de ce sustin gay fest

A primit cireasa plangeri. Mai pe sestache, mai direct, dar plangeri.

De ce anume, cireaso, sustii gay fest. Ziceai ca tie iti plac barbatii. Si de ce nu o faci mai cu perdea, asa, daca chiar ai pareri de-astea care nu sunt in rand cu lumea. De ce ii sprijini pana in panzele albe, cum sustii indaratnic in patratelul din dreapta de pe blog.

Pai uite de ce. Pentru ca eu cred cu cea mai incapatanata convingere ca oricine are dreptul sa se culce cu oricine, daca ambele parti au consimtit la acest act. Iar faptul ca persoanele gay au nevoie de o parada de recunoastere imi arata mie ca prea putina lume gandeste asa si e deschisa pentru un lucru simplu: sa ii lase in pace.

Parada gay nu e o intruziune, e o rugaminte. Uite, noi existam, nu e chip sa ne innabusiti ca si simtire. Vom fi mereu prin preajma. Incercati sa traiti cu ideea asta. Nu va taraim de par in dormitor la noi, nu va obligam sa va uitati cand facem dragoste. Tot ce cerem este acceptati ca suntem oameni normali, doar cu placeri sexuale diferite.

Si daca stau sa ma gandesc bine, sunt atatia oameni considerati normali de catre societate. Dar care de fapt in dormitor latra sau trebuie sa fie stransi de sfarcuri cu patentul sau sa se imbrace in uniforme speciale sau pur si simplu nu li se scoala daca nu le canti un canticel, sa zicem la flaut.

Aia sunt mai normali decat persoanele gay? Not. Dar ei vad ca sunt lasati in pace de catre societate.

Si sunt si eu de-acord sa fie lasati in pace atata timp cat ala care latra nu musca pe cineva care nu e din povestea lui. Si ala care vrea sa fie strans de sfarcuri cu patentul nu obliga un nevinovat coleg de serviciu sa intreprinda asta. Si ala care are nevoie de o asistenta fake ca sa poata face sex, nu ma cheama pe mine sa joc rolul ei. Treaba lor.

Persoanele gay, mai ales in Romania cea traditionala, incearca sa obtina atentie si acceptare cum pot. Cum nu e logistic acceptabil sa organizeze cate o intalnire fata in fata cu fiecare dintre noi, sa ne povesteasca viata lor si sa obtina simpatie, organizeaza o parada.

Poate ca cireasa sustine festivalul gay si pentru ca stie personal doua femei cu orientari sexuale mainstream de la Asociatia Accept. Si ambele sunt asa de ok si asa de cu capul pe umeri si niste oameni exceptionali, incat e doar o confirmare in plus a faptului ca eu gandesc ok.

Si ca fiecare trebuie sa aiba dreptul, fara sa arunce cineva cu vorbe grele sau oua stricate in el, sa faca ce crede el in dormitorul personal. Si cu cine are pofta. Cum ar fi sa mi se interzica mie sa ies cu barbati mai tineri. Omg, nici nu vreau sa ma gandesc. S-ar termina lumea.

Asta e varianta oficiala. Sustin gay fest pentru ca asa e normal. Sa sustii libertatea in budoar a oricui. Dar daca de fapt, ma gandesc eu acum, sustin gay fest doar ca sa ma pun bine cu persoanele gay. Ca nu se stie niciodata ce sunt nevoita sa intreprind.

Si daca la o rascruce de inimi, sexul asta tare, dupa care tot alerg si cu care ma tot imbrancesc metaforic vorbind, ma termina nervos? E bine sa am unde ma retrage. Sa nu raman fara niciun sex, ci macar cu alt sex decat eram obisnuita. Pare acceptabil asa. Hehe.

Deci cireasa are multe motive sa sustina gay fest. Voi ce motive aveti sa n-o faceti, insist sa aflu.

Anunțuri

de pus in cap

Ce-i trebuie chelului. Musai o tichie de margaritar, as zice eu, chiar sculata din somn fiind. Eu, cireasa, care de cate ori ies din casa simt nevoia imperioasa de a indesa ceva bizar pe cap.

Ba sunt asa de tenace in ideea mea de purta tot felul de dracii in cap, incat chiar m-a parasit un barbat din cauza asta.

