statia aurel vlaicu

Statia aurel vlaicu este un moment important in viata oamenilor. Dar si un popas fantoma.

Nimanui nu-i place. Lumea care ajunge sa treaca pe aici nu se leaga sentimental. Si totusi revine in pelerinaj comercial, 5 zile/7. Este un fel de halta care hraneste nesatulul cartier pipera cu personal ne si calificat, in zilele lucratoare. Balamucul iscat aici in timpul saptamanii seamana cu un razboi.

Oamenii obligati sa tranziteze aurel vlaicu se grabesc mereu. N-au hodina. Aurel vlaicu este prevazut cu tot ce are nevoie un om ce munceste zi de zi. Chiar in incinta, aproape imediat ce te-ai dat jos din acest metrou numit speranta, dai nas in nas cu fabrica de patiserie. O cosmelie de termopan ce paraziteaza pe unul dintre peretii interiori ai statiei.

In fiecare dimineata se isca o coada lunga, ca pe vremea lui Ceausescu. Specialitatea cea mai cautata, si pe buna dreptate, sunt baghetele. Oricate tavi s-ar zamisli in maruntaiele improvizate ale patiseriei, nu e niciodata destul. Unii dintre oamenii muncitori raman fara baghete. Se multumesc, dar nu chiar, cu merdenele sau pateuri pur si simplu.

La coada asta nimeni nu zambeste. Graba de a nu intarzia e imensa, dar si foamea. Presiunea de a prinde baghete e mare. Ura fata de cel din fata, care ar putea sa aiba neobrazul de a lua prea multe, si pentru colegii lui de serviciu, bate filmul. Tot ca pe timpul lui Ceausescu. Uraste-ti aproapele linistit, caci nu exista rai si nici Dumnezeu. N-are cine te pedepsi.

In statia aurel vlaicu oamenii  se si imping. Pentru ca aparatele de pontare nu stau sa-i astepte. Cartela trebuie trecuta peste senzor inainte de 9. Altfel sunt probleme.

Metrourile vin cu frecventa tantarilor care te pisca atunci cand dormi cu geamul deschis intr-un cartier aproape de o apa. Ele scuipa oameni gri, preocupati. Nu inghit pe nimeni, pleaca goale mai departe, unde au treaba. Chiar, unde au metrourile treaba, dupa ce au indestulat pipera?

Inainte sa iesi afara, bate un vant napraznic. Daca nu e atenta, cireasa e luata pe sus. Trebuie sa-si repete voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Voi ramane cu picioarele pe pamant. Numai asa e sigura ca trece de incercarea vantului napraznic de la iesirea din statia aurel vlaicu.

Afara, vizavi, omul muncitor gaseste un magazinas cu tot felul de bucate impachetate, pentru pranz. Au si ciocolata si suc, de luat acasa cand pleci din pipera. Tot langa statie este si o florarie. In caz ca e ziua vreunul coleg. In timpul zilei se mai linisteste treaba.

Seara, metrourile de dimineata mananca pe paine oamenii obositi. Un furnicar stors la maximum. Care inca se mai gandeste la problemele si rutinele de peste zi. Porcul de sef. Proasta de la marketing. Nemernicii de la vanzati. Nesimtitul de la logistica. Vreau sa evadez. E criza. E frig. Cam asa banuie cireasa ca arata stenograma gandurilor oamenilor. Dezvaluita de fetele lor.

Dar cel mai fascinant moment al statiei aurel vlaicu este weekendul. Momentul cand toata lumea a dezertat. Si nu mai este picior de om in statie. Pipera are luminile inchise. Omul muncitor e acasa. Bucuros ca sta un pic deoparte de masina de tocat carne care este statia aurel vlaicu.

Azi e luni.

Anunțuri

cu cine m-as marita

Mi-am dat seama acum ca cei ce faceau casatorii aranjate nu erau chiar niste papagali. Ar trebui sa fiu mai atenta la intelepciunea seculara.

E frumoasa si dragostea, nu zic. Dar ea nu tine de caldura, sanatate, mancare, izbanda in probleme legal-administrative si mai stiu eu ce chestii trebuincioase prin casa de cireasa. Pentru un trai fara griji, am nevoie urgenta de mai multi barbati extraordinar de bine pregatiti. Simultan, nu concomitent.

