un avocat la rastimpuri tine doctorul departe

atotputernicii

Am mai avut o data revelatia asta. Ca avocatii fac lucruri incredibil de iscusite. Si scot pe cireasa din marile ei mici buclucuri.

Atunci m-am dus la avocata mea dand usa de perete, ca un cowboy care sta rau cu nervii. Si i-am declarat printre lacrimi nu doar ca vreau sa termin odata cu procesul pe care il aveam cu xyz. Din care, bineinteles, sa ies neciufulita. Dar ca nu mai vreau in ruptul capului sa-l vad pe om la fata. Ca nu ma mai tin capacele.

Ajunsa in aceasta parte a izbucnirii mele catre avocata, nu doar am suspinat. Am batut si din picior. Dumneaei, o femeie cu mult calm, s-a pus in secunda aia la calculator.

Si a ticluit o hartie prin care nu doar ca nu a mai trebuit sa ma prezint nicaieri. Dar a si poruncit tribunalului sa-mi transmita in scris cele discutate. Sa-mi dea adica socoteala de cum s-a descurcat el in absenta mea.

Pentru toata treaba imi amintesc ca am platit niste sume care mi s-au parut absolut minuscule. Daca era sa le pun intr-un cantar, sa se contrabalanseze cu drama mea.

Eram in stare sa infasc luna de pe cer si sa i-o dau infasurata intr-o funda. Numai sa ma scape.

Intre timp uitasem cat e de tare sa te duci la avocat. A trecut timpul. Acum va rog sa va imaginati ca anotimpurile se schimba repede, sub ochii vostri.

Primavara, mugurii plesnesc. Vara, ciresele sunt rosii-negricioase. Toamna, mustul musteste prin mustarii pentru musterii. Iarna, ce bine, mergem la ski si ne cumparam cadouri. Si toate astea inca o data, de doua ori, de trei ori si chiar patru.

Azi mi-am luat ora la un avocat nevazut in prealabil. Asta m-a stresat rau. Cum o fi domnul asta la care merg eu acum sa-mi pun o bucata de viata pe o tavita dinaintea dumisale.

Cum o arata. O sa-mi inspire incredere? O sa arate rabdare? O sa inteleg ce zice? O sa fraternizeze cu marunta problema mare a ciresei?

Am platit cei mai bine investiti 50 de lei din viata mea. Nu inainte, ca la c….e. Ci ca la psiholog. M-am asezat pe scaun, putin lasata pe spate. Si am discutat cu un om incredibil de destept si de in tema cu problema mea.

Mi s-a parut ca ma astepta deja. Si ca stia tot ce o sa scot pe gura asta mica. Fara sa ma prind, timpul a zburat fal-fal. Am stat fix o ora. Am iesit de acolo multumita pana peste poate. Desi omul mi-a zis ca e tare complicat. Si ca nu stie daca ma rezolva.

Dar maniera in care a pus problema si modul in care ochii lui exprimau inteligenta si rigoare si siguranta si stapanire de sine si stiinta m-a multumit profund. Ne-am placut instant.

Si el s-a mirat cumva evident ca femeia asta mica. Care a venit cu niste ochelari de soare roz si o fusta cu flori fiu-fiu este o companie asa de neimpovaratoare. Ma gandesc ca atunci cand esti avocat si iti vine o blonda, ti-e putin frica. Cu toata scoala pe care ai facut-o. Si cu toata experienta in blonde pe care o ai la activ.

Si mi-am dat seama ca nu cred ca mai pot sa mai traiesc in continuare fara un avocat pe care sa-l consult macar din timp in timp. Stiu ca lumea zice chestii de avocati. Ca sunt asa, ca fac pe dincolo.

Parca nici eu nu m-as strecura nonsalanta langa unul noaptea in pat. Pentru ca poate vorbesc in somn chestii care pot fi folosite impotriva mea. Sau cand ne-am certa ar scoate din maneca de la pijama un alineat dintr-o lege. Si mi-ar explica ca nu am voie sa fac ce fac. Cum sa-l contrazic?

Dar asa, cand ai o problema cum am avut eu azi. Chestie cu care-mi bat capul de vreo 2 ani incoace. Este musai sa consulti un avocat. Face lumina in cap. Si descalceste noduri marinaresti de probleme. Si totul contra unei sume modice. Sus avocatii.

Deci un avocat hai, nu zilnic, dar macar la rastimpuri, tine doctorul departe. El si cu merele.

