cireasa estivala part 2

Puf, am iesit din spuma de mare. Inca mai am pielea gaina de la vanticelul de dupa baie. Sunt mandra sa ma prezint intr-un ambalaj de mulatra caucaziana. Si mai pastrez sare pe piele si par cret de la valuri. Cine stie al catelea dus va fi capabil sa stearga urmele astea dragi.

Da, inca mai duc dorul borsului de peste. Cel rosu la culoare, cu pesti mici, si cu leustean proaspat tocat pe deasupra. Unde mi-o fi hamsia cu mujdei si mamaliga. Dar m-am intors si sunt gata de drum. Incepe vacanta part 2, de peste mari si zari si tari.

Merg acum sa ma bat cu toti ratonii pe burtica si sa beau sirop de artar cu polonicul, in compania veveritelor. Am comanda ferma sa aduc esenta de artar si inapoi, acasa. Deci voi tocmi probabil un transatlantic ca sa pot multumi si pe a cherry si pe dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri.

Obiectivul primar: sa ma revad cu verisoara primara, cea mai draga ruda din cele mai indepartate rotunduri de lume. Mi-e dor de ea pana la loc comanda.

Primele seminte prajite de mamaia impreuna le-am mancat. Dar cireasa spune cu mana pe inima: cojile erau puse la locul lor, in buna oranduiala. Primele aprige filme de groaza impreuna le-am privit, dardaind cu sufletul la gura si asezonand si cate un pachet de tigari de caciula. Cum sa nu fiu emotionata.

Mai vin la Montreal special pentru cireasa si prieteni vechi torontezi. Ne vom cazni impreuna sa vorbim frantuzeste. Dar cireasa poate fi banuita ca oamenii astia sunt doar un pretext.

Pentru ca pe bune sunt curioasa si o sa aflu cum e sa te imbaiezi in lacuri canadiene si sa te usuci la soare pe pontoane canadiene. O sa petrec timp cu doi nepoti semicanadieni, care nu prea vorbesc romaneste dar stiu sa aprecieze o salata de vinete cumsecade si o matusa pe cinste.

Apoi ne vom sui doua fete cucuiete in masina si vom porni intr-un roadtrip. Voi sti care sunt cele mai gustoase imbucaturi din Montreal si cum arata Quebec-ul. Voi numara oameni zambitori si copaci falnici si voi insista sa stau la picnic in cele mai frumoase luminisuri canadiene.

Apoi vom merge la NY, the Big Apple. Unde chiar nu stiu cu ce ma voi ocupa mai intai. Am de vazut prieteni de cand eram mica. Am de strabatut Manhattanul dupa indicatiile unui italian care stie ce zice. Si trebuie sa iau guri din magia orasului asta de care e indragostita toata lumea, ca sa pot aduce si acasa.

Ce stie cireasa ce-i New York-ul. Dar va afla. Si trebuie sa recunoasca ca este megacurioasa sa patrunda cat de cat tainele lui american dream. Cel pe care l-a tot criticat de pe canapea, de-acasa, fara sa stie exact cu ce se mananca.

Despre toate astea dar si extrem de multe altele, pe 16 august. Sa va gasesc frumosi si odihniti, caci va iubesc ca-n prima zi. Fatal.

cireasa si lectia de umilinta

Chiar ieri dimineata ma uitam la un tanar pe plaja in mod complet dezaprobator.

Modul in care isi coafase barba nu-mi era deloc pe plac. Avea par des doar in partea de jos a barbiei, ca de tap, si el se intindea ca o perie performanta de pantofi pana la cele doua urechi. Zero par imediat sub gura. Zero par imediat deasupra gurii.

O ciudatenie, zau asa. Unde mai pui ca era si cam roscat. Ma gandeam ce fel de om mai e si asta, care arata ca un marinar din filmul Toate panzele sus. Pentru numele lui Dumnezeu, suntem in anul 2010 si chiar nu e cazul sa ne mai frezam asa. Adica stiu ca el a vrut sa fie cool, dar hai sa ne linistim putin.