Era intr-o iarna, eram la mica lui casa de la munte. Un loc friguros si fara apa calda curenta, care din pricina asta cu greu reusea sa mai fie si un loc romantic. Pentru mine adica, caci el era de-a pururi incantat si tot incerca sa ma ademeneasca acolo, ca si cum ar fi the ultimate experience. Era the ultimate, dar in sensul prost ales al expresiei.

Iar eu, in loc sa-mi feresc fruntea de ger folosind o caciula de ski, eu am calcat pe bec. M-am dus imbracata cum trebuie pentru munte dar pe cap am insistat sa pastrez o caciula de blana de vulpe. Aratam cam ca Michael Jackson cand evolua in Jackson 5. Click aici pentru lamuriri http://www.youtube.com/watch?v=vjW1iq4IO2k. Era o caciula de cucoane de 50 de ani dar mie mi se parea ca taman modul in care o port eu, alaturi de chestii sport, o sa faca toata diferenta.

Sigur, daca cineva mi-ar fi explicat ca miza e serioasa si ca pot tine barbatul asta langa mine doar daca renunt la vulpe, probabil ca as fi jucat-o pe caciula in picioare atunci, pe loc. Dar eu credeam ca nimeni, nici macar un barbat asa nabadaios precum cel de langa mine, nu poate sa inceteze sa iubeasca pe cineva de la o caciula nepotrivita. M-am inselat, o sa tin minte asta toata viata.

Sufletul meu nepereche insista ca sa o dau jos si sa pun naibilor ceva decent. Care sa ma apere de ger fara sa atraga atentia satenilor. Eu nu si nu, ma incapatanam sa fiu cool si trendy in varf de deal. Am vazut fara putinta de tagada cum sentimentele lui pentru cireasa s-au spulberat intr-un singur weekend. Pleosc, trosc, bum, bang.

Am suferit rau de tot atunci. Si o sa tin minte chestia asta toata viata. Dar nu pot sa spun ca ma gandesc sa schimb ceva. Mereu o sa pun chestii fistichii pe cap. Asta chiar daca barbatii, caci mai ales sau de fapt doar ei sunt cei care raman neplacut impresionati de purtarile mele in materie de accesorii pentru cap, ma descurajeaza constant.

Ultima intamplare: RoBlogFest 2010. Pune cireasa pe cap o palarie ca un turn complicat dar simpatic, crede ea. Si sar in sus, post eveniment, o gramada de barbati importanti pentru ea dar si destepti nevoie mare. Barbati de a caror parere ei ii pasa mult. Si infiereaza cireasa pentru asa o alegere curajos de indecenta, ca sa nu zic pe fata, absurda.

Dar ce-aveai, draga mea, pe cap? Ceva ciudat, pe legea mea daca am inteles. Si inca: nu, cireaso, trebuie sa-mi explici ce era chestia aia care iti izbucnea din cap. Si mai ales de ce. Si tot astfel de inghionteli culturale a primit cireasa in ultimele cateva zile, dupa aparitia la televizor.

Dar asta o amuza cel mai tare. Ca desi ii plac barbatii si desi a priceput ca, pentru unii, e de neinteles cum poate sa iasa asa in lume, ea nu o sa schimbe nimic. Va purta de-a pururi chestii care o incanta pe cap. Si vestea buna ar fi ca da, asta e doar inceputul. Si lucrurile (de pus in cap) o sa devina din ce in ce mai grandioase.

Birjar, la palarier, te rog! Am o idee.

cireasa si ferma de lapte si animalute

Cireasa trece de Lebada si face stanga in sensul ala giratoriu antipatic. Urmareste ca un detectiv indicatorul Ferma de lapte, cu o vacuta pe dansul. Stie ea ce vrea.

Merge ea ce merge si ajunge in comuna Pantelimon, in raiul animalutelor domestice. Aici este ferma animalelor dar si ferma de lapte. Un loc atat de la tara, dar asa de aproape de oras. Adulmeca cireasa aerul proaspat. E plin de mirosuri de cand eram noi mici si ne duceau ai nostri pe la bunici.

Apoi incepe si viziteaza ferma si pe locuitorii ei. Un fel de gradina zoologica plina cu animalute domestice pazite de singura salbaticiune, un raton cam sperios.

