confidente sentimentale in urechea lui mos internet

Scria intr-o carte citita de cireasa pui ca oamenii necunoscuti sunt o binecuvantare. Multa dreptate avea autorul descoperitor de acest adevar.

Luati in doze mici, colegii de compartiment, cei de care ne lipim in timpul unui zbor scurt si/sau colegii de salon dintr-un spital unde esti internat 3 zile si te simti ca naiba ne asigura posibilitatea de a ne gestiona preaplinurile emotionale intr-un mod simplu si curat.

Stim ca nu o sa-i mai intalnim niciodata, asa ca prindem un curaj nebunesc. Si cu o pofta de povesti rar intalnita in viata noastra cea normala, varsam pe ei tot ne arde. Le spunem visele noastre de marire. Fricile noastre penibile. Dragostele neimplinite. Porcariile pe care le facem aproapelui. Porcariile pe care n-am apucat inca sa i le facem aproapelui dar speram sa reusim pana da iarna.

Cireasa foloseste des toate cele de mai sus. Ia oameni necunoscuti, ii lipeste de trup si suflet si le toarna in ureche toate nefacutele. Apoi se linge pe buze si pleaca satisfacuta mai departe. Mai usoara, mai curata, mai uscata. Oamenii astfel folositi poarta mai departe povara povestirilor ciresei. Sa se spele pe cap cu ce au aflat de la dansa. Oricum au fost alesi din motive de igiena sufleteasca.

Dar pe langa aceste palnii folositoare, cireasa mai beneficiaza de un ajutor substantial. Ea are drept confident internetul intreg. Poate picura in auzul lui lucruri nebanuite. Chatul pocneste de confidente, cireasa se descarca, lumea ei se invarte discreta mai departe. In mod special am un anume confident, cunoscut pe internet.

Pana sa apucam sa ne vedem si in viata reala, am apucat sa-i impuiez mintea cu tot felul de dejectii sentimentale. Din cine site ce avant nebunesc, l-am ales pe acest necunoscut din noianul de necunoscuti. Conservatiile noastre iluzorii sunt atat de palpabile. Pana sa stiu cum arata, vedeam niste urechi uriase, deschise doar mie. Si lipsa unei guri care sa zica mai departe lumii ce aude.

Eu ii spun chestii de care in mod normal m-as rusina. El imi zice inapoi cuvinte potrivite si ma simt atat de impacata. Dupa ce l-am cunoscut, ce ciudat. Nu m-am rusinat pe vecie si nici n-am tacut, asa cum s-ar fi cuvenit, poate. I-am dat mai departe cu ale mele. Multe amanunte, toate intime. Ce lux confort clasa intai. Confidentele mele deocheate au un receptacul.

Cum am inima grea, cum caut urechea lui primitoare. Nu zice niciodata nu. Vine cu pareri pertinente, croite anume pentru destinul de cireasa. E asa de bine sa ma pot lasa moale pe internet. Si, cand nu am o calatorie cu trenul sau nu impart un mizer trai de spital cu vreo doamna, sa pot totusi spune cu amanunte naturaliste ce simtesc. Mos internet nu se plictiseste niciodata.

apel catre proprietarii wc-urilor ecologice

Stimati dezvoltatori de wc-uri ecologice, va rog sa ma luati in seama. Sunt unul dintre benficiarii constanti ai acestui serviciu pe care il aduceti pe altarul comunitatii. Sunt eu, cireasa.

Am legatura cu businessul dumneavoastra nu atat pentru ca ajung des sa ma usurez in cabinetele respective. Ma stradui, sa stiti, cat pot eu sa nu ajung la asemenea ananghie niciodata. Tocmai lucrez la un ingenios sistem intern de recirculare a tuturor lucrurilor care trebuie recirculate. Si fac asta ca sa nu cumva sa trebuiasca sa ma apropii de dulapiorul cu dejectii.

Dar pur si simplu nu mai suport mirosul gretos de nu stiu ce smac cosmetic credeti voi ca trebuie indesat acolo, peste tot restul de lucruri. Aproape ca-mi vine sa va implor sa lasati lucrurile asa cum sunt ele de la mama natura. Mai bine miroase a pee & poo decat a gretoasa combinatie dintre un parfum sinistru si dejectiile orasenilor fortati sa intre in cutiuta groazei.