M-as marita in primul rand cu un urolog. Specialist de frunte, premiat pe la ce stiu eu ce congrese internationale. In care se diseca pe viu vezici nazbatioase si femei isterice, purtatoare de astfel de vezici. Si apoi se vine cu solutii pertinente pentru ciresele lumii. L-as lua cu mine pe urolog oriunde m-ar purta pasii. Chiar si la epilat.

Apoi as avea nevoie de un specialist in instalatii. Exact ca domnul Dumbrava, de care ziceam mai ieri. Un om care sa nu pregete sa-si vare bratele pricepute prin mecanisme si orificii si masinarii complicate existente intr-o livada. Si care sa intretina o gospodarie in cel mai ridicat grad de functionare, cand doctorul e de garda.

Se rup bucati din cireasa cand trebuie sa aiba in grija dezastre casnice. Si se tulbura ca o apa maloasa.

Urmatorul pe lista este un avocat. M-as marita imediat cu un avocat specialist in cauze civile si relatia cu autoritatile locale si organele si organismele. Si de ce nu, specialist si in divorturi, in caz ca nu prea ne intelegem. Si mariri de pensii si dat angajatori in judecata. Bineinteles, ar fi capabil si le-ar castiga pe toate.

A, si tot el ar avea in job description sa asigure si veniturile gospodariei noastre comune. Ca doctorii stim cum sunt platiti. Si instalatorii nu exceleaza, cred.

M-as marita fara sa ma uit inapoi si cu un vorbitor american, expert in dezvoltare personala si motivare si life couching. In diminetile mai neguroase l-as pune sa ma motiveze puternic. Sa sadeasca in mine ideea ca pot face orice. Doar sa intind mana si sa vreau. Sa imi spuna ca sunt exceptionala, frumoasa, un mecanism de succes. Sa ma indrume ce sa fac in continuare in cariera.

M-as marita imediat. Si l-as ruga sa petreaca timp de calitate si cu urologul, spealistul in instalatii si mai ales avocatul, ca el aduce banii.

Ar mai fi niste categorii de barbati pe care i-as aduce in haremul meu. Dar am zis sa nu-l manii pe Dumnezeu. Si oricum, cred ca ma descurc doar cu astia din prima linie. Am treaba multa, am fugit.

cireasa hartuitoare

Am numarul lui de pe net, gasit acum cativa ani intr-o cautare isterica, de tip random.

Il sun cu regularitate si ma plang lui in fiecare iarna, ca am asa si pe dincolo. Il chem la mine sa vada cu ochiul personal. El ma refuza cu aceeasi regularitate. Eu nu ma las. Il vreau si va fi al meu, a fost deviza mea in toti anii astia. Si il caut din nou, ca o musca agasanta.

Este vorba despre instalatorul de centrale, specialist in marca de nisa pe care o posed. Este domnul Dumbrava. Un om pe care am ales sa-l consider ca fiind unul dintre partenerii mei la bine si la greu. Desi el da semne clare ca nu prea isi doreste acelasi lucru. Ba chiar si-a schimbat si jobul din cauza asta. Incercand sa fuga de responsabilitatile ce i le aloca cireasa.

L-am intalnit pe vremea cand am ramas femeie singura, la casa mea. Stapana a unei centrale buclucase si a unei neindemanari tehnice sore cu nebunia. Tin si acum minte, cu nostalgie, zilele friguroase de iarna cand centrala se oprea. Iar eu plangeam siroaie de lacrimi amare. Parandu-mi-se ca am platit scump libertatea de femeie divortata. Si ca lumea e nedreapta cu un fruct.

Dupa o serie de telefoane soldate cu esec, domnul Dumbrava mi-a pus niste intrebari. Si, milostiv totusi din fire, m-a invatat prin telefon cum sa procedez. Cireaso, dai matale de robinetelul ala pana presiunea ajunge la 1.2 bari. Apoi dai reset si o sa fie bine. Metoda lui a functionat in timp. Si sunt chiar prietena acum, de nevoie, cu robinetelul.

