cireasa intrata in inventar

leaving

Gata, se intampla. Pe locuri, fiti gata, plec. Cireasa isi ia rucsacelul mic pitic la spinare si sare in cap in absolutul asiatic.

Ea sustine ca pleaca astazi la 11 seara. Si constata cu stupoare ca ajunge tot astazi, un pic dupa pranz. Undeva e o neintelegere. Dar lasa, nu-i nimic. Noi sa fim sanatosi. In fond timpul este aceasta fascinanta conventie inefabila, cu iz transcendental.

Cireasa nu are laptop cu dansa. Si e aproape convinsa ca nici nu o sa traga lumea asiatica de haine. Spre a fi lasata sa butoneze la aparatele altora, aparute in cale. Deci cireasa n-are net o buna bucatica de timp. Oare va supravietui provocarii?

Asta inseamna ca ne vedem in 3 saptamani, intr-o zi de marti, 4 august. Hai, va rog, nu suspinati. Ca imi faceti rau si nu mai plec. Sunt foarte influentabila. Uite, deja sunt pe cale sa-mi scot lotiunea de soare si slapii din bagaj. (Zgomote reorganizare valiza).

Alo, doamna de-acolo, care sta in randul din fata, stanga. Va rog sa va stergeti lacrimile si sa luati vestea cu demnitate. La toti ni-i greu. Cand am inceput colaborarea asta, stiati ca o sa plec. Mereu plec. Da’ asa-i omul nostru, se face ca uita.

Si sa-l scoata cineva din incinta pe tanarul acela. Da, da, cel care de cand am inceput sa vorbesc, tot tuseste, dand sa se sufoce. Putina decenta, ce naibilor. Am destule pe cap. Inteleg ca ma ma placeti, dar nici asa.

Cireasa vrea sa spuna totusi undeva ce simte in cele ce urmeaza. Ea va incerca sa verse pe hotcity.ro un jurnal asiatic cu poze multe. Aici vrea ea sa isi spuna pasurile. Pentru ca e mai usor tehnologic vorbind: o sa o ajute de la centru alte fructe.

Daca reuseste sa faca asta, o sa anunte aici, la gazeta de perete. Daca nu, nu. Si ramane sa pove despre toate cand se inturneaza la sediul central din floreasca.

Acesta este felul meu simplu prin care va anunt ca am intrat intr-un fel de inventar. Adica nu inventariez mai nimic. Dar asa am vazut ca pun magazinele cand au obloanele trase. Si nu vreau sa reinventez eu rotita.

Ma duc sa invat sa zbor ca-n tigru si dragon. Sper astfel sa imi eficientizez la intoarcere costurile lunare de transport acasa-job-acasa.

Cireasa-cu-sanii-cei-maricei-si-ochisori-vioi-careia-ii-plac-teribil-diminetile-de-vara ma gandesc sa fie noul meu nume mistic. Cel potrivit cu atitudinea mea de zburatoare incepatoare.

Ma voi impotrivi sa-mi ling degetele dupa ce ingerez cainii si pisicile. Pe care acolo nu prea le apreciaza nimeni ca si animale de companie. Ci doar pe post de cine savuroase.

Si nu voi inghiti de buna voie nici fiintele care se tarasc pe burta la noi in bucatarie. Dar daca mi se intampla, nu ma judecati prea aspru. Ma voi zgai si la o eclipsa. Adica o sa ma uit cu nesat in intuneric. Pace farte din plan.

Pentru urgente, contactati asia. Dar nu sunati voi. Ies eu din cand in cand.

Anunțuri

jos comitetul de perversi climatici

seasons Of Life Large copy

Da, am plesnit-o. Suntem fericitii castigatori ai climei temperat-continentale.

De cand era cireasa mica i se tot spunea asta la scoala din livada. Profesorii fara mama, fara tata ziceau ca ce bine de ea. Este printre putinii locuitori de pe planeta care au fost daruiti cu acest cadou nepretuit: 4 anotimpuri. Repet: 4 anotimpuri.

Ma gandesc ca asta este o campanie de PR implementata in secret de Ministerul Invatamantului. El a desemnat pentru proiect o celula de criza formata din nu spun nume, persoane importante.

Comitetul de perversi climatici isi predau stafeta din tata-n fiu. Ei au grija sa se inmulteasca neaparat, prin orice mijloace. Este esential sa poata tine secretul si sa spuna minciuni mai departe generatiilor de pici, viitor adulti manipulati cu manipula.