Stiti, eu alerg seara prin parc. Asa sunt eu. Si acum, ca a venit toamna draguta, e foarte placut sa simti miroasele venite de prin plante. Chiar si lacul imi pipaie narile in mod placut. Ma simt minunat cand cuceresc metru cu metru de parc. Inserarea aduce si ea un plus de prospetime si confort. Alerg si ma bucur de lebede negre si frunze portocalii si aburi de tufanele.

Si taman cand mi-e lumea mai draga, ma loveste. Violent de tot este, stimati dezvoltatori de wc-uri ecologice, mirosul ranced-dulceag-insinunant-pervers si profund dezgustator emanat dinspre wc-urile plantate de dumneavoastra si acolitii dumneavoastra. Imi vine sa le dau foc stabilimentelor astora obscene. Pe motiv ca imi vine sa emigrez din cauza lor. Ce-ar fi sa ceara cireasa azil politic din pricina mirosului asta pestilential.

Acum imi dau seama ca nici nu stiu ce sa va recomand sa incercati. Dar ma gandesc ca exista niste congrese si la dumneavoastra in domniu. Asa cum se intampla in cazul oricarei industrii. Va rog frumos sa va interesati acolo ce se poate face. Ce noi tehnici se pot inventa, pentru a suprima acest flagel. Eu nu mai pot sa traiesc asa. Si daca nu mai pot eu, o sa ma stradui sa va fac traiul greu si chinuitor si dumneavoastra.

Daca situatia nu se regleaza pana la urmatorul meu alergat, o sa ma repliez. O sa retrag strategia cu frumosul si o sa ma transform intr-un fel de haiduc urban. Care n-o sa ia nimic de la bogati spre a oferi saracilor. Dar o sa vandalizeze prin metode creative si ingenioase wc-urile despre care ma plang. Stiu ca va e frica. Va simt cum tremurati acolo, in spatele blogului. Dar si mie mi-e frica de pierderea cumpatului. Asa nu se mai poate. Bleah.

cireasa si dragostea fara adresa

Mersul la ginecolog nu e chiar punctul forte al ciresei. E drept ca, daca e sa facem o ierarhie a celor mai neplacuti doctori, dentistii ruleaza. Mai bine  verifici partile mele intime cu o lupa si un bec si niste instrumente ciudate decat sa ma racai la dinti. Dar nici cu ginecologul nu mi-e rusine.

Asa stand treaba, stateam in salonul de dinaintea sfarsitului de lume nr. 2, pentru vizita anuala. Ma simteam cu chilotii jos. La figurat, bineinteles. Urmand ca apoi toata treaba sa se petreaca doh la propriu. Pleostita nevoie mare, simt cum ma incearca deodata o caldura necunoscuta. Dar nu sunt nici eu de ieri de azi pe lume. Dupa ce ezit putin, imi dau seama ca tocmai sunt cuprinsa de o dragoste pura.

Un sentiment insuportabil de viu in vintre si zona decolteului imbuibat imi inmoaie ochii. Incerc sa ma scap de el dar nu-i chip. Oare pe cine iubesc, ma intreb singura, cu voce mica. Sunt surprinsa de intorsatura aproape biblica a trairilor mele. Apare un doctor tanar, cu pantofi indoielnici. Ii zambesc sfios. Ce daca nu se uita. Poate o sa simta si el, prin halatul alb imaculat, magia, si o sa ma taraie de par in fata altarului, chiar a doua zi.

Doctorul displare grabit, fara sa para ca a inteles ca destinul lui e sa ma aiba in preajma de-a pururi. Ah, cat iubesc. Dragostea mea noua e insuportabila. Si tocmai acum m-a lovit. Cand trebuie sa intru la ginecolog si nu ma pot ocupa cum trebuie de urmarirea, incoltirea, izolarea de turma si infigerea dintilor in beregata noii mele pasiuni.

Dar apare o blonda spalacita si inalta ca o barza primavara si imi dau seama ca ce mai tura-vura. O ador. Deci nu a fost doctorul cel vizat. E blonda. Ma uit la ea cu sufletul la gura si ma bate gandul sa-i cer prietenia. Dar nu sunt eu genul. De obicei arunc o nada potrivita si vine vanatul singur la mine. Cu senzatia ca el a fost cu ideea. Acum insa sunt in criza de timp. Ce sa fac. Ce sa fac.

