pe langa liliacul fara sot

Unde o fi fost mintea ciresei de nu a alergat deloc in ultimii ani. Unde. Imposibil de spus.

Ma duc la sala de multa vreme si ma multumeste asta destul de profund. Si totusi parca alergatul era una dintre placerile mele, imi sopteste un pitic giumbuslucar, dimineata la cafea. Da dar am abonament la sala, raspund eu marunt in barba. Da, dar la sala nu sunt copaci si copii si pasari. Si ce daca, ii replic nonsalanta.

Dupa ce nu alerg multa vreme, mi-e extraordinar de greu sa ma reapuc. Gasesc o gramada de motive pentru care nu, nu e ok sa ma bag in ciorba asta. Ce-mi trebuie mie, cireasa cheala, asa o tichie fistichie de margaritar. N-am si asa destule probleme?

E greu sa ajung pana intr-un loc in care e ok sa alergi. Unde locuiesc nu pot de masini si de caini, mai ales de caini. Ei n-au fost niciodata de acord cu joggingul ciresei. Si nici cu mersul ei pe bicicleta. Asa sunt ei, cainii, totalitari. Si iese din discutie sa-i supar. Sunt un om rau, caci altfel m-ar lasa in pace. Si sunt si inumana, ca nu ma gandesc la sentimentele lor.

Apoi parca mereu n-am timp sa alerg. Dimineata devreme e mult mai atragator, poate cu 56% mai atragator, sa trag de o cafeluta-cafeloaie si sa o frec prin casa, cu senzatia ca fac ceva important. Iar seara, dupa atatea ore de job, cine mai are chef. Si daca chiar gasesc chef, ca un facut n-am echipamentul cu mine. Nu se face sa alerg intr-o rochie albastra, cu niste carouri mari si cu o funda. Nu.

Pana mi-am calcat pe inima asta mica si nearga si m-am apucat. Am pus un pas dupa celalalt. Si am redescoperit ca alergatul nu e o problema ci o rezolvare pentru aproape orice. Cum m-am lasat lui, alergatului, m-am cufundat intr-o caldare cu placeri.

Asculati marea de pasari cu triluri de teribila veselie, priviti copiii creti calare pe trotinere, numarati fruzele de stejari inalti tivite pe cer albastru, cufundati-va in mirosul de iarba amestecat cu libertate. Stiti ce tare m-am imbatat de la tufele de liliac? Mai sa cad lata si sa nu mai pot articula cuvinte inteligente.

E minunat sa alerg din nou si chiar nu inteleg cum am putut sta departe de toate astea. Prima alergare: 17 minute fara pauza. A doua: 30 de minute fara pauza, pe traseu diferit. Cu rate si apa si canoe inclusa.

Abia astept sa ma intorc imediat pe langa liliacul fara sot si sa il sorb dintr-o ochire si mirosire. Pentru ca e minunat sa te droghezi cu sport si natura.

ma misc, deci rezist

Nu stiu altii cum sunt si aflu ca, macar din punctul de vedere ce urmeaza a fi prezentat mai jos, nici ca-mi pasa. Uite-asa.

Pentru mine dimineata inseamna ca s-a dat drumul la treaba in cel mai profund mod cu putinta. Nimeni sa nu leneveasca in jurul meu. Nicio vietate sa nu incerce sa prelungeasca noaptea si tihna asociata ei prin cine stie ce sireticluri. Ziua e data omului pentru o viermuiala neincetata, crede cireasa. Sa-i dam drumul.

Cafeaua e asimilata aproape dintr-o unica sorbire desi dimensiunile ibricului rosu cu puncte negre sunt hiperbolice. Cele cat-mai-multe-tartine-oricate-incap-intr-o-singura-gurita-si-cat-mai-variate sunt inghitite tacticos de catre cireasa. In timpul asta, ea rasfoieste pagini de carte placuta la simturile dumisale.

Radioul e dat tare pe Dobro si cand el nu vorbeste si doar pune muzica buna (el, Ciuclaru, Matei sau Craio sau cine o mai fi), cireasa sarbatoreste. Cum incepe o melodie care o intarata, sa zicem ceva indie, ea executa un scurt dar energic dans in chiloti in fata oglinzii, cu un sfesnic pe post de microfon. Tananaaaa si tanananaaa.