Anunțuri

cireasa bogatanca

bogatie

Sunt o cireasa bogata. Dupa modelul mielul gras, ii curg banii prin nas. Stiu ca e o mica problema gramaticala. Dar suna bine.

Sunt o cireasa bogata este singura concluzie pe care o pot trage. Cand ma gandesc cat platesc eu pentru a vedea o anumita emisiune la televizor. Sunt o cireasa boieroaica si ma respect. Sunt guvernata de capriciile mele.

Mi-am facut abonament la cablu acum cateva luni. Dupa vreo 2 ani de pauza inversunata. Pe naiba inversunata, ca a fost tare bine. Dar am zis sa intru si eu in randul lumii. Si tot fiind inghiontita din public, am facut pasul spre normalitate.

Dar shhhhht. A mai fost un motiv. Si inca unul serios. Vazand eu ca in casa mea nu mai poposeste niciun televizor nou adus de vreun barbat de nadejde, cum se intampla de obicei, am zis sa schimb putin conceptul.

Sa vad: daca vin eu cu televizorul, impotriva firii, si fortez norocul, primesc un barbat? Raspuns corect da. Deci am banuit bine. Si nu exista echivoc. S-a petrecut intocmai si la extrem de putin timp dupa instalarea televizorului.

De-asta acum un prieten, fie el si imaginar. Multumesc lui a cherry care mi-a adus televizorul. Si obiectului in sine pentru ca mi-a adus pe I. Multumesc si lui I. pentru ca s-a lasat atras in cursa asta putin neortodoxa.

La cablu am cerut optiunea medie, pentru ca nu aveam o parere documentata in domeniu. Asa ca am zis sa nu fie nici prea-prea saracut. Dar nici foarte-foarte opulent. Am multe canale. Nu stiu exact cate si care. Abonamentul costa 47 de lei.

De atunci incoace am deschis televizorul de 4 ori. Asta inseamna, oricum ai lua-o, o medie de cel mult un film pe luna. Daca esti indulgent. Si socotesti ca a fost si vacanta si am prins si sarbatori legale, plus alte acareturi.

Deci eu platesc 47 de lei pentru un uitat scurt la televizor. Adica mai scump decat daca as merge la orice movie/multi/lightplex. As avea bani si de floricele formula elefant sau poate chiar mamut.

Contractul e facut pe mult timp. Si mi-e greu sa cred ca o sa incep de-odata sa ma uit ardent la ecran. Din pura pasiune sau doar ca sa-mi amortizez costurile. Asa ca e clar. Ma comport ca o cireasa bogatanca.

Ma simt ca in basmul ala cu printesa care musca doar de doua ori din feliile de pepene, doar cocosul recte. Si apoi le arunca la gunoi, ca nu-i mai faceau trebuinta.

Ei i se parea ca asa se mananca. Si mie mi se pare ca, dintr-o luna, doar atat trebuie sa te uiti la televizor. O zi. Si nu e frumos.

cand vorbesc de fosti, se suna din goarna adunarea

ex

Mi se intampla sa mai stau asa in bucatarie si sa trebaluiesc ceva marunt.

Mai dau cu laveta pe blatul ca scos din inalbitor. Mai spal niste prune vinetii sub jet puternic de apa. Mai pun ceainicul turcesc si aburind la fiert. Sunt o femeie simplista intr-o viata de-a pururi complicata.

Si daca apuc vreodata sa vorbesc despre cate un ecs sau doi. Lucrurile nu raman niciodata la fel. Respectivul impricinat apare nonsalant in papuci in bucatarie, scarpinandu-se la coaste. Si se comporta ca si cum e la el acasa.

Unul cotrobaie prin frigider dupa niste branza cu masline. Placerea lui. Altul da volumul mai tare dupa vreo piesa care-i place. Si incepe s-o ingane fals impreuna cu radio-ul. Tanananaaaa-nanananaaaa.

Cineva ma lasa masca in timp ce face oua ochiuri. Si presara tacticos cate o boaba de piper, ca la restaurant. Altcineva ma intreaba daca am apa la rece. Si de ce am ales marca asta naspa de bere.

Din senin mi se zice ca e prea cald si mi se inchide centrala. In timp ce un domn cu fixatii si statura ascetica strange costipat firmiturile de pe masa. Tot el lesina cu zgomot zdranc! cand vede ceva vase murdare in chiuveta.

