, inhaimurati nevoie mare, au chiar si capul badijonat impotriva frigului. Dau din ochisori a intelegere si promit ca ma contacteaza. Simpatizeaza cu a mea cauza.

Se repede cireasa inapoi in cladirea cu intepaturi si gaseste o gramada de oameni stand pe bancuta pe care ea sezuse singura. Le explica cu voce plangacioasa ce s-a petrecut. Am stat aici pe bancuta, asa cum stati dumneavoastra acum. Si nu mai am cheia de la masina. Trebuie ca a cazut. Daca aveti placerea sa ma ajutati.

Oamenii, dupa cum le e firea. Unii sar ca arsi si se uita insistent sub fund. Altii scobesc pe sub bancuta. Altii trag de ea pentru a privi in spate. Si ii misca in demersul asta si pe cei care au ramas sezuti. Si aceasta ultima categorie, cea care nu vrea sa participe la actiunea gasiti cheia cu ren a ciresei, participa de fapt cel mai mult.

Pentru ca le var mana pe dupa spatele si pipai tot locul, la nivelul fundului. Nu-mi pasa ca sunt inerti sau ca nu le place. Am nevoie de cheie. Si pentru ca isi dau si ei seama ca sunt prea blazati, accepta cu stoicism manevra mea manuala repetata. In felul asta ajung sa pipai o femeie tanara cu botul lungit de suparare, un domn de vreo 50 de ani si o femeie tanara si grasa. Pe toti ii pipai si nimeni nu se plange. Nu e.

Cu umerii cazuti ajung langa masina si dau sa-mi scriu numarul pe acelasi biletel. Stiti, sunt cireasa, va rog sa sunati daca gasiti cheia mea cu ren. Da, de la sageata albastra. Si totusi am inspiratia sa trag de usa. Si uite cum se deschide si uite si cheia, in broasca masinii. Ma bucur, ii multumesc lui Dumnezeu si Maica Precista si cine o mai fi pe-acasa.

Si apoi ma gandesc ca asta e un truc foarte bun pentru a pipai oameni nevinovati. Te duci pe orice bancuta la orice centru medical, la ora cand se recolteaza analize. Sustii ca ai fost acolo inainte si sigur ai scapat cheia de la masina sub fundurile lor. Apoi te-apuci si le deretici trupurile dupa bunul plac. Sau mai bine iti gasesti un prieten.

somnul de la ora 3

Doarme cireasa somn dulce si fara zvarcoleli cam 8 ore in fiecare noapte.

Cateodata dorm si mai din belsug dar niciodata nu se pune problema pentru mai putin. Cireasa cu pielita subtire cu multa odihna si cu perne pufoase se tine.

Dimineata prin urmare ma trezesc cu un preplin de energie. As putea lumina 3 satuce mici din Austria, plus instalatiile de ski aferente fiecarui domeniu skiabil. Ah, numai la asta imi sta mintea. Ski ski si iar ski. Energia asta ma face sa mut munti mici in fiecare zi, lucru de care sunt foarte multumita. Doar ca pe la ora 3 se intampla.

Ma cuprinde un somn aproape dement. Trebuie sa fie blestemul fostului meu sot, inginerul fara inima. El mereu se lasa pe o parte dupa pranz, pentru ca nu-l tinea deloc constitutia. Ditamai barbatul, cadea din picioare de oboseala dupa o pizza. Probabil ca s-a intalnit cu pestisorul de aur si asa a aratat una dintre cele 3 dorinte. Fie ca fosta mea nevasta, cireasa, sa simta ce simtesc si eu, in fiecare zi. Plus un 30% de la mine, asa.

Altfel nu-mi explic asa intamplare. In timp ce lucrez, ochii mi se micsoreaza si se coloreaza. Se fac ca cei ai viezurilor dar niste viezuri obositi, care au baut prea mult azi noapte. Ma uit la munca ce mi se pune dinainte cu 30% din pofta caracteristica. Mai dau un twitt, mai anunt ceva pe facebook, mai scriu 2 cuvinte mestesugite. Va spun sincer, singurul lucru la care ma gandesc cu o pofta vulcanica este patul meu.