Ma simt perfect. In mintea mea incetosata de iubire pasarelele canta umar la umar. E vara si sunt fantani arteziene peste tot. Miroase prapaditor  a tei si tocmai s-au abrogat taxele noi pe drepturile noastre de autor. Sunt intinsa pe iarba pe spate, cu mainile sub cap. Fac inventarul norilor si imi da cu minus. Unii dintre ei sunt oi.

Blonda spalacita intra la alt ginecolog. Si totusi eu nu sufar. Se suna de intrare si trebuie sa ma var in cabinetul doctorului meu. Cu putin regret, ma arat lui la fata. Cum il zaresc, cum inteleg. Mi-e drag ceva de speriat. Nu era nici primul doctor, nici blonda barza spalacita. Iubesc patimas si fara adresa universul intreg.

cireasa si suirea la cap

M-a intrebat cineva chiar vara asta. Auzi cireaso dar tu cum poti sa traiesti asa, in mediocritate.

Vad eu ca nici extraordinar de celebra nu esti. Nici fabulos nu castigi, ca as fi stiut. Ce o fi in capul tau, nu pot sa pricep. Te zbati asa, intr-o apa calaie, bag seama. Si pare ca nici nu faci mare lucru sa ajungi mai sus de-atat. Asa a mai adaugat acel om. El fiind soiul care nu-si vede deloc de treaba lui si e mereu curios de treaba altora. In special de treaba celor mediocri, dupa cum se vede treaba.

Cireasa nu s-a enervat, cum ati putea crede. Ba chiar a fost asa de generoasa incat a incercat sa-l lumineze pe atentatorul la armonia dumisale. Si in cuvinte simple, pe intelesul audientei, i-a spus ca daca el ar sti ce bine se simteste ea cu faima asta indoielnica si lipsita de stralucire, ar fi invidios. Cireasa nu apare la televizor, e drept. Dar primeste cele mai frumoase mesaje din partea celor care, mediocri ca si ea, o citesc.

Tare greu ii e ciresei sa ramana calma si sa nu se creada o zeita mai presus de pamanteni. Asa de pline de incarcatura pozitiva sunt marturisirile prin viu grai auzite de cireasa. Si atat de induiosatoare mesajele ajunse in casuta obisnuita sa gazduiasca cuvinte de lauda. Oare o fi putin lucru, domnul meu, sa i se reconfirme mereu ciresei ideea dulcinee bombonica potrivit careia e geniala. Nu crez. Ma intreb daca tu ai rezista.

Mai degraba suitul la cap  e problema ciresei. Daca dupa atatea laude constante, ma trezesc intr-o dimineata ca am nevoie de 18 prosoape calde mereu la indemana, de culoarea levanticai. Si un maseuz care sa ma bucure prin apasari si frictionari. Si buchete imbielsugate de trandafiri albi, cu miros palid si fata tepi vrajmasi. Daca o sa incep sa o terorizez pe vecina de jos obligand-o sa ma pieptene dimineata, la pranz si seara, cu o perie de argint.

Daca ma apuca vedetismul si ma duc la serviciu si spun ariciule, eu nu mai am chef sa pun taguri. Asta e munca adminstrativa si nu ma creste. Deci nu e de nasul meu si nu mai fac, da? Cam asta simt ca as putea sa patesc, dupa ce primesc mailuri in care mi se spune cireaso, sunt o necunoscuta. Sun in aeroport, am cumparat o revista sa am pe avion si am dat peste materialul tau despre motociclisti. Mi s-a parut incredibil, a trebuit sa zic. Mi-ai facut ziua misto, cireso.

Paranoia ma paste, daca nu sunt putin atenta. Cireasa iti da seama ca limita e foarte subtire. Se imbata ea asa de repede cu laudele si vorbele bune venite din partea unui public asa de bun ca cel din livada, incat mereu e in pericol. Are toate datele sa se simta mai egala decat toti ceilalti. Fix ca in ferma animalelor. Toate fructele sunt mediocre. Dar cireasa e mai mediocra decat alte fructe.