Bucataria se imbiba de miros bun dar otravit. Si tocmai atunci unul se gaseste sa aprinda lumina de sus, pe care eu nu pot sa o sufar. Oricum, as desfiinta toate luminile de sus. Imi plac numai cele care vin de jos sau de la mijloc.

Si pas de ii mai scoate de acolo. Reusesc sa-i dau pe usa afara, cu ghionti in coaste, doar mult dupa ce discutia moare. Mai ramane prin casa cate un papuc, pe care il ard dupa tenebroasa intamplare.

Cel mai ciudat e cand ma apuc sa vorbesc despre asa subiect in pat. Ecsii se teleporteaza ca in stargate. Si ma trezesc cu ei inghesuiti intre cearceafuri. Daca gresesc si vorbesc despre mai multi odata. Nu mai ai loc sa arunci un ac.

Unul sforaie de da sa moara la fiecare demers de inspirare. Altul imi trage toata patura si doarme de-a curmezisul. Genul egoist adorabil. Incat nu mai pot sa stau in nicio pozitie decenta.

Exista mereu unul care citeste si mananca savant un mar. Pe care il clefane de-mi vine sa-mi astup urechile. Si care se lupta pentru o bucatica de pat mai buna cu cel care da drumul la televizorul mic. Care apare si el ca prin farmec. Desi eu nu mai tin asa ceva de multa vreme.

Ecsii cu care ma trezesc colega de pat din greseala se rasucesc de pe-o muchie de corp pe alta, stresati. Vorbesc in somn, transpira de raceala, au insomnii sau ii doare nu mai stiu pe unde.

Gandurile din capul lor se incurca intre ele. Sforaitul se face una cu oftatul si cu plescaitul. Si impreuna se urca in vartej spre cer, dirijand avioane.

Noroc ca am un somn bun si nu ma rapune nimic din toate astea. Si noroc ca vine dimineata si totul se destrama ca aburul de la ceainicul meu. Dar am vorbit deunazi despre niste ecsi. Si s-au infiintat claie peste gramada in alcov. De nu se mai intelegea om cu persoana.

barna din ochii ciresei

omg

*Aceasta este o poveste cu pilda. Deci poate fi citita chiar si de catre copii. Singuri sau prin intermediul parintilor lor, prieteni virtuali aici cu mine. Unul dintre copii stiu ca este Dona. Pe care o rog sa fie atenta.

Cu mare gratie identific si aleg si apoi culeg paiele din ochii oamenilor de care imi pasa. Si apoi asez paiele extrase pe un culcus de matase purpurie. Trag cu indemanare deasupra o lupa uriasa. Si insist sa ne aplecam amandoi, sa le discutam impreuna.

Iau o figura ipocrita si atrag atentia delicat. Fii amabil, draguta. Uite ce-am gasit la tine in ochi. Uite ce mult gresesti tu. Si ce buna sunt eu, prin comparatie. La exact acelasi subiect. Nu trebuie neaparat sa schimbi. Vreau doar sa constientizezi.

Aveam o discutie deunazi cu prietenul meu imaginar, I. Eu ma aratam ingaduitoare fata obiceiul lui de tine legatura cu trecute vieti de doamne si domnite. Adica cele care i-au fost aproape de inima de-a lungul vremii. Dar in glas aveam ceva dojana.

Adica ma straduiam sa ma arat lui toleranta si perfect moderna in aceasta privinta. Dar ceva ma manca pe dinauntru. Era viermele mirarii si al neintelegerii. Si nu ca nu m-as simti stapana pe proprii mei nuri. Dar de ce, de ce sa facem asta? Uite, eu sunt perfecta si nu fac.

De ce sa vorbim cu niste stafii? Partenerii cu care am dormit odata noaptea in pat si acum nu mai dormim, capata un statut aparte. Parerea mea este ca trebuie pusi in lada de zestre. Ca doar am invatat ceva de la fiecare. Dar nu e cazul sa si umblam acolo.

La foarte scurt timp dupa asta, alta discutie cu I. Ce vreti, discutam des. Spun eu ca exact acum un an am inghitit prea repede si prea multe pahare cu cine mai stie ce licoare. Si se insinueaza pe buze, musafir poftit cu jumatate de gura, SMPE.