Sediul lor nu este nici macar in minister. Ci intr-o padure virgina din nordul capitalei, au o scorbura uriasa cu internet. Peste costume poarta hainute de frunze. Fiecare are in cap o palarie cu un jder prin intr-o pozitie dimanica.

Bineinteles, toate astea sunt pentru camuflaj. La pranz li se aduce in caserole mancare de la food court, de catre un angajat legat la ochi si cu vata in urechi. Vagauna este inconjurata de gropi, praf, santuri si betoane. Locuitorii stiu ca este, sanchi, ceva in constructie.

Scopul are probabil de-a face cu strategia managementului de tara pe termen lung. Si vizeaza obisnuirea locuitorilor Romaniei cu ororile climatice la care sunt supusi pe parcursul intregii vieti.

Programul se cheama Ce nu poti schimba, accepta. Si fa-i si pe altii sa accepte. E spre binele lor. In proiect sunt cooptati, contra unor sume uriase, si anumiti parinti. Ei sunt racolati dintre adultii fara scrupule, care sunt deja blazati.

Niciun copil mic nu trebuie sa iasa din scoala fara parerea ca a apucat pe Dumnezeu de un picior. El trebuie invatat sa se bucure cand ploua si natura da ochii peste cap si ii moare in brate. Pentru ca, nu-i asa, ploaia inseamna bogatie.

Tot el, scolarul, trebuie convins prin metode neortodoxe, daca trebuie, sa exulte cand vede fulgi albi cazand din cer. Pentru un fruct matur, ca cireasa, asta inseamna ca totul s-a sfarsit. Scolarul insa, posedat de un optimism indus cu grija, crede ca abia a inceput.

Copiii mioritici trebuie sa creada ca alte natii sunt varza cu carne. Si ca mai toti oamenii de pe planeta plang incetisor noaptea in perna jinduind la ale noastre 4 anotimpuri. Ce mila mi-a mai fost de ei cand eram cireasa necoapta.

Dar mila mi-a trecut, pentru ca stiti cum e omul, nemernic. Asa si fructul. Asa ca mi-am permis sa ma bucur mult de treaba asta. Si sunt jenata sa recunosc faptul ca bucuria nu mi-a trecut pana de curand.

Acum am inteles in sfarsit conspiratia comitetului de perversi climatici. M-am trezit deodata ca eu urasc cu patima 2 din cele 4 anotimpuri. Si ca m-as muta cu catel si purcel la nefericitii aia care au doar 2. Unde as cere azil climatic.

Vreau acum sa demasc intreaga mascarada si voi merge pana in panzele albe, daca e nevoie. Si cred cu tarie ca e nevoie. Bineinteles, am nevoie si de voi. Chiar vreti ca ai vostri copii sa creasca in minciuna, crezand ca 4 anotimpuri e „the shit”? Nu cred.

Mai am o zi pana plec la niste unii cu o clima indoielnica. Asiaticii astia, niste nefericiti. Dar daca va place ideea ciresei si vreti sa o ajutati in darea pe fata a adevarului, nu ezitati. Hai sa ne organizam si cand ma intorc, incepem lupta.

Comitetul pentru scoaterea adevarului la iveala in ceea ce priveste neplacerea de a avea 4 anotimpuri saluta comitetul de perversi climatici. Noi nu o sa ne ascundem ca voi, n-avem nevoie. Noi vom invinge in vazul lumii. Deci?

haremul de senzatii

joy

Nu stiu cum am trait pana de curand, fara sa vad oportunitatile care ma inconjoara.

Mi-e neclar ca un abur cu ce ma ocupam pana acum ceva vreme. Dar va sigur ca ele, senzatiile, se asmut acum catre mine precum o haita de lupi catre un om lipit de foc, intr-o padure noaptea.

De curand mi s-a deschis un robinet nou. Din care curge fara stavila, cu bulbuci de cataracta, o suma de senzatii cu gust de ciocolata fina cu menta.

Am atins o culme pe care o vede nimeni. Dar care mie mi se pare ca a schimbat definitiv relieful cartierului in care dorm noaptea.

Oare vecinii mei de dedesubt tot mai cred ca locuiesc la etajul 1? Ei nu vad ca tot blocul sta suspendat la aceeasi inaltime maginifica a lui Kilimanjaro? Ce oameni ciudati. Nici macar n-au batut la usa, sa vada cum am facut asta. Sau macar daca sunt ok.

A fost o noapte ca toate noptile de linistita. Singurul vacarm e cel facut de greierii uratei. Care isi frecau ale lor picioruse paroase, dornici sa se imperechereze. Ce, credeti ca numai voi?