Mi s-a parut asa de neplacut incat nici macar nu mi-am mai batut gura sa-l arat prietenilor, sa-l barfim pe indelete. Pleaca cireasa de la mare pe dupa-masa si pleaca impreuna cu o blonda. Tot soferita si ea dar n-are a face. Niciuna nu stie sa faca o pana.

Pentru ca ciresei ii place viata, a apucat-o in goana pe la Adamclisi. Si taman cand a ajuns in cea mai adanca-si-fara-de-scapare-pustietate-dar-in-acelasi-timp-si-cel-mai fermecator-taram, a inceput sa ploua cu galeata. Si chiar cu mopuri cu tot si din cand in cand cu cate o femeie de serviciu.

Fuioare dese de apa zburau in toate partile. Peisajul era mirific dar masina a inceput sa traga greu, ca un bidiviu prea ostenit. Intai cireasa n-a vrut sa se dea jos, sperand ca metoda strutului va fi suficient de buna. Daca nu ne uitam ca avem pana, poate chiar nu avem pana. Ntz, ntz.

Masina gafaie si nu vrea la deal. Se scoboara cireasa, se face leoarca in 2 timpi si 3 fandari. Se apleaca si vede ca o roata merge pe partea de metal. Ce-are treaba asta a face cu domnul tanar cu barba? Totul are. Incepe cireasa timida, cu rochia lipita de solduri si sani, sa faca semne rarelor masini colege de ruta Adamclisi.

Trec vreo 15 masini, complet nepasatoare. Cine sa vrea sa iasa pe asa prapad, sa aline problema, oricare ar fi ea, a unei foste blonde. Opreste intai o masina cu doua femei dragute. Explic speta (cuvant invatat de la cealalta blonda) si ele imi zic ca habar n-au sa faca pana. Ele pleaca, eu le petrec din ochi cu lacrimi de sange.

Apoi un snop de masini mari si nepasatoare si uite o masina de Iasi, plina cu femei. Din ea coboara soferul, singurul barbat. Domnul tanar cu barba ridicola, cel de dimineata. Ii explic ca stiu ca e foarte neplacut ce il rog. Dar am pana si, daca stie sa faca ceva, il rog tare de tot sa se apuce de ea. Ajutor.

Barbosul sare indata din masina. Cu sange extrem de rece dar, vezi bine, inima calda, imi goleste portbagajul de toate bagajele, inoata printre ibrice, slapi si umbrelute. Nu se mira ca am in masina un ghiveci, ala mai lipsea, mai cireaso.

Intreb daca trebuie sa stau afara sau inauntru. Nu conteaza, zice el nefandosit. Si uite cum doua blonde stau in masina, in panta, in timp ce afara ploua napraznic. In timpul asta, barbosul nostru, cea mai frumoasa priveste acum, munceste din greu.

Poarta jeansi albi, e ud tot, din barba ii picura apa ca lui Mos Craciun fulgi de nea. Face totul cum trebuie si nu se supara deloc.

Ce a invatat cireasa din asta sunt 2 lucruri. Ca nu trebuie sa judece barba cuiva, pentru ca se poate insela amarnic si nu barba face pe om. Si doi, ca o fosta blonda care nu stie sa puna benzina si sa faca pana poate totusi sa plece prin lume. Cineva o sa ii faca un cuib.

11 ani si jumatate

Cireasa a avut foarte mult timp de gandire acum, la mare.

A avut asa de mult timp a avut incat a putut sa se scobeasca pana in cele mai indepartate unghere ale mintii. Scopul a fost unul demn: de a deretica si de a scutura de praf lucruri uitate. De a arunca ce nu mai e trebuincios si a gasi un loc mai bun idelor cu prioritate zero.

Tot umbland ea pe acolo, au iesit la iveala chestii.