Si uite cum spun singura, de la mine, fara sa mi se stranga degetele la vreo usa. Da, mai vorbesc cu el. Avem conversatii regulate. Atunci I. zice mi-ai zis ca tii legatura si cu cel mai iubit dintre pamanteni. Da, am recunoscut eu senina. Dar aia este altceva.

Si ne aducem amandoi aminte, a se citi eu deja putin incurcata de potriveala asta, ca am pomenit de inginerul fara inima. Sotul meu cu acte, fost. Si cum am vorbit ieri cu el si zicea ca ceva. Nu conteaza ce.

Atunci I. ma intreaba daca m-a mai cautat G. Da, uneori, zic eu cu privirea limpede si inocenta. Dar stii, aia nu se pune.

I. a fost un lord cum eu n-as fi fost. Nu mi-a cantat niie-niie-niee-niee-nieeee-nie! Si nici nu si-a batut pumnii unul peste altul. Cum se face cand iei pe cineva peste picior. Si vrei sa-i arati ca tu ai dreptate si el e in eroare.

Deci, sa recapitulam. Eu ma credeam superioara si net mai principiala. Fiind ferm convinsa ca eu cand trag o cortina peste ceva, apai trasa ramane, orice-ar fi. Si nu mai vreau sa stiu de omul ala nimic.

Si tot eu am descoperit in trei pasi simpli. Ca stiu cu ce se ocupa recent mai toti fostii mei importanti si chiar si vreunul mai ne. Pilda este ca o cireasa are barne in ochi si se ia de paiele oamenilor. Si nu e frumos.

tentatii carora nu le rezista o cireasa

apa

De demna sunt demna, in general. Dar orice cireasa are un pret. Cu ce se cumpara ea, v-as spune mai jos.

Daca mi se intinde o shaorma aburinda mi se fac ochii scalambi de pofta. Las orice icre rosii, piscoturi, pate de fois gras. Las tot ce fac si ma apuc sa infulec la ea. Cu sos curgandu-mi nedemn pe barbie.

Cand mi se pune in fata o farfurie mica si alaturi o lingurita mica si ea. Dar pe farfurie troneaza o felie mare de tort negru in cerul gurii, m-au avut. Fac tot ce imi cer oferitorii de asa mita. Nu pot sa o imping cu mana si sa zic nu, multumesc.

Negresit o sa-mi straluceasca ochii fara discernamant daca e noapte. Si suntem la tara. Si mi se aprinde in fata un foc. Si sunt luata de mana si dusa langa foc. O sa raman hipnotizata langa el. Si doar cu spaclul o sa mai pot fi luata de acolo. Cand mai e doar un jar amarat.

Daca afara nu e iarna. Si daca in fata mea este o apa de orice fel. Imi scot si arunc cat colo imediat pantofii. Imi sumetesc fusta. Si imi var picioarele acolo. Le balangan asa pana ma trage cineva afara de par.

Cand miroase a cafea intr-o casa, trebuie sa am si eu imediat o ceasca burticoasa. Nu conteaza a cui casa e. Si a cata ceasca pentru mine pe ziua de azi.

Cand da miros de primavara, trebuie sa fug sa amusinez pamantul undeva la tara. Sa vad eu cu mana mea cum explodeaza din el flori, frunze si vietati. Cireasa seamana cu Ion la chestii esentiale. Are si blestemul pamantului, si n-o lasa indiferenta nici iubirea.

Si carnea, carnea imi place. Dar sa fie tanara si fara ate si zgarciuri. Cand imi trece pe dinainte o halca macra, proaspata si aratoasa, strig dupa ea. Abia apoi imi dau peste degete. Sunt la curent cu teoria ca e mai bine sa ma multumesc cu peste si verdeata.

Dar astea sunt doar cateva tentatii care mi-au sarit acum din gura. In ultimele 18 minute. Mai am si altele, poate-mi aduc aminte. Si le insir cu grija in continuare. Voi cum stati? Ce va face sa va vindeti sufletul?

cum se vinde un apartament in centru. asa nu

fluturi

Apartamentul era foarte frumos. In buricul centrului, cu uitare fix in Biserica Alba. Blocul nu prea hatanat. Pretul nu aberant de mare. N-aveam ce sa-i reprosez, ofertei.

Proprietarului insa, cam da. Cum am intrat, am simtit paloarea mortii. Si al sau rigor intiparit in fiecare cuta interna a locuintei.Ziceam ca blocul nu e prea hatanat. Insa proprietarul evident da, la mansarda.