Dimineata deja aveam in corp organe noi. Dornice sa inghita fiecare senzatie cu pofta si sa plesneasca apoi multumite din limba. Culmea e ca ma simteam ca un fulg. M-am repezit pe cantar si aveam dreptate: arata mai putin cu 3.4 kg.

Nu mai am acum 5 simturi, ci 18 sau 19. As vrea sa pot spune cu precizie cate. Dar sunt coplesita, dati-mi putin ragaz. Si va rog din inima nu ma salvati. E tare bine aici, unde am ajuns. Planuiesc sa raman o vreme.

Abia in ultima vreme am invatat sa strang cu grija si preocupare constanta, ca un harciog bine crescut, tot ce am bun prin jur. Stiu sa-mi procur ce-mi trebuie ca sa traiesc nu bine, ci perfect.

Si uite-ma. Daca intind o mana-n sus, din gresela, in timp ce explic ceva, impung un nor pufos. Daca ma ridic putin pe varfuri, pot sa gadil soarele de sa se prapadeasca de ras.

Stiu ca un harem de suflete pereche nu este social acceptat. Cum sunt obedienta si vrau sa ma vorbeasca lumea de bine, nici nu nazuiesc. Am un prieten imaginar, I., si deja sunt multumita.

Dar un harem de senzatii de tot felul n-am auzit sa fie impotriva legii. Prin urmare imi permit sa gazduiesc sub piele bucurie cata incape.

Ea vine ori in flacoane mici, care miros frumos dupa ce le scot dopul si ma dau. Fie in bucati mari, ca de branza telemea. Ce stralucesc atunci cand ma incordez si suflu asupra lor putin.

V-ati prins? Imi curge lapte dintr-un ochi si din celalalt miere. Cand se innoada in barbie, lacrimile mele dulci ar putea hrani popoare intregi. Daca s-ar gasi cineva intreprinzator sa le colecteze eficient.

E tarziu. Imi pun ceva pe mine pe zbor spre casa. Haremul de senzatii ma trage de haine.

cum arata bagajul asiatic

thailand

Mai sunt 4 zile si cireasa isi ia codita la spinare si totodata zborul spre destinatii necunoscute, dar cu nume shanticler: Thailanda, Malaezia si China.

Discutand cu niste oameni care se pricep, cireasa are o banuiala ca acolo s-ar putea, in perioada asta din an, sa ploua cu mango. Se pare si ca strazile sunt pavate cu paste de orez prajit, printre care colcaie creveti trasi prin wok.

A mai aflat cu uimire ca in mai toti copacii, asiaticii au viermi de matase angajati de municipalitate. Ei croseteaza cuminti toata ziulica haine la comanda pentru localnici si turisti. O sa-si ia probabil si ea o vestuta.

Lucrurile astea sunt diferite de ce se intampla la ea in livada. Deci cireasa a avut mare dificultate in a ticlui un bagaj eficient pentru asa intamplare asiatica. Ea va calatori pentru prima data in viata cu un rucsacel cam cum ti-ai lua pentru ora de sport.

A mai avut ea o data provocarea de a-si inghesui existenta intr-o boccea de dimensiunea unui pepene slabut. Dar atunci o obligase prietenul ei destul de isteric si foarte motociclist. Si oricum, vorbim de un weekend. Si oricum, nu prea a mers.

Acum cireasa purcede cu rucsacelul trei saptamani, deci e o depasire a limitelor personale. O vacanta extrema, in care cireasa este obligata sa se bage in sedinta si sa afle ce ii este esential pentru o a duce o existenta minimala si minimalista.

Asta pentru ca va fi mereu pe drum, de la o destinatie la alta. Si cum isi va cara singurica (mi-e frica, mi-e frica sa car singurica) cele trebuincioase, a optat pentru varianta xxxs.

Dimensiunile bagajului asiatic sunt dupa cum urmeaza: un paralelipiped de cam 72X53 cm. El are o usoara panta la una din laturi pe care mi-a fost greu sa o calculez, cu toata bunavointa.

In el vor sta cuibarite asa: 3 rochii inflorate cu bretele, pentru zile asiatice fara cusur. O pereche de slapi mov de cauciuc, cu floricica, ca sa ma poata ploua in voie, chiar daca e vorba de mango.

O pelerina de ploaie procurata de prietenul imaginar I., care are proprietatea magica de a se face portofel. Pelerina adica. Nu vi se pare amuzanta magia asta? Doua carti groase, pentru ca zbor cu sapte avioane, insumand zeci bune de ore de zbor.

