refuz sa ma crizez

Cercul se strange. Societatea imi da in continuare ghionti. Eu nu si nu.

Sunt o cireasa indaratnica, ce nu accepta criza pana nu o loveste peste gura, cu plesnet de ploaie. Chiar si cei mai calmi dintre noi fac planuri de saracie. Inteleg eu, cu putinele informatii de economie si politica pe care le am, ca Romania este o barcuta de hartie care se lupta cu valuri mari, lacome.

Si oameni fac planuri B si C, pentru ca viata lor prezenta, a, A incepe sa sune rau. Nori grosi se aduna deasupra existentelor noastre asa cum le stim. Si prin urmare musai sa ne restrangem regiile si gestiunile la minimum. Da, in teorie stiu ce e de facut. Practica ma omoara, draguta.

Eu ma comport bland cu mine, cu 3 randuri de manusi. Ca si cum nici de criza n-am auzit, nici banii mei nu sunt in deriva. Impozitare suplimentara? TVA explodat? Cireasa nu intelege de vorba buna. Ea tanjeste sa plece pe indepartati coclauri, sa cucereasca piscuri.

Vrea sa vada, de pilda, cum traiesc, muncesc si se veselesc canadienii. Si mai vrea sa stea lenesa la malul marii in fiecare weekend de vara dat de la Dumnezeu. Asa stie ea sa faca. Sa umble pana isi toceste pingelele, sa soarba din toate cupele posibile toate nectarurile respective.

Lumea nu se mai multumeste sa sopteasca ce ne asteapta, ci pur si simplu iti urla in ureche. Vine sfarsitul glumii. Dar cireasa replica senina ca ea nu vorbeste limba crizeza. Stati asa, ca o sa gasim noi o cale individuala. O sa fie rau, stiu. Dar o sa facem tot ce se poate sa ne fie bine. Haideti sa nu ne cantam prohodul economic.

Si iar se urca in masina, si iar pleaca si iar face planuri de mancat castane coapte cu miros de octombrie prin tari straine. Si se imagineaza la ski, cu un carnat in plisc si un weissbier in labuta, cantand olariti. Si moare de pofta sa stea cu pedala apasata pana la prasele, 90% din timp.

Vreau sa stiu ce faceti voi acum. Si daca mergeti in vacanta cum v-ati obisnuit anii trecuti. Si care este planul vostru B sau C. Multumesc.

Anunțuri

despre orci in varianta litorala

Orcii sunt fapturile sinistre trimise de Sauron, adica ochiul rau din fratia inelului, sa-i invinga pe pamanteni.

Daca ati vazut filmul, stiti ca ei arata ingrozitor si ca nu pot fi confundati cu un profesor de pian sau un specialist de IT. Daca nu ati vazut filmul, poza este cu unul dintre ei si destul de relevanta.

Impreuna cu a cherry si dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri am descoperit ca avem orci si aici, in Romania. Ei se intalnesc in mediul lor natural la Vama Veche si sunt veniti de prin mai toate satele dimprejur. Limanu, 23 august, Tuzla si alte localitati unde poate ca s-au terminat femeile.

Exista si un loc unde credem noi ca se fabrica orcii, in persoana cladirii bizare (ar trebui sa o vedeti luminata noaptea) de la santierul naval, cel cu participatiune asiatica. Scopul orcilor? Imperechere, chiar si efemera, cu alte femele decat cele de la ei din localitate. Cu noi 3, daca se poate. Acum, daca se poate. In public, daca se poate.

Fructe cu experienta in decoratiuni exterioare, noi recunoastem orcii dintr-o mie. Designul fetei lor este unul din cale-afara de primar. Daca te mai inseli la figura, desi greu de crezut, nu prea ai cum sa gresesti cu hainele. Orcii poarta vestiminte sofisticate si accesorii greu de imaginat. Cum ar fi un mare diamant industrial intr-o ureche.