De exemplu, se juca ea asa, facand cu buricele degetelor minuscule castele de nisip. Din cele cu structura de rezistenta care sa le permita sa reziste macar un minut jumate. Si a facut un calcul rapid cu radical luate cate trei si a descoperit cat timp a investit in relatii lungi.

Doamnelor si domnilor, am avut 11 ani si jumatate de relatii de lunga durata.

Daca imi pun mintea si adun la socoteala, ca un harciog harnic si nebun, si incercarile mai scurte si mai zvapaiate, iese ceva incredibil. Sunt o cireasa incredibil de romantica, asta reiese. Ca imi place ceva de speriat sa ma joc de-a mama si de-a tata si cateodata si de-a copii lor si uneori de-a doctorul.

Practic, inafara de orele cand sunt competenta la serviciu si de cele cand dorm fara vise si de cele cand sunt ocupata sa mananc tort de ciocolata cu trufe, am cateva viteze simple. Dragoste, dragoste si iar dragoste.

Eu ba sunt intr-o relatie si ma ocup intens de gradinarit in vederea unor roade de calitate. Mi-e drag de celalalt gradinar de parte masculina, sadesc soiuri noi, altoiesc ce nu mai e chiar multumitor, ud si tot asa.

Ba am iesit dintr-o relatie si am nostalgii si dileme si sufletul sfasiat in 84 de parti inegale, cusute la repezeala intre ele cu sarma ghimpata. Ma uit inapoi la ce am parcurs, ma intreb, ma sucesc, ma rasucesc.

Si daca nu este una dintre cele doua de mai sus, inseamna ca e cea de-a treia. Cea plina de sperante, care raspandeste primavara in jur. Probabil ca tocmai ma ciupesc de obraji pentru un strop de culoare in plus si imi musc buzele increzatoare pentru noua relatie ce urmeaza.

Stai sa vezi ce bine o sa fie, cireaso, de data asta.

11 ani jumate de inima tinuta in lesa sau sah nu e putin lucru. Se cladesc imperii intr-asa un rastimp. Se schimba cateva guverne, se nasc cativa copii, incep si se termina razboaie. Eu, cu inima. Ocupata sa o tin sa nu sara din piept de entuziasm. Sau sa nu moara de inanitie. Sau sa se irige suficient.

Sunt foarte curioasa la ce cifra ajung in final, cand inima o sa fie utilizata la capacitate maxima si nu o sa poata mai mult. Cat o sa insumeze kilometrajul meu inimos, asta poftesc sa stiu. Si mai vroi sa aflu cati ani ati fost voi in relatii, daca adunati. Va multumesc.

cand corcodusele devin broscute

Am ajuns la mare si am constatat faptul ca Vama este plina de corcoduse coapte. Ele sunt storcite pe caldaram de trecatorii prea zoriti sa mai fereasca niste fructe care s-au desprins de pomul lor de bastina.

Vama Veche este plina ochi de corcoduse zilele astea, mi-am zis. Cat rod s-a legat anul asta. Cred ca sunt si caise cazute, mi-am mai spus marunt in barba. Caci vad unele fructe de dimensiuni mai mari. Si am trait ceva vreme cu gandul asta. Abundenta de corcoduse la mal, soasansissantrimetra, radiovacanta.

Mi-a luat ceva vreme sa procesez o informatie aparent simpla. Cireaso, acolo unde nu sunt corcodusi, nu au cum sa fie corcoduse cazute sub ei. Adica nu are cum sa fie plin de corcoduse sub niste copaci inexistenti. In Vama veche sunt sute de corcoduse pe jos si doar cativa corcodusi. Unul ici, altul colo.

Cu noul gand captusit in minte, am scrutat caldaramul mai cu insistenta. Si m-am uimit ca nu m-am prins pana acum. Vama este acoperita cu un tapet de broscute. Prinse in diverse faze ale vietii lor ce s-a stins in liniste, fara lumanare la cap dar totusi alaturi de cei dragi.

In Vama vezi pe ulitele proaspat asfaltate broscute cu toate labutele intinse in laturi ca si cum ar fi admiratoarele vreunui sport extrem. Si urmeaza sa se arunce in gol de pe varful unui munte, pentru mai multa adrenalina.