Dar toate astea sunt un preludiu la ce va sa vie. Motorul ciresei se pune in functiune si face ravagii de aici inainte, cat e lumina afara.

Cireasa sta pe 7 browsere odata si vorbeste in timpul asta la 5-6 telefoane. Fuge, naluca de dimensiuni piticesti, in pauza la cosmetica sa scape de mustata sau sa capete prin modelarea unui specialist o spranceana mai cu atitudine.

Intre telefoane, smulgerea mustetii, un twitt, o revelatia pe facebook si cafea, fuge sageata blonda catre sport sa-si mentina tulburatoarea silueta de clepsidra nitel stilizata.

Si apoi vaneaza pentru pranz, pe care niciodata nu o sa-l amageasca cu patiserie sau chipsi sau mezeluri. Fiecare masa a ciresei e gandita in detaliu si implica munca rasplatita cu satisfactie imediata.

Rar gasesti cireasa stand degeaba si invartind o suvita de par. De fapt, cred ca pur si simplu nu o gasesti deloc. Are in fiece moment 74 de actiuni care stau la coada pentru a fi intreprinse pe loc. Asa se traieste, crede ea. Facand mereu lucruri.

Iar victoria finala nu consta in a nu face. Cireasa detesta nefacutul de chestii si i se pare ca ea, lenea, chiar semiintelectuala fiind, e promovata doar de nenumitul.Cireasa mai ofteaza pe alocuri de atata treaba pe care si-o inventeaza singura, pentru ca asa crede ca trebuie traita viata. Dar oftaturile sunt doar de intretinere, nu tradeaza o suferinta reala.

Pentru ca ea a fost zamislita sa se miste, ca sa reziste.

cireasa si frica de aplauze

Cireasa mai are si alte preocupari cand merge la un eveniment cultural care implica un public care sta cuminte si un artist care se produce pe scena.

Este destul de ingrijorata de ideea ca ar putea fi ultima care apaluda. Cand simte ropot de aplauze in jur, deja declansat, se simte protejata.

Ea incepe mereu mai tarziu decat restul. Daca o chestioneaza cineva in legatura cu motivul pentru care ezita, afiseaza scuza cum ca e poate putin mai pretentioasa in ceea ce priveste actul artistic. Si ca nu s-a hotarat inca daca sa ovationeze intreaga intamplare ce tocmai se petrece si sa-si bata palmele una de alta au ba.

Daca nu e intrebata nimic, tace chitic si continua sa sa pocneasca din maini, ca o exprimare a satisfactiei culturale ce o simteste enorm. Ar fi o minciuna, evident, sa acuze artistul ca nu a multumit-o destul si ca de-aia se mai gandeste.

Dar de fapt, ea incepe sa aplaude mai tarziu de groaza de a nu apaluda de una singura. Motiv pentru care, dupa ce s-a pornit, protejata fiind si la adapostul de turma al grupului, sta la panda cu toate simturile alerte. Vrea sa dibuie printre primii momentul in care aplauzele vor pali.

Cireasa are oroare sa ramana de caruta, cu incantarea sticlind in ochi si palmele lovindu-se entuziaste. In timpul ce restul lumii, care e expusa aceluiasi act artistic, considera ca e prea destul si se opreste.

E ca atunci cand ridic sus de tot mana incercand intr-un local aglomerat sa aduc un chelner la mine. Si cred ca ma vede si flutur mana la el energic dar el decide sa faca o rasucire spectaculoasa, un triplu tulup chelnaresc care presupune ignorarea mea in public.

Sau ca atunci cand este cireasa cu un prieten intr-o multime si saluta in mod vadit pe cineva. Si omul ala se uita ca si cum sunt nebuna. Si priveste in jur, incercand sa vada daca nu cumva am treaba cu cineva de langa el.

Situatii in care cireasa se simte ultimul fruct de pe planeta asta. Si vrea sa intre, biet strut, in pamantul despicat special pentru asta. Motiv pentru care, sa ne intoarcem la spectacol, ea aplauda putin si se opreste tematoare. Nu vrea sa ramana ultima, oricat de incantata ar fi de prestatie.

