cireasa si micimea universului cunoscut

Cireasa nu poate sa priceapa de ce povestile ei sunt mai imbarligate decat ale altor oameni.

Ea se simte in permanenta intr-o oala in care aparent e bagata cu oameni, animale, locuri geografice si intamplari care nu au legatura intre ele. Si, pe masura ce lucrurile avanseaza, se prinde ca totul e cumva gandit de un papusar nebun, ce are chef de distractie cu blonde minione. Pe care le gateste indelung, la foc mic, sa se perpeleasca incetinel.

Am informatii sigure potrivit carora sunt implicata intr-un univers daca nu paralel, macar mai bine planificat decat al altora. Aproape tot ce ating cu aripa mea dreapta se contecteaza prin fire de poveste. Desi eu ma preocup cu incapatanare de prezent, in jurul meu reiese un trecut si se tese un viitor legat cu ite initial nevazute dar ulterior rosii de atata intensitate.

Oamenii importanti din viata mea sunt din zone atat de diferite. Ai zice ca n-ar putea sa se cunoasca intre ei si sa creeze impreuna ceva memorabil. Si totusi, soarta imi joaca feste hilare. Si va asigur ca toate legaturile sunt la limita acceptabilului de catre un om normal, d-apai o cireasa. Totul e putin probabil, putin promiscuu si putin peste un scenariu de telenovela cu buget mic.

Fostul meu sot, inginerul fara inima, urmeaza sa-l cunoasca in scurt timp pe SMPE. Vor face plaja impreuna si sor sorbi din paharele prieteniei. Daca n-as fi asa obosita de atatea intamplari, poate ca as fi chiar curioasa ce o sa iasa din aceasta impreunare impotriva naturii. Jeep-ul intalneste BMW-ul, ceasul de x mii il intalneste pe cel de y mii, nebunia periculos de discreta intalneste nebunia scanteietoare ca o nestemata. Cucoana lene cunoaste pe adolescentul neastampar.

Am trait s-o vad si pe-asta. Cel mai iubit dintre pamanteni a avut multa treaba cu poneiul. Poneiul este bun prieten recent cu mine. Si pentru ponei cel mai iubit dintre pamanteni este cel mai iubit dintre pamanteni. Prietenul meu imaginar e legat fedeles de alti oameni de prin viata mea. Si fete si baieti. Dinainte de a ne cunoaste. In moduri greu de descris dar care ar descreti multe frunti pline de griji.

E greu, va spun. Viata mea e ca o mancarica. Locurile prin care ma plimb poarta indicatoare. Aici s-au petrecut, cireaso, urmatoarele fapte care au legatura directa cu mata. Oamenii langa care ma priponesc poarta urmele unor burice de degete familiare. Daca nu poarta inca, vor purta. Marile iubiri fie sunt cunostinte de gradinita, fie se vor cunoaste in viitorul apropiat.

Universul meu e cat o nuca. Si desi se labarteaza pe alocuri ca sa inghita date si contexte noi, apoi se strange la loc si-mi arata, dand cu tifla, noile combinatii sub semnul coincidentei supreme. Cireasa nu stie ce sa mai aleaga. Unde sa mai mearga. Cu cine si de ce. Si se uita la ce-i trece pe dinaintea ochilor cu sentimentul unui deja vu viitor.

Sa inceapa petrecerea.

la cizmarul parasit

Pe cizmarul meu l-a parasit nevasta lui.

De ce a facut ea asta, cizmarul nu intelege. Sa-l vedeti cat e de chipes. Un cizmar blond si ars de soare, cu ochii albastri si spirit de invingator. Un cizmar vesel si pus pe sotii, cu muschi si maiouri decoltate si putin par blond care-i iese triumfator deasupra marginii albe de bumbac curat. Un cizmar roman ca un gondolier venetian.

Un cizmar care are niste preturi nebunesti. Pe care le accepti cu placere, caci iti place cum pune pingele si captuseste lucruri de necaptusit de catre altii. Un cizmar care munceste de dimineata si pana seara pentru cuibul sau in care sedea pana de curand ea.