Dar, vai. Napasta loveste cireasa si metoda cu robinetelul nu razbeste. Acum e ceva mult mai rau. Cireasa suna ca de obicei, pe domnul Dumbrava. El nu stie cine e ea. O uita mereu. Cu speranta ca si ea pe el. Ntz. Ntz. Domnule Dumbrava, sunt o clienta mai veche (minciunica). Am necazuri, as putea sa trec in nefiinta.

Ma iscodeste el, ce marca, ce model, ce an. Dar fara chef. Apoi zice, ca si cum ne stim de ieri de azi, vedeti ca aveti un robinetel acolo. Eu i-o tai. Domnule Dumbrava, nu mai merge cu robinetelul. Va rog haideti sa vedeti despre ce-i vorba. El ca hrr, ca mrr. Ca de obicei. Am mai fost la dumneavoastra? Daaaa, raspund agasata (minciunica). Pana la urma ajung sa-i smulg promisiunea ca vine.

Si in sfarsit il cunosc. Dupa 5 ani de alergaturi. Dupa 5 ani de ghidare prin telefon. Dupa 5 ani in care eu am dat totul si el nimic. Am inteles de ce am insistat asa. Domnul Dumbrava e cool. Are bocanci misto in picioare si geaca smechera, ca si cum ar pleca mintenas la munte sa faca trekking si hiking.

E capabil sa vorbeasca la telefon in timp ce repara. Si pare un meserias teribil de priceput. E drept ca pana acum nu a facut mare lucru. Si ca cireasa se smochineste, pe minut ce trece, in frig. Dar e clar ca domnul Dumbrava nu are cum sa se exonereze de prezenta lui in viata mea. Mai ales acum, ca ne-am cunoscut. Si relatia dintre noi a devenit brusc mult mai stransa.

Azi l-am sunat de doua ori. Si ghici ce fac primul lucru maine dimineata. Domnule Dumbrava, nu va faceti iluzii. Eu sunt cireasa.

Scrisoare deschisa de adio (Guest post by a cherry)

Deci da. Putin m-am intors cu spatele, asa vreun an si opt luni, si gata ma trezesc injunghiata in spate. Cineva mi-a smuls codita si m-a batut cu ea. Abia imi revin. Si cand ma uit in jur e tocmai cealalta cireasa care sta trufasa pe un cuib nou si ma priveste de sus.

Asa imi trebuie. Daca mi-am smuls doua minute 47 de secunde, intr-o seara de ianuarie sa-i fac un loc de joaca. Sa-i inventez un blog in care sa se distreze. Acum, imi intoarce spatele.

Si eu, care m-am chinuit de mi-a iesit tot sucul sa o fac sa se apuce de scris. Am inchis-o chiar intr-un dulapior, ca ea e o faptura mica, si am fortat-o sa-mi strecoare pe sub usa creatiile pana cand am fost multumita de rezultate. Sunt o dura doar. Am intepat-o si cu un creion ascutit de cateva ori ca sa o fac sa se trezeasca si sa se apuce de scris.

Asta mi-e rasplata. Un site care nu ma include, care nici nu a pomenit de mine si nici.. pfoaaaaii, ce nervi am!! Pai cum sa-mi tai mie accesul la o scena? Pai ce conteaza ca nu am urcat pe ea de doi ani? Patina mea e puternica si lumea nu m-a uitat. Am stralucit de cate ori am urcat in lumina rampei. Si oricum, mie, mie trebuie sa mi se multumeasca penntru tot. (pause for applause).

Eram gata sa pozez pentru statuia care simteam ca mi se ridica, stateam semeata in bataia vantului incercand sa prind o briza pe breton cand mi-am luat-o in freza.

A inceput si lumea sa ma compatimeasca. Un coleg mi-a spus ieri ca ar trebui sa implor impacarea. Sa cer sa mi se dea locul inapoi. Sa fiu relipita la codita mama. Sa-i cer ciresei prietene sa schimbe iar numele casutei sa-i zica macar… sanuca si ralucuca.ro ca altfel ma sting pe picioare. Sa-i schimbe si infatisarea putin pe ici pe colo in punctele esentiale, ca sa mi se asorteze si mie putin. Oricum, e de apreciat ca nu a lovit aici latura ei chinezeasca. Va spun, e greu de tinut in frau cand vede niste litere imbarligate pe un trening lucios. Ne-a ferit cel de sus!