Incredibil de mare distractie cu doamnele capre, de toate culorile si cu personalitati diferite. Au incercat sa manance umbrela portocalie a ciresei si s-au aliniat ca la circ. S-au urcat pe gard cat le-a tinut structura de rezistenta, ca sa poata ajunge la iarba uscata ce le-o intindea generoasa cireasa.

Dar mai dragut decat poneiul negru ca smoala, pe nume Violeta, nascut de Florii si deci in varsta de o zi, nu cred ca exista. Un animal mic si pufos din cale-afara, care totusi se impiciorongheaza zdravan pe piciorusele de cal mic dar viitor voinic.

Si nici restul poneilor nu sunt de lepadat. Amantul de profesie, Floricel, le alearga zvapaiat pe iepele poneie mai grase si mai inaltute decat el. Iar poneiul negru cu pete albe, adus saptamana trecuta, a fost inchis impreuna cu o turma de capre. Asta pentru ca, desi baiat mare, tot nu voia sa se lase de supt de la mama lui.

Dar sa vedeti oile crete si iazul cu rate verzi lesesti, cu pene ca otrava, si de fapt toate nuantele si nationalitatile de rate si gaste grase. Sau familia de porcusori neisterici, complet cumsecade, adusa tocmai din Vietnam. Au inaltimea unui catel, picioare scurte si groase plus o gusa respectabila, ratul turtit de parca a primit recent o tigaie in freza. Si in loc de guit miauna. Parol.

Ce povesti despre clanul suricatelor. Aici se intampla zilnic material pentru un roman. Ploua cu galetusa si totusi ma distrez cumplit. Dar o sa ma intorc si cand e soare.

Pe locul asta e de multi ani, adica din 1973, Agroindustriala Pantelimon, ferma care ne aprovizioneaza cu lapte. Acum se cheama simplu ferma de lapte. Cea care are si primul dozator cu lapte proaspat in oras. Pe strada Bibescu Voda nr. 18, poate ati auzit. Cica urmeaza inca 4 dozatoare, si unul dintre ele este langa livada ciresei. Miam-miam.

Proprietarii, o familie cu doua fetite balaie. Ideea sa compleze ferma de lapte cu o ferma de animale le-a venit, afla cireasa, pentru ca toti copiii prietenilor voiau sa vina aici. Sa vada animalele de care citisera in carti sau pe care le vazusera la televizor. Ca sa nu mai zic ca fetele nu prea vor sa stea in alta parte decat lipite de animalute.

Ca sa nu mai zic ca eu, om mare si responsabil, cu greu m-am despartit de porcusorul negru, cu par rar si tepos si picioare scurte. Si nici pe Violeta n-am uitat-o inca. Acum are deja 2 zile si probabil ca acum e ora ei de masa. Ce n-as da sa vad.

Acum vin aici gradinite intregi, sa vada animalutele si sa ia lapte proaspat. Si poti sa-ti organizezi aici, daca esti copil, ziua de nastere. Parca e mult mai bine in aer liber, la soare, cu animalutele, decat in trenuletul renumitului lant de fastfood din lume. Bineinteles ca cireasa este acum tentata, la sugestia prietenului ei imaginar, I., sa obtina si ea aprobare pentru petrecanie. Ce, doar copiii sa se distreze?

Sunt extraordinar de entuziasmata de locul asta. Unde poti sa vezi animale frumoase si sanatoase, sa-ti aduci mancare si sa petreci cateva ore bune la aer. Intr-un oras in care e tare greu sa gasesti lucruri de facut pentru copii. Daca esti om normal si nu vrei sa stea doar la calculator, in casa.

Deci eu o sa platesc bilet des aici. Si o sa plec cu cobilitele pline de lapte muls acum.

prietenii intrerupte

Buna dimineata. Am in momentul asta o baza de date de prieteni foarte buni care l-ar face invidios pe orice om care se crede prietenos si popular.

Cireasa nu crede deloc in chestia aia cu prietenii adevarati sunt doar 1 sau 2 si apar doar o data-n viata. La fel precum trenurile importante si metaforice pe care trebuie sa le recunosti si sa sari in ele cu entuziasm. Sau ca marile iubiri, din care se da cate una extrem de rar, daca e. Daca nu, nu. Ma lasi?