Sa fie cireasa timida? Asta mai lipsea.

cireasa si scriitorii care taie in carnea ei

Insir aici litere care se strang in cuvinte fara aroganta de a ma bate cu iubitorii de televizor.

Stiu ca aceasta cutie magica tine loc si de mama care te ajuta la cresterea copilului, si de tata de la care afli lucruri fascinante. Si de amant atent si iubitor, si de copil care te incanta cu giumbuslucuri. A fost creat foarte ingenios si cine se alina doar cu el, a izbandit in viata. In felul lui.

Dar eu iubesc cartile si mai ales scriitorii care m-au atins in locuri. Cum sa nu zic despre niste autori care mi-au schimbat viata zdravan de tot. Si, de cate ori mai pun mana pe cate o carte de-a lor, continua sa o faca. Siguri pe ei ca niste chirurgi.

Iau bisturiul, scriitorii astia, si imi fac tot felul de crestaturi. Cireaso, te despicam un pic aici, te coasem nitel dincolo. Aoleu, aici esti stricata rau. Nici nu stim exact ce sa-ti facem dar nu te putem lasa asa. Ajuta-ne putin.

Scriitorii pe care ii prefer sunt lipsiti de teama ca nu-i bag in seama. Merg la sigur cu mine. Si sunt si complet aronganti sau de-a dreptul nebuni in ceea ce-mi recomanda. Ei bine, oamenii astia care mesteresc la cuvinte si imi schimba viata au, fiecare, cate un piedestal la mine in sufragerie. Abia daca reuseste Pia sa dea cu aspiratorul eficient pe langa ei.

As vorbi despre unul dintre ei. Este Haruki Murakami. Am citit intai o carte de-a lui, Cronica pasarii arc. Dupa ce am stat cu ochii mariti cat doua galetuse, ca si cum am vazut in continuu lupul timp de 500 de pagini parca, am inceput sa aud fizic (zero SF in cele ce spun) sunetul pasarii arc.

Ghiii-ghiiii, zicea Murakami ca facea pasarea in carte. Ghiiii-ghiiiii am inceput si eu sa aud, in viata mea, pe unde m-am preumblat. Unde pasarea arc este cea care intoarce dupa bunul plac arcul dupa care merge lumea. Dar nu neaparat intr-un sens bun. Il intoarce si ea cum poate.

Dupa asta, m-am asezat catelus in pozitia sluj, langa raftul unde stiam ca baga cei de la Carturesti noutati Murakami. Si nici ca am mai plecat de acolo pana am ispravit de citit inca 12 carti de el. Mult prea putine si mult prea rarefiate, mi s-a parut mie.

Rezultatul concret a fost ca din cauza lui Murakami am lasat marketingul si PR-ul de izbeslite, de fapt l-am legat de gard. Si m-am apucat de scris desi aveam o experienta de 11 ani intr-un domeniu comercial. Moment in care toata lumea, mai putin doi oameni: mama de cireasa si patronul meu actual, s-a uitat la mine chiondoras. Cireaso, esti nebuna? Ce-ti veni. Sezi mumos.

Asta mi se pare mie o mare reusita. Sa citesti ceva si sa te apuci de scris. Si nu e ca mi-a rascolit el talentul de care nu stia nimeni. Ci pur si simplu am gasit un detaliu mic acolo, care mi-a creat o perspectiva. Si acum, dupa 3 ani, pun mana pe alta carte a lui si ce sa vezi. Incep sa alerg.

Ma batea de ceva vreme dorinta dar nu gaseam motivatia. Si uite cum Murakami, un scriitor din Japonia care bate spre 60 de ani acum, mi-a fluturat-o in fata ochilor. De ieri am reinceput sa alerg si asta m-a facut fericita. Cred ca o sa las penibilul deoparte si o sa-i scriu o epistola lui Murakami. Ce daca o sa-mi raspunda o secretara. E ok si-asa.

Scriu si alerg, doua chestii care ma fac fericita, pentru ca am citit niste carti. Sper doar ca si televizorul are o inraurire comparabila asupra fanilor lui. Pe mine cartile scrise de unii autori ma indoaie. Le-as numi carti care taie in carne vie. Dar spre a vindeca.

cireasa sub supraveghere

Cireasa a primit de ziua ei si un bonsai. Unul ciufulit si paros, numai bun de luat acasa, ar zice un entuziast ignorant.