Nu-i lipsea nimic neveste-mii, se plange cizmarul clientilor cu flecurile si mintile duse. Munceam de dimineata pana seara ca sa aiba tot ce trebuie. Stii, cizmarule, poate lipseai prea mult, iti vine sa zici cand il auzi tanguindu-se. Dar te opresti gandindu-te ca, daca era un cizmar mai lenes si neimplicat, ce. Nu e sigur ca nevasta ar fi ramas.

Ajunsa discutia la lucrul ala delicat, cizmarul trebuie sa admita. Da, nevasta i-a plecat cu un altul. Daca a fugit sau s-a indepartat in pas molcom, asta nu mai stiu. Faptul e consumat si cizmarul meu e parasit. Clientii cu ciubote paradite se prezinta in continuare la pravalia lui de lux. Dar banui eu ca el nu mai gaseste misiunea-viziunea muncii lui asidue.

Cum nu intelege cizmarul parasirea, nu intelege nici cireasa. Care credea, si uite cat gresea, ca macar cizmarii nu au probleme in casnicii si idile. Pana sa aud povestea lui, traiam cu impresia ca vantul de nebunie care spulbera relatiile dimprejurul meu ocoleste cizmarii.

Banuiam ca asta e ultimul atu al oamenilor cu mai putine pretentii de la viata. Or avea salarii mai mici, n-au auzit de Red Hot Chilli Pepper, nu tanjesc dupa avocado dar exista si niste avantaje. Invidiam in secret modul sanatos si simplu in care isi gestioneaza relatiile amoroase si casniciile trainice.

Dar daca cizmarul meu a fost parasit, castelul meu de nisip cu turnuri dalbe s-a naruit. Daca cizmarul meu a fost parasit, se poate intampla orice si oricui. Si nu mai e doar cireasa inconjurata ca un giulgiu de esecuri sentimentale cu iz de scenarii de telenovela.

E clar ca nu mai sunt in siguranta nici sculerii matriteri, nici fierarii, nici agricultorii. Toti sunt pasibili de neveste cu fluturi in cap si in stomac. Care isi abandoneaza focul din vatra si lasa un nor de praf in urma-le.

Cireasa are pantofi de dus la cizmar. Dar acum parca nu-i arde sa  se prezinte cu ei la cizmarul parasit. N-ar suporta sa il vada uitandu-se cu neintelegere la o ghetuta.

cireasa si cainii antipersonal

Probabil ca am facut o psihoza. Cand iti schimbi viata in functie de ceva care te sperie foarte tare, nu poate fi decat o psihoza, angoasa, sau ceva asemanator. Oricum nu bun.

Eu am de ceva vreme o bicicleta. Imi place sa biciclesc ceva grozav. Bicicleta mea e albastra, ca si sageata albastra. E primita de la prieteni buni, dupa ce m-am plans suficient de induiosator ca eu vreau sa merg mai mult calare decat altfel.

Cand ne aflam pe niste dealuri, afara din oras, nimeni nu ma intrece. Biciclesc cu simt de raspundere si nu obosesc niciodata. Entuziasmul meu e ceva de speriat. Imi place sa explorez lumea din viteza decenta a unei biciclete. Si in felul asta explorez totul cu cat mai multe simturi puse la bataie. Miros ierburile, ma ating de temperatura aerului, vad lucrurile fara distanta data de o vitrina.

Si cand pedalez prin oras ma strabat valuri de placere multiplicata. Cand ma urc pe bicicleta, cu pletele fal-fal si fusta mrrr-mrrr, ma simt libera. Dar oh, senzatia dureaza cateva minute, pana cand intru pe teren minat. Tot bucurestiul este un teren minat. Ca si cum pana de curand am fost implicati intr-un razboi ale carui ponoase nu am reusit sa le inlaturam complet.

Peste tot sunt caini care functioneaza pentru mine si altii, mai sensibili, ca si mine antipersonal. Ei stau cuminti si nebagati in seama, ca si minele antipersonal. Nu stii ca sunt acolo pana nu pasesti pe vreuna. In calitate de biciclist, tu mergi linistit si cainii iti explodeaza in fata. Se reped, acesti paznici nedoriti ai unui mare nimic, sa-ti strice viata.