As putea chiar sa o amenint cu lansarea unui site numai al meu la care nici macar nu o sa fie invitata. Un site muuuult mai frumos ca al ei si muuult mai de success. Ma oftic.ro este prima mea optiune, dar se stie ca primul  impuls e de obicei subred in bussines. O sa merg pe o varianta mai gandita. Nu ma las.ro sau vreau si eu.ro. Ma mai gandesc ce, doar vreau, pentru inceput.

Acestea fiind spuse pot sa adaug ca imi place ciresul de apa. Mda, recunosc e o idee buna. Si culoarea de fond e relaxanta. Nu chiar asa relaxanta pe cat as fi ales-o eu, dar totusi. Ai facut tot ce ai putut. Sa vedem acum, cand nu mai esti asociata cu numele meu, ce-o sa poti sa faci. Te-ai folosit destul de imaginea mea. Gata! Uita-ma, sa stergem cu buretele tot, sa calcam in picioare steagul ciresesc. Adio!

A Cherry, always and forever…

PS: poate te prind pe noul meu site:).

DaSiPrimeste merge in picioare

Mai tineti minte ca mi-am pierdut la un moment dat capul si am facut un copil cu Lamaie? Rrrr.

Ei bine, copilul asta, DaSiPrimeste pe numele lui, merge acum singur in picioare. Si astazi are parte de una dintre primele aparitii in public. Iese si merge la Jaya Winter Fest, unde este partener cat se poate de oficial al evenimentului.

Acolo vegheaza ca oamenii ce impartasesc valori comune de intrajutorare, si simt atitudini ecologice, sa faca un schimb direct de obiecte si energii pozitive.

Totul incepe la ora 5 dupa-masa si tine pana pe la 10 seara. Adresa exacta este strada Franceza nr. 17, etajul 3. O sa va placa, zic eu. Organizatoarea este o prietena buna si frumoasa.

cireasa, pipiul si smantana

Vechiul cavaler, cel din valea rinichilor, m-a trimis acasa pe motiv ca n-am nimic.

Cum omuletul din vezica se zbate insa acolo nevoie mare si asculta muzica rock, m-am reorientat. Si am decis sa apelez la metodele revolute ale Brunetului. Sa-i zicem asa, cu nume de cod. El nu zambeste nici sa-l gadili. Desi m-am rusinat sa verific treaba asta. Poate cand ne cunoastem mai bine. Rrrr.

Noul doctor caruia i-am dat cheia de la vezica mea tulburata este un om diferit. Sta pe net, are mess si imi zice sa-i dau mail ca sa ma programeze pentru internare. Ok. Toate bune. Dar tot el imi recomanda chestii traznite. Pe care nu-mi mai permit sa le mai pun la indoiala. Cireasa face tot ce i se spune in domeniul urologiei contemporane. Zis si facut.

Ia un borcan de smantana, cireaso, de 500 de mililitri. Si incepe sa faci pipi in el, doar in el. Asa mi-a poruncit. Usureaza-te in el cateva zile.

Scrie pe foaia asta (si aici imi inmaneaza un tabel) ora mictiunii, cantitatea mictionata (apreciezi si tu, asa) si ce-ai simtit in timp ce realizai demersul. Durere, greutate, usturime sau orice altceva sau nimic. Scrie tot si apoi arata-mi. You pervert, gandeste cireasa.

Si acum uite-o pe cireasa in fata raionului cu lactate. Prietenul ei imaginar, I., insista ca n-are importanta daca este un borcan de smantana au ba. Si daca este de fix 500 sau ceva mai mult sau mai putin. Eu nu cred deloc asa. Brunetul mi-a zis smantana de juma de kil, asa trebuie sa fie. I. rade de cireasa. Ea e serioasa.

Pana la urma facem un compromis. Cu spaima cuibarita in samburele tare, aleg un iaurt de 470 de grame. Am facut deci rabat si la produs si la cantitate. Sper ca asta sa nu strice toata socoteala din targ. Care nu s-a potrivit cu cea de la raft.

Golesc continutul recipientului si ne indestulam, eu si I., din el. Bun iaurt. Merci, Brunetule. Apoi incep sa-mi notez. Tot ce simt si imi trece prin cap. Ca asa mi-a zis Brunetul. Patru patruzeci dimineata. 400 de mililitri. Jet normal, usor dureros la final. I. s-o fi trezit oare. Ce foame mi-e.