Mama lui foarte batrana murise de curand. Mi-a parut rau sa aud asta. Dar intamplarea pur si simplu l-a dat peste cap in asa hal, incat nici nu mai putea sa fie decent cu un potential cumparator. Adica o cireasa.

Casa era intesata cu poze cu mama lui foarte aproape de deces. In ipostaze greu de digerat. De exemplu cu gura deschisa nenatural de mult. Parca intr-un ultim strigat indreptat catre fotograf. Probabil fiul acum de fata.

In bucatarie era cadrul pe care batrana mama il folosise pana de curand. Proprietarul nu s-a putut abtine. Si cu lacrimi in ochi, ne-a oferit detalii vii despre obiect. Impreuna cu o mana de suspine.

In sufrageria spatioasa trona o masa mare si profund trainica. Parca urla la tine momentul special la care fusese martora. Am stiut, cum i-am dat roata, ca aici a stat intinsa mama proprietarului plangacios.

Draperiile erau trase. Sa nu poata patrunde inapoi in incapere lumina vietii. De rigor mortis erau cuprinse toate mobilele. Ca si viata proprietarului incremenit in durere. Care credea ca in felul asta o sa poata sa-mi vanda aratosul apartament.

Dormitorul era cel mai rau. Desi intr-o viata de om el trebuie sa fie cel mai bine. Patul era ca un catafalc profesionist. Piciorusele lui erau pesemne inaltate cu talonete.

Tablia de la capatai era incadrata de doua perdele mari si visinii din catifea. Care parca tocmai au dezvelit publicului o scena. Pe care era acum asa de evident ca nu o sa mai evolueze nimeni.

La fiecare cativa pasi, proprietarul se oprea. Si mai povestea cat de greu a fost. Totul. Cat a suferit mama lui. Nici nu era nevoie de cuvinte. Casa toata era impregnata de suspine, intuneric si boala. Fizica dar si psihica.

Dupa vizionarea a poate 64 de poze batrana doamna din ce in ce mai aproape de sfarsit. Dupa ascultatea a 851 de detalii deloc picante despre viata grea a mamei proprietarului. Dupa cine mai stie cate suspine, am spart usa cu capul.

Apartament ca ala greu o sa mai gasesc. Si da, toata povestea asta mi-a cersit mila. Dar m-a si facut sa fug departe, cat mai departe. Poate in alta tara. Si nicidecum sa cumpar apartamentul asta plin de durere si ochi inlacrimati.

Am invatat atunci cum se vinde un apartament frumos in centru. Sau mai bine zis cum nu.

omul la apa

man_atlantis copy

Mai tineti minte filmul Omul din Atlantis?

Am crezut ca imi place doar pentru ca in el juca Bobby din Dallas. Avea membrana intre degete si inota ca nimeni altul. Se balacea, era viril, puternic, sincer, bine intentionat.

Abia acum mi-am dat seama ca il placeam pentru ca era mai mereu in chiloti si cu parul ud.

Aparatul pe care imi scot uneori demonii si perii albi la sala e pus deasupra piscinei bleu ciel. Din motive care imi scapa, sincer. Pentru ca astfel ne holbam toti la ce se intampla in apa. In timp ce alta apa iese din porii nostri, cu chiu cu vai.

Si avand eu 40 de minute lungi la dispozitie, am realizat. Apa face oamenii mai buni.

Descaltati de pantofii care poarta insemnele puterii, arogantei sau umilintei, oamenii sunt puri. Descocotati din masinile lor mari si zburatoare, sau mici, vechi si poluante, oamenii par a emana sanse egale.

Cum masoara el bazinul acolo, cu lungimi de brat egale, nu-mi mai vine sa ma pun in garda. Ma simt ok. Eu transpirata si rosie la fata, interesata doar de efort. El ud si in chiloti, preocupat doar de sport.

Un om care inoata e intr-o forma primordiala. Ce aminteste de lichidul amniotic in care se rasucesc veseli bebelusii. O imagine diafana. Doar omul si apa, fara alte nemernicii.

Omul in apa e bun poate si pentru ca nu-i vezi ochii. In ochi stau multe dintre convingerile si frustrarile lui. Ori cand se misca prin lichid, omul are transperantele trase. Ori are ochelari. Ori tine ochii mijiti de la apa care-i picura.

Un om care inoata nu poate face rau. Sau macar in momentul ala, nu are nici cea mai mica preocupare catre asa ceva.