Bonsaiul are radacinile lui mici si darze infipte intr-un vas de email albastru. Un bonsai verde de tot, ca un copacel stufos si umbros, numai bun de adapostit niste furnici uriase. Pe eticheta pe post de scrisoare adresata viitorului proprietar, decorata cu urs panda, scrie clar: pe bonsai trebuie sa il ingrijeste in mod foarte special si sa il iubesti.

Si cand cireasa e obligata din prima sa iubeasca ceva, se cam inhiba. Stai domnule, sa ne cunoastem mai intai. Sa facem primii pasi impreuna, sa ne mirosim, sa ne tatonam. Poate nu ma iubesti tu pe mine, mai bonzaiule, si atunci eu investesc degeaba sentimente. De unde chestia asta ca trebuie musai sa te venerez?

Problema e si ca cireasa are antecedente. Ea a mai avut un bonsai si lucrurile nu au mers tocmai unse. Aflat pe patul de moarte, poate din lipsa dragoste, poate din probleme de comunicare, poate din ingrijire precara sau prea multa ingrijire si apa, bonsai-ul trecut a fost luat cu salvarea bonsailor si dus de urgenta in casa mamei de cireasa.

Acolo a primit ingrijiri de tip reanimare si a reusit sa se refaca, aratand astazi fabulos. De cate ori cireasa se intalneste cu bonsai-ul, el se intoarce cu spatele si o ignora vadit. Respinsa astfel, cireasa e ranita. A prins frica de bonsai si capriciile lor.

Si totusi, de la cineva care nu era la curent cu al ei cazier, cireasa a primit inca o sansa. Dar mama de cireasa, stiind cu ce se mananca relatia cireasa-bonsai, a sunat post eveniment si a lansat un avertisment. Cireaso, mai bine nu apuci sa il schilodesti si pe asta sufleteste si sa il mutilezi, prin pierdere frunze, trupeste.

Sunt cu ochii pe tine, a mai adaugat mama de cireasa. Si uite cum am fost inclusa in programul national de protectie nu a martorilor, ci a bonsailor. Un organism format aparent doar din mama mea. Care acum scruteaza viata, ca sa vada cum ma comport cu bonsaiul si daca e cazul sa intervina cu nino-nino si lumini de avertizare verzi (asa are salvarea bonsailor).

Asta este a doua dimineata impreuna. Pana acum nu ne-am vorbit deloc si fiecare sta tantos in camera. Am impresia ca nu e un inceput de bun augur. Oameni buni, mama, nu ma lasati singura cu teroristul asta mic, care acum o sa inceapa sa se scuture si sa ma puna intr-o lumina proasta.

Cer ajutor.

34 and kickin’

Da. E adevarat ce s-a spus in mass-media, de-o saptamana incoace, la ore de maxima audienta. Azi implinesc 34 de ani.

Zau daca stiu cu ce sa incep. Cu faptul ca astazi sunt pasibila sa mananc 34 de felii de tort jofra de la Capsa si 34 de sandvisuri unse cu icre pregatite de mama, cele mai bune icre de pe pamant?

Sa zic de certitudinea ca am pana acum cel putin 34 de prieteni foarte buni, de pus pe toate ranile din corp? Cu speranta ca anul urmator o sa vad 34 de locuri noi, tulburatoare? Am mai mult de 34 de idei in cap, simultan. Si nu am totusi 34 de gurite prin care sa le spun de-odata.

Pana una alta, m-am gandit sa explic celor care sunt infricosati de varsta asta ca e foarte misto. Apas pe locul asta comun pentru ca exista o tendinta clara ca femeile trecute de 30 de ani sa fie considerate cu un picior in groapa.

Si trecute in rezerva din punct de vedere emotionalo-sentimental. Eligibile doar sa mai nasca, daca e, sa creasca ce-au nascut deja si numai bune de facut zacusca. Asta daca ele nu sunt singure si se milostiveste cineva sa le stea prin preajma si sa le-o manance.