Multi dintre ei se dezbraca pe jumate desi nu e cazul, ca sa-si arate muschii si virilitatea. Orcii mai statuti se lasa coplesiti de hormoni de crestere dar si de imperechere si se bat cu non-orci pentru femei care nu i-ar vrea nicicum, oricum. Orcii umbla in grupuri si se protejeaza intre ei, mai ales la timp de primejdie.

Culmea e ca nu toti orcii arata rau dar absolut toti orcii ne pun gand rau. In mod automat, odata ce au pus ochii pe noi, orcii cred ca citesc in privirea noastra aceeasi pofta de care sufera ei. Cum se insala de fiecare data, conflictele se tin lant.

Exista si un anume orc litoral a reusit sa ne inspaimante de-a dreptul, pe termen mediu. L-am numit capetenia orcilor: Uruk’hai (tot din fratia inelului si tot vezi poza: ea e). Si-a capatat statutul asta pentru ca este mai inalt decat restul orcilor, pentru ca vaneaza si singur, este mult mai violent si nu renunta niciodata.

In aproape fiecare weekend de mers la mare, Uruk’hai in varianta autohtona a venit la noi, adulmecandu-ne si identificand locatia noastra fara gres. A incercat de fiecare data imperechere. In mod special cu a cherry dar de fapt cu oricare dintre noi, daca e.

Cat e ziulica de lunga, orcul asta cauta mici buchete de femei singure si apoi se duce langa ele si le inoportuneaza grav. Desi nu arata cel mai rau, Uruk’hai spune lucruri ingrozitoare, motiv pentru care colectioneaza refuz dupa refuz, de la toate fustele prezente. Noi credem ca asa se nasc criminalii in serie.

Faptul ca noi ne prezentam la mare in mod repetat si nu vrem sa ii oferim ospitalitate sentimentala il scoate din minti. Si pe noi ne scoate el, orcul asta vesnic infometat si niciodata descurajat de la atacuri esuate vesnic.

Cu ultima farama de rabdare, rog producatori de la Hollywood sa vina si aici, in Romania, sa faca un film. Promitem sa indicam locurile de pe litoral unde se strang orcii si sa nu ne obraznicim la parte din incasari, cand productia se va fi dovedit un blockbuster. Multumim.

cireasa cu parul valvoi

Am o stire de ultima ora. E ceva senzational. Poate chiar ar trebui sa tin pentru mine informatia si sa incerc sa o fructific financiar-contabil.

Dar asa sunt eu, o guraliva. Doamnelor, domnilor, daca mergeti in Belgia va creste parul. Asa mi s-a intamplat mie, motiv pentru care nu vad de ce nu s-ar putea aplica acelasi tratament oricarui cititor de blog.

Tot ce-aveti de facut este sa cumparati un bilet low cost catre Bruxelles, neaparat vara. Si sa panditi prognoza cu atentie, ca sa fiti siguri ca ploua rau si e vant si frig de noiembrie. Incercati apoi pe vremea asta sa aveti haine nepotrivite si sa suferiti de frig, in timp ce sunteti stropit in mod sistematic cu apa din toate partile.

Zic asta ca sa fim siguri ca aplicam aceleasi reteta climatica. La mine asa a fost si nu vreau sa-mi veniti cu reprosuri de acolo, dupa ce ati petrecut zile frumoase si calduroase. Si sa-mi bateti obrazul ca v-ati intors cu aceeasi cantitate de par putin.

Da, cred cu tarie ca de la asta mi s-a tras. Am acum cu 37% mai mult par. Si in lungime si in volum si in ce mai vreti voi. Si nu, nu mi se pare asta pentru ca trec printr-o perioada mai labila din viata mea. O spune lumea pe langa care trec pe strada.

Cireaso, ai atat de mult par, mi se sopteste pe strada. Si asta o zic si oameni care nu ma cunosc. Si care doar auzisera din alte guri cat exact par am. Da, oameni buni, am fost in Belgia, le raspund cu subinteles. Cine are urechi de auzit, sa-auda.

Cred, e drept, ca a folosit si cantitatea de ciocolata ingerata. Deci musai, pe langa expunerea la frig, apa care cade din cer in rafale si vant napraznic, trebuie sa mancati ciocolata cata puteti. A, si sa vizitati in fiecare zi cate un oras, si la mijlocul perioadei, sa inghesuiti 2 orase intr-o zi.