Daca am putea ramane mereu asa, balacindu-ne intr-o apa. E clar ca omul in apa e fericit. Se simte bine. Si imi place si mie de el. Daca am putea ramane mereu asa, in apa. N-ar mai fi atatea razboaie. Si atatia pantofi urati pe strada.

cireasa face incantatii pentru un infarct

trafic

Nu stiu ce-i cu mine.

Dimineata ma pieptan frumos. Ma dau cu rimel si anticearcan. Imi pun in fiecare zi o fusta colorata si ma stradui mereu sa arat ca o gargarita vesela ce sunt. Adaug de obicei si cateva agrafe cu libelule.

Ei bine, in momentul in care ma urc asa diafana la volan. Si descopar nereguli facute de catre colegii mei de trafic. Ma apuca un soi de nebunie. Si ma dezlantui ca o femeie posedata. Dar ce umblu eu aici cu manusi. Devin un varcolac.

Cum trece prin fata mea un nesimtit, cum o iau personal. Mi se pare ca pentru a ma scoate pe mine din toti tatanii a iesit el astazi din casa. Incep sa sudui ca un birjar. Ma inrosesc la fata. Imi ies ochii ca la melc din cap. Si fac pete pe decolteu.

De sub fusta imi iese o coada lunga si vanjoasa. Care are in varf un smoc ce scapa pe geam si il plesneste pe adversar peste fata. Printre agrafele cu libelule isi fac loc niste coarne mici si ascutite.

Nu mai pot sa trec fluierand pe langa cei ce taie fata. Imi vine sa ii decortichez de piele depasesc pe linia de tramvai si apoi vor in fata mea. Cat despre nesimtitii care merg pe contrasens pe strazi cu sens unic, peste ei arunc pucioasa. Proaspat iesita pe narile generoase.

Pe vremuri ma sensibilizau doar cazurile mai iesite din comun. Dar acum sufar metamorfoza asta in fiecare dis de dimineata. Si pe inserat, chiar daca sunt obosita si cu simturile mai tocite.

Pentru ca spun vorbe grele si ies jumatate pe geam de destule ori pe zi, a inceput sa-mi fie teama. Purtarea mea ar putea sa traga dupa sine un infarct. Asta, plus alte griji cotidiene… Deh.

Astazi am avut treaba cu un taximetrist. Care venea ilicit din sens opus pe o straduta cu sens unic si minuscula din amzei. Aia cu Planters, unde e mereu un balamuc de nedescris. El venea invers.

Mi-a zis ca ma comport ca o blonda ca nu-i fac loc larg sa treaca. Eu i-am zis ca se comporta ca un om batran si nebun. De aici, a mai fost doar un pas sa sarim cu pumnii. Si sa se incinga o batalie taximetrist-cireasa de sa se duca vestea.

Am castigat batalia psihologica. Dar am plecat de acolo cu inima in punga. Zbatandu-se ca un peste fara apa. Si za daca stiu cum o sa evolueze ziua de azi. Sau daca reusesc si de data asta sa-mi bag ochii la loc in cap, cum va fi maine.

Si mi se pare ca imediat ce ies din casa, fac incantatii pentru un infarct.

cireasa si tubul negru

claustrofobia

Era in Austria si era iarna. In Austria, nu stiu daca ati observat, mereu e iarna. Asa e soiul lor. Nu trebuie insa sa-i blamam. Avem si noi barna din ochiul nostru comun, romanesc.

Eram uda si eram in chiloti. Incercam sa ma veselesc si eu, cu grupul de cheflii, in bazinul micului orasel dedicat skiului meu. Bazinul era plin ochi. Copii alergand pleosc-pleosc. Adulti cu mintile duse de la atata efort, acum zacand in nemiscare.

Precizare: mie nu-mi plac locurile stramte si intunecoase. Ca sa nu mai vorbim de cele care sunt si umede. Mi-e greu sa ma var de buna voie in vagauni. Ezit sa vizitez pesteri, sa fac RMN, sa merg cu masina printr-un tunel prea lung. Abia merg cu liftul.

De-asta nu m-am dus niciodata sa ma distrez cu voiosie intr-un aqua park. Exista acolo niste tuburi incarligate si cu diferite giumbuslucuri suplimentare pentru placere. Uite ca exista si in piscina cuminte austriaca un tobogan. Un tub colorat pentru copii.