Doamnelor, domnilor, am vesti bune pentru mine. Nu doar ca arat bine (puneti mana/ochiul pe vasilica si o sa vedeti ca am dreptate). Si reusesc ca atunci cand intru intr-o incinta sa sucesc mintile a 68% dintre barbatii tineri/foarte tineri/ecologisti/cool/bogati/biciclisti/corporati/montaniarzi/antreprenori si/sau cuplati.

Ci si ca abia acum, de cativa ani incoace, oricum ma refer la anii de dupa varsta 30, au inceput sa-mi iasa cele mai smechere dintre lucrurile pe care mi le-am dorit vreodata. Am curaj sa cer ce am nevoie, stiu cum se face, si oops, lumea are bunavointa sa imi dea cu placere.

Credeti au ba, acum stiu cel mai bine ce vreau. Am impresia ca de azi inainte o sa stiu si mai bine. 34 de momente placute pe zi imi doresc. Cel putin 34 de intromisii pe luna. 34 de oameni fabulosi de cunoscut in cele ce urmeaza. Si macar 34 de ore petrecute in compania prietenilor buni saptamanal.

E ziua mea si sunt foarte fericita. Ceea ce va doresc si dumneavoastra, intr-o zi asa de maxim de frumoasa de primavara, cu miros de pamant, iarba, flori, copaci si viata. Multumesc de 34 de ori cui m-a pus in postura de a avea toate chestiile astea misto care ma inconjoara si care continua sa vina, buluc, peste mine.

Am 34 de ani si, in mod evident, I am live and kickin’.

dreptul inalienabil al femeii de a folosi baia si a umbla libera prin aceasta incinta

Cireasa s-a nascut cu dorinta, temeinic sadita intr-insa, de a avea un partener pe viata.

Cireasa a crescut cu dorinta asta lipita de teasta si este avocatul sufletului din care sa incerci sa-ti faci o pereche potrivita.

Cireasa a ajuns femeie in jumatate de fire si militeaza pentru ideea ca traiul in doi este de o dulceata inexorabila. Dar descopera ca sunt timpuri grele si daca nu poate merge la baie cand ii trebuie, in ea se creeaza o crevasa.

Cred ca unul dintre drepturile inalienabile ale omului si de fapt al unui fruct rosi si zemos este sa aiba o buda a lui, cand il scapa. Dar vezi cum aici intervine michiduta, acest magician al disarmoniei, si iti indeasa coada lui cu solzi cornosi. Unde? Cum unde? In crevasa din sufletul meu primitor.

Cum face ochii cat cepele, cireasa vrea la baie. Nu stiu altii cum sunt, dar dupa modelul eu cand vreau sa fluier, fluier, eu cand vreau la baie, vreau la baie. Si lipeste cireasa urechea de usa de lemn subtiratic, economicos, si aude apa lociorind. Prietenul imaginar I. se imbaiaza.

Cireasa are la indemana o vaza de culoare roz somon dar nu poate sa spuna ca se omoara sa o foloseasca. De cele mai multe ori topaie de nebuna cand pe un picior, cand pe celalalt, incercand sa-si recircule lichidele, in asteptarea unor timpuri mai bune.

Sau sa zicem ca cireasa a gasit bresa de timp cand I. nu e in baie. Isi freaca manutele a incantare si fuge ca un spiridus pus pe rele in baie, unde da drumul la presiune de ii clampane urechile. Dar apoi tot ea, cireasa, se apuca cu simt de raspundere de marea ei placere matinala: ceasca uriasa de cafea.

I. este in baie si cireasa este stapana pe gandurile ei care umbla libere, fluturi moi, iesiti la o plimbare de croaziera. Si n-apuca sa ia 5 guri sanatoase din cana pe care scrie trufas there’s nothing like a big cock to wake you up in the morning, ca ii ies ochii din cap.

Si iar vrea la baie. Si face un sprint sprintar catre buda, dar vede lumina aprinsa. Si de data asta niciun zgomot. Pasamite I. trece prin aceleasi schimbari la fata ca si cireasa cu sufletul zbarcit si corpul chinuit. Ce-i de facut, ce-i de facut. Acum nu ma ajuta nici macar vaza roz somon.

Si incearca cireasa sa faca incantatii pentru izbavire mentala fara de izbavire reala, pana ii sare basca. Si ii creste, de atata incordare, par de wearwolf si canini periculos de ascutiti si se trezeste speriata si cu o coada zdravana, neaprehensila, cu un smoc in varf. Din care plesneste fara sa se poata controla.