Nu, domnule. Eu am un cerc de prieteni foarte apropiati si atat de numerosi incat as putea merge cu ei la campionatul mondial in Africa de Sud, sa reprezint echipa Romaniei. Mama de cireasa, ce mi-ar mai placea sa merg acolo. Sunt foarte curioasa cum arata taramurile cu pricina. Si daca nu acum, cand o sa fie cel mai sigur sa te plimbi pe-acolo, atunci cand.

Si tocmai pentru ca sunt asa de multi, aici intervine mica drama. Nu mai e loc pentru altii noi. Eu trec cu insistenta pe langa oameni pe care ii simt ca sunt prietenii mei dar ei nu stiu asta inca. Nu-mi trebuie mai mult de doua replici aruncate la repezeala ca sa ma prind ca interlocutorul mi-e predestinat trup si suflet.

Si totusi inteleg ca nu-mi permit sa ma intind mai mult decat mi-e deja plapuma de prieteni. Abia am timp sa-i intretin pe ei la standardele pe care mi le-as dori. Ce sa mai zic ce harababura s-ar crea daca eu as aduce mereu intrusii pe care mi-i doresc.

Ca eu asa inteleg prietenia. Sa ne sunam des, sa ne vedem macar o data pe luna, sa ne stim dramele cu amanuntele si detaliile unui grefier, sa bem impreuna pentru victoriile obtinute, sa stim cum aratam cand plangem, sa ne sfatuim in zadar, sa mergem la cafea si barfa si la cumparaturi si in concedii creative impreuna. E palpitant si merita.

Si neavand eu spatiu suplimentar pentru toti oamenii de care am pofta, traiesc momente critice. In momentul asta am incepute, asa cum faci intai maneca unui pulover si apoi il lasi asa, diverse prietenii prin lumea intreaga.

Am mintea si inima doldora de oameni dragi, cu care simt ca as cuceri lumea. Oameni care probabil ma banuie ca nu i-am apreciat la justa lor valoare. Sau ca m-am distrat usuratic, doar o data cu ei, si apoi i-am trecut la coltul cu amintiri nefolositoare.

Cum se elibereaza cate un loc in potpuriul meu de prieteni (prin nerespectarea obligatiilor trecute in contractul nescris de catre ambele parti), cum sun un candidat. De-asta am acum un inorog pe perete. Cand am intalnit-o pe Nona, mi-a placut napraznic. Si era clar ca treaba e reciproca.

Dar mi-a trebuit jumatate de an sa pun mana pe telefon si sa rezolv situatia. Sa fim prietene in mod oficial. Si asta e un caz fericit, tare fericit. Caci in momentul asta ma bantuie toti ceilalti, multi de tot, cu care as face lucruri asa de misto, daca m-as putea oferi cum trebuie.

Sufar ca nu pot manca tot ce vreau, in materie de oameni. Ce-as mai hapai la voi, dragii mei. Cu fulgi cu tot.

gandurile unei castigatoare

Oricata terapie de dezvoltare personala am intreprins de-a lungul si de-a latul, n-am reusit sa cooperez bine cu situatiile cand pierd. Chestia aia cu important e sa participi o fi buna pentru budisti. La mine nu functioneaza. Eu omor muste cu mare pofta, nu levitez decat martea si vreau musai sa castig orice e de castigat.

Prin urmare, urechile mi s-au pleostit vizibil aseara la Roblogfest, vazand ca nu obtin premiul la categoria ravnita. Cu un sunet penibil s-a intamplat asta, de s-a intors toata lumea. Si, imediat, nu mica si nici scurta mi-a fost placerea cand am fost luata ca din oala si am aflat ca totusi am castigat.

Din cate am inteles (eram emotionata si nu-mi intrau bine cuvintele in cap acolo, pe scena, desi Dragos Novac se straduia sa-mi insereze in scaricica si ciocanel informatia), am luat un premiu special. Din cele cum se mai dau la Oscar cate unui om talentat. Un premiu nu pentru un film anume, ci pentru sudoarea cu rezultate onorabile pe care a dovedit-o in continuu.

Premiul meu mai special decat al altora m-a multumit enorm. El mi-a fost dedat pentru o prezenta semnificativa in blogosfera feminina. Ce bine. Premiul a fost oferit de catre Redd’s si a fost in bani, ihaaa. A fost o intrecere grea, am asudat din greu. Noroc ca gustul transpiratiei mele este insa de dulceata de cirese amare. O bunatate. In rest, numai de bine.