Grupul de adulti in care sunt integrata se da in continuu pe acest generator de veselie. Ma cheama si pe mine. Explic ca nu pot. Vezi Doamnne, sunt claustrofoba. Hai mai, cireaso. Tu nu vezi ca ne dam toti? Esti constienta ca se dau si copiii, nu?

Batjocorita astfel si impinsa de la spate, ma hotarasc sa-mi confrunt odata pentru totdeauna fricile. Si fac ezitant cei cativa pasi care ma despart de intrarea un micul tub. In uralele grupului, multumit ca ma da pe brazda facilei distractii hibernale.

Topoganul este prevazut cu un semafor. Cand vietatea se baga in tub, arata rosu. Ca adica e cineva inauntru si sa nu se mai dea altcineva imediat. Apoi, dupa un numar fix de secunde, trage a verde. Arata ca e dispus sa mai inghita om la apa.

Prin tobogan curge un raulet faurit de mana serioasa, austriaca. Care e menit sa faca alunecarea trupului prin tubusor mai lina. Mi se da branci spre gura hulpava a tubului.

Dimensiunea lui e ridicola. Cativa metri, acolo. Doar suntem intr-o piscina pentru familii in vacanta. Am uitat sa spun ca tubul e colorat. Are cate un segment rosu, galben, negru, verde si albastru. N-o sa uit cate zile oi avea culorile astea si ordinea lor.

Intru in tub incurajata de fostul meu sot, inginerul fara inima. Care se si pune imediat in spatele meu, cu aerul ca uite. Sunt aici, ma dau imediat dupa tine. Doar stii ca nu ti se poate intampla nimic rau cu mine in spate. Ya, right.

Intru in tub increzatoare. Alunec odata cu apa prin portiunea rosie. Prind curaj, totul e dragut. Cum am putut sa fiu asa ridicola? Sa refuz sa ma dau intr-asa o jucarie? Trec de galben, e ca un soare. Glisez, sunt un pestisor auriu.

Ajung in portiunea neagra. Si ma opresc. Mi se taie firicelul de apa care imi facilita inaintarea. In jur e intuneric. Imi aduc aminte brusc ca eu sunt inchisa intr-un tub. Tubul e negru. Dar asta nu e nimic.

100 si un pic de kilograme de carne de om imi sufla in ceafa. Este sotul meu, cel care ma asigura ca nu mi se poate intampla nimic rau. Urmeaza sa vina peste mine sa ma faca chisalita.

Incep sa transpir de groaza impactului. Suprapusa peste groaza tubului negru. Respir mult si repede. Ca animalutele in pericol iminent. Dar nu transpir suficient incat sa generez un suvoi de apa. Care sa ma ajute sa ma scap din stransoare.

Si imi vine ideea salvatoare. Incep sa racai din toate cele patru labute. Si sa ma trag pe fund si pe calcaie. Stiti cum se deplaseaza o rama. Eu sunt cireasa. Dar parca te mai uiti. Ma viermuiesc in tubul negru, sufland din greu.

Deplasarea cand esti om si te comporti ca o taratoare este anevoioasa. Noroc ca am un stimulent. Aud in partea de sus ceva zgomot rau prevestitor. Tubul incepe sa se hurducane si sa geama. Vine sotul meu, cu viteza nesanatos de mare.

Sunt acum puternic motivata. Ideea ca nu vreau sa raman intinsa afis pe peretii tubului ma face sa dau mai cu spor din tot ce am. Cu unghiutele zgarii. Cu fundul prestez miscari lascive, dar cui sa ii pese. Cu calcaiele ma imping.

Gafai si improsc stropi de groaza. Dar ce e asta? Un firicel de apa mi se strecoara pe sub fesele stranse de frica. Prind putin vant in panze si, ajutandu-ma de restul corpului meu care nu mai are pe lumea asta decat un scop, sa iasa la lumina, reusesc.

Trec prin segmentul verde, ca un loc cu verdeata. Apoi din cel albastru sunt scuipata in bazin. La niste milimicroninanoamperi de secunda in carca imi sare sotul meu. E bucuros ca am reusit sa ne distram impreuna si am trecut peste fricile mele stupide.

Ii povestesc ingrozita ca tocmai era sa devin carne de mici in tubul negru pentru copii. Intai rade a neincredere. Apoi se face ca simpatizeaza cu mine. Femeile astea, niste nebune.