Orasul asta oricum nu e conceput in mod prietenos pentru un biciclist. Soferii si portierele lor nepasatoare dar si gropile ca niste rani deschise ale orasului asta sunt dusmanii directi ai biciclistei din mine. Dar lucrurile devin si mai complicate cand primesc drept bonus acest topping absurd. Cainii antipersonal.

Ei sunt pusi acolo de o mana anonima dar tot criminala. Si sunt intretinuti de obicei de diversi oameni de obicei mai in varsta. Mici criminali si ei. Responsabili in a intretine minele antipersonal din orasul meu. Cainii mananca toata ziua si lenevesc. Seara, orasul devine nesigur sunt imperiul lor de mic terorism urban.

Cainii nu suporta ca eu sa merg pe bicicleta. Alegerea mea eco strica linistea lor in mod absurd. Cainii antipersonal sunt programati sa faca viata amara unei cirese care ar vrea sa incerce sa-si indulceasca traiul metropolitan. Cand calc pe (langa) ei, cainii se asmut si imi arata ura pura prin fiecare por si dinte.

Ma alearga, imi zadarnicesc programul meu de timp liber. Ma obliga sa apuc pe rute alternative, de care nu am chef. Cainii antipersonal ii schimba traseul zilnic si ma fac sa imi tin bicicleta in casa. Cand in sfarsit orasul meu se linisteste si masinile lasa loc unei promenade lejere, intra in functiune cainii.

Pititi pe sub masini, prin locuri intunecoase si cele mai selecte zone rezidentiale din oras, cainii antipersonal fac ce stiu mai bine. Actiuni antipersoana. Si uite cum se pleaca o cireasa in fata lor. Si cu coada intre picioare, permite sa se astearna praf pe bicicleta albastra si pe vise de eliberare zilnica.

turnir pentru un ochelarist

A cherry si cu mine am tras o concluzie. Ochelaristii cu aer ingenuu si ani putini sunt cei mai sexy barbati ai verii 2010.

La inceput nu i-am luat in seama. Mergeau ochelaristii pe langa noi liberi ca pasarile cerului. Noi nu ii luam in considerare si le lasam libera trecere, fara taxa un sarut. Pana intr-o seara, la malul marii, cand am fost lovite dimpreuna cu leuca la tampla.

E de facut aici un mic preludiu. A cherry si cu mine nu apreciam acelasi soi de barbat. Ea apreciaza genul de barbat Mark, sotul lui Sandy Bell. Iar mie imi place de nu se poate Rahan. Aici detalii. Iar personajul colectiv barbat alege mereu ori o cireasa, ori alta cireasa. Sa ne faca ochi dulci amandurora nu s-a mai vazut. Si totusi…

Am ochit Ochelaristul cu pricina in tandem. Si, ca un facut, el pe amandoua ne-a placut din prima. Acum, eu si a cherry stim sa jucam fair play. Fara suparare, am zis ca e momentul Ochelaristului. Sa zica el ce si cum. Dupa ce aflam pe care o place el mai tare, cealalta se retrage decent.

Dar sa vezi pozna. Ochelaristul se uita la noi ca buchet si nu-i chip sa ne dam seama ce floare il atrage mai dihai. Vazand asa, am hotarat sa nu mai dansam umar la umar. Ne-am despartit, cum am vazut la paradele aviatice, in formatie stea. O cireasa intr-o parte, alta cireasa in alta parte.

Zero rezultat, ochelaristul nu s-a mai uitat deloc o vreme. Am decis atunci cu a cherry sa organizam un concurs de abilitati. Modelul concursului: turnir in toata regula. Sa castige cea mai buna, in lupta dreapta, ne-am zis.

Ne-am pus harnasamente, ne-am luat doi cai odihniti si ne-am tot incontrat. Am incercat sa ne sabiem in fata unei multimi de cheflii. Strans in fata stabilimentului stuf, publicul nostru este dornic sa vada un strop de sange.

Ochelaristul nimic. Danseaza cu zulufii lui in vant, pe jumatate gol. Partea lui de sus, cea care se vede, este magnifica. Muschii oblici se vad crocanti. Pectoralii sunt frumosi de la natura. Umerii sunt lati, pielea fina bine intinsa pe carnea tanara. Partea lui care nu se vede pare si mai frumoasa. Ca asa sunt toate partile care nu se vad.