Si mai e ceva. Au fost doua astfel de premii, al doilea pentru Adina Necula, colega mea de la hotcity. Fiecare dintre premii a fost luat, e drept, pentru activitatea extrajob. Adica pentru blogurile personale. Eu responsabila de cimilituri, ea de moda. Dar totusi amandoua lucram la hotcity.ro.

Nu e asta tare? Imi creste inima cand vad recunoasterea brandului pe care il reprezint. Thank you, Orlando, ca m-ai lasat sa scriu in proiectul tau:). Mama, de cate ori ti-am multumit zilele astea. Dar na, asa a iesit.

Sa castigi e dulce de tot. O sa ma uit incepand de luni de sus la sefa mea, ariciul. Ca sa vada ca sunt pe deplin constienta de succesul meu si ca sta fata in fata cu un superstar. Vezi, ariciule, ca s-ar putea sa dau mai subtire pe la job in perioada ce vine. Nu, nu e astenia. Am castigat, ok?

De acum inainte o sa cer, cand ies in oras, o camera doar a mea. Unde sa ma pot odihni, daca am chef. O camera cu net si o instalatie de karaoke performanta. Unde sa ma detensionez cantand desculta Love Is In The Air, cat ma tin rarunchii.

O sa insist ca acolo sa se afle si un maseur barbat inca tanar si 18 prosoape albe cu perii tari, ca un glasspapier. Asa-mi place, sa ma zgarii cand ma sterg. Dupa ce sa ma sterg? In caz ca fac dus, na. Si liliac liliachiu, indiferent de anotimp. Si o cisterna mica plina cu fresh de portocale. Si 2-3 shaorme aburinde, de la Matache.

Ah, prin ce sfere inalte o sa-mi tin nasul de acum incolo. Sa castigi e cireseste. Dupa ce am pasit increzatoare pe acest catwalk al blogosferei, acum e timpul sa culeg roadele. Acum nu fac nimic. Doar astept sa ma sune impresari sa-mi ofere contracte incredibile. Si firme care sa ma conjure sa le port produsele cand sunt binedispusa. Azi nu, reveniti.

Am castigat la RoBlogFest. Multumesc frumos tuturor celor care ma plac si le recomand calduros sa nu se opreasca.

Bezele, cireasa.

cireasa si lipsa de solidaritate

Obisnuiesc sa spun ca detest oamenii care stau inerti si se ocupa doar cu oftatul.

Fac asa pentru ca eu sunt genul care ma misc repede. Si chiar cred in asta, ca lenea de a-ti trai viata cum trebuie este anticristul. In plus, stiu ca suna bine si ma face pe mine sa ma arat intr-o lumina de om care chiar face ceva. Favorabila lumina, de sorginte roz.

Am un speech zeflemitor mereu pregatit, numai bun de scos din maneca, tadaaaa, pentru oamenii care ar vrea niste chestii dar nu prea au curaj sa le ceara. Sau nu prea au resurse psihico-energetico-motivationale. Vai, ce mai rad de ei si-i mai indic publicului pe care il am la indemana cu degetul aratator, cel plin de blam.

Dar cand niste protestatari ies in strada si striga ceva, uite ca sunt egal suparata. In special cand vin si fac asta in fata guvernului, pe unde trebuie sa treaca cireasa ca sa ajunga la ora ei de sport sau alte urgente minore din livada. Uite profesorii astia, de exemplu, dar nu neaparat.

Au ei destule probleme, nu iese nimeni pe trotuar de placere. Castiga putin, duc o viata grea. Elevii sunt niste varcolaci nerecunoscatori, le lipesc biletele naspa pe spate si le pun pioneze pe scaun, nu le e usor. Desi nu m-am omorat dupa scoala in general si vreun profesor in special, simpatizez cu a lor cauza. Toti trebuie sa incercam sa o ducem mai bine. Ah, iar spun lucruri care ma avantajeaza ca si PR. E nativ, ce sa fac.

Dar sa fiu sincera. Clementa mea scade la cote de avarie din cauza unei dezorganizari de ordin logistic. Guvernul e asezat intr-asa un marasm, incat un protest in mijlocul vacarmului asta devine derizoriu.