Opt dimineata. Cam 250 de mililitri, din ochi, asa. Poate 270.  Poate 285. Ntz. 270. Dar nu stiu sa zic exact, pentru ca recipientul se largeste la gura. Si nu-mi dau seama. In timp ce mictionez, ma gandesc la cum ar fi sa traiesc in Toscana si daca as gasi de lucru acolo. Stop mictiune. stop joc.

Trei dupa-masa. 150 mililitri. Putin, ce sa zic. Cum sa ma prezint cu asa o stire la Brunet. O sa zica ca sunt incapabila. Bleah. Jet incetinit. Am de scris pentru un proiect nou. Sper sa ma acomodez cu formatul. Jet terminat. Cu toate astea coafura rezista.

Si tot asa. Cu asta se ocupa cireasa zilele astea. Face pipi in borcanul de iaurt pe post de smantana. Si noteaza ce gandeste in timp ce se elibereaza.

am ras, am plans

V-am zis de ceva vreme ca o sa ma mut. Sigur, nu la marmacie, precum iepurasul. Ci intr-o casuta noua, cu vedere direct spre livada.

Am ras si am plans impreuna. Ne-am distrat ingrozitor si cred ca ne-am dezamagit reciproc putin sau niciodata. Mare lucru, gasesc eu. Se intampla asa de rar chestia asta de calitate intre oameni asa de multi, nelegati prin vreun interes palpabil.

Ciresele prea destepte au doi ani si ceva. O gramada de vreme stransa cot la cot cu voi, aici. Exista sanse sa nu mai pot trai fara voi. Oricum, nu vreau sa verific cum ar fi sa dispareti puf! din viata mea. Am nevoie de voi zilnic precum pestele de apa sa poata respira. Metaforele mi-au iesit mereu. Hihi.

Sunt fericita. Doamnelor, domnilor, fructelor, legumelor, rudelor, fostiiubitilor, necunoscutilor, prietenilor, colegilor, copiilor, spamerilor, dusmanilor, bloggerilor, matusilor, adusilor din google din greseala! In sfarsit s-a petrecut minunea.

De acum inainte ma gasiti in casa mea noua, mai frumoasa. O casuta care ma reprezinta ceva de speriat.

Vedeti copacul asta care incepe de sus, plin de cirese? Daca dati scroll pana jos, jos de tot, vedeti ca se continua intr-un cires marin. De apa, adica. Pe apa aluneca non-stop barcute de hartie. Gandurile mele.

Asta pentru ca cireasa e facuta din contraste. Din lemn si apa, cer si pamant. Sange si nectar. Carne si foc. Suflet si pulpa de fruct. Substanta si superficial. Yin si lipsa inima. Yang si ganduri pufoase, de martipan.

Totul s-a schimbat ca si aspect. E mai frumos, trebuie sa fiti de acord. Si totusi nimic nu s-a schimbat intre noi. Sunt aceeasi cireasa, cu aceeasi palarie. Prezenta cu o poveste pe zi, pentru ca altfel se sufoca.

O sa mai fie cate ceva de aranjat prin noua locuinta. Un cui ici, o usa care nu se inchide bine dincolo. Ca in orice noua locuinta. Dar le dreg una cate una.

Hai, pasiti in livada mea. Si urmati-ma. Nici nu ma prind daca avem de-a face cu un inceput sau o preafericita continuare.

Sunteti aici? Bine ati venit.

Hello world! (Guest post)*

Hello world fu dixit si lumea zise:

Elena Basescu: „Multe succesuri cu acest blog va urasc! Sa fie ca EuroClic sa inceapa in punctul 0 al blogosferei si anume de la dumneavoastra”

Ion Iliescu: „Pai mai draga, cum sa iti spun eu tie… ( usor, raspicat si cu inteles zisei eu in mintea mea ). Mineri am avut, Constantinescu am avut, Basescu am avut, acum doar nu m-o face in trafic un blog nou nascut. ( nou nascut pe dracu zic eu ), dar eu ii urez multe clickuri de 2centi si campanii publicitare la ochelari, ca poate asa, mai draga, vezi tu… ( Pai da, cum vad eu nu mai vezi tu, ca daca ai fi vazut… ).