Ca sa-mi pastrez cumpatul si sa nu debordez de fericire si apoi nebunie, fac exercitii in fiecare zi. In fata oglinzii, dimineata, de cum ma spal pe dinti, imi zic. Cireaso, aceasta regina a scrisului, esti doar o femeie simpla. Incearca sa nu faci nici azi caz de succesul mediocru pe care-l ai. Incearca sa te prefaci ca esti normala. Si sa nu te imbeti cu toate miresmele ce ti se ofera constant. Cireaso, ai grija sa nu ti se urce atata bucurie la cap.

hai s-o facem, cireaso!

Buna dimineata, cireaso, unde ai fost sa cureti tara?

Pai, sa vezi, am avut 2 mormane alocate la Lehliu Gara. Asa ca ne-am pus dis de dimineata in masina si ne-am prefacut ca mergem la mare. La un moment dat am cotit-o din autostrada si am mers, am mers, cale de o ciocolata gigantica pe care am rontait-o profesionist si o butelcuta plina ochi cu niste cafea. Dar odata ajunsa acolo, am descoperit ca mormanele noastre disparusera. Asa ca, dupa ceva investigatii, ne-am intors indarat.

Si deci excursia la Lehliu Gara a fost degeaba, cireaso?

Nici vorba. Am cunoscut-o acolo pe directoarea liceului Alexandru Odobescu, o doamna incredibil de misto. Imbracata ca o nondirectoare, cu tot felul de proiecte ecologice la activ si energica. De fapt, mi-am dorit sa ma fac cu ea sora de cruce si sa fie ea ruda mea din Lehliu. Daca nu se precipitau dentista si poneiul, dornici sa curete deseuri imediat, ar fi fost a patra mea matusa.

Asta odata. Apoi am cunoscut pe viceprimarul din Lehliu, un om dintr-o bucata si bine dispus si el. Sa stiti ca nu e asa rau la Lehliu. E curat si oamenii sunt draguti.Au si lacuri mici cu peisaje frumoase, cu pasari. Si fac mereu proiecte de reciclare, la care participa cu 150% entuziasm.

Si a mai fost ceva. Negasind mormanul, stateam noi asa, cu urechile pleostite, 4 femei, pe raza comunei Visinii. Si trece un camion numit speranta. Si din el sar, ca-n filme, saci de gunoi. Care se desfac si se imprastie pe drum. Directorii de camion se dau jos si, ce sa vezi. Era chiar primarul din Visinii cu ceata lui, spaima gunoiului. Ne-am infratit. Mi-e greu sa explic. Ar fi iesit un documentar pe cinste.

Si apoi ce-ai facut, cireaso?

Am mai pus benzina, am ascultat niste muzica rock, si ne-am intors la margine de Bucuresti. Am mers in padurea Baneasa, sa stangem si noi macar ceva. Am intalnit pe centura enorm de multi oameni iesiti cu furcile si coasele spiritului civic. Si foarte multi saci doldora de gunoaiele tiristilor si meltenilor care trec pe acolo si se comporta precum haiducii.

Si, la Baneasa ce-ati intreprins?

Am gasit acolo, langa casa alba, foarte multi oameni obositi, care stransesera prea multe gunoaie si nu prea mai puteau. Ne-am apucat cu inima curata sa adunam chestii. Dar pe masura ce inaintam si gaseam chestii greu de povestit, sufeream. Simteai ca manusile nu sunt de ajuns. Ca ai gunoaie si bale si scursuri pe sub piele si in suflet. Dar sa nu intru in detalii.

Ba sa intri, cireaso? Ce era aruncat acolo?

Bine. Voi ati vrut-o. Am gasit pampersi plini, mancare putrezita, prezervative, sticle, slapi, cutii cu otrava pentru sobolani, tampoane, haine. Dar totusi cel mai scarbos a fost un cuib al unui homeless. Am gasit acolo cam tot ce-i trebuie unui om intr-o gospodarie. Toate ude de ploaie si putrezile si inzilizite. Ni s-a intors stomacul pe dos. Am strans dar am urlat de scarba. Am urlat, pur si simplu, ca lupii din padurea Baneasa.

Iti pare rau ca te-ai dus, cireaso?

Nu, imi pare bine. Si cred ca ne mai trebuie inca cel putin 3 weekenduri de Let’s Do It, Romania! Un pic mai bine organizate si comunicate. Poate ni se alatura si grasii de la gratare, curvele de pe centura si alte categorii de oameni milosi. M-as duce din nou si din nou. Chiar daca am plecat cu o impresie romantica la inceput si m-am inselat. Credeam ca o sa strang pahare curate de plastic si 2 cioburi. Si de fapt am ajuns sa strang vieti de oameni.