Algoritmul este Bruxelles-Bruges-Gent-Anvers-Bruxelles. In trei zile sa le faceti. Daca se poate sa mergeti cu mama dumneavoastra, si mai bine. Asa va apropiati si mai tare de adevar. Bine, eu nu va impun nimic, doar va explic cum se face sa aveti o caciula de par in loc de doar cateva suvite.

Asta am eu acum si cred ca a meritat toata osteneala. Imi plimb acum podoaba capilara prin lume cu mare fast si ingamfare. Si ca sa vedeti ce greu mi-a fost in voiaj, aveti marturie cateva instantanee.

arestul, un fapt normal

Asa mi-a declarat matusa mea cea grasa, acum 2 zile. Cea supranumita si oracolul din titan pentru ca e foarte inteleapta si le zice bine.

Bineinteles, dadeam din buze despre ultima stire din showbizz-ul politic. Diaconescu e la racoare pe aceasta arsita mare. Cum eu nu prea ma pricep la mare lucru cand vine vorba de treburi de-astea, pentru care exista sutu, o ascultam cu nesat.

Si ea zice chestia asta. Arestul e un fapt normal, de-aia s-a inventat. Si brusc asta mi-a declansat o revelatia grandioasa. As putea-o numi revelatia saptamanii, in urma unui top in care s-au luptat aprig, pe viata si pe moarte, inca niste idei cu adevarat importante.

Mi-am dat seama cu prilejul asta ca da, este un adevar absolut. Si ideea asta se poate aplica la toate lucrurile care ni se par curioase sau cu care nu reusim in ruptul capului sa ne obisnuim. Pentru ca exista anumite servicii pentru comunitate despre care preferam sa uitam ca ni se incurca printre picioare.

Brutarii exista pentru ca avem nevoie de paine mai mereu. Miez pentru trup si coaja pentru suflet sau viceversa, dupa caz. Ceainarii exista pentru ca ne place sa bem ceai cel putin 3 patrimi din an, in timp ce soptim ultimele stiri personale. Cizmar exista pentru ca ni se rup cizmele in timpul bataliilor urbane.

Si atunci e normal ca arestul exista pentru cand suntem foarte rai. Sau presupus foarte rai, ca sa fiu corecta.

Ba chiar avem noroc ca nu ne tine cineva sub lupa in fiecare zi i ca nu s-au montat aresturi pe fiecare scara de bloc. Ca altfel am merge toti la arest, de mai multe ori intr-o zi. Putin dimineata, probabil ca macar o ora intre mese si apoi inca o data seara tarziu.

E normal sa existe si spitale pentru ca ne mai imbolnavim si noi. Desi ideea asta ne indispune si de-aia refuzam sa integram informatia in cosul rutinei noastre zilnice.

E pana la urma un lucru obisnuit sa existe si morgi si cimitire pentru ca noi mai si murim. Desi incercam toti sa uitam asta si sa ne scoatem din geografia mintii locatia exacta a stabilimentului final.

Esti tare, matusa asta grasa a mea. O sa ma uit altfel putin la chestii acum.

Deci da, aproape ca e un fapt normal de viata ca Dan Diaconescu sa mearga la arest. A fost rau sau presupus rau. Si ala este locul specializat pentru cand esti asa. Hihi. Ca si cum te-ai duce la ghiseul de bilete ratb cand vrei sa iei tramvaiul, ca ai obosit.

vremea dudelor in floare

Imi place Bucurestiul doar in doua faze. Doua mari si late. Ambele efemeride. Poate ca de-aia si-atat de frumoase.

Prima a trecut deja. Eu ma emotionez pana ma scurg fir cu fir in mijloc de aprilie. Atunci cand infloresc copaceii fructiferi pe motive de primavara. Ma uit fascinata de tot procesul: de la muguri de flori pana la plenire si ploaie de petale cu miros de zane.