Obosim, se trage cortina, ne promitem sa reluam a doua zi. Si uite-ne pe plaja, cu aceeasi pofta in cuget si-n simtire si turnirul tinut in plin soare. A cherry vede cum Ochelaristul mirific intra in apa. Si pentru ca incercase apa si era rece, imi arunca peste umar. Cireaso, acum e momentul sa il incercuiesti fara mine, daca ai pofta.

Ma uit putin, imi fac niste socoteli. Pun in balanta placerea de a jughini Ochelaristul si, pe celalalt taler, demintatea si responsabilitatea mea ca om. Vad luminita de la capatului tunelului si ii dau lui a cherry o replica mortala. Nu, ca eu nu-mi bag calul in apa.

cireasa talpa tarii

Degeaba atata cheltuiala si eforturi conjugate si individuale din a face din cireasa o mica mare doamna.

M-a dat mama la pian si am si reusit, cu chiu cu vai, sa absolv scoala cu pricina. Vorbesc bine englezeste si stiu sa folosesc aproape toate tacamurile in situatia potrivita. Stiu sa si calaresc, la o rigoare. Ce daca atunci cand eram cireasa pui am cazut magistral si mi-am rupt oase si am stat cu jumate de corp in ghips. Stiu sa stau dreapta pe un cal fara sa para ca e un sifonier.

Inteleg cum sta treaba cu bio si cu eco si ma caznesc sa ma inscriu in directiile cu pricina. Ma hranesc cu ceva cultura aproape zilnic, de mai multe ori pe zi. Culeg cu grija cate ceva din toate artele, ca sa nu raman cumva pe dinafara. Cireasa fara cultura e ca nunta fara lautari. Ce sa mai, sper ca v-am convins. Am destule date incat sa ma consider mai cu mot.

Insa in mine zace fara putinta de tagada cireasa talpa tarii. Cea care vrea sa manance parizer si salam, cu paine proaspata cu unt. Altfel, daca ma intrebi la rece, sunt mare amatoare de sushi, fusion food, delicatese vegetariene si alte traznai din categoria premium food. Totul dureaza pana cand trece cineva pe sub nasul meu un sandvis cu ceva mezeluri cu usturoi.

Cand painica proaspata se intalneste cu parizerul sau salamul cel ieftin, de vara, poate sa fie orice anotimp, ca tot vine vara. Placere mai mare decat sa musc cu sete din miez pufos cu unt si mezel proaspat produs in laborator rar mai exista pe lume. Pot sa inghit si 17 sandvisuri cu paine rupta si nu taiata, caci asa ti se umple gura mai bine.

Si daca e sa aleg intre un porumb copt si o tartina cu somon, cred ca e clar cine castiga. Stiuletele e rege, caci talpa tarii din cireasa e puternica. Cireasa care adora produsele primare, se distreaza cu mamaliga cu lapte, se cufunda cu mare pofta in ciorbite cu bors si amusineaza precum un catel tot cartierul, pana gaseste usa unde se gatesc sarmale.

Si ceapa o incanta pe cireasa. Presarata dimpreuna cu avocado (o biata incercare de a ma da rafinata) sau pierduta prin salata orientala, acest regal de gust. Cat despre usturoi, il doresc atat de tare incat ma bate gandul sa gasesc variante de prajituri cu glazura de usturoi cu martipan. Ca sa stim o treaba.

Cireasa e asa de subjugata de mancaruri primare si obiceiuri asisderea, incat cateodata mai scapa prin porumbiste si hapaie hulpav catei noi de usturoi inca de dimineata, alaturi de alte mancaruri la fel de interzise. Uita cireasa ca dinainte are o zi de vorbit cu lume fina. Uita cireasa ca lucreaza intr-un colectiv cu oameni care poate ca nu se pierd cu firea cand vad o felie de parizer.