Esti mandra de tine cireaso?

Da, ma simt tare bine. O sa-mi mai ia putin sa uit senzatia pe care am avut-o cand am atins, chiar si cu manusi, diverse chestii. Dar cred ca am facut bine si as mai face, inca o data. Dar vedeti ca nu pot weekendul viitor. Ca intai ma duc sa vizitez o fabrica de lapte. Si apoi poate culegem o vie in judetul Mehedinti.

cireasa si pornografia prost gestionata

Cireasa nu este impotriva pornografiei. Cireasa este pentru niste pornografie, cu masura, that is. Bineinteles, asa cum se recomanda sa bei si bere, in mod responsabil. Voi veti responsabil? Nici eu. Voi folositi porno responsabil? Hm.

Si sa vedeti napasta. Mi-am luat eu un macbook, o creatura alba si inefabila, parca facuta din zahar candel. E subtire la mijloc, e usor, e ca un porumbel al pacii. Tehnologia e buna si prietenoasa. De altfel, asa de buna si prietenoasa, incat insista sa ma rasplateasca cu niscaiva foloase de care nu stiu cum sa mai scap.

In general, sunt singura care butonez la laptopul de zahar. Dar se mai gaseste ba un prieten de duminica, ba vreun fruct, ba vreun ponei, sa vrea sa intre cu picioarele in tehnologia mea. Cineva care vrea as vada ce concerte sunt azi. Cum sa spun nu. As parea bizara. Mi s-ar duce buhul ca am fixatii de cireasa avara.

Si da, am descoperit eu butonul ascunde, cireaso, toata istoria calatoriilor tale internetice. Il folosesc cu abnegatie dar mai si uit. Cum de obicei stau cu doua browsere deschise, mi-e greu sa tin minte sa sterg urmele de pe amandoua. Poate ar trebui sa fac netrebnicii doar pe un browser, pe care sa il si denumesc ca atare. Browserul-pentru-porcarii-deocheate. Da, asta e o idee. Dar mac-ul are felul lui de a te intampina.

Cand ii dai drumul, iti afiseaza ultimele siteuri deschise. Sau poate pe cele folosite mai des. Nu, ca eu folosesc chestiunea in cauza in mod responsabil. Deci sunt clar ultimele, scuze ca m-am balbait putin in idei. Si o face cum procedeaza magazinele de electronice cand iti arata mai multe posturi tv, in acelasi timp, intr-un televizor mare. Ei, asa si macul meu. El arata homepageul unor siteuri. Printre ele, si unele mai piparate, ma intelegeti.

Chiar daca cei apropiati ma iubesc asa cum sunt, cu mici stricaciuni pe alocuri, tot nu-mi cade bine. Cand o mana alta decat a mea atinge clapele si este intampinata de privelisti pitoresti ale corpului uman, ciresei ii sare basca. Si pentru ca ea si tehnologia nu sunt chiar prieteni la catarama, da din colt in colt. Ii vine sa se arunce peste musafir si sa-l tranteasca la pamant cat mai iute. Ca sa nu apuce el sa vada toate nazdravaniile celea.

Cum sa explice cireasa. Stii, ma simteam erotica si am zis sa arunc o privire. E destul de penibil. Chiar daca fiecare are elanrile lui erotice personale, tot nu ma coafeaza intamplarea. Cred ca e sanatos sa ramana fiecare cu porno-ul lui secret. Si desi am aceasta problema clara, nu am si o solutie la fel. Oameni vin la mine, vor pe net, si macul meu, binevoitor, le arata ce mai fac eu in timpul liber.

Degeaba ii dau eu ghionti tehnologiei, implorand discretie. Macul primeste pe toata lumea cu bratele deschise. Si cu pornul la butoniera. Doh.

Asta e ceea ce numesc eu pornografie prost gestionata. Si there’s nothing I can do about it.

cireasa de rasul animalelor

Cireasa nu tine animale pentru ca este egoista. Si tinde sa-si faca mendrele cu viata ei cum pofteste.