Mai sunt si broscute trecute in eternitate, ca un facut, fix in clipa in care stateau cuminti si se gandeau la ceva. Se vede asta daca te apropii si te uiti cumsecade. Si de fapt vezi tapet cu broscute dormind, discutand iubindu-se. In acest ultim caz ne uitam la tapetul cu doua corcoduse imbratisate.

De ce anul asta corcodusele au devenit broscute si alte dati nu. Pasamite intai a plouat din belsug si asta a adus in Vama un potop de broscute vilegiaturiste. Toate ochioase, lucioase, zvelte si puse pe topait ceva de speriat. Broscutele sunt peste tot, se intrec la saritura in lungime printre corcoduse si caise.

Si oamenii, cei 12.000 de oameni care au fost in Vama in weekend, au calcat in drumurile lor broscute pana la loc comanda. Au facut-o cu piciorul si cu masina si cu orice le-a mai stat la indemana. Ce destin, ce poveste.

In timp ce unii niznai poate inca mai vad corcoduse pe asfalt, in istoria recenta a broscutelor sta insemat cu litere de sange o mare catastrofa. Se facea ca noi, broscutele, ieseam cu miile afara, sa ne distram. Si creaturi bestiale ne vanau ca pe dude. Creaturi fara inima sau alte lucruri care sa-i incurce.

cireasa estivala part 1

A venit vremea delasarii ciresei in bratele seducatorului domn concediu. Daca m-ati auzi cum mai chiui si daca m-ati vedea cum mai dau de bucurie cu a mea caciula de pamant.

Oricum, am plecat deja. Cred ca vedeti norul de praf de culoare zmeurie lasat in urma mea. Am plecat la mare pentru talazoterapie, bronzoterapie, campariterapie si alte terapii menite sa-mi desteleneasca fruntea si sa-mi relaxeze pixul.

Cineva trebuie sa ma opreasca din scris, macar de cateva ori pe an. Doar nu sunt un tonomat ci o cireasa. Deci o sa las hartia si tastele deoparte si o sa ma bucur de vara cum stiu doar eu. Am si un timeline pentru perioada urmatoare si nu mi-e rusine sa-l fac public.

O sa ma trezesc pe la 9 dimineata. Poate 9 jumate daca e innorat. O sa scobesc in frigider dupa niste avocado de intins pe paine. Sau dupa somon afumat de pus calare peste niste unt* din belsug. Sau o sa maruntesc niste rosii si o sa intind peste ele o fleica de branza telemea.

O sa mananc indelung in curte, in conjurata de flori si de prieteni. O sa pun si o cafea la misto, sa fiarba in timpul asta pe foc. O sa sorb cu o mana din cafea si cu cealalta mana o sa duc la gura bucate alese. Apoi o sa iau umbrelele de plaja si o sa-mi fac sediu central in fata la stuff.

O sa ascult muzica, o sa trag cu ochiul la pectorali si muschi oblici, pe unde ii bunghesc. O sa mai cumpar o cafea. Si apoi o inghetata. O sa imi arat pielea soarelui pana la 12 juma, cand o sa mananc o ciorba de peste. Apoi ma var sub umbrela mai ies doar pentru o aruncare cascadoreasca in apa.

Pe la 3 o sa ma ia somnul. O sa ma cuibaresc in pat, o sa ma las lui, lui Mos Ene, trosnind din toate cotloanele corpului meu. O sa ma scoale niste copii din curte care o sa se joace de-a vandalii. O sa-i injur si o sa ma culc la loc. O sa ma trezesc pe la 5, cu parul valvoi, ochii mici si o imensa multumire in suflet.

O sa ma tarai iar la plaja si o sa ma arat din nou cu pielea soarelui mai dulce acum. O sa plec cu greu de pe plaja. O sa invoc diverse motive, pana cand o sa fiu luata cu forta. De catre frig la picioare si prieteni. O sa ma dusuiesc. O sa ma reped si o sa sar in cap intr-o saramura de chefal la dinamo.