Si cand criza va fi trecut si presiunea se va mai fi ofilit, cireasa nu poate sa nu admita. Ar trebui sa se nasca o grupare care sa lupte pentru dreptul inalienabil al femeii-fruct de a merge la baie si libera ei circulatie prin aceasta incinta, cand o taie.

summitul melcilor

Era in amurg. Desi amurgul nu se vede prea bine atunci cand stai intr-o metropola, pentru ca toate cladirile concura la ascunderea magiei lui.

Si totusi, m-am prins ca era amurg. Un moment special al zilei, cu irizatii roz. Melcii erau cu zecile si erau stransi pe poteca ce conduce la intrarea in livada din floreasca. Erau asezati dupa o ordine bizara, de sorginte melceasca. Mie imi suna a haos dar pun pariu ca lucrurile nu stateau asa.

Unii melci erau mai maruntei, cu antene tremuratoare si ochi umezi, de caprioara. Altii mai increzatori si mai vigurosi, inzestrati cu niste coarne puternice si priviri cutezatoare. Melcii, ca oamenii. Fiecare melc diferit de celalalt melc. Nu toti melcii sunt porci. Si nu toate melecele sunt niste curve.

S-a aplecat cireasa deasupra lor si a incercat sa traga cu urechea. Melcii insa vorbeau foarte incet, lucind din matasea aia in care este infasurat corpusculul lor locomotor. In plus, putinele cuvinte care ii ajungeau la ureche erau in melceasca. Iar cireasa stie doar pian si engleza.

Si a stat cireasa o vreme, atarnata in ceea ce pentru melci trebuie sa era deja vazduhul, pana ce amurgul s-a transformat in inserare de cerneala pelikan. A stat atenta, incercand sa dibuie motivul acestei reuniuni melcesti. Dar asa cum il stiti si voi de bine, asa s-a prins si ea, cireasa.

Melcii nu se grabeau. Nu acum, nu vreodata. Stateau mai mult pe loc, mi se parea mie. Dar poate ca ei, in sinea lor, alergau. Niciodata nu stii cu melcii astia: se misca sau fac mimeaza viteza sau ce. Si doar isi sopteau cu talc mici cimilituri, probabil, in melceza.

Pentru ca totusi eu nu pot accepta ca asa de multi melci, duzini de melci, nu se pot intalni doar asa. Trebuie sa aiba un motiv intemeiat. Si la ce m-am putut eu gandi ca a fost pe agenda lor este cam asa:

1. Un bal la care noii melci sa fie introdusi in societate, insotiti fiind, bineinteles, de catre cei mai varstnici, ca sa nu se lase cu pipaieli.

2. O sedinta pentru contracararea constructiilor din ce in ce mai acerbe ale oamenilor, care distrug frunzetul deci habitatul melcilor.

3. Un workshop pentru initierea melcilor in tainele internetului, pentru ca nu se mai poate trai ca in secolul 19.

4. Un concert de muzica simfonica unde artistii sunt un cvartet de melci boemi, care produc sunete incantatoare prin atingerea cornitelor ce rasuna precum cristalul de Boemia.

5. Un targ handmade pentru melci, in care fiecare melc vine cu mici accesorii prin care sa isi infrumuseteze casa, in care petrece cel mai mult timp, mai mult decat orice alta vietate de pe pamant.

Any other ideas?

galetusa cu energie pura

Cam asta mi se intampla mie cand ma vad cu atatea gagici misto. Imi da pe dinafara galetusa mea, destul de incapatoare altfel, cu energie pura.

Si de la barbati culeg eu chestii, nu-i vorba. Dar altfel de trufandale, unele mai palpabile. Chiar nu sunt genul in general sa dau detalii din viata intima si oricum nici nu sunt pregatita acum sa vorbesc despre asta. Hihi. As spune doar ca ei imi fac ochii sa-mi straluceasca in cap precum betivilor sau nebunilor sau strigoilor.

Dar cand ma vad cu femei care pot si vor si chiar fac lucruri, femei care imi sunt aproape, chiar daca mai mult internetic, ma apuca un preaplin. Asa mi s-a intamplat aseara. A dat buzna peste mine bucuria, ca nici nu mai pridideam sa incarc energia buna si emotiile pozitive care se revarsau catre mine in sistem beton din betoniera.