Piata Victoriei e complicata rau si cand nu protesteaza nimeni in ea. Dar cand trotuarele si niste mici escuare si nici mici portiuni de artera oricum insuficienta sunt blocate de gemete surde si pancarte, viata bucuresteanului in general si a ciresei in special devine de calitate si mai proasta.

Ia sa fi fost guvernul pus intr-un loc cu verdeata, departe de un nod rutier sugrumat 13 ore/zi. Sa fi avut loc oamenii care se lupta pentru schimbare sa se manifeste plenar, fara frica ca le aluneca un picior de pe trotuar si devin eroi rutieri, intinsi pe caldaram. Sa vezi ce i-am mai fi sustinut atunci, cu ce spor.

Dar asa? Orice protest face un oras deja prost organizat din nascare sa devina si mai caraghios si mai umflat cu pompa prin locurile esentiale, si mai asupritor. Asa ca imi pare rau. Admir capacitatea lor de revolta dar ma calca pe nervi orice strica si mai tare lucrurile deja scalambe.

Mi se pare penibil, dar asta e. Or fi avand dreptate, nu zic, si solidarizez cu ei la nivel metaforic. Dar cand protestatarii astia ma incurca in demersul meu zilnic, apai zau daca nu ma dezic. Rezulta un lucru meschin. Lipsa de solidaritate a ciresei vine din urbanismul defectuos de care suferim. Pentru ca solidaritatea trece prin posibilitatea mea de a ma misca libera, asa cum dragostea trec prin stomac.

Poza este luata din ziarul Gandul, ca suntem prieteni.

dorm cu un armasar

Si nu dorm cu orice armasar, ci cu cel mai frumos armasar din sud-estul Europei. Cred ca nu comit o aroganta.

Pana de curand sedeam in dormitor uitandu-ma la 3 maci mari de tot, cumparati de la Ikea. Cu greu pot sa spun ca erau urati. Dar nici cine stie ce potriviti cu sangele meu fierbinte nu prea erau. In plus, ideea ca alte sute de mii de oameni se uita la fix aceiasi maci consumisti, nu stiu de ce, nu ma infiora placut.

A fost suficient sa-i zic asta Nonei, cea mai mare pictorita din sud-estul Europei. Cred ca nu comit o aroganta. De doua zile-ncoace dorm in fiecare noapte cu faptura asta tulburatoare. Un inorog de-a mai mare dragul. Unul alb dar nu chiar, pufos dar nu neaparat, diafan dar oh, asa de puternic.

Unul care isi tine picioarele in iarba, sa se racoreasca dupa ce a alergat pe campiile pline de roua din visele ciresei. Se vede treaba asta. Inorogul este invelit intr-un abur galbui, ca o fantasma sexy. El are muschi puternici si bretonul in vant, ca o streasina buna pentru ochi. Iar ochii…

Armasarul meu powered by Nona are ochii negri de fum si se uita ziua la cireasa intr-un fel anume. Si noaptea, noaptea intr-un cu totul alt fel dar nu vreau sa vorbesc despre asta. Tine capul putin intors, exact atat cat ii trebuie ca sa ma vada cand dorm.

Cand prietenul meu imaginar, I., sta intors cu spatele, inorogul scoate un abur usor pe nari si ma priveste insistent. Racaie nitel cu copita lui maiestoasa in iarba. Si ma intreaba din cap daca ma prind in aventura. Pana acum am rezistat. Ce-o mai fi, om vedea.

Dar am cu mine mereu, cand am eu chef, si mai ales noaptea, cand oamenii dorm, cel mai frumos armasar treaz si neastamparat. Merci Nona, desenezi pereti ca nimeni alta. Si nu cred ca tocmai comit o aroganta.

cireasa si maruntaiele vecinului

*Aceasta poveste s-a petrecut in februarie, dar abia acum am capatat forta epica si mai ales morala sa o spun.
**Aceasta poveste este si destul de scarboasa. Include un wc, un vecin si launtrurile lui. O cireasa care cotrobaie prin aceste amanunte. Oamenii gretosi din fire sa iasa din livada. Nu vreau lesinuri in serie. Vine primavara.