Si, daca prin cine stie ce procedeu te afli langa dansa, si scoti din geanta un servetel ce adaposteste coltucuri unse bine si felii de mezel, fereste-te. Cireasa poate sa-si infinga coltii, de atata pofta, nu doar in sandvis ci si in gatlej.

fund cu miros de piersica

Cireasa se gandeste destul de mult la hartia igienica, in general. Iar cand merge la supermaket, cireasa se intreaba adesea de ce hartia igienica miroase ori a nimic, ori a piersica sintetica.

De unde pana unde precedentul care a stabilit ca fundul trebuie sa miroasa a piersica sau sa nu miroasa deloc, nu pot sa-mi inchipui. Imi pare ceva aproape filosofic. Precum zicala secolul 20 va fi religios sau nu va fi deloc. Si uite ca noi suntem in secolul 21 iar rafturile sunt pline ochi de hartie igienica alba sau culoarea somon fume.

Din pachetele piersica, daca le agiti si eu le agit, se ridica un miros greu. Inca nu un miros de fund dar cu siguranta miros de piersica sintetica. Am vazut ca oamenii aleg cu precadere piersica asta. Nu apreciaza hartia pur si simplu. Vor sa dea noblete actului lor intim.

Gasesti azi hartie cam cu orice desen. Pestisori, mingi de fotbal, flori, motive geometrice, pasarici si alte inventii placute ochiului. Dar cand e vorba de adaugat o aroma, universul se ingusteaza grozav. Oamenii dau din colt in colt si apoi tot la piersica ajung, usurati. Piersica ii ajuta sa se usureze.

Sa fi studiat oare producatorii problema, oare. Sa fi combinat mirosul de fund cu diversele miresme frumoase luate din natura. Sa le fi dat ca piersica, aceasta batrana actrita, este singura capabila sa se uneasca intru miroase cu el, cine stie. Pesemne asa a fost.

Umbla zvonrui ca pepenele galben a fost respins pe motiv ca e prea puternic. Zmeura pe motiv ca e prea exclusivista. Merele nu s-au calificat nici la preselectie. Prea populare.

Oricum nu se mai prea pot face multe in privinta asta. Lucrurile stau asa. Ori fundul iti miroase a fund ori fundul iti miroase a fund cu un usor iz de piersica mecanica. As vrea sa vad ca piata de hartie igienica devine mai zglobie. Ca oamenii isi scot ochelarii de cal si cer miros de menta. Dar vremurile sunt grele. Cine sa mai aiba grija de asta.

Eu as merge pe prima varianta, daca ar vrea cineva parerea mea. Dar cine sa mi-o ceara. Producatorii produc 2 sau 3 straturi cu sau fara miros, fara sa ma intrebe nimic. Eu insa o tin pe a mea. Ce sa fac. Mirosul de fund pur si simplu mi se pare mai cinstit. Mai ales ca, in acele momente, nu sta nimeni sa se bucure de piersica respectiva.

Pentru linistea mea insa, trebuie sa stiu. Voi apreciati un miros de fund si atat. Sau sunteti genul care cautati piersica pe raft. Si daca da, de ce.

despre oferte speciale

Nimic nu ii atrage mai tare atentia ciresei decat o oferta speciala.

Daca aude cineva asta poate sa spuna fara sa se gandeasca prea tare aaaa, esti un fruct oneros, ahtiat dupa cumparaturi. Ce cireasa rea si consumista esti, imi faci chiar si rau la stomac.

Probabil ca nu gresesc si esti genul ala. Cum vezi la cora covorase de baie desi nu folosesti covorase de baie sau folosesti si sunt in stare impecabila, cum iei. Si desi nu incalzesti niciodata nimic, esti vazuta des cu un microunde imaculat de nou la subrat. Ca doar era cu 70% mai ieftin, din colectia de vara trecuta.

Ei bine, nici pomeneala. Doar ca m-am prins in sfarsit ce inseamna o oferta speciala si de ce se intituleaza asa. Descoperirea ma fascineaza. Observatia este valabila cel putin pentru tara noastra. Dar promit sa cercetez in continuare si sa revin cu artefacte care sa-mi sustina teoria si peste hotare. Pana la urma romanul e si el om.