Contextul suna a pacla, in jur e o ceata deasa de nu mai cunoastem drumul catre casa. Fornai si parai din toate incheieturile de atata somn. Fac eforturi enorme sa-mi tin capul sus. Daca imi pica fruntea peste taste, ruinez si tehnologia si ma aleg si cu un cucui de mai mare dragul. Imi promit tot felul de recompense ca sa pot continua sa-mi misc degetele cu un scop.

Ma chinui asa vreo ora jumate. Ca sa pot rezista, inghit o cana mare de cafea de cafea pe care scrie ceva mobilizator. imi tin speechuri motivationale aproape cu voce tare. Ma gandesc la ariciul care ma vegheaza si la patronul meu care a fost bun si mi-a dat o sansa sa scriu cand nu stiam daca e ceva de capul meu.

Trebuie sa apelez la toate parghiile cunoscute si mai putin ortodoxe ca sa ma conving sa nu ma las prada lui mos ene. Somnul care ma invadeaza e cel mai puternic somn din lume. Ma simt ca si cum nu am dormit niciodata.

Poate ca am muncit prea cu spor. Poate ca am alergat prea. Poate ca ii trebuie mecanismului meu o pauza. Doar n-o sa ajung sa pic lata la ora 3. Abia astept sarbatorile. O sa ma lafai in pijama prin casa, cu mirosul de brad alaturi. Pazea.

portbagajul meu ma da de gol

Da, portbagajul meu ma da de gol. Si de fapt intreaga masina sageata-albastra vorbeste despre cireasa cu zeci de gurite, din fiecare colt.

Parbrizul este deja plin de rovigniete si buvigniete. In curand, foarte curand, se va completa cu ungaroviniete. Si, spera cireasa, cu balivigniete. Ah, scuze, acolo nu se ajunge cu sageata asta. Parbrizul arata setea ciresei de integrare in calatorii care mai de care. Arata neifricarea ciresei de a-si sui prietenii langa ea si a porni in diverse colturi apropiate ale marilor lumi ce le are ea de explorat.

Canapelele sunt manjite cu ciocolata, struguri si diverse alimente probabil delicioase la vremea lor. Toate rontaite cu simt de raspundere de catre insotitorii ciresei, aproape mereu aceiasi. Si asta e semn ca masina ciresei este mereu plina ochi cu oameni apropiati, dragi. Si ca respectivele canapele au vazut multe la viata lor si nu au fost menajate. Si ca o sa mai vada, pentru ca cireasa nu vrea sa traiasca fara oamenii ei.

La luneta se odihneste palaria de chinez. Luata din China acum un an si ceva, chiar din Orasul Interzis. O palarie care a vazut o buna parte de lume si a protejat cireasa de aprigul soare malaezo-chinez. O palarie care si acum sta si se uita cu placere la locurile noi in care este dusa. Ca si cum s-ar rezema vesnic pe un cap aventuros.

Portbagajul mai are inca nisip prin colturi. Crede cireasa ca este aproape imposibil sa mai scoti nisipul din sageata albastra. De atatea ori a vazut portbagajul asta marea, incat masina nu mai poate uita. Si, oricat ar fi de spalata, tot mai scuipa neglijenta cate un fir de nisip. Tot in portbagaj gasesti si urmele fine ale unei fasoli batute acum un an. Semn ca cireasa cara cu sageata albastra mereu bucate prin oras. N-o mai satura Dumnezeu.

Si, daca esti atent, gasesti cateva dintre muzicile care o inspira pe cireasa. Ascultandu-le, poti trage o concluzie revelatorie. Cireasa e o femeie alternativa, daca intelgeti ce incerc sa spun. La toate astea se mai adauga si diversele obiecte aparent fara legatura intre ele, care mai zac prin portbagaj. Toate au un rost si trebuie sa ajunga la cineva anume. Cireasa este un curier neobosit si masina stie unde sa o duca.

Sageata albastra este incaltata acum cu cizmulite de iarna. Da, si asta inseamna ceva. Cireasa ia pe a cherry si ia pe poni si le duce departe departe dar nu foarte foarte. In tara carnatilor rasare si a partiilor perfecte si a strudelului cu mere peste care torni fara obraz o tona de sos de vanilie. Cireasa abia asteapta sa ajunga la ski. Masina stie.

vintage: unde sunt vanatorii de-altadat’

„Ca barbatii sunt mari si inraiti vanatori de orice in general si de femei in special am invatat de cand eram mici, la gradi.