O sa plescai din limba de placerea ce-am simtit si o sa ies in oras. O sa beau campari si o sa dansez si o sa ma uit pe furis la barbati. Aceste creaturi reusite si cu vino-ncoace. Si tot asa, timp de cine mai stie cate zile. Clar ca o sa pierd sirul. Si la sfarsitul acestui ritual o sa fiu o cireasa mulatra si foarte odihnita.

Ma intorc cu un post nou joi, 22 iulie, doar pentru a pleca din nou in scurt timp. Ne simtem bine.

*Cum or trai unii fara unt nu pricep.

cireasa, el mutador

Eu sunt o cireasa calatoare. Am schimbat atatea case ca nici nu le mai stiu exact numarul.

Se vede treaba ca nu dau dovada de nostalgie cand e vorba sa plec. Cum mi se arata o noua usa, imi strang catrafusele ciresesti. Si mai degraba ma infior in vederea noilor aventuri decat sa ma tuflesc ca las in urma chestii.

Imi plac inceputurile. Imi plac al naibii de tare inceputurile. Asa de tare incat imi vine sa creez sfarsituri de dragul lor. Ma misc natural doar cand ma misc.

Poate ca asta vad prietenii in mine atunci cand se uita cu ochisori pofticiosi la mine. Si li se pare ca as fi cea mai potrivita persoana care sa ii insoteasca fizic si psihic la o mutare. Daca ati sti cate telefoane primesc pentru a petrece oamenii pe ultimul lor drum undeva si primul lor drum in alta parte. Foarte multe.

Ei, cei ce se muta, cred ca gestionez cel mai bine situatii cu saci si cutii. La care se adauga ghivece cu flori, cutii de pantofi in care sunt farduri si televizoare incredibil de grele. Deasupra sunt mereu uscatoare de rufe, mese de calcat si cutii de carton cu dulceturi aromate, carti dragi si zacusti inspirate. Foarte grele. Si drept mot macar o veioza.

E drept ca uneori situatia inclina totalmente in favoarea mea. Prin urmare, dupa ce am carat de vreo 6 ori un televizor, in final a ramas la mine. L-am primit cadou. Dar nu mereu e asa. Nu mereu primesc dijma din ceea ce mut in calitate de cireasa mutador.

E drept si ca alteori nu prea trebuie sa car nimic. E bine doar sa fiu acolo, sa constat ca s-a produs actul mutarii, sa semnez procesul verbal de predare casa veche si primire casa noua. De-aia cred ca sunt aproape de mai toate mutarile prietenilor mei.

Si prietenii mei se muta, nu gluma. In functie de bugete, de dragosti, de geografii mai prielnice, de asocieri in contumacie. Imi plac mult ardelenii si bucovinenii. Si se pare ca si eu le plac lor. Asa ca, atunci cand ei au furnici pe toata talpa, sunt pe firul rosu. Cireaso, ma mut. Sunt sigura ca vrei sa vezi. Dada, vin acum.

Asa ca, daca aveti vreo mancarime, stiti unde ma gasiti. Sunt cireasa El Mutador si nu cred ca o sa se schimbe ceva in directia asta. Ma mut si te mut, deci exist.

apartamentele gara pentru 2

Sigur ati observat ca in oras sunt niste spatii comerciale parca blestemate.

Unele care si-au schimbat proprietarii si obiectul activitatii precum un om decent ciorapii. Foarte des si cu zero rezultate. Ciorapii mereu se murdaresc, locurile alea mereu dau chix.

Cine stie din ce motive unele spatii sunt parca blestemate. Orice ai intreptinde acolo si oricat suflet si alte resurse ai pune, afacerile esueaza rand pe rand.

Probabil ca este vorba despre modul in care circula energiile acolo. Nu ma prea pricep dar se pare ca in locurile astea care au si vad dar si deschidere buna la strada asta se intampla. Vibratii rele care circula ca mici fantome, dupa bunul plac, speriind vanatul.