Astept zilele alea ca pe o amanta. Urmaresc din randul intai cum intai crengile negre si ude nasc niste boabe alb-rozacee. Cum apoi se vorbesc toti si explodeaza ca la un fluier al unui copac mai batran si cu stiinta in ale imprimavaririi. Si petrec timp pe furis la poalele lor pana zboara tot prin aer, ca o nuntire.

Al moment este asta care se inchide acum. Si mor de ciuda ca se inchide. Ador orasul asta cand dau dudele si teii, frati buni cu ele, sunt in plina floare.

Fiecare copac este o invitatie la cina. Ia cireasa si indeasa in gura-i obisnuita cu trufandale cate dude coapte poate sa prinda. Putin rusinata de trecatorii care nu realizeaza ca orasul ii invita la un snack, mananc pana nu mai pot. Am un dud si langa serviciu, pe care l-am devorat cum am putut mai bine.

Nici nu stiu care-mi plac mai tare. Dudele alb-transparente cand sunt coapte, grase ca niste viermi. Alea care lasa pe mana doar o dara dulce-lipicioara si in gura un rai. Sau cele putin mai acrisoare, mov cu negru. Care pateaza mana si limba si hainele, daca esti mai pofticioasa din fire si nu ai grija.

Iar teii, oh teii. Ma dau lor, teilor. Cu greu mai intra cireasa in casa. Ar sta doar pe-afara, sa amusineze copaci. Sa se invaluie in plapuma de miroase. Sa traga pe narile facute palnie aburii ploii strecurate prin tei. cu dud la birou si o armata de tei acasa, orasul asta e locuibil.

Poate doua zile mai am, doar doua. Doua daca am noroc. Asa ca ma opresc din drumurile toate si culeg roadele orasului, in miros de parfumul cel mai fin. Sunt sedusa acum, pe ultima suta de metri, de vremea dudelor in floare de tei.

catre conducatorul auto, potential prietenul meu

Conducea un BMW serie 5, nou si negru. Ne-am intamplat la stop. Mi-a zambit cu subinteles. Ceva in genul draga facem si noi un cichi-cichi. Frumusos barbat, nu zic nu.

Mi-a sarit basca de mirare. Sa nu mai pot conduce si alta nu. M-am departat tilpil si demn in tromba, speriata. Dar n-am putut sa ma opresc din a-i scrie o epistola deschisa. Ca si cum inca am mai sta la stop impreuna. Mai, omule, tu chiar iti dai seama ce esti pe cale sa declansezi?

Daca ai nenorocul sa-ti zambesc inapoi, pentru ca m-ai prins intr-o pasa emotionala proasta. Daca bem o cafea impreuna si te seduc cu veselia mea. S-a mai vazut. Daca descopar ca ai niste ochi tulburator de vii si incep sa te iubesc cu foc si para. Daca gasim chiar si ce sa vorbim. Ala esti, iti zic eu. Murim de gat impreuna.

M-am gandit ce putintic instinct de conservare demonstreaza omul asta. Pai, mai omule, eu am avut un prieten cu BMW serie 3, deci ceva mai putin grav. Si era sa ne prapadim amandoi de uimire. Hai sa ne gandim un pic, sa ne clarificam.

Dupa ce sa zicem ca ne-am indragostit si ne-am mai consumat putin si am cotrobait unul prin corpul altuia cu rasuflarea taiata si entuziasmul primelor uniuni carne-suflet-carne paleste, se va intampla asa. Propun doar un scenariu simplu, fara variante.

Tu vei descoperi ca eu sunt de fapt prea pitica pentru un conducator de serie 5. O sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai si o sa te rusinezi. O sa te intrebi de ce naiba mi-ai zambit la stop, in fatidica dimineata in piata unirii. Si o sa ma blestemi ca ti-am zambit inapoi.

O sa vezi, daca mergem intr-un weekend la Paris, ca nu scapi de mine trimitandu-ma la cumparaturi pe Champs Elysees. Si ca eu vreau sa vizitez cutare si cutare locuri si ca mi se pare normal sa luam metroul. Tu o sa te uiti ingrozit la romanii din jur, sperand ca nu te cunoaste nimeni si nu spune acasa ce faci.