Traian Basescu: „Sa bloguiti bine! Ha Ha Ha.”

Gigi Becali: „Pai baaaaaaaaa. Eu sunt Becali. Si Becali e unul singur.  Dau eu zece mii de dolari, uite-aci, ia d-acilea, si da-i jos blogul zdrentei. Pai ce maaaaaaaaa, ma face pe mine, adica pe George Becali? Adica imi face ea mie concurenta la „glob” ma? Pai baaaaaaaa zdrentelor care sunteti voi zdrente… Ba incultilor… Stiti voi ce-i ala „glob” si cu ce se mananca maaaaaa?”

Gica Hagi: „Pai trebuie sa jucam bine, sa ne antrenam, sa cumparam un domeniu, sa punem o tema din asta faina si pac pac, cum ar zice Becali, e gata! Dar trebuie sa ne antrenam, sa jucam bine. Ca posesia nu-i totul. Trebuie sa dai si gol. Adica clic din ala! Intelegeti voi!”

Adrian Nastase ( cu un suierat ca de personal care merge agale la vale ): „Pai daca voua v-ar da careva picturi si v-ar promite termopane la toata casa, adica voi nu ati accepta? A? Nu despre asta e vorba? Si ce daca? Ce oole mele?!”

Elena Udrea: „Baseeeeeeee, uite, iar se ia de mine Ponta! Ah, ma scuzati, eram intr-o convorbire secreta cu cineva apropiat. Pai ce pot sa spun? Cred ca ar putea ajuta foarte mult la cresterea turismului balenoclimateric ozonal si multi bacterian din tara noastra.” ( a!? )

Orlando: „Am cumparat SANUCA.ro. De fapt pachetul majoritar. Acesta include headerul si pagina de logare!”

Dragos Stanca: „Nu avem TAG-uri pe site-ul realitatea.net. Cei care afirma asa ceva ori nu vad bine ori au nevoie de ochelari. Ori au nevoie sa lase conexiunea de internet deoparte. Realitatea.net nu doreste astfel de vizitatori inculti. SANUCA? Intra pe Realitatea.net? Daca intra, atunci imi place despre ea. Cum nu intra? O sa intre cand vom aparea ca prim rezultat in google dupa orice cautare.”

Bogdan Pitaru: „Credem ca la SATI a fost promotie de 1 + jumatate de vizitator gratuit la fiecare vizitator al blogului SANUCA.ro. Altfel nu se explica cum de ne-a depasit in trafic. Chiar si in SATI. Cerem SATI sa faca public contractul semnat intre cele 2 parti. Eu vreau la mamiiiiiiiiiiiiii!”.

Acestea au fost cateva pareri ale unor oameni de seama sau bagatori de seama sau neinsemnati din viata mondena si politica romaneasca precum si a catorva oameni din online la aflarea vestitei vesti. Cum ce veste? O ce vesteeeeeee minunaaaataaaaaa! SANUCA s-a mutat in casa noua. Alt numar la apartament ( IP ), alt nume ( URL ), alt outfit ( tema ).

Sa-ti traiasca! 😉

*Acest text a fost conceput de catre omul care a facut toate astea posibile si inca le mai face in continuare. Multumesc, Eugen, pentru ca ai strans impresii de la personalitatile de mai sus in legatura cu sanuca. ro. Multumesc pentru tot ce a fost si tot ce mai sta sa urmeze:).

cireasa, painea prajita si pornografia

alunita

E duminica, o duminica sub semnul lui porno. Nu al dragostei, sub semnul lui porno, insist. Porno nu ca si atitudine, ci ca industrie.

Mananc paine prajita si ma gandesc. Cum sa fac eu sa ma misc in armonie cu natura mea cireseasca. Si totusi sa strapung granitele livezii, sa capat o intelegere mai larga. Proprie livezilor intinse ale lumii. Cireasa cu dor de duca. Cireasa fricoasa sa plece. Deci chestii complicate, vezi bine.

Ia uite, pe una am prajit-o rau. O curat cu degetele implicate in actiune si mintea aiurea. Dau jos negreala. Apoi ma ridic si trec prin fata oglinzii. Si vad. Pe buza de sus am o alunita capatata in timpul micului dejun.