Nefiind o cireasa de afaceri, pot doar sa ma mir la aceste intamplari comerciale. Mai rau imi pare de apartamentele care sufera de aceeasi meteahna imposibil de reparat. Niste locuinte care functioneaza pe post de halte emotionale pentru actorii participanti la cuplu, care incearca sa-si faca un rost intr-insele.

Din destinatie finala pentru doi, ele transforma mereu situatia in arsice. Apartamentele astea se incordeaza, se dau peste cap si in loc sa se transforme in ceva bun si fermecat, imping lucrurile catre situatii absurde, de tipul gara pentru doi.

Stiu cel putin un asemenea asezamant care seamana nefericire. Este plasat intr-un bloc nou, acceptat de curand in harta administrativa a sectorului 1. Adica ceea ce am numi o partida de apartament. Cand il vezi, nu banui de ce e capabil.

Geometria spatiului pare ok. Vecinii de asemenea. Chiar si orientarea catre oarece puncte cardinale sanatoase. Apartamentul nu scoate o vorba si isi invita in el, rand pe rand, jucariile.

Asa ca cine intra acolo lasa in urma orice speranta. Partenerii intra cu surasul pe buze si motivatii pulsande prin suflete. Si nu trece mult timp si apartamentul le macina sufletele si le amesteca praful astfel rezultat cu deznadejde, nostalgie, depresie si adeseori nebunie temporara.

Barbat si femeie lasa zilnic sange intr-un mic lighenas aflat la intrare. Lasa sange zilnic in cantitati mari pana cand nu le mai ramane nimic. Si abia cand sunt galbeni la fata si cu obrajii supti se incumeta sa-si spuna am dat tot-tot-tot, Nu mai am nimic-nimic-nimic. Trebuie sa plec-plec-plec.

Apoi, barbat si femeie, mai inca storc 3-4 picaturi finale, care ies cu dureri interminabile. Si inchid usa cu grija, ca sa nu atraga atentia oricui se uita asupra unui sfarsit nedemn.

Si mi-e ciuda ca, macar acolo unde stiu eu sigur ca se intampla asa, nu exista o inscriptie gen atentie! apartament cu bulina! unde bulina sa semnalizeze un altfel de cutremur. Unul profund, interior, care darama tot.

circulatia chilotilor in natura

As vrea sa vorbesc despre chilotii, despre cool si not cool, despre China si Bridgette Jones si alegeri de facut in viata. As vrea sa vorbesc despre toate la un loc.

Dar sa incerc pe rand. De cand sunt mica dar totusi eligibila ca femeie, am ales sa port chiloti string. Sau, mai pe romaneste, cu ata-n fund. Mi s-a parut o decizie pentru o viata. Ceva asupra caruia nu mai revii usor. Poate doar cand se intampla in viata niste mutatii pe care nu pot sa mi le imaginez exact.

Dar anul trecut am fost in China cea mare si rosie la culoare. Si am descoperit ca toate chinezoaicele poarta chiloti ca atunci cand eram noi, fetele, mici. Atat de mici incat faceam inca tocanita din flori cu garnitura de iarba. Si la desert ne serveam una alteia si putinilor baieti care acceptau sa se prin in joc prajituri din nisip cu apa.

Cum am vazut asta? Nu pentru ca sunt o perversa care a tras cu ochiul la lenjeria trecatoarelor. Ci pentru ca nu o data a trebuit sa merg la toaleta in vazul a alte o duzina de femei, toate chinezoaice. In timp ce ele mergeau la toaleta in vazul meu. Asa se mai intampla uneori, in China cea comunista si totusi capitalista.

Se pare ca m-a afectat profund ce am vazut atunci. Si ca pe undeva, desi m-am minunat, mi s-a parut teribil de sexy. Altfel nu-mi inchipui de ce, la un an distanta, cu o perioada de gestatie teribil de lunga, mi-a incoltit in cap ideea ca trebuie sa fac la fel.