Eu o sa-mi dau seama ca prietenii tai sunt niste neispraviti, din punctul meu de vedere. La tine macar imi plac ochii si combinatia carne-suflet-carne. Care ma induioseaza suficient incat sa uit, pe alocuri, cine-mi esti. Dar la ei nu-mi place nimic.

Si orice minut petrecut in preajma lor ma arde. Poti sa faci pe pielea mea oua ochi in momentele alea. Iar tu, tu crezi ca ne distram cel mai bine din lume cand ne intalnim cu ei. Si nu intelegi de ce pitica asta mai pune si bot. Dupa ce ca e pitica. Fir-as al naibii cu norocul meu, o sa zici. Pe cine-am omorat, o sa mai zici.

La un moment dat o sa constanti ca sanii mei natural mari parca nici nu stau asa sus cum ai invatat tu ca stau sanii la femeie. Si o sa constati ca, desi ai picat blana cand mi-ai atins pielea fina, am celulita. Si iar o sa te uiti cu jind la lunganele prietenilor tai. Cele cu carne tare si sani cu sfarcuri puse stanga-dreapta in dreptul claviculei.

Eu o sa constat ca tii la ceasul tau de mana ca la un copil. Si ca desi il iubesti asa cu foc, abia astepti sa-l schimbi. Sa ai alt copil pe care-l iubesti ca pe ochii din cap. Unul nou, care sa te arda la buzunar de sa simti. Pentru ca numai atunci stii tu sa atingi nirvana. Da-da, e o metafora pentru o stare de gratie. Asta voiam sa zic, dragul meu.

O sa constati ca buzele mele sunt incredibil de subtiri. Mai subtiri decat stii tu ca sunt buzele la femeie. Si ca dintre ele nu curge tocmai lapte sau niscaiva miere. Ca ele emana putregaiuri si idei complet traznite. Chestii si valori care ar cutremura carnea oricarui prieten de-al tau. Bine ca nu m-a auzit mama ta ultima data, stii tu cand.

O sa-ti plezneasca un vas in ochi de nervi cand o sa auzi ca merg la cizmar. Eu o sa mor cand o sa ma duci la mare la Mamaia in weekend. Tu o sa te imbraci la limita de rau dupa gustul meu, desi cu straie bogat alese. O sa ma uit in jur sa vad cine ne vede. Eu o sa port pantofi cu talpa plata, dupa ce ca sunt pitica. Nu stiu sa merg pe tocuri. Poti sa crezi asa ceva.

Pot sa mai zic pana maine dimineata dar n-are rost. Ai prins ideea. Eu si cu tine chiar nu ne potrivim. Si fii mai atent pe viitor. Nu mai zambi asa, fara discernamant. Nu te uita la zulufii mei si la ochii de caprioara. Sunt insasi medusa, cu serpi in loc de par, daca ma cunosti mai bine. Iar tu, pentru mine, nu mai zic.

Hai, condu cu atentie. Si sa auzim de bine.

viata de bruxelles

Eu v-am spus ca plec la Bruxelles. Intai am de exprimat niste nedumeriri, parte reiesite din incultura geografica a ciresei.

E bine, cum de nu s-a gasit nimeni, nici macar prietenul meu imaginar I., sa-mi spuna ca la Bruxelles nu se face noapte pana cand nu faci incantatii. Si cortina unei zile nu se trage pana cand nu te rogi de toti zeii belgici. Noaptea se lasa greu de tot, numai dupa ce ma lasa pe mine nervii.

Dupa primul soc, Bruxelles este intr-adevar un oras tras in ciocolata. Un furnicar de ciocolaterii si ciocolatieri. Sa produci si sa consumi ca un nebun ciocolata inseamna in Bruxelles sa fii om normal. Edificiile in care se face lucrul asta sunt niste temple. In care se venereaza zeul belgic nr. 1: cioco.

Ciocolata e de gasit in forme brute, usor de recunoscut. Dar si in variante futuriste, geometrice. Cred ca se poate vorbi despre un new age belgian al ciocolatei. Asa cred.