Strampi speciali tesuti pentru fructe care au probleme cu circulatia. Pe astia mi-i i-a furnizat mama de cireasa. Tnx, mom. In restul timpului o sa-i port trasi pe fata, ca sa-i sperii de moarte pe asiatici si in felul asta sa ne mai destindem si noi.

Adidasi cu imprimeu pepit alb-negru plus o seama de sosete de bumbac. Se pare ca, in ciuda credintelor ciresei, asta e cea mai potrivita incaltaminte asiatica. Cu degetele ferecate.

Sampon pentru spalari frecevente si usoare, pentru igienizarea celor cativa pufi care ii mai raman ciresei in crestet, dupa ce trece pe la stilist. Prosop roz cu peri tari si dimensiunea cat o nuca. Ca si asa cireasa are corpul mic.

Medicamente pentru indepartarea rapida a cistitei, reconstructia stomacului deranjat si tot felul de dureri ciresesti care pot aparea. Un carnetel pentru ganduri zamislite pe taram asiatic plus 3 crampeie de creioane ascutite.

Toti chilotii pe care ii am prin casa: atat sport cat si cei cu dantele si briz-briz-uri. Cine stie cati or fi, voi face recensamant. Costumul de baie cu dungi in culori de papagal, pentru cazurile cand cireasa se imbaiaza in vazul lumii de la est de urali.

Pantaloni lungi care sa acopere complet voluptoasele-mi picioare. Si o bluza care sa puna opulentul piept de cireasa la adapost de privirile puritane ale paznicilor postati la intrarea in moscheile kualumpureze.

Lotiune de protectie pentru pielita subtire de cireasa, cu factor 50. Asta ca sa nu ma intorc mov cu rosu si cu roz la fata, sa-mi sperii vecinii.

Aparat foto imprumutat de la cineva, nu stiu inca cine. Si card de memorie suplimentar, pentru cele 1.283.524 de poze pe care am de gand sa le fac. Stick gol, convertor priza, telefon si incarcator.

Apoi bani, bilete de avion, asigurari pentru rucsacel si unghii incarnate, adrese hosteluri unde va pune cireasa capul jos. Servetele umede pentru cirese murdare si uscate pentru cirese care au chef sa planga incetisor in batista.

O sapca cu rolul de a impiedica soarele asiatic sa o bata pe cireasa fix in ganduri, amestecandu-i-le. Periuta pentru inviorarea dintilor diminieata si calmarea lor inainte de a se apuca sa teasa vise.

Si gata. Cam asta poarta cireasa cu ea. Daca se poate trai asa, veti afla. Dar veti afla abia peste 3 saptamani. Pentru ca cireasa va afisa intre timp o placuta cu inventar pe blog pe perioada aventurii asiatice.

am cei mai buni prieteni care s-au inventat

happy-tree-friends-happy-tree-friends-1062712_800_600 copy

Mi se parea si pana acum ca mi-am strans in livada cel mai bun set de prieteni de pe fata pamantului.

Dar ma gandeam asa pentru ca mi se pareau cei mai amuzanti, toleranti, spirituali, nefixisti, flexibili si cu cele mai bine traite vieti prieteni pe care am vazut ca-i poate avea cineva.

Acum am motive in plus sa cred am am norocul sa fiu impresurata de cele mai alese exemplare umane. Si asta nu e putin lucru.

Asta nu inseamna ca prietenii astia ai mei nu au hachite neplacute. Ba chiar unii dintre ei ar putea sa fie tarati de par in fata Curtii Drepturilor Omului pentru anumite comportamente cu care scot semenii si cireasa din tatani.

Dar mai stiti cum culeg producatorii de cafea fructele pentru ceasca noastra zilnica? Cu dragoste si grija nedisimulata si emotie aleg ficare bob si il pun sub lupa.

Si cum producatorii de suc mangaie portocalele cu grija si le saruta pe fiecare in parte cand le culeg de pe ram, ca sa fie siguri ca o sa avem suc fericit in pahar?

Ei bine, asa fac si eu slalom printre ce sta scris pe ofera prietenilor mei. Si aleg cu duiosie si implicare deplina doar ce au bun, tragand o perdea groasa de catifea peste partile negre. Ca sa le impiedic sa razbata spre mine.

Dar sa vedeti ce m-a facut sa reafirm dragostea mea pentru ei. Nihal, prietena mea intitulata si Zeita Istanbului, a decis sa paraseasca pentru prima data tronul din orasul ei fermecator si sa faca asta pentru a vizita cartierul Floreasca.