Oameni buni, cand cineva pune o oferta speciala pe un geam/site/raft, inseamna ca este pentru el si doar pentru el, un moment special. Adica isi doreste el, patronul, sa vanda ceva neaparat, si comunica asta prin aceste cuvinte potrivite. Oferta este foarte speciala pentru comerciant in sensul in care, daca reuseste sa vada chestia cu pricina, a pus-o.

Din motive neintelese si amuzante pe deasupra, clientul crede ca mesajul este pentru el si doar pentru el. Isi informeaza cunoscutii si consortul ca exista o oferta speciala si se chinuie sa profite de ea. Crede, fara sa cerceteze, ca tocmai a dat peste un chilipir care trebuie sa treaca deindata in proprietatea sa.

Daca ar studia cu atentie obiectul care poarta eticheta oferta speciala, ar vedea cum, de cele mai multe ori, el e special de scump. Sau special de vechi. Sau special de neperformant. Sau oricum, e un produs care sfideaza legile comerciale normale. Dar nu in bine, ci in rau.

Sigur ca vazand asa comic de situatie, patronii s-au luat unul dupa altul si au scos toti oferte speciale. Si au prins curaj in a-si vinde cele mai scumpe, ramase prin stocuri, nefolositoare, absurde si ciudate produse cu un titlu pompos. S-au mirat putin, la inceput, vazand ca ceva care nu mergea acum rupe. Dar s-au veselit si au implementat mecanismul.

E drept ca e induiosator ca un patron vrea sa imparta cu noi sentimentele de placere pe care le-ar simti daca ar reusi sa vanda ce nu reuseste in mod normal cu oferta speciala. E dragut si ca studiu social faptul ca anuntul oferta speciala ne inlatura orice suspiciuni.

Dar noi, cumparatorii care ii trecem pragul fizic/virtual, trebuie sa fim atenti. Si sa nu mai picam in plasele ofertelor speciale, de care sa fugim mancand nori. Sau macar sa ne amuzam deslusindu-le intelesul. Oferta e speciala pentru cel care o face. Si care va fi mai bogat/mai promovat/mai usurat dupa ce noi curatam resturile care il incomodau.

fratia breloacelor dar si a artarului

Fratia breloacelor s-a incins in jurul unei sicle de sirop de artar.

Adusa din Canada si fabricata dupa standarde bio, sticla a cantarit o gramada de grame. Si a facut cireasa sa ofteze la auzul pretului piparat. Si tocmai pentru a impartasi asa ocazie deosebita, cireasa a adus alaturi pe a cherry, poneiul nazdravan, si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Baut cu lingurita, lins cu degetul, amusinat din sticla, artarul a dezlegat limbile femeilor. Nici nu mai stiu cine a inceput dar zau daca mai conteaza. Rand pe rand a trebuit sa recunoastem ca da, avem. Si sa scoatem din posete, fiecare, cate un biet breloc.

Cireasa are un breloc cu un pestisor, capatat de la SMPE in conditii suspecte. Era vara lui SMPE si eram intr-un magazin cu multe lucruri frumoase, intr-o insula insorita toata si perfect croata. SMPE se plimba printre rafturi si se uita la cate lucruri ai putea cumpara pentru o femeie. Va spun, un paradis micul magazin.

Toate exponatele erau mari, frumoase, noi, albe cu albastru si nitel bej. Am iesit din magazin, cumparand ceva frumos pentru mama de cireasa. Pentru ca nu a putut sa se hotarasca, SMPE a ajuns la casa buimac (presupunere). Aici l-au cuprins remuscarile.

S-a gandit ca cireasa e afara si magazinul e dragut si cireasa e femeie si femeile vor, la naiba, mereu cadouri. Asa ca a achizitionat pentru cireasa un breloc dintr-un cos cu maruntisuri. Si i l-a oferit cu dragalasenie, intalnind-o in soarele torid.

Cireasa a zambit stramb, i-a infipt cate o furculita imaginara in fiecare ochi si a luat obiectul. Il are si azi la chei. Ii aminteste diverse. Nu vrea sa renunte la el. O sa incerce sa-l introduca in colectia jubiliara a orasului Bucuresti. Sa dainuie peste veacuri, o mostra de istorie vie. Asta primeau femeile in 2008, daca erau cuminti.