Si-uite asa am inceput sa ma uit pe furis la chiloti din ce in ce mai plini si mai din bumbac. Adica exact ceea ce numim not cool.

E drept ca nu visez inca la chilotii care l-au infiorat pe Hugh Grant cand a dezbracat-o pe Renee Zellweger in Jurnalul lui Bridget jones. Dar nici chilotii minusculi, pe care poti sa ii impaturesti cu o penseta si sa-i ascunzi intr-un degetar al unei bunici uituce, nu ma mai tenteaza.

Am achizitionat intr-un prim pas o mana de chiloti nici prea prea nici foarte foarte. Oricum, o revolutie in lenjeria mea personala. I-am pus intai cand am fost sigura ca nu ma vede nimeni. Acum imi plac asa de tare incat imi vine sa tin o conferinta internationala despre ei.

Si ma amuza atat de teribil de tare incat ma gandesc sa merg mai departe cu planul meu diabolic. Sa am si eu chiloti de chinezoaica respectiv un fel de lolita nestiutoare, care n-a descoperit dantela minuscula. Si nu stie ca oamenii, cand cresc, uita ca bumbacul e rege.

Eu sunt incantata, asta e clar. Si mi se pare ca mi se intampla o revolutie, nu involutie. Dar ma ispiteste ideea ca actiunea asta a mea de a aprecia brusc chilotii de tocilara promite sa se transforme intr-o directiva personala de mare anvergura. Care s-ar putea sa fie cel mai antisexy lucru de pe lume pentru barbati.

Oare ce cred barbatii, acesti beneficiar directi ai chilotilor de femeie.

despre prietenie dar si scrisoare deschisa pentru cineva anume

Cireasa s-a straduit mult timp sa schimbe lumea si oamenii din ea.

Dar dupa ce s-a prins ca nu asa se fac lucrurile eficient pentru o dezvoltare persoanala armonioasa, s-a oprit fara regrete. Si a inceput sa caute situatiile in care sa se lase ea schimbata de lume, cu buna stiinta. In sensul bun si acolo unde se poate.

Cand te harjai de situatii cautate cu lumanarea, picura lapte si miere. Va asigur.

A inteles ca degeaba este ea serena daca are in jur oameni care au in jurul capului nori negri din care ies in mod curent si fulgere si fuioare de apa. Si ca nu prea conteaza ca ea trece lebada alba cu cioc portocaliu prin apa, daca oamenii din jur se incurca in angoase.

Si a ales cireasa brusc sa se framante de si intersecteze doar cu oameni ca ea.

Prin urmare, selectia naturala a ciresei a facut-o sa pastreze langa ea doar oameni deschisi, pozitivi, easy going, relaxati, toleranti, puternici. Asta nu inseamna oameni fara probleme, nu. Toti avem probleme, toti. Dar oameni care nu tuna si fulgera varsandu-si aleanul pe cei din jur.

Apreciaza cireasa oamenii care nu insista sa lepede apa si foc pe cei nevinovati din preajma, doar pentru ca pot si s-au sculat cu fata la cearsaf.

Ar mai fi ceva. Mi se pare ca prietenii trebuie sa aduca in gradina asta a prieteniei mai ales chestii bune. Dejectiile emotionale pe care le avem trebuie gestionate cu grija, ca niste deseuri toxice radioactive. Trebuie asezate cum trebuie in containere si trimise undeva unde pot fi gestionate cum se cade. Poate in Germania, nemtii stiu tot.

Da, prietenii sunt facuti sa preia si sa ajute la necazuri. Dar ei sunt complet nepregatiti sa suporte ploi acide iesite din gura unui prieten. Cand se intampla asta ei sunt prinsi cu chilotii jos. Si prin urmare iau atacul in plin. Prietenii nu sunt facuti sa le spui lucruri urate doar pentru ca tu ai o zi sau o luna sau o viata proasta.