E dimineata, parai din toate incheieturile sa ajung undeva cu ora fixa. Dar observ cu neplacere ca mi s-a infundat wc-ul. Vars repede cateva lacrimi de frustrare ca totul in jurul meu se sfarama bucata cu bucata. (Atunci mi se stricau toate, una dupa alta).

Imi revin insa repede, ca n-am timp de goange. Gasesc instalator cu greutate si interventii si pile si rugaminti pline de arsita. In final zice ca vine repede. Eu exult. Cu greu mai gasesti mesteri ok cand pe bune ai nevoie de ei.

Chem taxiul, afara ninge cu galeata. Doamna dispecer, inger al tineretii mele, imi gaseste masina in 10 minute. Imi vine sa o strang tandru la piept si sa o sarut cu limba. E greu de tot sa gasesti masina. Trec 2 minute si ma taie. Trebuie sa fac pipi. Incerc sa ma tin dar imi dau seama ca e drum lung si mai bine ma eliberez.

Puncte-puncte. Apoi trag apa, care urca pana sus de tot si nu vrea sa mai coboare decat cu pipeta. O apa nu tocmai curata, daca aveti toleranta sa ma intelegeti. Tic-tac face ceasul, tic-tac. Si totusi zaresc ceva care ma nelinisteste si nu ma lasa sa plec pur si simplu.

De pe teava a iesit inapoi, catre mine, ceva terifiant. Sa vomit sau sa plec, ma intreb. Si imi dau seama ca un instalator e asa de greu de gasit in ziua de azi. Unul bun, care sa vina chiar de azi pe azi, cand afara ninge demonic, e si mai si. Incat inteleg pe data ce am de facut.

Inteleg ca nu pot sa-l fac pe instalator ca, in demersul lui de a repara, sa treaca prin neplacerea de a scobi in chestiile din wc-ul meu. Daca il vede pe nenumit si se supara si pleaca. Sunt terminata atunci. Tic-tac face ceasul, tic-tac.

Inhat o punga pe post de manusa. Caut disperata ceva de racait in locuri intunecoase si dosnice. Gasesc o scrumiera mica de metal si ma pun pe treaba. Noroc ca sunt imbracata frumos si ca am chemat taxiul.

Dupa ceva munca, ma trezesc fata-n fata cu un cacat ca-n povesti, de dimensiuni fantastice. Pe jumate intepenit la intrare sau iesire, nu stiu cum sa explic, imi zambeste din oceanul de apa rabufnita. Fac ochii cat doua galetuse. Cum eu nu m-am crezut niciodata capabila sa generez asa ceva, ma gandesc cu mult respect la prietenul meu imaginar, I. Singurul care ar mai fi avut de curand acces la wc-ul din livada.

Trage mosul, trage baba, cacatul iese cu mare greutate. Si dupa el, mai scot inca doua exemplare la fel. Facute dupa chipul si asemanarea cacatului perfect, primordial, si ca forma dar si privind alte insusiri. Var repede incarcatura intr-o punga si punga aia in alta punga si aia in alta. Si tot asa, pana ametesc si pierd sirul. Cad jos. Imi revin.

In timpul asta fug ca o gaina fara cap prin casa pentru ca tic-tac face ceasul, tic-tac. Prietenul meu imaginar se uita cu ochi de genune la mine si la manevrele rapide pe care le fac, carand dupa mine the thing. Afla ce e inauntru si i se zbarleste parul pe ceafa, cred. N-am avut timp sa verific.

Transpirata pe buza de sus, cu parul lipit de cap si cu mintile duse, nu ma pot abtine si il complimentez pentru ceea ce tocmai am aflat. Ca digestia lui este una de vis. El se apara si zice ca nu, nu e ce cred. Eu pun asta pe seama timiditatii de a discuta un subiect asa de delicat si totusi asa de palpabil. Doar tin dovada in mana.

Fug cu cacatii in punga pe scari in jos, cu hainele falfaind, si cand sa deschid usa de la ghena, tadaaa. E incuiata iremediabil. Taximetristul ma vede, ma cheama, este iritat. Ninge pe el, ninge pe mine, ninge pe neputinta mea de a scapa de colet, ninge si pe colet.