Am fost la filmul Amor in Roma/When in Rome, cu inca 20 si un pic de femei, toate una si-una.

Inainte sa inceapa filmul, am sporovait ca niste vrabii cand vine primavara. Mi s-a parut ca nu avem destule gurite pentru tot ce e de zis. In plus, am primit fortune cookies cu tot felul de mesaje care ne-au facut mintile funda. Si bune la gust, ce chestie. La mine zicea ca dragostea este cu suisuri si coborasuri. La voi?

Ne-am lafait ca niste VIP-uri in fololiile grase, cu suport pentru picioare muncite si obosite, de femei pasionate de taste. Am ciugulit floricele, ne-am induiosat la scenele romantice, am ras de ne-am spart de cateva ori bune. Asta a fost neasteptat din partea unei comedii romantice, care de regula vine cu glume mai nesarate.

Am plecat acasa cu mintea curatata de impuritatile care se mai strang uneori in samburele de cireasa, dupa zile pline. Si cu pofta de mers la Roma, cat mai degraba. Ultima data cand am calcat pe-acolo a fost asa de rau si orasul asta sigur merita un refresh.

Am parasit sala de cinematograf intesata de sexuri slabe si cu multumirea ca am intalnit-o in sfarsit pe Simona Tache. Si ca le-am revazut pe femeile astea misto, pe care vreau sa le am in preajma cat mai des. Ma ajutati?

Am fost la film cu bloggeritele si nu pot sa zic decat de bine. Film foarte ok, companie excelenta, locul deja familiar: Cinema City de la Afi Cotroceni. Ma bantuie zicala aia romaneasca, desi nu sunt genul proverbe & zicatori: cand ne-o fi mai rau, asa sa ne fie.

Cum o sa dorm la noapte cu atata energizant luat in optime conditii? Vad eu. Noapte buna, fetelor.

meseria, bratara de stres dar si de aur

Cireasa nu poate sta locului, asta se stie. Are nevoie de adrenalina in viata nelinistita din livada.

Cireasa vrea sa se apuce de radio, si asta se stie. Radioul e pe rezolutia ultimului an, daca nu chiar si pe cealalta. Trebuie sa verific. Undeva intre locuitul in Turcia pentru 6 luni si pus voci pentru desene animate. Si cand cireasa vrea, cireasa trage de toate sforile, itele, parghiile si toate celelalte instrumente pe care le are la indemana.

Si in final, cireasa izbuteste. Asa m-am invatat. Vazut dinafara, i se parea ciresei ca radioul asta trebuie sa fie ceva destul de la indemana dumisale. Ca odata ce sparge gheata, trebuie ca merge uns, fara gogalti. De unde sa inteleaga sireaca cu ce se mananca calea undelor.

Si uite cum universul concura la dorinta ciresei. Si incepe ea o colaborare cu un radio foarte bun, la departamentul cultural. Bucuroasa de asa intamplare, cireasa aranjeaza prima ei interventie. Trebuie cum, necum, sa produca o stire despre lansarea unei carti.

Se inarmeaza cireasa cu un aparat complicat, de inregistrat sunete. Isi ia cu dansa un carnetel si un creion. Si pe o prietena buna, cu experienta in radio, susnumita Little Stones. Care o asigura pe cireasa ca totul va fi bine si sa nu-si faca griji din asa maruntisuri.

La lansarea cu pricina, numai somitati. Cireasa abia intelege cum se umbla cu tehnologia cu pricina. Nu intelege cand inregistreaza si cand nu. Si care sunt semnele exacte ca lucrul asta se intampla au ba. Prea mult luminite si clipoceli si butoane are aparatul.

I s-a explicat ca trebuie sa aduca sunet musai de la acest eveniment, deci stresul e dublu. Daca ceva merge prost? Si sunt atatea care tind sa mearga prost. I s-a mai explicat ca materialul final, un reportaj, trebuie sa contina asa. Sunet de fundal peste care sa fie inserturi cu vocile celor prezenti (de ales de catre cireasa cele mai interesante spuse) si vocea ei care sa prezinte si sa lege celelalte voci intre ele, intr-un material de 2″.