Am o revelatie. Cu germana pe care o stiu: apfel strudel mit vanilen sose, gegenubar, urlaub, rauchen nicht, rathaus, dahinten links, imi dau seama ca nu am cum sa explic administratorului de piscina ce mi s-a intamplat. Nu uda, isterica si in chiloti.

Ma resemnez. Morala: cand ti-e frica de ceva rau, nu insista sa treci peste. Este ok sa ramai asa, sub teroarea unor mici fobii. Mai bine oricum decat sa mori strivit. Pentru ca din tubul negru scapa cine poate.

cireasa pe post de sirena

sirena

Mi-am bagat cu un plescait satisfacut din limba picioarele in ligheanul rosu cu apa transparenta. Le-am pus la inmuiat.

Nici nu stiti ce bine face o baie la picioare unei cirese din clasa muncitoare. La ora cand greierii se trezesc si incep sa-si caute prin semnale romantice sufletele pereche. Iar oamenii se pregatesc serios sa doamna fara griji.

Cireasa intra in lighean incruntata. Dar pe masura ce apa calda o cotropeste, fruntea se desteleneste. Incep sa se vada pe harta ei ce tine loc de fata, toate cum sunt asezate. Ochii se limpezesc, barbia se descranceneaza, gura se desface bine-dispusa.

Dar vai, de data asta am uitat sa-mi iau prosop. Cu ce sa-mi tamponez labutele cand ies de-aici? Mai bine mai stau si vad eu. Poate trece cineva si imi da o mana de ajutor. Ideea de a lipai apa pe parchet nu-mi convine.

Nici pe covorul zbuzator nu-mi surade sa pic picaturi. Daca se formeaza o pelicula cum se intampla pe carosabil? Si cand sa ma urc pe el si dau sa plec, intru in acvaplanare si alunec inapoi, acasa? Ntz. Nu trebuie sa ud.

Pana la urma ma plictisesc. Imi dau seama ca sunt sanse sa raman asa pentru totdeauna. Iar cum apa nu mai e calda, se mai duce din magie. Nu mi se pare o afacere sa stau cu picioarele in apa calaie, o viata de cireasa.

Si atunci imi dau seama. Strang picioarele unul de altul in ceea ce cred eu, cu putina intuitie feminina, ca e centrul ligheanului. Si il transform pe acesta intr-un mijloc de locomotie primara.

Fac miscari bruste si ondulatorii din bazin. Doar asa pot sa inaintez prin casa. Poate ca asa se deplasa si nesofisticata euglena verde. Sau batranul ei partener de giumbuslucuri, parameciul cu cili.

Am maini libere din care dau pentru desavarsirea inaintarii mele. Sunt o blonda pe varza. Parul meu destul de scurt altfel se revarsa acum in valuri de aur pe pe spate. In plus, ma ajuta si sanii si sanii din dotare.

Picioarele cu tot cu solduri mi s-au transformat intr-o coada superba de peste. Sa vedeti ce solzi frumosi si lucitori am. Ramai traznit. Ce intamplare traznita. Sunt o sirena in toata regula. Si ma unduiesc la mine in apartament.

Ingan fara voie cantece absolut fascinante, mult mai bine decat ce pot de obicei. Genul care ar face pe orice trecator vecin sa lase tot facea. Si sa se aventureze napustindu-se pe scari, in neant. Pierzand asa drumul catre casa.

Noroc ca e geamul inchis. Atlfel ar fi un balamuc in cartier. Si probabil ca vecinele invidioase m-ar acuza de tot felul de lucruri. Stiti cum e lumea, rea. De parca eu am vrut sa ajung in situatia asta. Ce sa fac? Daca n-am avut prosop, m-am facut sirena.

Imi fac drum catre bucatarie, imi tai o felie de pepene rosu. Incep sa-i scot tacticoasa samburii. Nu-i nasol sa fii sirena. Doar ca probabil m-ar da afara de la job daca as incerca sa ma prezint asa. Lumea nu accepta usor exceptiile.

Gandul asta si pepenele rece ma infrigureaza suplimentar. Pielea de cireasa se face gaina. Ma undui eficient si ajung pana la urma in baie. Folosindu-ma de miscari repetitive si dand din mainile-aripioare.

Ma tin de nas si fac un triplu tulup prin aer. Din coada mea verde stralucitor sar stropi de lumina. Aterizez in cada cu apa calda. Unde imi face mare placere sa inot pe la fund, incurcand navoadele pescarilor.