Poneiul are la chei o masinuta. E rupta dintr-o masinuta mai mare. Poveste lunga si imbarligata. Dentista are la chei o inima. Nu inima lui pulsanda, ci una cumparata dintr-un oras turistic de renume. A cherry a avut la chei un leu. Se pare ca el a fost incendiat in cadrul unui ritual secret. Nu se stiu amanunte. Poate e mai bine.

Ce e cu barbatii astia oare. Ce ii mananca, precum un animal salbatic din interior, si ii indeamna la gesturi atat de mici. De ce ai oferi cuiva, oricui, chiar si unei matusi de la tara, un breloc. D-apai unor femei dragute, care o sa se uite la tine cu ochi mariti de neintelegere.

Un breloc, asta-i culmea, un breloc. Si se pare ca este o alegere unanima. Barbatii cred ca femeilor din viata lor le-ar placea teribil sa agate la chei un breloc sentimental. Si se duc la un magazin de nimicuri si il aleg ca pe o carte buna. Sau o fusta frumoasa. Sau un inel cu diamant.

Iar cand il ofera sunt mandri ca si cum au invins la 100 de metri garduri. Ce aiureala, am decretat in cor si am mai luat o gura de nectar de artar. Daca gresea unul, mai intelegeam. Avusese febra/diaree/fusese dat afara/ii murise cainele/il avansasera contabil sef.

Dar patru barbati diferiti ca educatie si aproape si religie, patru barbati cu varste si coafuri diferite, sa aleaga cate un breloc drept cadou pentru femeia speciala lor, asta-i prea de tot. Vom schimba lumea, a decretat fratia breloacelor rusinoase. O sa vada ei.

Apoi fiecare si-a pipait pe sestache brelocul si a plecat sa se culce. In secret, cireasa a dorit si ea sa faca brusc un cadou.

gazela plus Gazelle egal love

Primul motiv pentru care am vrut sa incerc o Gazelle este ca mi-a fost recomandata de catre regina Olandei. Asta nu e putin lucru. Si berea pe care o sustine ea ma multumeste uneori.

Al doilea motiv este emotional. Cine tine magazinul cu Gazelle imi este prieten printr-o prietena. Si isi are sediul foarte la indemana, fix in centru. Exact pe unde ma dau eu in mod natural.

Apoi am mai avut un motiv serios. Cand nu sunt cireasa, ma cred in secret o gazela. Una cu glezna fina si umblet gratios. Cu ochi umezi si pielita fina si orice mai vine la pachet cu asa ceva. Si m-am gandit ca gazela plus Gazelle nu poate rezulta decat egal love.

Restul motivelor doar le-am intuit. Ca este o bicicleta frumoasa, portocalie. Ca exista pe lume din 1892.

Ca are ghidonul cu niste coarne putin cotite, special gandite pentru o bicicleta de oras. In felul asta, o cireasa sta calare pe o Gazelle intr-o pozitie ideala, cu spatele drept. Cea mai bune pozitie pentru sucit capetele trecatorilor, am descoperit.

Si ce pofta m-a apucat sa-mi cumpar una. Desi la inceput eram destul de nonsalanta si imi tineam capul semet pe umeri. Dar gonind cu ea printr-un Bucuresti fara oameni si cu niste caini prea lesinati de caldura ca sa mai aiba chef de mine, m-au cuprins toate nabadaile.

Calare pe ascultatoarea bicicleta, a chiuit cireasa ca pe camp. I-a dat bice cu grija animalutului elegant si a strabatut in pas saltat un Bucuresti de duminica covarsit de arsita. Parca si niste racoare am simtit, de la viteza ametitoare.

Ce mi-a placut mie, sa zic si altora. Aici locuiesc Gazellele. Niste biciclete carora nu le vezi lantul si asta inseamna pantaloni nesfasiati si fuste fara vaselina.

Si ma gandesc ca regina Olandei chiar mi-a vrut binele. Ce femeie de treaba, sa propuna unei cirese sa incerce asa bidiviu cuminte si luxos. Dupa ce mi-am facut mendrele cu ea, am ajuns acasa si am desfacut cu mare zgomot o bere. Tot recomandata de doamna asta cumsecade. Si am baut-o in cinstea ei.