Un cartier despre care inteleg ca s-a dus buhul pe intreg cuprinsul Europei si putin si in Asia. A programat ea cu grija vizita, si cand sa puna piciorul pe meleag mioritic, intra daca poti.

Turcoica cu ochi verzi si par de culoarea alunei, avocata de frunte in tara ei, unde invarte pe degete clienti cu nume sonore, n-a reusit totusi sa intruneasca niste conditii care sa ii convinga pe ai nostri ca e de buna credinta.

Plana cumva deasupra ei parerea destul de ferma ca a venit aici sa se arunce in aer dimpreuna cu o shaormarie si clientii care intamplator alesesera sa manance acolo. Si toata tevatura asta pentru, sa zicem, drepturile animalelor.

Parca n-as intra in detalii. Doar sa stiti ca romanii responsabili cu slobozirea strainilor in tara nu sunt de ici de colo, ci destul de aprigi. Si ca au inceput sa se dea pentru inlesnirea ajungerii lui Nihal in Floreasca zeci de telefoane.

Nu glumesc si insist: zeci de telefoane. Au contribuit a cherry, dentista cu cei mai mari sani si cei mai adanci ochi negri, testuta broscoasa din humor si multi altii pe care nu pot sa-i numesc.

Turcoaica a fost, dupa doua ore de chin, pregatita psihic si trimisa fizic in locul de unde urma sa plece inapoi in tara ei, pe un covor fermecat dar de rau augur. Si noi toti ne pleostisem. Eu mergeam taraind codita pe jos, a deznadejde, ca un animalut in cusca.

Si totusi impreuna, o echipa de guerila, am functionat ceasornic si am rezolvat problema. Acum, cand eu scriu, turcoaica doarme si viseaza proabil shuberekul pe care l-a mancat in vama si samamura de chefal din 2 Mai. Si placinta pe care o va coace azi.

Vreau sa multumesc public comando-ului care mi-a adus-o pachet acasa, in ciuda tuturor vicisitudinilor. (Propozitia asta a fost pentru PR).

Si vreau sa spun ca acum ca mi-am dat seama pe ce putere stam, o sa va cer la rastimpuri lucruri nerezonabile. Pentru ca eu am mereu pofte si am vazut ca voi puteti.

Pentru inceput, vreau o casa luminoasa, cu terasa maricica, tavan inalt, 2 camere, ieftina si asezata langa gradina icoanei, cu instalatia electrica si tevaraia schimbata. Merge?

forensic camera detectives

forensic

Va amintiti emisiunea Forensic detectives, de la Discovery Channel. Cand inca Brian de la Placebo si Brandon de la The Killers nu veneau sa ne faca verile mai fierbinti chiar decat fruntea de cireasa cand ea gandeste.

Forensic detectives ne-au infiorat de placere si teama atatea seri la rand, cu amanunte macabre despre cadavre necunoscute. Cu care pana la urma am ajuns intr-un grad ridicat de intimitate, neavand incotro.

Cireasa este o mare adepta a repararii lucrurilor si a folosirii lor pana la trecerea in nefiinta. Si este fireste complet impotriva noilor cumparaturi cand cele existente se mai pot folosi. Asa ca s-a prezentat cu aparatul foto in varsta de doi anisori la doctorul Sony.

Am dat aici peste o doamna care parea un fel de matusa cumsecade. Genul care face otet de mere in casa, intr-o lume in care nicio mancare nu se mai face in absenta unui chimist bun, certificat ISO.

Ce vrei cireaso? Doamna, nu mai imi merge aparatul asta si plec in China si imi trebuie. Dar ce-a patit cireaso. Face bibibibibibi si imi zice sa il inchid si sa il deschid si cand fac asta, iar imi zice, la fel. Si iar bibibibibibi.

L-ai lovit? Nu, doamna, cum sa fac asa ceva. Nu ne-am certat si oricum eu nu sunt genul. Eu mai bine injur, daca e. Bine fructissima, spuse matusa, trebuia sa te intreb. Asa e procedura, suntem un brand mare si respectabil.

Ia matusa asta a cuiva o lupa mare si se pune sa-mi studieze bietul aparat. Cireaso, ai fost la mare? Da, doamna. Pai se vede ca si aparatul asta a facut plaja cu tine, e plin de nisip inauntru, se vede clar.