Cand se trezeste dimineata, vrea sa o lalaie la o cafeluta cu gust sublim. (O face cel mai bine din cartier). Nu doreste sa sara ca un arc, ploaie, burnita, arsita, sa plimbe o vietate ce acuza crampe. Ea vrea sa vina fara de grija tarziu acasa si sa-si arunce hainele de pe ea din prag. Fara sa se mai gandeasca ca poate cineva are nevoie de o iesire urgenta nocturna, pe motive mictionale.

Cireasa nu vrea sa ia decizii de vacanta in functie de o maimuta, chiar simpatica sa fie maimuta. Trece prin viata fara sa-si pigmenteze fiecare weekend cu probleme legate de accesul cu maimute in cutare si cutare locatie. Fara sa se milogeasca de vecini si sa chinuie mame atunci cand vrea sa fuga brusc, fara planificare, undeva.

Cireasa insista sa poata ramane peste noapte undeva, fara periuta, daca i se iveste pofta. Romanta trece inaintea altor responsabilitati.

Lumea din jurul ciresei stie de aceasta meteahna si o ia asa cum e. Si totusi, pentru ca e o fiinta sociala si iubeste oamenii, cireasa se pricopseste cu tot felul de aventuri cu animalele altora. Despre una dintre ele as vrea sa discut mai ales. O istorie care a implicat hranirea si curatirea superficiala a 4 (patru) pisici.

Mi s-a lasat o cheie sub un ghiveci, niste vecini din cale afara de curiosi si un numar mare de pisici. Instructiunile erau clare. Intra, cireaso, pune apa proaspata in cadita de baut a pisicilor. Apoi pune bobite pisicilor in cadita cu mancare uscata. Si, cireaso, aici intervine partea cea mai complicata.

Trebuie sa dai 5 linguri dintr-o conserva mare sau jumatate dintr-o conserva mica doar uneia dintre pisici, care nu suporta uscaturile. Promit sa nu ai probleme, cireaso. Pisicile care mananca biscuiti nu te vor ataca. Pisica moarta de foame se va freca de picioarele tale, o sa te prinzi ca ea e.

Si oops, avem un aspect. Doua dintre pisici seamana teribil. Tu trebuie sa o hranesti pe cea cu nasul roz si sa o ignori pe cea cu nasul maro. Zis si facut. Intru eu, cireasa evazionista, sub privirile cu sprancene ridicate ale vecinilor. Identific 2 pisici la fel din 4 posibile. Pun cat trebuie din conserva si ce sa vezi.

Cele 2 pisici diferite isi vad de treaba lor. Cele 2 pisici la fel vin grup spre mancarea umeda. Cand vin spre mine, inteleg care e aia care trebuie hranita. Ii vad nasul rozaceu, totul e ok. Situatia e sub control. Doar ca ea, imi scapa acum numele ei dar cred ca nu e relevant, ezita.

Cea cu maro se apuca sa manance, cea cu roz se uita cu ochi de foc. Eu o gonesc pe cea hulpava cu un cocktail reusit de blandete dar si fermintate. O vreme nu mai mananca nimeni. Cireasa e in panica. Un job a primit si ea si nu e chip sa-l duca la bun sfarsit. Apoi ambele pisici vin in cor si baga capul in mancarea destinata doar uneia dintre ele. Pfui, ce ma fac.

Cand mananca, pisicile tin nasul in jos. Prin urmare, singurul semn distinctiv dispare. Am doua pisici la fel, care mananca cu pofta din ratia uneia. Pfui, ce ma fac. Se pune cireasa pe ciuci si isi apleaca fata la nivelul caditei cu mancare. Tot nu merge.

Apoi ii vine ideea geniala sa le atinga pe pisici pe ceafa lor de pisici, sa le provoace sa se uite in sus. Desi face asta cu destula frica, pentru ca astea sunt niste pisici necunoscute. Si stie ea ca animalele nu adora sa fie deranjate de la cina. Pana la urma ideea se dovedeste geniala. Nas maro se da in fapt si este indepartat cu un cocktail de disperare si mila.

Misiune posibila 1 a luat sfarsit. Cireasa procedeaza similar in cele 3 zile in care e baby sitter de pisici. Si slava Domnului ca apoi lucrurile reintra in normal. Cine n-are animale, sa nu-si cumpere. Ca ajunge de rasul lor, ca mine.

cireasa si orient expressul

De cand eram cireasa pui imi doresc sa ma urc pentru o vreme in fantasmagoricul tren Orient Express.