Rezolvam zilnic multe probleme. Cred ca prietenii sunt taman partea frumoasa din context. Partea pentru care merita sa rezolvam probleme. Prin urmare ei nu trebuie sa genereze cu buna stiinta altele noi. Acum am crescut si suntem oameni mari. Si e imposibil sa nu stim ca ceea ce semanam aia culegem de la ceilalti.

Cireasa o sa-si vada in continuare de viata ei, sperand ca cei care sunt prieteni pe bune inteleg asta si culeg de la ea ce e bun. Ba mai mult, ii ofera in contrapartida la fel.

a fi sau a nu fi ciubotaru

Cam astea sunt problemele noastre zilele astea. Daca a fi sau a nu fi Ciubotaru este un lucru bun. Si daca e bun de ce si daca nu e bun iar de ce. Desi putina lume se mai gandeste la argumente. Ii dam inainte cu chintesenta.

A scris si Petreanu cumva despre asta tocmai cand voiam sa zic si eu, asa ca am tacut si am inghitit galusca. Dar mi-a venit iar, ce sa fac. Daca pe natiune o arde topicul asta, ma arde si pe mine.

Adrian Ciubotaru
este un om multumit. Poate ca asta e ceea ce ne deranjeaza pe toti. Asta in primul rand, pentru ca oricum el mai are 101 defecte. Toate majore, toate de sa-ti iei campii. Toate etalate in public, ca un evantai care face vant, prin simpatie si intamplatoare geografie, si vecinului.

L-am cunoscut simplu, inainte sa-i stiu activitatile. Am citit impreuna la un cenaclu chestii scrise noi. Ne-am placut instant. Sunt semne ca o sa ne placem si in continuare. Nici nu-mi pasa daca pe el il bucura sau nu. Eu ma veselesc ca il stiu. Se misca mereu si se misca bine.

Am aflat dupa aia ca face lecturi urbane. Un proiect foarte misto, se vede treaba. Si asta e altceva care nu prea ne convine. A inceput cat o nuca, cum sunt atatea evenimente mici. Care au viata de musculita betiva si apoi mor in pace, fara sa mai supere pe nimeni.

Nuca asta insa, nuca lui Ciubotaru, s-a facut dovleac. Si apoi caleasca, cu Ciubotaru drept vizitiu. Lecturi urbane e cel mai destept copil urban si calatoreste prin toata tara, la cerere. In vremea asta, oameni care abia sunt capabili sa-si organizeze o lectura acasa, singuri, d-apai lecturi in public, clevetesc.

Ca Ciubotaru e peste tot, ca e prea public, ca e prea preocupat de imagine, ca e fals. Ca prea le stie pe toate si ca, de fapt, ce daca a facut un proiect care ne place. Ciubotaru ne enerveaza la maximum si ar fi bine sa-si savureze succesul acasa, in liniste. Fara sa mai faca atata tam-tam-tam. Nu ne plac reusitele.

Putina lume este relaxata ca Adrian Ciubotaru. Putina lume are chef de alti oameni asa de tare cum are chef tot el. Putina lume face ceva pe lumea asta din care sa nu-i iasa niste bani. Sau macar o maslina pe care sa o rontaie satisfacut, spunandu-si eu nu sunt prost. Eu produc, deci exist, asta e deviza.

Ah, cred ca alt defect major de care sufera Ciubotaru este ca nu stim exact din ce traiesite. Daca nu are un job pentru care sa se trezeasca dimineata? Lasa senzatia, neplacuta pentru restul, ca la el nu se incrunta niciun sef. Are timp de tot ce n-avem noi. Si, culmea, mai si calatoreste si este invitat peste tot. Wtf. Omfg. Lol. Brb. Lol. Asa ceva e greu de suportat, recunosc.

Deci a fi sau a nu fi Ciubotaru? Eu votez pentru a fi, ca sa moara dusmanii de necaz. Si asta n-are nicio legatura cu faptul ca Ciubotaru mai are un defect nasol, capital. E sexy si are priza la femei. Huo