Pare simplu? Nu e. Cireasa are noroc si inregistreaza, dar e anuntata ca urmeaza sa fie si sunata pentru a face o relatare in direct, pe langa reportajul pentru a doua zi. Este prevenita ca nu i se vor pune intrebari ajutatoare, cum a mai patit ea cand a vorbit cireasa pe tort cu diverse alte ocazii. Cireasa se tulbura si simte ghimpe la sambure.

Cireasa trebuie sa-si scrie acolo, la eveniment, pe o foaie, ce are de gand sa zica. Si relatarea trebuie sa fie demna de urechile apartinand celor catorva milioane de ascultatori. Zis si facut. Se precipita cireasa, transpira, scoate un crampei de creion, scrijeleste cu el pe o foicica ce-i trece la prima mana prin cap.

In loc de puterea de la Kremlin, scrie puterea de la Berlin si in loc de Cristian Tudor Popescu scrie Constantin Tudor Popescu. Numele scriitoarei, cel mai complicat din lume, de rostit in direct. Domeniul in care se inscrie cartea, si el tot cel mai complicat din lume: politica externa rusa si incalcarea drepturilor omului, de catre regimul mai sus numit.

Transpira cireasa intrucat isi da seama ca mintea nu o mai ajuta si ca umbla creanga, mintea singura, pe unde are ea chef, de atata stres. Emotii mari, monser. E inca frig de iarna dar cireasa este scaldata in sudorile cele mai fierbinti. Are parul lipit de cap si surse spun ca poseda privire ratacita. Unii spun ca a si latrat, aratandu-si coltii trecatorilor grabiti.

Este sunata in direct si aude, cu mintea topindu-i-se si devenind de consistenta laptelui si poate si culoarea condensat, prezentarea facuta de realizatoarea de emisiune care o introduce in direct. Si cireasa fara experienta in relatari in direct, isi da seama cu groaza de ceva.

Si anume ca ea nu a intrebat exact daca sa faca o prezentare generala a subiectului sau sa relateze strict ce se intampla. Si ca doamna care o prezinta nu zice si acum vorbim cu cireasa, o steluta a fm-ului de azi dar stea in toata regula a fm-ului de maine. Ci doamna zice cam 70% din ce avea cireasa scris pe foaie.

Moment in care cireasa realizeaza ca are de facut prima relatare din viata ei, care oricum e un moment emotionant chiar si cand esti pregatit. D-apai cand ai un timp t si un text t minus 70% text de zis. Repet, domeniul, politica externa ruseasca. Floare la ureche pentru cireasa care scrie despre relatii&stuff.

Prin ce-am trecut, greu de zis. Ce-am baiguit acolo, nu vreau sa-mi aduc aminte. Vreau sa mentionez doar sufletul care-mi iesise din corp si acum falfaia spre o lume mai buna. Si sa faci o relatare fara suflet, va spun, nu e ok. Trei parti moarta si o poarta vie, am reusit sa ies din direct. Doamna cu pricina s-a milostivit prin a nu mai arata lumii ce niznaica sunt.

Si ma intorc la munca de bricolaj cu sunete. Cand este vorba de montat stirea, e bine sa aveti idee. Este un program cu viermi, asa, in care se deghizeaza sunetele. Little Stones zice ca e simplu dar eu va avertizez. Lasa un om normal cu programul ala si niste voci si spune-i sa faca un material. Si ii semnezi condamnarea la depresie.

As mai adauga ca in sunetul de fundal pe care l-am inregistrat de la eveniment, plangea in continuu un copil. Si ca eu am crezut ca microfonul la care m-am inregistrat pe mine mai apoi, intr-o buda, se tine lipit de gura. Si din cauza asta au iesit niste pocnituri groaznice. Si ca am esuat in a umbla cu programul cu viermi.

Asa e cu meseria noua, e bratara de stres. Dar pentru ca pana la urma lumea a avut rabdare cu mine, meseria asta noua se dovedeste si bratara de aur. Si uite cum sunt unul dintre reporterii colaboratori ai unui radio foarte tare.

Bravo cireaso, inca un punct bifat pe rezolutie. Si unui important, nu gluma. Bravo mie.