Mama mi-a zis cu glas tremurat de ingrijorare sa fiu atenta ritualul de curtare al personajului colectiv barbat, care vaneaza de dragul vanatorii, nedorindu-si pana la urma prea tare trofeul, ci doar un scalp aleator. Si ca eu trebuie sa aleg, cu destul calm, dintre vanatorii care mai au si altceva decat o pusca noua si frumoasa si lunga si multe gloante dureros de dulci.” (Sana Nicolau, hotcity.ro, iulie 2008)

Si continuarea acestui articol din seria vintage, care ma distreaza grozav acum, este aici.

masaj cu ciocolata mov

Se ia cireasa. Se suie la mansarda. Se introduce intr-o camera de culoare lila (adica mov deschis pentru cititorii barbati).

Se aduce apoi o femeie afroamericana, o femeie-ciocolata. Si se impinge ciocolata cu un bat inspre a framanta cireasa pentru placere.

Am platit un abonament pentru un anumit serviciu la care pofteam si uite pozna. Am primit bonus jumatate de ora de masaj, 2 etaje mai sus. Ajung timida si fara prea mari asteptari in lacasul de placeri. Acolo dau nas in nas cu o ciocolata lipsita total de chef. Ea ma masoara pasiva si fumeaza in continuare, fara vreo emotie.

Imi trece prin cap ca acest exemplar exotic s-ar putea sa fie maseuza mea. Pfii, ce mai intamplare. Banuiala mi se confirma. Ciocolata intra in incinta mov si-mi spune sa ma dezbrac. Eu ma execut pe data, nevrand sa-i ies ciocolatei din cuvant.

Pastrez chilotii dar ma trece-un gand si intreb timida. Fiti amabila, slipul…slipul ramane sau sa-l dau jos. Ciocolata e siderata. Ramane, bineinteles. Aici probabil ca ea se gandeste la cliseele culturale potrivit carora atunci cand dai de ebony (numele folosit pentru ciocolate in industria pornografica) iti vine sa-ti dai chilotii jos. Mama, ce rusine mi-e.

Camera e asa de mov. Dar mov deschis si placut. Cu floricele pe alocuri si cu un paravan ingenios, mesterit dintr-o zidarie curioasa. Iar ea, ea e asa de ciocolatie. Splash, o fleasca de ulei pe corpul de cireasa cu pielita subtire. Si apoi ciocolata incepe sa frece cireasa cu iscusinta. Cu manutele-alea doua si capul plin de 2 kilograme de codite.

Ce bine e. Ce mov e. Ce ciocolata e. Stau pe burta si cu mintea in deriva. Pe alocuri pielea mi se face gaina, in functie de stransoarea matasoasa a ciocolatei. Cat as vrea sa raman demna. Altfel o sa-si dea seama ca imi place. Si cand ti se face parul maciuca pe corp, e un semn ca-ti place cumva si impur.  Mama, ce rusine mi-e.

Ciocolata imi ordona sa ma intorc pe spate. Ma intreaba daca doresc un prosop pentru goliciunea din partea de sus. Dupa istoria cu chilotii doar n-o s-o fac pe pudica. Ma stradui sa raman cool si dau din cap a negare. Doar ca apoi imi dau seama de greseala.

Pielea gaina ca pielea gaina. Dar cand ciocolata imi tine in mainile-i harnice abdomenul si talia, e imposibil sa mai tin legatura cu sfarcurile. Roger, sfarcuri, receptie, incearca cireasa. Dar la celalalt capat nu mai e nimeni disponibil. Sfarcurile sunt ocupate sa atinga cerul. Si asa tuguiate cum sunt, sunt si surde la orice alte incercari ale mele.

Ciocolata nu e prea impresionata, sper. Are aceeasi figura flegmatica. Si incaperea e la fel de mov. Pana la urma imi zic ca asta e si-mi vad de ale mele. Dupa o vreme, ciocolata ma slabeste din stransoare. Si eu plec din incinta, cu mirosi de ciocolata in nari. Si o privire mov de toata frumusetea.