Aici totul devine monumental. Maestrii ciocolatieri se intrec in a construi chestii cat impresionante din ciocolata, pe care le aseaza drept momeala in vitrinele lor. Momeala pentru o cireasa, care a inghitit un prisos de bomboane si prajiturele belgiene.

Si apoi eu v-am spus ca plec la Bruxelles. Cum de nu s-a gasit nimeni, nici macar I., care stie tot, sa-mi zica adevarul. Ca la Bruxelles vara seamana cu un noiembrie tarziu. Ca ploua de 6-7-8 ori pe zi in rafale. Cu picuri grei sau mocaneste sau piezis-pierdut. Ca soarele apare doar cat sa-ti arunce praf in ochi.

In Bruxelles vantul te ia pe la coaste si-ti intra prin toate fantele si orificiile, protejate sau nu. Asa ca la sfarsit de iunie e bine sa ai suba de oaie si sapca de astrahan, cu urechi. Dar sa lasam vremea.

Grand Place din Bruxelles este un fel de glob in care ninge cu baloane de sapun care se amesteca prin aer cu rasurile de calatori fericiti ca sunt pe taram belgic. Berea curge in valuri, belgiencele sunt delicat feminine si multe etaleaza pufi blonzi.

Mi s-a parut ca am dat peste o combintatie fericita de franta si germania, cu deosebirea ca belgienii sunt toti, fara exceptie, amabili si draguti. Bruxelles exceleaza in terase cu flori, vitrine pline de culoarea mov si oameni relaxati, care duc o viata buna.

Singura problema cred ca sunt vantul si ploaia. Pana la urma faptul ca noaptea nu vine cand te-astepti e un avantaj. Si ciocolata, combinata cu berea, piatetele aurii si caii vanjosi care trag cuminti trasuri pline sunt o foarte mare reusita.

Cireasa s-a fatait prin mare parte din Belgia, cu spor. A fost si la Bruges si la Anvers si la Gent. I-a placut extraordinar de tare. Belgia toata e intretinuta ca o bomboniera. Si e aurie pe alocuri, prin partile ei esentiale.
Cam asa arata viata de Bruxelles. Meteorologic ciudata dar desfasurata intr-un decor de vis si dantela.

pana la gat in ciocolata

Asa o as umblu timp de 3 zile, incepand de maine dimineata, ora 10. Indesata pana la gat in rauri de ciocolata, incercand sa inaintez. Iar seara o sa fiu abtiguita de la atata bere belgiana.

Nu stiu altii cum sunt insa eu n-am vazut pana acum nicio bucatica de Belgie, cat de mica. Si cum nu se mai putea sa traiesc asa, in negura europeana, am zis sa remediez situatia. O sa incalec maine pe-o sa si o sa va spun la intoarcere povesti-asa.

Pana atunci insa, o sa ma tin de tot felul de ispravi turistice. Recunosc ca nu m-am documentat absolut deloc. Deci o sa ma las purtata de ale vietii valuri belgiene. Am sa caut cu lumanarea cartierul cu cele mai frumoase carciumioare si flori la feresti. Acolo unde, zice poneiul, gasesti fructe de mare la preturi aparent ridicole.

Apoi o sa caut repede un edificiu celebru in Bruxelles: magazinul H&M. Unde o sa ma arunc direct in cap si o sa inot printre rochii cu volane si franjuri si dantele si falduri. Si nu o sa mai ies din cabina de proba decat pentru inc-o ciocolata si inc-o bere.

Apoi o sa iau un tren rapid spre Bruges, ca sa aflu ce lucruri se petrec acolo. Tocmai am vazut de curand un film bun cu numele asta, In Bruges si m-a intaratat teribil. Mi-a placut acolo, ce sa zic.

Si in alta zi o sa iau un alt tren catre Antwerp, alt loc belgian la mare cautare. Se zice ca locsorul asta pe care nu stiu inca sa-l situez geografic inca pe harta, e un colt de rai diferit de Bruxelles si chiar Bruges. Si ca e a must see, daca tot ai timp de frunzarit Belgia timp de 3 zile.