Nu e doar filmul cel ce m-a facut sa vanez fantasme. Am vazut trenul asta magic oprit intr-o gara, demult. Era pe vremea maritisului meu. Adica acum aproximativ 143 de ani si cateva zile. Brat la brat cu fostul meu sot, inginerul fara inima, ne-am lipit de geamurile trenului numit dorinta. Oprise la Sinaia, pentru a-si distra in mod balcanic distinsii lui pasageri.

Ce oameni calatoresc cu trenul asta din povesti. Doamne cu palarii si perle si domni cu frac si zambete superioare si larghete financiara. Pot sa-mi inchipui singura, mai departe, ca din cand in cand mai si dispare cineva. Cate o doamna corpolenta ce tinea mereu in brate un catelus. Sau macar un domn asmatic, indragostit de o subreta. Parca asa zicea in filmul intesat de crime. Imi place misterul, imi place si trenul.

Din cate am apucat si eu sa prind, zic mai departe. Canapelele sunt tapisate cu o catifea netocita. Toate manerele sunt mesterite din alama. Perdelele sunt de conac englezesc. Oglinzile au rama frumoasa, de tablou de pret. Chiar si uitandu-te doar la exterior, te prinzi ca e ceva cu trenul asta. E asa, ca venit din alte vremuri. Ce inseamna marketingul bine lucrat. Sunt o victima sigura.

Atunci, imediat ce am ajuns la internet, am verificat preturile pentru o cursa macar mica. Tin minte cum mi s-au lasat colturile gurii in jos si umerii le-au urmat. Costa mii de euro sa te dai chiar si cateva zile cu trenul asta luxos. Si tot bosumflata am ramas, pana de curand. Cand m-am gandit ca poate ar trebui sa incerc doua variante.

Sunt o cireasa, ce naibilor. Ar trebui ori sa cer o sponsorizare de la o firma. Sa ii ademenesc pe niste reponsabili de bugete sa imi acopere cheltuielile unei saptamani de Orient Express. Si sa le promit in revers povesti nemuritoare si imagine umflata cu pompa. Sau pur si simplu sa ma angajez o vreme in tren. Macar 2-3 luni, cat sa-mi fac damblaua. O sa exersez pentru interviu faza cu tava dusa impecabil in timp ce trenul se tot misca sub mine.

Mai e o varianta. Sa astept nitel pana ajung o baba respectabila. Si dupa ce o sa-mi gasesc un domn cu frac si inima mare, sa il imbarc cu forta intr-o calatorie. Apoi sa nu-mi mai bat capul cu detalii. Stiti, in Orient Express oamenii mai si dispar. Pentru proiectul asta am alaturi de mine si o prietena buna. Si ma gandesc sa bag strambe si la mama de cireasa.

Cireasa isi doreste mult sa se imbarce in Orient Express. Pentru donatii si / sau idei despre cum poate ea ajunge mintenas in trenul poftei dumisale, va rugam scrieti mai jos.

prieten de duminica

Catava vreme m-am multumit cu ideea unui prieten imaginar.

Pentru cine intreaba, conceptul a fost pentru mine destul de real. Desi universul inconjurator ma ispitea cu ideea ca delirez, am pus mana pe el, pe prietenul I., de destule ori. Pentru cine cumpara, am ras si-am plans impreuna. Am impartit dimineti misterioase si seri de un verde absolut. Eu am gasit in el un sprijin fara seaman. Prietenul imaginar a gasit, imi imaginez, in cireasa, un suflet cald-clocotitor.

Apoi s-au impus niste schimbari. Un cataclism urmat de o clisma emotionala. Am placerea sa prezint noua formula in care cireasa intretine o legatura. Am un prieten imaginar care s-a transformat intr-unul de duminica. Acum imi mai imaginez ca suntem impreuna doar la sfarsit de saptamana. In restul timpului suntem prea ocupati cu alte acareturi.

Unii oameni sunt soferi de duminica. Ei iau doar la sfarsit de saptamana masina si ies cu ea pe drum. Cireasa are un prieten de duminica. Atunci ia ea dragostea si iese cu ea pe drum. Atunci impartim paine cu sare. Atunci ne strangem in brate si ne soptim sopate dulci, mieroase. Legatura se duce astfel la adapostul zilelor de odihna. Cu somn tarziu si mic dejunuri nesfarsite si nefacut nimic anume.