L-am protejat cat am putut, doamna. Dar cum l-am scos din sacosica aia a lui, cum a inceput un vant napraznic. Un fel de tornada gri si fioroasa ca-n Texas. Si asta fix unde-mi pusesem eu prosopul, in fata la Ovidiu.

Sa vedeti, a ridicat fustele doamnelor, a luat mesele din capul domnilor, a luat pe sus copiii nesupravegheati si smantana amestecata cu dulceata de capsuni de pe papanasii de la Dinamo, tocmai din 2 Mai. A fost oribil, a zis si la stiri.

Cand a fost asta? O sa verific. Dar dupa cum arata, aparatul a fost tinut cu obiectivul deschis catre atacator. Si fortat sa inghita bobite mai mici si mai mari de nisip si alte mizerii de neconceput.

S-a pastrat in cutia lui neagra chiar si o poza in care se vede clar grimasa de groaza pe care o avea in timp i se facea asta. Si se si aude cum ingaima: n-am fost eu, vreau la matusa, n-am facut nimic, vreau la matusa.

Bibibibi-ul pe care il scoate acum nu este de la trauma mecanica, ci sunt tarele psihice. Ii trebuie si terapie cu un specialist in violenta tehnologica. O sa vezi matale cireaso la nota de plata. Nimeni nu se poarta asa cu produsele noastre.

Bine, doamna. Aaaa, ia stai asa. Cireaso, l-ai lovit. Se vede cu ochiul liber. Obiectivul e infundat. Asta se putea intampla numai in urma unui soc puternic. Si dupa cum vad ca e unghiul, lovitura brutala a venit din partea stanga. In timp ce aparatul statea culcat pe burtica, nebanuind nimic.

Nu doamna, nu am facut asta. Ne intelegeam bine, marturie imi stau atatia prieteni. Facea poze bune si era vesel, n-a fost nici macar nevoie sa ridic vocea la el.

Cireaso, si aici matusa s-a uitat la mine cu ochi de foc. Mi-e teama ca numai gugumanii indrugi. Daca se dovedeste ca minti, nu intra pe garantie, sa stii. Eu inaintez raportul meu mai departe cu niste observatii si semne de intrebare. Om vedea.

Si aici matusa mazgaleste recalcitranta ceva pe o fisa. Apoi se uita la garantie si zice. Cireaso, acum vad ca oricum a expirat garantia. Tie ti s-a dat doar un an, pentru ca ai state vechi in proasta tratare a tehnologiei.

Daca ma intrebi pe mine, ai mare noroc ca am acceptat sa ti-l vindem, probabil ca stateam slab la target. Si mai e ceva: expertiza mea si a colegilor mei costa oricum 70 de lei.

Iar daca te decizi sa-l repari la noi, dupa cum vad eu stricaciunile, o sa iti mai sara din buzunar inca minim 400 de lei. Aici cireasa a inceput sa planga, pentru ca aparatul nou costa 700 de lei si e absurd ce i se intampla.

In felul asta simplu, ea va trebui sa fie consumista degeaba si cumpere un aparat nou. Dar sufera ca service-ul costa asa de mult si nu poate sa-si duca mai departe teoriile ei ecologice sanatoase.

Iar aparatul tinut de gura sa inghita nisip impotriva naturii si lovit cu bestialitate in cap va zacea prin vreun sertar si nu va mai vedea in viata lui vreo plaja. Desi e destul de nou si facut de o firma serioasa, care imi placea.

Dar jos palaria pentru echipa de forensic detectives competenti. Cat despre mine, ce nu ma omoara, ma intareste.

oda lui brandon

brandon

Draga Brandon,

Stiu ca abia i-am scris lui Brian. Doar ce au trecut cateva zile si poate nu s-ar cadea. Poate m-am pripit. Sau poate ca totusi nu. Pentru ca ce e frumos, tentant, sexy si tanar, se stie ca si lui Dumnezeu ii place.

Stii Brandon, ce chestie ca te cheama tot cu B, imi placeai si inainte. Dar acum, dupa concertul asta, traiesc pentru tine, intr-un fel. Chiar daca nu mi-ai cantat melodia mea preferata, Bones, in care sa-mi propui sa-ti simt osul, eu tot te stimez enorm.

Ploua cumplit cand am ajuns in fata scenei tale. A trebuit sa renunt la umbrela desi cerul siroia peste noi. Dar sunt pitica si in timp ce ma bataiam i-am impuns de cateva ori pe colegii mei de petrecere cu ea in ochi, pana m-au obligat sa o inchid.