O bucatica perfect rotunda de paine arsa. Care s-a asezat exact unde trebuie, la o treime de coltul din dreapta al buzelor si doua treimi de celalalt. Si, in mod potrivit de bizar, exact unde trebuie fata de nas. Doamne, ce reusita sunt. Ce irosire.

Ce daca sunt in pijama. Vad in mine dansatoarea de french cancan care as fi putut fi. Cu portjartier si fusta minuscula si pantofi rosii. Incununata cu o palarie cu pene fosnitoare indreptate glorios catre cer.

Nimeni nu mi-ar fi putut rezista. Vad bancnotele indesate in corset cand trec spre cabina mea de artista. Vad numerele de telefon facute ghemotoc varate in mana mea generoasa. As vrea doar un moment cu dumneavoastra. Reveniti. Sunteti superba. Reveniti. Vreti sa fiti sotia mea? Reveniti.

Cad perdele grele de catifea rosie. Dureaza doar un moment. Se schimba decorul. Alunita ramane.

Vad voluptoasa si indragita actrita de la National care as fi fost cu siguranta. Daca ma nasteam in vremea Patului lui Procust. Amanta boierului cu nevasta grasa. Cea mai invitata femeie la o friptura si un vinisor ghiurghiuliu, in larma lautarilor la terasa la sosea.

Fosnesc din funde si matasuri. Imi pun botina doar in trasurile care ma duc spre opulenta sigura. Este greu pentru o actrita sa se intretina singura. Dar cu asa o gura frumos decorata, as fi avut un viitor de aur masiv.

Toate astea doar daca nu m-as fi apucat de marketing si apoi de scris. Si nu m-as fi nascut prea de curand pentru asa intreprindere senzuala. Am iesit din oglinda, cu mare efort. Am scuturat din cap, pana cand broboana de paine arsa s-a dus undeva.

Am redevenit cireasa cuminte, care isi ia pe indelete micul dejun. Si se gandeste la cum sa se miste ea cat mai cu talent in livada. Ca sa obtina maximum de feedback. Si suta la suta satisfactie.

ovare frumoase & rinichi de nota 10+

frumos

Poate credeati ca doar pielita obrazului mi-e frumoasa. Subtire si fina, ca pielita de pe carnita unei cirese. Ntz. Gresit.

Am aflat fara putinta de tagada ca am ovare frumoase. Probabil mult mai frumoase ca ale altora. Si eu care mergeam cu a mea coada destul de intre picioare. Crezand ca ursitoare m-au inzestrat cu multe daruri iesite din comun. Dar probabil cu niste ovare normale.

Din cauza asta ma gandeam sa nu fac mare tamtam despre ele. Sa merg pe burta. Sa atrag atentia prazii si sa o seduc folosindu-ma de alte pancarte stralucitoare. Priviti talia! Admirati sanul generos! Ce ziceti de proportii!

Precum pestisorul vorace vanator, dar lenes, care sta calm pe fundul oceanului. Si scoate doar din gurita, doar cand ii e foame, o ata lunga de care atarna un stegulet la final. Care flutura si atrage alti pestisori. Care vin sa se joace si el ii mananca cu fulgi cu tot. Asa si eu.

Dar acum gata. S-a ispravit cu mersul sovailenic, pe langa pereti. Mi s-a confirmat de catre un cadru medical. Am ovoare frumoase, amandoua. Poate iau si premiu cu ele. Sau poate nu. Important e sa participi, nu castigul. Haha.

Si nu, nu-i tot. Am si niste rinichi de nota 10+. Sunt foarte curati. Mi-i si inchipui stralucind. Nici aici nu eram sigura. Ma batea gandul ca poate sunt si ai mei putin ingalati. Ca atatea alte lucruri in jur.

Dar acum am dovada. Alt specialist a fluturat in aer poza cu ei. Si mi-a zis sunt luna de curati. Pfiii. Ce noroc pe mine. Inarmata cu aceste 4 organe respectiv anexe, care sunt in asa stare impresionanta, altfel imi incep ziua.

Uite ca in drumul meu spre identificarea si exmatricularea omuletului din vezica, am aflat si vesti bune. Cum arata el, si daca e la fel de reusit, om vedea. Va tin la curent, chiar daca nu va doriti neaparat asta.