Singurul lucru pe care il inteleg bine este ca nu ma pot urca cu el in taxi. Ma uit ca un animal ranit in jur si gasesc scaparea. Vad un cos de gunoi cu gura mica de tot. Alerg de cat p-aci sa-mi rup gatul si indes acolo cacatii inveliti in 14 sau 18 pungi, nu mai stiu.

Apoi sar in taxi si incep sa suflu greu, ca un animal ranit in amorul propriu. Plec de la locul crimei si incerc sa uit prin ce tocmai m-am balacit. Vin seara acasa si aflu ca a fost o defectiune pe coloana, astfel incat roadele vecinului de jos au germinat in sus pe teava, pana la mine.

Ma uit cu intelegere la prietenul meu imaginar I. si ma bucur ca nu el a produs ce am vazut dimineata. Ma induiosez apoi gandindu-ma ca am gestionat cu eficienta treburile vecinului meu de jos. Un om cumsecade, cu care ma inteleg bine si are umor.

Si apoi inghet, la gandul final. Ca anume m-am debarasat de rodul maruntaielor lui taman in cosul de gunoi stradal de sub geamul dumisale. Si ca acum da, e iarna. Dar o sa vina in curand si vara. Si atunci sa te tii.

e adunare generala

Trec ieri pe langa magazinul de tablouri si rame si oglinzi sau mai bine zis ace brice si carice. Si ce-mi vad ochii.

In loc de doamna solitara care locuieste de obicei acolo, studiind cu ochii larg deschisi poza de pe desktop cu o plaja exotica si un hamac si o bucatica de palmier care se insinueaza ca din intamplare in cadru, venind de sus, si o apa ca turcoazul, ce sa vezi.

In incaperea intunecoasa scaunul nu tine acum fundul niciunei femei care viseaza la o viata dezlantuit de calma undeva departe de tot, printre nuci de cocos, copii goi si raze de soare si cantece cu rezonante straineze si primordiale.

Pe usa de obicei intredeschisa spanzura acum un bilet care anunta ca e o adunare generala. De-asta n-am putea sa comandam niciun produs, daca am vrea. Cireasa se opreste si se mai uita o data, completamente bulversata. Adunare generala? A cui si pentru ce exact. Si incepe filmul.

Cireasa isi inchipuie pe toate femeile din toate centrele de ace brice, cum isi parasesc desktopurile si se dezlipesc fara remuscari de poza cu hamac si plaja cu nisip alb si apa de culoarea Pandorei. Si se strang rauri-rauri. Se organizeaza intai in cete, apoi in ginte apoi, apoi in triburi.

Uite un sarpe gros de femei ce reprezinta pravalii de tablouri si rame si oglinzi. Ele scandeaza libertate-egalitate-soritate si se indreapta catre o cladire uriasa, nu spunem care, cladire importanta. Unde se cumintesc pe data, isi aseaza mainile in poala si discuta ultimele stiri in materie de … ati ghicit. Tablouri, rame si oglinzi.

Adunarea generala, in mintea unei cirese, presupune unirea si cu surorile nascute in diaspora dar ramase totusi surori prin genul de preocupari. Cladirea asta cuprinde zeci de femei din domeniul asta versatil. Si pentru ca e o adunare generala lucrativa, nu mai conteaza religia, varsta si veniturile.

Femeile asta vorbesc intr-un singur glas. Glasul industriei din care parte. Se discuta acolo chestiuni arzatoare. Se diseca clienti prinsi in bolduri pe mese. Se fac focu grupuri, se trag directii, se intoarce lumea cu fundul in sus din punctul de vedere al viitoarelor tablouri si rame si oglinzi.

Sigur, adunarea e cu profund caracter secret. Nu stiu sa va spun mai departe cum au decurs lucrarile congresului. Si-asa, poate ca mie mi-a scapat ceva si n-am reusit sa patrund magnitudinea evenimentului. Pot sa va mai spun ca adunarea generala a durat doua zile.

Doamna solitara din incaperea cam umbroasa a fost probabil instruita bine sa nu dea nimic pe goarna. Astfel incat, daca te uiti prin geam la figura ei si nu stii ce s-a intamplat, tu calator razlet, poti chiar sa crezi ca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase.

Si ca de fapt adunarea asta nici macar nu s-a petrecut. Si ca tablourile, ramele si oglinzile o sa-si continue cursul lor de pana acum. Da, poti sa crezi asta, daca esti naiv.