A inceput sa-mi curga apa in cap, dar nu conta. Cu placere am lasat ploaia sa-mi intre in suflet. Eu nu aveam ochi decat pentru tine. M-a fascinat cum ai lasat rusinea deoparte si mi-ai facut gestul ala catre inima, in vazul lumii.

Am simtit ca toti ochii sunt atintiti asupra mea. Si dupa aia m-ai intrebat cum ma simt. Mmmmm. Si mi-ai mai zis ca am o voce minunata. Sa vezi Brandon cum e vocea asta a mea cand sopteste lucruri doar pentru tine, ferite de urechi straine. Rrrrrr.

Prietenii mei se uitau la mine cu subinteles. Ei stiau ca tu pentru mine canti, pentru mine respiri, pentru mine te duci dimineata la toaleta. Chiar daca nu mereu ai chef sa recunosti asta.

Sunt si eu constienta ca n-ai cum: ce rocker s-ar da in vileag cu faptul ca e mort dupa o fusta? Brandon, nu te mai impotrivi. N-are sens. Hai sa salvam timp si nervi. Am suferit destul amandoi. In plus, Brian nu a dat niciun semn, e prins probabil.

Ai inceput cantarea in forta, nu ca alti artisti. Care intai te lalaie cu ceva ce stiu numai ei si abia apoi iti trag la cap cu ce te doare pe tine. Toti au mania asta. Tu esti altfel.

Lumea zice ca esti unul dintre cei mai bine imbracati rockeri. Si mie imi place cum te prezinti, recunosc. Poate ar merge cateva retusuri, dar nu insist. Lasa ca vorbim noi cand om petrece mai mult timp impreuna. Ma gandesc ca un rocker are orgoliul lui, asa ca o sa incerc sa nu te calc pe bataturi.

Ce costum aveai, cu paiete doar pe umeri, ca niste epoleti ai dragostei. Parca marcasei cumva locul unde se pun picioarele. Sfinte Sisoe, cum ma faci sa sporovaiesc de desucheat. Sa stii ca eu nu sunt asa, cunoscutii imi sunt martori.

Cand o sa-i intalnesti si tu pe prietenii mei, o sa poti vorbi cu ei despre asta. Noi facem des picnicuri, cred ca o sa-tiplaca cum ne distram in timpul liber. In weekend-uri plecam mereu undeva, o sa fie fun.

Abia astept s-o cunosti si pe mama. Nu e ca toate mamele, e cool, ca tine. Sunt convinsa ca o ai chimie instant cu ea, asa ca sa nu fii emotionat. Ma distreaza ideea primei voastre intalniri, hihi, ce gasculita sunt.

Acum imi dau seama ca nici nu stiu exact ce sa-ti propun. Daca in cazul lui Brian stiam ca sunt capabila sa-i tai unghiile de la picioare contra masa si casa pe langa vizuina lui, tie…

Tie ti-as spune ca vreau sa te scutesc de suferinta si incercari nefericite. Lasa tot si vino in Romania, cu sediu central in Floreasca. M-ai intrebat daca pot sa-ti citesc mintea. Mai incape indoiala? Mai e nevoie sa-ti raspund? M-am nascut pentru asta.

Tu trebuie sa te concentrezi pe muzica, nu sa tot incerci sa injghebi relatii cu felurile pitipoance. Langa mine ai siguranta si confort de calitate sporita. Stiu, o a zici ca astea sunt dorintele unei femei, ca barbatii nu cauta asta. Ca lor le place aventura.

Ce sa mai ma fac! Eu zic ca tu, ca rocker, trebuie sa fii foarte atent sa nu mori la 42 de ani, dintr-o supradoza sau de plictiseala ca ai facut tot si nu mai e nimic tentant pe lume.

Iar eu, o cireasa salajeana, te pot ajuta taman cu asta. Nu vreau sa vad cum te consumi ca o lumanare prea scurta, pe vant puternic. Si vreau sa-ti arat cum e sa obtii fericire band o cana cu lapte cald seara, pe balcon, in timp ce ma mangai pe mine in cap.

Brandon, iti ofer viata. M-am hotarat la asta si eu nu sunt genul flusturatic. Cand zic o vorba, ma tin de ea.

Deci daca la Festivalul Werchter, care se tine acum in Belgia, o sa porti pe scena ceva alb, orice, fie si chiloti, o sa stiu ca ai zis da.