Cum se anunta lumina zorilor de luni, prietenul meu de duminica, I., se precipita precum vampirii. Strange totul in graba, da drumul ciresei si fuge in lume. Sterge urmele in urma-i si lasa in spate un nor de praf. Weekendul urmator, prietenul de duminica apare din nou. Ocupa garile, infige steagul in livada ciresei si pune randuiala in lucruri.

Dar, ca de obicei, cine sa ma creada. Dada, cireaso, lasa ca te stim noi. Ai mai avut tu si un prieten imaginar, parca. Acum e randul acestei noi iluzii, prietenul de duminica. Si intre timp eu ma stradui sa clarific situatia, sa o fac oficiala. Nu-mi place sa am un prieten de duminica si lumea sa creada ca n-am deloc.

Si frunzele cad si bruma se pregateste sa pice/Si cireasa tresalta si-i da toamnei bice/.

sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului

Am afisat cateva zile catre lume statusul plateste-ti aproapele. Unii s-au mirat, altii au ras. A treia categorie intai s-a mirat si p’orma a ras.

Sunt de acord cu propunerea culturala facuta de Discovery channel acum ceva vreme. Unitate prin diversitate, ne indemnau ei sa gandim, apropo de oameni. Si mie mi se pare ca atunci cand suntem diferiti, iese mai bine. Dar ma refer la culturi, la informatii, la arii de activitate si alte aspecte conexe, care pot adauga valoare unei interactiuni om-om sau om-om-om sau om-om-om-om.

Dar cand incercam sa fim prieteni, exista insa o baza comuna de valori de la care vreau sa plecam impreuna. Umar la umar, fara dubii si scenarii alternative. Fara sa plangem pe parcurs, tu sau eu. Fara sa ne vina ganduri ucigase la cafea. Fara sa ne intrebam reciproc: eu cu ce am gresit.

Ca sa fim prieteni, eu am nevoie sa ma insotesc cu oameni punctuali, cu care stiu ca pot face o treaba. De la mine sigur nu o sa patesti un scenariu in care o sa-ti intre os prin os de asteptare afara. Nici afara, in soare, nici asezat si singur. Daca voi intarzia uneori 8 minute, o sa anunt si o sa ma scuz tare de asa neplacere. Prieten al meu, vreau sa faci la fel.

Mai insist sa nu ma trezesc ca esti genul suparacios, care sa ia personal tot feluri de nimicuri impersonale.Te rog sa nu suferi de mania persecutiei, sa te temi ca ti-as putea face nu stiu ce si sa cauti nod in papura prieteniei noastre. Ca, daca faci asa, nu prea mai avem ce vorbi. Eu o sa cred ca esti de pe alta planeta, nu a mea, si o sa te invit sa te intorci acolo, printre ai tai.

Si, mai ales, vreau sa vorbesc despre regina relatiilor bune intre oameni. Ca sa fim prieteni, eu zic sa ne platim fiecare ce consumam. Nu insist ca tu sa-mi faci cadou cine stie ce beri atunci cand iesim in oras. Si eu nu vad de ce trebuie sa platesc cireasa singura taxiul, atunci cand ne vedem, noaptea pe la 3.

Daca eu fac febra mare si, de la prea mult delir, te invit sa te omenesc cu oarece, atunci ai de ce sa te relaxezi. Daca nu, stai in garda si intreaba-ma cati bani trebuie sa-mi dai. Daca am mancat, baut, dormit, calatorit, mers la film, folosit prezervative impreuna, sari ca un arc. Fa gesturile firesti de a incerca sa platesti. O sa-ti te anunt daca nu e cazul dar tu propune-te, neplatitorule, la plata.

Si eu o sa procedez la fel cu tine. Sa nu-ti fie frica ca vei fi pagubit, cu mine alaturi. O sa apar cand am promis, chiar daca nu am chef. O sa vezi ca nu o sa ma supar, cand apar probleme mici intre noi. Si o sa-ti dau mereu banii inapoi. Pretind la fel. Si, toate acestea fiind zise, hai sa facem o lege. In prietenia noastra, sa tinem amandoi cu dintii de mottoul sa i se dea platitorului ce e al neplatitorului.

Adica si tu si eu dar mai ales tu, sa fim atenti sa nu calcam pe becul financiar al celuilalt. Amin.