Hai ca ar fi niste treaba de intreprins pe meleaguri Belgiene. Chiar daca habar n-am ce o sa gasesc acolo. Si nici vreo harta cumsecade n-am. Dar am alaturi doua femei de isprava si sper sa ma descurce ele si sa faca lumina in necunoscutul belgian.

Oare te poti pierde in Belgia? Ntz, ntz, ea e mama organizarii europene. Deci sanse mici de nereusita. Pe care din cele cine-mai-stie-exact-sute-de-feluri-de-bere trebuie sa le incerc, om vedea. Cred ca am nevoie doar de sete, care ma va calauzi eficient in acest drum initiatic.

Doamnelor, domnilor, sunt la Bruxelles, Bruges sau Antwerp. De-aia e liniste si amurg in livada. Revin cu povesti belgiene miercuri, 23 iunie. Dupa ce petrec 3 zile pana la gat in ciocolata, incercand sa-mi croiesc drum scurt catre bere.

cireasa si bonurile de masa

Prietenul meu imaginar, I., s-a prins ce ma intarata, atunci cand vine vorba de bunuri si foloase. A gasit lucrul ala care ma face sa-mi sticleasca ochii de pofta, cand mi-e fluturat pe sub nas cu iscusinta.

Pur si simplu am nevoie de bonuri de masa. Nu, nu-mi ajung banii, oricat de multi. Bonurile de masa sunt ceva special, un fel de tichet catre un rasfat. La care huzur de multe ori renunt, pentru ca incerc sa fiu rezonabila la cumparaturi. Ei bine, bonurile de masa inseamna pentru cireasa icre de manciuria si somon marinat.

Bonurile inseamna modalitatea cea mai buna de a alege cele mai grosolan de fine si pervers de extravagante chifle. Bonurile inseamna ulei de masline paravirgin. Care probabil ca a fost obtinut prin presarea maslinelor coapte de catre picioarele fecioarelor necoapte inca, din regiunea respectiva. Altfel nu vad de ce ar costa atat.

Bonurile inseamna libertate pe varza. O abatere de la cosul zilnic altfel destul de strict, ca doar e criza. Uita cireasa de oua, lapte, paine, fructe, pastai congelate si apa minerala. Arunca cireasa in cos cantand de bucuria consumului dement branza de capra, untul cel mai unt, cafea de fite si fructe exotice, cu nume de vuvuzela.

Si pentru ca nu am putut sa-mi disimulez entuziasmul prima data cand le-am vazut la I., acum ma confrunt cu o situatie. Imi daruieste cate unul, in momente speciale. Cand sunt buna, cred eu, mai ales. Dar si cand sunt trista. Sau in dimineti in care nu vreau sa ma scol. Sau pur si simplu, asa.

Se intampla prea rar, cred eu. Dar asta e, nu am controlul asupra situatiei. Si bine ca se intampla. Am primit odata si dupa o imprietenire carnala totala un asemenea bon. Asta m-a bucurat. Ideea ca pe langa sau de fapt pentru actul in sine pot capata si un borcanas de capere mi-a dat o logica noua in viata.

Poate ca este, m-am gandit eu, si o reminiscenta de tip nostalgic. Pe parcursul celor 11 de corporatie am capatat multe bonuri de masa. Si mi-a ramas gustul ala, atat de prielnic, pe care-l am cand tin teancul in mana, pe langa bani.

Asa ca acum imi masor cuvintele mai bine. I-as mai spune lui I. ce cred eu despre asta si cealalta. Dar cand imi apare o bula in cap cu imaginea lui tinand bonul, cuvintele neprietene mi se topesc in gat. In locul lor, pun un zambet.

Mai e ceva. Niciodata nu cheltui cate unul, asa cum primesc. Ci strang mai multe, ca sa fie desfraul mai maret. Ce sentiment inaltator, va spun. Banii raman in buzunar si eu indes in gura tot felul de lucruri interzise.
Traiasca bonurile de masa si traiasca patronul lor, I.