Ai grija de tine Brandon, pana te iau eu in gestiune.

cireasa si mirarea pentru solo-uri

puzzled

Ciresei ii plac concertele ceva de speriat. Cum are ceva marafeti in buzunar, cum da fuga la ghiseu, se ridica pe varfuri sa o vada functionarul si cere permisiunea de a sta in fata. Buna ziua, gazon A, va rog.

Are ea niste formatii preferate, pentru care ar face si credit de nevoi personale in plina criza, daca e. Uite, concertul Editors din 16 august, spre exemplu. Cireasa va fi acolo orice s-ar intampla. Poa’ sa ninga, poa’ sa ploua, eu am palarie noua.

Dar sunt si cazuri cand merge doar asa, la plesneala. Important e sa se miste ceva pe scena acolo, semn ca tocmai asista la un act de divertisment. Cum se ingana ziua cu noaptea si se aud primele acorduri de orice, incep sa ii straluceasca ochii in cap ca la strigoi.

Corpul incepe sa i se miste de unul singur, cu vointa proprie. Trebuie sa il mai domoleasca ea, tragandu-i cate una in partile moi si amenintandu-l pe infundate: termina, ca ne vede lumea si te bat rau.

Cireasa se da in vanturi dupa muzica tare, cat sa nu poti purta o conversatie decenta. Dupa lumina si intunericul iscusit manuite de un papusar profesionist. Ea apreciaza cu ochi profan imaginile versatile insotitoare de show, din care nu prea intelege mai nimic. Ce daca, important e ca ne distram de minune.

Inspira cu placere fum neinecacios, canta cat o tin capacele ei mici de cireasa refrenul si zambeste complice hoardelor de oameni care beau bere. Suntem aici sa facem o treaba impreuna. Hai sa va vad, imi faceti fata?

Ce-i mai place ciresei energia multimii. Sta fascinata cand se canta melodiile ei preferate. Si nu s-ar da dusa de la fata locului nici s-o pici cu ceara fierbinte. Se inchide mereu stadionul de concert peste ea.

E trasa afara de oamenii de la paza. Stai domnule, ce ma impingi asa? Imi place muzica, am facut si o scoala in sensul asta. Na! Dar n-ai cu cine domne, n-ai cu cine. Niste tarani.

Asta pana cand vine momentul si solistul prezinta artistii pe rand. Si abia aici multimea din jur se isterizeaza si incepe sa aprecieze virtuozitatea membrilor trupei. Cireasa n-are niciodata rabdare pentru segregarea asta artistica.

Ea cauta mereu cantaretii ca pe un intreg, si nu-i plac piesele separate, scoase din context. Ce-i pasa ciresei ca bateristul e unul celebru? De ce trebuie sa auda ea cum batereste el de unul singur? Sa faca el formatie separat, atunci, daca e asa de bine.

Haideti domnule toti odata. Eu de-aia am platit bilet intreg si am venit aici de cu noaptea in cap. Sa zica si domnul ce are de zis, si celalalt domn, sa se alature si doamna.

Nu ma luati pe mine pe bucati, ca nu-s nascuta de ieri de azi in livada. Sa stiti ca fac reclamatie la protectia consumatorului si nu va mai lasa sa cantati asa, de capul vostru. Cineva trebuie sa va traga de maneca si sa reglementeze situatia. Prea faceti toti la fel, sa ma innebuniti.

Cand bateristul incepe sa performeze un solo de baterie, urechile ciresei ce stateau tantose, acum se pleostesc, acoperindu-i ochii, ca doua obloane. Intotdeauna momentul asta tine prea mult.

Bateristul e in extaz, publicul e in extaz. Ciresei ii e ciuda si e neinteleasa. De ce canta domnul asta singur la ghitara si de ce asa de mult? Solistule, de ce il lasi? Am crezut in tine. Esti ca toti ceilalti. Se gandeste cireasa cuprinsa de obida.

Sa-mi explice cineva prin ce e asa de special un solo e baterie de alt solo de baterie, incat trebuie sa-l suportam de fiecare data.

Sau o fi conditie in contract: fiecare membru trebuie sa cante singur un numar de minute ca sa vedem ce rau e in formula asta. Si apoi sa inceapa iar toti odata, ca sa murim de placere ca s-au reunit.

Sa ma lamureasca altcineva, sau poate tot cel ce stie raspunsul la intrebarea de mai sus, de ce juiseaza publicul in jurul ciresei cand se intampla asta, si nu in alte momente, cum ar fi la cea mai tare melodie.

Cireasa nu intelege solo-urile si se intreaba daca voi intelegeti cireasa, la faza asta. Cu a cherry m-am discutat deja, si ea simte ca mine.